Stefan Andrei nu a ajuns niciodata, desi si-ar fi dorit-o, membru titular al Comitetului Politic Executiv, a ramas eternul supleant, dar s-a aflat in centrul puterii, a stat in prezidii, a participat la reuniuni secrete, a aplaudat frenetic, a cautionat, cu figura sa de cocker spaniel melancolic, o dictatura catastrofica, nu una, cum ii place sa o numeasca, de dezvoltare. Obsedati sa-si cosmetizeze imaginea istorica, demnitarii regimului Ceausescu nu lasa in urma o literatura memorialistica notabila. Exista insa si exceptii. Am citit cu interes cartea de convorbiri cu fostul ministru de externe al lui Ceausescu publicata de Lavinia Betea la editura “Adevarul”. Primul lucru care trebuie spus este ca avem de-a face cu un om cu lecturi serioase, care, in genere, stie despre ce vorbeste. Aparatcik al diplomatiei comuniste, Andrei nu se lasa complet prins in mrejele ideologice asemeni unui Dumitru Popescu. Nu se aventureaza in celebrarea unei politici externe romanesti care a schimbat fata lumii. Mai mult, nu cade in ispita explicatiilor conspirationiste aberante. Reprosul posibil ar fi ca ne ofera mai degraba o anecdotica superficiala decat reflectii de fost om de stat, cum ii place sa se descrie. Nu aluneca, din fericire, in barfe de doi bani si in mahalagisme ieftine.
Am recitit, pentru a scrie acest articol, pagini din cartea lui Jorge Semprun, „Autobiografia lui Federico Sanchez”. Sunt convins ca Stefan Andrei a citit-o: a fost tradusa candva la sectorul de documentare de la „Stefan Gheorghiu”, a circulat in aparat. Andrei a fost martor si paricipant la convulsiile finale ale comunismului mondial. Nu stiu daca este vina sa, ori a celei care ii adreseaza intrebarile, dar prea putin din acea drama razbate in paginile cartii. Se termina o pasiune globala, Andrei era acolo, ce simtea el? Ne intereseaza doar pana la un punct sotiile membrilor Biroului Politic al lui Dej. Mult mai interesante sunt intalnirile cu liderii comunisti din alte tari, discutiile cu acestia, eurocomunismul si cate altele despre care prea putin se vorbeste in carte. A citit Ceausescu lucrarea lui Santiago Carrillo „Eurocomunismul si statul”? Cu ce efecte? Nu se vorbeste aproape deloc despfre Consfatuirea de la Moscova in 1969, ultimul conclav al comunismului mondial? Care au fost discutiile pregatitoare? Era la un an de la invazia Cehoslovaciei, cum a fost redactat discursul lui Ceausescu? Au avut loc consultari cu Berlinguer, cu Marchais, cu Carrillo?
Ni se relateaza despre retinerile lui Ceausescu, probabil reale, in raport cu imaginea lui Patrascanu. Ce ne spune acest lucru despre anti-intelectualismul echipei conducatoare a PCR? I-a cunoscut personal pe Boris Ponomariov si pe Konstantin Katusev, pe Gheorghi Sahnazarov si pe Ivan Frolov, nu ar fi fost util sa ne spuna mai multe despre acesti demnitari ai Kremlinului insarcinati cu hestiunile internationale? Stiu din proprie experienta cat de dificil poate fi un asmenea dialog cu un fost lider comunist. Dar sunt teme care trebuie adancite, nu le putem abandona cu lejeritate. Tema Violeta Andrei, o actrita perfect respectabila, poate fi pe placul unui anumit public, dar nu are de-a face cu dinamica sistemului pe care Stefan Andrei l-s slujit. She is not the issue. The issue is the system.
Uneori, memoria ii joaca feste si, din pacate, interlocutoarea nu le observa, iar notele se fac ecoul acestor erori. Vorbeste despre intalnirile cu profesorul de socialism stiintific Radu Florian, dar il numeste Mircea Florian, iar nota trimite automat la respectatul filosof omonim. Mentioneaza ca, iritat ca „Europa Libera” vorbea favorabil despre Andrei, Ceausescu ar fi citat cuvintele marxistului Bauer „Atunci cand te lauda dusmanii, sa te gandesti unde-ai gresit” (p. 357). Nota ne informeaza ca este vorba de tanarul hegelian Bruno Bauer, amic de tinerete, apoi adversar al lui Karl Marx. In realitate, este vorba de August Bebel, cunoscut militant social democrat german. S.a.m.d.
Este articulat si, comparat cu un Paul Niculescu-Mizil, chiar spune si lucruri adeseori noi. Nu vrea ori nu poate sa se delimiteze transant de trecutul comunist, dar nici nu-l ridica in slavi. Este foarte prudent cand vine vorba de Iliescu despre care alti fosti potentati inchisi dupa 1990 nu au de spus decat lucrui abominabile. Sigur, sugereaza ca Iliescu era un „moscovit”, dar nu merge prea departe cu speculatiile. Daca despre Nicolae Ceausescu are si unele lucruri favorabile de spus, pe Elena o priveste cu imens dispret („Era de-o uratenie nemaipomenita. Avea un fund mare si gros”, p. 287). La fel, portretul ploconitorului Manea Manescu, cel care a ajuns sa-i sarute mana lui Ceausescu, este memorabil. Petre Roman ii apare ca o cantitate neglijabila, aminteste in schimb ca a fost prieten cu tala acestuia, Valter Roman. Interesant ca nu pomeneste despre politologul de la „Stefan Gheorghiu”, specialistul in „dezarmare” Sergiu Verona, cel care ii aducea mereu carti din Occident. Fara ajutorul lui Stefan Andrei, Verona n-ar fi putut circula in Vest quasi-anual, n-ar fi primit aprobarea calatoriei in care a ramas cu familia in Vest. O biografie, aceea a lui Verona, care isi asteapta biograful. Cunosc cel putin un alt caz in care Andrei a intervenit in acelasi sens. Cartea lui Verona despre retragerea trupelor sovietice din Romania, aparuta in Statele Unite, la Duke University Press, ramane lucrarea de referinta pe acest subiect. Dupa 1989, a lucrat la Library of Congress, apoi a devenit lobbyist. A murit in urma unui atac de cord, prin 2000. Despre tatal meu, Andrei preia si difuzeaza o informatie absurda pe linia fostului sef al Securitatii, Ion Stanescu. Nu exista niciun document care sa probeze ceea ce afirma Andrei. Amintirile despre Virgil Trofin merita o discutie separata.
Stefan Andrei a fost apropiat de Nicu, a pariat pe acesta ca succesor. Pasajele despre cum vedeau Stefan Andrei si amicii sai o Romanie scapata de Ceausescu probeaza orbirea istorica a acestui grup. Isi imaginau un regim condus de Nicu, cu activisti gen Andrei, Cornel Burtica si Ion Traian Stefanescu in pozitii-cheie. O modernizare intra-sistemica, nici pe departe o ruptura cu un regim ilegitim si criminal.
Nascut in Oltenia in 1931, intr-o familie de tarani saraci, Stefan Andrei a fost coleg de generatie politica cu Ion Iliescu, Cornel Burtica, Mircea Anghelescu, Stefan Barlea, Cornel Pacoste. S-a identificat, ideologic si psihologic, cu noul regim. A lucrat o scurta vreme la „Scanteia Tineretului”, a facut cariera in UTM, a terminat Institutul de Constructii. A fost unul dintre activistii promovati de Nicolae Ceausescu in cadrul UASR, a ajuns rapid seful sectiei internationale a UTM, a stabilit contacte internationale care aveau sa-i serveasca in anii ulteriori. Dupa 1965, a lucrat ca adjunct al Ghizelei Vass la Sectia Internationala a CC al PCR. In septembrie 1965, a facut parte din grupul de lucru care a insotit delegatia condusa de Ceausescu in timpul vizitei in URSS. Relatia cordiala cu „Ghizela de fier” l-a avantajat in anii urmatori, stiut fiind ca aceasta se bucura de increderea cuplului Ceausescu. Andrei ramane un admirator al vocatiei cadriste a Ghizelei, desi admite ca aceasta, asemeni protectoarei ei, Elena Ceausescu, nu a a lasat scris de mana ei decat propriile semnaturi. Chiar dupa ce a ajuns Ministru de Externe, Andrei a ramas in relatii cordiale cu Ghizela.
Partile cele mai incitante din carte tin de relatiile dintre PCR si partidele comuniste, atat cele aflate la putere, cat si cele din alte state. Ajuns secretar al CC al PCR insarcinat cu relatiile internationale, Andrei a inteles jocul lui Ceausescu de subordonare completa a MAE in raport cu „Sectia”. A participat la convorbiri cu influenti lideri comunisti din Vest, a inteles si a ajuns sa stapaneasca limbajul ezoteric al comunicarii dintre aceste personaje. As fi asteptat mai multa informatie privind activitatile unor partide comuniste precum cele din Grecia, Portugalia si Spania, formatiuni direct legate de Bucuresti. Stefan Andrei i-a cunoscut bine pe Mitsos Partsalidis, Zisis Zografos, Kostas Kolyannis, Haralambos Drakopoulos, Alvaro Cunhal, Santiago Carrillo, Enrique Lister, Ramon Mendezona, Simon Sanchez Montero, spre a-i numi doar pe acestia. As fi asteptat unele portrete analitice, unele detalii privind rolul jucat de Ceausescu personal in luptele intestine din aceste partide. Stie multe despre posturile de radio ale comunistilor spanioli si greci care emiteau din Romania. A cunoscut-o pe Dolores Ibarruri, dar abia daca spune cateva cuvinte despre ea. La fel, as fi asteptat mai multe informatii despre personalitati din conducerea PC Italian, indeosebi despre Enrico Berlinguer, Giancarlo Pajetta si Giorgio Napolitano (actualul presedinte al Italiei). Pe linia relatiilor cu sovieticii, Andrei ofera amintiri amuzante despre nervii lui Ceausescu la varii reuniuni ale Tratatului de la Varsovia, despre revoltele sale, capricii egocentrice lipsite de consecinte reale.
Pentru mine, ca istoric al comunismului romanesc si international, cea mai importanta contributie a acestui volum tine de distinctia pe care o opereaza Stefan Andrei intre cele doua grupuri din conducerea PCR: ilegalistii si „noii veniti”, cei intrati in partid dupa 1944. Asa se explica influenta unor Maurer, Bodnaras, Gogu Radulescu ori chiar Vasile Valcu asupra lui Ceausescu. Sigur, o influenta pe care liderul stia sa o limiteze, sa o manipuleze la randul sau: „Ilegalistii spuneau: noi am luptat pentru putere, am suferit, am chinuit. Voi veniti –expresia pe care a formulatat-o chiar Parvulescu–, voi veniti la masa pusa”. Gasim in carte detalii revelatoare privind aptitudinile de intrigant ale lui Bodnaras, hedonismul cinic al lui Maurer, legaturile secrete ale lui Ceaausescu cu Securitatea, sustrase oricarui control din partea colegilor sai din conducerea partidului. Dar avea de fapt Ceausescu colegi? Raspunsul lui Stefan Andrei este in final negativ: a fost vorba de o dictatura personala. Ceea ce nu spune el este ca a fost un sistem absolutist, partocratic si ideocratic in care un tiran fanatic, incult si megaloman a putut sa-si impuna vointa sa cu totul iesita din comun asupra unei societati supusa unui permanent si ubicuu control represiv.
Nu cred ca Stefan Andrei a fost un Machiavelli al comunismului romanesc (subtitul cartii este „I se spunea Machiavelli”). Nu avea anvergura intelectuala pentru o asemenea pozitie. A fost un functionar devotat care a aplicat cu zel o linie gandita de cel pe care l-a servit pana in momentul cand intregul esafodaj s-a naruit. Mai corect ar fi fost sa fie numit un Gromiko al ceausismului. Stefan Andrei nu merge niciodata atat de departe precum Cornel Burtica in cartea de convorbiri cu Rodica Chelaru, aparuta la Curtea Veche. Nu-si asuma „culpele ce nu se uita”. Cartea ilustreaza ideologia „partii lor de adevar”, adica opusul viziunii jurnalistei poloneze Teresa Toranska din clasicul volum „Oni” („Ei”) despre liderii stalinisti din Polonia. Deloc intamplator, Stefan Andrei figureaza, la pagina 785, in “Biografiile nomenkaturii” din “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania” (Humanitas, 2007).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Îmi amintesc de penibilele apariții ale lui Ștefan Andrei ,la TV, unde aducea elogii lui NC, spiritul de slugă nu l-a părăsit nici după 1989, trebuia să-și justifice lipsa de coloană vertebrală, NC apărea ca un dibaci politician de talie …? Dar se vedea că a ieșit din cărți, nu l-a mai luat nimeni în seamă, păcat de frumoasa lui soție, sfâșiată de eterna Elenă urâtă .și ranchiunoasă. Jalnică figură acest fiu al clasei muncitoare” ajuns în „avangarda care s-a predat”.
Total de acord.
Stimate domnule profesor,
Este adevarat, v-am descoperit relativ tarziu. Imi place ce scrieti, dar nu imi place CUM!
Diferentele dintre forma si continut sunt, in ceea ce va priveste, patente demult inregistrate.
Ce vreau sa spun/scriu:
– Ati investit, ani si ani de zile, in studiul a mii si mii de documente. Eu, astazi, aflu lucruri deosebit de interesante doar pentru ca dumneavoastra ati decis, atunci, student fiind, ca istoria recenta/comunista trebuie spusa/scrisa asa cum a fost. Multumita deciziei si muncii dumneavoastra eu, astazi, citesc „povesti”, inteleg lumea in care au trait parintii mei si in care nu trebuie sa ne mai intoarcem niciodata. VA MULTUMESC!
– Modul in care ne spuneti noua, profanilor, aceste povesti, nu-mi place! Si nu-mi place deoarece folositi etichete/tag-uri, epitete, metafore…Astazi ce sunteti, domnule profesor? Istoric sau scriitor? Dar maine? Profesor la Maryland sau angajatul Presedintiei Romaniei? Care a fost factura achitata de Administratia Prezidentiala pentru textul/documentul care facea referire la condamnarea comunismului? Blogul acesta este fabulos…am copiat un text si am inlocuit epitetul si eticheta, am sters interpretarile personale si am rescris pasajele care musteau de nelinisti personale care aveau legatura cu un personaj pe care l-ati cunoscut personal. Copil fiind! Textul s-a transformat in document, iar „poetul” Tismaneanu, intr-un observator/istoric autentic.
Ca atare, acceptati, va rog, din partea unui cititor, multumit de altfel de anonimitatea-i garantata de statusul sau social si personal, un sfat!
Interpretati un singur rol, jucati-l bine, livrati performanta intr-o singura zona, ocupati definitiv culoarul academic pe care evolati astazi, si, aici sunt un pic rautacios, incercati sa intelegeti ca noi, romanii, apreciem cu multa sinceritate intelectualul decent si discret.
Comunicati-ne contextual, domnule profesor, inaltul nivel la care evoluati astazi ca istoric, profesor si scriitor.
Asemenea tuturor americanilor, ati devenit „zgomotos”. Motiv pentru care, iata, simt nevoie sa va spun acest lucru.
Stiu ca veti aprecia sinceritatea comentariului meu! Nu pot banui insa „eticheta” pe care o veti pune continutului. Va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi aceste randuri si regret sincer ca nu voi putea ocupa niciodata un loc, undeva, un ultimul rand al amfiteatrului Universitatii unde predati.
Oricum, desi nu cred in minuni, imi permit sa va invit la un ceai, cu prima ocazie cand veti ajunge in Bucuresti! Vorba unui poet iesean, coleg de generatie cu mine, m-as bucura „sa ne vedem la o indoiala”!
Va doresc o zi frumoasa, domnule profesor!
Este imposibil sa vorbesti despre comunism in stilul academic pe care il pretindeti. Nici macar nu e vorba de faptul ca ai trait si suferit (intr-un fel sau altul) sub el. Cititi Marea Teroare De Robert Conquest, un englez get-beget nici o clipa supus sovietic, si veti intelege (daca chiar doriti acest lucru). Obiectivitatea istorica de eunuc (vorba lui Droysen) va putea fi practicata eventual de niste generatii viitoare, desi tragedia ultimului secol este, prin ea insasi, ireductibila la formule seci. FIINDCA SINTEM CU TOTII INCA „PRIZONIERI IN SECOLUL XX” indiferent daca sintem constienti de aceasta stare de lucruri sau nu. Spus-a Jacques Le Goff: „…un eveniment, oricît de important ar fi , nu se naşte şi nici nu moare dintr-o dată: vine de departe şi se prelungeşte în timp.”
Sunt multi care au profitat de sistem. Multi dintre cei care au dus-o bine „inainte” o duc bine si acum. Multi dintre cei care au locuit in Primaverii si au urmat scoli speciale, alaturi de copii celorlalti „tovarasi de frunte” is exprima azi oroarea fata de ceea ce au trait … altii.
As avea multe de spus, dar sunt de obicei cenzurat; Domnului Tismaneanu nu ii place sa fie pus in fata oglinzii.
E ok, Domnule Cenzor; ai citit, te-ai distrat, ai ranjit, acum da-i Delete …
Stefan Andrei nu a locuit niciodata in Cartierul Primaverii. A stat si continua sa stea pe strada Berna. Nici eu n-am locuit in acel cartier. Dar am scris deszpre el, chiar aici, pe „Contributors”. Ce inseamna „scoli speciale”? Se cereau certificate, existau comisii care sa permita accesul? Ce-ar fi vorbiti despre subiectul articolului? Stefan Andrei nu a facut doar sa profite de pe urma sistemului. El chiar a fost sistemul.
Domnule profesor,
Intru-totul de acord cu excesul de anecdotica din cartea mentionata. Pe de alta parte, am vazut si in alte interviuri ale domnului Stefan Andrei ca activitatea sa in domeniul relatiilor internationale au fost marcate de o viziune si o practica, sa-i zic, „olteneasca”, care conform dansului a adus mari reusite si „lovituri” in folosul Romaniei. Se poate, nu sunt eu experttul in domeniul diplomatiei si relatiilor internationale, dar mi-ar fi placut sa gasesc mai mult rafinament de tip metternichian (scuze pt. barbarism) sau kissingerian (din nou, scuze). Ca sa-i dau insa credit domnului Andrei, poate ca Romaniei nu ii era (ii mai este?) posibila decat o astfel de abordare…
O curiozitate si o dorinta: pe cand un portret al domnului Cornel Burtica? (ati intreprins asa ceva?) Mie mi se pare ca domnul Burtica a fost personalitatea cea ami puternica si cea mai bine structurata din cercul ‘oltenilor’ lui Ceausescu su cred ca ar fi fost cea mai buna alegere post-Ceausescu. Moreover: poate ca va amintiti ineditul articol al domnului Burtica, de pe prima pagina a Scanteii rezervata doar stim-noi-cui, dela mijlocul anilor ’70, in care dansul combatea mariajul doctrinelor Sonnenfeldt si Brejnev. Stiti cumva mai multe despre circumstantele aparitiei acestui articol?
Foarte interesant ce scrieti despre Cornel Burtica. N-am scris (inca :) despre el, dar am citit cu mare curiozitate cartea de convorbiri cu jurnalista Rodica Chelaru. Este marturia cea mai onesta pe care o avem de la un fost inalt nomenklaturist din Romania. Burtica a fost mazilit de Causescu, in parte pentru rezistenta fata de intruziunile Securitatii in comertul exterior. A fost, de fapt sansa sa, daca ar fi ramas in Comitetul Executiv pana la sfarsit, ar fi ajuns si el dupa gratii, precum Stefan Andrei, Manea Manescu, Lina Ciobanu, Gh. Pana, Niculescu-Mizil, Gogu Radulescu, Ion Dinca etc
Redetinta la articolul din „Scanteia”este foarte utila, e vorba de un episod in genere uitat din acea perioada (doctrina Sonnenfeldt).
La o lectura imediata a postarii mele anterioare, observ cateva dezacorduri si alte mici grseli de tastare din cauz a vitezei. Scuze!
Domnule Tismaneanu,
Si eu sunt de acord ca dl Stefan Andrei nu merita prea mult efort memorialistic. Totusi, in textul pe care ni l-ati furnizat apar unele consideratii complet deplasate – bunaoara aspectul de cocker spaniol e irelevant – el poate fi observat la orice interlocutor cu fanta palpebrala antimongoloida si ectropion, care mai e si gudurator pe langa Cel Puternic, Stapanul. Iar aici avem mai multe exemple, fiecare cu stapanul lui!
Apoi, Dv sunteti oripilat, considerand ca dl Andrei a utilizat un dublu standard pentru ca, bunaoara, a facilitat iesirea din tara a lui Sergiu Verona (sincer, nu cred ca multa lume a auzit de acest personaj) la troc cu aducerea de carti din occident, pana cand Verona a scapat definitiv de Romania comunista. Nu inteleg de unde naduful Dv, din moment ce – daca ne amintim bine si daca observam biografia dv din wikipedia – chiar Dv ati ocupat o pozitie nomenklaturista pana in momentul in care ati izbutit sa scapati din termosul rosu romanesc si ati ramas in strainatate. Cine v-o fi dat posibilitatea Dv sa iesiti afara pentru a ramane? Si – apropo de dublu standard – v-ati pus vreodata problema de ce condamnatorul de serviciu al comunismului, dl Traian Basescu, a stat ani de zile la Anvers intr-o perioada in care iesitul doar pana la Sofia sau Chisinau reprezenta o problema majora, care necesita aprobarea securitatii?
Fara suparare,
ES
Nici urma de suparare. „Fiecare cu stapanul lui”: o afirmatie hazardata, nu toata lumea a facut parte din aparatul de partid la cel mai inalt nivel. Regret ca imaginea pe care o propun va deranjeaza. Asa mi-l amintesc eu, e textul meu, nu pot obliga pe nimeni sa-mi impartaseasca stilul.
Inteleg ca lucrati in mediul academic, deci stiti bine ca Wikipedia nu este o sursa acceptata pentru bibliografii stiintifice. Nefiind semnate, atribuibile unor autori verificabili, informatiile pot fi adeseori aproximative si discutabile, ba chiar de-a dreptul false. Nu generalizez, constat. Nu, n-am detinut niciodata functii in nomenklatura comunista. O asemenea functie insemna verificare de cadre si angajare intr-una din institutuiile de partid, de stat etc definite drept nomenklatura. Am terminat, ca sef de promotie, sectia de sociuologue a facultatii de filosofie (Universitatea din Bucuresti) in 1974. Am lucrat din acea clipa si pana la plecarea mea din tara, in 1981, la ceea ce se numea Laboratorul de Cercetari Sociologice Urbane care a tinut in prima faza de Institutul „Proiect Bucuresti” si, dupa1976, de Institutul de Proiectari pentru Constructii Tipizate. Stefan Andrei face mult caz de lecturile sale, reale, pe teme de relatii internationale. Verona, candva redactor la „Lumea”, apoi cercetator principal la Institutul de Stiinte Politice si Studiere a Problemei Nationale din Academia „Stefan Gheorghiu” era un apropiat al sau, sustinut de el, ii procura multe din aceste carti. Verona calatorea anual in Vest, a plecat din tara cu sotie si copii, a ramas in Vest, a facut o oarecare cariera politologica in Statele Unite, apoi a revenit, in felul sau, ca lobbyist, la „matca”. Faptul ca nu sunt multi cei care au auzit de el este irelevant. Sunt destui care n-au auzit de Ion Ardeleanu, de Mircea Musat, de Ionita Olteanu, de Mihai Dulea, de Paun Bratu, de Patru Panzaru ori de Ervin Hutira. Toti cei amintiti au detinut functii semnificative in aparatul ideologic al epocii. As dori sa va reamintesc ca tema articolului este Stefan Andrei, nu subsemnatul, Traian Basescu ori altcineva.
Imi pare bine ca nu generalizati in ce priveste „wikipedia”. Scuzati ca analogia iesirilor numitului Verona (inteleg ca prin anii 70, cand se mai putea iesi) la iesirile numitului Basescu in Occident (la sfarsitul anilor 80, cand chiar ca nu se mai putea iesi deloc, si mai ales cu anii, fara niste epoleti, acolo) vi s-a parut o divagatie. Oricum, domnul Basescu a lucrat sistemul de dinauntru… In ce priveste ce ati facut dv inainte si / sau dupa episodul „Europa Libera” ma intereseaza mai putin, acel episod imi pare cel mai important. Doar ca feliile de paine ale sandwich-ului imi starnesc un gust usor amar…
M-ati lasat cu gura cascata cu „fanta palpebrala antimongoloida si ectropion” si mi-e teama ca o sa raman asa o vreme. Suna ingrozitor, cam ca o boala teribila…
Nici nu-s sigur ca vreau sa aflu ce inseamna (altceva decat ca asa arata Stefan Andrei), asa incat ma rezum la ce stiu bine – cockerul cu pricina e spaniEl, nu spaniOl. Si da, dl. VT are dreptate, are o figura melancolica (cockerul adica).
Tot fara suparare, doar asa, pentru detensionarea atmosferei, vine weekendul, e soare si frumos afara, ceea ce va dorim si dvs. etc.
…cu diferenta ca la cockerul spaniEL, asa cum bine spuneti, ectropionul este o trasatura de caracter (fenotipica) si care necesita uneori interventie chirurgicala…cat despre fanta palpebrala antimongolioda(OMG !) nici nu poate fi vorba :)
Prostului satului si veterinarului anticomunist, cat si domnului Tismaneanu (laolalta, sau pe rand?) ;-)
Fanta palpebrala antimongoloida reprezinta – e la mintea cocosului – ochisori cu coada ochiului dinafara mai jos decat partea dinauntru, cea cu lacrimile. Adica fix asa cum arata ochii – de exemplu – domnului (tovarasului?) Stefan Andrei, dar nu numai.
Spanish cocker, cocker espagnol sau cocker espanol sunt la fel de utilizate precum cocker spaniel. Or Spanish cocker ar fi tradus cam „cocker spaniol” in romaneste. Nu as vrea sa aprofundez traducerea pentru a nu ajunge sa traduc si prefixul COCKer-ului. Pentru oarecari dubii, pot fi consultati Alexandru Graur sau MR Ungureanu.
In fine, am inteles ca primul meu comentariu e ca nuca-n perete fata de cele scrise de dl Tismaneanu. Ma intreb atunci ce legatura or fi avand comentariile domnilor prost al satului si veterinar cu cele scrise de domnul Tismaneanu. Orice, numai sa nu ne legam de Presedintele Meu…
Pentru toti cei care participa la acesta discutie, revin cu aceeasi rugaminte: ce-ar fi sa ne concentram pe problema analizata in articol, nu pe chestiuni mai mult sau mai putin tangente? Cum privim performantele publice ale lui Stefan Andrei dupa 1990? Este un negationist? A fost regimul comunist, cuum spune el, o forma de modernizare, o „dictatura de dezvoltare”? Stefan Andrei a detinut demnitati importante, cum am scris. Prabusirea regimului l-a (sur)prins ca ministru al comertului exterior. Romania era tot mai izolata, politic, diplomatic,economic. Ceausescu actiona tot mai delirant. Cadeau tiraniile din Europa de Est in serie, ca intr-un joc de domino. In aceste conditii, Stefan Andrei isi punea sperantele in Nicu. Am avut prilejul sa stau de vorba cu el, in prezenta lui Stelian Tanase, cand pregateam cartea mea „Stalinism pentru eternitate”. Mi-a spus atunci exact acest lucru: „Il sustineam pe Nicu pentru a impiedica ascensiunea Elenei pe tron”. In incheierea cartii, intrebat de Lavinia Betea ce epitaf si-ar alege, Andrei raspunde: „A prevazut totul si nu aputut evita nimic”. Chiar a prevazut totul? Eu unul am mari dubii.
Mmm… aprecierile mi se par un pic nedrepte. Evident, toti slujitorii sistemului trecut sunt mânjiti si nu pot fi disculpati pentru sprijinul nedisimulat pe care l-au acordat lui Ceausescu. Asta este clar. Totusi, facand apel la memorie, cred ca Stefan Andrei, cat a fost ministru de externe, era cea mai „curatica” figura din sistem. Avea ceva educatie, prestanta, isi facea treaba bine si chiar daca folosea acelasi limbaj de lemn, fiindca vremurile o cereau, se simtea ca nu e ceva natural. Nu vreau sa il disculp in niciun fel… cred totusi ca am fost norocosi cu el acolo… ma ingrozesc la gandul unui Ion Dinca in pozitia de ministru de externe.
Stiu ca e off topic, dar vizionanad la tvr, aseara, prima parte a documentarului despre Culianu simt nevoia sa va adresez cateva intrebari.
Din documentar rezulta ipoteza asasinatului politic. Documentarul incepea cu evocarea afirmatiei lui I. Iliescu, care si-ar fi declarat public dupa moartea lui Culianu, satisfactia eliminarii unui destabilizator. Confirmati acest fapt?
Ce s-ar mai putea face pt a aduce acest caz in lumina? Macar pentru a nu face uitata posibila culpa a regimului kgbist Iliescian.
Aceasta ipoteza parca a pierdut teren in fata variantei unei crime savarsite de un psihopat ezoteric. Din pacate, ipoteza asasinatului demento-mistic, este imbratisata si de H.R. Patapievici, in cartea sa recenta despre Culianu.
In final, se mai poate face ceva la nivelul investigatiei? care ar trebui sa fie perceptia publica romaneasca despre acest asasinat tragic?
”Luptam, Tovarse Secretar General !”
In una sau doua dintre stenogramele din zilele ”de foc” ale lui
decembrie 1989 numele lui Stefan Andrei apare mentionat expres
cu replici de tipul celei citate de mine.
Este o mare performanta – intrucat respectivele sedinte aveau in general
doar doi actori : EL si EA , ceilalti tovarasi formand un fel de cor antic.
*
Poate ar merita recitite din cand in cand acele stenograme din care retin de pilda
punerea la zid a tripletei Postelnicu, Milea si Iulian Vlad
pentru ”lipsa de fermitate”.
Si mai retin o fraza a ”odiosului” Postelnicu care ii replica ,
destul de mestesugit dictatorului ca regulamentele militare nu
prevad ca se poate trage ”in popor”….
Nu inventez nimic…Postelnicu spunea – atat cat se putea
spune in acel cadru ”select” – ca cei iesiti in strada ar fi ”poporul”.
Bruta, prostovanul, slugarnicul de Postelnicu…!
In timp ce ”figura luminoasa” Stefan Andrei pe care se ingesuie sa-l intervieveze
nu numai cei de teapa OTV dar si cate o Romanie Libera, cate un ”22”
ei bine Fanică se dădea camarad de arme cu Ceasca in contra
elementelor turbulente…bla-bla
Tot dezgustul fata de acest personaj !
Domnule Vladimir Tismaneanu,
Acum am convingerea ca majoritatea intrebarilor sau comentariilor care nu va convin nu apar, chiar si dupa o perioada de „asteptare”. Nu mai repet ce v-am intrebat pentru ca ori nu apare ori spuneti „sincer, n-am vazut”. Parerea mea este ca Stefan Andrei apare intr-o lumina prea favorabila si aceasta nu convine profilului dumneavoastra despre un inalt nomenklaturist care n-are voie sa fie inteligent, cu prea multe lecturi etc etc
N-am negat inteligenta si lecturile lui Stefan Andrei. Dar, in acest caz, nu sunt circumstante atenuante, ci agravante :)
D-le Tismaneanu
Am incercat sincer sa fac efortul de a va citi…din pacate m-am oprit chiar la inceputul articolului.
Pe mine unul, ca un om ce era in adolescenta la caderea comunismului, ( oh, da !, stiu, sunt prea tanar ca sa inteleg ceva, nu-i asa ?)
…pe mine unul, m-ati pierdut la fraza asta : ”cu figura sa de cocker spaniel melancolic”
.
Incercati probabil sa faceti ceva, desi, am mai spus-o, indarjirea cu care scrieti impotriva comunismului mi se pare atat de anacronica , dar probabil, inca o data, ori sunt eu prea tanar si nu inteleg nimic ori faceti ceea ce faceti pentru ca va aduce ceva …ceva care acum imi scapa mie.
Una peste alta, nu sunt fiu de nomenclaturist, si probabil ca pot fi acuzat de multe, numai ca as fi aparator al comunismului nu cred ca as putea fi acuzat…
Cu toate astea, sincer , cu parabole de genul ”cocker”, nu ajungeti departe.
Ah ! si inca ceva, ma bucura sincer ca nu sunt singurul care va spune asta. Incercati sa luati aminte, D-le Tismaneanu si la ceea ce va scriu si cei care va citesc….pana la capat.
Nu e o parabola, ci o metafora, fericita sau nu :) Deci scrieti despre un text pe care nu l-ati citit.
1)Stau si ma intreb: oare citi din cei care comenteaza azi acest articol au citit,intr-adevar,lucrarea cu pricina,aparuta ca supliment la „Adevarul” ?
2)Este una din cele mai pertinente recenzii scrise de VT de-a lungul anilor.Si imi pare rau pentru el,dar cartea nu se adreseaza istoricilor ci publicului larg,deci sa nu fim prea exigenti.Sa asteptam adevarata memorialistica a lui Andrei,atunci cind cele peste 300 episoade aparute de-a lungul anilor in „Flacara lui AP” vor fi strinse in volum.
3) cred ca trebuie sa facem distinctie intre „istorie traita” si „istorie povestita”. Este tocmai tema care se discuta in acest moment,la „Iorga”,la a doua conferinta nationala „Comunismul Romanesc”,unde ma aflu in pauza de cafea ,de aia sint succint. Dar voi reveni,binenteles dupa cina de la 19:15,care se anunta interesanta (so to speak)
Astept cu interes cartea memorialistica. Succes la conferinta!
Rostul articolului este de fapt palma pe care trebuia sa i-o dat lui Stefan Andrei pentru ca a facut referiri la tatal dumneavoastra. Stiu, n-o sa-mi publicati comentariul…
Chiar credeti acest lucru? Chiar va inchipuiti ca as fi scris un intreg eseu-studiu doar pentru a raspunde unei prostii? Rostul articolului este sa mentinem vie acea perspectiva pe ceea ce Monica Lovinescu a numit-o etica neuitarii.
Da, domnule Tismaneanu, cred asta, pentru ca la usurinta cu care scrieti dumneavoastra articolele (si asta e o lauda) e acelasi efort ca si al unui luptator de K1 care ii da un bobarnac unui fraier.
Dle Profesor : sint DEPASIT total de continutul acestui articol ! Este o descriere mai mult decit excelenta a lui Stefan Andrei, pe care am avut neplacerea sal cunosc in plina activiate comunista in Fac de Drumuri si Poduri ( a carui absolvent neinspirat si insipid a fost..), si pe care, cunoscindul destul de bine ( ca dealtfel si pe Cornel Burtica, Cornel Pacoste, Girbea si alte progenituri total comuniste..). I-am cunoscut si „simtit’ pe pielea mea…
Imi permit deci sa revin cu un comentariu mai amplu, si cu o descriere mai precisa a acestui personaj dealtfel sinistru in istoria Romaniei. Cu sinceritate, john bilco
Va multumesc mult, domnule Bilco. Tocmai acest lucru incerc sa-l incurajez: o discutie care sa adauge valoare (spre a relua ideea care anima aceasta platforma). Il uitasem pe Garbea. Au ajuns cu toti mari stabi la Centrul Universitar Bucuresti. Daca voi avea vreme, poate voi scrie un articol despre „Cine a fost Cornel Pacoste? Brigadierul Centrului Universitar de Partid” :) Andrei povesteste despre profesoara sa economie politica marxista, Tina (Ecaterina) Chivu, nascuta Klein (nu Orenstein, cum s-a numit dupa primul sot si cum ni se spune in note). Dupa divortul de Chivu Stoica, Tina Chivu se numea Ecaterina Micu. A fost un timp directoarea CIDSP (Centrul de Informare si Documentare in Stiintele Politice). Sef de catedra la socialism stiintific, pe vrea cand a studia la Institutul de Constructii, isi aminteste Stefan Andrei, faimosul politruc Silviu Brucan. O intrebare: cat de zelos era Andrei ca activist utemist (uasrist)?
Domnule Tismaneanu,
Vreau sa va intreb, in contextul zilei ungariei care a avut loc, ce va determinat sa semnati in anii 90 acea scrisoare de la Budapesta , care era o pledoarie a drepturilor maghiarilor din Romania ?
de ce intelectualitatea romana sau chiar dumneavoastra nu ati avut niciodata in acesti 20 de ani de la Revolutie dorinta sa schitati o atitudine fata de atitudinea maghiarilor din tara si din ungaria ?
care este explicatia faptului ca sunteti de acord cu doleantele maghiarilor din Romania dar nu v-am auzit niciodata sa puneti problema romanilor din ungaria ?
daca replica va fi in sensul ca numarul minoritatii romane din ungaria este absolut irelevant , ea nu va putea fi acceptata;
un intelectual va gasi sunt convins undeva in cultura sa generala pe care se prezuma ca o are, informatia potrivit careia politica de deznatinalizare dusa de maghiari in toata istoria lor si-a facut efectul;
dar revenind la semnatura dvs. din declaratia de la budapesta, as vrea sa va intreb daca sunteti de acord cu drepturile maghiarilor in Romania, nu credeti ca vorbim pana la urma de PRINCIPII care trebuie respectate si aplicate si celorlalti ?
sau ne intoarcem in evul mediu si doar unii, respectiv maghiarii trebuie sa le aiba ?
chiar si singur , daca vreti sa dati aparenta MORALEI care ar trebui sa va caracterizeze, ar trebui sa porniti , tocmai din cauza timpului pierdut, o adevarata cruciada, chiar daca cuvantul pare prea mare, sa promovati, sa va interesati de romanii din ungaria si din celelalte tari
mi-as dori enorm ca intelectualii romani sa se ridice macar la nivelul unor carturari din evul mediu – vedeti e o problema de secole distanta – si sa aiba in viata sociala si culturala a natiunii romane ATITUDINE pentru o constiinta a acesteia;
altminteri, gandurile dvs nu inseamna NIMIC
Declaratia de la Budapesta a fost publicata, daca nu ma inseala memoria, in 1989, deci in perioada in care regimul Ceausescu ducea o politica de omogenizare nationala fortata. Poate amintiti si alte semnaturi, inclusiv Paul Goma, Ion Vianu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Eugen Ionescu, Neagu Djuvara, Matei Cazacu, Alain Paruit, Sanda si Vlad Stolojan, Dinu Zamfirescu. Regele Mihai si-a exprimat acordul cu continutul Declaratiei. Sunt un ganditor liberal, cred in drepturile individului, in valoarea tolerantei, in necesitatea de a ne opune oricarui sovinism si exclusivism. Me feresc de judecati globale, de formulari apodictice.
Sa moara si capra vecinului,cam asta e raspunsul la intrebarea adresata de Maximus cu privire la declaratia de la buda-pesta.In loc sa raspunzi direct,dumneata torni pe toti semnatarii declaratiei :).Toleranta de care vorbesti ne-a adus exact in criza denumita tinutul secuiesc.Domnule,te-as da dracului,dar cred ca deja esti al lui.
Itinerantul sef al diplomatiei romanesti din perioada cand principiile politice si rectitudinea morala insemnau ceva a facut, pe oriunde a trecut, ca lumea sa fie un pic mai buna, inclusiv, dupa cum prea bine stiti, in zone de conflict. Faptul ca azi ni se prezinta la fel de vertical si de dedicat, cu un trecut asumat, ar trebui, cred, cel putin subscris la nivel de atitudini si comportamente politice (accentuez, nu vorbesc de idei). Nu va resping insa rolul, va incredintez ca-l jucati chiar bine, ci, incerc, gandindu-ma la tot felul de komisari, mai vechi sau mai noi, sa va descifrez nu mesajul, pentru ca el imi este foarte clar, ci tintele lui din ricoseurile spre prezent si viitor (un timp cazut nu intereseaza pe nimeni). Nu va grabiti cu reactii negative, va recomand sa incercati sa vedeti ceea ce vede toata lumea, respectiv ca atunci cand cineva neaga in mod absolut un trecut, cultivand, cum am spune azi, negationismul, atunci acel cineva are o problema, iar la fel stau lucrurile si in cazul unui om, in cel de fata Stefan Andrei, despre care ultimul lucru care s-ar putea spune ar fi ca ar fi avut numai umbre, nu si lumini sau fapte bune…
selectivitatea pentru numai un anumit tip de comentarii va defineste .
a bon entendeur, salut!
Stimate Domnule Vladimir Tismaneanu,
Nu vă cunosc c.v.-ul prea bine,banuiesc ca sunteti un sociolog bine informat si un intelectual bine format.
Din cele citite in articolul d-stra de acum doi ani,am ințeles ca d-stra doriti ca lumea să ințeleaga si sa fie ferm convinsă ca ceea ce scrieți d-stra,așa este și nu altfel.
Trebuie să ințeleg,totusi,ca d-stra scrieti din auzite si din pacate,dupa ureche si nu dupa note( nu de acelea informative…).
Stimate d-le Vladimir Tismaneanu,daca sunteti atat de informat pe cat credeti d-stra ca sunteti sau dati impresia ca sunteti,de ce in toata poliloghia insirata de d-stra de reflectii socio-academico-historicographe (Sic!!) nu pomeniți nicaieri,dar absolut nicăieri, de faptul,cel mai important,cand si prin ce imprejurare a ajuns STEFAN ANDREI membru supleant in CC si,in fact secretarul lui Ceausescu?De ce?Păi ptr simplul fapt ca habar nu aveti ,deci nu stiti nimic…….si vorbițti numai din wikipedii/google si alte ieftinitați de acest gen.
Ei bine ,d-l STEFAN ANDREI nu ajungea niciodata ce a fost,daca D-l PETRE BLAJOVICI cel care Între 1967-1969 a condus Ministerul Muncii. și a fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.si-ar fi tinut gura intr-o sedinta avuta la Guvern,prezidata de cizmarul sef din Scornicesti.Petre Blajovici ,a fost,pana la sfarsitul anilor 70 omul doi din Guvern !Uitati-va in toate filmele private ale lui Ceausescu si o sa-l vedeti alaturi de Petre Blajovici la aproape toate chefurile si vanatorile private!Petre Blajovici a crezut ,sau a fost atat de infantil sa creada ca Ceausescu il apreciaza cu adevarat si mai ales ca prieten….Deci intr-o sedinta s-a trezit sa-l contrazica pe Ceausescu intr-o sedinta care avea ca subiect economia Romaniei.Cu alte cuvinte lui Petre Blajovici i-a intrat democratia in cap…….Ca raspuns Ceausescu l-a avansat..(Sic!) sa fie cat mai departe de Bucuresti adica Prim Secretar la Oradea….dupa care l-a trimis in exil ca ambasador in Africa!!Cu cine l-a schimbat imediat?Da,ati ghicit,cu STEFAN ANDREI,care dupa spusele apropiatilor,cand suna telefonul si trebuia sa fie la Cabinetul 1 ,se schimba la față si probabil facea in pantaloni……Cam atat.Poate sa fie si mai mult,dar nu am pretentii de sociolog si profesor universitar.Sunt doar un fost profesor de muzica pensionar….Va doresc numai bine si sa fiti mai bine informat.
Ceea ce retin din comentariul Dvs este necesitatea, cu care sunt de acord, a unui articol despre Petre Blajovici. Inrest, lasand de-o parte ce credeti despre scrierile mele, exista fapte: Stefan Andrei nu a fost niciodata secretarul lui NC. Daca e vorba de seful cancelariei CC al PCR, atunci va ganditi poate la Silviu Curticeanu ori Stefan Barlea. Blajovici a fost prim-secretar al regiunii Oradea inca din perioada Dej. A ajuns la Bucuresti promovat de NC. Nu a facut parte din cercul intim, chiar daca, asa cum corect spuneti, era prezent la varii sindrofii. Se intampla ca le-am cunoscut relativ bine pe fiicele sale, Liliana si Rodica. Marginalizarea lui Blajovici a coincis cu indepartarea ingtregului grup al aparatului de partid care l-a sustinut initial pe NC in lupta impotriva baronilor lui Dej (Virgil Trofin, Ion Ionita, Ion Stanescu, Cornel Onescu, Constantin Dragan, chiar Ilie Verdet). Putem sa comparam itinerariul sau cu al lui Vasile Patilinet. Cei care i-au inlocuit erau activisti din alta generatie sau cu alte traiectorii (Ion Dinca, Gh. Oprea, Gh. Cioara, Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Stefan Andrei, Cornel Burtica, Constantin Olteanu, Ion Catrinescu, Lina Ciobanu etc) Este, evident, interesanta biografia lui Gh. Pana. Mai este si cazul atipic al lui Petru Enache. Evident, si acela al lui Ion Iliescu…