joi, martie 28, 2024

Cine a fost Felix Edmundovici Dzerjinski? Iluminat, ascet si tortionar

Fara fanatici, fara posedati, totalitarismele timpurilor moderne ar fi fost imposibile. Pentru Putin si oamenii sai, Felix Dzerjinski, zis si Felix de Fier, fondatorul Gulagului, intruchipeaza o legenda: de aici si luptele ce se poarta in legatura cu faimoasa statuie a sculptorului Evgheni Vucetici pe care atatia ar dori-o reinstalata in fata sinistrei inchisori Lubianka. Teroarea rosie, declansata de Lenin si camarazii sai in septembrie 1918, a facut sute de mii de victime. „Vom construi socialismul chiar daca, din 100 de milioane, va trebui sa exterminam 10 milioane”, proclama vindicativ si isteric Grigori Zinoviev, liderul comunist din Petrograd (avea sa fie el insusi executat in 1936). Liderii bolsevici, fara exceptie, impartaseau viziunea paranoica pe care Viaceslav Molotov a sintetizat-o in cuvintele: „Dusmanii sunt pretutindeni”. Organizati ei insisi pe baze conspirative, vedeau in jurul lor doar comploturi. Filosofia politica a bolsevismului era, cum a scris Robert C. Tucker, aceea a Istoriei drept conspiratie. In 1928, Stalin isi incheia un discurs major cu cuvintele: „Avem dusmani interni. Avem dusmani externi. Acest lucru, tovarasi, nu trebuie uitat nicio clipa”.

In fruntea Cekai, politia secreta a noului regim, se afla un bolsevic de origine poloneza, nascut in 1877 intr-o familie aristocratica. Nimeni nu a personificat mai terifiant natura terorista a dictaturii comuniste decat acest diavol cu chip de sfant, un barbat auster, retractil, introvertit, coborat parca dintr-un tablou de El Greco, un intelectual indragostit de naluci si vanator de imaginari inamici. Era criminalul palid despre care scria Nietzsche in „Zarathustra” transfigurat in suprem pazitor al Revolutiei. Prea putin se vorbeste despre acest personaj care a simbolizat, asmeni calailor nazisti, Raul radical. Martin Amis are dreptate: „Everybody knows of Himmler and Eichmann. Nobody knows of Yezhov and Dzerzhinsky”.

Niciodata Dzerjinski nu ar fi actionat precum socialist-revolutionarul, eserul de stanga Isaak Steinberg, cel care a demisionat din functia de comisar al poporului pentru justitie spunandu-i lui Lenin ca nu doreste sa fie supremul administrator al exterminarilor. „Sa numim aceasta agentie pur si simplu Comisariatul Poporului pentru Exterminari”, a exclamat Steinberg. Incantat, Vladimir Ilici i-a replicat: „Intr-adevar, as ar trebui, dar nu o putem spune”. Dupa putin timp, Isaak Steinberg a emigrat, iar fiul sau, Leo Steinberg, a ajuns unul dintre cei mai admirati istorici de arta ai lumii, profesor ani de zile la University of Pennsylvania.

Catolic devotat pana la 16 ani, Dzerjinski a dorit initial sa devina preot. Intrebat de fratele sau, Kazimerz (acesta avea sa fie ucis de nazisti in 1943), cum si-l imagineaza pe Dumnezeu, tanarul Felix a raspuns: „Dumnezeu este in inima mea! Iar daca ar fi sa ajung la concluzia, precum tine, ca Dumnezeu nu exista, m-as impusca. N-as putea trai fara Dumnezeu”. (v. David Satter, „It Was a Long Time Ago, and It Never Happened: Russia and the Communist Past”, Yale University Press, 2012, pp. 14-15). Din clipa in care l-a parasit pe Dumnezeu, Felix a devenit soldatul alte cauze, investita cu toate atributele sacralitatii. A imbratisat religia politica bolsevica din suflet, deci din ratiuni care nu au de-a face cu ratiunea. Structural ascetic, vizionar obsesiv din categoria nihilistilor descrisi de Turgheniev si Dostoievski, Dzerjinski a fost un maniac al puritatii. Era inrudit spiritual cu un Robespierre ori cu un Saint-Just (v. Ruth Scurr, „Fatal Purity: Robespierre and the French Revolution”, Henry Holt, 2006).

Nu avea alt scop in viata decat servirea neconditionata a unei revolutii totale, un apocalips social menit sa salveze umanitatea. O umanitate corupta, perversa, nedreapta, „vrajita si intoarsa pe dos” (Marx). A facut inchisoare in timpul tarismului. A fost cel care a cerut insistent, imediat dupa lovitura de stat bolsevica, infiintarea Comisiei Extraordinare de Lupta impotriva Contrarevolutiei: „Este razboi acum, ducem o lupta necrutatoare, pana la capat. Viata sau moarte! Cer constituirea unui organ necesar reglarii de conturi cu dusmanii revolutiei”. S-a instalat in cladirea Cekai, a participat personal la scene ingrozitoare, s-a contopit cu institutia pe care a pus-o pe picioare. A binecuvantat violenta, masacrul, tortura. A creat o traditie a neinduplecarii, a neindurarii, a vigilentei maniacale, a crimei de stat ridicata la rang de virtute politica.

Dzerjinski si sabia Revolutiei, o caricatura de Nikolai Buharin

In februarie 1920, l-a interogat chiar el pe marele filosof Nikolai Berdiaev care avea sa-si aminteasca de acel lugubru episod in autobiografia sa publicata in exil. „Avea ochii cenusii, innourati si melancolici”, nota autorul „Noului ev mediu”. La interogatoriu a participat si Lev Borisovici Kamenev, membru al Biroulu Politic, cumnatul lui Trotki, precum si Viaceslav Menjinski, cel care avea sa preia conducerea Cekai dupa moarte lui Dzerjinski in 1926. Acuzat de complot, Berdiaiev a oferit o serie de explicatiii pentru opozitia sa, morala, religioasa si filosofica, in raport cu bolsevismul. Ce-l va fi salvat pe filosof ramane un mister. Se prea poate ca Felix de Fier sa-si fi amintit de propiul sau zel religios de-odinioara. Oricum, portretul facut de Berdiaiev merita retinut:” Dzerjinski dadea impresia unei persoane complet sincera si convinsa. Era un fanatic. Era ceva ingrozitor in el… In trecut, voise sa devina calugar catolic, si-a transferat apoi credinta inspre comunism”. In finalul discutiei cu Berdiaeiev, seful Cekai a murmurat: „Poti fi materialist in teorie si idealist in viata ori, invers, poti fi idealist in teorie si materialist in viata”. In acest timp, Lenin dadea ordinul de distrugere a clerului „reactionar”. Urmarea fost moartea 2700 de preoti si a 5000 de calugari si calugarite. Filosoful Vasili Rozanov a scris in 1919, an in care a si murit, „Apocalipsul vremurilor noastre”.

Ultima cuvantare a lui Dzerjinski a fost un rechizitoriu turbat impotriva opozitiei conduse de Trotki, Zinoviev, Kamenev, Piatakov si Radek. Nici urma de compasiune, de solidaritate umana. Oricine slabea „unitatea de granit” era obiectiv un inamic al revolutiei. Pentru Felix de Fier, Ceka reprezenta „sabia si flacara revolutiei”, fiecare comunist avea datoria sa fie un cekist. Urmasii lui Dzerjinski in fruntea politiei secrete, cu ale sale succesive denumiri (GPU, OGPU, NKVD, MGB, KGB), Viaceslav Menjinski, Genrih Iagoda, Nikolai Ejov, Lavrenti Beria, Viktor Abakumov, Nikolai Ignatiev, Aleksand Selepin (Surik de Fier), Iuri Andropov, spre a-i numi doar pe acestia, au fost fideli imperativelor dictate de fondatorul acestei monstruoase institutii. Idolatrizarea lui Dzerjinski face parte din codul genetic al KGB-ului si al institutiei succesoare, FSB.

Adorat de familie, Dzerjinski nu a suferit de complexe similare celor ale lui Stalin. Avea o natura dedublata, putea fi simultan insetat de sange si de o calda tandrete. Se ocupa de copiii vagabonzi si ordona asasinate in masa. N-a vazut decat un film in viata sa: cel comandat chiar de el, al funeraliilor lui Lenin. In aprilie 1919, in timp ce subordonatii sai lichidau zeci si zeci de mii de oameni, Felix Edmundovici ii scria sorei sale mai mari: „Iti pot spune adevarul: am ramas acelasi. Simt ca nu poti intelege cum pot fi eu acesta si ca, stiindu-ma, nu poti pricepe. Iubire. Astazi, ca si acum atatia ani, aud si simt un imn pentru ea. Imnul cere razboi, vointa de nezdruncinat, munca fara preget.” Intr-o scrisoare adresata lui Stalin si lui Sergo Orjonikidze, Dzerjinski marturisea: „Nu sunt un teoretician si nu urmez orbeste felurite persoane. In viata, n-am iubit decat doi revolutionari si conducatori: pe Rosa Luxemburg si pe Lenin. Pe nimeni altcineva”. (v. Donald Rayfield, „Stalin and His Hangmen: The Tyrant and Those Who Killed for Him”, Random House, 2004, p. 102). Scrie Rayfield: „Like Trotsky, Dzerzhinsky was prone to hysterical crises which led to berakdowns”. (p. 88), Sprihinit psihologic de sotia sa, Zofia, de o sora, o cumnata si doua nepoate, Felix de Fier isi gasea resursele pentru a nu se opri din a sa misiune distructiva. Zofia a lucrat in Comisariatul pentru Educatie, apoi a fost propagandista a partidului.

Doua observatii la acest citat: faptul ca Rosa Luxemburg apare inaintea lui Lenin este elocvent pentru ierarhia secreta a iubirilor lui Dzerjinski. Este greu de imaginat cum putea reconcilia el cele doua atasamente, stiute fiind rezervele cruciale ale revolutionarei germane in raport cu terorismul politic bolsevic. Va fi citit Dzerjinski ultima si cea semnificativa si durabila contributie a Rosei Luxemburg (dixit Hannah Arendt), „Critica Revolutiei Ruse”? Ce va fi inteles el din acea celebra formulare: „Libertatea este intotdeauna libertatea celor care gandesc altfel„? Nu a denuntat Stalin „luxemburgismul” drept o grava deviere in miscarea comunista? N-a scris Ruth Fischer (Elfriede Eisler), pe vremea cand il servea pe Stalin in conducerea PC din Germania (KPD), inainte de ruptura din 1925, ca mostenirea Rosei Luxemburg era asemeni unui „bacil sifilitic”? Recomand aici eseul Hannei Arendt despre Rosa Luxemburg din volumul „Men in Dark Times”. Apoi, sa faci parte din cercul intim si sa nu-i declari dragoste lui Iosif Vissarionovici era un gest cel putin imprudent. Ce s-ar fi intamplat cu Dzerjinski daca apuca Marea Teroare? Probabil ca ar fi pierit si el, asemeni atator vechi bolsevici, victime si calai, jertfiti pe altarul a ceea ce Hegel numea viclenia Ratiunii, striviti sub senilele tancului triumfator al Revolutiei, arsi de soarele acelei fantasme pe care o iubisera cu pasiune de adolescent depresiv, neurastenic si suicidar.

http://windowoneurasia.blogspot.com/2008/09/window-on-eurasia-duma-deputies-applaud.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/10/06/fiica-lui-ejov-teroare-violenta-ecouri-in-ceata/

Sugestii bibliografice

Iain Lauchlan, „Feliks Dzerjinskii”, in Silvio Pons and Robert Service, eds., „A Dictionary of 20th Century Communism”, Princeton University Press, 2010, pp. 298-299

Robert C. Tucker, „The Soviet Political Mind: Stalinism and Post-Soviet Culture”, Revised Edition, Norton, 1971

Bruce Mazlish, „The Revolutionary Ascetic: Evolution of a Political Type”, Basic Books, 1976

Boris Souvarine, „Staline: Apercu Historique du Bolchevisme”, Ed. Champ Libre, 1977

Mikhail Heller and Aleksandr M. Nekrich, „Utopia in Power: The History of the Soviet Union from 1917 to the Present”, Summit Books, 1985

George Legget, „The Cheka: Lenin’s Political Police”, Oxford University Press, 1981

Richard Pipes, „Russia under the Bolshevik Regime”, Knopf, 1993

Donald Rayfield, „Stalin and His Hangmen: The Tyrant and Those Who Killed for Him”, Random House, 2004

Martin Amis, „Koba the Dread: Laughter and the Twenty Million”, Hyperion, 2002

Anne Applebaum, „Gulagul. O istorie”, traducere de Simona Gabriela Varzan si Vlad Octavian Palcu, Humanitas, 2011

David Satter, „It Was a Long Time Ago, and It Never Happened Anyway”, Yale University Press, 2012

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Ar fi interesant poate daca ati discuta mai pe larg un subiect care mie mi s-a parut tot timpul interesant: cum si de ce si bolsevismul si nazismul au fost miscari revolutionare ale marginalilor si totusi au reusit? Ne-am fi putut astepta ca astfel de miscari periferice, pline de personaje dubioase (dar, e adevarat, si haituite in timpul Imperiului Tarist sau al Republicii de la Weimar) sa esueze tocmai fiindca nu reprezentau clasa de mijloc, cea care da tonul. Si totusi au reusit.

    • Care clasa de mijloc? Era dupa un razboi. Dpdv economic clasa de mijloc (burghezia) era slaba, iar psihologic, oamenii erau tulburati, nu ii conducea ratiunea.

      Ia sa se intample si in ziua de azi o catastrofa, si sa vedeti cum dispar brusc toate „cuceririle civilizatiei”. Omul nu s-a schimbat prea mult. Ce e fascinant, totusi, e cati intelectuali au aplecare spre fanatism si extreme. Se pare ca nu e nicio legatura intre inteligenta, cultura, pe de-o parte, si instinct, tipologie psihica, pe de alta parte. Daca te-ai nascut un om rau, inteligenta si cultura nu vor folosi la transformarea intr-un om bun, ci la perfectionarea metodelor.

    • Una dintre cartile cele mai patrunzatoare pe acest subiect ramane „The Fear of Freedom”, cunoscuta si ca „Escape from Freedom”, de Erich Fromm. Evident, o analiza de maixima integenta istorica o constituie biografia lui Hitler de Ian Kershaw. Despre Rusia, recomand cartile lui Richard Pipes, Orlando Figes, Robert Service. Pentru o perspectiva comparativa, Robert Gellately, „Lenin, Stalin, and Hitler: The Age of Social Catastrophe”. Ganduri bune.

    • Evident, Lenin a fost arhitectul intregului sistem totalitar bolsevic. Fara Lenin si Trotki, n-ar fi avut loc lovitura de stat din octombrie 1917 (o spune chiar Lev Trotki in a sa „Istorie a Revolutiei Ruse”). Intre 1821 si 1917, in Rusia tarista au fost executate circa 39.000 de persoane din motive politice. In primele trei luni de dupa luarea puterii de catre bolsevici, au fost lichidati cel putin 40.000 de oameni din motive politice. Carnagiul care a urmat a inzecit si a insutit aceste cifre. Intre 1917 si 1953, au fost ucisi peste 20 de milioane de oameni (nu vorbesc de cei morti in razboi). Cifra este oferita de Aleksandr Iakovlev (probabil ca au fost 25 de milioane, istoricii inca discuta). Lenin avea nevoie de instrumente absolut devotate, fiinte inflexibile, capabile sa puna pe picioare politia secreta, lagarele de concentrare, represiunea generalizata. In acest sens, Felix de Fier a fost intemeietorul Cekai si al Gulagului. Cand Putin il omagiaza pe Soljenitin, el joaca un teatru ieftin. Adevaratul sau idol ramane Felix Dzerjinski. Pentru FSB-isti, el reprezinta „trecutul utilizabil”. Ganduri bune.

  2. Figuri sinistre, timpuri groaznice. E bine ca tineti vie memoria acelei perioade, sa afle si generatiile care au urmat ce a insemnat de fapt comunismul. Sa nu mai repetam greselile trecutului.

  3. Cine a fost Dzerjinski stiu.

    Dar se ne apropiem de locuirle noastre.

    Cine a fost Niculae Bellu / Scorr si Helena (parintii pritenilor dvs de cartier Andrei si Ioana) asta ma intereseaza foarte, foarte mult si nu gasesc nimic. Parca in mod organizat e un camuflaj al personajului si sotiei.

    • Cred ca v-am mai raspuns. Nu am locuit in Cartierul Primaverii, ci in Cartierul Dorobanti. Niculae Bellu (nascut Bellu Schor) este amintit in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (Humanitas, 2006, p. 771), ca unul dintre membrii de frunte ai aparatului ideologic (redactor-sef la „Romania Libera”, apoi Ministru al Cinematografiei). Dupa 1954, a fost redactor-sef al revistei „Cercetari filosofice” si conferentiar la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. A predat etica. In anii 80 a fost profesor plin. Nu a participat, din cate stiu, la corul encomiastic al dictaturii lui Ceausescu (oricum, nu in chip ostentativ si strident). Dupa 1990, a incercat sa-si lamureasca propriul traseu politic si intelectual si a scris unele texte nu lipsite de onestitate. Din pacate, nu a lasat un volum autobiografic, desi stia foarte multe lucruri despre secta comunista din Romania. Ca si sotul ei, Elena Bellu a fost o importanta ilegalista (condamnata, in anii razboiului, la 25 de ani). A predat materialism dialectic la Facultatea de Chimie a Universitatii din Bucuresti. Fiul lor, Andrei, este mai mare decat mine, nu cred ca am vorbit vreodata cu el. Pe sora sa, Nica, n-am intalnit-o niciodata. Nu am facut parte dintre studentii care il frecventau pe Bellu in anii 70. Acum cativa ani a aparut un volum in memoria lui N. Bellu coordonat de profesorul Vasile Morar de la Universitatea din Bucuresti. Gasiti acolo numeroase informatii ce v-ar putea interesa plus texte de V. Morar, Ion Ianosi, Alexandru Boboc, Gh. Vladutescu, cre ca si Radu Florian. Oricum, nu vad vreo analogie intre Bellu si Dzerjinski. Niculae Bellu nu a lucrat niciodata in aparatul de securitate, nu a fost un schinguitor, un terorist. Nu l-as compara nici macar cu Leonte Rautu, Jdanovul Romaniei, un politruc intunecat, o intruchipare a sterilitatii agresive. Lucrarea cea mai profunda pe care a lasat-o N. Bellu se ocupa de etica lui Immanuel Kant, filosoful pe care l-a venerat. Pentru Kant, omul este un scop in sine, nu un mijloc. Pentru Felix de Fier, pentru comunisti in genere, omul este un mijloc.

  4. Dle Tismaneanu,
    mi-am propus sa incerc, la un moment dat, sa va iau un interviu; insa, uite, cum momentul acela habar nu am cand va veni, cum el ar putea sa mai intarzie inca, multa vreme, imi permit sa va intreb acum un lucru (offtopic) fata de care sunt foarte curios. De ce v-ati ales ca „obiect de studiu” istoria comunismului? Sa fie oare, cum spunea o colaboaratoare de-a dvs mai demult pe blogul dvs (si, imi amintesc, la spusele dansei, dvs nu ati comentat in nici un fel) pentru a expia, intr-un fel, sa nu-i spunem vreo vina, ci macar vreo forma difuza de responsabilitate fata de lucrurile in care au crezut parintii dvs? Sa fie oare pentru ca era „mai comod”, pentru ca, dat fiind ca proveneati dintr-un anumit mediu, aveati acces mult mai usor la un anumit tip de persoane si de informatii (sigur, vreau sa spun, ati fi putut sa va specializati in „Ioana D’Arc si sec. XV francez”, insa ar fi fost ceva mai greu de intervievat Charles VII decat a fost cu Ion Iliescu, nu? :) ). Sa fi existat alt(e) motiv(e)?
    In tot cazul, va doresc un Paste fericit si linistit.

    • Noua mea carte se numeste „The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (apare in septembrie la University of California Press).

      http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520239722

      Nu studiez doar comunismul, ci si fascismul, in variile sale ipostaze, deci ma ocup de totalitarism in genere. Am citit cand aveam 20 de ani „Originile totalitarismului” de Hannah Arendt, a fost una din cartile care m-au format. Tot astfel, am fost puternic influentat de scrierile unor Raymond Aron, Alain Besancon, Robert Conquest, Leonard Schapiro, Robert C. Tucker, Adam Ulam. Colectiile pe care le coordonez in Romania („Zeitgeist”si „Istorie contemporana”, impreuna cu Cristian Vasile, la Humanitas, „Constelatii” la Curtea Veche) va pot oferi imaginea intereselor mele teoretice. Cartea mea „Stalinism pentru eternitate” este prima istorie comparativa a comunismului romanesc bazata pe arhivele CC al PCR (am fost primul specialist care le-a consultat, documentele reau pe-atunci, in 1992-1993, in custodia Marelui Stat Major). Cand aveti timp, poate va uitati peste volumul meu „Ghilotina de scrum. Despre nevroze si revolutii”, aparut la Polirom, indeosebi dialogurile cu Adriana Babeti si Mircea Mihaies, plus epilogul (un eseu „Despre frenezia supunerii” in care discut optiunile generatiei radicale interbelice, din ambele extreme). Nu neg ca exista o tenta autobiografica in acest demers. In iunie voi lansa la Bucuresti volumul „Partinti sic copii. De la Steagul Partidului la Salvatore Adamo” (Humanitas, colectia „Despre). Poate veniti la lansare. Sarbatori Fericite!

      • Domnule Vladimir Tismaneanu raspund ofertei dumitale cu respect- Eu sunt un industrias si traiesc in strainatate. Competentza dumitale nu are nevoie sa fie gidilata cu vorbe frumose.
        Stima si respect poporului evreu din care va tragetzi.
        Am sa va spun o intimplare petrecuta prin anii 80 in URS la Muzeul Ermitaj .Obosit de atita drum am luat loc pe o banca in fatza unui tablou al Tzarului Alexasndru al-II-.
        Supraveghetorea salonului o rusoaica in virsta care stiia mai multe limbi si precis avea memoria portetelor slefuita dupa citziva pasi facutzi sa intors spre mine si m-a analizat din privire. Sa uitat spre tablou si mi-a zis. Suntetzi ruda cu persoana din tablou.Nu,nu . Eu sunt din Romania, iar persona din tablou i-mi e necunoscuta.A dat un semnal a-la Votka rusa si camera sa unplut de cetatzeni curiosi care ma studiau si comentau. Am acceptat sa ma fotografiez cu ei linga tablou.Natural am mers in biroul personalului unde am fost supus unui tir de intrebari.De unde sa-l cunosc si de unde sa-i cunosc eu ardeleanul pe Romanovi .Si toru-si in 1990 am fost primul surprins care am obtzinut Viza de sedere in UK.
        Am avut si doi copii. Ia furat. Pe fata,, Securitatea si pe baiat, Stazi din DDR. Acuma din respect pentru dumneavostra si pentru cititori nu chiar asa . Fica sa casatorit cu fiul unui general care organiza parazile lui Ceausescu si baiatul sa casatorit cu fica unui alt general din DDR.De unde sa-i cunosc eu pe astia si nici pe dumneavostra.Dar sa lasam biserica in sat . Securitatea din Romania lui Ceausescu ma cunoscut sau m-a recunoscut.
        Stiu ca ma lasat in pace .Asa ca a venit revolutzia .Apoi emigrarea, Apoi ce-o mai fi o-tzi mai vedea.Sa ne reauzim de bine.

  5. “Libertatea este intotdeauna libertatea celor care gandesc altfel“?
    Sa fim ratzionali. Cine a fost Felix Edmundovici Dzerjinski? Iluminat, ascet si tortionar.A fost un excentric care a penetrat societatea vertical, profitind de conjunctura timpului.Exista si alt tip de excentrici care penetreaza socitatea pe orizontala se extind in cerc si da tonul unei mode.Conducatorii tzarilor fosti si actuali.
    E posibil sa fi fost si un psihopat ca cei care conduc bancile actuale.
    Ia fost egal de totzi si de tote, dintr-un calcul elementar matematic.
    Citzi ani am, citzi sper sa mai traiesc. Cum am trait, cum sper sa traiesc. Dupa mine potopul. Asa au gindit totzi comunisti nu au adunat avreri dupa eii si rezultatul a fost ca sa ales praful .

    • @ Stejarel.
      Nu ati inteles!
      Comunistii de la inceputul secolului trecut, ( ca, de altfel, si fascistii ), nu erau adeptii metodelor forte pentru ca ar fi fost niste psihopati, niste setosi de sange, ci pentru ca, in credinta lor , similara cu fanatismul religios, numai astfel isi puteu atinge telurile lor, de care erau absolut convinsi ca sunt cele care se impuneau. Si nu uitati ca si unii, si altii, au avut, pentru o perioada, sprijin de masa. Altfel, numai prin teroare, nu ar fi reusit sa se impuna.
      Ca evolutia (mai bine zis involutia) societatii visate de generatia comunistilor initiali a fost alta, asta e alta poveste, care tine de profitorii de dupa ei. Acestia, profitorii, nu mai aveau nimic de a face cu inaintasii lor.
      Ceva similar cu clasa politica de la noi dupa 1989, care, moralmente, nu se deosebeste prea mult de cei de dinainte de 1989, in pivinta resorturilor care-i conduc, legate de profitul personal.
      Reusita regimurilor totalitare se explica prin dezamagirea produsa de coruptia celor de la putere. Pericolul ne paste si acum!

      • Am intzeles totul chir pe spatele meu cum s-a derulat comunizmul. Am imaginea vie a celor 35 de persone ucise printre neamurile mele de comunisti .Corect nu ie nici o diferentza fatza de nazisti.Cit despre comunizmul timpuriu lansat de Karol Mrxcs ie o diferentza aparenta. Marxcs a emis teoria comunista propunindu-o ca Metoda. Dar scursurile care au aplicato au transformato in instrument. Apoi daca nu ai intzeles si milioane nu au vruto a venit Pedagogul rus Makarenco si a demonstrat cum se aplica.
        1.Nu sti te invatzan.
        2. Nu potzi te ajutam
        3.Nu vrei te obligam.
        Si asa sa calit -otzelul- in Stalin si-n sarantoci, agatzin in pieptul coperit de salopeta si pufoaica, kilograme de tinichele s-au intitulat comunisti. Si daca aceptzi sa facut canale, electrificarea si industrializarea, calcind pe singe si cadavre..Si atunci era democratic.

  6. Foarte interesante articolele dvs, domnule Tismaneanu. Studentii dvs sunt norocosi, ar trebui sa fie constienti de acest lucru. Va multumesc.

    • Va multumesc la randul meu. Multe din aceste articole sunt bazate pe prelegerile pe care le tin la University of Maryland unde predau cursuri despre revolutii si elite revolutionare, ideologii radicale, experiente totalitare, dictatori si dictaturi.

  7. 1) Niculae Bellu NU a fost ministru,ci „doar” presedintele Comitetului de Stat pentru Cinematografie. Sotia sa NU a predat materialism ,ci filozofie,intai la Universitate,apoi (din ’74) la Politehnica. Economie politica a predat fra’su ,Anghel ,intai la „Jdanov” apoi la „Stefan Gheorghiu” (a fost exclus din PCR prin ’58 ,pt. aceleasi motive ca si tatal dvs. si reprimit aprox. in acelasi timp ,64-65).

    2) la wordpress.com poate schimbati linkul spre materialul lui Levy ,pt. ca redirectionarea nu e buna. Faceti copy-paste la acest link si va fi OK :

    http://www.lepoint.fr/editos-du-point/bernard-henri-levy/la-premiere-mort-de-gunter-grass-12-04-2012-1450711_69.php

    Multumesc.

    • Eu va multumesc. Comitetul de Stat al Cinematografiei avea rang de minister. In sistemul educational din Romania comunista, materialismul dialectic era singura „filosofie” care se preda :) Am facut schimbarea, now it works.

      • Re. „materiaisme si filozofii”Eu nu ma pun cu dvs. in acest domeniu ,dar eu am scris serios despre d-na Bellu ,desi ,sigur ,nu e relevant pt. topic –era doar pt. acuratete. Am studiat la politehnica in anii ’70 ,si imi amintesc ca in anul 1 se studia FILOZOFIE (istoria gindirilor si curentelor,etc. din antichitate pina pe la Santayana ),in anul 2 economie politica ,apoi in anul 4 venea socialism stiintific (cu materialismul dialectic si istoric,binenteles). Dna Bellu a predat filozofie ,in sensul in care am scris mai sus (stiu,desi nu am facut cu ea,nu studiam la Buc.).Dar daca ati scris cu sarcasm,va inteleg ..Pt. multi,acestea erau doar subiecte de umplutura ,unde nu se pica (da’nici 10 nu se lua !)
        Multumesc pt. corectarea la piesa lui Levy.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro