luni, mai 23, 2022

Cine uită nu merită. 28 Noiembrie

Pentru a-mi face clar mesajul de la bun început, citez din finalul Preambulului Rezoluțiunii Congresului General al Bucovinei, de la 18/28 Noiembrie 1918, adoptată în Sala Sinodală / Sala Unirii din Palatul Mitropolitan de la Cernăuți: Astăzi, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă cătră Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Nu este nevoie de multă introspecție pentru a vedea dacă și astăzi, în 2016, sunt suficiente motive pentru ca românii din nordul Bucovinei să își fi păstrat miracolul de a lega nădejdi de clasa politică de pe Dâmbovița.

Avem nevoie de un efort uriaș de memorie pentru a ne aminti data ultimei vizite a unui înalt oficial român (șef de stat, premier, ministru de externe) la Cernăuți. În mod constant rămâne Bucovina în afara geografiei de urgență a vizitelor administrației de la București. Cel puțin 10% din români confundă în mod aproape organic Cernăuțiul cu Chișinăul, pe care oricum cu nesfârșită trudă ar ști a-l arăta pe hărți politice.

Ne ambetăm cu vorbe alese la 28 Noiembrie și pumnii patriotic ni-i batem în piept în discursuri înflăcărate de amvon. În timp ce românii noștri înstrăinați din Nord mai așteaptă și acum semnele unei iubiri pierdute. Încă nu avem o filială Cernăuți a nenăscutului Institut Cultural Român din Ucraina. Încă nu avem o statuie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Cernăuți ori în Codrii Cosminului. Încă mai sunt, în plin secol 21, decapitate busturile lui Eminescu din Hliboca. Sala Unirii din Palatul Mitropolitan, astăzi clădirea Universității Naționale din Cernăuți (intrată de curând în patrimoniul UNESCO), este mereu închisă la solicitări de celebrare a unor evenimente festive (românești). Numai stejarul lui Ștefan din Codrii Volocăi ori statuia lui Eminescu din centrul orașului rămân, pentru românii nord-bucovineni, locuri de scurt popas în care își reînnoiesc jurămintele față de Țară. În timp ce în casele lor este din ce în ce mai frig. În timp ce numărul școlilor cu predare în limbă română se subțiază pe zi ce trece. În timp ce în bibliotecile lor, românești, regula de înnoire a fondului de carte face loc prioritar cărții ucrainene de istorie recentă.

Este nevoie de o politică externă mai responsabilă față de nordul Bucovinei, de un dialog bilateral mai spornic cu Kievul. De câteva zeci de ani, acolo se țese minciuna că politica presupus imperialistă a Bucureștiului vrea înapoi Cernăuțiul cu orice preț, în timp ce obiectivul prioritar al statului român rămâne și astăzi modest – păstrarea identității românești a celor care s-au născut acolo acasă, în vatra lor ancestrală.

Încă nu am folosit, cu instrumente optime, în relația cu oficialii de la Kiev, avantajul accidental de a fi parteneri de opinie în paradigma geopolitică post-Crimeea. Nu a urmat cu adevărat un reviriment al relației noastre bilaterale, așa cum naiv ne-am fi imaginat câțiva dintre noi. Evoluții încă neconsistente au avut loc doar pe linia deschiderii Biroului Consular din nordul Maramureșului istoric (Solotvino/Slatina), a intrării în vigoare a Acordului  bilateral de mic trafic ori în planul simplificării regimului european de vize.

Voi/vom trăi cu adevărat un moment istoric când românii din Cerrnăuți vor putea veni fără vize în Suceava pentru a se reculege la mormintele strămoșilor lor comuni. În acel moment, de liberă vizită între frați, va lua sfârșit în plan simbolic al doilea război mondial, care ne-a îndoliat Țara.

De atunci încolo, va trebui să ne gospodărim iubirea. Trebuie să pregătim în mod responsabil și curajos cinstirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Iar pariul uriaș al Proiectului centenar este cum vom reuși să includem în acesta românii din Bucovina și Basarabia, mai ales în condițiile unor administrații ostile, acolo, Proiectului Centenar și a uneia opace lui aici, dincoace de Prut și Ceremuș. Cum vom reuși să punem pe harta festivă a omagierii Centenarului (spre a elimina orice lectură barbară, fie ea și accidental-eronată, subliniez că nu vorbesc despre reconfigurări teritoriale ori schimbări de granițe, ci de includerea obligatorie a românilor din toată vatra lor istorică în efortul de a celebra împreună un moment magic al trecutului nostru comun) Herța, Boianul și Cernăuțiul, Voloca și Storojinețul, Hliboca sau Fântâna Albă – acesta trebuie să fie gândul care să nu dea pace diplomaților noștri, de la București sau Cernăuți.

Avem nevoie de mici Titulești pentru a convinge administrația de la Kiev că o vizită a președintelui României la Herța, Mahala sau Boian, acum sau în 2018, ar fi una în logica istoriei și a bunei vecinătăți. Ar fi una de la care pot începe salturi uriașe în calitatea relației bilaterale.

Până atunci, măcar să nu uităm. Să facem loc Bucovinei în rugăciunile noastre. Să includem 28 Noiembrie și 27 Martie în calendarul simbolic al oricărei familii de români, alături de datele de naștere ale părinților ori fiilor noștri. Să cerem răspicat clasei noastre politice să iubească mai mult Bucovina decât o face acum (orb și surd). Să aprindem o lumină românească, astăzi, de ziua Bucovinei, pentru cei care, în Nordul ei, nu (mai) au parte de ea.

Să iubim Bucovina. Măcar astăzi. Să nu ne fie rușine s-o spunem. Cine uită nu merită. Nu merită să aibă trecut și nu merită să aibă viitor. Să bată clopotele în satele românești pentru românii care, în nordul Bucovinei, i-au așteptat pe (ceilalți) români aproape 100 de ani, în timp ce dincoace trudeam în a-i așteptam pe americani. Și unii și alții au uitat să mai vină.

Astăzi, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă cătră Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Ma tem ca mai multa iubire nu-i va convinge pe cei de la Pravai Sector sa acorde mai multe drepturi romanilor din Bucovina. O mass media obedienta ne prezintă Ucraina ca o victima când înainte de a intra în coliziune cu rusii ucrainenii au avut un comportament agresiv fata de minoritățile naționale din aceasta construcție artificiala formata prin rafturi teritoriale de la toate tarile din jur.
    Paradoxal romanii din Bucovina și Bugeac au avut mai multe drepturi în timpul administrațiilor aservite Rusiei decât în timpul celor portocalii sau post-portocalii.
    Pentru cei care vad unirea de la 1918 ca un sir de adunări și ploclamatii e bine sa știe ca fără intrarea trupelor romane în Basarabia aceasta provincie ar fi fost continuu ruseasca. La fel și fără ocuparea Budapestei în 1919 am fi pierdut o parte din Ardeal.
    Poziții călduțe de tip iubire și proteste nu duc nicăieri. Trebuie fermitate și

    • Din nou a ajuns autobuzul în stație și n- am terminat mesajul. Trebuie fermitate și abandonata politica bleaga fata de Ucraina. Nu sugerez sa trimitem trupele la Herta dar nici sa ne batem pe burta la Bruxelles cu Poroshenko, ca vezi-doamne e de-al nostru. Ucrainenii s-au purtat ca niște noi rusi fata de România și încă mai rău fata de Basarabia. I-au sprijinit împreună cu rusii pe transnistreni, au încercat sa facă din I Șerpilor un punct locuit (nici sovieticii n-au făcut asta) pentru a-l folosi în împărțirea acvatoriului Marii Negre, unde au avut pretenții mai mari decât sovieticii, au interzis educația în limba romana, au încercat sa construiască canalul Bîstroe, etc, etc.
      Cu asa prieteni nu ai nevoie de alti dușmani.

  2. „busturile lui Eminescu din Hliboca”, „Hliboca sau Fântâna Albă” – mă gândesc că autorul trebuia să folosească numele românesc al localităţii („Adâncata”), nu numele ucrainean („Hliboca”)

    „românii din Bucovina și Basarabia, mai ales în condițiile unor administrații ostile, acolo, Proiectului Centenar și a uneia opace lui aici, dincoace de Prut și Ceremuș.” – Prutul e desigur limita dintre Basarabia şi România. Dar Ceremuşul nu e limita dintre Bucovina de Nord şi România, ci formează limita dintre regiunile istorice Bucovina şi Galiţia, şi în perioada interbelică a fost graniţa dintre România şi Polonia.

    Pe fond, e de neînţeles simpatia românilor faţă de ucraineni, popor profund ostil României: situaţia minorităţii româneşti din Ucraina, delimitarea apelor teritoriale (golful Musura), rusofonia minorităţii ucrainene din Republica Moldova Etnicii ruşi reprezintă doar 6% din populaţie la vest de Nistru şi doar 30% în Transnistria. Influenţa lor se explică prin adeziunea minorităţii ucrainene, dar analiştii vorbesc doar de ruşi şi găgăuzi.

    • Exista o zona foarte mica în care granița actuala cu Ucraina este pe Prut.
      Ucrainenii au comis și alte păcate fata de romani. Nu ma întorc la arderea Iașului de către Timus H., ci la pretențiile ridicate asupra Basarabiei în 1918. Atunci atât Rada de la Kiev cat și comuniștii de la Odesa (am uitat numele organizației lor) au încercat preluarea Basarabiei. Cum ar spune fabula: independenta dar nu pentru căței.In 1935 la Kiev se elaborat planuri militare de ocupare in 3 zile a României pana la Prut.
      După 91 ucrainenii au devenit noii bătăuși din cartier și noi ii reclamat la politia de la Bruxelles.
      Lipsa de coloană vertebrală a politicienilor și mass media din România este atât de mare încât dacă mâine Ucraina se reorientează spre Rusia vor descoperi subit toate păcatele de mai sus.

  3. Ţara de Sus a Moldovei este înjumătăţită.La fel Moldova.Astea sunt urmările imperialismului rus.România are azi în teritoriile fostei URSS peste 5 milioane de români(Basarabia,Bugeac,Bucovina,Transcarpatia,Transnistria).
    Problema Bucovinei este cu atât mai tristă cu cât ea a revenit la România în urma unui tratat din 1918 dintre România şi Austria.Chiar şi Hitler s-a opus ca Nordul Bucovinei să fie luat de ruşi pe baza pactului Ribbentrop-Molotov.În fine,după al doilea război mondial România ca ţară învinsa a fost forţată să accepte efectele pactului Ribbentrop-Molotov în tratatul de pace(recuperând totuşi Nordul Transilvaniei dat de Hitler hungurilor).
    Încet-încet trebuie să reluăm legăturile cu fostele noastre teritorii.Un tratat de mic trafic de frontieră româno-ucrainian se impune,şi chiar acceptarea reciprocă a dublei cetăţenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. Este autorul volumelor Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), Figuri ale textului anteic (Editura Ideea Europeană, București, 2016), Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis (Editura Ideea Europeană, București, 2017). A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro