vineri, martie 29, 2024

Cine a sărutat frumoasa adormită?…sau despre fenomenul social din jurul lui Nicuşor Dan.

Este Sorin Oprescu adevăratul câştigător al alegerilor din 10 iunie? Oficial, fără nicio îndoială. Cu toate acestea, acest scurt text se inscrie în seria celor care văd candidatura lui Nicuşor Dan ca fiind adevăratul eveniment semnificativ pentru acest scrutin. Caracterizat adesea ca o persoană fără carismă, plicticoasă sau ca un candidat cu proiecte la fel de nerealiste ca cele propuse de mai toată lumea, Nicuşor Dan a mobilizat în campanie şi a reuşit să aducă la vot acel segment al electoratului care este cel mai greu de convins în astfel de competiţii electorale. Candidatura sa a dat naştere mult mai multor dezbateri pe principalele platforme de discuţii online decât toate celelalte candidaturi din Bucureşti la un loc.

Termenul de ‘fenomen social’ folosit în titlul articolului doreşte să mute accentul de pe mesajele şi proiectele prezentate de Nicuşor Dan spre ceea ce este în spatele succesului său. Într-o Românie în care marea parte a societăţii civile afişează un comportament antreprenorial la fel de dezvoltat ca cel al firmelor private, a obţine spijinul gratuit al multor dintre aceste organizaţii este in sine o realizare. Cu atat mai mult cu cât nimeni nu putea să creadă cu adevărat că în acest moment Bucureştiul ar putea alege acest tip de primar.  Modul în care candidatura sa fost primită de către acel segment al electoratului etichetat de mulţi drept “clasă de mijloc” este doar un episod într-o serie mai largă de fenomene care au putut fi observate în ultima perioadă. Astfel, mişcările legate de Roşia Montană sau exploatarea gazelor de şist, fenomenul anti-ACTA, parţial Piaţa Universităţii de la inceputul lui 2012 şi presiunea publică exercitată asupra numirilor de la ministerul educaţiei* sunt doar câteva dintre semnele vizibile ale faptului că există lupte care merită a fi purtate chiar dacă raportul forţelor este evident în favoarea adversarului. Dincolo de marile diferenţe dintre tipurile de fenomene sociale enumerate anterior, cred că există şi câteva elemente comune. Faptul că oameni activi economic, social şi cultural au găsit timpul şi energia pentru a se implica în susţinerea unui candidat fără şanşe reale la fotoliul de primar poate fi asociat cu dorinţa acestui segment de electorat de a spune că jocul merită jucat indiferent de rezultat. De asemenea, aspectul social semnificativ este că aceste grupuri sociale cu convingeri, competenţe şi interese diferite sunt capabile a se mobiliza şi a lua atitudine într-un mod din ce în ce mai vizibil.

Autosuficienţa afişată de Oprescu şi caracterul prăfuit al unui Prigoană rejucând rolul unui Vanghelie care a candidat la primăria Capitalei fără a avea nicio sansă au fost cu siguranţă factori favorizanţi ai mobilizării în favoarea lui Nicuşor Dan. De asemenea, o parte a votanţilor PNL care nu se putea regăsi în demagogia dusă pe noi culmi de un candidat al cărui nume poate fi încă asociat cu uşurinţă cu cel al lui Ion Iliescu şi talentul cu care PDL-ul a reuşit sa alunge o parte a propriului electorat prin propunerea făcută au reprezentat aspecte importante ale reorientării acestui segment de populaţie către Nicuşor Dan.

Onestitatea, inteligenţa, tenacitatea şi poate mai ales modestia au fost câteva dintre principalele atuuri puse în valoare de echipa sa de campanie. Acestea au reuşit să magnetizeze surprinzător de mulţi militanţi şi un număr de votanţi superior celui estimat de majoritatea cercetărilor sociologice. Astfel de experienţe de solidaritate şi de înregimentare pentru susţinerea unui mesaj comun sunt utile atât pentru că arată că există un segment al populaţiei căruia îi pasă, cât şi pentru că oferă şansa de a învăţa civismul practicându-l. Acest tip de fenomene reprezintă adevărate punţi de legătură între segmente diverse ale implicării în viaţa socială, deschid calea spre dialog între diferitele părţi a societăţii civile. Nu faptul în sine că reprezentanţii societăţii civile s-au implicat în lupta electorală reprezintă o noutate, ci faptul că militanţii apolitici au coborât în stradă şi au făcut un alt tip de campanie. Atât reţele online, cât şi reţelele profesionale, de rudenie sau de prietenie au ocupat un rol important în persuadarea electoratului pentru susţinerea candidatului independent Nicuşor Dan. Folosirea reţelelor sociale în lupta electorală nu este un lucru inedit, dar amploarea pe care echipa de campanie a lui Nicuşor Dan a reuşit să le-o aloce este un lucru ce merită menţionat.

Clasarea pe locul 3 a candidatului independent Nicuţor Dan este un success al societăţii civile, dar mai important decât atât este faptul că această experienţă poate fi văzută ca un pas înainte pe drumul eficientizării implicării acesteia în dezbaterile publice.

*Într-un text apărut pe contributors.ro profesorul Dumitru Sandu indică o posibilă “legătură de substanţă” intre Piaţa Universităţii si fenomenul Mang.  

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

    • Oameni buni, terminati odata cu experimentele si iepurasii scosi din palarie. Oamenii plini de bune intentii sunt mancati pe paine de hiene precum Hrebenciuc, Vanghelie et. co. Pana acum singurul care a reusit sa puna probleme Socialist-Liberalilor a fost actualul Presedinte, un om la fel de ne-dus la biserica ca si ei. Dar un om cu carisma si experienta in a conduce alti oameni. De un asemenea tip de om are nevoie dreapta. Si, va rog mult, mai scutiti-ne cu aceasta societate civila mult trambitata, care face din protestul de dragul protestelor un scop in sine, fara a aduce nimic concret in schimb.
      Daca se va merge pe ideea unui „bandit” mai mare decat ai „lor”, s-ar putea sa existe o cale de iesire din acest impas. Daca se va merge pe ideea unui „Fat-Frumos”, calare pe cai albi, aceasta faimoasa societate civila se va ma bucura la fiecare ciclu electoral ca a crescut de la 7% la 7,5% si asa mai departe. Nu, dreapta, sau toit ce ar trebui sa se opuna modelului socialist-etatist are nevoie de o garnitura de lideri capabila sa o readuca la putere la _urmatoarea_ runda de alegeri, oricand vor fi ele.

      Parerea mea.

      • Sa inteleg ca la urmataorele alegeri veti candida dvs. dle Marian sau aveti vreun prieten mai „bandit decat banditii” care sa se lupte cu hienele? Problema cu banditii, domnule Marian, este ca odata pusi pe furat si nelegiuri nu se mai schimba. Inteleg ca sperati sa vina vreun Zorro sau vreun Toma Alimos ceva …sau vreun Tepes…dar daca ne uitam la istorie nici Tepes nu a sfarsit prea bine si nu a facut mare lucru, despre Zorro si Toma Alimos nu am informatii..:-). Mi-as fi dorit ca Nicusor Dan sa aiba charisma, dar charisma nu garanteaza realizarile, ci ajuta la manipularea maselor. Recunosc ca e foarte utila in a conduce oamenii. Societatea civila nu a facut nimic pentru ca a dormit pana acum si nu se face nimic peste noapte. Eu zic ca e bine daca da semne de trezire. E parerea mea.

      • „Oamenii plini de bune intentii sunt mancati pe paine de hiene precum Hrebenciuc, Vanghelie et. co”. Personal sunt satul de aceste vorbe: nu avem ce face.Hai sa mai uitam de ei si sa ne uitam la noi. Fac o analogie (poate nu cea mai bine aleasa) cu mentalitatea din fotbal: bine ca nu ne-a dat 5-0!…..

        Parerea mea.

      • Ai perfecta dreptate !

        Nicusor Dan ar trebui sa foloseasca experienta de acum pentru viitoarele alegeri si sa completeze pe masura: sa isi ia sustinator un partid politic, sa se remarce ca lider in consiliul general, sa iasa mult in media pentru a castiga adeziuni si popularitate, sa isi schimbe atitudinea de om linistit intr-o personalitate mai agresiva, carismatica, etc etc. Este mult prea „elevat” stilul si comportamentul sau pentru societatea bucuresteana, efectiv nu prinde acest „elevat” la ciobani. Ciobanii au nevoie sa fie „dusi”, nivelul este care este si trebuie acceptat ca atare. Nicusor este mult prea elevat.

        Base a fost un fenomen, din pacate … prea putin inteles. A produs o schimbare, o cotitura, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, i-ar fi trebuit mai multa sustinere inclusiv de catre ai lui. S-a impus doar cu tupeu, vointa si multa putere. A stiut sa vorbeasca pe limba oamenilor ajutat si de dorinta de schimbare a unui popor scarbit. A fost un model, un exercitiu care a dovedit ca se poate. Dar greul a venit ulterior: odata ce a reusit sa castige provocarea cea mare a fost sa reziste. Si se vede ca nu a fost usor.

        Se arata nori grei in anii care vin, avand in vedere rezultatele noilor alegeri. Se reintorc romanii la vechile obiceiuri, nu au reusit sa se dezminta de greselile ultimilor 20 de ani.
        In loc sa anuleze sansele tuturor celor compromisi deja si pur si simplu sa se exprime in favoarea unor „noi si necunoscuti”, ei efectiv se razbuna pre prezent readucand in discutie trecutul.

        Mediocritatea societatii !!!!

      • 60%-65% din populatie a dat ignore la hienele de care vorbesti.
        mobilizati inspre schimbarea de paradigma, hienele se vor manca intre ele si vor disparea..

      • Parerea ta.

        Parerea mea este ca „drepta”, „stanga”, „centrul” – sau ma rog, orice culoare politica, daca asta va place – sunt in esenta acelasi lucru: o haita de caini care se bat pentru ciolan. Chiar conteaza prea putin care iese – „diferentierea” e mai mult o poveste creata de media controlata de acesti politicieni.
        Si care dreapta? PNL, care s-a unit cu partidul lui Voiculescu si a facut alianta cu partidul lui Iliescu? PDL, la care daca il iei la bani marunti pe liderii politici, e mai rosu decat steagul Chinei?!
        Ce ideologie, ce programe politice… mai apar din cand in cand reminiscente si mici exceptii, dar asa fim seriosi. Ciolanul e cel care conteaza. Punct.

        Eu cred ca intr-adevar actualele alegeri locale au marcat un moment: e prima oara cand un independent adevarata a avut suficient impact incat sa fie prezent in toate stirile ca un candidat serios.
        Si ma refer la un independent adevarat (nu un sobolan rosu decolorat rapid „sa dea bine” la alegatori) – unul din afara sistemului politic bine insurubat la noi.
        Sa luam un pic lucrurile in perspectiva – un candidat fara carisma, fara finantare, fara sprijin politic, fara suport din partea adiminstratiei de stat, cvasi-necunoscut, a luat aproape 10% din voturile bucurestenilor. Si asta – pun pariu – pentru ca multi au gandit „nu are sanse, nu are sens sa votez pt el”.

        Oare ce ar insemna, peste 4 ani, un candidat independent puternic, cu o campanie electorala pregatita din timp, si suficient de cunoscut incat sa aiba o finantare solida?
        Eu cred ca ar insemna o sansa mare sa scapam de maidanezii politici (macar la primarie).

        Iar eu asta vreau.

  1. Daaa, fantastic rezultat :) In conditiile in care are cu 4000 de voturi MAI PUTIN decat cei care au semnat pt el. Articolul spune clar „sa mutam centrul de interes de pe proiectele lui pe fenomenul social”. Asa, ca cetatenii care nu stau pe net toata ziua sunt pasionati de experimente sociale, nu de canalizare, caini si gigacalorie. Wake up, oameni buni, nu mai visati aiurea!

    • adica, sa ne dam seama ca omul potrivit a castigat deja?
      ca oprescu se va ocupa de canalizare, caini si gigacalorie, nu ca ND care doar vrea sa vanda vise…

      eu totusi zic ca e un lucru bun, pentru ca e o figura noua si deocamdata nu are probleme de imagine / integritate.
      sigur, timpul va spune mai multe despre el – poate ca nu e ce pare, vezi remus cernea de ex

      dar mi se pare un cerc vicios aici: toata lumea zice ca vrea oameni noi, dar nu poate sa-i voteze pentru ca nu-i cunoaste si nu poate sa-i cunoasca decat daca sunt impinsi in fata de vreun partid

      oricum, cei care zic cu lehamite studiata ca toti sunt la fel, ca nu exista alternative, ca romanica e tara de kkt si apoi voteaza cu usl sau ppdd ca i-a suparat pdl sau mai stiu eu ce, eu zic asta ca spune mai multe despre ei decat orice alta descriere

    • E un rezultat fantastic pentru un om necunoscut (care nu apare la tv), fara bani si fara un partid in spate. Se pare ca suntem 9% si am fi fost mai multi daca oamenii nu s-ar fi luat dupa sondaje. Pentru a realiza ceva e nevoie de oameni care sa se implice si de timp.

    • Vorbește după ce te mai interesezi. Cetățeni cu drept de vot în capitală sunt 550.000. ND a strâns 53.000 de semnături. Calculează singurel cât înseamnă. Coincide cu ce a ieșit la vot?

    • Eu personal am convins 4 persoane (relativ in virsta si care NU ar fi votat cu oprescu in nici un caz). Doua au fost plecate in vacanta (excursii pentru seniori), deci nu au votat. Iata o explicatie.

    • e frustrant ca un tip care probabil ar obtine 10% voturi in tara nu-i va putea reprezenta pe acestia pentru ca sistemul electoral e astfel facut incat trebuie sa castigi o circumscriptie! Astfel, legi vor fi propuse si votate de niste imbecili cunoscuti „pe strada lor” drept smecheri si de gasca, care pe plan national n-ar obtine nici 0,1%!

  2. Dl.Nicușor Dan n-are nimic de-a face cu independența. El este un experiment eșuat al PD-Lului, experiment de gen Oprescu. Pd-Lul l-a lansat pe clownul de Prigonă drept iepure alergător, urmând ca ”pupulația deșteaptă” să dea voturile sale lui Nicușor Dan. Pas. Dl.Nicușor Dan n-a arătat nimic în afară de faptul că s-a judecat cu Primăria și a câștigat. Și ? Protestele domniei sale sunt minuscule și aranjate de păpușarii PD-L. Dl.Nicușor Dan n-a zis nimic împotriva proiectului Cathedral Plaza- cel mai monstruos atentat la București- deci dl.Nicușor Dan nu există.

    • Domnu George, vocea Antenelor, inteleg frustrarea dvs. Voi antenistii ati pierdut cel mai mult in fata lui Nicusor Dan. In doi ani, antenisti ca dvs vor fi istorie, istoria neagra a acestor ani.

      Spre deosebire de carcotasi mizerabili ca dvs, Nicusor Dan a facut ceva. De ce nu ati avut si dvs un gest public, de ce nu ati initiat un proiect? Fiindca nu traiti decat din resentiment. Am mai citit postari ale dvs. Resentiment si nimic altceva.

      Ma bucur mult pentru acest prim succes al lui Nicusor Dan.

      • Dle. Viorel, v-aș propune să lăsați insinuările și injuriile pentru permietrul casei dvs. (era să scriu mahala). În rest, și apropo de ceilalți tovarăși de partid ai dvs. care au comentat, vă înțeleg frustrarea- care se va adânci până la exasperare până la alegerile parlamentare.

        • Imi reconfirmati asteptarile domnule George. Imposibilitatea dvs de a discuta fara resentimente, paranoia conspiratiei – in mintea dvs nu va puteti inchipui ca exista oameni care pot sustine cauze dezinteresate. Pentru un om ca dvs care lucreaza pentru securistul puscariabil Voiculescu asa ceva este de neconceput. Ce sa mai vorbim… Aveti cea mai mica dovada pentru ceea ce sustineti? Sigur ca nu, dar vocea voiculescului, mizeria acestui pamant, e lege pentru voi.

          Nici un om serios, aka om care sa nu fie platit de Voicuescu sau de vreun alt securist, nu le sustine. Doar voiculescienii. Iata deci ca pana si Voiculescu este frustrat de victoria lui Nicusor Dan, prin vocea dvs. Ceea ce e foarte bine, asa trebuie sa fie.

          Numai ca Voiculescu o sa infunde pana la urma puscaria, domnule George. Tara trebuie sa se purifice pana la urma de lepra securista, pe care cu onor o hraniti

          • Văd că moderatorul acceptă oarece atacuri cu totul gratuite la persoană sau comentariile dispar în neant pe-aici. E impardonabil din partea cuiva care comentează să-și lase fixațiile PD-Liste de genul ”Pentru un om ca dvs care lucreaza pentru securistul puscariabil Voiculescu asa ceva este de neconceput. Ce sa mai vorbim… Aveti cea mai mica dovada pentru ceea ce sustineti? Sigur ca nu, dar vocea voiculescului, mizeria acestui pamant, e lege pentru voi.”. Așa cum am mai spus, dle. Viorel, dacă aveți curajul necesar- și nu sunteți doar un jenant și laș PD-List, vă invit la tribunal. Dvs. demonstrați că eu sunt omul lui Voiculescu, eu solicit 100.000 Euro dacă nu sunt. Pentru că fără soluții din astea extreme vom avea tot timpul babe prin șanțuri gen dl.Viorel- pentru care există totdeauna ALȚI VINOVAȚI.

            • Domnu George, nu sunt nici PDList, nici jenant, nici las:

              1. daca as fi fost PDList as fi votat PDL, cred ca este la mintea cocosului – din pacate resentimentele va intuneca mintea, asa cum v-am spus. Sau sunteti pur si simplu un troll, care denatureaza orice spune oricine.

              2. Jenant sunteti dvs care va angajati sa retransmiteti mesajele pe care le lanseaza securistul Voiculescu. Repetati cu voce tare se-cu-ris-tul Voiculescu. Daca nu sunteti platit, atunci chiar nu pot sa mai am nici o consideratie pentru dvs. E nevoie de un psihiatru.

              3. Daca sunteti atat de curajos de ce nu va dati dvs numele. Proferati calomnii fara nici o dovada, la adapostul anonimatului. Hai un pic de curaj, ///! Care e numele dvs? Sau nici nu-l mai stiti?

              Altfel, ramane cum am stabilit, sa moara in chinuri toti securistii!

    • Dumneavoastra al cui experiment sunteti? Si mai lasati-ne cu iepurii ..E fantastic cum mai alearga iepurii in Bucuresti in campania electorala …

      • Doamna Teodora, eu nu sunt nici un fel de experiment. Recunosc că mi-ar fi plăcut să mă îmbuib și eu din cardul dnei. Udrea (sunt curios dacă dl.Nicușor va prezenta lista de sponsori- deși cam suntem obișnuiți cu promisunile băsiste) dar am alte chestiuni mai importante de făcut.

  3. Nu a exista pina acum o confruntate reala intre Sistem si majoritate….
    Asa ca de unde concluzia ca „raportul forţelor este evident în favoarea adversarului” daca pina acum electoralul nu a fost pus in fata unei alternative reale?
    Nicusor Dan avea tot potentialul sa devina un caz pilot intr-o asa confruntare dar a fost sustinut prea putin si prea tirziu.

  4. Cam asta e nucleul dur al celor care s-au saturat de vagabonteala si au mintea deschisa. E surprinzator de mare si sper eu in crestere. Totodata sper sa prinda un loc in consiliul general, sa le incurce planurile.

  5. este pentru prima data ca ma bucur sa fac parte dintr-o minoritate..intr-o tara in care boc inca este castigato, aceste 7-9% pentru ND sunt o minunune…inseamna ca nu a putrezit totul

  6. Alin Croitoru, care „fenomen social”? La cateva mii de likeuri pe facebook si 400-500 commenturi pe post (multe din ele scrise de 10-20 de indivizi si aia incerti din perspectiva hramului pe care il poarta)? Fenomenul social era daca strangea 200.000 de likuri, iar la nivel de Bucuresti era o frenezie generalizata. In opinia mea, Nicusor Dan e o gogoasa umflata de cativa ametiti. Despre programul prezentat de Nicusor Dan pot spune un singur cuvant; varza. Povesti de genul sa facem centura si sa scoatem traficul din Bucuresti bla bla bla, sa mergem cu bicicletele. Toate astea sunt ceva de genul: sa fie cald si bine in Bucuresti.

  7. 10% (cat cred ca va avea la final) din aprox 800.000 de votanti bucuresteni inseamna 80.000 de voturi. Ceea ce inseamna ca Nicusor e mai reprezentativ inclusiv decat primarii de sector (probabil cu exceptia lui Piedone). 80.000 de oameni inseamna mult, peste 4 ani o sa fim net mai multi. Dar intre timp nu trebuie sa stam cu mainile in san – trebuie sa ramanem activi. Dupa cum a zis si Nicusor, lupta pentru Bucuresti de-abia incepe.

  8. Cunosc persoane care s-au implicat in aceasta campanie – a lui Nicusor Dan – si sunt numai intelectuali. Nu am inteles ce i-a motivat, dar nu am marsat in acest demers. Nu ca nu il apreciez pe Nicusor Dan, dar nu cred in el. Da, a castigat 23 de procese cu primaria, dar nu are forta de a merge mai departe. A te judeca punctual cu Primaria e una si a o conduce e alta. Poate ca in 8 ani de acum incolo – daca va fi, cum bine a zis cineva, Consilier – va capata experienta si forta de a putea conduce un mamut ca Bucurestiul. Si nu in ultimul rand sunt de acord ca ar trebui sa fie si un ‘pic bandit’. Nu de altceva, dar nu va putea lupta cu ei pana cand nu va invata sa gandeasca si sa aplice tacticile lor. Napoleon a fost invins pentru ca luptand cu adversarii, i-a invata in final sa lupte. Nu cred in socieatatea civila. pe masura ce va creste , se va fragmenta si va constata ca oaresce interese nu sunt de lepadat. Nu suntem cine ne credem a fi !!! Suntem un popor degradat si in mare parte degenerat. Clasa de mijloc este in perpetua formare dar nu se mai formeaza deloc. Asta pentru ca cineva suficient de inteligent ca sa inteleaga ce pericol reprezinta aceasta clasa sociala, o macina constant.

    • :)))))) maret comentariu! stimata doamna sunteti de un abscons conceptual care l-ar face mandru pe orice filozof post-modernist! :)))) curat murdar stimata doamna, carevasazica ca nu le are…

  9. Omul cu doo nume si nici un prenume nu era acum niste ani unul dintre agitatorii care doreau debarcarea lui Basescu? Intreb si io…

    • ba da, gasesti pe net „manifestul” din 2007. oricum, m-am uitat pe comentariile astea si nu-mi vine sa cred cita naivitate citesc in ele… voi chiar credeati ca are vreo sansa? voi chiar credeti care are vreo sansa?

  10. As folosi multe cuvinte despre Nicusor Dan, dar modestia nu are ce cauta in acest context. Aroganta de care a dat dovada prin numirea alegatorilor sai „cetateni de bun simt”, aglutinarea asa-zisilor intelectuali si a middle class-ului de dreapta in jurul lui nu vor obtine niciodata un numar mai mare de voturi decat cel de ieri. Mai mult, lupta lui iluzorie cu „sistemul” a avut un program vag si nerealist, iar activitatea sa de ONG-ist nu a facut decat sa pastreze in continuare hectare de maidane din Bucuresti (vezi Casa Radio) in numele conservarii si fanteziilor de fost Mic Paris.

    Faptul ca adeptii lui „de bun simt” sunt si cei care se mandresc ca nu prea ies din casa sa voteze (ca n-au cu cine) ii face si mai ridicoli. Sunt curios daca vom mai auzi vreodata de Nicusor Dan, politicianul non-politician.

    • Pai tocmai, cu Nicusor Dan au votat cei care pana acum nu votau fiindca nu aveau cu cine. Acum a aparut o varianta, iar procentul de 7% pe care l-a obtinut e mare, iar daca se dovedeste ca nucleul dur e in crestere, atunci devine periculos pentru multi.

      • Ai dreptate, e mare procentul obtinut in aceste conditii, dar cam asta e maximul posibil tinand cont ca discuta doar cu un public restrans cu pretentii de elite.

        Chiar si daca si-ar largi targetul si s-ar adresa oamenilor fara olimpiade la matematica, web 2.0 si viziuni conservatoare, platforma lui actuala e lipsita de continut. In afara de enumerarea unor generalitati si a unor fenomene existente sau in curs de evolutie in Bucuresti, nu are nici o solutie sau idee originala.

        • Pai numai astea ar fi suficiente:
          – publicarea pe site-ul primariei a contractelor in curs de desfasurare
          – publicarea pe site-ul primariei a listei tuturor proprietatilor municipalitatii si a contractelor de inchiriere pentru acestea
          – sistem online pe site-ul primariei pentru publicarea detaliata a tuturor facturilor platite de primarie

          Le-a mai zis careva? O fi zis, dar mie Nicusor Dan mi se pare credibil.

  11. Nicusor Dan nu a obtinut 8/9/10 % din preferintele bucurestenilor cu drept de vot

    Bucuresteni cu drept de vot sunt 1 800 000 http://m.hotnews.ro/stire/12019463

    Acum, din cei dispusi sa mearga la vot, numai 9% l-au votat, adica aproximativ 80.000 de oameni. In timp ce Oprescu a fost votat de 450.000 de oameni
    Pana sa ajunga sa invinga un om al sistemului trebuie sa pastreze 80.000 de oameni si sa atraga 370.001

    Asa ca este cam mult sa spunem ca suntem 9%, ca mai este putin, samd.
    Mai este foarte, foarte mult, pana cand cineva ca el sa castige alegerile.

    Depinde foarte mult de el: dispare in marea masa de consilieri sau ne arata ce poate sa faca.

  12. Voiam sa merg sa-l votez. De ce am renuntat ?
    Pentru ca am primit o „scrisoare” din partea lui in casuta postala. Imi multumea ca am semnat pentru candidatura sa și ma ruga sa mai conving inca 4 persoane sa il voteze. Si astfel vom castiga.
    Cred că aș fi reușit să conving 4 persoane. Problema este că eu nu-mi amintesc să fi semnat vreo adeziune pentru candidatura sa… Asa ca n-am mai mers la vot.

    • Presupun ca scrisoarea era tipizata (un text publicat anterior in presa, pe spatele unui fluturas electoral), eu am primit-o cu adresa mea scrisa de mina, dupa ce semnasem intr-adevar pentru candidatura sa.
      Nu mi se pare ca aceasta scrisoare, similara altor fluturasi electorali sau ofertelor de produse gasite periodic in cutiile de scrisori (unele din ele cu nume si adresa luate din cartea de telefon sau din alte surse), era un motiv serios pentru a nu-l vota, chiar daca nu ati semnat anterior pentru sustinerea candidaturii. Dar dv. ati decis ceea ce ati crezut ca e mai bine, contribuind astfel la un procentaj de voturi mai scazut decit potentialul candidatului independent.

  13. Bravo lor,bravo bucurestenilor ! Au transformat orasul in Bucurestiul rosu.Ce argumente pot invoca?Analiza provocata de ascensiunea lui ND,ascunde de fapt realitatea,precum ca bucurestentii cu 2 neuroni au adus RESTAURATIA la putere. Bravo lor ! Halal sa le fie ! Prea multe ifose ,prea putin creier.

  14. După toate probabilitățile, N. Dan este în mare pericol să nu treacă de pragul electoral la Consiliul General, stabilit în mod abuziv la 5%, egal pentru candidați independenți și partide. Legea 67/2004 este destul de ambiguă, dar Biroul Electoral Central a emis Duminică o hotărâre în care se specifică clar că pragul electoral se aplică și candidaților independenți:
    http://www.beclocale2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/Hotarari/Hot.%20nr.57.pdf

    Așadar în loc să-și câștige locul dacă a trecut de coeficientul electoral (numărul de voturi aferent unui singur mandat) care în București, la 55 de membri, înseamnă 1.82%, este foarte posibil ca N. Dan cu cei 4.71% (rezultat preliminar la ora 14.00) să fie eliminat din cursă.

    Asta mi se pare o gravă încălcare a Constituției, ce stipulează ca cetățenii sunt egali în drepturi, inclusiv în cele electorale. Datorită pragului electoral voturile cetățenilor care au ales un candidat independent se „diluează”, au mai puțină putere decât voturile acordate partidelor. Cu 5.5% abia dacă poți câștiga un loc independent în consiliu, în timp ce un partid câștigă cu același număr de voturi un număr de 3 locuri (!). Este o inechitate revoltătoare care confirmă că nu trăim într-o democrație, ci într-o treime de democrație, o țară în care doua treimi din decizia politică este deja furată legal înainte să se deschidă secția de votare.

    Dacă se concretizează, eliminarea lui N. Dan din cursa pentru consiliu e un motiv pentru care chiar merită să ieși în stradă indiferent cu cine ai votat. Dimpotrivă, o lege echitabilă ar trebui să garanteze locul în consiliu pentru un candidat ce a obținut 8-9% din voturile în cursa primarilor, nu să umple locurile cu sinecuri și mafioți anonimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alin Croitoru
Alin Croitoru
Licenţiat în sociologie al Universitaţii din Bucureşti, absolvent al unui master de antropologie şi dezvoltare comunitară la aceeaşi universitate. În prezent sunt doctorand al Şcolii doctorale de sociologie din cadrul Universitaţii Bucureşti. Principale domenii de interes ştiinţific sunt migraţia internaţională a românilor şi practicile antreprenoriale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro