vineri, martie 29, 2024

Coaliţia pentru familie revine

Promulgarea de către Preşedinte a Legii 45 din 3 aprilie 2020 (ea însăşi completare a Legii 272 din 2004 referitoare la Protecţia şi promovarea drepturilor copilului) – ce prevede obligativitatea desfăşurării semestriale a unei ore de Educaţie pentru viaţă şi sănătate (unde se poate face şi educaţie sexuală) – a declanşat reacţia unor parlamentari (PSD şi PNL), care s-au gândit s-o saboteze introducând un amendament care solicită obligativitatea acordului scris al părinţilor cu privire la participarea copiilor lor la aceste ore.

Bineînţeles, e scoasă în faţă “grija faţă de copii”: ni se spune că ora aceasta – al cărei conţinut, defalcat pe ani de studiu (să nu uităm că sunt doar două ore pe an!), nu l-a văzut încă nimeni – e menită a pune capăt în mod brutal “inocenţei” “copiilor noştri”. Altfel spus, e ea însăşi o formă de agresiune: psihică mai întâi (căci se presupune că lucrurile pe care le dezvăluie îi vor şoca pe copii) şi apoi, ferească sfântul, dacă cineva va găsi de cuviinţă să-i urmeze sfaturile, poate şi mai mult. În mod straniu, susţinătorii acestei teze nu aduc nici un argument concret şi ne lasă să plutim în generalitatea (pe care o investeşte fiecare cum şi cu ce vrea) a “inocenţei”. Totuşi, ar fi fost util să ne spună când se produce – în medie – maturitatea somatică a copiilor de ziua de azi. E un secret pentru cineva faptul că azi avem fete – şi nu puţine – cărora le începe menstruaţia în şcoala primară? Atenţie, primul ciclu înseamnă – din punct de vedere medical – faptul că respectiva fată este capabilă de reproducere (aşa se explică şi cazurile spectaculoase de mame minore). Trecem peste lucrurile acestea? Le lăsăm exclusiv în seama familiilor (ştiind că distanţa dintre generaţii se măsoară şi în jena de a vorbi despre lucrurile sensibile)? Dacă un asemenea fenomen – în fond absolut normal – se întâmplă la şcoală, învăţătorii lasă copiii să râdă, sau îi ameninţă (“că le taie popa limba”), sau îi sperie, sau ce? Ajunge să ne uităm în jurul nostru pe stradă: copii pe care îi luăm (după măsura noastră) ca fiind pe VII-a pot fi foarte bine pe a III-a. Profitând de abundenţa de hrană a lumii în care trăim, de condiţiile mult mai bune de trai şi de absenţa cvasi-totală a muncii la vârstele mici, corpul tinerilor de azi se dezvoltă mult mai rapid decât cel al celor din generaţiile ce i-au precedat. La această creştere mai rapidă a organismului se adaugă un asalt informaţional care-i expune pe copiii prezentului la lucruri pe care noi nici nu ni le imaginam la vârsta lor. Şi, între altele, da, la pornografie. Nuditatea “cu conotaţii sexuale” e la un click distanţă de orice tânăr posesor de smartphone, iar în contingentul lor de vârstă, aproape toţi îl au. Şi, onest vorbind, cred că rari sunt cei care trec în gimnaziu fără a fi văzut – măcar odată – imagini care i-ar face pe adulţi să roşească, ori şi mai rău, fără să fi accesat site-uri care le postează. La vârsta lor – că e 10, că e 14 ani – sexul e fascinant pentru că poartă în el promisiunea iniţierii în viaţa de adult. Aici, cel puţin, se întâlnesc cu noi, cei din generaţia părinţilor lor: oare nu şi pe vremea noastră cel ce “ştia ceva” (de pe la fraţi/surori mai mari, ori dintr-o revistă ajunsă nu se ştie cum pe-aici) era privit – cu admiraţie – ca unul “mare”? Dincolo de ceea ce pot controla părinţii de acasă, există o întreagă bursă a imaginilor şi poveştilor care circulă între copii şi, bineînţeles, a vocabularului ce ne şochează pe unii, precum şi a fantasmelor pe care cei mici le dezvoltă în marginea acestor tentative de comprehensiune. În locul tuturor acestora, nu e mai utilă o explicaţie clară, corectă şi adecvată vârstei cu privire la lucruri care ne privesc pe fiecare? Nu mai firesc să li se spună copiilor – gradual şi cu tact – că sexul nu e o excrescenţă monstruoasă care ne atrage (mai ales în alteritatea lui) şi ne sperie, ci o parte a corpului nostru şi că, prin iubire, are un loc (deloc neglijabil) în vieţile noastră? Sau – de ce nu? – să li se explice că tocmai el e la temeiul diversităţii care ne face să nu ne repetăm părinţii şi să luptăm (prin mutaţii utile) cu asaltul viruşilor? Credeţi că n-ar înţelege? Asta numai dacă vedeţi în “inocenţă” o condiţie a încremenirii copilului în ipostaza “puiuţului”.

Dar altele sunt problemele de fond – neexprimate public, dar apărate cu tenacitate – ale celor ce resping ideea unei asemenea ore. Prima problemă se referă la cei care vor face aceste ore. Fiind extra-curriculare, ele pot fi făcute de persoane sau de asociaţii din afara şcolii (bineînţeles, după ce primesc acordul acesteia din urmă). Persoane sau organizaţii din afara şcolii, asta poate să însemne şi (sau poate mai ales) ONG-uri care vor avea ca obiect de activitate – subvenţionat prin diverse granturi – exact acest tip de educaţie. Numai că, la noi, aşa ceva nu sună bine. Nici pentru părinţi, care nu văd nici un motiv de-a exista instituţii specializate plătite pentru a le spune copiilor ceea ce – la fel de bine – le pot spune şi ei (chiar dacă nu le-o spun). Şi, mai ales, nici pentru o anumită parte a societăţii, “de dreapta” (fundamentalistă), pentru care ONG-urile – oricare ar fi ele – nu sunt nimic altceva decât coloana a 5-a a “ideologiei de gen” şi a “corectitudinii politice” occidentale. În loc să ne vedem de lucrurile pe care avem a le duce la capăt – şi, har Domnului, sunt destule – noi importăm ca probleme clivajele ideologice ale Americii lui Donald Trump şi ca soluţii răspunsurile Rusiei lui Vladimir Putin. Căci cum altfel decât putinism, orbanism ori erdoganism poate fi numită această reactivitate la adresa organizaţiilor neguvernamentale şi apelul la Stat pentru a le interzice? Cum s-a întâmplat că, din tot ce au însemnat ONG-urile pentru noi în aceşti 30 de ani (denunţarea abuzurilor primei domnii a lui Iliescu, bibliotecile şi sistemele de burse, rapoartele asupra corupţiei, finanţarea unor evenimente devenite reper, etc.), am ajuns să polarizăm totul pe “ideologia de gen” (care, în treacăt fie spus, e subţire până la inexistenţă pe meleagurile noastre) şi “corectitudinea politică” (ca şi cum tocmai aceasta ne-ar împiedica pe noi să ne desprindem de trecutul comunist)? Nu e o întrebare retorică, dat fiind că nu am un răspuns la ea. Singura explicaţie ce-mi vine în minte e tentaţia autarhiei şi refuzul străinului: “lasă, dom’le, că ştim noi cum e; n-avem nevoie de străini, că ăştia numa’ ne vând vorbe şi ne fură bogăţiile patriei. Dacă suntem lăsaţi în pace, ne descurcăm noi cumva, după capul nostru şi legea din strămoşi.” Care “lege din strămoşi”? Fundamentalismul religios american nu constituie o parte a moştenirii noastre istorice. Şi – sincer vorbind – nici ortodoxia urbană, în bună măsură un construct intelectual al ultimulului veac, nu prea are multe în comun cu “legea” după care se trăia pe meleagurile noastre în secolul XIX sau mai devreme. Altminteri nu ne-am putea explica nici violenţa domestică (şi, din păcate, uneori, publică) endemică în lumea noastră, nici rata – teribilă – a avorturilor, nici indiferenţa laşă faţă de suferinţa celuilalt, nici respingerea săracului ca trântor ori a celui de altă religie sau etnie ca pe-o ameninţare la adresa a tot ceea ce suntem noi. Ideea că ONG-urile sunt corupătoare (ale tinerilor, dacă nu mai au trecere la adulţi) e pandantul ameninţării pe care-o simţim din partea străinilor (ba că ne fură Ardealul, ba că ne pradă frumuseţile patriei, ba că ne conduc prin interpuşi). Pe scurt, e un mental conspiraţionist, care se hrăneşte din teamă şi care produce teamă. Că nu toate ONG-urile sunt Albă ca Zăpada, o ştim bine. Câte dintre ele – cele înfiinţate de compatrioţi de-ai noştri (unii, probabil indignaţi de ora de educaţie sexuală) – n-au avut ca obiect de activitate colectarea “ajutoarelor” de dincolo, aducerea de maşini din străinătate, “cursuri de calificare” în nimic şi altele, la fel. Numai că tocmai de asta Legea d-lui Funeriu a prevăzut şcolile cu Consilii de Administraţie: pentru ca – atunci când asemenea organizaţii se implică în viaţa şcolii – să fie verificate şi răsverificate. De ceea ce se întâmplă cu elevii atâta timp cât stau în clădirea şcolii şi/sau sunt sub supravegherea profesorilor răspunde şcoala. De aceea e deplasat să se ceară acordul părinţilor. Pentru că ei, prin reprezentanţii lor în Consiliul de Administraţie, îl aleg pe cel care va ţine aceste ore şi se pronunţă asupra conţinutului lor. Şi da, dacă vor, pot şi asista la orele în cauză (dacă nu se tem că-i “tulbură emoţional” pe copii).

Dincolo de această problemă a reacţiei faţă de străin, e însă alta, mai serioasă. În fond ce face şcoala, inclusiv prin ore precum acestea, atât de disputate? Ea încearcă o tentativă de raţionalizare a înţelegerii şi a comportamentului nostru. Raţionalizarea presupune explicarea cauzală, pas cu pas, a lucrurilor ce ne apar – adesea ininteligibile – doar la nivelul efectelor. Şi, da, Max Weber a văzut-o bine, acest tip de explicare dezvrăjeşte lumea. Un lucru pe care l-am înţeles “e al meu”, relaţia mea cu el se modfică şi dispare acel fascinans şi (mai ales) tremendum cu care mă raportam la el atunci când era, “în afara mea”, de neînţeles. Evident, asta nu înseamnă că raportarea mea la lucrul în cauză devine una plată şi formală; faptul că înţeleg rotaţia Pâmântului în jurul axei sale şi a Soarelui nu înseamnă că nu mai sunt sensibil la frumuseţea răsăritului sau a apusului. Înseamnă doar că nu mă situez în zona explicaţiei mitice/magice şi, pe cale de consecinţă, nici nu creditez (chiar dacă le pot înţelege) discursul şi instituţiile care se bazează pe acesta. La fel mersului stelelelor, şi corpul nostru – şi chiar sexualitatea – are (până la un punct) o explicaţie raţională. În discuţia asupra noii variante a legii s-a invocat adesea ora de biologie şi “cunoştinţele” pe care le oferă ea (totuşi, destul de tardiv, către finele clasei a VII-a). Ora respectivă (pe care nu toţi profesorii o fac; pot şi ei sări o oră) are – aşa cum mulţi îşi amintesc – darul aparte de a nu spune nimic, ambalând totul într-un limbaj tehnic ce tinde spre ininteligibil. Menirea unei ore de educaţie sexuală ar fi aceea de-a raţionaliza – adaptându-l la nivelul fiecărei vârste – raportul cu corpul nostru. La o anumită vârstă se cuvine să se vorbească de spălatul pe mâini şi pe dinţi (şi, poate, de ştersul la fund), la alta de statul corect în bancă, de nevoia de mişcare, de atingerea care se poate transforma în lovitură (şi de faptul că invocarea neintenţionalităţii nu e o scuză), de faptul că nu e necesar să fie transformată concurenţa (atât între fete, cât şi între băieţi) în agresivitate, la alta de ce înseamnă “îmi place”, de iubire, de gelozie, de spionat pe reţelele de socializare, de funcţiile organice pe care le trezesc toate acestea, de felul în care pot fi gestionate, de normalitatea anormalului adolescenţei şi de câte şi mai câte. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul văd lucrurile acestea şi ca pe o formă de corporeizare a cunoaşterii. Să nu uităm că, cu rara excepţie a unui profesor dăruit care ştie să predea “altfel”, materia disciplinelor noastre e ireal de abstractă şi de idealistă şi, în consecinţă, nu întâlneşte nicăieri experienţa şi viaţa copiilor noştri. Când li se predă despre “erotica eminesciană”, li se vorbeşte de “marmore reci” şi de meditaţii abisale cu extracte buddhiste şi schopenhaueriene. În plin secol XXI, atunci când generaţia ce vine are o dinamică a creşterii fulminantă, noi stăruim în concepţia tradiţională potrivit căreia copilul e un adult în miniatură, lipsit de voinţă (care e a părintelui) şi care cunoaşte atâta cât i se dă. În felul lui, şi adultul a fost mult timp astfel (şi nu puţini mai au nostalgia acestei vieţi): un minor, copil al unei alte instanţe, care îi dispensa – cu limite clare – cunoaşterea ce-i era necesară. Pentru “omul tradiţional”, cunoaşterea este jalonată de tabu-uri. Iar acestea din urmă ne spun că există o autoritate supra-personală care fixează limitele a ceea ce poate/nu poate fi făcut/spus. Această autoritate (zeii sau Dumnezeu) nu se identifică cu statul, căci legea acestuia (care, de asemenea, fixează limite comportamentelor şi acţiunilor noastre) e umană şi adoptată pe bază de consens. Legea divină e expresia unui adevăr absolut, cu limite intrasgresabile. Interdictele religioase, însumate, dau naştere unor ritualuri, în cadrul cărora se păstrează adevărul pe care ele sunt menite a-l proteja. Şi suma acestor ritualuri conturează amprenta proprie unei credinţe sau a alteia. Cel care pune în discuţie tabu-urile nu face decât să atenteze la “vasul” în care comunitatea păstrează adevărul ce o structurează. A-l sparge înseamnă fie a fi nimicit de puterea acestui adevăr ce se revărsă în stare pură asupra celor nepregătiţi să-l asume ca atare, fie a fi părăsiţi de el şi abandonaţi în pustiul lipsei de repere. De aceea tabu-urile sunt înconjurate de cercuri ale culpabilităţii pe care cel ce le pune la îndoială trebuie să le traverseze.

Fapt universal în toate religiile, sexualitatea e încărcată de tabu-uri. De ce? Poate pentru că naşterea îl face pe om analogon Dei – creator. Poate pentru că, la scară umană, actualizează – în eros – taina unirii contrariilor şi – în aducerea pe lume a copiilor – misterul originilor. Poate pentru că în ea, atât în latura organică, cât şi în cea spirituală, ni se dă ceva ce ne depăşeşte, ce ne dislocă din habitudinile eu-lui nostru şi ne aruncă în infinitul alterităţii (celui iubit sau a copilului). Pe lângă tabu-urile religiilor mai avem, de la începuturile civilizaţiei, şi halourile de semnificaţie cu care literatura şi arta au înconjurat iubirea şi procreaţia. În raport cu toate acestea, discursul ştiinţific – pe care, într-o formă accesibilă, e menită a-l dispensa şcoala – pare unul blasfemiator. A reduce totul la organic, la biologie şi la chimie (chiar dacă frumos ambalate) revine la a suspenda tabu-uri ancestrale şi a ignora semnificaţii istorice, a te abandona – şi a-i încuraja pe alţii să se abandoneze – “cărnii triste”, exaltând plăcerea de-o clipă şi răpindu-i omului orizontul împlinirii. Aşa să fie oare? Ceea ce înţelegem despre corpul nostru (copii sau adulţi), libertatea de-a iubi şi de-a ne căsători cu cea/cel pe care-o/l iubim (şi nu de-a fi căsătoriţi de familie sau de sat), alegerea de avea sau nu copii (şi câţi copii să avem), nu l-au transformat pe omul contemporan într-o făptură bestială, supusă senzualităţii animalice şi lipsită de orice morală. Dimpotrivă, l-au făcut sensibil la alteritatea femininului (pe care o respectăm mai mult ca niciodată) şi la propriul copilului (ale cărui drepturi le celebrăm pentru prima dată în istorie). Iubirea care nu se mai simte culpabilă pentru că actualizează păcatul originar nu e o iubire lipsită de responsabilitate, ci din contra, una care asumă, fără crispări, responsabilitatea aducerii pe lume şi a creşterii copiilor. Nu cred c-a mai existat în istorie vre-o perioadă în care, la o asemenea scară, să predomine respectul între soţi şi grija faţă de copiii ce cresc. Însăşi faptul că fiecare dintre noi poate invoca un caz sau altul de dramă familială, ori de abuz la adresa femeii sau a copilului arată că percepem aceste lucruri ca anormale, că ne şochează şi că dorim minimizarea (dacă nu eradicarea) lor.

Cât despre ştiinţă şi raţionalitatea ei bazată pe explicaţii cauzale, da, aceasta erodează constant tabu-urile religioase obligând credinţa la trei tipuri de atitudini: fie să se redimensioneze pe măsura prezentului, păstrând adevărul measajului său, dar reformulându-l pornind de la problemele lumii de azi; fie să se retranşeze într-un orizont din ce în ce mai “spiritual” (asumând caracterul tot mai simbolic al ritualurilor ei); fie să nege realitatea în numele adevărului “supra-real” pe care îl dispensează. În ce mă priveşte, mi se pare că fundamentalismul american (din ce în ce mai agresiv) aparţine aceste ultime categorii. Ce poţi să spui despre o formă de credinţă care consideră că paleontologia e fake news (în contextul în care unii reprezentanţi ai ei fac afaceri cu petrolul a cărui explorare se bazează, între altele, şi pe paleontologie)?! Că miza unui asemenea discurs e aceea de a înlocui cunoaşterea cu “inocenţa”, cu acea sancta simplicitas în virtutea căreia nu mai problematizăm nimic, nu ne mai întrebăm cu privire la nimic şi acceptăm totul aşa cum e, aşa cum ni s-a dat “din (şi în) veacul vecilor”. Aici nu avem nimic altceva decât o reacţie la modernitate. Pe măsură ce istoria se accelerează şi tabu-urile se năruie (mâine ne vom întreba dacă maşinile create de om sunt la fel de inteligente ca omul creat de Dumnezeu), nostalgia imobilităţii – sau mai exact a unei copilării în care priveam inocent o lume ce părea eternă – va fi din ce în ce mai mare. Şi, odată cu ea, şi cei care vor căuta să ne seducă cu apelul la Pradisului pierdut sau pe care suntem pe cale de a-l pierde.

Sexualitatea ca tabu, educaţia în familie, ONG-urile ca “agenturi” corupătoare ale străinătăţii sunt teme pe care le-am auzit, la începutul lui 2019, de la heralzii Coaliţiei pentru Familie. Cine-şi închipuie că această Coaliţie – sau, mai exact, spiritul care o anima (o religiozitate fundamentalistă dublată de viziunea declinistă a Occidentului şi de tentaţia autarhiei) – a dispărut, se înşeală. El e aici şi se manifestă în diverse forme – inclusiv în această alianţă (doar aparent “contra naturii”) dintre reprezentanţi ai PSD şi ai PNL – aşteptându-şi ceasul. N-ar fi exclus ca – într-un viitor proxim (după cele două valuri de alegeri) – să ne trezim iarăşi cu o Coaliţie: pentru Viaţă (împotriva avortului), pentru Adevăr (pentru predarea “teoriilor alternative” în şcoli) sau pentru alte lucruri din panoplia fundamentalismului creştin. Căci dacă ştiinţa şi şcoala ne spun că înţelegerea (a orice, inclusiv a problemelor ce ţin de sexualitate) cere atenţie, răbdare şi efort, fundamentaliştii ne învaţă că totul e mult mai simplu: ajunge să credem în ceea ce ne spun ei. De aceea ora de Educaţie pentru viaţă şi sănătate trebuie să fie importantă şi pentru cei care nu o privesc din perspectiva angajamentului religios: ca o oră de exerciţiu al cunoaşterii de sine şi – în ultimă instanţă – a gândirii critice.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. pana la urma, sa fie ca ora de religie. cine vrea, da declaratie si o face. nu obliga presedintele BOR-ul sau voi pe bloguri, parintele ce educatie ii ofera copilului sau.

    • Atunci sa dam declaratie si cu privire la ora de biologie? cultura civica? matematica? istorie?

      Chestiunea problemei este daca educatia privind corpul, inclusiv aspectele sexuale, tine mai degraba de religie (chestiune personala, caz in care se organizeaza ca ora de religie) sau de stiinta si societate (chestiune publica, caz in care se organizeaza ca ora de geografie).

      Or daca e clar ca viata sufletului dupa moarte e o chestiune de credinta personala, chestiunea spermatozoizilor si a ovulelor care dau nastere la fetusi tine mai degraba de stiinta, in viziunea mea. Sau, cel putin, cele doua nu sunt parte din aceeasi categorie.

      • Obiectele „educație” sunt opționale și la latitudinea părintelui. Educația fizică, educația religioasă, educația sanitară, educația plastica/artistica pot fi asumate și de către părinți. Celelalte obiecte sunt „stiinte” si, de regulă, nu sunt lăsate la latitudinea părintelui. Obiectivul scolii românești de după război a fost să predea „știința”. Și apoi „educația”.
        (Nu știu sigur daca educația muzicală (muzica) poate fi compensata cu învățatul unui instrument acasă sau desenul (educație plastică) cu altceva, dar educația fizică și educația religioasă sigur sunt opționale.)

    • Necazul e tocmai ca unii parinti NU ii ofera educatie copilului. Ma intreb ce figura ar face cei care isi cred copii ‘imaculati’ cand ar vedea la ce porno se uita ‘ingerasii’ pe telefon in scoala primara. Ipocrizie in toata spledoarea.

  2. Multe felicitari pentru acest eseu scris cu pricepere si migala. Din pacate, aceasta dilema a abordarii curajoase si oneste despre corporalitatea umana nu se va rezolva decat atunci cand parintii, institutiile de invatamant, religioase si de cultura isi vor intelege adevarata menire si responsabilitate reala si obiectiva, pana atunci vor mai trece cel putin 2-3 generatii.

  3. „Pe scurt, e un mental conspiraţionist, care se hrăneşte din teamă şi care produce teamă”

    Păi, așa cum cei de-o părere, spun depre atitudinea favorabilă pentru sex, religie 5G, G Soros și B Gates că face parte dintr-o conspirație, la fel, cei care au o părere diferită, zic despre atitudinea nefavorabilă față de sex, religie, 5G, G Soros, ori B Gates că este parte a unei alte conspirații. Și toți se străduiesc să ne convingă că ei au dreptate!

    Autorul, însă, spune clar – pornind de la sex, dar putea porni și de la starea vremii, concluzia era aceeași – că religia este rea, că ne asumăm în mod greșit fundamentalismul religios american drept parte a moștenirii noastre itorice (?) șamd.

    În fine, nu putea lipsi într-o zi de pe pagina principală a platformei un articol care să înjure religia. În acest fel, ideea necesității vaccinării, sau a educației sexuale în școli sunt discreditate, fiind considerate temele de propagandă ale fanaticilor antireligioși. Or, ele sunt importante, iar abordarea lor de pe o poziție fundamentalist antireligioasă într-o societate care se declară (chiar dacă este discutabil) în marea sa majoritate religiosă, de diferite confesiuni, este în opinia mea profund eronată.

    • Cred ca ați luat-o un picuț pe miriște. Ceea ce autorul sugerează este nu că religia este rea, ci atitudinea instituției este greșită. Ceea ce este explicabil – educația sexuală atentează la monopolul pe păcat al Bisericii. Îl erodează prin abordarea științifică, biologică a actului carnal.
      E ca și când cineva s-ar substitui judecătorului și ar începe să condamne la închisoare pe temeiul pur al faptelor; chiar dacă cineva este hoț și prins în flagrant delict, asta nu îndreptățește martorii și păgubașii să se substituie autorității judiciare.
      De aici reacția antagonic-reflexă a Bisericii de a respinge abrupt, indiscutabil acest tip de educație.
      Religia nu este rea, dar instituționalizarea ei poate să o ia pe căi greșite. Cum spunea și Fiul Domnului despre preoții din vremea Lui: ”Afurisiți să fiți voi, preoților, că nici voi nu intrați în Împărăție(adică recunoașterea Sa), nici pe alții nu lăsați să intre”.

    • Dacă aţi reuşit să observaţi faptul că reprezentanţii Biserici Ortodoxe Române sunt criticaţi – pe bună dreptate, în opinia mea – pe această platformă, vă pot spune că sunteţi pe drumul cel bun.
      Fie ca îngerii şi Bunul Dumnezeu să vă călăuzească paşii în continuare, pentru a înţelege pildele expuse pe contributors.ro şi pentru a vă ajută să vă îndreptaţi gândurile şi faptele scârbavnice (nota bene! nu amintesc aici despre Pomohaci, Tomitanul, Pimen şi alte înalte feţe bisericeşti, care au păcătuit cu vorba şi cu fapta), spre lauda nerostită a înalt Patriarhului Daniel.
      Căinţa este al doilea semn spre izbăvire şi o aştept cu nerăbdare din partea dumneavoastră. Nu ţin morţiş să o afişaţi public. Intimitatea are şi ea locul său în viaţă, dar atenţie la nelegiuţii pomeniţi mai sus, să nu vă corupă precum în Cer. aşa şi pe Pământ.
      Amin!

      • @ Klopo_Tare & Petre Opris

        „Cred ca ați luat-o un picuț…”

        Am recitit comentariul meu și cred în continuare că nu…

        …El face apel la echilibru, toleranță și obiectivitate. Orice atitudine fundamentalistă, indiferent că este vorba despre fundamentalism religios, ori ateu (tot religios, adică), face rău exact cauzei pe care susține că o slujește. Dar, mai grav este că face rău societății în general. Copiilor, care devin părinți de la 12-13 ani, în România mai mult decât în orice stat european, spre exemplu, dar este la fel în cazurile tuturor temelor tratate de pe poziții fundamentaliste. Ori, celor care mor de rujeolă pentru că părinții lor refuză vaccinarea. Șamd… Costurile acestea sunt suportate [inclusiv] din banii mei.

        Prin urmare, permiteți-mi să invit la dialog, calm și toleranță, pentru că experiența ne arată că acesta este drumul drept, iar cei care refuză opinii diferite de ale lor sunt cei care se află pe miriște. Nu ajută la nimic aroganța față de credințele unora în Budha, Allah, Baha’i, ori în ce-or crede ei. Sau că sunt blonzi, ori bruneți, ori că sunt bărbați sau femei, că sunt români sau maghiari, sau că sunt tineri ori bătrâni. Este mai util acum să rezolvăm problemele ale căror consecințe sociale ne preocupă. Intoleranța este ineficientă, e contraproductivă!

  4. Supun atentiei doua articole, unul din partea „organizaţiilor neguvernamentale” si unul din partea “de dreapta (fundamentalistă)”. Sa compare si sa faca fiecare ce vrea cu ele.

    A) How a gender conspiracy theory is spreading across the world – Marta Marchlewska, Adjunct assistant professor, Head of the Political Cognition Lab, Institute of Psychology, Polish Academy of Sciences; Aleksandra Cichocka, Senior Lecturer in Political Psychology, University of Kent
    „People who believe in the gender conspiracy theory think that a gender ideology is a secret plot by powerful people to hurt their in-group – for example, the Catholic church. This is in fact how most conspiracy theories work. In line with this reasoning, academics and activists who emphasise that gender is not only a biological phenomenon, but also a psychological one, are seen as enemies of human nature.
    Together with feminists and the broader LGBTQ movement, they are perceived as strategically and purposefully seeking to deny the importance of the traditional differentiation of men and women. This alleged denial has been blamed for triggering conflict between the sexes. Proponents of the conspiracy theory also believe that it is destroying the family unit, which is one of the most important values for Catholics.
    While researchers aren’t entirely sure where and how this conspiracy theory started, the view has now spread across the world. Dariusz Oko — a Catholic priest and a professor at the Pontifical University of John Paul II in Poland — has presented some of the most extreme opinions on the matter. According to him, “genderists like to act secretly, in silence, like a mafia. They want to do their revolution top-down, by taking the centres of power and the media. They prey on citizens’ ignorance to bypass democratic procedures and forcefully impose their ideologies”.
    Barbara Rosenkranz, an Austrian politician, has also expressed conspiratorial claims about gender. She has warned against a totalitarian conspiracy of gender activists that allegedly aim to create a new type of human being – “a genderless person”. She has argued such plans are pursued secretly by an “elite” blinded by ideology, ignorant of the laws of nature and tradition.
    Similar views were voiced by Michel Schooyans, a Belgian priest in his 2001 book entitled The Hidden Face of the United Nation. They have also been backed by representatives of the La Manif Pour Tous movement in France, which claims to defend the “traditional family”.
    All of these authors, activists and religious officials seem to put forward similar messages, which are typical for conspiracy theories in general. One is to warn people of the threats posed by gender theory, which allegedly aims to secretly destroy the Catholic church. The other is that they promote actions to stop the conspiring enemies from executing their nefarious plan, such as banning sex education in schools.”
    Etc, etc. Termenul „conspiracy” apare de 20 ori in acest articol de 1939 de cuvinte.
    https://theconversation.com/how-a-gender-conspiracy-theory-is-spreading-across-the-world-133854

    B) Marxist Feminism’s Ruined Lives – Autoarea e Malory Millett, sora lui Kate Millett, autoarea cartii Sexual Politics
    „It was 1969. Kate invited me to join her for a gathering at the home of her friend, Lila Karp. They called the assemblage a “consciousness-raising-group,” a typical communist exercise, something practiced in Maoist China. We gathered at a large table as the chairperson opened the meeting with a back-and-forth recitation, like a Litany, a type of prayer done in Catholic Church. But now it was Marxism, the Church of the Left, mimicking religious practice:
    “Why are we here today?” she asked.
    “To make revolution,” they answered.
    “What kind of revolution?” she replied.
    “The Cultural Revolution,” they chanted.
    “And how do we make Cultural Revolution?” she demanded.
    “By destroying the American family!” they answered.
    “How do we destroy the family?” she came back.
    “By destroying the American Patriarch,” they cried exuberantly.
    “And how do we destroy the American Patriarch?” she replied.
    “By taking away his power!”
    “How do we do that?”
    “By destroying monogamy!” they shouted.
    “How can we destroy monogamy?”
    Their answer left me dumbstruck, breathless, disbelieving my ears. Was I on planet earth? Who were these people?
    “By promoting promiscuity, eroticism, prostitution and homosexuality!” they resounded.
    They proceeded with a long discussion on how to advance these goals by establishing The National Organization of Women. It was clear they desired nothing less than the utter deconstruction of Western society. The upshot was that the only way to do this was “to invade every American institution. Every one must be permeated with ‘The Revolution’”: The media, the educational system, universities, high schools, K-12, school boards, etc.; then, the judiciary, the legislatures, the executive branches and even the library system.”
    Termenul conspiracy apare de 0 ori.
    https://archives.frontpagemag.com/fpm/marxist-feminisms-ruined-lives-mallory-millett/

      • Legatura e in articol.

        „Persoane sau organizaţii din afara şcolii, asta poate să însemne şi (sau poate mai ales) ONG-uri care vor avea ca obiect de activitate – subvenţionat prin diverse granturi – exact acest tip de educaţie. Numai că, la noi, aşa ceva nu sună bine. Nici pentru părinţi… si, mai ales, nici pentru o anumită parte a societăţii, “de dreapta” (fundamentalistă), pentru care ONG-urile – oricare ar fi ele – nu sunt nimic altceva decât coloana a 5-a a “ideologiei de gen” şi a “corectitudinii politice” occidentale… Noi importăm ca probleme clivajele ideologice ale Americii lui Donald Trump şi ca soluţii răspunsurile Rusiei lui Vladimir Putin. Căci cum altfel decât putinism, orbanism ori erdoganism poate fi numită această reactivitate la adresa organizaţiilor neguvernamentale şi apelul la Stat pentru a le interzice?… Cum se face ca din tot ce au însemnat ONG-urile pentru noi în aceşti 30 de ani… am ajuns să polarizăm totul pe “ideologia de gen”… şi “corectitudinea politică”?… Nu e o întrebare retorică, dat fiind că nu am un răspuns la ea. Singura explicaţie ce-mi vine în minte e tentaţia autarhiei şi refuzul străinului.”
        Si autoarele primului articol, si a celui de-al doilea, sunt tot straine.

  5. Imi permit sa fac doua observatii: atunci cand discutam despre „cazurile spectaculoase de mame minore” sau despre tara cu cele mai multe mame minore ar trebui sa spunem si ca acestea fac parte din multimea celor needucati, cu doar un minim de cultura. Dar ma gandesc nu neaparat la educatie sexuala, ci generala. O familie cu un anumit grad de cultura nu cred ca va avea parte de asemenea cazuri, nu mai mult de 5% din totalul acestora, poate chiar mai putin. Asadar la nivelul de educatie generala ar fi mult mai bine sa ne concentram, am obtine rezultate categoric mai bune. In timp. O generatie educata isi va educa la randul ei copiii. Chestiunea vietii sexuale este una ale carei baze se pun in primii ani ai adolescentei si, cred, cel mai bun exemplu e chiar familia in care cresti.
    A doua observatie: daca parintii nu doresc abordarea unei materii optionale, trebuie sa respectam opinia acestora. Fie ca ne convine, fie ca nu. Sa ne amintim cand problema era despre obligativitatea predarii religiei in scoli. In cele din urma s-a ajuns la a fi optionala. Si s-a spus ca asta e bine. Parintii sa decida. Asadar acum cand e vorba tot de o materie (optionala, nu obligatorie) nu mai e valabila aceeasi masura?

    • La fel cum spalatul n-ar trebui sa fie „optional”, educatia pentru sanatate (asta include si pe cea sexuala) ar trebui sa fie OBLIGATORIE, nu optionala!

      • Stimata Codruta, in principiu ceea ce spuneti e adevarat. Dar… pe lumea asta mai sunt multi altii, cu opinii cat de cat diferite, ale unuia fata de ale altuia. Sa va dau un exemplu: pentru un credincios crestin, o fata bisericeasca, cred ca e mult mai importanta credinta decat a fi spalat (nu ca s-ar exclude reciproc). Adica un om, fie el si nespalat, e mai presus decat, sa zicem, unul spalat dar necredincios. Dar – cred eu – ceea ce trebuie sa punem in practica este ideea de a nu OBLIGA, oricat de mult am fi convinsi ca avem dreptate.

  6. Era sexualitatea tabu în toate religiile? chiar? Grecii și romanii antici erau mult mai religioși în comparație cu cei actuali, japonezii, chinezii, indienii au dezvoltat o arta erotica și au creat capodopere dedicate erosului și sexului… Cum de nu recunoaștem bigotismul și lipsa educației sau relele intenții… cum nu recunoaștem implicarea bisericii? până când nu vom ști să punem intrebari corecte și să căutăm soluții copiii vor înțelege inadecvat provocările unei lumi care evoluează accelerat, inclusiv cele sexuale și, desigur, vor afla ceea ce le satisface nevoia de cunoaștere din diverse surse, fie că vrem sau nu. Și, ceea ce intra in responsabilitatea adulților, capabili sau nu să-si îndrume copiii, victimele lipsei de educație ne vor privi în ochi cu inocenta agresată , intrebandu-ne sau intrebandu-se cu ce au greșit și cum pot evita greșeli viitoare, descoperind tragic că lumea e altfel decât li s-a propovăduit acasă și aiurea…

    • Halal religiozitate, sa adori un falus sau statui cu falusuri supradimensionate, fapturi jumate om jumate fiara.
      Foarte religiosi erau romanii cu bacanalele si lupercaliile lor.
      Cat despre banchetele grecesti unde homosexualitatea era cheia intrarii (fara joc de cuvinte) – jos palaria.
      Crema cremei (iarasi fara joc de cuvinte).

  7. Ba eu cred ca platforma si continutul orelor de educatie sexuala sunt foarte clare. Nu trebuie decat sa ne uitam, de exemplu, la standardele OMS concepute pentru acest scop.

    Puteti descarca documentul in limba preferata, la adresa de mai jos. Standardele sunt in capitolul cu Matricea.

    https://www.bzga-whocc.de/en/publications/standards-in-sexuality-education/

    Cateva extrase, pentru educatia copiilor de 0-4 ani, exista si aspecte practice, jocuri:
    – bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie
    – descoperirea corpului și a organelor genitale proprii
    – devină conștienți de identitatea de gen
    – își exprime propriile necesităţi, dorințe și limite, de exemplu în contextul „jocului de-a medicul”

    Totul depinde de cat de „progresisti” suntem. Mie, mai retrograd fiind, chestiile de mai sus imi suna a pedofilie.

    Pe de alta parte, domnule Maci, de ce e atat de grav ca parintii sa isi dea acordul pentru ce studiaza copiii? E evident ca subiectul are implicatii in moralitate, principii, credinte (protejate de Constitutie si drepturile omului), de ce sa lasam statul sa ne conduca aspectele fundamentale ale vietii? Eu, unul, m-am saturat de comunism si de intruziunea statului in viata mea personala.

  8. Ideile dvs corecte nu vor avea rasunet acolo unde e nevoie pana nu vom avea o populatie educata… efectul unui invatamant de calitate?

  9. Suntem pe acest pamant ca. 7,5 miliarde de oameni si singura posibiliate civilizata de a controla intr-o anumita masura „explozia demografica” este educatia , printre care si cea sexuala, conditia si emanciparea femei , combaterea ideilor patriarhale si vaccinarea copiilor.
    Biblia si Coranul au fost scrise pe vremuri in care existau ca. 300 de milioane de fiinte umane pe pamant, dictonul genezei Moise 1, 1- 2,25 „fiti fertili si inmultiti-va” fiind cat de poate de actual.
    Acum dupa 2000 de ani devine o povara si un pericol, cineva spunea „cel mai periculos animal este fica mea” in fata provocarilor demografice.
    Religia este cea mai mare opreliste in fata unui control demografic efectiv si absolut necesar altfel omenirea va disparea, mai repede decat am crede si dori pe langa celalte aspecte legate de explozia demografica.

  10. Educatia sexuala ar trebui facuta cu parintii, nu cu elevii.
    Iar parintii blindati cu noile cunostinte, cu materiale informationale si o minte mai deschisa, se vor duce acasa la copii si le vor explica.

    Altfel, este degeaba. Poate sa vina la clasa si cel mai mare sexolog de la Harvard sa ii explice copilului ca nu e nicio rusine sa mai faca o masturbare din cand in cand, daca copilul se duce acasa si-l ia la misto fratele mai mare ca face „treaba rusioasa cu mana” sau ii da taica-su o scaltoaca dupa ceafa de uita cum il cheama atunci toata „educatia sexuala” facuta la scoala se pierde instant.

  11. Dle Maci, eu ma voi lega aici doar de remarca dvs privind sabotarea legii prin introducerea obligativitatii cererii acordului parintilor. Nu sunt inca foarte hotarat cum e mai bine; deocamdata raman la parerea ca e mai bine sa ceri acordul parintilor si, daca ti se pare necesar, sa ii inveti pe ei de ce e important sa isi trimita copiii la aceasta ora.

    De fapt, gasesc ca aici este cheia unei dezvoltari durabile si (cat mai) armonioase intr-o societate. Nu in abordarea prin forta (orice lege presupune asa ceva), ci abordarea prin convingere. Dar, de multe ori, oamenii (chiar bine intentionati), gandesc asa: eu am dreptate, am argumentele astea (solide, stiintifice), si deci parerea mea trebuie imbratisata de toata societatea. Daca nu adera singuri (si nu ma obosesc sa fac un efort foarte mare sa ii conving – sau poate nu am rabdare), ii oblig direct. Si cum nu ii pot obliga pe adulti (sau nu la fel de usor), ii oblig sa ma lase sa le educ copiii si uite-asa ocolesc nevoia de a mai convinge pe cineva de ceva. E mai usor, mai rapid, etc.

    Vad urmatoarele probleme:

    1. Se starneste fix reactia contrara si pe buna dreptate. Daca eu nu stiu (fiind needucat) aceleasi lucruri ca tine, tot ce vad e ca tu vrei sa faci, prin forta (lege) ceva impotriva convingerilor mele. Cum dracu sa nu fiu impotriva? Nu e o reactie naturala? Sa nu devin suspicios? Ce frumos ar fi sa nu fie asa…dar nu cred ca e propriu oamenilor (sau nu tot timpul).

    2. Se poate uneori, in subiectele mai sensibile, sa nu existe de fapt un consens, nici macar stiintific. Si atunci eu ii iau pe ai mei, tu pe ai tai si cand nu ne intelegem, tu (sau eu), ne impunem convingerile prin forta. Si pe cale de consecinta, cand celalalt ajunge la putere isi impune el convingerea sa si asa mai departe. Se intampla asta in multe societati si nu e deloc placut. Fiecare vine si distruge ce a facut precedentul, pentru ca nu se simte inclus in solutie. Vrei pace – negociezi. Vrei razboi – impui (prin forta).
    De exemplu, nu cred ca daca iei 30 de psihologi si ii intrebi, independent, la ce varsta sa inceapa educatia sexuala, or sa dea toti FIX acelasi raspuns. Si poate ca or sa spuna ca asta depinde inclusiv de copil (unii sunt precoce, altii mai putin). Aici ajungem la problema nr. 3

    3. Regulile si legile tind sa uniformizeze, cu tot ce presupune asta. Si se pot da exemple negative, in care unii oameni (copii, tineri, adulti), nu sunt de fapt pregatiti pentru anumite lucruri la varsta la care legea/ regula ii considera. A se vedea jocurile de noroc, alcoolul, fumatul, condusul, votatul (?).

    4. Daca facem o regula din a considera ca parintii nu stiu cum e bine pentru copiii lor, ca nu merita sa incercam sa-i educam, ca nu are rost sa-i ascultam ci ca mai bine ne bagam noi si ii obligam sa faca intr-un fel sau altul, atunci ce rost mai au ei? Doar acela de a procrea si pe urma de a furniza alimente? Educatia pe care o fac parintii (zilnic), vizeaza pana la urma toate aspectele, chiar daca ei declina unele in favoarea institutiilor (sau persoanelor) competente. Mie mi se pare mai valoros, durabil, sensibil sa incercam sa-i educam pe ei (cu toate riscurile, inclusiv acela de a nu reusi), decat sa le luam copiii si sa zicem, gata, parintii vostri sunt niste needucati si noi stim mai bine si asta e. Iar daca o luam pe calea asta, atunci de ce sa nu dam teste de-acum parintilor si sa vedem ce stiu, cum stiu, sa ne asiguram ca toate aspectele educatiei lor sunt conforme cu regulie si ideile noastre. Deci, pe cale de consecinta, sa ii transformam in niste automate de ingrijit copii.
    De fapt, cred ca nu exista fiinta umana 100% rationala si deci si in privinta asta (a educatiei sexuale) unii vor fi, altii nu. Ce facem cand nu ne place ca altii sunt irationali? Ii educam cu forta? Atunci avem mult de furca si ar trebui sa ne asteptam si noi la acelasi tratament.

  12. O primă chestiune, că e chiar in titlu: am remarcat cum pe nesimțite Coaliția asta a devenit un soi de marotă pentru intelectualul public rumân și, desigur, un bun prilej de a se da rotund ca purtător de cauză. Nobilă pasămite, ridicolă in realitate, așa cam ca o moară pe care o izbești cu tastatura ori de câte ori de umple de nervi vreo trăsnaie neaoșă. Deci cine revine? Altfel, tare mult mi-ar plăcea să apară un brav ONG cu numele „Coaliția pentru Concubinaj”, dar se pare că nu există suficienți curajoși pentru asta… :)

    Apoi, cine se pronunță public asupra subiectului „educația sexuală in școlile publice”, pro sau contra? Ca să știe toată lumea la ce riscuri se supune și in ce tabără intră adoptând vreo poziție. Întâi, pentru că așa e normal să pornim -cronologic-, inițiatorii și susținătorii noii educații sexuale. Aceștia, in viziunea celeilalte tabere, conspiră împotriva familiei și, in general, a unei vechi ordini sociale, dar s-au remarcat de vreo 20 de ani prin sumedenia de proiecte/legi ce au diluat instituția căsătoriei și au înlocuit calea naturală a descoperirii iubirii cu una artificială, recte informația seacă furnizată de un sexolog (iar dacă unii consideră ideea existenței acestei științe ca fiind ridiculă le recomand nu un manual ci un serial – Masters of Sex- ca să descopere ce serioasă e situațiunea). Ceilalți nu-s altceva decât un grup reactiv, foarte pestriț, unii in organizații civice (in Coaliții sau altcumva), alții in partide. Înainte de ofensiva primilor -numiți și progresiști (in mod impropriu, vom vedea de ce), reacționarii nu aveau nicio idee despre educația sexuală și nu se ocupau cu asemenea civisme.

    Paradoxal insă cele două grupuri au mai multe in comun decât își imaginează. Ceea ce îi mână in lupta cea mare e însăși incapacitatea de a accepta calea naturală a devenirii propriilor odrasle. Și progresistul (închipuit) și reacționarul sunt stăpâniți de sentimente cel puțin ignobile: o frică teribilă de sexualitate, o lașitate ordinară in fața expansiunii fiziologice a copilului, o jenă aproape patologică față de natură; și unul și altul caută cu disperare să scape de responsabilitatea transmiterii informațiilor despre procreere/organe/activități sexuale către copii. Asta este calea naturală de care vorbeam, unul din pașii pe care copilul trebuie să-i parcurgă pentru a evolua firesc (ceilalți pași țin mai mult de ritualul de împerechere, nu o să detaliez aici), iar îndrumarea minimală in (re)cunoașterea propriilor instincte e ceea ce speră să obțină întrucâtva; dacă părinții nu-și fac datoria e tot natural ca alții, mai mult sau mai puțin străini, să intervină și să preia rolul de îndrumător (frați mai mari, unchi, bunici, prieteni etc).

    Progresistul (închipuit) e de cele mai multe ori un biet înapoiat și frustrat sexual ce nu și-a rezolvat nici măcar propriile fantasme identitare (precum cele ce pasămite i-ar redefini genul), ca atare normal că-și face planuri mărețe in privința copilului său ce va fi educat și împins pe cele mai înalte culmi ale orgasmului de către Sistem. Își pune toată încrederea și speranțele in Sistem. Visează cu ochii deschiși la Sistem și ne povestește a doua zi visul său umed.
    și i se pare că, prin poveștile lui grozav-savante, pune cumva umărul la propășirea Sistemului. Abia așteaptă ca un profesoraș mediocru de provincie (foarte probabil obsedat sexual, că cine altfel s-ar băga in Sistem ca să le vorbească unor minori despre sex?) să-i distrugă mental odrasla, dar se minte și se umilește -când afirmă ritos că el, Părintele, e un nătâng incult in materie de eroticism, pe când EL, Sistemul, e un Geniu capabil să scoată sarcina vie din adolescente, doar prin concentrare și meditație .. :) Cum altfel ar putea altfel să accepte așa nonșalant să fie zvărlit din calea naturală a dezvoltării propriului copchil dacă nu prin autoemasculare? Cine altcineva ar putea să renunțe de bună voie și in gura mare la drepturile naturale părintești?

    „Nu mai firesc să li se spună copiilor”

    Nu. Nici firesc și nici să li se spună. Impersonalul e nefiresc, autoritatea străinului față de un minor la fel, iar „știința” sexului/reproducerii e atât de precară incât nu, nu e firesc să fie „predată”. Și mai avem și experiența altor pedagogi mulți, iresponsabili juridic și anonimi, căci exact așa s-a procedat de vreo 2000 de ani încoa, sub religia demonizării iubirii trupești. Să nu uităm că trăim intr-o societate care incă mai valorizează aberația cunoscută sub numele de ‘păcatul originar’, adică intr-o lume ce trăiește sub mitul expierii colective. Nu e ca și când in acest răstimp am fi avut un vid educațional in materie, căci s-au găsit destui dascăli care să pritocească la veșmântul mental al instinctelor și fanteziilor noastre țesut din fir de culpă și croit pe calapodul unui monogamism oriental. Rezultatul? Mai e nevoie să-l descriu?

    Și am ajuns la reacționarul trezit la viață de progresistul zgomotos. Acesta este vechiul poltron încuiat incapabil să-și depășească temerile, tabuurile și obsesiile (unele dogmatice) și să relaționeze cumva cu proprii copii in sensul transmiterii unor cunoștințe minimale despre viața sexuală, care reclamă astăzi -dezolant- drepturi pe care niciodată nu și le-a exercitat. Reacționarul este primul, cronologic vorbind, ce a cedat in fața propriilor îndatoriri parentale, este primul care s-a retras speriat in găoace la primele semne ale pubertății copilului, primul care a amuțit sau s-a isterizat când progenitura a săvârșit primul act sexul. Este primul care s-a îndepărtat de calea naturală. Și i-a lăsat pe alții să-i învețe copchii cum e treaba cu sexualitatea. Adică pe sexologii din Biserică. Reacționarul a fost tare fericit când a apărut Biserica cu specialiștii ei in manipularea minorilor, căci in acest fel putea să se derobeze definitiv de educația plozilor. A scăpat de ei și totodată de griji (in familia pur creștină e liniște, nu se aude nicio telenovelă vuind obscen, căci până și a pomeni de vreun BTS era și este tabu pentru ei), câteodată a scăpat și de prezența lor (căci unii erau luați pe sus și duși in citadelele masturbării colective cunoscute sub numele de mănăstiri).

    Progresistul (închipuit) și-a găsit și el o Biserică doldora de specialiști in facerea și prefacerea lumii. Și e nerăbdător să o vadă in acțiune ca să scape și el de grijile și supărările pe care inevitabil le aduc copiii. Nu-i ajunge că Sistemul i-a capturat copilul și-l ține sechestrat juma de zi in lagărele sale, acum năzuiește să devină cu totul iresponsabil și absent in viața sexuală a copilului (da domnilor, vrem nu vrem suntem și noi incluși, prin datul naturii, acolo) și dă cu piciorul ideii -vetuste??- de consimțământ parental. I se pare de neconceput că specialiștii Sistemului ar putea da chix masiv și că ar putea exista, in pofida abdicării sale, o formă de responsabilitate morală pe care copilul său o va reține și o va aborda pe viitor (gen: „tată, de ce nu mi-ai zis nimic despre corola de minuni a lumii și m-ai lăsat pradă unor prădători ce mi-au sădit in minte obsesia carnalului, banalitatea perversității și binefacerile coitului de zi-cu-zi in timp ce mă abuzau sexual?”

  13. Total gresita abordarea. Faptul ca avem un numar mare de tinere fete mamici si un numar mare de violuri nu tine de lipsa de cunostiinte de sexologie, ci de lipsa de caracter. Cunostiinte de sexologie au tinerii nostrii chiar prea multe, ca e la liber pe internet. Sunt beton in domeniul asta, ne intrec si pe noi, adultii. Problema e la caracter, acolo trebuie umblat. Cand o sa avem preponderent tineri de caracter, atunci vor disparea si problemele acestea. Dar progresistii insista cu educatia sexuala, nu pentru lipsa de cunostiinte, ci pentru ideologizarea tinerilor cu ideile lor progresiste. Acesta e adevaratul motiv al introducerii educatiei sexuale in scoli. Deci toata tarasenia e drapata cu slogane de bune intentii pentru adormit constiinte. E adevarat acest lucru si cu studiul religiei in scoli, e aceeasi problema, ca unii doresc de fapt indoctrinarea elevilor si nu cunostinte de religie. De aceea e bine ca se cere acordul parintilor si aici. Tendinta de indoctrinare fie a conservatorilor, fie a progresistilor, pe seama elevilor si copiilor e nociva si trebuie combatuta, ba chiar eliminata. Deocamdata preventiv prin acordul parintilor, dar ar trebui si o lege speciala care sa interzica indoctrinarea copiilor, elevilor si studentilor.

    • @MariS,

      Marete vorbe, fapte putine. Si cam care e solutia domniei tale la problema adolescentelor gravide, abstinenta pana la casatorie? Nu o sa se intample, in conditiile in care tinerii din ziua de azi aleg sa se casatoreasca foarte tarziu din motive economice. Fara o educatie sexuala, problema ramane cum am stabilit, ba mai rau, o educatie conservatoare o sa duca la multe sarcini nedorite cu consecinte devastatoare asupra unor vieti, avand in vedere ca tinerii au access la informatii la liber pe internet, si nu de cea mai buna calitate.

  14. Ca să nu fie dubii, spun din start că nu am fost, în nici un caz, printre susținătorii așa-zisei „coaliții pentru familie”, neparticipând la „referendumul” din octombrie 2018, legat de „familia tradițională”. Motivele neparticipării se regăsesc aici:

    https://paganelis.wordpress.com/2018/10/04/stauacasa-despre-mascarada-din-6-7-octombrie-2018/

    Am scris, atunci, în acel text, și că „În plus, n-am auzit nici BOR, nici „coaliția” sau/și vajnicii susținători ai „familiei tradiționale” să fie îngrijorați de miile de fete minore care, fără voia lor, au devenit mame? Și, pentru că cei care le-au lăsat însărcinate au fost prea lași ca să devină tați, fetele respective, cu tot cu copiii lor, sunt „în afara” definiției „familiei tradiționale”! Ce-o să le faceți, tovarăși din BOR și „coaliție”: o să-i omorâți cu pietre? Nu mai bine, cu banii aruncați pe fereastră, inutil, se găseau soluții de a ajuta aceste tinere mame minore, cu copiii lor?”

    Pe de altă parte, declar, răspicat, că NU voi accepta așa ceva pentru copilul meu (fetiță aflată în ciclul primar), atâta vreme cât nu va exista GARANȚIA, confirmată de respectivii, sub jurământ pe Biblie, că, în aceste ore nu se va urmări, nici „pe șleau”, direct, nici perfid, pe ocolite (mai ales!) ca să se inoculeze în mințile copiilor că pot deveni din băieți „fete”, sau viceversa! Credibilitatea, atât a măsurii de a se face „educație sexuală” în școli, și mai ales, a ălora de o propun – preluând, „pe nemestecate” din „limba de lemn” a societății p(r)ost-moderne, numită „political correctness”! – este nu la pământ, ci chiar sub nivelul solului!… Prin alte părți – la britanici, de pildă – în cadrul unor asemenea ore, încă din clasa întâia, copiii sunt „învățați” să își „cunoască” corpul, puși să se masturbeze… Așa ceva NU voi fi de acord să se întâmple, la noi, nu doar cât va fi fata mea la școală, ci nici după aceea (că și ea va avea copii și așa mai departe)!…

    Pot „susținătorii”, chiar aprigi, ai „educației sexuale” – între ei, și useriști, din câte am văzut! – să demonstreze, PRIN FAPTE, buna-credință legat de acest subiect? Să nu uităm că o veche vorbă spune că „Drumul spre iad e pavat cu intenții bune!”… Cât de sincer este demersul celor ce susțin „educația sexuală” în școli? Sau, ca să fiu mai clar, ESTE el sincer?

  15. Din cate tin minte (destul de bine!!!!!) acum vreo +50 de ani ce ma deranja nu era lipsa educatiei sexuale (zero!) sau precaritatea cunostintelor teoretice de care dispuneam. Ci lipsa ocaziilor de .. practica!!!

    Asa ca nu prea vad la ce ar fi utila azi o asa zisa educatie sexuala…
    Mult mai utile mi se par a fi niste .. lectii mai aprofundate de metode anticonceptionale, altele decat avortul…. predatye pe la 17 ani

    Cat despre mamele niteluis mult prea tinere (sa zicem sub 17 ani!) si mai ales in cazul celor de 12 -15 ani cred ca … ar trebui recomandata ABSTINENTA! Nu educatia sexuala .. mai ales ca ultinele leaturi par a se „maturiza” la varste din ce in ce mai tinere!

    A da. Si familia „traditionala” Roma imperiala era ingaduitoare cu homisexualitatea. Creta minoica … uf! Dar pana si i n Creta minoica casatoria insemna obligatoriu un barbat si o femeie (ma rog in cazul celor avuti mai intra in combinatie si un numar variabil de sclave)

  16. Și totuși caree problema?! De ce e acordul păprinților pentru o materie opțională o crimă împotriva umantății ?! :)

    Copii mei au avut cam 75% din materii opționale începând de prn clasa a Vi-a. A trebuit ca atât eu cât și soția mea să semnăm/aprobăm în fiecare quadrant planurile lor educaționale pentru următoriul quadrant. Nu mi se pare deloc ceva deplasat. Dimpotrivă. Părinții trebuie să fie cât se poate de implicați în educația copiilor lor.

  17. Felicitari domnule Maci! Un text bine scris, delicat si consistent, precis si nuantat. Imi cer eu scuze pentru forumistii care nu respecta nici cunoasterea, nici calitatea umana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro