duminică, noiembrie 27, 2022

Cianura noastră cea de toate zilele

In două situații publice am auzit pronunțat în ultimii ani cuvântul „cianură”. O dată, în contextul Roșia Montană, legat de procedurile de prelucrare a minereurilor aurifere cu cianuri. Se vorbea, dacă nu mă înșel, de un „lac de cianuri”. A doua oară, cu ocazia manifestațiilor din iarna lui 2012 din Piața Universității, când sloganul agreat de toți manifestanții era „Să dăm cu cianură în dictatură!”. Nu puține doamne onorabile, care se plictiseau seara în casă, își dădeau întâlniri mondene în Piață și se distrau de minune manifestând sub cupola acestui slogan „încărcat de otravă”. M-a sunat și pe mine într-o bună zi o prietenă să mă întrebe dacă nu vin „să strigăm diseară «să dăm  cu cianură în dictatură!»”. Am încercat să-i spun că treaba nu are sens, pentru că, dacă putem să strigăm chestia asta în Piață zilnic, înseamnă că nu e dictatură și că ne facem de râs. „N-ai înțeles nimic, mi-a spus, pentru că toată poanta era să ne simțim bine împreună.”

Apoi a venit vara lui 2012, cu senzația de cădere vertiginoasă în haos, apoi referendumul, în care se pare că au fost convocați să voteze până și ocupanții locurilor de veci, apoi „marțea neagră”… „Sunt în stare să dea foc la țară, ca să scape ei”, a spus Cărtărescu.

Dar unde sunt acum cei cu cianura de la Roșia Montana?, m-am întrebat. Unde, rafinații noștri manifestanți postmoderni, cei cu cianura și dictatura? Oare nu văd lacul de otravă în care ne înecăm cu toții? Nu cianură, pusă în hrana noastră cea de toate zilele, este un parlament care foșgăie de indivizi puși sub urmărire penală sau deja condamnați? Nu cianură sunt politicienii care vor să dicteze justiției din România? Nu e cianură limba română – de borfași și surugii –, pe care deputații noștri o torturează în halucinante conversații „pe mobil”, stând de vorbă cu amicii? Nu e cianură (și batjocură) pentru oamenii de carte numirea unui agramat la Cultură și care mai crede, pe deasupra, că premiul Nobel poate fi luat de două ori? Nu e cianură profesoara care îi învață pe copii că Eminescu a fost omorât „de francmasoni”? Nu e cianură pentru români un prim ministru care chiulește de la întâlnirea cu un diplomat american și care pune în pericol destinul occidental al României? Nu sunt cianură taxele care se înmulțesc, în timp ce TVA-ul neîncasat, de milarde de euro, migrează spre structurile crimei organizate? Nu sunt cianură minciunile pe care le înghițim gata mestecate, de vreme ce creierele noastre și-au pierdut de mult suplețea de care au nevoie pentru a distinge pe cont propriu între bine și rău? Nu cianură sunt înseși văicărerile noastre, reluate la nesfârșit, dar incapabile să oprească igrasia morală care a cuprins temeliile societății?

Otrava asta, picurată zilnic pe neuronii noștri în doze diferite, ne secătuiește pofta de viață, ne ia speranțele și ne sădește în suflet dezgustul de propria țară, cu care nu mai știm cum s-o scoatem la capăt. Ce-i de făcut?

Mai presus de orice să evităm jocul lânced al resemnărilor dezabuzate. Am recitit în zilele acestea cartea lui Nietzsche Naștera tragediei. Nietzsche exalta muzica, dar era străin de artele plastice. O singură lucrare de-a lungul vieții, celebra gravură a lui Dürer, Cavalerul, moartea și diavolul (1513), i-a acaparat interesul. Când scrie Nașterea tragediei, Nietzsche are 28 de ani și e îndrăgostit de filozofia lui Schopenhauer. Într-un loc faimos din carte, el îl compară pe gânditorul pesimist cu cavalerul îmbrăcat în zale, care străbate neabătut un peisaj sumbru, încadrat de moarte și diavol. Schopenhauer, spune Nietzsche, este „cavalerul care, neînduplecat de înfiorătorii săi tovarăși de călătorie și totuși disperat, are tăria să-și urmeze […] drumul infernal. Un asemenea cavaler dürerian a fost Schopenhauer al nostru: lui îi lipsea orice speranță, dar voia adevărul. Nu există altul ca el”.

Interpreții lui Dürer au recurs, pentru înțelegerea gravurii sale, la versetul acesta din Psalmul 22, 4: „Chiar de-ar fi să umblu prin Valea umbrei morții, nu mă voi teme de rele.” Cu gândul la gravura lui Dürer, Luther, proaspăt excomunicat din Biserica Catolică (în 1521), scrie: „Viața noastră este un război al cavalerilor. Fiecare trebuie să-și facă personal rost de zale și arme ca să se lupte cu diavolul și moartea”. În numele credinței în adevăr s-a dus să-și susțină tezele în fața dietei „chiar de-ar fi acolo, a spus, atâția draci câte olane pe acoperișuri”.

Grație curajului care-și ia substanța din credința în adevărul propriu poate cavalerul lui Dürer să meargă înainte, fără să se sperie de înfricoșătorii lui însoțitori: de răul lumii și de propria lui moarte. „Trei sferturi din răul care se face în lume se face din teamă”, spune Nietzsche în altă parte.

Dacă moartea este măsura finită a propriei noastre vieți, atunci ea este totodată imboldul de a face ceva onorabil cu viața noastră. Ea este, chit că știm sau nu, motorul faptelor noastre. Așa cum sunt și dracii cu care avem să ne luptăm toată viața. Iar la noi, s-ar zice că ei sunt din ce în ce mai numeroși, mai numeroși decât „olanele pe acoperișuri”.

Trei categorii de oameni din România mi se par astăzi asemenea cavalerului din gravura lui Dürer: întreprinzătorii plătitori de taxe (ei da, capitaliștii!), pe al căror curaj de a risca stă, economic, toată România; magistrații care nu pot fi tulburați în judecata lor de funcții, gloriole și grade; și, în sfârșit, ziariștii necoruptibili[1]. Dacă nu putem fi ca ei, măcar să știe că-i urmărim cu recunoștință în lupta lor cu diavolul fricii și al dezabuzării noastre.

______________________________________________


[1] La doi dintre aceștia din urmă vă propun să le dăm de-acum titlul de „cavaler al lui Dürer”: Andreei Pora și lui Dan Tăpălagă

.

Distribuie acest articol

162 COMENTARII

  1. Stimate d-le Liiceanu,

    Sunt onorat sa fiu inclus in doua dintre cele trei categorii fata de care va transmiteti recunostinta; astfel, sunt un fost jurnalist transformat in antreprenor (in domeniul medicinei veterinare). In aceasta dubla „calitate”, imi permit sa apreciez ca numai prima din cele trei categorii merita acest „chapeau!” transmis de dvs. – si anume antreprenorii, pentru simplul motiv ca din celelalte doua grupuri (Justitia si jurnalistii corecti) nu mai exista! Mai precis, jurnalistii corecti nu mai exista decat microscopic (deci irelevanti ca si eficienta in societate), iar Justitiei i se vor rupe imediat dintii dupa alegerile prezidentiale (sau cumva credeti ca Justitia va mai continua sa functioneze in lipsa ciomagului lui Basescu?).

    Incerc totusi sa fiu scurt: am lucrat in presa scrisa din 2000 pana in 2005, in Politica Externa (constientizez, desigur, ca reverenta dvs. se indreapta, pe buna dreptate, catre ziaristii de anchete/investigatii, singurii de altfel demni de numele acestei profesiuni; totusi, am avut destul de-a face, ca ziarist, cu mizeriile securistilor din Parlament sau cu kalasnikoavele militienilor din Chisinau incat sa consider ca faptul ca mi-am pastrat constiinta jurnalistica intacta ma include, simboloc, in aceeasi categorie).

    Apoi am emigrat in Canada. In 2009 m-am intors, si banii munciti acolo i-am investit in economia Romaniei, intr-un mic business, o clinica veterinara (sotia mea e medic veterinar, ea s-a ocupat cu medicina si eu ce managementul).

    Economic, suntem pe crestere continua, insa acum plec din nou, sper definitiv, din tara, si nu imi voi ierta niciodata tampenia de a fi adus bani munciti in strainatate ca sa ii investesc in aceasta tara. A fost o greseala enorma. De ce consider asta? Din cauza cianurii de care vorbeati.

    De ce plec? In primul rand, din cauza cianurii. Altfel spus, pentru ca ma sufoc gandindu-ma ca impozitele pe care le platesc, din plusvaloarea pe care o creez, se duc la Mafie.

    Asta e, unii n-au stofa de don Quijote. Nu vreau ca lupta pierduta a generatiei mele (n. 1979) sa ma defineasca. Exceptiile nu sunt eficiente. Exceptiile nu schimba lucrurile cu adevarat, ci maxim in propria lor batatura. Degeaba fac eu totul cum trebuie, daca nu exista un curent dominant in acest sens. Nu vreau sa trag o viata ca sa se bucure cel mult generatia nepotilor mei. Pur si simplu nu sunt atat de martir. Vreau si eu un pic de viata buna, de beneficii, o sarma, un piscot…nu doar cianura.

    Oare cer prea mult?

    Cu consideratie,

    George Coman

  2. Foarte slab text si foarte exagerate laude (ale comentatorilor).

    In 2012 nu am strigat „Demisia!” pentru ca eram constient ca oricine va veni va fi mai rau.
    Comentasem parca pe undeva pe aici amintind proverbul „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Sunt de parere ca o putere abuziva trebuie limitata nu schimbata. Schimbarile nu aduc puteri mai bune neaparat.

    Astazi imi mentin parerea. Si mai cred ca Rosia Montana este unul din cazurile in care se vede cel mai bine cum institutiile statului sunt macinate de coruptie.

    A face mofturi la un slogan imbecil… e pueril.
    „Armata e cu noi!” … ce vreti slogan mai imbecil decat asta cand era evident ca armata nu era cu noi. Daca ne apucam sa facem hermeneutica sloganurilor… unde ajungem?

    Sa ne spuna dl. Liiceanu ceva sloganuri de actualitate. „Cartea care zideste!” !?
    Imi pare rau pentru dl. Liiceanu. De fapt nu pentru el imi pare rau. Imi pare rau pentru sperantele pe care le’am investit in dumnealui la inceputul anilor ’90. Regret nespus.

    In ce priveste diplomele de cavaler… numai cand stau si ma gandesc la multimea intreprinzatorilor care fac si pe naiba in patru numai ca sa nu plateasca impozit, sa mearga cat mai la negrul economiei…

    Singura veste cat de cat buna este cea a magistratilor care au capatat un dram de putere si in fine… avem si noi un dram de separare a puterilor. Dar… ce legatura asre asta cu cianura? A fost un mic exercitiu filozific de a da cu tifla unor doamne prea infierbantate ? Penibil.

    Ce este remarcabil este cum un text cumplit de slab sub toate aspectele poate declansa admiratia netarmurita a țuțicherilor în cautare de un port-drapel. Omenii care fac exces de cuvantul „intelectual” dar care… ce sa mai spun… e o jale.

    Justitia trebuie din rasputeri sustinuta. Si evident ca trebuie sustinuti acei ziaristi care inteleg sa isi faca onest datoria. Dar asta trebuie spus limpede si raspicat. Un Apel pentru justitie, de pilda.

    • Domnul Liiceanu se referea la intreprinzatorii care-si platesc impozitele.
      Aceia sunt adevaratii stalpi ai societatii !

      O Putere abuziva nu poate fi limitata tocmai pentru ca este abuziva.
      Abuzurile comise de actuala Putere din Romania trebuie stopate prin inlaturarea din functii a indivizilor care o reprezinta si care sunt organizati intr-o Oligarhie a Partidului Unic.
      Nivelul abuzurilor a depasit cota de avarie si tinde catre Catastrofa: acapararea statului de catre structurile acestei Oligarhii.

      „Justitia trebuie din rasputeri sustinuta” = FALS !
      Justitia trebuie sa fie INDEPENDENTA. Atat.

      Ce obligatie avem noi, ca cetateni responsabili, este de a vota cu acele Partide care respecta Statul si Separatia Puterilor in Stat, care nu protejeaza Coruptii, care inteleg ca Libertatea cetatenilor consta in a le oferi un mediu social al egalitatii de sanse astfel incat fiecare individ in parte sa-si poata planifica viata intr-un mediu concurential in care cel mai calificat merita mai mult.
      Daca aceste Partide au tradat (exact ceea ce s-a intamplat in Romania anilor 2012 si 2013) atunci avem dreptul sa protestam iar aceste proteste trebuie sa aiba o Justificare Politica limpede.

      • nu am cunoscut inca intreprinzator care sa isi plateasca toate impozitele.
        Dar aici este alta problema, este legimitatea statului la mijloc.

        Puterea poate fi limitata prin opinia publica, chiar si cea abuziva.
        O tara nu potate fi guvernata in stare de ocupatie… pentru ca o armata nu poate asigura functionarea infrastructurii. Asa ca orice regim depinde de opinia publica, de societatea respectiva. Si prin ea puterea acelui regim poate fi limitata. Regimul poate fi rigid si pot aparea varsari de sanga… dar poate fi limitata puterea lui. Abuziv nu inseamna rigid.

        Da, trebuie schimbati… ma intrem insa cu cine.. ? Cu Udrea, Olteanu, Videanu ?
        Ca nu il vad pe Liiceanu, Plesu, Cartarescu, Patapievici directori la … stiu si eu ce institutie, CFR de pilda.

        Istoria europei cunoaste momente de conflict intre puterile din stat… si acest conflict poate fi chiar armat. Sau a putut fi …
        Opinia publica are o putere covarsitoare in lumea moderna, fie ca este un regim reprezentativ fie ca este oligarhic. Opinia publica poate sa limiteze abuzurile daca ea este mobilizata. In vara lui 2012… asta s’a intamplat. Opinia publica… e drept ca si internationala… a limitat elanul unei puteri abuzive. Nu a shcimbat’o dar a limitat’o. Asta nu inseamna ca nu se poate ajunge la conflict deschis ca in Ukraina.

        Cine nu protejeaza coruptii? Cum a refuzat PDL de pilda toate norleme alea impotriva coruptilor… si nu erau legi ci doar regulamente interioare. Circul asta cu codul penal… cine l’a inceput… Va spun eu, nici un deputat nu vrea sa faca posibil ascultatea telefoanelor… pentru ca deputatii ajung acolo nu din vointa electoratului ci din vointa relatiilor lor… si cu relatiile se vorbeste la telefon… asta e problema.

        Ce partid.. ? Partidul lui EBA si Udrea ? Acesta este pentru cetatenii responsabili ? Total neconvingator. De ce nu fac ei un partid B.S.C. (Basescu Salveaza Romania) ?

        Si da, trebuie protestat… si Rosia Montana este un motiv. Pentru ca Rosia Montana arata cat de corupta este clasa noastra politica.

        Si, pentru D-zeu, uitati’va la fapte nu la cuvinte! Cuvintele au devenit ale naibii de ieftine in ziua de azi.

        Trebuie sustinute principii si nu oameni pentru ca oamenii se razgandesc principiile niciodata.
        Nu sustin pe X pentru ca imi asigura ceea ce cred eu ca e necesar. Sustin independenta justitiei si daca X intamplator azi e de aceiasi parere cu mine ma aliez cu el in numele principiului de independenta a justitie. Principiul primeaza nu persoana !

        PS. Am senzatia ca lumea nu este constienta ca toata lumea ia spaga in tara asta… si ca asta se intampla nu numai din 2012. Am asa senzatia ca multi joaca in Frumoasa din padurea adormita. Moțoflengheri care se trezesc de pilda ca invatamantul este subfinantat… sa zicem. Nulitati patente care au ajuns in tot felul de functii prin pile si activism politic… si care ies ‘pe sticla’ si comenteaza abordand o morga academica cu aerul surprizei. Chiar nu moare nimeni de ras. Ridicolul nu mia ucide de mult in tara asta.

        • În primul rând, o Putere Abuzivă nu poate fi obligată să accepte limite pentru că orice mecanism al limitării ce poate fi imaginat de o eventuală Opoziție poate fi ignorat (dacă este inadecvat), blocat (dacă tinde să atingă punctele sensibile) sau chiar distrus (dacă devine periculos).
          Dovada ? Verificați refuzul Puterii de a rezolva problemele legate de neconstituționalitatea noului Cod Penal sau cele legate de Proiectul de Modificare a Constituției deși au primit avertismente de la toate nivelele juridice, sociale și politice. Pur și simplu NU LE PASĂ !

          Schimbarea actualei Puteri este imperios necesară și urgentă !
          Ne întrebăm toți: Cu cine ?
          Ne răspunde domnul Gabriel Liiceanu: domnia sa a decis să aducă un omagiu tuturor acelor jurnaliști care demască abuzurile actualei Puteri precum și antreprenorilor și magistraților pentru lupta lor de a menține stabilitatea statului în condiții extrem de grele de Criză.
          Aceste Omagii eu le consider ca un semnal că există personalitățile capabile să se implice în reformarea clasei politice.

          Ceea ce lipsește este un consistent semnal de sprijin din partea adevăraților Cavaleri:
          1 – CAPITALIȘTII (cei de care depinde finanțarea noii clase politice)
          2 – MAGISTRAȚII (cei care vor refuza să mai gireze Legi pentru Corupți și Interlopi)
          3 – JURNALIȘTII (cei care nu sunt pe statele de plată ale Politicienilor Corupți și Penali).
          Acești trei piloni susțin structura fragilă a Statului de Drept, o structură definită prin gândirea FILOZOFILOR dar subminată prin acțiunile iresponsabile ale Politicienilor Corupți și Penali.

          Dacă acești cavaleri și-ar uni forțele pe un Jurământ care să pună Principiile la baza societății atunci vom găsi și Oamenii care să dea viață instituționalizată acestor principii.
          Eu așa am interpretat mesajul domnului Gabriel Liiceanu.

    • avem nevoie de un apel la desteptare in 2014 (antonescu poate sa doarma mai departe), copilotul ajunge la butoane, unde ajungem?
      cianura, cernavoda, cernobil, ucraina, maidanezi?

  3. Pentru mine este evident ca o agricultura intensiva nu se poate performa decat pe suprafete foarte extinse, legalizate notarial.

  4. DRAGUL MEU INTELECTUAL,

    Din cîte îmi pot da seama, înțelegeți că e util să faceți, la răstimpuri, texte tulburătoare despre maladiile acestui colț de lume și despre nevoia permanentă de anticorpi și de făpturi incoruptibile. Vă doare și vă scandalizează nesănătatea fractalică a țării și simțiți că e important a vorbi, ab imo pectore, despre irespirabilul și sumbrele drăcovenii autohtone. Aveți în spate o considerabilă stivă biografică și o netrucată competență în spațiul ideilor, prin urmare, anticipați ecouri de solidarizare, de palpit afin, de gînduri complementare. Contați pe un destinatar multiplu, bine școlit și de bună-credință. Ei bine, se prea poate să fiți în eroare, să vă fi ales greșit publicul, să nu fi întrezărit „doxogonia” ce avea să irumpă în marginea perpelelilor domniei voastre. V-ați fi putut închipui, de pildă, că unii vor citi în frumoasa laudatio dedicată unui terțet axial pentru funcționarea oricărei lumi libere (magistrați, întreprinzători, ziariști), că vor citi în ea probele unui impardonabil elan discriminator? Că veți fi înghiontit prompt fiindcă, hélas!, evacuați nedrept din panteonul „cavaleresc” al nației restul de bresle și de inși cumsecade? Bănuiesc că nu ați presimțit, scriind ce ați scris, un reproș atît de gras.

    Dar cînd ați amintit de vidul zglobiu al cutărui șef de minister, ați luat în calcul varianta unor lecturi de voluptate miniaturistică? Aș! Rezultatul? Mi se pune un nod în gît povestindu-vă aceste lucruri, dragul meu intelectual… Păi vi s-a întocmit rapid, cu titlu de „observații critice”, un mic inventar de fisuri: nu pricepeți hazul politicienilor (Gigel fandase ironic!), nu știți cum e cu Nobelurile (nici cu Psalmii!), sunteți bituminos, hain, ofensiv în exces, ghimpos… Evident, minstrul cu pricina scapă, la urmă, rentabil: vorbește strîmb, dar e simpatic, are spontaneități candide, e băiat roz.

    Apoi, e limpede că nici la sensibilitatea tinerimii Occupy nu v-ați gîndit cînd ați cutezat a-i întreba, melancolic, de ce nu aglutinează larg în virtutea unui bilanț mai amplu de otrăvuri. I-ați scos din minți cu asta, dragul meu intelectual. S-au făcut foc și pară! Și v-au luat tenace la puricat. Mai are rost să vă mîhnesc spunîndu-vă că n-ați trecut nici acest examen? Că n-aveți habar cînd, unde și cum se protestează inteligent, că resuscitați amăreli, obsesii și jaloane expirate, că reprezentați, mofturos, o paradigmă crepusculară…? Unde mai pui că unii mai îndrăzneți și mai radicali au recuperat portretul dumneavoastră demitizat și l-au tîrît, satisfăcuți, sub lupă: ați rămas același cărturar lacom de vizibilitate și hatîruri, nu vă mișcă, de fapt, decît fluctuațiile de relief ale propriei legende, vă credeți eligibil pentru sanctificare sau împăiere, sunteți ipocrit, sofistic, hiperbolic în cîrcoteli, Păltiniș (o sectă culturală!), Humanitas (un leviatan periculos!) și cîte și mai cîte nereguli lăuntrice!

    Iată, dragul meu intelectual, la ce vă expuneți adresîndu-vă, cum ați făcut-o, oamenilor „de bine” ai agorei noastre. Vă veți întreba, poate, de ce e întîmpinat un vrednic om de carte cu atîta suspiciune, furie sau neînțelegere într-un climat de instatisfacție comună. Nu ne-am săturat, cu toții, de felul în care e tăvălit destinul acestei țări? Nu ne asfixiază aceleași duhori? Atunci ce-i cu atîtea glose și recenzii neîmpăcate în urma unui cri de coeur? Nu știu să vă răspund. O fi o neașezare structurală, un cusur „tricolor”. Fiindcă, la noi, intelectualul pică mereu prost, indiferent de opțiune: dacă nu face comentariu critic, analiză politică, eseu de actualitate, e certat pentru paralizie civică; dacă vine cu idei, diagnoze și neliniști administrative, e deconstruit sumar și lăsat repetent. O fi un metafizic plictis, acompaniat de incontinență grafomană: nu ader la nimic, n-am busolă, n-am proiecte care să mă confiște și-mi fac de lucru: număr virgulele și păcatele intelectualilor, mă ambalez echidistant și dau cu toți de pereți, deconspir, demontez, dezvrăjesc. Mă fac baubau de forum, cerber volubil, tribunal. Cer argumente pentru orice interjecție, practic fente nemaivăzute, rîd, dejoc, te scot de sub plapumă, te jumulesc, te psihanalizez…

    Nu știu, dragul meu intelectual, de ce ești vînat cu un arsenal atît de bogat, de ce nu te poți plimba printre noi ca un leu robust și legitim. Pesemne zodia dumitale se stinge ireversibil pe aceste meleaguri. Intrăm, buluc, în semnul acrobatic al maimuței domestice.

    • Argumentele dumneavoastră sunt strict de ordin logic şi cultural pentru că doriţi să puneţi între paranteze opţiunile dvoastră. politice. Nu acesta e jocul pe aici şi cu siguranţă nu acesta e jocul pe care îl face dl. Liiceanu în textul pe care îl apăraţi. Aici se practică ceea ce s-ar putea numi tranferul de autoritate dintr-un domeniu într-altul. Dumneavoastră stăpâniţi, cred eu, destul de bine domeniul filosofiei şi al culturii generale, şi doriţi să rămâneţi în aceste domenii fără a vă aventura prea mult în alte spaţii de discuţie. Respect asta. Ceea ce se practică însă pe aici este, repet, diferit: capitalul simbolic căpătat de un autor într-un domeniu, capitalul reprezentat de cultura sa generală este folosit pentru a-l legitima ca autoritate cam în orice domeniu îşi dă cu părerea şi, cum domeniul de predilecţie de pe aici este viaţa politică şi publică în general, nici nu prea are cum să fie taxat pentru asta (nu e ca şi când ar vorbi de inginerie aerospaţială sau medicină).
      Asta e opinia mea, cel puţin.

    • „mă ambalez echidistant și dau cu toți de pereți, deconspir, demontez, dezvrăjesc”

      Pentru fraze ca acestea (si pentru oamenii care le scriu) intru pe Contributors, draga Vali, nu pentru Liiceanu.

      Numai bine, cu admiratie si respect,

      PM.

      • Vă mulțumesc, oarecum stingher, pentru credit și cordialitate. Îmi pare însă cel puțin excentric să aflu că frecventați acest platou virtual doar pentru a degusta niscaiva produse de cofetărie retorică. Nu e cam puțin? (Apoi, urmărindu-vă, inevitabil, parcursul de comentator, n-am cum să mă las convins că veniți aici strict pentru oarecari bucurii estetice. E limpede, din ce și cum scrieți, că aveți și satisfacții din altă specie, de pildă, aceea a torpilei „obiective” sau a spinului în coastă…)

        Have a nice weekend!

        Vali

      • ” Pentru fraze ca acestea (si pentru oamenii care le scriu) intru pe Contributors, draga Vali, nu pentru Liiceanu.”

        Cât de mult gresiti, domnule Manu ! Cultura româna e una inchisa, nu deschisa ca acelea cu care v-ati obisnuit pe acolo pe unde sunteti. Asemenea fraze in cultura româna nu sunt expresia libertatii, ci a conformitatii si, implicit, a dependentei fata de modele. Ca sa recompuneti omul din spatele lor, trebuie sa acceptati la pachet si modelul. Iar dvs. vreti sa-i disociati. Nu merge.

        • Înțeleg că o cultură zdravănă e una în care fiecare creator se ia pe sine de muză, de instructor, de portret superlativ. Carevasăzică, e suficient să ai o dexteritate oarecare și o sală de oglinzi… În schimb, culturile opace, anoste, previzibile sunt cele în care generațiile mai fragede dau în patima admirației, îi frecventează pe bătrîni, se lasă modelate. Dacă te formezi în preajma unui Liiceanu (sau Noica), se cheamă că ești bleg, incolor, simplu purtător de ștafetă. Dacă, în schimb, fluieri precoce în biserică, refuzi tradiția și mănînci intelectuali pe pîine, e semn de maturitate, de autonomie spirituală, adică ești copt și de capul tău. Ești ca americanii…

          • O cultura zdravana e una libera si increzatoare in sine. O cultura inchisa e una care se simte atacata in orice moment fie de oameni care gandesc altfel, fie de alte culturi care functioneaza dupa principii diferite. Tot o cultura inchisa e si aceea in care creatorii sufera de cosmarul modelelor si de aceea sunt fie prea supusi acestora, fie prea pusi pe gâlceava.
            „Produse de cofetarie retorica” se gasesc si intr-o cultura si intr-alta. Oameni liberi nu exista decat intr-o cultura libera.

            • Am priceput. Deci tot găsiți domnia voastră în cultura română (recentă sau dintotdeauna?) e un amestec nefericit de servitute, alergie și pleoape grele. E îmbucurător, totuși, că alții dau planetei culturi valide, bine rumenite. Ce ne-am fi făcut într-o lume în care admirația ar fi fost la chose du monde la mieux partagée ?

            • Da, Cioran a avut o delicioasă șarjă timpurie. Dar nu fluiera Cioran iubindu-i pe Nietzsche, Otto Weininger, Șestov etc.? N-a dat el culturii europene o superbă cărticică pe nume Exercices d’admiration, unde își deconspiră și autorii îndrăgiți în adolescență? N-avea Cioran repere în asceza negativității, modele în materie de urlet, patos contestatar și blasfemie?

            • Cine spune sa n-ai modele de tricotat vorbe si argumente ? Le ai, le declari, le admiri, dar nu incui usa si inghiti cheia ca sa fii sigur ca nu mai ai cale de scapare.

            • @Cornel

              Bine dom’le, ai lămurit toată suflarea de aici cum e cu cultura română : o monadă populată cu idoli, calfe leșioase și epigoni…

  5. Abia azi am citit articolul d-lui Liiceanu.Am citit si primele comentarii, legate de acordarea premiului Nobel, dupa care nu am mai rezistat. M-a apucat o lehamite de nedescris!
    Cum e posibil ca reactiile la articol sa fie cele mentionate?
    Nu ma socotesc nici pe departe a fi, ca nivel de pregatire intelectuala, la nivelul celor care doresc sa arate cat de multe lucruri stiu, dar ma ingrozeste tipul lor de reactii. Nu la asa ceva ma asteptam! Nu asa imi imaginez contributia elitei romanesti la salvarea noastra din mizeria in care ne aflam.
    Va rog, domnule Liiceanu, sa acceptati scuzele mele pentru felul in care v-au intampinat „colegii” dvs. Sa nu va apuce si pe dvs. aceeasi lehamite, va rog!

  6. Domnule Liiceanu, respectul meu pentru acest text si nu numai. Sa nu fiti trist pentru unele comentarii din aceasta pagina. Atata au putut. (Pariez ca in pagina asta exista cel putin unul care va poarta sambetele de mult timp, un „intelectual” usl-ist cu rang inalt, un frustrat, un calorifer-ist).
    Iisus spune Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi (Evanghelia dupa Matei). Este o cale. Dar eu sper sa ramaneti „in cetate” si sa continuati sa spuneti lucrurile cu limpezime, tare si fara sa va lasati vreodata intimidat.

  7. Cu tristete observ ca unele comentarii sunt mai realiste si nepartinitoare decat textul dvs. Si cu siguranta mai sincere, pt ca trebuie sa recunoasteti ca, de exemplu, primul paragraf este o poveste. Cum ar fi putut o „prietena” sa va sune ca sa va invite in piata in 2012, sa strigati impotriva celui pe care l-ati sustinut mereu, indiferent de actiunile dubioase pe care le-a intreprins de-a lungul mandatelor sale? Sa fim seriosi, daca chiar a fost asa, a vrut doar sa va ironizeze…

  8. Domnule Liiceanu nu sunteți singurul care simte gustul otrăvitor al cianuri. Suntem destui. Chiar credeți că ceea ce i sa întâmplat ultimului dictator nu se mai poate repeta ? Totuși avem nevoie de un strigăt comun. Cel care ar trebui să dea tonul trebuie să aibă puterea de difuzie ca și cea pe care o aveți d-neavoastră. De acolo trebuie să vină strigătul de luptă. Agenții Felixi pot fi învinși ! Otrăvitori principali au nume. La Antena 3 avem nomenclatorul complect. Există ceva mai cianură în România decât Antenele Agentului Felix. După el desigur vin listele electorale USL. Scrieți despre ei. Aveți puterea. Eu sunt un pur viețuitor care își caută „armele” D-neavoastră puteți și trebuie să-i descalificați. Ei nu pot învinge !

  9. Stimati forumisti (multi sub protectia unui anonimat de neinteles pentru mine), eu cred ca nu are niciun rost galceava asta continua dintre dvs. pentru excelentul articol al d-lui Liiceanu. Mai degraba ar trebui sa subscriem toti in a-l considera „cavaler” alaturi de cei doi propusi de domnia sa.Punct. Multumesc domnule Liiceanu pentru desfatarea de cateva minute bune de lectura.Si atatea adevaruri (pentru pregatirea mea modesta) conturate cu maiestria dvs. cunoscuta.

    • Sa-i uram dlui. Liiceanu cat mai multi cititori de buna credinta ca dumneavoastra. Pentru cei ca dumneavoastra ar trebui sa scrie si cred ca o si face.

  10. Sunt economist, angajat si fost-intreprinzator cu S.R.L, impozite si taxe platite. Nu ma recomanda vreun merit rasunator, scriu pentru prima data unei publicatii on-line si o fac doar din postura de admirator si, mai nou, de cavaler al capitalismului. Va rog sa-mi publicati scrisoarea.

    Stimati domni, ca majoritatea de aici (contributors.ro) v-am citit de la descoperire , undeva prin 1995 (aveam 18 ani), cu consecventa, cu sete. Mi-ati fost ghizi spirituali, mentori, prieteni, m-am certat cu tata pentru pentru domniile voastre. Stiu ca asta nu ma indreptateste sa va scriu. Totusi, din aceasta postura, a admiratorului, vreau sa va adresez o rugaminte. Daca doriti sa aflati doar rugamintea puteti sari de-aici direct la sfarsitul textului.

    Pe intreg parcursul anului trecut am asteptat cu sufletul la gura o interventie, un articol, ceva din partea dumneavoastra vizavi de proiectul RMGC si protestele anti. Am asteptat asta ca admirator al domniilor voastre, al posibilitatilor dumneavoastra retorice, stilistice, argumentative. Interventia nu a aparut.
    Domnule Plesu, dumneavoastra, dispus sa scrieti un articol la fiecare scobeala-n nas a cate unui PontaBasescuAntonescu, taceati malc asupra celui mai mare protest din ’90 incoace. Sau cand, parca “in trecere”, venea vorba de Rosia Montana, cu eleganta care va insoteste tot timpul reuseati sa puneti din pacate doar o placa obosită a unei echidistanţe perdante, de care insa, cu bucurie aflu acum ca vreti sa va lepadati. Sa fie intr-un ceas bun!

    Domnule Liiceanu, dupa un 2013 petrecut in jocul lânced al resemnărilor dezabuzate scrieti acum un articol cu cavaleri, Nietzsche, Schopenhauer si Dürer in care diluati, diminuati nu numai cianura exploatarii RMGC, dar si modelele enumerate. A pune semnul egal, chiar si voalat, intre un lac de cianura propriu-zis si balacareala ignobila a parlamentarilor, mass-mediei, etc e periculos. E ca si cum ai pune semnul de egalitate intre tortura fizica practicata in inchisorile comuniste, vai, acum stim, si-n cele capitaliste (caci un lac cu cianura asta e, tortura fizica!) si revolta cauzata de imposibilitatea de a gasi un parizer bun in oferta de 30 de branduri de parizer ale unui supermarket.

    Unde sunt cele cateva zeci de mii de oameni care au protestat impotriva exploatarii RMGC si de ce nu ies toti sa protesteze anti-coruptie? In opinia mea, raspunsul e simplu: exasperarea e la fel de mare si printre ei in ceea ce priveste minciuna si hotia ca si pentru dumneavoastra, dar un protest serios, asa cum l-am vrea cu totii, anti-coruptie, ar insemna o revolutie; ar insemna blocarea tarii, caci o astfel de miscare nu s-ar multumi cu noi rocade psd-pnl-pdl-ppdd-pmp-udmr-antena3-b1tv, o astfel de miscare ar vrea reprezentanti noi. Iar noi, rafinati manifestanti postmoderni, avem firme, familii, suntem angajati in proiecte, platim taxe, impozite si pensii si consideram ca nu suntem pregatiti pentru o noua revolutie, noii lideri ies cu greu la suprafata, iar sa ne facem doar rau noua si tarii, blocand-o, nu vrem. Desigur, vor fi fost si alte explicatii.
    Daca aveti solutii logistice, materiale si spirituale, credeti-ne, le asteptam cu sufletul in mana.

    Va rog cu toata sinceritatea sa cititi cea mai buna carte de investigatie si istorie recenta a Romaniei aparuta din “89 incoace. Se numeste AFACEREA ROSIA MONTANA, autor Mihail Gotiu, editura Tact 2013.
    http://edituratact.wordpress.com/?s=rosia+montana
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/pai-nu-suntem-de-acord-domnilor-andrei-cornea-si-andrei-plesu-cu-statul-de-drept-rosia-montana-si-incomparabilii-gadea-si-badea-102503.html
    Va rog sa ne spuneti ce credeti fara menajamente.

    Cu stima,
    Alex

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Carti noi

 Colocviu la NEC:  Languages of Hospitality. The Legacy of André Scrima in Lebanon 24 noiembrie a.c. Se poate urmări prin intermediul aplicației Zoom.

André Scrima(1925-2000), monah ortodox de origine română, a viețuit pentru mai bine de trei decenii în Liban (1961 – 1991), între mănăstirea ortodoxă antiohiană Sfântul Gheorghe, din localitatea druză Deir-el Harf și Beirut, unde a predat la Universitatea Saint-Joseph și la Universitatea Saint Esprit, Kaslik.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro