În tumultul grotesc al României de astăzi, obsedată de zăpezi şi de gimnastica demagogică a guvernării, moartea lui Cicerone Ioniţoiu la Paris, pe 26 ianuarie, nu a avut parte de cronici sau de momente de breaking news. Dispariţia s-a petrecut în tăcerea demnă pe care destinul o hărăzeşte celor ce întruchipează curajul, în epoca ticăloşiei şi a laşităţii.
Naţional-ţărănist, deţinut politic şi exilat, Cicerone Ioniţoiu este, alături de Remus Radina, una dintre personalităţile ce au evocat, în emigraţie, jertfa pentru libertate din anii comunismului. Plin de energie, înfruntând izolarea şi solitudinea, Cicerone Ioniţoiu a dus o luptă contra uitării. Dicţionarele şi enciclopediile pe care le-a iniţiat, documentele pe care le-a salvat, memoriile pe care le-a scris sunt expresia acestei vocaţii de martor al veacului prin care a trecut.Îndărătnicia nobilă a lui Cicerone Ioniţoiu nu a avut nimic donchişotesc. Ea a fost forma prin care supravieţuitorul a omagiat amintirea celor care nu mai sunt. În anii de după 1990, asemeni lui Constantin Ticu Dumitrescu, Cicerone Ioniţoiu a refuzat să cedeze,a refuzat să uite, a refuzat să colaboreze cu cei care au torturat şi ucis. Singura sa ambiţie a fost aceea de a duce mai departe un travaliu al memoriei şi al curajului.
În secolul XX, al trădărilor şi fanatismelor, Cicerone Ioniţoiu ( 1924/2014) a rămas de partea libertăţii, democraţiei şi demnităţii. Credinţa în fibra etică care trebuie să definească viaţa noastră în cetate este cea mai importantă moştenire a sa. Exemplaritatea sa discretă ne poate inspira, în clipele în care simţim că suntem goliţi de speranţă. Generaţia lui Cicerone Ioniţoiu, a celor care au aveau 20 de ani în august 1944, nu a ezitat să confrunte tirania. Cuvintele au fost înnobilate de ei cu tăria asumării cotidiene. Acolo unde ei nu au s-au îndoit de valoarea libertăţii, nici noi nu avem dreptul de a ne îndoi. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din nefericire, domnule Profesor, unii români nu-şi cunosc personalităţile, martirii.
Nu mă mai miră nimic. Nici faptul că victimele cancerului comunist mor uitate, nedreptăţite, nici că turnătorii ne conduc, iar torţionarii îşi văd nestingheriţi de viaţă.
Şova vorbea ieri despre Schoah, iar fătucile prompteriste n-au făcut legătura cu ceea ce s-a întîmplat acum 69 de ani. Dintr-odată, hărnicia micului negaţionist a devenit în ochii privitorilor informaţi o bilă albă, iar oportunismul lui acurateţe şi certitudinea, că şi-ar fi invăţat lecţia din pedeapsa sponsorizată de români la Muzeul Holocaustului. Trist.
Vă mulţumesc pentru editorial.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
L-am ascultat intodeauna cu placere la Europa Libera. Odihneasca-sa in pace!
Dumnezeu sa-l ierte . Din pacate , in 26 ianuarie , o parte a poporului , relicva regimului criminal comunist isi omagia „idolul” N. Ceausecu.
Lipsa fizică dintre noi a acestor repere morale se simte din ce în ce mai acut. Dumnezeu să-l odihnească!
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE !!!!!!!
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Ce destin pentru romanii de azi:
ii omagiem peste tot in mass-medie pe talhari, derbedei si criminali, iar pe adevaratii eroi ai neamului i-am uitat sau am fost constransi la uitare.
Chapeau in fata distinsului Ioan Stanomir!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Cicerone Ionitoiu!
PS
Mi-as dori sa vad un cartier nou din Pipera sau alta comuna suburbana capitalei cu strazi care sa poarte numele celor care si-au jertfit viata pentru democratie si statul de drept, care au luptat impotriva tiraniei comuniste.