Deoarece omenirea nu are probleme suficiente s-au trezit nord coreenii si fratii lor din sud sa-si spele rufele in public. Asa cum am mentionat in articolul de acum aproape o luna (De ce ar trebui sa ne intereseze conflictul din Peninsula Coreeana?), lucrurile ar putea evolua prost pentru toata lumea daca marele patron de la nord (China) nu va reactiona suficient de energic pentru a calma spiritele. Intalnirea din cadrul Consiliului de Securitate al ONU, care s-a tinut ieri in regim de urgenta, ca de obicei nu a rezolvat nimic, demonstrand inca odata cat de ineficienta si politizata este aceasta institutie, atat de importanta in vremurile noastre.
China nu-si doreste o Coree pacificata si in nici un caz unita. Este aproape un interes vital pentru ea. Cu ajutorul Coreei de Nord, China tine in sah si Japonia si Statele Unite. Pentru chinezi Coreea de Nord este o afacere foarte buna, investitie mica – profitul mare. Trebuie mentionat ca istoria Chinei nu probeaza intentii imperiale in afara vecinatatii ei imediate. Stategia chineza este extrem de clara – de ce sa lupti pentru ceva care poate fi cumparat – extrem de eficace si absolut confucianist.
Din punct de vedere geopolitic, obiectivul suprem al Chinei este reintregirea teritoriului national in felul pe care il inteleg ei. Dupa Hong Kong si Macao, din punctul lor de vedere Taiwanul este esential si obligatoriu. Nord Coreea este schimbul pe care ei doresc sa-l faca. Chinezii vor plusa pana cand ecuatia lor va fi acceptata, unificarea Coreei in schimbul Taiwanului. Cei care vor trebui sa accepte sunt bineinteles americanii si intr-o masura mai mica, japonezii. Cinic vorbind, ceea ce doresc taiwanezii chiar nu conteaza la aceasta masa verde globala.
Probabil ca exercitiile pe care Coreea de Sud le face in zilele acestea nu vor duce la un conflict de proportii, nu este in interesul nimanui. Din nefericire nu tot ce este rational se intampla si o greseala poate produce explozia acestui butoi de pulbere. Lucrurile sunt insa extrem de aproape de a produce aceasta scanteie.
Un singur lucru este mai mult decat sigur – China se va afla de aceasta data in fata a trei puteri regionale, care impreuna ii pot creea multe probleme, mult mai multe decat si-ar dori sau anticipa. Sunt sigur ca toate resentimentele anti-japoneze in Coreea si Taiwan se vor atenua si se vor transforma in “dusmanul dusmanului meu este prietenul meu.”
Daca vor fi inteligenti (lucru nu prea sigur), americanii isi vor lasa aliatii din zona sa se alieze intre ei pentru a tine piept unei Chine revansarde. Singurul suport pe care americanii trebuie sa-l acorde este unul politic si Doamne fereste o umbrela nucleara cel putin la modul declarativ.
Pot sa va spun ca acest „Client Coreean” al Chinei este bolnav, chiar foarte, sper sa nu iasa din asta o epidemie!
O analiza mai ampla a situatiei din Peninsula Coreeana puteti citi aici.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
nu vor lasa americani Taiwan-ul din mana asa de usor. Nu ar fi de mirare in ca in urmatorii ani sa se indulceasca relatiile China -Taiwan atat de mult incar sa devina de buna voie si cu acordul americanilor o S.A.R in cadrul Chinei
Credeti? Am nautati pentru dumneavoastra, l-au si lasat partial, exact acum aproape patru decenii – 1971 :( Cand i-au silit sa paraseasca ONU. SUA nu vinde arme direct la Taiwan ci prin interpusi, asa cum ne vinde Rusia petrol
SUA au acceptat pozitia denumita „O singura China” si au recunoscut-o in scris:
Aveti citatul:
aveti si sursa
Nu-i cred pe americani atit de naivi sa scape lucrurile de sub control. Imposibil nu e nici un scenariu, dar cred ca nici chinezii nu vor repeta gresala facuta de germani de a se lua la bataie cu toata lumea. Sa avem rabdare, timpul ne va raspunde la multe. O zi buna!
Salut theophyle
Incurcata rau treaba asta cu coreani . In plus USA este in un moment dificil . Economic si financiar .
Eu cred ca ar face o mare greseala sa abandoneze Taiwan . Nu de alta dar „tara” asta (Taiwan) are niste rezelve valutare foarte importante si o economie de virf. Exact tehnologia ce lipseste comunistilor de pe continent . In cazul unei unificari tip Hong Kong ar mai fi ceva sperante dar cei de pe insula nu sint atit de dornici sa intre sub papuc comunist ! ( stiu ei ce stiu ) :)
Sa nu uitam ca chinezii de pe insula au facut investitii importante in China comunista .
Deci , cine pe cine va cumpara ? :lol:
Scurta istorie
In 25 iunie 1950, armata nord-coreeana a trecut DMZ invadind Sudul.
Seulul cade in citeva zile. Trupele US si ale Republicii Coreea se retrag catre o enclava in coltul sud-estic al peninsulei cunoscuta sub numele de perimetrul Pusan.
In septembrie a venit, insa, lovitura de maestru a generalului MacArthur: debarcarea de la Inchon, in spatele liniilor inamice, taierea legaturilor si colapsul armatei nord-coreene, recapturarea Seulului si marsul spre riul Yalu, frontiera dintre China si Coreea de Nord.
Toata lumea spera ca soldatii americani sa fie acasa pina la Craciun.
Dar a venit interventia masiva (condusa de chinezi si ceruta de sovietici) a unui milion de „voluntari” ai Armatei Populare de Eliberare, cea care cistigase in octombrie 1949 razboiul civil impotriva Chinei Nationaliste. Chinezii veneau cu tancuri si echipament militar japonez primite de la rusi care, la rindul lor, le primisera ca prada/cadou de razboi de la Truman. Subit, armata americana s-a retras in mare graba spre sud. Seulul a cazut a doua oara.
A urmat un razboi de uzura, demiterea lui MacArthur, repudierea lui Harry Truman si a restrictiilor sale pentru a asigura un „no-win war”, alegerea lui Eisenhower si, in 1953, un armistitiu de-a lungul DMZ, acolo de unde a inceput razboiul.
Obama isi reafirma sprijinul pentru aliatii sud-coreeni. Tinind cont de tratatul de securitate si de cei 28.000 de soldati americani in Coreea de Sud, multi in DMZ, nici nu se putea altfel.
Un punct de vedere care cistiga teren in America
Sint tot mai multi in America cei care intreaba de ce, la 60 de ani dupa primul razboi coreean, ar trebui sa fie americanii cei care sa moara primii intr-un al doilea razboi coreean.
Spre deosebire de 1950, Coreea de Sud nu mai e o ex-colonie secatuita a Japoniei. Este cel mai mare dintre „tigrii asiatici”, o natiune cu o populatie dubla si cu o economie de 40 de ori mai mare decit cele ale Nordului.
Nu mai exista China maoista sau Uniunea Sovietica stalinista care sa echipeze armata Pyongyangului. Avioanele, tunurile, tancurile si navele militare ale Sudului sint mult superioare calitativ.
De ce, atunci – se intreaba multi americani – inca mai sintem in Coreea de Sud? De ce este acest conflict conflictul nostru? De ce trebuie sa fie acest razboi, care s-ar putea sa vina, razboiul Americii?
Unul din motivele importante pentru care americanii au luptat in Coreea a fost apararea Japoniei. Dar in ultimii 50 de ani Japonia a fost a doua economie ca marime si printre natiunile cele mai avansate ale lumii. De ce nu se poate apara singura? se intreaba tot mai multi americani. De ce apararea Japoniei continua sa fie responsabilitatea americanilor la 65 de ani dupa ce MacArthur i-a obligat sa capituleze?
Imperiul Sovietic, impotriva caruia americanii au aparat Japonia, nu mai exista, iar Japonia, in ciuda diferendului Kurilelor, ii ajuta pe rusi sa isi dezvolte resursele din Siberia.
De ce, la 20 de ani dupa incheierea Razboiului Rece, toate aceste aliante ale Razboiului Rece inca mai exista?