marți, mai 20, 2025

Cine a crezut vreodată că PSD se schimbă ori că ar putea să facă asta ?

Atât președintele Klaus Iohannis cât și premierul Viorica Vasilica Dăncilă se vor afla săptămâna viitoare în vizite în SUA. Și unul, și celălalt vor încerca să livreze poporului iluzia că România mai are politică externă.
Aceasta în pofida faptului că doamna Dăncilă atât în vremea cât era ghidată de infractorul Liviu Nicolae Dragnea dar și după, când, de fapt, în PSD nu s-a întâmplat nimic pentru simplul motiv că respectivul partid este nereformabil a făcut tot ceea ce a putut ca s-o torpileze. Iată, președintele Iohannis se duce la deschiderea lucrărilor Adunării generale a Națiunilor Unite acolo unde România ar fi putut deține un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate dacă ar fi avut sprijinul țărilor arabe. Nu l-a avut din cauza năzbâtiilor debitate de așa zisa șefă a Guvernului (care Guvern că uite-l, nu e!!!????) în privința mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Oricum, pentru a nu le strica nici doamnei Dăncilă, nici d-lui Iohannis sejurul, CCR a adoptat miercuri o hotărâre care le dă câte o jumătate de dreptate amândurora. Președintele avea obligația să numească interimarii, nu însă și pe cei propuși a fi membri plini ai Executivului. Fiecare dintre părțile beligerante și-a prezentat partea de înfrângere drept victorie, în cel mai tipic mod românesc posibil. Încă o ocazie ca la PSD să își scoată coarnele juriștii cu studii la facultăți particulare și la fără frecvență Șerban Nicolae și Florin Iordache. Acesta din urmă oferindu-ne și un original număr de stand up comedy când a fost întrebat asupra mazilirii pe care i-o pregătește CExN al partidului doamnei Ana Birchall despre care s-a inventat, așa, ca în anii 50, că e deviaționistă și că s-ar afla în solda Statelor Unite, Numai fiindcă s-a situat de partea celor care susțin desființarea grabnică a Secției speciale. Aceea unde ar trebui să fie instalată gestapovista Adina Florea pe care o susține reîntruchiparea Alexandrei Sidorovici, nimeni alta decât gureșa, voluntara doamnă Lia Savonea.
Ce ne-a comunicat doamna Dăncilă înainte de a da fuguța acasă și a-și pregăti bagajul de călătorie? Că se va prezenta când vor vrea mușchii ei și ai partidului în fața Parlamentului spre a obține votul pentru formula remaniată a guvernului. Nu înainte ca Opoziția să își foloseacă unicul glonț acela reprezentat de moțiunea de cenzură. Pe care PNL promite că o va depune totuși săptămâna viitoare. Că nu o susține pe d-na Laura Codruța Kövesi pentru postul de procuror șef european, deși cu doar câteva zile înainte aceeași doamnă Dăncilă i-a beștelit pe cei care ar îndrăzni să nu o voteze pe paukerița Rovana Plumb pentru postul de comisar european. Numai că, iată, doamna Kövesi și-a adjudecat postul în vreme ce doamnei Plumb i se cere să își clarifice declarația de avere. Respectiva având și probleme cu justiția, deși le-a negat sperând că pe la Bruxelles și Strasbourg nu se știe nimic despre afacerea Belina.
După cum lesne se vede, dubla măsura și minciuna sunt reguli de bază ale conduitei PSD. Iar cine a sperat că după 26 mai 2019 se va întâmpla ceva bun cu partidul în chestiune are acum ocazia să constate că s-a înșelat amarnic.
În fine, doamna Dăncilă a spus scurt pe doi ceea ce anunțase cu câteva ore înainte numărul comic al resuscitatului domn Florin Iordache. Nu va fi nici o ordonanță vizând desființarea Secției speciale, iar doamna Birchall este concediată.
Pare-se că săptămâna viitoare va fi una relativ calmă. Atâta doar că este vorba despre o liniște numai aparentă, liniștea de dinaintea furtunii. Mai grav e că ea îi costă direct pe toți românii. Pentru simplul motiv că țara a ajuns să nu mai fie guvernată. Iar responsabilitatea derivei, după cum se vede, nu și-o asumă nimeni.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Doar autorul articolului stie ca psd nu s-a reformat si ca nu poate fi reformat ?
    Doar autorul articolului stie ca psd este un grup infractional organizat ?
    Statele Unite nu stiu ?
    UE nu stie ?
    De ce SUA nu-i retrage viza Docilei ?
    De ce socialistii din UE nu ii dau afara din grupul lor pe psd-isti ?
    De ce autoritatile UE mai stau de vorba cu guvernul Docilei, pana nu se conformeaza si nu aplica solicitarile GRECO, Comisiei de la Venetia, MCV ?
    Alegerile euro-parlamentare nu au fost castigate de psd. De ce guvernul propune un membru psd pentru functia de comisar european ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro