marți, august 11, 2020

Cine a fost Nicolae Moraru? „Iestetician”, impostor, dulǎu ideologic

Cand a iesit din ilegalitate, PCdR, o formatiune sectara si marginala, avea o nevoie disperata de intelectuali de incredere, ori, mai precis spus, de personaje care sa pozeze in intelectuali. Mai intai Iosif Chisinevschi (care a purtat scurt timp presudonimul Stanciulescu), apoi Leonte Rautu, s-au dedicat recrutarii si promovarii cadrelor „frontului ideologic”. Intre cei desemnati sa vorbeasca in numele partidului, la loc de frunte s-a situat ilegalistul basarabean Nicolae Moraru (nascut in urma cu o suta de ani, in 1912, cu numele Iulea Safran, la Tighina, in ceea ce era atunci Imperiul Rus). A fost unul dintre cei mai nefasti politruci dintr-o epoca nefasta.

A inventat nume pentru parintii sai (Clara si Simion), s-a prezentat drept un produs al scolii romanesti. In fapt, era un impostor, un semidoct cu ifose a carui cultura, precara si superficiala, se limita la un marxism primitiv si la canoanele esteticii realismului socialist. Student neterminat, asemeni lui Rautu, lui Stefan Voicu, lui Niculae Bellu ori Ofeliei Manole, a fost unul dintre militantii fanatici ai clandestinitatii comuniste. A intrat în mişcarea comunistă ilegală, activand între 1930 şi 1934. N-a ajuns sa vorbeasca vreodata bine romaneste, accentul sau rusesc era prilej continuu de zeflemea. Vorbea apasat despre iestetica marxista, despre necesitatea iepurarilor, despre ietica comunista si despre iepoca revolutiilor proletare.

Inscris în 1930 la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, a fost arestat în 1934 şi trimis în închisoare pentru activitate politică clandestină. A fost inchis 10 ani (la Iaşi, Doftana, Bucureşti, Târgu Ocna, Târgu Jiu), jucand rolul de „instructor cultural”: a organizat seminarii pe teme literare pentru camarazii de detenţie, a trimis articole la reviste de stanga, a facut traduceri (romanul „Aşa s-a călit oţelul” de N.A. Ostrovski, una dintre cartile fundamentale ale propagandei eroic-populare a stalinismului). In anii 50, Ion Vitner a scris lucrarea canonica a criticii realist socialiste din Romania, „Pasiunea lui Pavel Korceaghin” (despre personajul principal din cartea autobiografica a lui Ostrovski).

S-a cunoscut in inchisori cu cei care aveau sa conduca PCR după 23 august 1944, membrii nucleului dominat de Gheorghiu-Dej. A fost urgent propulsat in functii de mare influenta in domeniul presei, al propagandei, „îndrumării” şi controlului creaţiei literar-artistice: redactor, alaturi de Girgore Preoteasa si Nculae Bellu, la „România liberă” (1944-1945), director al Radiodifuziunii Române (1945-1946), adjunct al şefului secţiei de propagandă a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, adica al lui Rautu, (1946-1948), director general al postului de radio „România liberă” (1946-1948), secretar al Comitetului Artelor din Secţia centrală de educaţie politică a CC al PCR (1947), preşedinte al Uniunii Ziariştilor (1947), secretar general la Ministerul Artelor (1949-1950), redactor-şef al revistei „Viaţa românească” (1950-1953), redactor-şef al „Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate” (funcţie în care a rămas din 1950 până la pensionare, în 1980). In timpurile in care democrati autentici precum Petre Pandrea, N. Margineanu, N. Carandino, Serban Cioculescu si Vladimir Streinu zaceau in inchisori, cand Lucian Blaga. Mircea Florian, P. P. Negulescu fusesera eliminati din invatamant, cand G. Calinescu, Tudor Vianu, D. D. Rosca si Liviu Rusu erau supravegheati pentru fiecare cuvant pe care-l rosteau, Nicolae Moraru, acest sfertodoct cu tupeu, a prosperat, alaturi de alte figuri ale iesteticii de partid, intre care un Marcel Breazu si un Nestor Ignat.

Cu desavarsire lipsit de cultura filosofica, incapabil sa inteleaga o fraza din Hegel, Schopenhauer, Croce, Worringer, Spengler, Nicolai Hartmann, Cassirer, Blaga ori chiar Georg Lukacs, stia pe dinafara citate din Lenin si Stalin, jura pe democrat-revolutionarii rusi Belinski, Dobroliubov, Pisarev, Ogarev, si-l adora pe Cernisevski. Probabil ca eroul sau favorit era asceticul Rahmetov, iar visul sau social coincidea cu utopia „Palatului de Clestar” din sinistrele vise ale Verei Pavlovna, iluminata nihilista din „Ce-i de facut””. Literatura romana ii era straina, ceea ce nu l-a impiedicat sa dea lectii despre cum trebuie interpretata poezia lui Eminescu. Nu cred ca reusit sa citeasca vreodata o pagina din Proust, din Thomas Mann ori din Faulkner. A condamnat „decadentismul”, „modernismul”, „cubismul”, „expresionismul” si alte rataciri estetice. Ce putea pricepe Morau, in 1946-1947, din framantarile unor intelectuali de stanga, dar de-acum pe drumul trezirii, precum Virgil Ierunca, Ion Caraion ori Geo Dumittrescu, privind „criza culturii”? Pentru el, era vorba de agonia constiintei burgheze, de atractia artei „degenerate.” Spre a relua o imagine a lui Salinger, estetic vorbind, Moraru era la fel de sensibil ca un capac de WC.

Nikolai, Kolea (cum il alinta Tamara Mihailovna) Moraru nu a fost (doar) un exponent al sociologismului vulgar, ci al primitivismului vulgar. A fost numit profesor universitar şi şef al Catedrei de estetică la institutele de arte din Bucureşti (1948-1968). Isi spunea parerea cu imens aplomb pe cele mai diverse teme artistice. Un exemplu de prelegere, intrata in legenda: „ Mondarian s-a catarat in ghelikopter, a vazut casele milionarilor de pe Coasta de Azur si le-a zugravit patratica dupa patratica”. Asa intelegea Moraru arta moderna.

Sotia sa din epoca, mama celor trei copii ai sai, ilegalista Asea Moraru, a fost si ea profesoara de filosofie marxista la IATC. A parasit-o spre a se casatori cu profesoara de rusa a copiilor sai, Tamara Mihailovna Rosenweig (dupa numele primului sot). Nu cred ca a fost pus pe tusa din ratiuni politice, ci mai degraba pentru ca se abatuse de la „morala proletara”. Tocmai el, exemplarul luptator comunist, sa se desparta de tovarasa sa de viata si de lupta? A ramas insa pana la sfarsit un fanatic, un true believer. Cand fiul sau a cerut emigrarea spre Israel, in anii 70, Moraru s-a adresat „forurilor competente” spre a-si exprima dezacordul. Se spune ca tineau in casa o gazeta de perete, cu un fel de grafic al succeselor scolare. Locuia in acelasi bloc cu protocronistul xenofob Ion Lancranjan. Din cate stiu, se vizitau.

Alaturi de Sorin Toma, Sergiu Farcasan, Mihai Novicov, Traian Selmaru, Ion Vitner, Alexandru Jar, a fost unul dintre cei mai inversunati procurori ideologici, un vanator de devieri de la linia ortodoxa in arta si literatura. Era cu atat mai periculos cu cat incultura sa il facea extrem de agresiv, era dominat de enorme complexe, se temea si de umbra sa, incerca pe toate caile sa elimine orice risc de eroare. Probabil ca Rautu, care era mai inteligent, mai viclean si mai cultivat, l-a folosit pe post de dulau ideologic. Moraru putea fi asmutit in orice directie. In particular, Rautu se distra pe seama gafelor lui Moraru, le povestea la petreceri drept anecdote amuzate. La fel si cinicul Paul Georgescu, un timp mana sa dreapta.

L-am cunoscut prin anii 70, tatal meu facea traduceri pentru redactia publicatiilor pentru strainatate. Se cunosteau din ilegalitate. La acea vreme, vechiul stalinist poza in adept al liniei de independenta fata de Kremlin. Mi s-a povestit ca la un moment dat secretara a intrat in biroul sau sa-i spuna ca il cauta Moscova la telefon. Intai a sarit in picioare, s-a repezit sa raspunda, apoi s-a asezat tantos pe scaun si a rostit grav cuvintele: Moskva? Sa astepte, noi nu placanim”. Redactia, un veritabil cimitir ale elefantilor, publica, intre altele, o revista in ruseste cu titlul „Narodnaia Rumînia”. I se spunea „Morarnaia Rumînia”.

A publicat volume submediocre de critică şi ideologie literară, însemnări de călătorie, carti de proză scurtă şi chiar romane, a scris câteva piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută este oroarea proletcultista „Pentru fericirea poporului”, semnată împreună cu crapulosul comediograf oficial Aurel Baranga (1951; Premiul de Stat). A avut o intensa prezenţă publicistică, definita prin stil plat, descriptivism facil si exces de clisee imperative. A făcut şi traduceri şi a semnat prefeţe sau postfeţe la ediţii sau traduceri din operele scriitorilor ruşi (cărţi de Valentin Kataev, Vera Panova, poemul „Poltava” de Puşkin, „Arta şi realitatea” de Cernîşevski etc.), dar şi la ale unor clasici din alte literaturi („Iluzii pierdute” de Balzac etc.). Citea cu pasiune „Roman Gazeta”, ”Literaturnaia Gazeta” si alte publicatii sovietice.

N-a acceptat niciodata de-stalinizarea. Crezuse in Stalin cu mistica indarjire, nu se putea desparti de icoana tineretii. Avea in biblioteca personala cartea filosofului francez Henri Lefebvre, „La somme et le reste”, am imprumutat-o de la el, avea paginile neatinse. Ce-i trebuia lui Nikolai Moraru sa citeasca strigatul din inima al unui marxist anti-dogmatic, socat de revelatiile Congresului al XX-lea al PCUS, specialist in Hegel si Nietzsche, unul dintre pionierii studiului cotidianitatii? Incruntat si solemn, mi-a spus” Vladimir (accent pe a doua silaba), sa nu te lasi influentat de aceste idei!” A trait si a murit ca un zelot, inapt sa inteleaga ce inseamna autonomia spiritului.

Ca dramaturg si prozator, a fost nul. Ca doctrinar, a fost lamentabil si nociv. Ca profesor, a fost un dezastru. N-a fost in stare sa produca decat maculatura tezista, vorbe fara noima, portrete idealizate de activisti devotati „cu trup si suflet” si de conflicte definite in termenii unui realism socialist aseptic, ridicol si pompierist. A incetat din viata in 1998, o relicva a tristelor timpuri cand cultura romaneasca a fost supliciata in numele unor comandamente ideologice aberante.

„Opera”

• Vremuri noi – ţară nouă, Bucureşti, 1946;
• Iugoslavia azi, Bucureşti, 1946;
• Realismul în literatură, Bucureşti, 1948;
• Studii şi eseuri, Bucureşti, 1950;
• Pentru fericirea poporului (în colaborare cu Aurel Baranga), Bucureşti, 1951; ediţia (Anii negri), Bucureşti, 1958;
• Prin Republica Sovietică Socialistă Belorusă. Din ţara constructorilor comunismului, Bucureşti, 1953;
• Prin ţara vulturilor. Note de drum, Bucureşti, 1957;
• În lumea contrastelor. Jurnal de călătorie în America de Sud, Bucureşti, 1958;
• Estetica în şcolile de învăţământ superior din România, Moscova, 1963;
• Conştiinţe curate, Bucureşti, 1972;
• Scurtcircuit, Bucureşti, 1983.

(Fragment din volumul „Parinti si copii. De la Steagul Partidului la Salvatore Adamo”, care va apare anul acesta in colectia „Despre” la editura Humanitas)

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Ma intreb ce vor fi mai avand de spus cei terorizati de conjuratia evreiasca mondiala dupa ce vor fi aflat valoarea membrilor falangei care a participat la complotul comunismului romanesc! Autorul ar trebui sa primeasca un spor de toxicitate pentru mizeriile pe care trebuie sa le manipuleze. Ma intreb ce fauna misuna in comploturile crizei mondiale actuale care angoaseaza semidocta intelighentie romaneasca. Asta nu ma impiedica sa respect o comunitate in care, de vreo trei mii de ani, nu exista analfabeti. Noi nu reusim nici acum.

  2. Un individ care traduce din Balzac nu pare chiar un sfertodoct. Avem prilejul sa cunoastem zilnic diverse personaje, romani neaosi, care ocupa posturi importante in politica ori cultura pentru care limba romana este total necunoscuta. La doua fraze rostite, banuiesc ca in scris le-ar fi si mai greu, doua pleonasme, trei cacofonii si patru dezacorduri. Mai este cazul sa-i intrebam de limbi straine ?

    • N-a tradus Balzac, a scris prefata unei carti, in exact acel anti-stil despre care vorbesc in articol. Sincer, nu ma intereseaza originea activistilor, dar trebuie sa notez faptul ca, in anii 50, unii dintre ei, poate cei mai multi, erau afoni in privinta traditiilor culturale romanesti. In rest, gandim la fel pe tema degradarii actuale a discursului public pe directia unei vulgaritati lexicale si a unui socant agramatism. Ganduri bune.

  3. Revad si in acest articol un crampei de informatie despre Nicolae Bellu. Dar este foarte greu de gasit informatii concrete. Sper in curand un articol sub semnatura dvs.

    Am cunoscut pe cei doi copii Bellu, azi ambii in Germania.

  4. Textele de pomenire a hoardei de activisti in mare parte nucleu stalinist continua cu caracter obiectiv si critic.
    Poate ca nu trebuie sa ne grabim sa desfiintam inreg marxismul mai ales ca istoria poate aduce surprize si poate construi noi referinte din alte tarimuri fratesti.
    Interesant ar fi sa stim cum va arata statuia din Bistrita care va mari arhitectul expansiuni chimezesti.
    Un esec al economiei si criza in europa ar putea ca partide marxiste sa incerce ajungerea la extrema sau sa propuna solutii noii
    Cu cit europeanul saraceste poate fi atins de marxism.
    Astfel putem sa asistam la o noua generatie de activitsti si propagandisti si de ce nu calai.

  5. M-am caznit recent sa citesc „Asa s-a calit otelul” sa nu mor prost. Daca „Steaguri pe turnuri” este destul de abil scrisa opul lui Ostrovski mi s-a parut complet dezlinat si cam palid pe linga miturile ulterioare ale propagandei staliniste. Ma mir ca a rezistat atit de mult. Desigur emulii octodoctii ai sfertodoctului Moraru nu citeau propriu-zis ci molfaiau si rumegau.

    • Nu va invidiez, ba chiar va compatimesc sincer pentru efortul facut. Eu trebuie sa (re)citesc aceasta maculatura din ratiuni profesionale, Geneza cultului lui Stalin este intim legata de pedagogia fals-eroica a realismului socialist. „Steaguri pe turnuri” de Makarenko rationalizeaza re-educarea, acel proces pervers de indoctrinare si manipulare care a fost ulterior aplicat in ceea ce s-a numit experimentul Pitesti. Colectivismul utopic dus la extrem, prin sadism, ferocitate, fanatism si bestialitate.

  6. Aceste exprimari: „iepoca”, „ietica de partid”,”iepurari”, „iestetica” inca suna in urechi pentru cei de o anumita varsta. Nu se uita asa de usor tavalugul acelor vremuri.

    Ceea ce ar trebui sa ramane insa este nevoia de instruire adevarata, de cunostere si de dezvoltare.Fiecare o face daca doreste sa mearga inainte, dar aici eforturile ar trebui sustinute.

  7. Uite, ca de acest Moraru nu stiam, mi-a scapat. Este însa atât de tipic, încât ai impresia, citindu-i portretul, ca este descris arhetipul zelotului stalinist. Probabil ca simplific: autorul ar putea sa ne mai produca cel putin o duzina de astfel de tipuri, carora se li se subsumeze sute si mii de activisti ai acelor vremuri, toate la fel de valide, la fel de cutremuratoare.

    De ce este istoria comunismului atât de stringent actuala, de ce tipul „Moraru” atât de interesant ? Pentru ca acesti „morari” au macinat viata din România timp de decenii, iar din faina facuta de ei atunci s-au plamadit creaturile care conduc, controleaza si influenteaza si azi viata publica.

    • Multumesc pentru mesaj. Puteam, intr-adevar, scrie despre diversii Vasile Dinu, Vasile Nichita, Costin Nadejde (ani de zile adjunct la Invatamant), despre Florenta Rusu, despre Mezincescu (a scris Cristian Vasile), despre Constanta Craciun, despre Pavel Tugui etc etc Despre esteticienii de la sectia lui Rautu: Strihan, Ianosi, Stroia, Achitei. Despre alti tartori din anii 50, dar si despre cei din anii 70 (Mihai Dulea si Ion Dodu Balan, de pilda) L-am ales pe Nikolai Moraru pentru ca s-a intamplat sa-l cunosc personal, dar mai ales pentru ca el corespunde retetei staliniste privind metoda realismului critic: „personaje tipice in imprejurari tipice” :)

      Unul dintre textele care au catalizat izbucnirea Revolutiei Maghiare in octombrie 1956 era scris de Gyula (Julius) Hay, un intelectual comunist, dramaturg marxist, ultragiat si dezgustat de ororile stalinismului rakosist. Era un apel catre un generic „tovaras Kucsera”, apparatchikul arhetipal, simbol al imbecilitatii agresive, al nesimtirii etice a nomenklaturii comuniste, de a se retrage din orice functie publica. Aparut in aceeasi zi in care aveau loc funeraliile lui Laszlo Rajk, liderul comunist executat in procesul-spectaciol din 1949, articolul lui Hay a fost o adevara bomba politica. Hay a fost care a scris, pe 3 noiembrie, ultimul apel catre puterile democratice in numele revolutionarilor maghiari, transmis de Radio Kossuth. A fost arestat si inchis pentru „instigare la contrarevolutie”. In acest timp, Rautu, Moraru, Tugui, Niculescu-Mizil, Beniuc, Zaharia Stancu etc continuau sa prospere. Ganduri bune.

  8. Draga Volo, ce rascoliri adanci si necicatrizate mi-au provocat aceste randuri. Nikalai Mararu, cum isi auto pronuntza numele, mi-a fost „prafesior” la Institutul de ARTE PLASTICE – Bucuresti – la iestetika ( realist socialista- sovietica ) si la iekanamiie palitika ( si mai si…), doua materii pe care „datorita” in primul rand lui, nu le-am putut suferi si digera. El a fost unul din pricipalele motive care m-au determinat, m-au impins sa ma retrag din Universitatea cu durata de 6 ani, in anul 4 – deci renuntzand la absolvire. Gest grav – cu consecintze colaterale – care „nu se facea” pe vremea teroarei comuniste, caci sugera o disidentza ( de neimaginat in anii 1956-1957 ). Sunt obligat sa specific – aruncand peste bord falsa modestie – ca eram – alaturi de d-alde Piliutza, Balasha, Nicodim, unul dintre studentzii ieshitzi din comun, purtand „povara” unei anumite reputatzii ( poate nu neaparat „buna”, vor mormai carcotashii de servici ), asa ca pentru a ma sfatui, impiedica, amenintza sa n-o fac ( pentru prezervarea prestigiului Academiei ), m-au asaltat – de-a dreptul – profesorii, decanul, rectorul. Totusi am facut-o ( asa sunt eu, nerezonabil, lipsit de pragmatismul descurcarelii, inca din copilarie… rezultand in modestia resurselor mele materiale care m-a insotzit de-a lungul vietzii, in ciuda unei activitatzi prelungi si masive ), dar, trebuie sa-i recunosc – postum – si „meritul” determinant al lui Nikalai Mararu. Imaginea acestui personaj simbol al comunismului stalinist, m-a insotzit tot restul vietzii, timp de 40 de ani ai exilului meu occidental, pastrandu-mi bine intiparit, implantat dezgustul, dispretzul, ura pe care le resimt si astazi, in fatza oricarei manifestari emanand ideologia comunista si/sau care-mi reimprospateaza coshmarul regimului cu acelasi nume.

    • Draga Devis, randurile tale sunt pentru mine de o suprema importanta. Nikalai a fost exact ce spui: un tip ingamfat, stupid, de o vasta incultura, ranchiunos, latrator, razbunator, asemeni celor pe care ii slujea. Un vechil ideologic, un mic satrap pe mosia controlata de marii satrapi, Chisinevschi, Rautu, Sorin Toma, apoi Popescu-Dumnezeu, Petru Enache, Miu Dobrescu, Suzanica Gadea, Eugen Florescu, Mihai Dulea. Imi amintesc cum explica el cu falsa doxa „zugravirea canflictului”, necesitatea „iexemplului” mobilizator, a optimismului proletar, a vigilentei revolutionare si cate altele. Intr-adevar, chock full of ramantizm revoliutionar „pentru fericirea poporului” :) Ganduri bune.

  9. În acel «cimitir al elefanților», pe care l-a păstorit o vreme Nikalai Măraru, ajungeau publiciștii indezirabili ai regimului, cei ce fluieraseră-n biserica comnismului dar… nu se putea renunța 100% la serviciile lor… deși nu mai aveau „drept de semnătură în presa oficială“, cel mult cu pseudonim, rarisim…
    Așa a ajuns acolo Mihai Matei (cine știe, cunoaște! ;) – nu era de nasul Zoei)… tot așa, a fost debarcată Rodica Georgescu, cumnata viitorului PM Petre Roman sau Mihail Petroveanu (n-am reușit să aflu, el DE CE?)…
    Una peste alta RPS scotea niște periodice destinate, în principal, ambasadelor, drept pentru care s-a dezvoltat un colectiv de traducători de primă mână – de la franceză la chineză (funcționau două chinezoaice + români care studiaseră la Pekin, mă rog, Beijing ;) ), germană, spaniolă și, bineînțeles, rusă…
    Revue Roumaine (Rumänische Rundschau) a avut o perioadă de glorie notabilă prin conținut… se publicau fragmente de roman românesc (Buzura, Marin Preda), proză scurtă… chiar și un număr dedicat avangardismului (Urmuz, St. Roll etc.)…
    Discuția oricărui sumar se încheia cu observațiile … constructive ale lui Nikalai M…
    Într-una din prozele în discuție era descris… cu decență și «delicatețe»… un viol… tovarășul s-a înroșit ca un curcan și a explodat: «Ieu când violiez…» restul, citiți-l în memoriile Anamariei Smighelschi… :lol:

  10. Draga domnule Tismaneanu,
    Pentru conformitate, o intrebare v-as pune, cu ingaduinta dvs: N.Moraru a locuit intr-un bloc pe str. D. Lemnea si a avut 2 copii, pe Sasha (Alexandru) si pe Maia? Sasha ar fi emigrat in SUA prin anii’80 iar Maia a ramas experta pe zona fosta URSS la Agerpres pana la pensionare?
    Multumesc mult.

    J. C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

Molecula mea de gaz din aragaz

În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.