vineri, decembrie 9, 2022

CNA – înapoi în ’92!

Atacurile la instituţiile statului, aşteptate de cîtăva vreme a lua forma unor iniţiative legislative, se pare că nu mai întîrzie. Nu se încearcă încă atacul la Curtea Constituţională sau CSM, acolo unde societatea este oarecum în alertă, ci se începe, “pentru încălzire”, cu o miză mai mică: Consiliul Naţional al Audiovizualului.

O recentă initiativă legislativă (ordonanţă de urgenţă), deocamdată neasumată şi nepublicată, deci pornită pe o procedură profund ilegală (înaintea adoptării în guvern orice proiect de acest fel trebuie supus dezbaterii publice şi consultării CNA-ului, conform art. 17 alin.(3) din actuala lege a audiovizualului). Este un semnal că urmează să se întîmple ceva în domeniul audiovizualului, că blocajul la care s-a ajuns (vezi recenta declaraţie publică a grupului minoritar din consiliu) nu mai convine nici uneia din tabere și că s-a declanșat o bătălie pentru schimbarea sistemului, fiecare dorind să o facă în favoarea sa. Tonul a fost dat de politicieni, dar cum dorinţa lor de a subordona totul mai are încă adversităţi consistente la nivelul altor pături ale societăţii, este important ca orice intervenţie asupra entităţilor cu impact public major să fie consecinţa unor dezbateri publice largi.

Nu mă voi referi deocamdată la aspectele de amestec ale politicului în activităţile comerciale; o face Cătălin Tolontan pe blogul său şi răzbate din lupta acerbă în care s-au angajat agenţiile de publicitate cu duşmanul din umbră: iniţiatorul încă nedezvăluit al proiectului.

Nu mă voi referi încă nici la tentativa de modificare a regimului publicităţii prin adăugarea la cele 12 minute, fapt cu desăvîrşire interzis de directiva europeană. Aici remarc însă că antieuropenismul respiră din toţi porii proiectului, ceea ce nu ar trebui să surprindă pe cineva care a fost cît de puţin atent la ce s-a întîmplat în ultimele luni; nu se mai respectă ele legile interne, aşa că de ce să ne mai uităm peste alte mări.

Înainte de a ajunge la miezul fierbinte al problemei, doar cîteva referiri la modul de aplicare a principiului “must carry”, potrivit căruia distribuitorii de servicii sunt obligaţi să includă în oferta lor un pachet minimal de programe de interes public; se practică în toată lumea civilizată, iar întinderea sa se referă în general la programele posturilor publice. De mulţi ani forma în care se regăseşte acest principiu în legea românească (art. 82 – 25% din totalul programelor oferite) este considerată exagerată şi neeuropeană, subiect al unei iminente proceduri de “infrigement” (condamnarea României pentru neconformitatea actelor normative interne cu legislaţia comunitară).

Era de aşteptat ca tocmai în lumina unei asemenea perspective sumbre, să se găsească modalitatea unei amendări a art. 82 în sensul restrîngerii numărului de programe obligatoriu a fi preluate de către distribuitorii de servicii. Cînd colo se accentuează discriminările impuse publicului şi distribuitorilor de servicii prin excluderea, fără nicio noimă, de la aceste obligaţii de must carry a reţelelor de comunicaţii prin satelit. Se lasă deoparte înteraga raţiune a existenţei acestei prevederi, care era interesul publicului de a beneficia de programele respective indiferent de calea pe care le primește şi se introduce un criteriu total nerelevant, cel al condiţiilor tehnice, cablu sau satelit. Nu planează niciun dubiu că prevederea este introdusă pentru a favoriza interesele financiare ale companiilor telecom de distribuţie prin satelit în detrimentul distribuitorilor prin cablu. Disputa este veche, nu este vorba decît de un nou act al bătăliei dintre două trusturi puternice, pornită de la gestionarea drepturilor de transmitere a meciurilor de fotbal.

Partea cea mai gravă  a proiectului vizează însă tentativa de subordonare politică  a autorităţii. Parcă nu era suficientă numirea politică a membrilor CNA (prin transformarea în 2002 a numirii directe de către diverse entităţi în dessemnare prin vot cu drept de veto al majorităţii parlamentare – vezi noua compoziţie aproape monocoloră a consiliului), acum se încearcă revenirea la o prevedere veche, din fosta lege nr. 48/1992 (prevedere care se regăseşte încă în actuala lege a SRTV, caz în care îşi produce efectele la fiecare schimbare a majorităţii politice din Parlament), potrivit căreia membrii consiliului puteau fi demişi în cazul respingerii raportului de activitate.

Deşi această prevedere nu a fost aplicată pînă în 2002, cînd profitîndu-se de apariţia Recomandării europene nr. 123 privind independenţa autorităţilor de reglementare din audiovizual, s-a reușit scoaterea ei din textul legii, precum şi deturnarea unei iniţiative de trecere la guvern a procesului de alocare a frecvenţelor, acum se încearcă revenirea la situaţia din 1992, pentru acapararea totală de către politic a întregului spaţiu audiovizual..

Efectele dezastruoase ale respectivei prevederi pot fi văzute în cazul SRTV, unde nici unul dintre ultimele consilii de administraţie nu și-a încheiat mandatul la termen, neavînd nicio responsabilitate concretă și lăsînd instituţia într-o stare din ce în ce mai jalnică. Motivul clamat al demiterilor era incompetenţa membrilor, dar după cum avea să se dovedească imediat, numai a celor neagreaţi de mai marii zilei, ceilalţi devenind peste noapte, precum viteazul din poveste, valori de neînlocuit. Recenta formare a unui nou consiliu de administraţie, comandat politic să salveze instituţia din dezastrul în care a ajuns, format în majoritate din membri cu antecedente în consiliile anterioare și iniţiator al unei reforme pornite cu carul înaintea boilor, arată mai mult ca oricînd că televiziunii publice i se pregăteşte lovitura de graţie. Probabil că simultaneitatea celor două procese nu este întîmplătoare.

Recenta propunere de ordonanţă de urgenţă este și o expresie a nerăbdării cu care politicienii din puterea actuală vor să se impună în audiovizual (unde foarte mulţi au interese directe), componenţa de pînă acum a consiliului stîrnindu-le idiosincrasii insuportabile.

Miza dominaţiei asupra audiovizualului este extrem de mare, chiar și în afara campaniilor elecrorale; dovada constituind-o și actuala stare a electoratului intoxicat de televiziunile subordonate diverselor clanuri (conduse de cîte unul din clasicii moguli).

Pe măsură ce noii potentaţi au căpătat tot mai multă influenţă în mass-media, adoptînd formule de programe care au găsit calea cea mai ieftină de a veni în întîmpinarea unor aşteptări primitive, influenţa (demonstrată de cifrele de audienţă) televiziunii publice asupra populaţiei, covîrșitoare în anii ’90, a scăzut constant, existenţa ei devenind progresiv un obstacol în calea supremaţiei totale a televiziunilor cu stăpîn unic. Iar pentru ca acestea să-și poată permite nestingherite să îndeplinească ordinele patronilor, s-a mai introdus o prevedere care să anihileze orice atitudine și-ar permite eventual vreun rebel din CNA: orice sancţiune se suspendă dacă se atacă în justiţie, iar cum eficienţa și promptitudinea justiţiei noastre sunt cunoscute, ne putem aștepta ca sancţiunea să fie lăsată moștenire o dată cu expirarea licenţei. Prin prevederea respectivă, capacitatea consiliului de a da sancţiuni este complet desfiinţată, iar o dată cu ea și bruma de aparentă autoritate. Este un lucru știut că și pînă acum orice sanţiune era contestată în justiţie aproape din inerţie. Acum ar apărea și un interes real de a o face.

Televiziunea publică a rămas un obstacol nu doar pentru libera diseminare a ideilor de propagandă politică, ci şi pentru că reţine o mică parte a unei pieţe de publicitate tot mai măcinată de criză. Putem presupune că nevoia sporirii veniturilor televiziunilor aservite constituie încă un motiv pentru preconizatele înlesniri publicitare, printr-o intervenţie brutală asupra mecanismelor pieţei libere, stabilindu-se rigori contractuale demne de cea mai centralizată economie.

Pentru ca toate acestea să reușească este nevoie de un organism de reglementare și control docil, compus din persoane timorate și obediente, recunoscătoare pentru sinecura primită și dispuse la orice compromis pentru a o păstra. Asta ar fi și diferenţa faţă de 1992: atunci CNA-ul era compus din personalităţi cu autoritate și notorietate recunoscute, cel puţin teoretic mai puţin dispuse să se maculeze printr-o supunere politică oarbă, iar acum trebuie să avem grijă ca membrii săi să nu fie soţi, rude sau afini cu președintele României, președinţii camerelor sau membrii guvernului…. în rest pot fi oricine….

Dacă preconizata lovitură va reuși, ne putem aștepta ca CNA-ul să devină prima autoritate publică decorativă, model pentru toate celelalte care îi vor urma. Starea actuală a populaţiei, amorţită de criza economică și de lipsa de repere la nivelul conducătorilor săi, este extrem de favorabilă celor porniţi să atenteze la fragilele valori ale statului de drept. O dată cucerită reduta importantă a mass-media, calea spre un totalitarism cu faţă parlamentară va fi mult mai netedă, iar nisipurile deșertului politic vor ascunde cu totul urmele pentru a găsi întoarcerea.

Societatea civilă reală, nu ONG-urile fantomă “agăţate politic”, trebuie să împiedice această lovitură iminentă şi să-şi recîştige dreptul de a fi consultată şi reprezentată într-un proces de ameliorare şi nu de distrugere a audiovizualului românesc.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Existenta CNA este un efect al lipsei unei societati civile credibile, coerente si puternice in Romania. Daca ea ar fi existat, si-ar fi asumat rolul paznicului pe acest domeniu si nu ar fi fost nevoie de niciun CNA. Acest lucru este, la randul sau, urmarea lipsei spiritului de comunitate la romani. Candva, la tara nu era nevoie de paznici si portile nu se incuiau, caci cel care ar fi incalcat regulile comunitatii respective ar fi suferit serioase repercusiuni din chiar partea comunitatii, fara interventia nimanui din exterior. In momentul cand sentimentul comunitatii a disparut, a trebuit sa apara paznicul. Si din acel moment a aparut si problema: „cine pazeste paznicii?” Cu varianta: „cine ne pazeste de paznici?”. Sau: „cine hotaraste cine sunt paznicii?” Ideea ca acestia ar trebui sa fie „cei mai corecti si cei mai cinstiti dintre membrii comunitatii”, in conditiile in care comunitatea (in adevaratul sens al cuvantului) a disparut, este cel mult o iluzie.

    • Nu e chiar asa. In conditiile in care comunitatea devine atat de mare incat membrii nu se cunosc intre ei, regulile trebuie adaptate la aceasta situatie. Drept urmare daca vrei sa lasi usile descuiate trebuie sa pui paznici in conditiile in care nu-i cunosti pe toti oamenii care ar putea sa-ti intre in casa.
      Scopul CNA-ului este exact de control ar derapajelor insa politizarea excesiva duce la niste deformari ale deciziilor care nu fac bine nimanui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Serban Pretor
Serban Pretor - expert angajat in CNA de la infiintarea sa din 1992 Consilier al presedintelui CNA si director de strategie/reglementari pina in 2000. Membru CNA intre 2000-2006 Director juridic-licente-reglementari pina in 2010 Consilier al presedintelui-director general al SRTV din 2011

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

Contributors: Giulia Sfameni Gasparro, Moshe Idel, Giovanni Casadio, Maria Vittoria Cerutti, Dana Jalobeanu, Pietro Daniel Omodeo, Sascha Freyberg, Arianna Migliorini, Edward Kanterian, Roberta Moretti, Gregory Spinner, Laura Teodora David, Dorin David,  Daniela Dumbravă and Bogdan Tătaru-Cazaban. Cumpara volumul de pe ZetaBooks
„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro