joi, martie 28, 2024

Cine a fost Petre Borila? Intre Famiglia Comintern si familia Ceausescu (Updated)

Unul dintre cei mai loiali si infocati camarazi ai lui Gheorghiu-Dej, un personaj direct implicat in toate deciziile regimului comunist din perioada 1945-1965, Petre Borila a incetat din viata acum patru decenii, in ianuarie 1973. Nascut la Silistra in 1906, Iordan Dragan Rusev a aderat devreme si fara sovaire la mistica internationalismului stalinist. A iubit Uniunea Sovietica, l-a adorat pe Stalin. A crezut cu fervoare in dogmele bolsevice, le-a aplicat cu un zel si o intensitate greu de egalat. Fiica sa, Iordana, a fost prima sotie a lui Valentin Ceausescu. Au avut impreuna un baiat, Daniel Valentin, nepotul direct al dictatorului comunist. Emigrati in anii 90 in Israel, apoi in SUA, Iordana si Daniel traiesc acum in Romania. Intre famillile Borila si Ceausescu relatiile au fost incordate, ajungand chiar la ostilitate fatisa. Parte tinea de prejudecati, parte de chimie politica.

Devenit cadru permanent al PCdR, cel care si-a luat numele de clandestinitate Borila a studiat la Scoala Leninista din Moscova, asemeni sotiei sale, Ecaterina, nascuta Abraham. Erau trei surori Abraham, provenite din mica burghezie de origine maghiar-evreiasca din Transilvania. In fisele de cadre aflate in Arhiva CC al PCR, surorile Abraham scriau ca au provenienta din mediul rural. Toate trei au devenit comuniste pasionate. Sora Ecaterinei, Paraschiva (Piri), a fost casatorita cu Bela Breiner, membru al Secretariatul CC al PCdR. Breiner a murit in 1940 (in 1950 a aparut o brosura despre el scrisa de Iosif Ranghet, pe atunci membru supleant al Biroului Politic si seful Comisiei Controlului de Partid), Piri s-a recasatorit ulterior cu colonelul Andrei (Bandi) Roman, fost voluntar in Spania. Fiul din prima casatorie, Andrei Breiner, a fost inginer chimist cu studii in URSS si a lucrat la IPROCHIM (a nu se confunda cu ICECHIM, condus de Elena Ceausescu).

Este de presupus ca Borila avea stranse legaturi cu NKVD-ul. Cei care l-au cunoscut in Spania l-au descris drept incuiat, feroce, lipsit de orice dubiu. Avea certitudini din beton armat. Era un comisar suta la suta. „Tovarasa sa de viata” spre a folosi limbajul de partid, in acea perioada a fost Betty Birnbaum, care lucra la administratie in Spitalul Brigazilor Internationale. Mama mea, studenta in anul III la Medicina la Bucuresti inaintea plecarii spre Spania, era sora de caritate la acel Spital.

Ulterior, la Ufa, in evacuare, Betty s-a casatorit cu Luka Laszlo (Vasile Luca) si a devenit Elisabeta Luca. S-a visat scriitoare, desi nu avea urma de talent. A fost propulsata membra in Comitetul Cinematografiei, condus de jurnalistul ilegalist Niculae Bellu. A fost arestata in 1952, judecata si condamnata in 1954, a facut a facut puscarie fara sa stie de ce, nu avusese functii politice, Luca nu vorbea cu ea despre ce se intampla la Ministerul de Finante. Niciunul din vechii ei tovarasi aflati in posturi de maxima influenta– Borila, Rautu, Barladeanu–nu a miscat vreun deget pentru ea. Cativa ani, i-a povestit ulterior mamei mele, a avut regim celular solitar. Niciodata nu a inteles de ce a fost pedepsita in acest mod inclement, de ce o ura Gheorghiu-Dej cu atata patima. A murit fara sa fi inteles din ce miscare criminala facuse parte. Unii dintre fostii ei camarazi din Spania facusera cariere in Securitate. Intre acestia, printre cei mai sinistri, Mihai Patriciu (Mihaly Grunsperger), comandant al Securitatii in regiunea Cluj. Wilhelm Einhorn a ajuns colonel si a detinut functii de varf in Departamentul Informatiilor Externe. Aurel Stancu a ajuns general si ministru adjunct de interne. La fel si Mihai Burca. Generalul Minea Stan conducea contrainformatiile militare.


Spania, Moscova, Cominternul

Alaturi de Gheorghe Stoica (Moscu Cohn), de Valter Roman (Ernest Neulander), de Constantin Doncea, de Grigore Naum (viitorul general de Securitate) si de Manole H. Manole, Borila a fost unul dintre militantii cei mai influenti in cadrul Brigazilor Internationale din Spania. Ar trebui precizat, a propos de unele scrieri recente pe subiect, ca Dumitru Petrescu nu a fost in Spania, nu a luptat in Brigazile Internationale. Cum nu a fost nici Enver Hoxha. Din Albania, cei mai proeminent interbrigadist a fost Mehmet Shehu (premierul ucis sau sinucis in 1981). Walter Ulbricht a avut o prezenta meteorica in Spania, nu a luptat in Brigazile Internationale. A venit exclusiv pentru a identifica „devieri” si a-i convoca la Moscova pe „deviatori” (cu consecintele stiute). Figuri importante din KPD (PC din Germania) care au luptat in Spania si care ulterior au fost demnitari importanti in RDG au fost Kurt Hager (viitorul sef al propagandei), Erich Mielke (seful Stasi vreme de decenii) si Heinz Hoffmann (ministrul apararii).

Ilegalist de origine evreu basarabean, Boris Holban (nascut Bruchman, nom de guerre Olivier) nu a fost in Spania, a condus politic detasamentul FTP-MOI care a intrat in istorie drept grupul Missak Manuchian-Francisc Wolf (Boczov). A colaborat in FTP-MOI cu Gheorghe Vasilichi, Bruno Kowalski, Artur London, Peter Mod. Sefa serviciului de informatii a fost soara mamei mele, Cristina Luca. Charlotta (Sari) Gruia, vaduva lui Boczov, a lucrat, in anii 50, la Comisia Controlului de Partid, era mana dreapta a lui Constantin Parvulescu care avea in ea o incredere netarmurita.

Tatal meu nu s-a numit niciodata „Leonida Tismaneanu” si nu a facut parte din aparatul politic central al Brigazilor Internationale. Nu a fost ofiter, spre deosebire de Valter Roman si Petre Borila, ambii maiori, primul politic, al doilea de artilerie. A avut, cred, grad de sergent, a fost carne de tun, si-a pierdut bratul drept in batalia de pe raul Ebru (nu cum afirma diversi ignari in cine stie ce incaierare din spatele frontului). Carne de tun au fost atatia altii, intre care Constantin Burca, mort in Spania. Ca istoric al comunismului,dl Stelian Tanase ar trebui sa cunoasca diferenta dintre comisari si soldati. La fel, il pot asigura ca in fotografia unde crede ca o gaseste pe mama mea alaturi de Petre Borila este vorba de o eroare. Dl Tanase ma cunoaste, ar fi fost firesc sa ma abordeze. Istoria voluntarilor romani din Brigazile Internationale este o tema prea serioasa pentru a cultiva aproximatiile si a cadea in frivolitati si senzationalisme.

Dupa 1939, Borila a ajuns in URSS unde a facut parte din nucleul central al refugiatilor politici romani. A fost protejat si promovat de secretarul general al PCdR, de asemenea de origine bulgara, Boris Stefanov. Ulterior, Borila l-a denuntat pe Stefanov, a intrerupt orice legatura cu fostul sau mentor. Loialitatea in sectele staliniste este intodeauna rezervata celor aflati la putere. Sa amintesc si legaturile speciale ale lui Borila cu liderii bulgari din Comintern, Gheorghi Dimitrov, Vasil Kolarov si Valko Cervenkov (agentul NKVD „Spartak), ulterior liderul Bulgariei stalinizate.

In anii razboiului, impreuna cu Ana Pauker, Vasile Luca, Valter Roman, Dumitru Coliu (alt militant bulgar), Dumitru Petrescu, Constantin Doncea, Clara Cusnir-Mihailovici, Zina Brancu, Mihai Burca, Aurel Stancu, Grigore Cotovschi, Minea Stan, Janos Rab etc, Borila a condus munca de indoctrinare in randul prizonierilor de razboi din Uniunea Sovietica. A jucat un rol decisiv in formarea diviziilor „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan”.

In umbra lui Dej

A revenit in tara ca loctiitor politic in divizia „Tudor Vladimirescu”, a capatat grad de ofiter in armata romana. In perioada de dupa 1945, a lucrat in aparatul de cadre al PCR si, in pofida vechii relatii cu moscovitii Ana Pauker si Vasile Luca, a devenit unul din membrii cercului intim al lui Gheorghiu-Dej. A facut parte din Biroul Politic care a aprobat decizia de lichidare fizica a lui Lucretiu Patrascanu (aprilie 1954).

A ajuns membru al Biroului Politic in urma mazilirii „deviatorilor de dreapta” (iunie 1952), a ramas in conducerea suprema a PMR pana la Congresul al IX-lea din iulie 1965. Parea etern si inamovibil. Accentuez acest lucru ca replica la speculatiile privind inceputul „orientarii nationale” in PMR odata cu inlaturarea Aneri Pauker si a acolitilor ei. Acest mit a fost pus in circulatie chiar de Gheorghiu-Dej, la Plenara CC al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961 si a fost sustinut cu ardoare in cuvantarile lui Ceausescu, Maurer, Valter Roman, Borila, Rautu, Bodnaras si Maurer. Evident era vorba de o mistificare. De ce ar fi fost cominternistii Borila, Roman si Rautu ori fostul spion al Moscovei, Emil Bodnaras, mai putin filo-sovietici decat Ana Pauker ori Iosif Chisinevschi? Cuvantarea lui Borila la acea reuniune a reglarilor de conturi, numita de Gheorghiu-Dej „cea mai frumoasa plenara din viata sa”, a fost printre cele mai veninoase. Vechiul stalinist nu se dezmintea: stia perfect cum se organizeaza o epurare, era expert in retorica excomunicarilor. Nu fusese el, alaturi de Alexandru Draghici, Ion (Janos) Vincze, Dumitru Coliu, Vasile Valcu etc unul dintre cei mai activi conducatori ai represiunilor?

In plus, nu fusese Borila platosa lui Dej in anii 50, nu-i asigurase el, cominternistul ultra-verificat, acea imagine internationalista de care prea putin stiutul secretar general de la Bucuresti avea o disperata nevoie? Toti se cunoasteau cu toti: Boleslaw Bierut cu Valko Cervenkov, Jakub Berman cu Rudolf Slansky, Klement Gottwald cu Ana Pauker, Maurice Thorez cu Walter Ulbricht, Palmiro Togliatti cu Matyas Rakosi, Valter Roman cu Laszlo Rajk. Doar Gheorghiu-Dej pasea stingher printre membrii famigliei, abia vorbea ruseste, nu participase la niciun congres al Cominternului, nu facuse Scoala Leninista, nu fusese, precum Ana Pauker, Maurice Thorez, Palmiro Togliatti, Wanda Wasilewska si Dolores Ibrarruri, un apropiat al lui Dmitri Manuilski, fostul secretar general al Cominternului, era, in fond, un intrus. Petre Borila era cel care ii deschidea usile, la propriu si la figurat…

Psihologia liderilor comunisti este un subiect fascinant. Nu vom putea intelege psihologia lui Gheorghiu-Dej, lumea sa interioara, mistuitoarele sale complexe, daca nu vom lua in consideratie absenta a ceea ce putem numi the Comintern credentials, deficitul sau de prestigiu ca militant a ceea ce s-a numit Stalintern. Ceilalti lideri aveau amintiri comune, se cunosteau de decenii. Cum povesteste Jorge Semprun, Irene Falcon, secretara personala a lui Dolores Ibarruri, se casatorise la Moscova cu Bedrich Geminder, comunistul ceh care avea sa conduca Departamentul International al PC din Cehoslovacia pana la arestarea sa in 1952. Geminder a fost spanzurat in urma procesului Slansky, unde a fost unul din principalii acuzati. A fost condamnat la moarte pentru tradare, spionaj si nationalism burghez (sionism). Multi se intalnisera cu Stalin in anii razboiului. Locuisera in anii 30 la Hotelul „Lux”. Vorbisera la Radio Moscova. Nu doar Borila avea nevoie de Dej, dar si acesta il folosea pe Borila, tot asa cum, mai tarziu, Ceausescu l-a folosit pe Valter Roman in relatiile cu comunistii occidentali (in special cu Longo si Carrillo).

In acel campionat al osanalelor si stigmatizarilor, Borila era neintrecut in a-l peria pe liderul partidului si a-i anatemiza pe cei denuntati drept fractionisti. Iata un fragment: „A fost necesara multa vointa, abilitate si perseverenta din partea tovarasului Gheorghiu care, desi izolat de catre fractionisti la Secretariat si in Biroul Politic, a reusit, sustinut fiind si de activistii de baza ai Comitetului Central, sa impiedice indeplinirea actiunilor antipartinice si antistatale, ca sa nu se faca asa cum s-a facut in alte tari”. (v. „Dosarul Ana Pauker”, vol. 1, selectarea si editarea documentelor, studiu introductiv si note de Elis Neagoe-Plesa si Liviu Plesa, Cuvant inainte de Florin Constantiniu, Ed. Nemira, 2006, p.252). Se fabrica, prin discursurile lui Petre Borila, Nicolae Goldberger, Gheorghe Stoica, Alexandru Sencovici, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin, Anton Moisescu si Valter Roman, mitul ilegalistilor salvati de Gheorghiu-Dej, in plin stalinism, de urgia pregatita de Ana Pauker si oamenii ei. In 1967, acelasi Gheorghe Stoica, un specialist in schimbari la fata, facea parte din comisia care a pregatit documentele Plenarei din aprilie 1968 legate de reabilitarea lui Patrascanu, dar si a Anei Pauker si a lui Vasile Luca.

Dmitri Manuilski (1883-1959)

Dupa 1957, Borila a fost vicepresedinte si, un timp, chiar prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri. A fost general-locotenent (in rezerva), a primit cele mai inalte decoratii ale Romaniei comuniste, inclusiv titlul de „Erou al Muncii Socialiste”. Sefa de cabinet a lui Borila, pana la completa lui trecere pe linie moarta, in 1965, a fost ilegalista Fanny Goldberger, sotia lui Nicolae Goldberger, veteran al ilegalitatii, director-adjunct al Institului de Istorie a partidului. In anii 50, Fanny Goldberger fusese adjuncta Raiei Vidrascu in fruntea Cancelariei CC al PMR.

Amurgul patriarhului cominternist

Aplicand una din zicalele sale favorite–sa tai pisicii coada si sa o lasi sa creada ca e pisica–, Ceausescu l-a mentinut pe Borila in Comitetul Executiv, dar nu l-a acceptat in Prezidiul Permanent, adevaratul succesor al Biroului Politic. De asemenea, l-a numit membru al Consiliului de Stat, o pozitie care nu cerea niciun efort, dar era generatore de imense privilegii. In 1966, Ceausescu i-a decernat ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa I. Dincolo de antipatiile pesonale reale, intre cei doi functiona solidaritatea de secta, erau amandoi devotati aceleiasi „cauze”: intarirea, prin toate mijloacele, a dictaturii comuniste in Romania. Amandoi dispretuiau „democratia burgheza”. Amandoi il iubisera pe Stalin.

Desi aprobase Declaratia din 1964, Borila a privit cu suspiciune indepartarea de Kremlin. Bolnav de cancer, izolat, deprimat si emasculat politic, a vegetat, intre un tratament si altul in Occident, ca o amintire a timpurilor cand PMR era o anexa docila a PCUS. Noua generatie a elitei comuniste il privea ca pe anacronism jenant. Vechii camarazi, stiind relatiile mizerabile dintre clanul Borila si clanul Ceausescu, il evitau.

L-a detestat pe Hrusciov nu pentru ca acesta impunea hegemonismul sovietic, ci pentru ca denuntase cultul lui Stalin, eroul real al lui Petre Borila (ca si al lui Dej si Ceausescu). A locuit in anii 60 pe strada Herastrau, la cateva case de Gheorghe si Betka Vasilichi, apoi s-a mutat intr-o vila noua, pe Bulevardul Aviatorilor, in cladirea unde azi se afla sediul PNL. In ultimii ani de viata a locuit pe strada Grigore Mora intr-o superba vila in care membrii familiei au continuat sa traiasca si dupa incetarea sa din viata. Mihail si Nelly Florescu locuiau la doi pasi distanta.

Detin informatii ca i-a trimis lui Ceausescu un memorandum in care critica virulent personalizarea puterii in mainile urmasului lui Dej. Documentul nu a fost regasit inca in arhiva CC al PCR. Fiul cel mare, Iura, de fapt fiul Ecaterinei cu un comunist iugoslav mort in razboi, adoptat de Borila, a fost printre primii copii de inalti nomenclaturisti care au parasit Romania comunizata. A plecat, inca din anii 70, fata lui Maxim Berghianu. A plecat fiica lui Mihail Florescu. Au urmat altii, de la fiul lui Gheorghe Apostol, Gelu, la Lena, fiica cea mica lui Leonte Rautu si la Zoia, fiica Ghizelei Vass. Gheorghe si Ileana Preoteasa traiesc, cu familiile lor, in Statele Unite: Gheorghe a ramas in Vest la inceputul anilor 80, a dat atunci un interviu la „Europa Libera”, Ileana a plecat prin reintregire de familie. Sandu Barladeanu traieste la Paris, a ramas acolo la mijlocul anilor 80. A ajuns in Israel si fiul lui Petre Lupu. Tot in Israel locuieste Ioana Constantin, fiica lui Pantiusa si a Anei Toma. Fizician atomist, cu studii in Anglia, Valentin Ceausescu a fost ales membru supeant al CC al PCR la Congresul al XIV-lea in noiembrie 1989. S-a pensionat recent.

Valentin Ceausescu in tinerete si acum

Ironie a soartei: unii din copiii crescuti la Ivanovo, in scoala speciala a Cominternului, aveau sa rupa cu doctrina in care parintii lor crezusera cu mistica evlavie. Altii, pecum Markus Wolf, au ramas pana la capat convinsi ca stalinismul a fost doar o deviere maligna de la proiectul pur al bolsevismului. Tania Pauker, maritata cu doctorul Gheorghe Bratescu, a fost extrem de critica la adresa comunismului. Adversar al dictaturii, Mircea Raceanu a fost condamnat la moarte de regimul Ceausescu.

Iordana a studiat istoria artelor, a lucrat la Muzeul de Arta al RSR. Am fost coleg de clasa cu fiul cel mic, Vasile (Vasia), in perioada cat am mers la Liceul „Dr Petru Groza” (1958-1963). Era impulsiv, imprevizibil, agresiv, asemeni lui Nicu Ceausescu cu care, de altfel, era prieten. La un moment dat, tin minte, Ecaterina Borila a venit in fata clasei si ne-a spus sa il tratam pe Vasia ca pe orice alt coleg. Vasia a facut si el ITA (Istoria si Teoria Artei), a lucrat, poate mai lucreaza la Muzeul „Aman”.

Iordana Borila si Valentin Ceausescu (anii 70)

In pofida aparentei modestii, Borila suferea de o mare vanitate, se credea, precum ceilalti lideri comunisti, uns de Istorie. Mama mea mi-a povestit o scena simptomatica. Era in 1966, Borila a invitat la el acasa, la o „masa tovaraseasca” circa douazeci de fosti voluntari din Spania (tatal meu a preferat sa nu mearga). S-a ciocnit sampanie, s-au rostit toasturi. A luat cuvantul, intre altii, Petre Mihaileanu, un timp director al Editurii Stiintifice, care a vorbit despre figurile proeminente ale Cominternului din Brigazile Internationale. I-a pomenit pe Andre Marty, comandantul Brigazilor, si pe Luigi Longo (Gallo) comisarul politic, ulterior secretar general al PC Italian. Borila s-a innegrit la fata. Mihaileanu uitase sa-i pomeneasca numele. A urmat o tacere penibila. Mihaileanu il uitase si pe sinistrul Vittorio Vidali (Carlos Contreras), organizatorul asasinarii lui Andreu Nin la Barcelona si a lui Lev Trotki in Mexic.

Devotamentul de-o viata al lui Borila a fost pentru dogma marxist-leninista, pentru utopia criminala a comunismului de tip sovietic. Nu era un idealist, daca idealism inseamna o credinta inobilata de sentimente umane. Idealisti au fost altii, si nu multi: Tudor Bugnariu, Petru Navodaru, Grigore Raceanu, Carol Neumann. Prieteniile sale erau strict politice. Era un fanatic. A condus institutii cheie, inclusiv Ministerul Controlului de Stat, un instrument de terorizare a aparatului guvernamental.

Era marginit, lipsit de cultura generala, un diletant care, asemeni celorlalti membri ai Biroului Politic, credea ca simplul fapt ca avea origine proletara il indrituia sa se pronunte in orice domeniu. Cariera lui Petre Borila este dovada ca regimul a fost unul ostil oricarei valori reale si ca s-a bazat in actiunile sale pe fanatismul netarmurit al unor personaje mediocre sau chiar sub-mediocre intelectual si anesteziate din punct de vedere moral.

Despre Valentin, Iordana, Daniel Valentin si relatiile dintre familiile Ceausescu si Borila:

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/04/26/senzational-daniel-valentin-nepotul-direct-al-lui-n-ceausescu-traieste-la-bucuresti/

Despre Brigazile Internationale:

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/27/hohotele-de-ras-ale-domnului-rogozanu-sau-cum-se-desfigureaza-istoria-secolului-xx/

https://www.contributors.ro/cultura/corabia-amagirilor-brigazile-internationale-din-spania/

http://www.stelian-tanase.ro/romanii-in-razboiul-civil-din-spania-episodul-doi/

http://www.lapunkt.ro/2013/01/22/spania-in-suflet-pasiunile-razboiului-civil-ieri-si-azi/

http://maitron-en-ligne.univ-paris1.fr/spip.php?article137953&id_mot=2518

PS: Acest articol va fi inclus in cartea la care lucrez in prezent (in engleza), cu titlul „Two Sisters”, despre mama mea mea si sora ei, Cristina Luca-Boico. Scriu despre interactiunea dintre destinele lor si marile drame ale secolului XX. Vorbesc depre cum ajuns aceste doua surori nascute la Botosani, mama in 1915, sora ei in 1916, sa-si defineasca si sa-si asume identitatile in teribilele incercari din anii 30 si de dupa aceea. Explorez adeziunea la stanga radicala (comunjsta) din Romania, problemele sociale, problema antisemitismului, promisiunile antifascismului, Razboiul Civil din Spania, emigratia din URSS, Cominternul, Radio Moscova, Rezistenta franceza, stalinizarea Europei de Est, procesele-spectacol, Congresul al XX-lea si deziluziile care au urmat, inclusiv delirul „comunismului dinastic”. Vor apare personaje mai mult sau mai putin faimoase, intre care, evident, Stefan Foris, Boris Stefanov, Petre si Ecaterina Borila, Olga Bancic si Alexandru Jar, Mihai si Galia Burca, Ana Pauker, Valter si Hortensia Roman, Ana Toma (din Botosani), Lucien Goldmann (alt botosenean!), Mircea Balanescu (tot botosenean), Mihail Florescu (din Roman!), Miron Constantinescu, Artur London, Otto Katz (Andre Simone), Rudolf Slansky, Leonte si Niunea Rautu, Grigore si Kati Preoteasa, Ilya Ehrenburg, Imre Nagy…

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Pentru acuratetea textului (impecabil ca de obicei), in paragraful in care o evocati pe distinsa dumneavoastra mama, s-a strecurat un „A”, in loc de „a”.(„… inAintea plecarii spre Spania”)
    Nu de alta, dar sa nu inceapa mustele sa critice acvilele.
    Felicitari !
    PS Stelian Tanase stie foarte bine distinctia si care este interesul distinctiei, dar manaca painea (de obicei), cand vin unii pe la putere(a) care da banii.
    Dupa aceea, someaza. Mai maraie el, mai musca, dar nu scuia si nu injura (pana acum; sau cel putin nu a auzit).

  2. In 1860 Regatul celor doua Sicilii (~ Italia de sud) a fost anexat de regatului Sardiniei care a devenit regatul Italiei in 1861. Mi se pare interesant ca Mafia, Camorra si ‘Ndragheta au inceput sa-si faca simtita activitatea in aceasi perioada. Din cate stiu (si stiu putin) ele cereau contributii de la actorii economici si functionau ca niste structuri fiscale paralele. E foarte posibil ca membrii lor sa fi avut idealisme proprii – poate bazate pe nationalismul local.

    Mai tarziu, fascismul si nazismul si-au construit popularitatea pe idealisme atragatoare si, luand puterea au cerut si au obtinut (fortat sau nu) sprijinul si contributia tuturor in numele acestor idealisme.

    Coincidenta interesanta, in 1861, sub administratia Lincoln, Congresul Statelor Unite a impus pentru prima data „Personal Income Tax” : „3% of all incomes over US $800” (1$=1.50 g argint).

    In America se vorbeste mult despre „nevoia de lideri” si „leadership”.
    Intrebarea e – cum deosebim un lider care merita urmat de unul care merita evitat.
    Si mai ales – cum reusim sa facem aceasta deosebire cat inca mai avem de ales…!
    Hitler a fost un lider care a atras sprijinul fanatic a milioane de oameni…
    Pentru ca „nevoia de lideri” e o realitate – majoritatea oamenilor chiar vor conducatori pe care sa-i urmeze…
    Dupa parerea mea aceasta e o intrebare al carei raspuns ar trebui predat in toate scolile daca vrem ca societatea sa fie o structura stabila.

    Problema e chiar profunda… putem chiar intreba ce doesebeste structura fiscala existenta de o structura mafiota… Si ma tem ca un raspuns de genul „gradul de moralitate” e cam vag…

    • 1. Cum deosebim un lider bun de unul rau? Dupa principiile care ii calauzesc actiunile. Si dupa o simpla verificare a lucrarii de doctorat cu Copyscape. Ca sa se evite Copy/Paste-ul. Si mai verificam ca mentorul lui sa nu faca puscarie pentru coruptie.

      2. Prin ce se deosebeste Mafia de ANAF? In Romania, prin nimic. Dar in general vorbind, prin modul in care se cheltuiesc banii colectati – daca acest lucru se face in interesul public, e una, daca se face in interesul regilor asfaltului sau al baronilor locali, e alta. La noi e alta.

      • „1. Cum deosebim un lider bun de unul rau? ”
        Ce inseamna leader bun? Ce inseamna unul rau?
        Ce inseamna bine (si pentru cine)? Ce inseamna rau (si pentru cine)?
        Cam cum arata binele acesta? Nu de alta, dar ca sa stim si noi .

        „Cel ce nu stie sa lupte in aceasta lume a unui razboiului permanent, nu merita sa traiasca.” „Vremurile de-acum n-au nevoie de solutii timide, nu avem nevoie de slabanogi. Exterminarea celor slabi garanteaza supravietuirea celor mai puternici, exact ca in lumea animala.”
        ” …ceva care Darwin a numit-o „Evolutia speciilor” poate fi aplicata teoriei „luptei natiunii pentru viata”.
        „Trebuie sa lovesti cat de tare poti, fara ezitare,intelegi? In asemenea momente trebuie sa uiti de propria umanitate”.

        „Principiile de viata” erau enuntate in scoala elitelor naziste, acolo unde erau formati oamenii ce aveau sa fauresca istoria … („Oamenii fac istoria, dar noi fabricam acesti oameni. Fiu de taran sau industrias vor fi egali in scoala asta,veti fi elita viitoare a unui Reich de 1000 de ani”).

        Ti se pare cumva ca cei care absolveau aceste cursuri erau niste leaderi buni? Dupa razboi au mai fost buni? Buni, la ce ?

    • Anthony Robbins e un lider american in domeniul dezvoltarii personale care imi place foarte mult si imi inspira multa incredere. E un om care crede cu putere in ceea ce spune si traieste cu pasiune – lucru pe care il recomanda tuturor.

      Partea interesanta e ca recomandarea lui „Live strong and live with passion!” ma face sa ma gandesc la luptatorul comunist Che Guevara. Si el era un om care traia cu pasiune si credea cu putere in ideile lui. Aceasta atitudine i-a creat o imagine care atrage si astazi pe multi asa cum ma atrage pe mine Anthony Robbins.

      Dar eu am trait in comunism – idealul in care credea Che Guevara – si stiu sigur ca nu-mi mai trebuie. Intrebarea e – ce ii deosebeste pe Che Guevara de Anthony Robbins? Cum pot afla daca nu gresesc si eu increzandu-ma in recomandarile lui Anthony Robbins si cum pot spune celor care cred in Che Guevara ca gresesc?

      Raspunsul pe care l-am gasit (si pe care l-am scris si in alta parte) este ca El Che, spre deosebire de Robbins, era „contra”. El credea ca lucrurile nu merg bine din cauza „capitalistilor” si „dusmanilor poporului” si daca acestia vor fi eliminati va veni raiul pe pamant. Dupa parerea mea, aceasta e in esenta „credinta in fortele raului” – expresie pe care am auzit-o de multe ori fara s-o inteleg. Cam asta e raspunsul meu la intrebarea de mai sus… Mi-ar placea sa aflu ca e de folos cuiva…

  3. Domnule Tismaneanu,

    daca tot ati studiat si cunoasteti atatea „dedesubturi comuniste” va intreb cu mult respect, puteti spune ceva si de numele RUBLENCO ?
    Va multumesc cu anticipatie.

  4. Extraordinara prezentare d-le Tismaneanu
    Poate adaugarea unui scurt rezumat a deciziilor politice la care a participat Borila
    ar fi de apreciat (dar nu o luati ca si critica articolul are lux de amanunte,
    nemaintalnite in nici o biografie)

    Vreau sa va mai intreb ceva :
    Daca cunoasteti atatea detalli si ati adunat atatea informatii:
    De ce nu scoateti o carte „Istoria Partidului Comunist Roman”
    ar fi cea mai completa carte despre Partidul Comunist din Romania
    si ar fi o pierdere pentru Istoria Romaniei sa nu scrieti aceasta carte

    As mai avea o intrebare, doar ca pura curiozitate:
    Generalul Grigore Naum e bunicul dinspre mama a lui Victor Ponta sau ruda cu ei?
    Ce informatii despre ei, aveti?

    • Va multumesc. Am scris o carte pe acest subiect. Specialisti recunoscuti (intre care Robert C. Tucker, Ken Jowitt, Zbigniew Brezisnki, Dennis Deletant, Padraic Kenney, Walter Crowther, Mary Ellen Fischer si Daniel Chirot) au avut cuvinte de pretuire. Intre istoricii si politologii romani care s-au pronuntat favorabil ii amintesc pe Florin Turcanu, Dinu C. Giurescu, Cristian Vasile, Florin Constantiniu, Ioan Stanomir, Daniel Barbu, Adrian Cioroianu. Traducerea romaneasca a fost realizata de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, ambii specialisti in comunismul romanesc si international. Postfata a fost scrisa de Mircea Mihaies. Sper ca anul viitor sa public o noua editie in romaneste.

      http://www.amazon.com/Stalinism-All-Seasons-Political-East-Central/dp/0520237471

      http://www.polirom.ro/catalog/carte/stalinism-pentru-eternitate-1873/presa_02.html

      Este amuzant sa citesc, sub semnatura unuia dintre cei mai virulenti detractori ai mei din ultimul an, Radu Calin Cristea, ce scria despre aceasta carte in iunie 2005, in ziarul „Averea”. Cum sa nu apuce un ras homeric?

      Episoade complexe sau doar incalcite din istoria comunismului romanesc sint decriptate cu o simplitate deconcertanta. Este acea simplitate prin care se ajunge rapid la esenta lucrurilor pentru ca autorul controleaza in detaliu subiectul si il descrie clar, exact si, nu in ultimul rand, intr-o forma atractiva nu doar pentru experti, ci si pentru cititorii mai putin sau deloc initiati in problemele abordate. Savoarea acestei istorii politice a comunismului romanesc e produsa, in opinia mea, mai ales de sentimentul ca, desi isi comunica ideile in stilul «rece» al discursului de tip anglo-saxon, Tismaneanu ramane o prezenta «calda» si antrenanta in toate dimensiunile textului sau. Lectorul este cucerit spontan de o poveste care, desi impanzita de documente si de referinte selecte, reuseste sa-i aminteasca foarte repede ca, fara voia sa, a fost unul din actorii acestei utopii negre. «Istoria…» lui Tismaneanu este lunga noapte a comunismului romanesc povestita de o Seherezada pentru care Lenin, Stalin, Dej, Patrascanu, Maurer, cuplul Ceausescu, dar si el, romanul blestemat sa traiasca in aceasta sinistra acolada a istoriei, nu sint decat personajele unei naratiuni de un frapant magnetism. Cartea lui Vladimir Tismaneanu reprezinta o borna pentru viitoarele istorii ale comunismului romanesc, dar si pentru autorul insusi.

      Iata ce scria, tot in 2005, profesorul N. Manolescu:

      Am ramas tot un pic naivi, nu ne-am inchipuit ca lucrurile au stat chiar asa. Am cunoscut epoca pina la un punct, de acolo am citit opera lui Tismaneanu ca pe un roman de aventura. Aici putem gasi tot ce am fi vrut sa stim despre comunismul romanesc, din perioada lui de ilegalitate si din timpul cit s-a aflat la putere. In putine alte locuri comunismul a avut o fata atit de sumbra ca in Romania, el producind un rau mai profund si mai de durata decit in alte parti.

      Criticul Mircea Murariu scria in revista „Familia” din septembrie 2005:

      Cercetare fundamentala pentru deslusirea subteranelor comunismului romanesc, vazut drept o subspecie a radicalismului bolsevic inrudit printr-o chimie nociva cu bizantinismul, lucrarea Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc i-a solicitat autorului sau, politologul Vladimir Tismaneanu, un efort de documentare si de redactare intins pe durata a 25 de ani. Accesul dificil in arhive, marturiile incomplete, secretomania specific comunista, datele nu intotdeauna sigure despre o seama de personaje care, spre a deveni credibile, au trebuit verificate din surse diferite, iata doar citeva dintre piedicile pe care le-a avut de depasit cercetatorul istoriei unei organizatii politice cu o organizare de tip mafiot careia i-a fost intotdeauna teama de trecutul sau, drept pentru care s-a straduit programatic sa-l mistifice. Publicata mai intii in limba engleza, ampla investigatie a lui Vladimir Tismaneanu se citeste cu sufletul la gura, asemenea unui roman de aventuri de buna calitate, plin de neasteptate, spectaculoase rasturnari de situatii, aceasta in pofida faptului ca James Bonzii comunismului romanesc nu au fost deloc simpatici, intru realizarea scopurilor recurgind cu usurinta la asasinatul politic menit sa le asigure suprematia si sa-i indeparteze de pe scena pe rivalii posibili ori doar inchipuiti, cu care pina deunazi imparteau locurile la plenare ori la mesele tovarasesti.

      Intr-un interviu cu Brandusa Armanca, publicat in „Ziua” in iulie 2005, spuneam:

      (Cartea aceasta) e rezultatul a circa 25 spre 30 de ani de pasiune, aproape obsesie, in sensul bun, de scormonire a trecutului. Atunci cind am inceput sa ma ocup de comunismul romanesc, se ocupa si el de mine, drept care am plecat din Romania si am lasat o tara si o familie aici. Stalinism pentru eternitate este incununarea unui proiect stiintific si in egala masura incununarea unui proiect moral. Am convingerea ca a cunoaste ce s-a petrecut in secolul XX – comunismul in general, comunismul in particular, fascismul, totalitarismul – cunoasterea acestor tragedii este o obligatie morala, pentru o umanitate care doreste sa iasa din cosmar.

      Nu cred ca raposatul general Grigore Naum a fost ruda cu Victor Ponta. Oricum, era un nume schimbat. Nascut in 1911 la Balti, in Basarabia, Naum Rotstein a adoptat numele de Grigore Naum inca din ilegalitate, ca nom de guerre. A incetat din viata in 1999 in California, unde locuia impreuna cu una din fiicele sale. Este interesant ca necrologul din „Buletinul” veteranilor Brigazii „Abraham Lincoln” spune doar ca, dupa razboi, a lucrat la o companie farmceutica. Nimic despre Securitate, unde a condus, vreme de peste un deceniu, o importanta directie…

      http://www.albavolunteer.org/wp-content/uploads/2010/03/summer-99.pdf

  5. Buna seara !

    1) Domnule profesor, am intrebat recent daca titlul lucrarii „Cartea presedintilor” fara majuscula, are vreo conotatie , in conditiile in care e vorba de Presedintii Romaniei, nu presedinte de comitet de bloc sau CAP. Revin acum, re. titlul articolului dvs. Fara a folosi ghilimele (mai mult sau mai putin pardalnice) dvs. scrieti „Famiglia” (in referinta la Comintern) cu majuscula , dar cealalta „familie” e scris fara. E vreo conotatie aici? Sugerati cumva ca grupul cominternistilor era superior , deci mai respectabil (pe un oarecare criteriu) grupului autohton (adica cel de la Doftana, Caransebes, Tg. Jiu ) ?

    2) din cate stiu , nici fata lui Borila nici fiul ei nu au jucat un rol politic ante sau post ’90 , nici macar nu sint figuri (persoane ) publice. De ce atunci traseul domiciliar sau profesional al celor doi este parte din portretul omului politic P. Borila ? Si , in general, de ce credeti ca aspecte ale vietii personale ale cuplului Iordana-Valentin ar avea vreo legatura cu tema articolului ?

    3) Dvs. scrieti : ” L-a detestat pe Hrusciov nu pentru ca acesta impunea hegemonismul sovietic, ci pentru ca denuntase cultul lui Stalin …” Din cate inteleg, dvs. nu ati realizat vreun interviu cu Borila si cred ca nu ati avut ocazia unei conversatii pe subiect (in doi sau in mai multi) . Si atunci , care este suportul documentar pe care il folositi pt. afirmatia de mai sus ?

    4)care este relevanta pt. cititorul articolului a domiciliului actual ( Israel , USA , etc.) si a profesiilor unor copii de fosti ilegalisti , de vreme ce nici macar parintii lor nu apar ca personaje in textul articolului ? In ce fel astfel de informatii completeaza portretul biografic-politic-psihologic al omului public P. Borila ?

    5) din cite cunosc nu exista nici o proba care sa sustina caracterizarea lui Mircea Raceanu drept „adversar al dictaturii”. Texte propagandistice , self-serving , aparute dupa ’90 nu tin loc de dovezi autentice pre ’90. Daca ati avut acces la dosarul de la Tribunalul Militar care sa sustina asa ceva, poate faceti trimitere la ele .

    6) Dvs. scrieti : ” Era marginit, lipsit de cultura generala, un diletant …” Din nou, daca nu ati avut dialog direct, ce va determina a aafirma aceasta ? Ati avut cumva acces la texte , sinteze , analize , etc. scrise de Borila care sa sugereze caracterizarea de mai sus ?

    7) orice regim , de oriunde si oricind in lume, nu numai cel din RO anilor 50–90 , se bazeaza pe ” …fanatismul netarmurit al unor personaje mediocre sau chiar sub-mediocre intelectual si anesteziate din punct de vedere moral. ” Altfel si-ar scrie singuri lucrarile de disertatie ! :lol:

    8) o indiscretie, daca e permis : in textul lucrarii aflate in pregatire , personajul „printul rosu” are vreun rol, macar periferic ?

    All over , un articol f. interesant ca de altfel toate celelalte scrise de dvs. relative la istoria comunismului romanesc , atat in ilegalitate cit si dupa ….

    • Domnule Lecter,

      Va intrebati de ce apar in articolul domnului profesor Tismaneanu Dana (Iordana) Borila si Valentin Ceausescu, care n-ar fi fost personaje publice.
      Nu e chiar asa. Primo, de facto, domnul profesor Tismaneanu mentioneaza ca :

      „Fizician atomist, cu studii in Anglia, Valentin Ceausescu a fost ales membru supeant al CC al PCR la Congresul al XIV-lea in noiembrie 1989.”

      Un membru, chiar supleant, al CC al PCR, nu era un personaj nepublic.

      Secundo, chiar fara a avea neaparat functii politice, aceste persoane aveau o mare influenta in sistemul totalitar. Spre deosebire de fratele cadet, „degetarianul” – poreclit asa pentru ca-si sugea degetul pina la peste 18 ani – cei doi frati Ceausescu, Zoia si Valentin , au refuzat sa aiba functii politice, dar au beneficiat de un statut important, In unele cazuri, asta le-a permis sa ajute. Sper ca domnul profesor Tismaneanu va scrie un articol despre Zoia devenita Zoe. Personajul merita sa fie mai cunoscut..

      • Va multumesc pentru comentariu. Chiar ar merita un portret Zoia Ceausescu. In acte era Zoia, au numit-o in memoria Zoiei Kosmodemianskaia. Asa era in catalog la scoala. Apoi, romanizarea a functionat retroactiv, a devenit „Elena-Zoe”.

    • Multumesc pentru comentariu si pentru lectura atenta a articolului. Ma bucur ca l-ati gasit interesant. Printul rosu, Scarlat Callimachi, va apare, macar pomenit, in cartea la care lucrez (fara graba). Zoia Ceausescu a fost membra a Biroul CC al UTC, deci a detinut chiar ea o functie publica. Valentin a fost ales (probabil fara a se bucura) membru supleant al CC al PCR la ultimul congres, locuia, intr-o perioada, in Cartierul Primaverii intr-o impozanta vila (pe actualul Bulevard Mircea Eliade, pe atunci Kalinin), era asadar parte a nomenclaturii.

      Nu doresc sa polemizez pe tema rolului lui Mircea Raceanu. este clar ca avem pozitii diferite, Dvs si cu mine.

      Am purtat discutii adancite cu persoane care l-au cunoscut indeaproape pe Borila, deci stiu despre ce vorbesc. In conversatii particulare cu aceste persoane si-a exprimat pozitia extrem de critica la adresa lui Hrusciov. Dar si in discutiile din Biroul Politic (am citit toate stenogramele atunci cand am pregatit „Stalinism pentru eternitate”). Stalinismul lui Borila, ca si al lui Dej, nu era unul conjunctural. National-stalinismul este un concept care desemneaza o realitate ideologica si politica.

      Destinul copiilor inaltei nomenclaturi este un subiect istoric perfect legitim. Exista carti si filme despre copiii liderilor nazisti. Fiul lui Hrusciov si-a scris memoriile. La fel si Sergo Mikoian, fiul lui Anastas Ivanovici Mikoian. Nu vad de ce n-ar exista carti si filme despre itinerariile biografice ale copiilor fostilor demnitari din statele comuniste. Imi amintesc de un rascolitor dialog intre Laszlo Rajk Jr si Anna Losonczy. In cartea sa „The Iron Curtain”, Anne Applebaum discuta pe larg biografia lui Karol Modzelewski, fiul primului ministru de externe al Poloniei sovietizate (Zygmunt Modzelewski). Cum stiti, istoricul Karol Modzelewski a fost arestat in 1964, impreuna cu Jacek Kuron, in urma publicarii in Vest a „Scrisorii deschise” catre Biroul Politic al PMUP. Anchetator al Securitatii maghiare (AVO–Allamvedelmi Osztaly) in anii 50, Vladimir Farkas, fiul lui Mihaly Farkas, unul dintre membrii quartetului care a condus Ungaria pe vremea lui Rakosi, si-a publicat memoriile (dupa 1989). Antoni Zambrowski, fiul lui Roman Zambrowski, membru al BP se secretar al CC al PMUP in anii stalisnismului dezlantuit, a activat in sindicatul liber „Solidarnosc”. Chiar ma gandesc la un proiect comparativ pe acest subiect. Ceva in genul cartii „La Vie en rouge”, dar mai riguros construit.

      http://www.oac.cdlib.org/findaid/ark:/13030/kt2m3nf0fr/

      Famiglia ca institutie de tip mafiotic versus familia drept clan. In text scriu fara majuscula, deci nu e vorba de o ierarhizare a „pacatelor”. Uneori pot fi sinonime. Unul din mentorii mei, regretatul profesor Alvin Z. Rubinstein de la University of Pennsylvania, m-a indemnat sa includ in bibliografia obligatorie a cursurilor despre sistemele comuniste cartea lui Mario Puzo, „The Godfather”. Et pour cause :)

  6. Stimate domnule profesor,
    Pentru cazul în care veţi publica ediţia a II-a a lucrării „Stalinism pentru eternitate”, puteţi folosi câteva informaţii interesante despre veniturile unor „ilegalişti”. De exemplu, de la 1 mai 1961, Ecaterina Borilă a primit o pensie în valoare de 3000 lei (ca urmare a propunerii Secţiei Gospodărie de Partid, aprobată la reuniunea din 6 iunie 1961 a Secretariatului C.C. al P.M.R.), „ilegalistului” C.F.R.-ist Vasile Bâgu i s-a mărit pensia în luna mai 1966, de la 1900 la 2500 de lei, iar Teohari Georgescu, fost ministru comunist al Afacerilor Interne (1947-1952), a primit o pensie de 2400 lei, începând din luna mai 1963, precum şi un ajutor financiar de 5000 lei.
    Este posibil ca soţia lui Petre Borilă să fi fost răsplătită în anul 1961 cu o pensie de „ilegalistă” şi pentru rolul pe care l-a avut în procesul intentat lui Lucreţiu Pătrăşcanu (6-14 aprilie 1954), în cursul căruia atât Ecaterina Borilă, cât şi Ilka Wassermann au afirmat în mod calomnios faptul că fostul ministru al Justiţiei complotase mult timp împotriva celorlalţi membri ai Biroului Politic al C.C. al P.C.R. şi declaraţiile publice ale acestuia au avut un caracter naţionalist.
    Nicolae Ceauşescu nu a purtat ranchiună şi la începutul anului 1969 a fost de acord ca Adina Brătianu şi fostul comandor Horia Măcellariu (deţinut politic în anii ’50) să fie ajutaţi financiar de autorităţi, deşi aceştia se aflau de mult timp pe poziţii politice adverse faţă de cea a liderului comunist. Ironia sorţii a făcut ca pensia hotărâtă de Ceauşescu pentru Adina Brătianu în februarie 1969 să fie în acelaşi cuantum cu cea stabilită la 17 septembrie 1968, tot de Nicolae Ceauşescu, pentru Elisabeta Luca, soţia lui Vasile Luca (2000 de lei) – judecată şi condamnată în toamna anului 1954, după finalizarea anchetei efectuate în procesul intentat abuziv soţului său (membrii Biroului Politic au aprobat acea condamnare la şedinţa din 6 noiembrie 1954).
    Reabilitarea Elisabetei Luca a survenit de-abia în toamna anului 1968, după publicarea rezultatelor celor două anchete efectuate de către o comisie a P.C.R., care a analizat în perioada 1966-1968 modul cum s-a desfăşurat ancheta şi au fost judecaţi inculpaţii din cazul „Pătrăşcanu”, precum şi modul în care Ştefan Foriş a fost înlăturat din funcţia de secretar general al partidului (4 aprilie 1944) şi ucis (vara anului 1946). Şi în acelaşi an 1968, Secretariatul C.C. al P.C.R. a oferit un venit lunar de 4000 de lei pentru unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai aparatului comunist de represiune din ţară, generalul Alexandru Drăghici – dublu faţă de pensiile acordate Adinei Brătianu şi Elisabetei Luca de către Nicolae Ceauşescu.

      • Am uitat de o coincidenţă stranie: Petre Borilă şi Nicolae Ceauşescu au fost şefi ai Direcţiei Superioare Politice a Armatei.
        În luna mai 1948, generalul Dumitru Petrescu (fost şef al Secţiei Politice a Diviziei 1 de voluntari români „Tudor Vladimirescu-Debreţin”) a fost înlocuit de la comanda I.G.A.E.C.P. deoarece intrase în conflict deschis cu colonelul Eromin, reprezentantul N.K.V.D.-ului în cadrul Comisiei Aliate de Control, precum şi cu protejatul acestuia, colonelul Valter Roman (locţiitor al comandantului I.G.A.E.C.P.). Succesorul lui Dumitru Petrescu, generalul-maior Petre Borilă, îndeplinise în perioada 1944-1945 funcţia de locţiitor politic la Regimentul 1 Artilerie al Diviziei „Tudor Vladimirescu-Debreţin” şi primise de la sovietici gradul de căpitan.
        Sub conducerea generalului Petre Borilă a avut loc transformarea I.G.A.E.C.P. în Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.), la 5 octombrie 1948, conform modelului existent în armata sovietică. Acest organism – structurat pe patru direcţii (organizare şi instructaj; propagandă şi agitaţie; cadre; administraţie) – a condus activitatea politico-ideologică din armata română, fiind împuternicit atât cu atribuţiile unei instituţii militare de stat, cât şi cu cele ale unui organism superior de partid.
        Prin înfiinţarea D.S.P.A. au fost oficializate organizaţiile de partid şi ale U.T.C. din armată (sub denumirea de organizaţii de bază), acestea fiind trecute sub autoritatea comandantului secund al unităţii (în cazul în care acesta era membru de partid) sau a instructorului de partid de la marea unitate. Astfel, comunizarea armatei române s-a realizat treptat, între anii 1945-1948 – în mod ilegal, iar din toamna anului 1948 – în mod oficial.
        În scopul susţinerii procesului de ideologizare rapidă a militarilor din unităţi, autorităţile au trimis în armată, în anii 1948-1949, peste 2000 de activişti de partid şi ai organizaţiilor de masă, în loturi succesive. Din primul lot au făcut parte, printre alţii, Ion Ioniţă, Virgil Trofin, Victor Voichiţă, Gheorghe Stoica, Ion (János) Rab, Boris Holban, Constantin Antip, Ilie Ungureanu, Laurian Medvedovici, Gheorghe Zaharia, Corneliu Soare, Trofim Gubrei, Vasile Gherghescu. Aceştia au primit direct grade militare, devenind peste noapte ofiţeri, şi au fost numiţi în funcţii de conducere pe diferite trepte ierarhice.

        În 1949, generalul-locotenent Petre Borilă a fost înlocuit cu Mihail Florescu, iar acesta a cedat postul respectiv lui Nicolae Ceauşescu la 18 martie 1950.
        În aceste condiţii, putem presupune faptul că Nicolae Ceauşescu a aflat multe lucruri despre predecesorii săi de la DSPA.

        Este de remarcat faptul că nici unul dintre cei care au condus aparatul respectiv în perioada 1947-1989 (Dumitru Petrescu, Petre Borilă, Mihail Florescu, Nicolae Ceauşescu, Ştefan Pavel, Corneliu Mănescu, Gheorghe Ion, Mihail Burcă, Gheorghe Zaharia, Ion Dincă, Ion Coman, Constantin Opriţă, Gheorghe Gomoiu, Ilie Ceauşescu) nu a avut la începutul carierei în armată pregătirea profesională care să confere dreptul de contrasemnare a ordinelor şefilor de comandamente sau ale comandanţilor de unităţi. De exemplu, Nicolae Ceauşescu a urmat de-abia în perioada ianuarie-iulie 1953 Cursul Academic Superior (de comandanţi şi şefi de stat major de unităţi şi mari unităţi) de pe lângă Academia Militară Generală „I.V. Stalin” din Bucureşti, în timp ce îndeplinea deja de trei ani funcţia de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei.

  7. Citez dintr-o postare de mai sus:”Cunoasterea trecutului este o obligatie morala”. Din pacate astazi, urmasii celor portretizati de dl. Tismaneanu au facut din morala un lux. Oamenii obisnuiti ignora trecutul, iar cei ce fac asta sunt obligati sa il repete. Si noi alaturi de ei. Chiar daca nu va fi o repetare exacta, non bis in idem, dar va fi probabil la fel de dureroasa. Traim vremuri interesante.

    • Diavolul este in detalii, spune o vorba inteleapta. Dictatura comunista (ca si alte dictaturi) a fost pusa in practica de personaje reale, nu de catre martieni anonimi. Magnatii comunisti aveau nume, aveau biografii. Nu se poate studia fenomenul comunist fara a studia biografiile liderilor comunisti. Daca va plictiseste trama epica din articol si ceea ce vi se pare excesul onomastic, sariti ceea ce vi se pare inutil, eventual tot articolul :)

  8. Prin anii 70 multi dintre cei mentionati erau deputati in Marea Adunare Nationala, iar unii erau chiar presedinti de Comisii permanente (similare celor de azi).
    Presedntii de Comisii permanente aveau cate un consilier, o secretara si un sofer cu Mercedes. Erau prezeni zilnic in birourile lor. Foarte ingamfati, plini de ei si taciturni erau Dumitru Coliu si Avram Bunaciu; nu-l bagau in seama nici pe seful lor ierarhic, Stefan Voitec, Presedintele de atunci al MAN. Sociabili si cu aparenta de oameni cumsecade erau Alexandru Sencovici si Gheorghe Vasilichi. Sencovici a publicat atunci si o brosura in care isi povestea viata si lupta lui in ilegalitate. Secretara lui, care scria dupa dictarea lui, imi spunea ca renunta de multe ori la anumite pasaje care – zicea ea – ar fi putut deranja pe unii sau pe altii. Cel mai mult il preocupa grija de ce ar putea zice Tovarasul cand va citi brosura.
    Altceva:
    – Fiul lui Iosif Ranghet era prin anii 70 diplomat in MAE. Nu facea caz de originea lui.
    – O intrebare: Mentionati numele Janos Rab; inainte de Revolutie prim secretar PCR intr-un judet din zona maghiara era unul Stefan Rab, pe care l-am cunoscut bine, dar nu mi-a zis nimic de tatal lui ca ar fi fost ilegalist, ci numai ca a fost mecanic de locomotiva. Ar putea fi fiul acelui Janos Rab?

    • Multumesc pentru comentariu. Boris Ranghet, fiul lui Iosif si al Sandei Ranghet, a fost diplomat, s-a pensionat din functia de ambasador. Janos (Ion) Rab a fost un uliegalist de origine maghiara. A l;uptat in Spania, a ajuns in URSS, a revenit in tara ca ofiter politic in divizia „Tudor Vladimirescu”. Dupa moartea primei sotii cu care a avut o fiica, Felicia, s-a casatorit cu Maria, sora Nataliei Rautu. Era deci cumnatul lui Leonte Rautu. Sub numele Maria Barbu, aceasta a condus initial Sectia Internationala a CC al PCR. Rab a fost ambasador la Moscova dupa Mihai Dalea, apoi in Iugoslavia, pana in 1963. Nu cred ca exista o legatura de rudenie cu Stefan Rab.

      • Câteva date despre Generalul locotenent (rez.) Ioan Rab
        Urmează Cursul academic superior (de perfecţionare comandanţi şi şefi de state major Mari Unităţi) de pe lângă Academia Militară Generală (ian. – iulie 1953). Slt. – 1944, lt. – 1944, cpt. 1945, col. – 1950, general maior – 2 oct. 1952, gen. lt. (r) – 8 mai 1971. Locţiitor politic al Cp. trs. din Divizia 1 Infanterie voluntari „Tudor Vladimirescu” (febr. 1944) şi comandant secund ECP al Rgt. 5 Infanterie voluntari din Divizia 2 Inf. „Horea, Cloşca şi Crişan”. Şeful Direcţiei Cadre a M.F.A. (1950 – 1952), adj. al ministrului Construcţiilor şi Ind. materialelor de construcţii (1953 – 1954), ministru plenipotenţiar în Finlanda (dec. 1954 – martie 1956), ambasador în U.R.S.S (apr. 1954 – mai 1956), Mongolia (dec. 1954 – mai 1956), Cehoslovacia (mai 1956 – oct. 1957) şi Iugoslavia (febr. 1959 – febr. 1963).

  9. M-ar interesa foarte mult o statistica in care sa apara provenienta sociala si etnica a liderilor comunist de la noi, studiile si profesiile avute la baza. Aveti idee de asa ceva? Va multumesc

    • Imi cer scuze. Sunt foarte prins in aceste zile. Au aparut lucruri foarte interesante in revistele editate de CNSAS, Insitutul „Iorga” („Studii si materiale de istorie contemporana”), IICCMER si INST. As mentiona lucrarile semnate cercetatori precum Nicoleta Ionescu-Gura, Mihai Burcea, Marius Stan, Mihai Bumbes, Elizabeta Neagoe-Plesa, Liviu Plesa, Bogdan Ivascu, Virgiliu Tarau. Intrebarea este legitima. Si eu cred ca o analiza „etnografica” (origini sociale, nationale, profesiuni etc) ar lumina importante aspecte din istoria formatiunii numita PCR. Sociologul ilegalist Pavel Campeanu a scris lucruri semnificative pe acest subiect.

  10. Ceea ce ar fi de relevat, stimate domnule Tismăneanu este că cei mai mulți dintre acești oameni- buni, răi, de condiție umilă sau nu- aveau un atu imens în comparație cu politicienii din zilele noastre- au luptat cu arma în mână pentru idealul (bun, rău) în care credeau. Din punct de vedere ideatic nu se poate compara niciodată Borilă cu un Dăscălescu sau o Suzana Gâdea. Prima generație- cea care a luptat într-adevăr- merită un anumit respect- generația a 2-a, copiii- nu au făcut decât să profite de numele părinților lor.
    Ceaușescu a trăit toată viața cu complexul de inferioritate față de ”moscoviți” și față de ceilalți care au murit în lupta antinazistă. De aceea s-a pus țambalul peste activitatea românilor în rezistența franceză. Am avut surpriza să vizitez muzeul armatei la Paris și să găsesc menționate persoane despre care nu mai auzisem niciodată- una din cele mai importante (și mai lovite) rețele de rezistență fiind formată din comuniști români. Ar fi extrem de interesant pentru toată lumea să cunoaștem povestea primei generații (cei care au intrat în partid până în 1944) și ce s-a întâmplat cu ei. Din păcate, dvs. sunteți probabil una din ultimele surse directe- și realiste- apropo de această parte a istoriei noastre- fie că ne place, fie că nu.

    • Va multumesc pentru mesaj. Idealismul, oricum am privi lucrurile, nu este o circumstanta atenuanta, nici in cazul bolsevicilor, nici in acela al fascistilor. Au existat si nazisti idealisti, nu este un oximoron. Despre acest lucru a scris Vasili Grossman in „Viata si destin”, un roman extraordinar pe care banuiesc ca l-ati citit. Nu identific aici ideologiile extremei stangi si extremei drepte, voluntarismul orientat spre viitor al comunistilor si paseismul neo-romantic, cultul radacinilor, pamantului si sangelui, al nazistilor, relatia esential diferita cu traditia rationalismului, a iluminismului, a umanismului occidental. Voi reveni negresit la subiect. Poate chiar destul de curand.

  11. Domnule Profesor, reconstituirea este fascinanta si provocatoare.
    Imi explic acum mai bine de ce Dej a ezitat atit de mult timp sa ocupe pozitiile cele mai vizibile in stat si a lucrat mult timp prin interpusi de tip Groza, Sadoveanu etc.
    Pe de alta, este absolut dezolant sa observi natura idealismului la acești oameni: cind suferi pentru un ideal, iti pui viata in joc, se presupune ca tii la principii si nu accepti sa le tranzactionezi atit de usor, cum a facut-o P. Borila. Pina la urma de de ce au intrat acesti oameni in miscarea comunista?

  12. Exceptionala idee! De carte vorbesc.

    Chiar v-as ruga sa anuntati pe Contributors cand apare. As dori sa o cumpar.

    Personal, nu sunt de accord cu multe dintre analizele pe care le faceti, dar asta face parte din normalitatea lucrurilor. Faptele raman fapte.

    Faptul ca nu sunt de accord cu dvs nu inseamna ca va dispretuiesc istoriseirile si analizele ci ma conduce tocmai la dorinta de a citi ce scrieti, de a invata din asta.

    Experiencia docet.

  13. Ce nu inteleg eu este de ce numele atator oameni cheie din Aparatul Comunist are rezonanta straina.

    Reiese ca acesti „oameni” trebuiau sa aiba origini proletare , sanatoase , sioniste ?

    Deci astia au fost ” comunistii ” care ne-au asuprit .

    E de inteles de ce a fost asasinat N.Iorga, si de catre cine .

    Facuse greseala sa puna punctul pe „i ” , cand a scris :

    http://mazarini.wordpress.com/2012/02/02/nicolae-iorga-istoria-evreilor-din-terile-noastre/

    Rog sa fiu contrazis , doresc sa fiu pus la punct ,cu argumente solide , ca sa nu trag o conpluzie eronata.

    Cumultumiri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro