Alexandru Vişinescu, torţionarul lui Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi a celorlalţi deţinuţi de la penitenciarul Râmnicu Sărat trăieşte. Existenţa lui lipsită de probleme şi griji într-un bloc din centrul capitalei a fost recent dezvăluită de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Împotriva lui a fost depusă şi o sesizare penală, de către aceeaşi instituţie, pentru omor deosebit de grav. Imaginile înregistrate de camerele de film au arătat că fostul comandant de la Râmnicu Sărat nu şi-a pierdut încă aptitudinile şi înclinaţiile care l-au propulsat în elita torţionarilor comunişti (înjurături adresate reporterilor şi încercări repetate de a-i lovi pe aceştia, aşa cum obişnuia să procedeze pe vremuri cu foştii deţinuţii de la Râmnicu Sărat). Alexandru Vişinescu este doar unul dintre torţionarii anilor ’50 care mai trăiesc azi şi care şi-au „clădit” cariera în baza aptitudinilor şi înclinaţilor de boxeri, de bătăuşi de cartier. Aceste aptitudini şi înclinaţi exersate pe deţinuţii politici anticomunişti, arestaţi pentru motive reale sau fabricate de către autorităţile comuniste, i-au asigurat o pensie „generoasă”, mult peste cea a victimelor sale.
Informaţiile despre biografia lui Alexandru Vişinescu sunt în cele mai multe cazuri de sorginte memorialistică, nedescoperindu-se până în prezent un dosar de cadre, profesional sau de partid al cărui titular să fie. În mod sigur, acestea există, dar ele nu sunt încă accesibile cercetătorilor şi celor interesaţi de studierea lor. Din sursele existente, aflăm că Alexandru Vişinescu s-a născut la 27 septembrie 1925 în satul Leiculeşti, com. Tisău, judeţul Buzău, fiind consătean cu fostul ministru al Afacerilor Interne şi şef al Securităţii, Alexandru Drăghici. Până în prezent, nu există informaţii despre pregătirea şcolară a lui Alexandru Vişinescu sau despre profesia lui de bază înainte de încadrarea lui în MAI. Putem totuşi presupune, în baza informaţiilor despre alţi ofiţeri de penitenciare, miliţie şi securitate din anii ’50, că el era absolvent a câtorva clase primare, urmate cel mai probabil în comuna natală, şi că în anii exercitării diferitelor funcţii în cadrul Gulagului comunist din România şi-a „definitivat” şi pregătirea şcolară. Probabil că a obţinut, ca atâţia alţi ofiţeri, certificatul de absolvire a opt clase, diploma de bacalaureat şi, de ce nu, chiar o licenţă în drept. Nu m-ar mira să aflăm că după îndepărtarea din MAI a lucrat ca jurist.
Fostul deţinut Cicerone Ioniţoiu îl nominalizează drept unul dintre membrii plutonului de execuţie al mareşalului Ion Antonescu, menţionând că după 23 august 1944 s-a înregimentat politic, încadrându-se în structurile comuniste sau controlate de aceştia, ca mulţi dintre viitorii ofiţeri MAI născuţi între a doua jumătate a anilor ’20 şi începutul anilor ’30. Această generaţie a reprezentat coloana vertebrală a regimului comunist, deţinând funcţii de natură represivă pe toată durata acestui sistem, după cum a subliniat Mary Fulbrook. Printre ei se regăsesc cei mai mulţi nostalgici ai defunctului regim.
La sfârşitul anului 1949, îl găsim printre cursanţii uneia dintre şcolile profesionale a DGSP, cea înfiinţată şi condusă de Tudor Sepeanu, fost director al Securităţii Capitalei şi şef al Serviciului Inspecţii. Acest serviciu a avut ca atribuţii supravegherea informativă a deţinuţilor şi cadrelor de penitenciare, deţinând şi un rol central în „reeducarea” de tip Piteşti. După terminarea acestei scurte instruiri, dar temeinice, în munca de securitate, cursanţii au fost repartizaţi ca sublocotenenţi la diferite penitenciare. Alexandru Vişinescu a fost numit în funcţia de lucrător operativ la Biroul inspecţii din cadrul penitenciarului Jilava, unul dintre cele mai importante locuri de detenţie din România comunistă. În această calitate, de lucrător la Biroul inspecţii, a transmis centralei din MAI mai multe rapoarte informative despre brutalitatea şi cruzimea unui alt celebru torţionar al anilor ’50: Maromet. După perioada Jilava a urmat cea de la Mislea, închisoarea de femei, unde a activat probabil tot în cadrul biroului inspecţii, redenumit biroul operativ, deşi, în literatura memorialistică, este menţionat ca ofiţer politic. Despre comportamentul de la această închisoare există o serie de mărturii care îl configurează ca un ins „extrem de sever şi complet lipsit de omenie faţă de arestate”, care avea „plăcerea de a insulta şi a teroriza, prin percheziţii şi interogatorii interminabile, pe deţinutele [de la Mislea şi] cărora le adresa toate epitetele posibile”. Acest portret este întregit de informaţiile rămase ca urmare a perioadei petrecute în funcţia de comandant la Râmnicu Sărat, anii 1956-1953. La acest penitenciar a fost mutat în decembrie 1954, iar prima lui funcţie a fost de asemenea în cadrul biroului operativ, atunci când penitenciarul era condus de locotenentul Emil Constantinescu. Necorespunderea lui Emil Constantinescu în funcţia pe care o ocupa, formulă ce se regăseşte în dosarul său de cadre, a determinat înlocuirea lui din funcţie şi numirea lui Alexandru Vişinescu în poziţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat. Această numire a survenit atunci când această închisoare era una dintre cele mai importante de pe cuprinsul României comuniste. Aici se afla elita „deţinuţilor contrarevoluţionari”: o parte dintre supravieţuitorii lotului Maniu de la Sighet, foşti miniştri antonescieni, lideri în viaţă ai partidelor politici interbelice (PNL, PNŢ, Garda de Fier), persoane trimise spre exterminare (doctorul Gheorghe „Ginel” Plăcinţeanu), prelaţi greco-catolici şi chiar lideri sau generali comunişti: Vasile Luca şi Ion Eremia. Lui Vasile Luca, fost ministru comunist, i s-a permis amenajarea în interiorul celulei a unui mic atelier de tâmplărie, unde confecţiona piese de domino, după cum atestă documentele vremii. Acest privilegiu nu le era însă asigurat şi celorlalţi deţinuţii. O constantă a regimului de detenţie a penitenciarului de la Râmnicu Sărat, desigur după anul 1956, a fost izolarea celulară a condamnaţilor. Pe toată durata detenţiei în acest penitenciar, fiecare deţinut a fost închis singur în una dintre cele 36 de celule ale închisorii, ceea ce a condus la apariţia unei alte constante a detenţiei de la Râmnicu Sărat, suferinţa solitară a celor închişi, fără posibilitatea ca suferinţa şi agonia lor să fie alinate de colegii de detenţie.
Iată o mărturie revelatoare în acest sens: „Râmnicu Sărat a fost cea mai tragică închisoare. Dacă nu are faima Aiudului, prin care de asemenea am trecut până în anul 1957, se datorează faptului că închisoarea este infinit mai mică şi a purtat pe conştiinţă un număr mic de deţinuţi, trimişi acolo pentru a nu se mai întoarce. Nu este totuna să mori cu 4-5 într-o celulă, sau să mori singur după 6 ani. A fost drumul fără întoarcere, închisoarea fără speranţă, şi numai un miracol neprevăzut de comunişti, ne-a scos de acolo pe cei care am mai rămas. Un chin sau o durere se împarte şi se suportă mai uşor între mai mulţi, decât cu tine însuţi, când începi să uiţi numărătoarea zilelor, iar anii îi socoteşti după trecerea anotimpurilor. Şi dacă peste această linişte de mormânt din închisoarea cu 36 de celule şi 36 de deţinuţi, unde nici supraveghetorii nu aveau scaun să se aşeze pentru ca să ne poată pândi şi ziua şi noaptea, mai adaugi şi foamea, frigul, bătăile, izolările, bolile, singurătatea, contabilitatea morţilor, lipsa de informaţii, necunoscutul zilei de mâine, tăcerea sinistră şi lipsa de speranţă, nu-ţi mai rămâne decât singurul «succes» că nu ai crăpat tu înaintea colegului tău.” Izolarea deţinuţilor de la Râmnicu Sărat avea cote paroxistice. Nici un cadru al penitenciarului nu avea voie să intre singur în celula unui deţinut. Întotdeauna se aflau două persoane. Evident, prin această măsură se urmărea neutralizarea oricărei posibilităţi de comunicare între deţinut şi angajatul penitenciarului.
Inexistenţa asistenţei medicale se numără şi ea printre constantele regimului de la Râmnicu Sărat. Potrivit informaţiilor memorialistice, oficiantul sanitar Boboc obişnuia să facă injecţiile deţinuţilor direct prin pantaloni, iar puţinele medicamente pe care le primeau deţinuţii erau împinse cu vârful cizmei pe sub uşă. Din când în când, Râmnicu Sărat, neavând un doctor propriu, era vizitat de un medic de la spitalul din localitate, un anume Grunberg, sau de la penitenciarul spital Văcăreşti, Aurel Dumitrescu. Internarea într-un spital a unui deţinut reprezenta un întreg carusel birocratic, întâlnindu-se situaţii când deţinutul deceda până la finalizarea procedurii birocratice. Este cazul doctorului Plăcinţeanu, decedat la Râmnicu Sărat în data de 1 mai 1961. Vinovat de acest deces a fost considerat chiar Alexandru Vişinescu, care „s-a orientat greşit, întrucât putea cere internarea în spital” prin telefon se arată într-o adresă a Direcţiei Generale a Penitenciarelor. În schimb, el a ales să urmeze procedura uzuală: referat al medicului către comandant, adresă a acestuia către Direcţia Generală a Penitenciarelor, trimiterea aprobării scrise de către DGP, ceea ce a condus la moartea deţinutului. Însă, în cele din urmă, Vişinescu a fost exonerat de orice acuzaţie şi responsabilitate pentru motivul că oricum deţinutul murea în timpul transportului sau la spital, ca urmare a stării sale grave.
Bătaia deţinuţilor, ca mijloc de imprimare a disciplinei, se număra şi ea printre constantele regimului de la Râmnicu Sărat. Cadrele penitenciarului în frunte cu Alexandru Vişinescu obişnuiau să intre peste deţinuţi în celule, să îi arunce de pe paturi. Loviturile preferate ale lui Alexandru Vişinescu erau cele cu biciul, după cum se consemnează în volumul memorialistic al lui Ion Diaconescu. De asemenea, pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de către Alexandru Vişinescu, conform aceloraşi informaţii memorialistice.
O altă constantă a detenţiei de la Râmnicu Sărat a fost frigul, „care ţinea din septembrie până în mai-iunie”. Această situaţie era cunoscută şi de conducerea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, care a realizat o inspecţie la acest penitenciar. Inspectorii s-au rezumat să consemneze sec: „În ceea ce priveşte problema încălzirii pe timpul iernii, sunt juste cele sesizate […], întrucât […] deşi s-au alocat cantităţile de combustibil prevăzute de normele MAI în raport cu capacitatea camerelor, căldura emanată este insuficientă. Ţinând cont şi de faptul că sobele existente nu sunt corespunzătoare şi de faptul că toate camerele sunt pardosite cu ciment, iar zidurile groase nu au fost niciodată încălzite în mod suficient”. Pe lângă acestea, se adăugă fireşte alimentaţia insuficientă, care a reprezentat o caracteristică a sistemului concentraţionar comunist din România anilor ’50, nu doar a celui de la Râmnicu Sărat.
Peste tot acest regim de detenţie a patronat timp de 7 ani Alexandru Vişinescu. Însemnările memorialistice despre acesta ne ajută să reconstituim profilul biografic al actualului „bătrânel jovial” de 88 de ani. Foştii lui subordonaţi, Alexandru Panţuru şi Dumitru Rusu, îl descriu drept un om foarte aspru, care „n-avea credinţă, n-avea milă şi nici suflet”. Primul îl încadra pe Aelxandru Vişinescu în categoria gardienilor „câini”, alături de ofiţerul politic şi sanitarul Boboc.
Din punct de vedere fizic, Vişinescu era portretizat în memorii ca „un om voinic, dezvoltat, nu gras, ciolănos”. Implicarea sa personală în bătăile aplicate deţinuţilor este atestată şi ea de sursele memorialistice. Conform acestora, ca şef al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu obişnuia să participe personal la bătaia deţinuţilor politici. Una dintre victimele lui predilecte era liderul ţărănist Ion Mihalache.
Până acum, singurii care l-au luat la întrebări pe Vişinescu au fost comuniştii. În 1967, aceştia i-au cerut un raport despre categoriile de deţinuţi de la Râmnicu Sărat şi regimul de detenţie de aici. El a indicat într-o coală albă, scrisă de mână, principalele categorii de condamnaţi politici de la acest penitenciar.
Alexandru Vişinescu îşi deschide raportul prin precizarea că în decembrie 1954 a fost numit lucrător operativ prim la Râmnicu Sărat, iar, în aprilie 1956, fostul comandant Emil Constantinescu a fost trecut în rezervă „în urma unor aspecte negative în activitatea acestuia”, iar „comanda unităţii fiind predată mie”. În urma discuţiilor cu ceilalţi gardieni, a aflat că „nu demult luase caracterul pe care lam găsit eu şi că înainte (cu aproximaţie ’952-’954) [este probabil vorba despre ancheta unora dintre deţinuţii legionari implicaţi în „reeducarea” de tip Piteşti] a fost folosită ca o unitate specială a MAI – paza exterioară cât şi unele activităţi de ordine interioară, erau executate de o subunitate de la Trupele de Securitate”. Ca deţinuţi închişi în perioada lui la Râmnicu Sărat, Vişinescu indică următoarele categorii: „foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL”, „foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive”, „foste cadre de conducere după 23 august ’944”, .”foste cadre MAI după 23 august ’944”, „foşti conducători ai diverselor secte religioase”, „alte cazuri mai izolate.”. În această notă raport, fostul comandant al Râmnicului Sărat oferă informaţii şi despre „problemele administrative” ale închisorii. Astfel, la „spălatul rufelor (lenjeriei), pregătirea şi servirea hranei, curăţenie etc. era folosită o grupă de deţinuţi (15-20 deţ) de drept comun luaţi fie de la penit. Buzău fie de la Penit. Ploieşti.”. Despre „dreptul la regimul alimentar, echipament şi lenjerie, asistenţă medicală, cazarmament, plimbare”, Vişinescu precizează că acesta „se acordau conform regulamentului privind regimului în LD”, iar dreptul deţinuţilor la „cereri şi reclamaţii […] s-a acordat mai târziu”, dar toate acestea erau aprobate „de la caz la caz”, în funcţie de aprobările Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Tot în acest raport, fostul comandant menţionează că toţii deţinuţii de la Râmnicu Sărat „nu aveau dreptul la: vorbitor cu familia, pachet, ţigări, C.P., cărţi, ziare.” Potrivit lui Vişinescu, celulele de detenţie puteau fi vizitate de „conducerea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, şeful Serviciului Inspecţii din Direcţia Generală, şeful serviciului pază şi regim, organele de securitate de pe linia <<K>>, organele Procuraturii Militare (aşa cum am raportat mai sus) şi alte persoane care aveau delegaţi în acest sens”. La Râmnicu Sărat, mai aveau drept de a intra, conform aceluiaşi Vişinescu, „Primul secretar al regiuni Ploieşti şi Primul secretar al raionului de Partid Rm. Sărat, care de fapt a şi intrat odată sau de două ori nu-mi amintesc precis”. Alexandru Vişinescu îşi încheie raportul prin următoarea afirmaţie: „În general se punea problema păstrării conspirativităţii a deţinuţilor ce soseau depuşi în penitenciarul Rm. Sărat.”, lucru ce s-a şi reuşit în perioada respectivă.
După desfiinţarea penitenciarului Râmnicu Sărat, Vişinescu a continuat să lucreze în cadrul DGP, îndeplinind diferite funcţii. Astăzi, la 50 de ani de la desfiinţarea penitenciarului de la Râmnicu Sărat, fostul comandant al închisorii trăieşte şi locuieşte într-un bloc din centrul Capitalei. A traversat ultimii 20 de ani de la prăbuşirea regimului comunist cu nonşalanţă. În tot acest timp, nicio autoritate nu a „îndrăznit” să-l acuze pe fostul torţionar. Să sperăm că de această dată, Parchetul Militar îşi va face treaba şi îl va audia pe Alexandru Vişinescu, nu cum a procedat în cazul fostului director al Direcţiei de anchete penale, Gheorghe Enoiu.
Articol aparut pe Lapunkt.ro
___________________________________________________________
Bibliografie orientativă
- Ion Ovidiu Borcea (fost deţinut la Râmnicu Sărat între 1957-1963), apud Cicerone Ioniţoiu, Râmnicu Sărat. Desfiinţarea celei mai odioase închisori: 13 aprilie 1963, în Memoria, nr. 2-3/2006.
- Ion Diaconescu, Temniţa, destinul generaţiei noastre, Bucureşti, Editura Nemira, 1998
- Mary Fulbrook, Dissonant lives. Generations and violence through the German dictatorship, Oxford, University Press, 2011.
- Cicerone Ioniţoiu, Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii, vol. III, accesibil online la http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/morminte3/default.asp.htm
- Cicerone Ioniţoiu, „Râmnicu Sărat. Desfiinţarea celei mai odioase închisori: 13 aprilie 1963” în Memoria, nr. 2-3/2006.
- Dorin Ivan, Experimentul Râmnicu Sărat, Buzău, Editura Irineu Mihălcescu.
- Dumitru Lăcătuşu, „Mărirea și decăderea unui ofiţer de Securitate: Tudor Sepeanu”, în Arhivele Totalitarismului, nr. 3-4/2012.
- Dumitru Lăcătuşu, „Cazul doctorului Gheorghe (Ginel) Plăcinţeanu”, în Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.), Stat şi viaţă privată în regimurile, Iaşi, Polirom, 2009.
- Andrei Muraru (coord.), Dicţionarul penitenciarelor în România comunistă. 1944-1947, studiu introductiv de Cristina Roman, prefaţă de Marius Oprea, Iaşi, Polirom, 2008.
- HU OSA 300 – 60 – 1, RFE Research Institute, Romanian Unit, Prisons Personnel, box 436, Item 5731/1955
- AANP, Fond Secretariat, dosar nr. 1/1956, vol. I.
- AANP, Fond Secretariat, dosar nr. 9/1957-1962, vol. III.
- ACNSAS, fond Documentar, dosar 19, vol. 15.
- Biro Attila, Marian Sultănoiu, Lista torţionarilor care trăiesc: Acest „bătrânel cumsecade” este Alexandru Vişinescu, unul dintre cei mai cumpliţi călăi ai României, accesibil online la adresa http://www.gandul.info/reportaj/lista-tortionarilor-care-traiesc-acest-batranel-cumsecade-este-alexandru-visinescu-unul-dintre-cei-mai-cumpliti-calai-ai-romaniei-11173039
O intrebare: unde gasim plangerea penala transmisa de IICCMER pe numele lui Visinescu ? Pe siteul institutului sunt doar plangeri penale din 2008.
´´Să sperăm că de această dată´´ vise tinere autor
Inteleg de ce interogatia din titlu…: din nefericire, detinatorul omonim al numelui inca ESTE si, datorita meritelor sale deosebite din gloriosul trecut, patria recunoscatoare, poporul suveran, de o idolenta indiferenta, dar nu mai putin recunoscator, l-au facut rentier pina la moartea-i, care, se pare, e cupata cu cei care au mai ramas dintre fostii detinuti politici. Sa-mi fie iertata frivolitatea: stie/poate afla cineva care e cuantumul pensiei lunare al acestui vestigiu de cosmar? Aaflind, se va isca, mai stii, vreun freamat, vreo tresarire.
Atentie, faptele constituie crime impotriva umanitatii, sunt cele mai grave infractiuni sanctionate in dreptul international, iar temeiul lor legal este fixat prin Decretul nr. 547/1969 pentru ratificarea Conventiei privind imprescriptibilitatea crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii.
Incadrarea juridica ca omor deosebit de grav atrage doar raspunderea juridica a „tortionarului”, autor la faptei incriminate.
Problema este insa cu mult mai complicata, intrucat tortionarul actiona atat din convingere ideologica, dar intotdeauna pe temeiul legilor comuniste privitoare la raspunderea juridica a celor considerati „sabotori”, „contrarevolutionari”, „fascisti”, „criminali de razboi” sau acuzati de „crima de dezastrul tarii”. Baza legala a inceput cu Legile 50 si 51 din 1945, apoi cu Legea nr. 312/1945, iar pe ele s-au construit Decrete nr. 6/1950 (unitatile de munca sau asa zisele „lagare de munca”), ordinele administrative de arestare, hotararile de condamnare ale cunoscutelor tribunale ale poporului etc.
In adevar insa, raspunderea ar trebui sa apartina societatii care a permis existenta regimului comunist, iar regimul politic comunist a avut la baza vointa maselor, o parte insemnata a poporului roman avand intertesul practic de a exista un astfel de regim politic – asa s-a putut construi un partid cu peste 4 milioane de membri, asa a aparut sistemul de pile-relatii-cunostinte samd.
Deci toritionarul a fost doar instrumentul prin mijlocirea caruia s-a produs „sanctionarea” celor considerati „dusmanii poporului”, iar actiunile sale determinate erau justificate de legile comuniste, de ordinele superiorilor, de deciziile politice. Ori toate acestea presupun existenta altor oamani care au facut legi, care au dat ordine, care au luat decizii, dar mai ales OAMENI CARE AU STIUT SI AU TACUT, PRECUM SI REPREZENTANTI AI AUTORITATILOR STATULUI ACTUAL.
Articolul 2 din Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor contra umanitatii sanctioneaza pe reprezentantii autoritatilor statului care tolereaza savarsirea acestor crime, adica oricare dintre persoanele care afla de asemenea fapte sunt potentiale raspunzatoare de tolerarea lor daca nu le denunta.
Ori in asemenea ipoteza raspunderea nu mai este doar a „tortionarului”, ci si a statului, pe temeiul conventiei internationale.
De aceea chestiunile au ramas atata timp nepublice, pentru ca niciun regim politic nu a vrut sa isi puna in cap un popor destul de numeros cu privilegii datand din timpul comunismului. Desigur ca lucrurile nu au mai putut fi controlate in momentul in care aliatii democrati occidentali au impus direct sau indirect divulgarea situatiilor trecute.
Ori asta e un lucru extrem de rau, pentru ca altii ne imping de la spate ca sa fim civilizati, in timp ce noi ne ascundem rahatul sub pres.
In alta oridne de idei, eu sunt unul dintre cei care isi doresc ca comunismul (marxismul, bolsevismul) sa fie declarata o ideologie criminala in mod oficial asa cum a fost declarata ideologia national-socialista (nazismul).
Daca si dvs. va doriti acest lucru semnati Declaratia de la Praga aici: http://declaratiadelapraga.ro/sig
Stimate Domnule,
Discutăm despre o falsă problemă. Omul are 88 de ani- ați dori să-l vedeți mort în închisoare ? Ar lua- în mintea unora- locul victimelor- și nu cred că este echitabil. Ceea ce ar fi cu adevărat echitabil ar fi să demonstrăm că astfel de lucruri nu se mai pot întâmpla, că condițiile din penitenciarele românești sunt decente iar temnicierii culmea rezonabilului. Eu aș fi un pic sceptic apropo de asta.
Altfel, sigur că putem să-i adunăm călăii la poartă- dar am fi cu ceva mai buni decât el ?
Nene,
(ca domnule nu meriti sa ti se spuna) esti halucinant. Si ce daca are 88 de ani? E un gunoi uman si un criminal. La fel cum criminalii nazisti sunt inchisi la orice varsta cand sunt prinsi, la fel trebuie facut si cu el.
„Ar lua- în mintea unora- locul victimelor- și nu cred că este echitabil”
Daca in mintea unor imbecili a-l inchide e echivalent cu ce-a facut el e problema lor. Visinescu a ucis si a torturat oameni nevinovati inchisi in regim de exterminare. In schimb el ar ajunge in puscarie fiind pe deplin vinovat si tratat ca la pensiune.
Sesizezi diferenta? Este enorma.
Nici tu nu ai dreptul de a-l califica drept „gunoi” pe acel cetatean.
Daca vrei sa contribui la o societate normala, trebuie sa intelegi ca numai justitia se poate pronunta asupra vinovatiei cuiva. Chiar si atunci, vinovatul ispaseste vina. Atat.
Se pare ca sunt indicii (nu probe!) ca ar fi fost vinovat de rele tratamente. OK, atunci impotriva lui trebuie pusa in miscare actiunea penala. Paote fi gasit vinovat, de instanta. Sau – dimpotriva.
Ceea ce as sustine si eu este ca raspunderea penala nu trebuie anrenata in functie de varsta (inaintata).
De accord ca „asa erau vremurile”. Dar vremurile acelea nu impuneau nimanui sa fie crud cu semenii sai. Altfel spus, nu are sens sa te legi de cineva pentru ca a fost guardian la o inchisoare comunista politica. Dar are sens sa te legi de faptul ca a facut „exces de zel”. Excesul a fost alegerea sa, nu a regimului.
Inteleg ca o “societate deschisa” nu practica justitia recuperand dexteritati si proceduri specifice fostelor dictaturi. Nu se cade sa hartuim sadic pe birocratii si anchetatorii vechilor puscarii comuniste, nu e in regula sa afisam colti vindicativi si spanzuratori patriotice. Pe de alta parte, trebuie gasita o formula punitiva, o metoda de a discrimina lustral aceste figuri impenitente. E aiurea, e scandalos sa le dam imunitate si pensii grase invocand, lacramos, neajunsurile biologice ale batranetii. Din contra: e musai sa-i recuperam intr-un inventar al Infamiei, sa le stim numele, mutrele, biografia. Cum codificam juridic dispretul nostru pentru abjectia faptelor lor? Iata o dezbatere infinita…
Hai sa fim seriosi domnule Vali…dumneavoastra sunteti tinar, n-ati gustat din „binefacerile” comunismului, si nici conceptul de „justitie comunista”, nu v-a adus in pragul nebunie. Si comunismul lui ceasca a fost blind fata de comunismul pre-ceausescu.E simplu sa filosofam abstract, despre „hartuire sadica”, si „colti vindicativi”, numai ca atunci cind acesti visinesti si enoi, ti-au ucis parintii ori bunicii, parca nu-ti mai arde de „discriminari lustrale”, ci de cai mult mai directe. Cind s-o aduna societatea civila romaneasca (exista asa ceva in Romania?) sa-i recupereze intr-un „inventar al infamiei” (care vorba fie intre noi, deja exista, nu-i musai, sa-i incondeiezi intr-un dosar), astia-s oale si ulcele. Ei trebuie sa simta obprobriul lumii, acesti calai merita sa fie nu numai umiliti ci si haituiti, ACUM. In numele MEMORIEI martirilor acestei natii. Astia nu-si merita numele de OM.
Acuma va dau un exercitiu simplu: inchipuiti-va ca textul dv se aplica lui Eichmann (contextele nu sunt asa de diferite, in consecinta rationamentul dv e compatibil cu ambele). Credeti ca vre-un moralist evreu, ori vre-un moralist asa in general, si-a pus vreodata problema hartuirii lui Eichmann, Borman, ori Mengele ? Credeti ca Simon Wiesenthal a avut vreo remuscare etica pentru ca l-a „hartuit” pe Eichman? E frumos ce ziceti dv, dar un pic naiv as aduga, framintarile astea axiologice nu-si au locul cind discutam despre acesti criminali (chesita cu prezumtia de nevinovatie,e o chestie pur tehnica, derivind din insasi design-ul procesului judiciar, a carui finalitate constata sau nu vinovatia de jure. De facto, orisicine poate constata vinovatia acestor calai)
Admirabil (si legitim) patosul domniei voastre, dar nu mi-e clar cum inchipuiti Ziua Judecatii pentru acesti oameni. Pedeapsa capitala? Expunere publica pe scafald? Facem salupe ale condamnatilor si le trimitem pe cutare ocean? Ruguri, ghilotine, estropieri cu asistenta? Carcera? Ii dam pe mana gloatei?
Eu cand am scris ca e nevoie de o formula punitiva nu ma gandeam doar la o degradare simbolica, ci la o pedeapsa aievea. Mi-e greu totusi sa specific continutul optim al acestei pedepse, fiindca el ar trebui sa satisfaca, dupa mintea mea, doua exigente: 1. Nevoia de dreptate a celor afectati direct de faptele acestor tortionari si a celor indignati de inumanitatea lor; 2. Nevoia de civilizatie a actului de justitie, adica refuzarea unui amplu episod de barbarie penala.
Simplu, pentru inceput arest preventiv. Ca pentru orice criminal. Sunt destule marturii si suficiente dovezi pentru arest preventiv (chestia ca nu sunt un pericol pentru societate pentru ca sunt batrini, ori pentru ca au demonstrat ca vezi doamne in 50 de ani nu au fost un pericol social se poate demonta usor).Pina la ceasul judecatii, la carcera. Astfel sunt servite si patosul meu si ceea ce ziceti dumneavoastra, in acord cu flow-ul actului juridic (deci, eu nu sunt impotriva civilitatii, si sunt intru totul deacord, cu ceea ce sustineti dv., numai ca toata chestiunea e time-consuming.Romaniai nu are o justitie functionala, si reactiva ca in USA de exemplu-abia acum se construieste framework-ul pentru cazuri de acest gen, cu toate set-back-urile si ezitarile de rigoare), si tare ma tem ca timpul celor care asteapta de atita amar de vreme sa li se faca un pic de dreptate e pe sfirsite…din pacate…
pina dvs va consumatzi energiile in dezbateri filozofice,aceshti criminali traiesc bine mersi,cu bani destui ca si copii lor sa o duca bine,cu vecini care ii chiar respecta,ptr ca nu i asha ruminu e om blind.in 92 parca,unul din sloganurili comunistilor,ma rog a unora constituitzi intr unul din partidele dimocratice,era:´´Votati ptr linishtea noastra ! ´´si bizonul rumin a votat.
in vest,oamenii normali,pun semnul egalitatzii intre fascisti si comnunisti.
n ar trebui sa analizatzi atit cum ar fi trebuit pedepsiti(ptr ca in curind vor muri),exemplul exista inca din 45.
nu mi place sa fac pe vrajitoarea omida,dar cred ca majoritatea acestor criminali o vor duce bine pina moartea ii va lua.tovarasul iliescu va avea onoruri militate.si asta ptr ca romanica este si va fi a comunistilor.ashtia nu filozofeaza!
Daca RECENT i s-a dezvaluit existenta acestui monstru cu chip de om (ca si a altora de altfel ) si abia s-a depus o sesizare penala impotriva lui pentru omor deosebit de grav ,ne putem imagina citi ani vor mai trece pina cind ar putea fi condamnat (si altii ca el) ca sa putem spune in sfirsit „s-a facut dreptate si vinovatii de aceste atrocitati au platit pentru ele” . De ce asa de torziu ? De ce a trebuit sa treaca zeci de ani pina au fost gasiti sau pina cind au fost scoase la iveala fapte lor ? In timpul asta si-au trait linistiti vietile ca niste venerabili pensionari cu zeci de mii de lei lunar , asa cum este si cazul lui Ion Fecioru – o alta bruta comandant de penitenciar despre care citeam undeva ca e bine merci la pensie cu 5100 de lei pe luna pentru „activitatea deosebita” depusa in slujba statului . Cum sa nu te sufoci de indignare cind parintii nostri au citeva sute de lei pensie sau noi am muncit 30-35 de ani de ani si abia daca am ajuns la 1000 de lei pe luna ?
Ce nu înțeleg totuși, omul ăsta e mai bătrân decât Burebista? (”Acest portret este întregit de informaţiile rămase ca urmare a perioadei petrecute în funcţia de comandant la Râmnicu Sărat, anii 1956-1953”!!!!!).
Multe din acuzații sunt datorate condițiilor constructive ale închisorii, iar aceasta, dacă nu mă înșel, a fost construită mult înainte de venirea la putere a comunismului, în același scop în care a fost folosită de aceștia, doar că de data aceasta se schimbaseră locurile. Deci,Ion Mihalache & company a beneficiat de ospitabilitatea proprie întoarsă de foștii locatari.
Cât despre bietul moș, se vede că-i aproape senil, așa că probabil a fost ales intenționat pentru spectacol și imposibilitatea de a se apăra, altfel băieții din presă ar fi plătit la greu.
În contextul rectificării bugetare, când SGG a pierdut buget la greu, mie-mi miroase a campanie de presă pentru finanțarea proiectului IICCMER de la Rm. Sărat. Nu mi-ar păsa, dacă nu ar fi bani de la buget, implicit din buzunarul meu. . Un regim similar, nu cred că ar mai face posibil, conducerea afacerilor ilicite, prin telefonul mobil, din închisorile de azi. Cred că au și astea un director (comandant???). Cu ei ce ne facem???/
Ha, de accord ca resiunea pentru finantare este absolut inacceprtabila.
Dar ce te faci, de exemplu, cu Institutul de Cercetari juridice al Academiei Romane, o alta expresie a irosirii banilor publici pe „cercetari” inutile, pe sforaituri si platitudini date drept „lucrari stiintifice”, condus de un personaj al carui CV demonstreaza clar imposture?
Eu unul as declansa o mare analiza a acestor institutii mancataore de bani degeaba de la buget, cum e cazul institutului de cercetari juridice al academiei, al astuia de cercetare a crimelor comuniste si cate altele n-or mai fi unde oamenii iau bani din impozitele noastre…
Locul unde si-a desfasurat Alexandru Visinescu „activitatea”:
http://www.imagofactory.ro/prs3/prison3.html
Am aflat ceea ce voiam: Visinescu are o pensie de 6000 lei/luna; un specimen mai de soi, Pongratiu, de la Cluj care a omorit trei oameni cu mina lui, a fost rasplatit de patria recunoscatoare cu 7200/luna. Si-altfel, crimele imprescriptibile se pedepsesc la orice virsta. Daca Mugabe poate fi presedinte la aproape 90 de ani, Vsinescu e cu siguranta in masura sa faca fata unui proces. Just, trag nadejde.
@Vali: „Admirabil (si legitim) patosul domniei voastre, dar nu mi-e clar cum inchipuiti Ziua Judecatii pentru acesti oameni. Pedeapsa capitala? Expunere publica pe scafald? Facem salupe ale condamnatilor si le trimitem pe cutare ocean? Ruguri, ghilotine, estropieri cu asistenta? Carcera? Ii dam pe mana gloatei?”
E foarte interesant acest mod de revoltă morală împotriva „isteriei anti-(co)mu(n)işti”.
E şi mai interesant faptul că revolta morală se manifestă numai atunci când ţinta isteriei e o bestie (co)mu(n)istă.
În perioada 2006-prezent, de câte ori s-a pomenit tocmai de aceste lucruri, execuţii publice, ardere pe rug, confiscarea casei şi maşinii, spânzurare de semafor, linşare publică etc ba chiar unii pomenesc cu regularitate că „maestrul Vlad Ţepeş ar trebui să mai aibă parte de un mandat”, pentru motive absurde („ai BMW”, „i-ai insultat pe ţigani în loc să le spui romi”, „ai facultate particulară”, „ai laptop”, „eşi vânător şi omori animale”, „ai mutră de cocalar”, „ai făcut plajă fără sutien” – nu glumesc deloc, se poate găsi cu Google ce scandal au făcut nişte comentaci rromâni în 2007 faţă de nişte femei care au făcut plajă fără sutien), revoltatul nostru moral tăcea chitic.
Se vede că e politically-correct să ameninţi pe cineva cu linşarea fiindcă are BMW, dar de băetzaşii cu steaua roşie în frunte cărora le ies „nobilele idealuri” şi din gură şi din cur nu te poţi atinge nici c-o floare.
M-ați citit deșucheat…
Nu „rebeliune morală”, ci apel la o calmă ținută a dezbaterii (ceea ce nu înseamnă moleșeală etică sau complezență față de psihologia și faptele călăilor) și discernămînt (în locul unui baroc delir justițiar).
Nu știu cînd și cît au șomat alții, nu spun că eu intervin prompt ori de cîte ori apar nereguli și bazaconii în cetate. Dar să mă suspectați de cochetării stîngiste ori de un moralizator patinaj corect-politic e aiurea. Revedeți (dacă tot vă burzuluiți retrospectiv) temele și textele sub care am postat aici, pe contributors.ro. Vă veți lămuri, cred, cît îmi sunt de „simpatici” Marx și Engels, Stalin și Mao, vedetele și torționarii lumilor totalitare.
În rest, vă asigur că și pe mine m-a scos din tihnă și din minți pumnul octogenar al lui Vișinescu, expresie cioturoasă a unei dezgustătoare omogenități lăuntrice.
Nu m-am putut abtine:
Justitie (dreptate) este sau nu este.
Justitia nu se poate inlocui cu nimic. nici macar cu dispretul colectiv.
Simplu pentru ca tocmai de-asta democratia e dorita, pentru ca nu accepta decat justitia ca „facatoare de dreptate”. Linsarea, razbunarea – astea nu.
Ca o victima a unui tortionar allege sa scrie pe blocul sau ce a facut acesta – asta tine de modul in care respectivul a ales sa reactioneze la o nedreptate pe care el crede ca a suferit-o.
Dar de aici si pana la „condamnarea publica”e o mare distanta.
Ma intreb; daca tortionarul nu a fost deloc tortionar (confuzie de sitautie, false amintiri etc. etc. etc.) si este suspus oprobiului public – este asta laudabil?
Stiu ca intotdeuana e usor sa presupui pe cineva vinovat. Dar daca tu, cel care condamni asa, in afara justitiei, ai fi in situatia de a fi de fapt nevinovat si lumea te-ar scuipa pe strada, ce-ai zice?
Cineva spunea mai demult ca mai bine sa scape 100 de vinovati decat sa sufere o pedepasa un singur nevinovat…
De-aia spun: de accord cu judecata, dar atat. In afara judecatii nu exista vinovati. Asa e in democratie – altfel, ghici unde e?
Nici eu…
1) „Justitie (dreptate) este sau nu este.” – Adevarul nu se confunda intodeauna cu dreptatea maestre. N-am spus-o eu, ci (cred ca) Faulkner! (alt baiat destept spunea: „Law is not justice and a trial is not a scientific inquiry into truth. A trial is the resolution of a dispute.” Nu confundati justitia cu dreptatea. Mai ales in Romania.
2) „Justitia nu se poate inlocui cu nimic. nici macar cu dispretul colectiv.”…chestiunile astea nu sunt disjucte, desi pot fi. In cazul acestor criminali in masa de regula aceste concepte merg mina’n mina.
3)
a)”Simplu pentru ca tocmai de-asta democratia e dorita, pentru ca nu accepta decat justitia ca “facatoare de dreptate” – asa ca in cazul lui Visinescu asta, ori ca in cazul lui ion iliescu? De la dorinta la putinta e un drum lung domnule. Tot in democratie, ca de aia e democratie, oamenii sunt liberi sa fie credinciosi; Gues what? O buna parte dintre credinciosi cred in justitia divina, si nu in justitia oamenilor (eu nu fac parte din categoria aia evident, da exista un procent semnificativ care cred). Apoi dragu mosului, oamenii au asteptat 50-60 de ani sa li se arate facatoarea de dreptate…nu li s-a aratat. In teorie e simplu stiu, practica ne omoara.
b) „Linsarea, razbunarea – astea nu” – cine vorbeste de linsaj?
4)”Ca o victima a unui tortionar allege sa scrie pe blocul sau ce a facut acesta – asta tine de modul in care respectivul a ales sa reactioneze la o nedreptate pe care el crede ca a suferit-o.” -(eu nu cred ca vre-o victima si-a scris pe bloc ce a facut visinescu :-) , da in fine am inteles ce ati vrut sa spuneti) atunci, cind tortionarul, te rupe cu bataia, te lasa sa mori de foame ori de sete, te umileste , te injoseste, te calca in picioare si la propriu si la figurat etc etc ani de zile la rind, eu nu cred ca ” el crede ca suferit-o”…a suferit-o. Punct. Aici, nu exista rafinament juridic, e lucru brut, ce tot o dati dupa cires.
5)”Dar de aici si pana la “condamnarea publica”e o mare distanta.” Oare? Ba dimpotriva, de multe ori e „condamnarea publica” care forteaza justitia sa actioneze. Fara vigilentii etici din societatea civila , astia isi mincau linistiti pensia de 6000 de leusteni. Macar sa-i arate lumea cu degetul pe strada, macar atit…
6)”Ma intreb; daca tortionarul nu a fost deloc tortionar (confuzie de sitautie, false amintiri etc. etc. etc.) si este suspus oprobiului public – este asta laudabil?” . Va intrebati degeaba. Aici nu e vorba de nu’s ce gainar, care a furat un sac de cartofi, si pe care poate or poate nu l-a vazut paznicul de la siloz. E vorba de un tortionar arhicunoscut. In timpul „directoratului” acestui imbecil, au murit sute de oameni. Astea sunt lucruri stiute din marturiile nu celor „care cred ca li s-a facut o nedreptate” , ci a celor sub ochii carora s-au intimplat ororile. Ori din marturiile celor care au scapat din ghiarele calaului. Aici nu e cu daca sau cu parca, sau cu „false amintiri” :-) (interesant mod de exprimare!!!). Asa si eu ma intreb, da’ daca tortionarul a fost foarte tortionar, si scapa fara macar o palma: e asta laudabil (asta de dragul simetriei, evident ca asta e un mod primitiv de a pune problema). Stiinta juridica nu e matematica (zic matematica ca sa idealizez precizia) domnule (vezi 1. ), nu lucreaza cu notiuni absolute de adevar (true and false), ca nu se poate( asa numita truth functional propositional logic…de ce, cu alta ocazie), in schimb conceptul e, de adevar „beyond a reasonable doubt”. Asa lucreaza judecatorii cind judeca: pe baza de inferenta bayesiana. Cu alte cuvinte, noi cetatenii, fara sa avem competente oficiale in domeniul juridic, pe baza faptelor (care se cunosc si se stiu suficent de bine si de documentat), puteam sa ne pronuntam de facto asupra vinovatiei acestui pui de bolsevic. Pai ce credeti: in principiu asa lucreaza justitia americana: cetatenii/juratii pe baza faptelor prezentate se pronunta daca x ori y e vinovat ori ba (zic in esenta, desigur sunt nuante, detalii etc da’ nu e o exagerare).
7) „Stiu ca intotdeuana e usor sa presupui pe cineva vinovat. Dar daca tu, cel care condamni asa, in afara justitiei, ai fi in situatia de a fi de fapt nevinovat si lumea te-ar scuipa pe strada, ce-ai zice?” Aici nu e vorba de „presupuneri” mestere,dar in fine nu mai debate acu’ cu dumneata (ca vad ca sunteti foarte „umanist”…o-ti fi fost membru PUR), da’ daca tot ma intrebi ce-as zice:, i-as da in judecata („pentru ca nu accept decit justitia ca facatoare de dreptate” – sic!). Ma tem ca domnul Tortionar, n-o sa-i dea in judecata, n-are nici un interes sa sufle in foc, if u know what i mean…
8)”Cineva spunea mai demult ca mai bine sa scape 100 de vinovati decat sa sufere o pedepasa un singur nevinovat…” …m-ati induiosat de data asta…mai om bun, dumneata nu intelegi ca exista probe si marturii cu duiumul, de unde si pina unde „doubtul”…matale ai citit articolul (care-i doar un articol, mai gasiti destule documente sa va informati, desigur daca doriti…iar domnul autor cu asta se ocupa cu studiul crimelor comunistilor, nu e doar un „parerist”…Nu era mai bine sa se fi aplicat teorema de mai sus acu 60 de ani…mai ca seama ca „vinovatii” erau nevinovati? Ori inca nu zisese „cineva” propozitia magica? Problema nu e daca asta e vinovat ori ba, in raport nu cu justitia ci cu notiune de dreptate , lucrurile sunt cit se poate clare, condamnare acestui calau e doar o tehnicalitate juridica, iar aici e problema: nu exista un framework juridic suficient de robust sa-l poti condamna, pentru ca asa-i in Romania…
Daca va ganditi la varsta de 88 de ani, ar fi bine sa stiti ca un tortionar n-are varsta. El nici macar nu este om ci bestie. A facut victime si printre copiii de 15-16 ani luati de pe bancile scolii, inainte de examenul de bacalaureat (maturitate, atunci) Ii luati apararea fara sa cunoasteti problemele suficient. Daca ati avea un baiat de 15-16 ani, ganditi-va cum ar fi sa vi-l ia din examen si sai-l omoare in bataie, doar 5 ani, nu 14 cum au patit-o altii.
Atunci, ati mai putea fi asa clement? Cititi marturisirile celor care au fost in aceasta situatie! Peste 500 de astfel de copii de liceu si studenti care s-au grupat in organizatii anticomuniste au fost schingiuiti de unii ca Visinescu si Fecior. Sigur ca cei care mai traiesc, pentru ca multi au murit, nu pot fi de acord cu unii ca Dvstra. Sper ca acum va schimbati parerea despre tortionari.