miercuri, decembrie 8, 2021

Cioran après Cioran

E. Cioran – un apostol bonom al nimicului, un profet à rebours, un cozeur de extracţie mistică, un decadent al extazelor finale. Pe scurt – a iubit lumea cu cinismul cel mai rafinat, unindu-i apocaliptic naşterea cu mormîntul. Inutilitatea lui Cioran merita încununată cu un doctorat. Căci nimeni nu a ştiut cum să nu facă nimic cum a ştiut el. Să te realizezi fără să faci nimic. Să fii prin tot ceea ce alţii refuză. Decăzut cu extaze de mistic, mîntuit cu apostrofări şi anateme, încununînd totul cu un celest sictir. Viaţa ca resemnare a faptului că nu şi-a putut lua la timp zilele – sublimul metafizic al unui eşec.

Lumea nu există decît în capul nostru. Pentru a ajunge la această banală aserţiune nu trebuie decît să închidem puţin ochii, să ne decuplăm de la curgerea sa. Ne-ar trebui mai multe vieţi ca să ne putem găsi cu adevărat un drum în viaţă. Prin ceilalţi putem ajunge doar la tristeţea de a fi. Prin noi înşine ajungem direct la tristeţea lumii. Să fii muritor şi să doreşti să fii înţelept – iată un paradox de neînţeles. Cioran se gîndea intens la faptul de a nu mai gîndi. Credea, probabil, că e inutil să mai gîndeşti o lume care ştie să dispară şi singură, fără idei ajutătoare. Înţelepciunea de a refuza înţelepciunea – proiect utopic cioranian (deşi el ura utopia). Cioran – un tiran al sofismului şi enormităţii stilistice, un despot al rafinamentului şi lucidităţii. Cel mai „inocupat” om al vremii sale, un „pierde-vară” al fiecărei clipe, un exilat în propriile tabieturi. Un sceptic mîntuit de tihna neîmplinirilor, de tentaţia eşecurilor fecunde. O luciditate năucitoare, un nihilism suprauman, o sfidare a Creaţiei de natură mistică. Pentru a înţelege omul a destrămat lumea, zeităţile, orice idealitate. Nici chiar nimicul nu a scăpat întreg. Meditînd prea mult pe marginea sinuciderii, Cioran a banalizat-o, e redus-o la un gest frivol, a umplut-o de lirism. Nu poţi să te sinucizi vorbind atît de frumos despre sinucidere. Nu poţi să te sinucizi cu o figură de stil. Ambiţia de a nu face nimic, de a nu lăsa urme, de a nu forţa un destin, de a nu încărca istoria cu un non-sens în plus – ambiţie de tip cioranian. Ambiţie ratată din cauza talentului, stilului inconfundabil şi a sclipirilor geniale, a delirului bine organizat. În definitiv, el a fost ceea ce a disimulat toată viaţa: un poet. Nu şi-a asumat poezia pe faţă, ci a mascat-o în tot felul de efuziuni stilistice şi distopice de un nonconformism şocant. A lucrat pe cuvînt, pe imagini în care şi-a îngropat debordantele idei filosofice. Cioran trebuia să primească un Premiu pentru Întreaga Inactivitate. Numai că acest premiu nu i-l putea da decît Dumnezeu.

El a bătut Coasta Boacii, apoi a colindat Parisul cu bicicleta. După care l-a cercetat şi la limbaj, la angoase. Pentru ca, în final, să devină profesorul universal de disperare şi non-sens. Cazul lui Cioran, care nu a evoluat în scris, nu e bun de luat ca exemplu. Pe el îl scuză genialitatea lui. În scris, el s-a născut gata evoluat. Avea de evoluat doar în disperare şi angoasă. Trebuia doar să-şi perfecţioneze scepticismul atavic. Să scrie ca şi cum ar strînge pe cineva de gît. Să scrie cu peniţa înmuiată în pulberea şi cenuşa acestei lumi. După ce a placat din limba română, s-a întors să moară în ea un pic. Ironie tipic cioraniană. Destinul lui Cioran, cu tot farmecul lui suicidar, pare totuşi a unui amator în comparaţie cu cel al lui Kierkegaard, Wittgenstein sau Kafka. După cum lui Nietzsche îi datorează cam tot ceea ce îi reproşează. „Scepticul de serviciu” şi-a ucis în avans orice potenţial discipol tocmai prin faptul că şi-a prelungit „neajunsul” de a se fi născut dincolo de propria-i existenţă. A secătuit total o neîmplinire… A epuizat total cîteva disperări. Autoflagelarea lui stilistică a fost chiar mîntuirea lui. Pentru asta şi-a amînat pînă şi sinuciderea… Gloria de a nu avea glorie – asta cred că a dorit el. Ce paradox: să refuzi gloria şi să cazi totuşi în ea. Nu există, de la un anumit nivel, lectură mai tonică decît savuroasele lui disperări. (Regret că la Sorbona, „anchetat” fiind de o doamnă, care se ocupa de profesori şi doctoranzi străini, nu am întrebat-o nimic despre Cioran. Cred că ea ar fi putut şti cîte ceva în legătură cu cel care l-a dibuit că frecventa clandestin cantina. După cum m-am învîrtit aproape o după-amiază prin Jardin du Luxembourg, pentru a-mi închipui plimbările lui. Am vrut să întîlnesc o clipă locurile pe unde şi-a plimbat paşii, norii pe care îi urmărea în hîrjoneala lor ludică. Am vrut să văd o clipă lumea prin absenţa lui).

Ar trebui să ne privim mai cu luare aminte, cu un grad sporit de nostalgie, pentru că, pînă la urmă, vom fi – cum zicea el – „colegi de putrefacţie”. Vom împărtăşi acelaşi neant, ne vom dizolva în magma aceleiaşi uitări. Noi nu putem cădea nici în timp, nici din timp – cum susţinea acesta -, pentru simplul fapt că am cădea în gol. Apoi, pentru că nu am urcat niciodată în el. Nu am călătorit împreună nici măcar o clipă. Timpul este ceva doar cînd noi nu ştim că există. Cu noi sau fără noi, el îşi vede de eterna lui in-existenţă. După cum lenea nu e „scepticism al cărnii”, cu o afirmaţie care îi aparţine. Lenea e luciditatea dinaintea oricărei senzaţii, cel mai preţios aliat auxiliar al gîndirii. Munca ar trebui înlocuită cu privitul. Ar trebui să privim cerul pînă ce acesta se destramă, după care ni se aşterne tandru la picioare. Lipsit de impulsuri vaticinare, realul pre-vesteşte totuşi irealitatea, nimicul de după nimic. Noi nu facem, după cum preciza tot el, decît un interminabil „proces verbal de constatare a irealităţii”, o dare de seamă asupra zădărniciei. Semnăm zilnic condica inutilităţii. „Schiţe de rătăcire” – superbe naivităţi cioraniene. Pentru a ne rătăci nu avem nevoie de nici o „schiţă”, de nici o propedeutică – ne naştem gata rătăciţi. Viaţa e doar preludiul unei rătăciri cu final anunţat. Apucaţi de elanul nedesăvîrşirii, nu ne lăsăm pînă nu facem din noi un coşmar. Dacă, cioranian vorbind, am putea face din moarte un extaz ne-am buluci la poarta cimitirelor, am profita de prima beţie a corpului. Viaţa ar fi doar pretextul de a ne scufunda în primul extaz, şansa de a ne arunca în agonia ei devoratoare. Preferăm totuşi golul acestei lumi plinătăţii celei de apoi, după cum aderăm la nimicul celei dintîi în defavoarea totalităţii celei din urmă. Dăm eternitatea pe o clipă, neantul pe un suspin. Tristeţea de a nu putea fi Dumnezeu se poate consola cu neputinţa de a nu putea fi nici oameni. Sîntem doar biete încercări ale umanului. Aprehendăm vag umanitatea cu propriile-i imposibilităţi. Defrişăm cerul pentru a-l putea găsi pe Dumnezeu. Devastăm pămîntul pentru a-l putea întîlni pe om…

Sînt totuşi voci îmbufnat-critice, unele chiar cu o notorietate mai mare decît umbra lor, care simt brusc nevoia să-i tragă un perdaf lui Cioran, considerîndu-l un stilist fără adîncime ideatică, un farsor calofil, un filosof cabotin, de nu aproape un impostor. E oarecum firesc ca un gînditor şi moralist strălucit de talia lui Cioran să (mai) nască neînţelegeri, controverse şi idiosincrasii. Poate să nu-ţi placă autorul „silogismelor amărăciunii”, dar, dacă te încumeţi să emiţi aprecieri critice, pentru aceasta trebuie să mobilizezi argumente, nu mofturi, judecăţi axiologice, nu simple reacţii de gust. Nu poţi combate în mod convingător, cu o scriitură plată, de o ternă orizontalitate, fără orizont filosofico-metafizic, stilul genial al lui Cioran, ciupind inept cîte ceva din opera lui. Strălucirea scrisului cioranian nu poate fi umbrită de cîţiva norişori critici de ocazie, de cîteva încrîncenări pasagere. Soarele lui, chiar dacă pare întunecat, continuă să strălucească, indiferent la stelele căzătoare care se mai strîmbă la el. Pe de altă parte, Cioran nu are nevoie de adulatori exaltaţi, ci de cîrtitori empatici, de un contra cinism bine dozat. După cum nu-i foloseşte la nimic apologetica pornită din patosul superficialităţii, hermeneutica ad libitum declanşată de irelevanţa unor poante sau biografeme.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan F. Pop
oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost redactor la Gazeta de Vest, redactor (fondator) la Noua Gazetă de Vest, referent cultural la Cercul Militar. Actualmente este muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o vreme, şi cadru universitar la Universitatea din Oradea. Cărţi publicate: Pedale de hîrtie, (poeme), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994; PoemeşinimiC, Ed. Dacia, 1996; Poeme de sedus realitateA, Ed. Dacia, 2000 (carte sponsorizată de Ministerul Culturii); Sfîntul Augustin – morfologia unei paradigme, Ed. Dacia, 2009 (teza de doctorat în filozofie); Jurnal aproape închipuit, Ed. Dacia, 2009 (jurnal scris la Roma şi Paris); Poemele poemului nescriS, Ed. Dacia XXI, 2010 (Premiul special pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad); Tăceri de la margine, Ed. Galaxia Gutenberg, Dacia, XXI, 2011 (studii şi eseuri); Poemele absenţeI, Ed. Dacia XXI, 2011; Poemele poemului nescriS, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013 (integrala poetică). Este prezent cu poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro