joi, martie 28, 2024

Cine va decide reconstrucția Hipodromului din București?

Edificat în nordul capitalei după planurile arhitectului I. D. Berindey, hipodromul găzduia cursele de galop și trap concurând cu cel din Paris. A fost demolat în perioada anilor 1952-1960, odată cu ridicarea clădirii ”Casa Scânteii” și a pavilionului ”TIB”.

Fiind de la sine înțeles faptul că în capitala României trebuie să existe un hipodrom, reconstrucția acestei embleme istorice a Bucureștiului fiind o datorie, vom expune mai ales argumentele pentru care acest hipodrom ar putea să poarte numele ”Ion Apahideanu” – personalitate de referință în echitația românească şi internațională.

Hipodromul Băneasa – București 1934

Fenomenul hipic european

În capitalele europene hipodromul prinde viață în jurul cluburilor turfiștilor (zone VIP, clienți privilegiați, posesori ai diferitelor carduri de acces și profesioniști ai domeniului) și cele ale proprietarilor – unde se întâlnesc strict deținătorii de trote și oaspeții acestora.

O trecere rapidă în revistă: Paris –”Vincennes Hippodrome de Paris”; Bruxelles – ”Hippodrome de Boitsfort”; Roma – ”Ippodromo Capannelle”; Londra – ”Royal Windsor Racecourse”; Moscova – ”Rossiyskiye Ippodromy”; Berlin – ”Rennbahn Hoppegarten”; Kiev –” Kyiv Hippodrome”; Tbilisi – ”Tbilisi Hippodrome”; Zagreb – ”Zagrebački Hipodrom”, Madrid – ”Hipódromo de la Zarzuela”; Budapesta ”Kincsem”; Varșovia – ” Sluzewiec”; Praga – ”Velká Chuchle”; Sofia – ”Национален хиподрум Банкя” sau Viena – ”Wiener Trabrennbahnverein – Krieau”.

Publicul savurează orice competiție, fie galop sau trap (sulky) găsindu-și un loc potrivit în tribune, la grajduri, terase, promenadele înconjurătoare și casele de pariuri. La noi în țară comunismul s-a inserat abrupt între oameni și cai.

Noul Hipodrom București   

Ce instituții s-ar putea implica în reconstruirea Hipodromului în București? Pe scurt am putea menționa: Administrația Prezidențială și Casa Regală a României, Primăria Municipiului București și Primăriile Județului Ilfov, Ordinul Arhitecților și Colegiul Medicilor Veterinari, Ministerul Agriculturii – Dezvoltării Rurale și Ministerul Tineretului și Sportului, Facultatea de Medicină Veterinară și Cluburile de cai din toată țara, precum și diferite asociații ale oamenilor de afaceri, reprezentanțe străine la București și alte asociații naționale și internaționale.

Terenul solicită o suprafață plană cuprinsă între 50 și 70 de hectare. Atenția pentru mediu poate fi asigurată prin specialiști de la Facultatea de Horticultură care pot integra noul hipodrom într-un adevărat parc verde.

Această inițiativă presupune consultanță din state avansate, pentru că tot ceea ce înseamnă cal echivalează cu o stare de corectitudine și respect față de valorile hipismului – context care nu se obține ușor într-o societate coruptă. Prin apropierea de hipodrom învățăm să devenim corecți și să credem în ideea de civilizație. Urmărind să ne găsim un loc în fenomenul hipic, devenim parte din ceea ce numim bunăstarea națiunilor avansate, obținută prin corectitudine și o reală scară a valorilor.

Sperăm ca acest articol să aibă un efect pozitiv și să declanșeze consultări în segmentele de decizie care pot pune în aplicare un astfel de proiect –  realizând atât o reparație istorică cât și o îmbunătățire a calității vieții cetățenilor capitalei și nu numai.

Doctorul Ion Apahideanu – actor și consilier hipic

Viitorul hipodrom ar putea să poarte numele medicului veterinar Ion Apahideanu (1922-1985). Dragostea doctorului I.A. pentru cai s-a transformat într-o meserie şi toate ingredientele care erau necesare şi-au făcut simțită prezenţa la superlativ. Doctorul I.A. deține locul I în lumea cinematografică a anilor ′80 pe domeniul reprezentat de cal. A fost căsătorit cu Tatiana Apahideanu – realizator de filme de animație, absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Scenografie.

Planul profesional

Doctorul I.A. urma cursurile F.M.V. București în anul 1942, fiind cazat la complexul studențesc „Pache”. A fost apropiat de anturajul politic a lui Iuliu Maniu. Tatăl său era maestru de călărie la Herghelia Bonțida din Cluj.

Format în vremea regalității și bine pregătit profesional, doctorul I.A. încerca cu greu să supraviețuiască totalitarismului. Nu dorea să se facă înțeles obedienților noului regim comunist care vedeau în atitudinea lui nu neapărat nesupunere, cât omul performant, alcătuit altfel decât ei. Doctorul I.A. nu se potrivea sistemului comunist, fiind o persoană independentă, un om lucid, un profesionist care nu putea accepta nici o deraiere de la principiile în care fusese educat. Își exercita meseria precum orice alt medic veterinar din statele avansate, fără să se supună regimului comunist și obiceiurilor sale.

În această conjunctură, I.A. devine antipatic activiștilor peceriști, apărând astfel primele note informative oferite la securitate de sursele aflate în contact cu liderii comuniști.

”JOKEUL”, ”APOLO”, ”NELU”, ”APIAN” …

Acestea erau numele conspirative decise de securitate, ”dosarul problemă” pornind de la apartenența doctorului I.A. la P.N.Ţ. în perioada 1944-1947, când la vârsta de 25 de ani acesta servea națiunea într-un partid ce se opunea categoric comunismului.

Măsurile luate de securitate înspăimântau orice persoană care avea ghinionul să cadă în vizorul acestei instituții. Nu lucrau sub un cod draconic, însă se comportau în majoritatea situațiilor cu  agresivitate. Nu mai conta aspectul ofițerului atâta timp cât organul în ansamblul său era unul care inspira frică cetățenilor aflați sub bocancul represiv al dictaturii.

Aparatul de partid și cel al securității se dezlănțuise împotriva unui medic veterinar ce încerca să supraviețuiască decent, necuplându-se la caravana dictaturii. Doctorul I.A. nu comisese imprudența de a vorbi împotriva sistemului, fiind o persoană matură, cu experiență, însă securitatea specula orice ”oportunitate”.

Prin ofițeri de legătură era stabilit un plan și apoi se dirijau informatorii asupra ”obiectivelor lucrate”. În afara programului, sediile instituțiilor deveneau case conspirative utile întâlnirii dintre ofițer și sursă. Vremuri care nu trebuie uitate. Întâlnirea celor două lumi se făcea forțat – ochi peste tot, informatori, mâna securității din toate direcțiile. I.A. cunoștea acest lucru. Se trăia în dictatură. Funcționa frica.

S-a încercat și racolarea doctorului I.A. în agentură, însă acesta a fost scos rapid din rețea pentru „refuz de colaborare și nesinceritate”. În realitate acest om nu accepta să colaboreze cu organele represive ale structurii comuniste de ocupație și nici să se amestece cu tovarășii de diverse etnii ce puseseră umărul la întărirea dictaturii.

Încercăm prin aceste rânduri să atragem atenția tinerilor asupra faptului că istoria trebuie cunoscută în toate etapele ei. Astăzi se dorește să fie prezentată ca o trecere lină din 1940 către 1990 și apoi de ce nu către 2021.

Informatori, securiști, victime …

Sursa „MARINELA”: „ – Profesional: este considerat ca cel mai bun specialist în domeniul creșterii calului din țară, fiind cunoscut peste hotare”. „ – De-a lungul timpului s-a luptat pentru menținerea acestei specii, reușind dacă nu să dezvolte acest sector, cel puţin să-l păstreze”. „ – Prezenţa sa în mijlocul colegilor este admisă cu deosebită bucurie şi respect, datorită comportării sale admirabile, cinstite şi corecte”.

Sursa „GETA”: „ – Îndrăgostit irecuperabil al calului”. „ – Modest, niciodată nu s-a manifestat faţă de colegi cu aere de superioritate”. „ – Nu l-au preocupat problemele materiale dovadă că nu deține decât o mașină şi un apartament”.

SECURIST: „ – Atitudinea şi concepțiile politice ale obiectivului ”JOKEUL”, așa cum rezultă din mai multe materiale obţinute prin mijloace speciale, sunt profund dușmănoase politicii de partid şi de stat”.

SECURIST: „ – Să terminăm odată şi cu Apahideanu!”

SECURIST: „ – În situația în care obiectivul „APOLO” părăsește localitatea, se continuă filajul”. ”În cazul în care obiectivul intră în zone interzise: va fi fotografiat”.

Doctorul ION APAHIDEANU: „ – Și te doare inima, păcat, păcat de țara asta” „ – N-aș putea pune vreodată problema să plec, că așa am fost crescut”.  „ – Sistemul șablon este antipodul sistemului rațional, ce să mai discutăm. Aplici șabloane în loc să aplici rațiunea și faci vinovat pe cel care știi că nu e vinovat”.

I.A. nu a colaborat cu activiștii P.C.R. şi nici cu securitatea. S-ar fi adaptat în orice stat occidental, însă a rămas în țară, încercând să spere că într-o zi lucrurile vor reveni la normal, că dictatura își va găsi sfârșitul. Cu această speranță şi demnitate profesională, acest om a reușit să reziste şi să suporte un sistem care era potrivnic firii sale.

Filajul permanent

Cercetarea domiciliului doctorului A.I. prin instalarea unui echipament special de supraveghere   era extinsă. Primele ascultări ale telefonului dar şi ale convorbirilor purtate în casă începuseră în iulie1978.  Securitatea asculta discuțiile din casa familiei Apahideanu şi urmărea convorbirile telefonice, identificând persoanele care apelau sau care erau apelate.

Lagărul comunist părea un loc al alienării – contextul fiind în totalitate hotărât de clasa comunistă conducătoare şi aparatul său de represiune – partitură la care se cuplau cetățenii oportuniști, dispuși să servească un sistem absurd, obținând astfel avantaje materiale faţă de cetățenii care rămăseseră demni şi suportau privațiuni de tot felul.

Pentru tineri precizăm că doctorul I.A. era un român asuprit de regimul comunist, securitatea căutând să descopere nu ilegalități sau activități ale acestuia împotriva republicii, ci mai ales împotriva dictaturii care stăpânea țara –  statul devenind unul totalitar.

Activiștii partidului comunist

Activiștii nu aveau argumente atunci când doreau să înfunde un ”element ostil regimului”. Magistrul lor nu era o persoană, ci partidul în general, care reprezenta autoritatea supremă. Gândirea lor nu cuprindea un proces intelectual. Erau rupți de realitatea prin care trecea națiunea şi își bazau argumentațiile apelând la aberanta politică de partid. Se doreau a fi considerați pedanți, însă competența lor era adesea nulă. Distruseseră tradiția adevărată şi acaparaseră întreg spațiul public în care numai ei aveau dreptul la opinii – sterpe în conținut şi specifice activistului comunist.

În anii dictaturii exista o cursă către avantaje, fiecare român fără educație încercând să se plaseze cât mai aproape de zonele partidului sau cele ale securității. Îmbuibați și lipsiți de nevoi materiale, aceștia lucrau în interesul dictaturii, convenindu-le poziții ce le asigurau anume libertăți și de ce nu un anumit ”respect” care se manifesta fie ca servilism, fie ca stimă – care nu era neapărat admirație, cât mai ales teamă și dorința omului corect etic de a nu avea probleme la serviciu sau în viața personală – atât cât mai rămânea liber exprimată, neafectată de sistemul totalitar.

Comunismul nu a iubit caii

Dictatura a dorit să influențeze atât gândirea individului cât şi a colectivităților. Grupul de ”oameni ai muncii” nu mai reprezenta o societate. Țara semăna din ce în ce mai mult cu un lagăr de muncă. ”Bunul comun al poporului” exista doar în constituție, în realitate oamenii deveniseră sclavii unui sistem dictatorial care nu mai punea preț pe calitatea vieții.

Etanșarea spațiului dintre aceste lumi era perfectă. Dimensiunea vieții personale pe de o parte şi cea a lumii comuniste care se remarca odată ce ieșeai din casă şi mergeai la serviciu sau către locul unde studiai. Omul încerca instinctiv să reziste. O disidență însă nu era posibilă. Doctorul I.A. își ducea activitatea profesională în acest angrenaj al răspunderii, căutând mereu să delimiteze calul de ”prevederile” celor care din poziții de vârf emiteau pretenții deviante.

Dictatura a distrus societatea liberă şi a impus prin forță și crimă propriile obiceiuri care în nici un caz nu au generat valori. Trăim astăzi consecințele totalitarismului, perioadă în care deocamdată ne mișcăm liberi, însă nu reușim să construim o lume a valorilor, acceptând asocieri pe criterii materiale, interese de grup, politice sau de rudenie.

În societatea mutilată de dictatură și întreținută prin indivizi obedienți, hipodromul făcea diferența dintre societatea liberă, producătoare de valoare şi cea comunistă, limitată la viața în lagăr. În acest tablou sumbru doctorul I.A. era nevoit să trăiască, în condiții pe care un intelectual al domeniului nu le putea accepta.

Rezistența doctorului Apahideanu

Despre opoziție nu putea fi vorba. Împotrivirea prin raționamente putea fi considerată nesupunere. A declanșa o acțiune împotriva unei decizii era sinucidere curată. A riposta echivala cu a cădea. A te pune faţă în faţă cu sistemul, era de asemenea un lucru imposibil, pentru că nu găseai prilejul şi oricum un astfel de gest era irealizabil logic. A pune la cale o piedică, un exercițiu subtil al sabotajului, era în mod evident un gest care odată descoperit (mai devreme sau mai târziu) echivala cu pierderea libertății.

Exista o zonă absurdă între om şi societate în care se dezvoltau diferite relații. Fiecare om își construia un sistem de supraviețuire. Cuvintele depășeau contextul, pentru că numai astfel oamenii se puteau izola de consecințele ce rezultau din expunerea publică a unor (posibile) aprecieri sincere, realiste. În acest peisaj, cel care avea valoare era mereu expus, pentru că restul oamenilor, plasați în zonele mediocrității sau ale obedienței faţă de partid şi organele securității, nu riscau atât de mult.

Doctorul Apahideanu Ion nu a dorit să sacrifice cultura, spiritul și tradițiile dobândite din vremea copilăriei, în casa părintească. Este bine să reținem această atitudine, pentru că în anii dictaturii mulți colegi au stat în birourile partidului comunist alcătuind textele cuvântărilor cu ocazia diferitelor întâlniri planificate. Prea mulți colegi au ales să devină informatorii şi agenții securității, iar o altă mare parte să caute drumul activismului pecerist. În contrast, evidențiem colegi care nu pronunțau nici un cuvânt în limba de lemn a regimului,  își vedeau de viață şi nu militau în favoarea disciplinei de partid – în vremea celei mai aprige dictaturi, care a cuprins această națiune după 1945-1948.

Demolarea hipodromului din București

Bucureștenii nu mai simțeau plăcerea deplasării la hipodrom, cauzele fiind în primul rând legate de confiscarea proprietății private. Comuniștii apreciau numai ordinea impusă cu miliţia şi considerau căprofilul moral al persoanelor era afectat oriunde identificau manifestări umane pe care nu le puteau controla. Preferau o slugă mai puțin pregătită, însă abilă şi obedientă, decât un specialist care nu colabora, având principii de viață alcătuite ca parte a unei bune personalități.

I.A. cunoștea tragedia poporului asuprit de dictatură. Era imposibil să pui pe picioare un domeniu hipic în condițiile în care dispăruseră (fuseseră interziși) proprietarii particulari ai cailor de rasă. Veniți din perioada anterioară totalitarismului, specialiștii au asistat la distrugerea segmentului hipic atât de bine pornit încă de la începutul secolului. Căzut în dictatură, doctorul Apahideanu     s-a văzut blocat în a se desfășura în mod eficient în domeniul pe care îl cunoștea atât de bine. Apahideanu îi sfătuia pe colegii săi să nu se lase încălecați de politica de partid, să rămână tari.

Compromiterea ideii de hipism în anii dictaturii

Agresiunile la care era supus I.A. veneau și din zona instituțiilor dictaturii ce urmăreau funcționarea economiei planificate. Indirect suferea întreaga medicină veterinară, pentru că în dictatură cei care realizau aceste forme de stres asupra specialiștilor, acționau global. Am identificat în vreme lipsa de armonie între gândirea liberă a unui coleg cinstit şi impunerile stabilite la plenarele partidului.

Studiul arhivelor fostei securități este astăzi obligatoriu. Avem în evidență un cont în care cuantificăm responsabilitatea prin apropierea de dictatură. Adăugăm un comunist, apoi numărăm un om liber şi la final contorizăm. Cu siguranță realizăm astfel un exercițiu etic absolut necesar și definim colaboraționismul.

Multe sentimente umane profunde se manifestă și prin hipism. Acest spirit s-a  remarcat și la noi în țară înaintea comunismului. Ne putem pune o întrebare, reflexiv – cu privire la posibile evaluări contemporane din acest punct de vedere? Răspunsul nu este dificil, pentru că în mod evident numai oamenii predispuși prin natura alcătuirii interioare către corectitudine și îndreptarea greșelilor trebuie să decidă soarta hipismului românesc. Predispoziția nu este neapărat meditativă și nici înclinația către morală nu trebuie să fie înnăscută. Greșim, corectăm și devenim mai buni. Aceste deprinderi apar prin exercițiu.

Dacă ne decidem însă să trăim în limite, vom rămâne izolați de lumea civilizată. Astăzi decidenții refuză o evaluare a propriei conduite, nu au remușcări şi nici nu consideră că în ceea ce-i privește se poate discuta într-un anumit moment despre o responsabilitate faţă de felul în care se iau deciziile importante.

Doctorul I.A. nu a participat la munca de partid. A făcut parte din societatea medical veterinară a anilor respectivi, dar s-a interesat în special de aspectele profesionale şi nu a fost de acord cu felul în care era decisă dinamica segmentului hipic în dictatură. Ceea ce oferea partidul prin mijloacele sale de aglutinare – plenare şi conferințe de partid – nu reprezenta în nici un caz o zonă de interes pentru un om care gândea liber.

Tinerii trebuie să înțeleagă că fără cultură, fără cunoștințe de istorie nu se pot realiza conexiuni între generații, lucru deosebit de important pentru o evoluție selectă. Altfel ar fi alcătuite astăzi noile generații dacă din liceu și studenție tinerii ar fi formați în sensul cunoașterii istoriei sociale a acestei națiuni – în trecerea ei tumultoasă prin secolul XX.  Atât de mult ne dorim ca în centrele universitare din țară să apară tipologii noi de cadre didactice care să înțeleagă însemnătatea acestor cuvinte!

Momentul actual

Ne lăudăm excesiv, suntem înfumurați și tindem să ne apreciem la superlativ fără să observăm că am  încălcat o lege a demnității refuzând în anii ′90 declanșarea reformelor. A avea șansa identificării în istoria recentă a unor astfel de oameni precum doctorul Ion Apahideanu, coincide cu a avea garanția perspectivei, cu a-ți recepta menirea într-o lume atât de controversată. Așa s-au clădit marile civilizații.

Un asemenea rost are acest articol – să mențină viu spiritul Hipodromului din București, în ciuda etapelor în care politicul deraiază. Pentru ca noi astăzi să putem spune că suntem continuatorii bucureștenilor care mergeau la hipodrom duminica, trebuie să dovedim acest lucru.

Lipsa valorilor generează un peisaj amorf, acceptat de către cei care vor ca lumea să fie așezată în limitele numai de către ei dorite. Nu ne referim la performanță tehnică, profesională, ci doar la dispoziția elitei către reformă într-un moment istoric care devine favorabil la un moment dat. Această adaptare la evoluție aparține civilizațiilor avansate – care practică exercițiul acomodării din mers, pornind de la vârf către periferia sistemului.

HIPODROMUL ”Ion Apahideanu” – București

Modul de redactare al acestui articol urmărește o ținută pozitivă, scopul fiind interpretarea comunismului și înțelegerea totalitarismului care a marcat negativ domeniul hipic. Atitudinea cercetătorului depășește regiunea persoanei și urmărește doar fenomenul studiat, realizându-se astfel un gest etic ce garantează seriozitatea abordărilor şi asigură acuratețea informațiilor expuse.  În acest sens, autorul speră ca în viitorul apropiat capitala noastră să se bucure de un nou Hipodrom – care în mod sigur va purta numele colegului nostru – Ion Apahideanu.

BIBLIOGRAFIE: Cristian Valentin Iosif  – ”Medicina Veterinară Românească – Personalități ale profesiei în dosarele securității – 1948-1989”, vol II,  – Editura ”Hermann”, Sibiu 2017.

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. Mai corupte decat echitatia probabil doar ciclismul si halterele sa fie. Dopaj cai jochei curse aranjate …relicve ale trecutului unsuros glamour

    • Boxul e in aceeasi liga cu siguranta.
      Pe mine ma amuza cand comentatorii insira beneficiile aduse de cal societatii. E prea haiosa faza cand inca sunt balegi de cal prin Bucuresti, sa te gandesti la un Derby si cai de companie.

      • Când este vorba de cai – nici un mištó nu este potrivit și nici binevenit. Calul asigură definiția splendorii – pentru cei care au un unghi al performanței mai larg și nu poartă ”ochelari de cal”. Despre corupție în sport putem să discutăm pe larg, însă căutați să vă destindeți în alte direcții și încercați să priviți comunitatea cu mai multă apetență către emancipare reală. Tristă remarcă referitor la balega de cal din București. Eu nu am observat acest detaliu – și mai știu că pe la 1930 în București se alcătuia o capitală în nuanță europeană – și dacă astăzi mai sunt fisuri în multe paliere ale metropolei, căutați vina în curtea celor instalați abuziv după 1948 sau în a celor care au pus frână după 1989. Încercați un exercițiu al seriozității când se discută teme profunde.

          • Da. Cu siguranță! Să nu ne pierdem vremea. Aici sunteți un anonim, pus pe ironii, Noi încercăm să construim ceva în țara aceasta. Anonimele nu m-au interesat niciodată. GIGIX? Who will it be?

  2. Decodați în mod eronat sensurile ideilor prezentate în articol și mai mult născociți tablouri care nu corespund realității – abordând excepții care au caracteristici evaluate ca rarități.

    • Eronat?
      Ati auzit de cartea „Napoleon fugea repede” scrisa de Neagu Radulescu ? Aparuta in 1947 ….. deci inainte de antionalizare.

      A da. Napoleonul din carte era un cal cam batran .. care din eroare fusese adapat cu niste visinata ….

      • Neagu Rădulescu, ca scriitor de proză, grafician și caricaturist depășește în cartea lui nuanța prezentată de dvs. În romanul său – ”Napoleon fugea repede” – în tabloul în care oamenii fugeau din calea războiului – un proprietar de cai și-a înhămat trăpașii – care pe parcurs se văd învinși de motoarele care treceau pe lângă ei, cu zgomot și miros de fum. Caii mor alergând, însă nu de oboseală ci de ”inimă rea”. Este o carte cu un substrat tragic, este despre derbi, despre maraton. Căutați mai adânc înțelesurile.

  3. Excelent articol.

    Sunt un entuziast al sporturilor cu cai, si practicant la nivel de amator. (Varsta la care am descoperit eu aceste sporturi nu mi-a mai permis sa pot ajunge la un nivel potrivit pentru activiate competitionala.)

    ” Ce instituții s-ar putea implica în reconstruirea Hipodromului în București? ”
    Cred ca ati uitat exact institutiile esentiale dintr-un asemenea proiect: Federatia Ecvestra Romana, respectiv Jokey Clubul Romaniei.

    Una dintre aceste institutii ar trebui sa aiba initiativa dupa parerea mea.

    De pe situl oficial al Jokey Clubului:
    (http://jockeyclub.ro/)

    În anul 1906, Jockey Club Român a dat Bucureştiului Hipodromul de la Băneasa, construit după standardele internaţionale ale acelei epoci. Clubului îi revenea rolul de a organiza aici toate cursele de cai pentru un public ce atingea şi cifra de 20.000 de spectatori. Demolarea Hipodromului în anul 1961 a oprit tot avântul pe care acest sport îl avea în România.

    Bucureştiul este în prezent singura capitală europeană care nu deţine un hipodrom. Încă de la reluarea activităţii sale din anul 1991, Jockey Club Român a întreprins nenumărate eforturi pentru înfiinţarea unui hipodrom la Bucureşti şi pentru încurajarea sporturilor hipice în Romania.

    Dincolo de dorinţa de a relua o tradiţie întreruptă brutal, susţinem preocuparea pentru cresterea cailor şi pentru importanţa economică şi sportivă bine stabilită ce ar putea aduce nenumărate avantaje României.

    • Bine punctat!
      Hipodromul este un indicator de nivel social, incontestabil.
      Și de ce nu o măsurătoare a altitudinii calității vieții într-o capitală europeană.
      Și da, aveți dreptate – am omis cele două entități – Federația Ecvestra Romană și Jokey Club Român. Este bine că ați lăsat un link – cititorii merită să cunoască mai multe despre JCR.
      Avantajele unui Hipodrom la București – sunt lesne de estimat.

  4. pentru a fi finantat din resurse publice, un proiect ar trebui sa aiba o utilitate publica… nu stiu care ar fi aceea la un hipodrom in Romania anului 2021… Pot intelege pasiunea unor oameni pt echitatie, exista posibilitatea sa se asocieze si sa atraga finatari private.

    • Utilitate publică? Chiar așa! Folosul în favoarea societății este imens! Calul modelează omul. Hipismul, echitația, hipodromul, cluburile de cai – agrement sau curse – reprezintă surse de valorizare în comunitate.

      • Curat utilitate publică! La fel ca in cazul grădinilor zoologice, nu? Să avem rezon! Dacă intradevăr ar fi asa, am pune pe lista si golful. Soluția de bun simț: hipodrom edificat din finanțare privată. Cu timpul, dacă va deveni evidenta popularitatea hipismului, in funcție si de bunastarea societatii, ne putem gandi si la o contribuție financiară din partea statului.

        • Fără să vreți expuneți note caracteristice compoziției umane din capitală, în nuanță negativă. Prefer să văd altfel lucrurile, mai ales în sens pozitiv. În afară de dvs. există mii de bucureșteni, chiar zeci de mii, care aidoma înaintașilor de la 1930 ar merge cu multă bucurie duminica la HIPODROM. Semnificația curselor de cai cuprinde evaluări mult mai complexe – context în care chiar Academia Română ar putea enunța opinii aparte. Hipodromul conține în esența lui valori simbolice ale libertății națiunii noastre. Reconstruirea acestui edificiu nu trebuie decisă unilateral. Din contră – în mesaj am invitat foruri solemne ale statului către o decizie utilă civilizației noastre contemporane. Nu este neapărat o chestiune de bunăstare a populației – și aici putem observa că în București există un suficient capital – care ar putea susține un astfel de proiect. OPTEZ categoric pentru administrarea deciziei la niveluri solemne în stat și apoi odată aprobat proiectul – cred cu tărie în varianta exproprierii unui teren sau oferirea lui de către una din primăriile județului ILFOV – gest urmat de alocarea fondurilor din surse de stat.

  5. Nu cred ca are cineva ceva impotriva ca memoria doctorului Apahideanu sa fie celebrata prin denumirea uni piste, a unei anumite arii etc din viitorul hipodrom . Anvergura acestui nume este totusi minora, fara impact major in constiinta publica. Imi pare de la sine inteles ca Hipodromul trebuie sa poarte numele celui mai cunoscut crescator de cai si participant la curse din istoria noastra, Marghiloman.

    • Vă referiți la Alexandru Marghiloman (1854 –1925) – care da, era un împătimit al calului, foarte cunoscut în vremea lui. Varianta este acceptabilă – însă în vremea dictaturii un singur OM a apărat calul și nimeni nu a făcut acest lucru mai bine decât doctorul Ion Apahideanu. În vreme de dictatură acesta era foarte bine cunoscut în lumea hipică a statelor avansate. O lume distrusă după 1945 își păstrează continuitatea prin doctorul Apahideanu. Trist este că au trecut deja 30 de ani fără o reparație în acest sens.

    • Ideea de dezvoltare urbana si arhitecturala pt.Bucuresti dupa 1990 nu exista. Ceausescu a stricat mult din ceea ce putea fii acest oras, ca modernitate functionala si estetica. In ultimii 31 de ani s-a construit haotic, prost calitativ si estetic. Coruptia in materie imobiliara, asociata cu primaria generala si sectoare este imensa. Pentru hipodrom este nevoie de spatii si servicii conexe, dar orasul nu are nici parcarile necesare si nu a devenit juridic si functional nici arie metropolitana decat pe hartie.

      • Așa este. Ieșirea din dictatură nu a fost urmată de o etapă a reformelor, care ar fi inclus neapărat și o lege a lustrației. Vechiul sistem a continuat să existe într-o formă reșapată, adesea cu aceeași oameni la manșe. Cunoaștem numele unor arhitecți renumiți precum: Ion Mincu, Marcel Iancu, Duiliu Marcu, Petre Antonescu, Horia Creangă, George Matei Cantacuzino sau Octav Doicescu și din păcate nu ne amintim nici un arhitect al etapei de tranziție. Arhitectura modernă nu merge fără un urbanism bine evaluat și corect aplicat – și aici mă gândesc în plus la o legislație corespunzătoare. S-a întâmplat cum spuneți. Din nefericire arhitecții sunt puțin vocali și își văd de proiecte și onorarii – nimic rău în asta, însă din păcate efectele se văd. Cu toate acestea tot în arhitecți ne punem speranța – au valoare indiscutabil – și sunt convins că pot rezolva multe din greșelile postdecembriste, dacă sunt lăsați să lucreze și au o legislație favorabilă. Un HIPODROM trebuie să-și găsească locul, importanța lui fiind evidentă. Primăriile sectorului Ilfov trebuie să se bată pentru a câștiga dreptul de a deține pe teritoriul lor Hipodromul București. Din activitatea unui astfel de obiectiv rezultă o multitudine de resurse, pe foarte multe paliere de beneficii posibil evaluate.

    • ”Micul Paris” era un loc distinct într-o lume oriental-balcanică. Și astăzi în București se pot nuanța fără probleme particularități ce pot asigura comparații evidente cu metropole importante ale Europei. Un HIPODROM ar completa definiția!

        • Nu un sat – ci o centură de mahalale.
          Însă mahalaua bucureșteană a avut și farmecul ei, să recunoaștem. Cât de cât fațadele sărăcăcioase mai primeau var, erau lipite cu lut și aveau ferestre vopsite și flori în geamuri. Depinde cum privești lucrurile. Casele aveau și grădini. Oamenii erau veseli, neatinși de dictaturi.
          La Hala Obor în mahalalele vedeai oameni cu preocupări în agricultură. Existau și funcționari chiar și mulți negustori. La Gară (NORD) erau mahalalele militarilor. La Hala Traian – știm din istorie – trăiau în mahala muncitori, chiar profesori, diferiți slujbași.
          Să nu uităm celebrii bărbieri din mahala, apoi măcelarii, brutarii și renumitele cârciumi – în jurul cărora practic s-au structurat mahalalele din București și unde lăutarii cântau tangouri, rumbe, blues-uri și chiar valsuri.
          Mereu temele pot cuprinde evaluări din unghiuri diferite. Eu CRED că DACĂ în zonele de decizie ar exista puțin ștaif vechi interbelic de calitate, prin care contemporaneitatea să se identifice cu gloria trecutului dinainte de comunism – HIPODROMUL ar fi construit IMEDIAT – resursele fiind alocate desigur din visteria statului – gest urmat de implicarea segmentelor private amintite în debutul acestui articol.

    • În prezent, o expropriere ar asigura o reparație morală. Desigur în Ilfov. Se pot face studii pedologice. Terenul poate suporta ulterior transformări. Un astfel de proiect merită sprijinul statului român. Explicația este la îndemâna multor foruri solemne ale națiunii. Hipodromul este o parte din viața bunicilor.

  6. Nici o sansa .
    Nu putem intra in lumea buna, ci numai sa fim furnizorii – uneori preferentiali, din diferite motive conjucturale – ei.
    Am mai incercat ceva cu un circuit de Formula 1. Esec total. efect de respingere !
    Reveniti mai tirziu cu propunerea Dvs., poate prin 2050, daca pina atunci va mai exista aceasta constructie statala pe teritoriul ocupat acum de o populatie pestrita, care si-a pierdut identitatea nationala , dar care isi zice , din obisnunta, romaneasca !

    • Recunosc că sunt multe momentele în care și eu gândesc așa. Putem însă să privim cu mai multă încredere viitorul și să încercăm să depășim obstacolele care ne determină pe bună dreptate să fim pesimiști. Vă mărturisesc că am pus pe hârtie cu multă speranță acest articol. Președinția și Casa Regală sunt în măsură să declanșeze o întâlnire cu instituțiile menționate. „Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța.” — Anatole France.

      • Sincer ar fi frumos ca aceasta speranta sa devina realitate. Hipismul ca si tenisul, golful sunt sporturi care cer atitudini nobile. Din pacate avem prea multi interlopi si foarte putini educati!

        • Da! Avem arhitecți foarte bine pregătiți. Am putea să construim cel mai frumos HIPODROM din Uniunea Europeană.

  7. Su crdeti ca numai faotul ca „Comunismul nu a iubit caii” a dus la desfiintarea armei cavalerie?!

    Da, da cavaleria ca arma … In toate statele „civilizate” in secolul XIX apar hiprodromuri .. la initiativa unor asociatii aristocratice gen Jockey Club .. dar avand in fundal mereu Armata care era extrem de interesata de ameliorarea cailor …..

    Insa dupa 1945 interesul armatei scade… Dispar trupele de cavalerie .. la noi prin 1963 … Dar, pana atunci … desi nu prea se zice .. destule fil;me occidentale de genul superproducvtii s-au filmat si in R.P.R.! Si in R.S.F. I.!
    De ce? Pai aveau trupe de cavalerie!!! Care se „inchiriau” ca figuratatie! IUnchuriau cai si calareti …

    Dar azi?

    • 1). Caii sunt printre cele mai importante animale domestice din istoria omenirii. Începându-și dezvoltarea în Asia Centrală în jurul anului 4000 î.Hr., apoi Europa, Asia, Orientul Mijlociu, Africa și Lumea Nouă în secolul al XVI-lea – creșterea și selecția cailor a avut un rol fundamental în dezvoltarea civilizației noastre.
      2). Rolul unui hipodrom se poate discuta în foruri înalte ale statului. Bucureștiul TREBUIE să aibă un HIPODROM de elită – care să beneficieze de o locație și un proiect de arhitectură aparte, adăugând astfel capitala României pe harta capitalelor civilizate.
      3). Printr-un proiect impecabil realizat, căutându-se identificarea elementelor istorice și adăugându-se elementele de arhitectură contemporană – suntem convinși că un astfel de obiectiv ar surprinde întreaga lume, mult mai mult decât altele care înghit resurse financiare colosale – însă nu facem comentarii comparative acum, desigur.
      4). Putem să înțelegem și faptul că noi, ca societate, avem nevoie de o ”infrastructură” completă pentru a ne manifesta în cutume tradiționale autentice.
      http://www.equineheritageinstitute.org/

      • ???!!!?

        a) De ce Bucureștiul „TREBUIE să aibă un HIPODROM de elită” . Cui ii TREBUIE ?
        Si de ce pe bani plublici ?!
        a)1 . SI daca TREBIE cu ce este mai indicat un hipodrom decat o psita de Formula 1 ? F1 are mai muoti pasionati, mai multi spectatori , mai multi bani !!!

        b) Da .. ar surprinde . In mod negativ „au closetu de scandura in fundu crutii dar e cu mot „le trebuieste hipodrom!”

        c) cutumele alea din poze cam par anglo-saxone. La noi traditia este insa .. caruta! „Manata” in draci!
        La ziua și la ora indicată, veți vedea apărând la poarta voastră un modest vehicul: este cel ce vă este destinat. Am spus modest cu intenție. Imaginați-vă o cutie, fără acoperiș, înaltă de treizeci de degete, largă de două picioare, lungă de trei, încadrată de patru roți dintr-o singură piesă, rotunjite cu o toporișcă și montate la două osii de lemn, totul fără niciun cui. Aceasta este veți vedea, un pic mai mult decât o roabă (tărăboanță) și un pic mai puțin decât un tomberon, este o troacă. Are o garnitură de frânghii, două hamuri și o chingă prin care animalul își trece capul și se eliberează foarte ușor și opt, zece, doisprezece cai atașați, aceasta depinzând de drumul pe care vreți să-l faceți […] Trei dintre cai sunt încălecați fără șa, fără scări și fără zăbală de trei români (valaques), care așteaptă flegmatic, cu biciul în mână, ca dumneavoastră să fiți gata […]
        Trece peste toate obstacolele fără oprire. Gropi, râpe, torente, mărăcini, nimic nu-l înspăimântă, nimic nu-l oprește. Caii îl secondează minunat. Cu o impetuozitate neînfrânată ei devorează spațiul; viața lor întreagă pare că atârnă de fiecare pas, și fiecare pas de cei ce îl urmează. Cursele noastre peste câmp nu se compară cu acestea. Steeplechas-urile noastre sunt jocuri de colegiu.
        Stanislas Bellanger, La Keroutsa, călătorie în Moldo-Valahia, Paris, 1846..

        Lady Craven aminteste si ea de .. o caruta .

        Parca si Ulysse de Marseilliac .. aminteste de dpelasarea grabita, cu paduri si campoii devine vartij din cauza vitezei si efortului de a te mentine in caruta ….
        Mde valahia patriua vitezei excesive!

        Si domnule chiar daca sunt orasean stiu ce este un cal .. insa nu stiou daca ati aflat azi sunt mai utile vehicolele cu propulsie mecanica .

        Si scuze .. va rog sa ma luminati – cam ce culoare are un cal șarg ?

        • Șarg vine din limba maghiară – sárga. Calul are părul de pe corp galben-deschis, iar cel din coamă, coadă și extremitățile picioarelor sunt de culoare neagră. Este superb.
          Am citit cu răbdare comentariul dvs. și aș putea să intervin cu multe piste ce pot conține replici diferite – însă vreau să rămân optimist și să vă determin să acceptați faptul că bucureștenii care își doresc un HIPODROM sunt aidoma celor de la 1930 – din multe puncte de vedere.
          Tinerii metropolei vor crește mult mai sănătos alături de cai – și aici nu includ numai hipodromul – ci multe alte ”accesorii” care apar în metropolele unde există un hipodrom.

          https://www.pentru-cai.ro/despre-noi;
          https://www.rulouridegazon.ro/lagazon/;
          https://www.equestria.ro/despre-club/

          Elitele metropolitane pot milita pentru cal – din foarte multe motive. Trecând peste multe genuri de motivații contra – putem în sfârșit la 30 de ani de la ieșirea din comunism să înțelegem calul ca animal de companie. Cel mai mic sâmbure de civilizație contemporană ce cuprinde și ideea de cal (Hipodrom – piste de echitație) trebuie să germineze în interesul civilizației în care credem.

    • În vremea în care s-a edificat Hipodromul de la Băneasa, bucureștenii aveau cu mult mai multe lipsuri materiale – însă aveau acel spirit viu – încă neatins de comunism!

      • Nu stiu daca spiritul de acum e chiar atit de neviu. Mie nu prea-mi plac referintele la comunism in perioada actuala. Au trecut totusi 30 ani si sint citeva generatii care nu prea au vreo legatura cu mentalitatea de atunci, plus ca exista destui din cei care au trait comunismul dar care l-au ignorat si s-au dovedit buni capitalisti (chiar daca la nivel de small business) dupa. Ce se intimpla dupa 90 nu e neaparat o urmare a comunismului ci a saraciei generalizate cu care am intrat in post-comunism, de acolo si lacomia unora.

        Problema e ca nu se gasesc usor cele 50 ha necesare constructiei si la urma urmei Ploiestiul nu e chiar atit de departe de Bucuresti. Cum am vizitat doua hipodromuri (Kalundborg, unde am si cistigat la singura cursa la care am jucat, si Hong Kong) am oarece dubii ca atmosfera la un hipodrom bucurestean s-ar putea compara cu cea de la cele doua hipodromuri sus-mentionate.

        • Ambele idei din cele două paragrafe sunt pe gustul meu. Nu am ce comenta decât două aspecte, care îmi vin servite aproape de fileu.
          1). Hipodromul din Ploiești se poate așeza ca o ”anexă” a celui din București. În capitală se poate edifica un HIPODROM de elită – un succes arhitectonic – cu elemente constitutive care să-i confere unicitate. Apoi, capitala poate avea o altă proiecție și invers poate să-i ofere hipodromului o expunere mult mai convingătoare în plan internațional. Hipodromul poate să devină un pașaport al noului ”Mic Paris” – o emblemă a capitalei.
          2). Vedeți…, și eu am observat că spiritul capitalei are particularități aparent puțin comparabile cu ceea ce numim atmosfera marilor regiuni urbane ale statelor avansate. În schimb bucureștenii se adaptează foarte ușor noului și învață rapid să devină ”utilizatori” sinceri – în orice proiect edilitar care le este oferit. Credem că un hipodrom ar stiliza oarecum spiritul bucureșteanului – care în opinia mea s-ar adapta educându-se, învățând din mers ce înseamnă în fapt HIPODROMUL.

  8. Eu propun consturirea unui hipopotam. Adica se ia un stadion cu pista de atletism care (la nevoie) se transforma in bazin. Probabil pt cai vor fi doar 4 culoare.
    Langa culoarul 1 si 4 (varianta pt cal) va fi trasat cate un rand de sine. Pe sine vor rula platforme. Pe platforme, mese, scaune si neaparat un gratar cu jar (sa aiba dupa ce alerga calul si pe ce sfarai micii). In centru hipopotamului vor fi mese fixe, mai ieftine, unde nu se vor servi decat capsune cu frisca, la alegere (se practica deja pe velodrom).
    In tribune vor lua loc cei care nu-si permit variantele de mai sus, unde nu vor fi distribuie seminte. Au voie sa intre pe hipopotam doar cu cele de dovleac.
    Avantaje: animalul (calul) scapa nepotcovit, nebatut si neaccidentat. Specia ciudata de barbati-copii numita jocheu dispare. Viteza redusa este taman potrivita pt oxigenarea gratarului. Eventual pot fi introduse si alte animale, pentru bucuria celor mici.
    Dezavantaje: consumul de apa (tb schimbata des, caii nu stiu sa se abtina). Un cal in dificultate poate fi greu de ajutat. Dispare simbioza intima dintre cal si calaret, dar apare cea dintre cal si stapanul mancarii.

    • Elucubrația poate căpăta un pic de sens dacă măcar sensul literar este păstrat. La dvs. logica se anulează, semasiologia este implozată din start, sincronicul este de-a dreptul bizar și lumea zoologică asamblată haotic. Mai și scrieți sub pseudonim. Anonima dvs. este o tăinuire care vă dezavantajează și mai mult! Ați fi postat mesajul cu numele real? Sau ați fi decis să vă acordați un plus de cugetare înainte de a publica texte fără nici un fel de valoare într-o pagină care are cu totul altă destinație…
      NOI – unii dinte noi – credem în Hipodrom. Dvs. puteți să vă bucurați fără griji de parcul pe care văd că îl doriți atât de mult realizabil – încât lanțul imaginației a sărit copios din foaie. Doamne iarta-ne …

    • Dar fara cineva ca mine, cine va va mai da prilejul sa folositi cuvintele semasiologie si sincron-bizar?
      Fiecare are un hipopotam de bataie; oricum cineva trebuia sa puna si calul pe primul loc (nu doar gloriosul trecut).
      Nu-mi place ca nu va place ca sunt anonim, dar aveti un stil fain in scris, serios.
      Toate cele bune.

    • „calul ca animal de companie”
      Fiecare companie avea cel putin doi cai , sa traga marmita cu ciorba de sfecla si caruta cu izmene murdare.
      Abia astept sa-mi cumpar un cal , sa ies cu el in fata blocului , sa-i adun excrementele in punga si sa strig la el noaptea in garsoniera: Piki ! Stai cuminte Piki, nu mai necheza ca se supara tanti de la 10…. eu stau la parter. Si sa pun pariu cu ala de la 7, sa-l pun sa ghiceasca iapa mea in gura cati dint are ?
      As vrea sa pun si eu un nume adevarat , nu stiu, Orban, Bese , Johanus , dar dupa aia m-am intrebat ce rost are ca oricum aveti IP-ul si tot iar in caz ca va mai trebuie ceva il intrebati pe colegul de redactie sereist acoperit sa nu raceasca , ca e sensibil si are si alergie la cai. Daca vrei sa ai , ia-ti cai: multa treaba n-o sa ai, iasi in curte, dai la cai, faci o treaba iar mai stai …. si tot asa .
      Apropopo, pe ace nu se scrie din doua cuvinte ? Sau ati facut stagiul la Campina cand era Elvis gras si frumos ?

      • Uau! Ce mai oameni și ce gândire păgubitoare pentru națiune! Știam că specia suferă deprecieri, însă nici chiar așa. Să explicăm!
        În primul paragraf – ”Animal de companie” în sens de ”PET” – nu de companie – în sens militar. Îți amintești de comunism – apropo de caii din UM. Așa este – comunismul nu a iubit caii. În schimb, companiile dinainte de dictatură aveau o ordine impecabilă în axa numită cavalerie – din care în statele avansate au proliferat exemplare ce au asigurat ameliorări genetice de mare clasă. Subiectul te depășește, sunt sigur.
        În paragraful doi și trei – din lipsă de imaginație – te desfășori cu o poveste ridicolă, nesemnificativă pentru cititori – și nicidecum pentru tine. Scena ta pare o reușită a unei imaginații în care lipsa de scrupule este definitorie. Așadar, – ești aproape ebrios – în fine – nu ție îți răspund ci lumii în care ne mișcăm, adesea obligați cumva.
        PEACE – vine din engleză – este un substantiv, folosit aici ca element de echilibru, ca un soi de salut – treaty of peace, înțelegi, nu? Oameni ca tine s-ar mai cizela în atmosfera unui Hipodrom, cu siguranță!
        Și așa pentru mine, ce te-a apucat cu mesajul ăsta? Ce vrei să demonstrezi? Tu cunoști termenul BOVARISM, domnule BOVARIS? Înseamnă că tu, nemulțumit de propria ta condiție, sub nume fictiv încerci să-ți construiești o prezență care în realitate nu există. Și faci acest lucru într-o pagină serioasă, unde chiar nu ai ce căuta cu numele tău real. It is no Good trying …

  9. |Există edificii publice care devin în timp simboluri pentru metropola respectivă. În București s-a construit mult, însă deocamdată capitalei îi lipsește un simbol modern, care să producă reală aspirațiune în componenta socială a civilizațiilor avansate. Teme sunt multe, însă în mod evident un HIPODROM nou, care să capete un statut de unicitate prin arhitectonică – poate să se insereze în acest concept și să definească într-un mod nou capitala.
    Când a fost edificat Cazinoul din Constanța (1902-1923) – vocile contra s-au manifestat vehement cu orice prilej. Nu s-a mai pus atunci problema utilității, personalitățile vremii fiind ferm convinse că edificarea își are un scop bine argumentat. Arhitecții Petre Antonescu, Daniel Renard, Ion Mincu si D. Maimarolu au contribuit fiecare în anumite perioade, realizând acele decizii foarte potrivite – care au dus la păstrarea viabilității proiectului în regiunile subtile ale menținerii planurilor decise.
    Un hipodrom în București – care să se realizeze mai întâi prin implicarea forurilor solemne de decizie ale comunității în elaborarea deciziei inițiale – gest urmat de implicare arhitecților și a altor entități menționate în articol – ar schimba felul în care este privită capitala în lume. Suntem convinși de reușita planurilor de arhitectură și peisagistică, acest obiectiv putând să devină poate cel mai vizitat – atât de localnici și oameni din toată țara, cât și de turiștii care vizitează capitala.

  10. ” Să explicăm!
    În primul paragraf – ”Animal de companie” în sens de ”PET”

    Ca sticla din plastic, gata, m-am prins.

    „comunismul nu a iubit caii.”
    Urit din partea lui. Capitalismul iubeste iepele . „Half of my ancestors were cowboys; the other half were cow-girls , obviously”

    „PEACE – vine din engleză” Sa stea acolo, sa nu mai vina ca nu l-a ivitat nimeni. Avem deja „pace”.

    „Oameni ca tine s-ar mai cizela în atmosfera unui Hipodrom” depinde de miros.

    Ce m-a apucat: vrei bani de la buget pentru niste filipanturi la tichia de margaritar. Ca in rest aveam de toate , ca sora lui Bula. Bula a zis la ora de dirigentie ca ei acasa au de toate desi tac’su e somer si ma-sa casnica. A dat si explicatia : „….am auzit aseara cum vorbeau ai mei , ceva despre sora-mea , ca are doar 16 ani si n-am inteles ce ca vorbeau in soapta , si dupa aia tata a strigat Asta ne mai lipsea , ca in rest aveam de toate !”

  11. Eu vă înțeleg bine. Și vă dau dreptate. Așa este – sunt atâtea altele care așteaptă la rând. Bugetul însă știm că nu este mereu corect folosit.

    Personal nu am nici un interes – aici nu îmi susțin opiniile – susțin numai calul – pe care îl iubesc, ca medic veterinar, ca biolog, ca om apropiat de natură. Și mai știu că omul se schimbă în bine în prezența calului. Foarte mult. Ieșind la hipodrom, oamenii se vor detașa. Văzând cal și călăreț – se vor relaxa într-un mod foarte special.

    Când te plimbi într-un parc, în Herăstrău – te simți bine. Când mergi la ștrand – simți că ai ieșit din stresul cotidian. Când mergi la pescuit, la muzeul Antipa, la un meci, la un concert. Chiar și la Mall te simți bine – chiar dacă nu ai bani de cheltuit – vezi oameni, te integrezi într-o arhitectură nouă, ieși din ritm și simți ideea de social. Nu mai spun de o sală de spectacol – teatru, filarmonică, jazz, operă. Oamenii vibrează în moduri aparte pe hipodrom. Ei bine, în același mod, când vei merge la hipodrom vei percepe o stare de bine, de confort.

    Omul își modifică întreg comportamentul lângă cal. Știu că vă pare multora absurdă investiția, însă tocmai când lipsurile ne apasă, ei bine, atunci încercăm să sfidăm greutățile și să visăm împreună. Plus că la hipodrom mai pui și un pariu pe un cal – cine știe – poate că și asta este o atracție. CALUL repet, SCHIMBĂ omul. Tinerii care au făcut călărie devin oameni mai buni, mai echilibrați, mai puternici, mai realiști. Spectatorii care merg pe arenele de echitație sau la hipodrom trăiesc clipe de reală satisfacție.

    Logica acestui articol, aici bate – și recunosc, apreciez părerile împotrivă și respect contrele bărbătești, însă celor sceptici le cer numai să sesizeze cum un biolog dorește să aducă omul mai aproape de cal.

    În rest, nu mai spun câte locuri de muncă poate genera un hipodrom. Știu că sportul hipic are reguli dure, stricte. Însă atunci când hipismul este corect aplicat, el generează senzații incomparabile. FRUMUSEȚEA calului îmi justifică argumentele și nimic personal.

  12. Domnule Cititor critic, „referințele la comunism” nu sunt niciodată suficiente, la fel cum referințele la nazism, holocaust, stalinism se pot face și acum și peste 100 de ani, iar argumentul cel mai simplu este că niciodată nu trebuie uitată istoria, deoarece ea se poate repeta. Afirmați că au trecut 30 de ani de la căderea comunismului, nemaiavînd rost să mai discutăm,dar nu priviți plenar societatea românească din 89 încoace și nu observați că în urma plăgii comuniste au rămas sechele de care ne tratăm și astăzi – mită, „lasă că merge și așa”, incultură, lene, lipsa de valoare. COMUNISMUL ESTE RĂU, așa trebuie să știe copiii !
    Spuneți că „ce se întâmplă după 90 nu e neapărat o urmare a comunismului ci a sărăciei generalizate cu care am intrat în postcomunism…” Păi, mă doare mintea! Cum era să ieșim după peste 40 de ani de comunism nenorocit, care a distrus familii și societatea, în general, cu valorile sale? Cu afaceri înfloritoare? Latifundiari?
    Și legat de articolul care a generat discuția, pentru care îl felicit pe dl. Iosif, articol în care personajul principal este calul, știți cum comuniștii de care nu mai vreți dumneavoastră să vorbiți, deoarece trecutau anii, pe lângă raderea decadentului hipodrom din București, au adunat caii din gospodării, iar după înfometarea lor au fost omorîți și dați în hrana porcilor, alții fiind plasați la muncă în CAP- uri (alcătuite din luarea cu japca a terenurilor oamenilor, ale celor care au fost împroprietăriți de către rege după Primul Război Mondial).
    Vedeți prin urmare ce înseamnă să nu-ți cunoști istoria? Să nu mai vorbești despre ce s-a petrecut, pentru că și așa au trecut destui ani? Puteți vorbi fără să fiți informat, emanați „idei” care citite, dezinformează și cultivă strâmb minți.
    Domnule, Cititor critic, ” small business ” în perioada aceea neagră n-a avut nici o legătură cu business-ul, ci cu supraviețuirea, iar cine a făcut bani din supraviețuirea altora îi las pe alții să decidă ce-a însemnat acest lucru.

  13. Un articol într-adevăr special, relevând tragedia României lovită de comunism după căderea regalității și evidențiind rolul Hipodromului Băneasa în societatea capitalei și a țării.
    Felicitări autorului pentru felul elegant în care alege să contracareze suficiența unora.

  14. PEGAS
    Stau si ma minunez de cata incultura dau dovada unii oameni, care habar nu au de acest minunat domeniu – al cresreii caluiui de rasa- si emit tot soiul de aberatii cum ar fi -comunismul nu a iubit cai !!! Este o prostie mare cat cei ce emit asemenea aberatii . Pai daca nu iubea caii, mai erau astazi herghellile de stat (17 la numar) cu 13 rase si 4000 de exemplare ? Si nu Ceausescu a demolat Hipodromul de la Baneasa ci Gheorghiu Dej.Mai mult, trebuie ca ignorantii care isi dau cu parerea sa stie ca in timpul comunismului s-au construit 3 herghelii–
    – Beclean pe Somes, cu vesttul cal Lipitan de culoar neagra; o sectie de tineret femel si una de tineret mascul la Mangalia;
    Herghelia Slatina; Herghelia Tulucesti; un hipodrom de galop la Mangalia , un hipodrom la Radauti; o baza hipica la Timisoara, Depozitul de armasari armasari Arad, depozitul de armasari cu o frumoasa baza hipica la Tg. Mures; o baza hipica deosebita la depozitul de armasari Dumbrava – Neamt si 5 manejuri acoperite, de talie olimpica la Homorod, Izvin, Jegalia, Radauti Tg. Mures, grajduri noi si o tribuna moderna la Hipodromul Ploiest. Si toate acestea datorita Domnului Dr, Ion Apahidean. Si tot acest OM a avut puterea de convingere a celor ticalosi de comunisti sa demareze constructia unui hpodrom in Bucuresti Asfel in anul 1986 a obtinut 200 ha teren la iesirea din Militari, pe partea dreapta, a trimis la Paris un arhitect si un proiectant constructor pentru documentare , care au intocmt un proiect si o macheta, aflate in prezent la ROMSILVA. Din pacate, Dr. Ion Apahidean a fost nevoit sa iasa la pensie si in scurt tmp a venit marea revolutie si toate investitiile au incetat. Trebuie mentionat ca in 1990 existau peste 9000 cai de rasa in cele 13 herhelii si toti caii erau subventionatie de acei comunisti care nu iubeau caii.
    Dupa 1990 a inceput adevaraul jaf in sensul ca desi s=a reusit sa se infiinteze Societatea Ntionala Cai de Rasa, aprtinind domeniului public al statului, totusi subventiile de la stat s-au diminuat substantial, fiind finantati numai caii de patrimoniu – adica cei de reproductie -110 armasai pepinieri, 650 iepe mame si 1300 armasari de monta publica cu scopul de a se continua ameliorarea cailor din marea crestere, montele find gratuite. Restul cailor (tineretul in crestere, caii in antrenament , caii de serviciu), au fost intretinuti din banii cailor. de de patrimoniu. Nu s-au mai alocat fonduri pentru investitii, pentru procurarea de utilaje si seminte ,nu s-a mai reparat niciun grajd. In plus pe vremea ministrului de trista amintire Ioan Muresan s-au privatizat Herghelia Botida – Cluj si Depozitul de armasari Homorod. Ce s-a intamplat cu cele 4 sectii de la Bontida ( una a ramas pentru cazarea unor cai de sport adusi din afara la sectia de dresa iar restul au devenit hale de productie pentru pavele si plante ornamentale. Depozitul de armasari HOMOROD, CU 3 GRAJDURI DE PATRIMONIU ISTORIC, FIIND CONDTRUITE PE VREMEA MARIEi TEREZA, SUNT PUSTiI SI NEFOFOSITE. asta inseamna privatizarea facuta de capitalistii post-comunisti.
    Si ca sa fim si mai clari, de ce nu s-a construit noul hipodrom dupa demolarea ealui de la Baneasa, din relatarile Domnului Dr. Ion Apahidean, cand acesta a reusit sa puna pe agenda de lucru a C.C. aceasta investitie, Ceausescu a intrebat in sedinta de avizare, pentru ce ne trebuie noua hipodrom. La care primarul general al Capitalei Ion Cioara, a spus ca hipodromul este de fapt un tripou, scopul princial fiind pariurile. Dupa cum era si firesc , proiectul a cazut.
    Dar cred ca acum este momentul sa dam un raspuns antevoritorilor care l-au paqrafrazat intr-un fel pe acel ignorant Cioara si terbuie sa fie clar pentru toti ignorantii prezenti si de viitor ca HIPODOMUL ESTE DE FAPT UN LABORATOR DE GENETCA in care se inregistreaza dupa fiecare alergare performantele cailor si sumele casigate de fiecar cal in parte si la cursa finala care este DERBY-ul se declara campionul anului. Bineinteles ca si urmatorii cai clasati beneficiaza de note ca le certfica valoare genetca si automat valoarea comerciala.Deci hiodromul este laboratorul in care se pun in valoare caii participanti la reuniunile hipice. Urmeza clasarea cailor, actiune coordonata de AUTORITATEA HIPICA NATIONALA si caii sunt promovati la reproductie fiind inclusi in STUD-BOOK sau pentru agrement.
    Este adevarat ca un hipodrom este un loc de agrement, unde copiii vin cu parintii si astfel iau contact cu aceste minunate animale, beneficiind de aer curat. Aici pot lua lectii de calarie si asfel pot deveni viitorii sportivi in cadrul Federatiei Ecvestre Romane, institutie care a functionat in toata perioada comunismului si functioneaza si in prezant.
    Dar intreaga activitate privind cursele de galop este monitorizata si coordonata de Asociatia Intrnationala a Calului P.S. Englez – Wattherby.Aceasta stabileste conditiile de organizare a curselor de galop. autorizeaza functionare hipodroamlor pe baza unor norme stricte ( dimensiuni, calitatea pistei, amplasarea tribunelor, etc. ASA CA STIMATI PLEZIRISTI CARE VA DATI CU PAREREA PRIIND CONSTRUIREA UNUI HIPODROM IN BUCURESTI, trebuie sa stiti ca exista un numar minim de cai pntru a se putea organiza cursele, cu un numar carespunzator de boxe in grajduri ,teren de prentare si cantarire jokeyului, si nu merge cu 50 – 70 ha. Pentru ca un hipodrom sa poata functona sunt necesai bani multi, ce nu se pot realiza prin incasarile de la casale de pariuri. In toata lumea civilizata exista un lant de agentii hipice la care se transmit non-stop curse din diferite tari ale Mapamondului, cursele sunt urmarite pe monitoare dupa semnalul de inchidere caselor joc, toate odata, iar rezutatul se comunica la scurt timp dupa terminarea cursei, inclusiv sumele castigate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Valentin Iosif
Cristian Valentin Iosif
Autorul a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București și apoi Școala de Studii Postuniversitare în domeniul Clinică și Farmacie. Din anul 2015 este cercetător acreditat în cadrul C.N.S.A.S. Conferențiază cu tema „Misiunea cercetătorului C.N.S.A.S.” și „Principii etice în profesiunile liberale”. Locuiește în Sibiu. Este membru în Colegiului Medicilor Veterinari din România din anul 1998. Este medic veterinar clinician. A publicat numeroase articole în diferite reviste, tema generală fiind sănătatea omului şi animalelor, ecologie şi protecția mediului. A activat timp de trei ani (mandatul 2013-2016) în Comisia Naţională Legislativă a Colegiului Medicilor Veterinari din România – redactând cartea ”Amendament VET” ce propunea la vremea respectivă circa 300 de amendamente la legile profesiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro