miercuri, iulie 24, 2024

CNA la mutare cu negrele

În 8 noiembrie trecut cinci membri ai Consiliului Național al Audiovizualului au dat publicității o opinie separată privind refuzul majorității CNA de a lua decizii clare împotriva Antenei 3 care derula campanii năucitoare de maculare a unor membri CSM și CCR. ”A fost încălcat astfel dreptul la propria imagine al judecătoarelor Curții Constitușionale Iulia Motoc și Aspazia Cojocaru, al judecătoarelor Alinia Nicoleta Ghica și Oana Andreea Schmidt-Hăineală și al judecătorului Cristi Danileț de la Consiliul Superior al Magistraturii”, preciza documentul semnat de Ioan Onisei, pe atunci vicepreședinte CNA, Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Mircea Valeriu Deaca, Valentin Alexandru Jucan, precizând că ”libertatea de expresie și demersurile jurnalistice în interes public justificat nu au nicio legătură cu felul în care au fost purtate aceste campanii, fără respectarea legii, a eticii și codurilor profesionale… Faptul că nu au fost aplicate sancțiuni nu înseamnă că abaterile nu au existat, ci doar că CNA, prin votul unor membri, legitimează și încurajează repetarea și multiplicarea unor astfel de abateri de la lege”. Președintele ANI, Horia Georgescu, s-a adăugat șirului de șefi de instituții scuipați fără drept de apărare de mercenarii trustului Intact. N-au fost scutiți nici membri CNA neafiliați USL. Publicarea unor referiri la presa din România în raportul MCV din ianuarie 2013 a produs mari frământări în zona propagandistică a mass-media: cin’ să fie? cin’ să fie? trustul care ”exercită presiuni nejustificate și acte de intimidare …asupra sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în combaterea corupției”, cum zice MCV. Ponta a găsit urgent o soluție penibilă și descalificantă, dar pe placul lui Felix, arătând cu degetul spre ”Evenimentul zilei”, APTR și-a ridicat iar poalele în cap adresându-se Comisiei Europene în apărarea Antenelor, încercând să convingă că lăturile în cap sunt critică pură, iar libertatea presei include propaganda, minciuna și mercenariatul, iar pe seară, ca un corolar, Gâdea și Radu Tudor au executat un nou episod din campania de linșaj, de data aceasta împotriva unor jurnaliști și lideri de opinie ca Ion Cristoiu, Dan Tapalagă, Monica Macovei etc.

Întrebat de jurnaliști, Barroso a întărit faptul că pentru Bruxelles libertatea presei e sfântă dar derapajele ei românești produc îngrijorare. CNA, prin opinia separată a minorității, pusese deja degetul pe rană, CCR, CSM, cetățeni și organizații au semnalat cine ne face de cacao presa în Europa. OSCE a spus direct că “un exemplu clar de manipulare politică a presei este trustul Intact”. Dar de aici înainte? CNA rămâne în continuare pasiv? Amenzile repetate încasate de Antene, deși mereu diminuate prin foța de vot a USL în CNA, care le plasează pe locul 2 după OTV în Topul pe 2012, rămân gesturi simbolice, cu atât mai mult cu cât de acum înainte nici nu mai trebuie plătite, ci se poate merge direct în justiție, așa cum a decis guvernul prin Ordonanță la sfârșitul anului trecut? Dar valorile, dar principiile și normele legale încălcate, asupra cărora tocmai CNA e pus să vegheze? ”Nu au fost respectate prevederile legale privind principiul „audiatur et altera pars”, principiul informării corecte a publicului, care presupun confruntarea și echilibrul unor puncte de vedere aflate în opoziție, distincția între fapte și opinii. Astfel, au fost aduse prejudicii grave de imagine unor persoane și instituții fundamentale ale statului care nu puteau fi reparate prin dreptul la replică. Pe de altă parte, publicul a fost privat de formarea unei opinii libere cu privire la faptele prezentate”, se arăta în opinia separată a celor cinci membri CNA, rămași trei, într-o opoziție firavă la o majoritate-beton, aidoma parlamentului. Laura Georgescu, noua președintă a CNA, a pornit în mandat cu ceva ambiții: s-a închis OTV, se inițiază modificări la Legea Audiovizualului, s-a pornit o petiție online ”Interesul public mai presus de gustul publicului”, aceasta din urmă o inițiativă populistă (sau PR necostisitor?) pentru o autoritate investită cu puteri decizionale și cu înalt rang de instituție autonomă. Se vor introduce sancțiuni pentru ingerințele editoriale și cenzură? Sau, o sugestie a Alinei Mungiu, se va propune interdicția de a deține organizații media pentru oamenii politici? Deocamdată șefa CNA are de rezolvat o problemă mititică din propria ogradă: Christian Mititelu, membru CNA, se află în incompatibilitate. CNA e la mutare.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Dar la spectatori nu va ganditi doamna? Cum sa te apuci sa ceri si opinia celuilalt? Asta risca sa degenereze in dezbatere si ca sa urmaresti o dezbatere iti trebuie circumvolutiuni. Nu-i mai simplu sa incepi direct cu concluziile?

  2. Petitia pornita de CNA e un fel de praf in ochii intoxicatilor, care incearcă să ducă in derizoriu unul dintre putinele instrumente pe care le avea la indemina omul de rind fata de autoritati; prin petitii (excelenta initiativa cu cele on-line) cetatenii se adresau autoritatilor. CNA-ul, ca autoritate publica centrala, cui se adreseaza? Daca ar avea, cu adevarat, onestitatea pe care incearca sa o afiseze, s-ar adresa sie insusi. Cine il impiedica sa continue asanarea reala a spatiului audiovizual, dupa ce a aratat ca poate (cazul OTV) ? Mai ales ca prerogativele sanctionatorii nu i-au fost amputate. Prin mobilizarea exemplara de care a dat dovada la vremea respectiva societatea civila, reactiile prompte in presa si interventiile la organismele internationale, inclusiv dezbaterea organizata la GDS, publicarea ordonantei in Monitorul Oficial, deci intrarea ei in actiune, a fost blocata pina in prezent. Probabil ca de aceea se si incearca reluarea prevederilor sale sub forma modificarii Legii, unde se va simula si dezbaterea publica.
    Deocamdata CNA-ul poate actiona, iar daca nu va continua, suspiciunea de executie la comanda politica a OTV se va accentua. Si e pacat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro