vineri, mai 20, 2022

Cimitirul publicațiilor online

Se pune tot mai des întrebarea unde se duc ziarele, revistele, blogurile, cărțile electronice atunci când mor. Există pentru ele un loc de veci, așa cum există pentru publicațiile și volumele tipărite, precum și pentru materiale audio și video, filme? Biblioteca Națională a României, similar celor din lumea largă, are prin lege obligația de a constitui Depozit legal, cu misiunea de a prezerva pentru posteritate„fondul intangibil al patrimoniului cultural naţional mobil” în vederea realizării Bibliografiei Naţionale, conform Legii 111/1995. Prevederile legale se referă la cărţi, ziare, reviste, almanahuri, calendare şi publicaţii seriale, partituri musicale, albume, cărţilor poştale, hărți, materiale de comunicare, teze de doctorat, orice alte documente tipărite sau multiplicate prin proceduri grafice sau fizico-chimice, cum sunt: litografierea, fotografierea, fono- şi videografierea etc. Principalii beneficiari ai Depozitului legal sunt Biblioteca Academiei, Biblioteca Națională Militară, bibliotecile central-universitare și cele județene. Legea românească n-a intrat încă în era digitală, deci nu face referire la publicațiile seriale online, la e-book sau la alte forme media electronice de tip dinamic, în vreme ce legislația majorității țărilor din Uniunea Europeană este adaptată. Depozitul legal include însă, prin modificările din 2005 și 2007 ale legii, documente în formă electronică off-line, înregistrate pe CD, DVD, dischete și pe alte suporturi ca diafilm, diapozitiv, microfilm, microfişă.

Istoria constituirii Depozitului legal are o întârzire de două-trei secole la noi, față de țări ca Franța (1536), Marea Britanie (1610), Germania (1642), Suedia (1661), Polonia (1661), Danemarca (1697), așa cum arată Ioana Avadani într-un studiu din revista Saeculum nr.2/2016: prima lege exclusivă apare în 1885, după ce Regulamentele Organice și o lege a presei din 1856 făcuseră anterior referire la instituția depozitului legal. Cu excepția Ciprului, azi toate țările UE au adoptat legislație specială pentru Depozitul legal și cele mai multe au capitole dedicate arhivării publicațiilor online și a bazelor de date cu acces parolat, iar Consorțiul Bibliotecilor Naționale Europene și a Federația Europeană a Editorilor au convenit asupra unui Cod de bune practici pentru depozitul voluntar de documente electronice, revizuit în 2005. Raportul Depozitul Legal Digital, publicat în 2014 de Asociația Internațională a Editorilor-IPA, arată că pe întreg mapamondul preocuparea pentru dezvoltarea politicilor de colectare și arhivare a volumelor electronice, ziarelor, blogurilor, selecțiilor de website a devenit prioritară. În Germania colectarea a devenit obligatorie din 2006, olandezii au lege din 2005 actualizată în 2014, britanicii au legislație din 2003 actualizată în 2013 cu detaliere tehnică.

Adaptarea nu e deloc simplă, fiindcă presupune redefinirea termenului de ”document” astfel încât să încapă și documentele digitale, în diversele lor formate. În al doilea rând, înseamnă dezvoltarea unor facilități tehnice (softuri, baze de date, sisteme etc.) care să permită colectare, up-datare și acces pentru public. Marea Britanie a dezvoltat un soft care citește periodic o listă de site-uri pentru a reactualiza datele, Germania are, conform raportului amintit, mai multe variante tehnice: formular web, protocol OAI PMH și sistem ftp/Web DAV. Adaptarea presupune și efort organizatoric, resurse umane calificate și achiziții mereu înnoite în pas cu dezvoltarea tehnologiei. Jules Larivière, director al Bibliotecii de Drept din Ottawa, a avertizat asupra necesității și obligației ca statele să își asume politici și costuri în acest sens. Dezbateri largi au loc pe marginea respectării dreptului de autor și a recunoașterii valorii comerciale a unei publicații electronice, în care cineva a investit. La noi discuțiile pe subiect sunt minimale. La Universitatea de Vest din Timișoara a avut loc o conferință tematică în luna mai anul acesta, căreia i se adaugă unele dezbateri în biblioteci. Deocamdată, ne ocupăm cu digitalizarea documentelor tipărite, dificilă și aceasta. Există țări unde preluarea datelor online se face pe cheltuiala editorului, altele, ca Japonia, unde editorul este plătit pentru cedarea dreptului de a fi inclusă publicația online în baza de date națională, altele, ca Olanda, unde arhivarea se face prin voluntariat. Legea românească a Depozitului legal are o seamă de sancțiuni pentru editorii care nu predau exemplarele obligatorii, însă o seamă de lacune au fost raportate în timp, ceea ce arată că aplicarea ei este defectuoasă. Cel mai grav e că Legea111/1995 nu s-a racordat încă la epoca digitală iar imensa producție media electronică riscă să se piardă în neant. Asta înseamnă că moștenirea culturală și intelectuală a României va fi incompletă, iar istoria mass-media va consemna atât cât istoricii actuali ai presei pot să cuprindă.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. O abordare interesanta, nu m-am gandit niciodata la acest lucru. Daca ne referim la procesul de baza al expirarii unui domeniu / site atunci cand este abandonat, majoritatea domeniilor sunt reachizitionate de alte persoane.

  2. Articolul denotă o documentare corectă în domeniu, mai ales prin referirea la tot felul de documente și legislații planetare care… n-au nici o legătură cu tarîmul mioritic. Aici, epoca de piatră e relaxată, n-are griji legate de… digitalizare, cheltuieli (?!?!??!?!???!) de actualizare, transpunere, protocoale, sisteme și … alte pene de gîscă! Daca n-ar fi corect, articolul ar fi ridicol, în contextul în care carnea se apucă cu mîna, pentru că… nu s-au inventat, încă, tacîmurile, la masă! Să ne trezim!!! Că PIAȚA așteaptă coloanele de oameni!… Ăia care n-au fost la vot pentru că (contrar oricăror stupide comentarii) au refuzat să aleagă între două dejecți!!! O să se citească (generațiile viitoare) ceea ce se va moșteni în familie (dacă forma asta de organizare socială va mai exista), pe diverse suporturi digitale existente, acum și în viitor. Opțiunea particulară, în spațiul mioritic, surclasează gîndirea politrucilor în spațiul public, care, cu mult elan și mîndrie patriotică, conduc nația spre epoca de piatră… preînapoiată. Și foarte, foarte ROȘIE!!!!

  3. Excelent subiect si excelent articol. Exista chiar mai mult, softuri in UK in care poti sa bagi un key search si softul scoate tot ce s-a scris pe tema respectiva din 1842 in The Times :)

  4. Există https://web.archive.org/ unde se arhivează saituri și se găsesc saituri azi dispărute de pe internet.
    Nu e nevoie de acordul proprietarului saitului pentru ca acesta să fie arhivat.
    Biblioteca Națională ar putea face ceva asemănător, concentrîndu-se pe resursele internet în limba română (nu neapărat în domeniul .ro), dar fără să impună obligații deținătorilor de bloguri, că de obigații pe care ni le impun birocrații statului sîntem sătui.
    Nu au nevoie de nici un fel de lege specială cei de la biblioteca națională pentru asta, doar să se apuce de muncă.

    • Depozitul legal necesita legislatie, fiindca implica dreptul de autor, drepturi comerciale etc. prevazute de alte legi care nu pot fi surmontate decat legal.

  5. Oportună punere în chestiune, deși problema este cvasi-insolubilă în termenii tradiției arhivistice în uz. Merită de reflectat, felicitări autoarei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro