Un domn student îmi atrage atenţia, taman din Oxford, că a apărut „Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar”, prin ordin al ministrului, ceea ce eu, de la Bucureşti, nu am sesizat. „Trebuie să scrieţi ceva, pe puncte” mă somează domnul student. Îi spun că nu am tragere de inimă pentru că părerile mele oricum nu sunt luate în seamă. Am mai încercat. El insistă şi-mi cere să-i dau lui raportul dacă nu vreau să vorbesc în eter. Cum nu e bine să-i refuzi pe domnii studenţi, iată ce cred eu.
E bine că s-a ajuns la conştientizarea faptului că morala instituţională e un lucru important, de care trebuie să ne ocupăm mai insistent. Nu s-a ajuns însă la convingerea că aceasta e o chestiune profesională şi ea e abordată la noi cu toate tunurile de confetti ale amatorismului. Imaginea contează. E bine că ideea e impusă politic de sus, prin voinţă politică, căci altfel nu a putut fi impusă nicăieri. Lumea mestecă zilnic „morală” dar, la o adică, o ascunde sub preş.
Codul în cauză are mai multe hibe de text, dar marele lui neajuns e că nu a fost făcut să fie operaţional. El va fi o nouă foaie de hîrtie în sertarul birourilor directorale. La inspecţii ni se va spune: „Da, avem”. De pildă, un cod-cadru ca acesta, la nivel de minister, nu poate prevedea reguli specifice pentru toate şcolile, care sunt atât de diverse. El poate stabili numai principiile etice ale domeniului (dovadă că avem un etos comun), dar regulile specifice trebuie să fie concepute de fiecare şcoală, în funcţie de particularităţile şi experienţele morale ale ei. Sigur, câteva direcţii mari trebuie date, dar nu trebuie uitat că un cod etic trebuie să fie produsul conlucrării întregului colectiv al şcolii; toţi trebuie să-l simtă ca emanând de la ei, nu ca impus de minister sau de direcţiune. Apoi, un cod etic trebuie să trateze pe picior de egalitate toate entităţile implicate, de la elevi la primărie, nu să tragă spuza pe turta şcolii. El trebuie să fie transparent. În fine, e necesar ca el să fie prins într-un sistem de management al eticii, într-o „infrastructură etică”, despre care nu se spune nici un cuvânt în textul nostru. În alte ţări, toate acestea le rezolvă firmele de specialişti. Principiile etice sunt uitate, deşi se vorbeşte despre un cod bazat pe principii. Iar regulile morale nu beneficiază de un criteriu de clasificare ceea ce crează senzaţia că prescripţiile se repetă. Aşa-zisele „norme de conduită” sunt de regulă foarte abstracte, când ele ar trebui să-ţi spună ce să faci şi ce să nu faci. Să nu primeşti cadouri, dar nu se face niciun efort de a defini cadoul. În guvernul american funcţionarii fac traininguri etice pe tema cadourilor. Să nu soliciţi de la părinţi „unele sume de bani”. Cât? O anume sumă e permisă? Plagiatul, conflictul de interese ş.a. sunt uitate, în schimb o valoare centrală e „implicarea în democratizarea societăţii” (nu cumva în „construirirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate?). Ce are lozinca politică cu etica (lăsaţi cacofonia)? Ce are „managementul eficient” al directorilor cu etica?
Dar domnul student vrea pe puncte. Să-i satisfacem doleanţele. După mine,
- Acest cod-cadru ar trebui să dea doar direcţiile facerii unor coduri operaţionale la nivelul şcolilor, fără a pretinde că e un cod operaţional. Un cod etic trebuie să fie flexibil, el trebuie să poată fi îmbogăţit odată cu acumularea de noi şi noi experienţe. Statutul său de lege împiedică însă acest lucru. El ar trebui să conţină doar un set clar de principii morale, larg recunoscute, comune, sub care regulile morale specifice să poată varia. Or, în acest cod se uită principiile şi se insistă pe reguli.
- El ar trebui să înceapă cu o declaraţie de valori, asumate de către comunitate, şi să dea expresie voinţei politice a guvernului de a crea organizaţii şcolare integre şi un sistem naţional de management al eticii („infrastructuri etice”) în şcoli. Apoi, cele câteva principii morale veritabile (e.g. principiul autonomiei, al respectului demnităţii, al dreptăţii, al binefacerii etc.) ar crea o bază şi o orientare rezonabilă pentru autorii codurilor din şcoli.
- În fine, ar trebui incluse câteva obligaţii ale şcolilor pe această temă (nu reguli morale specifice):
- să-şi creeze propriile coduri, cu reguli morale comune, dar şi specifice;
- să îşi creeze un Comitet de etică – specializat pe perfecţionarea codului etic, adică pe studiul problematicii acestuia şi pe propunerea de îmbunătăţiri, ca şi pe consilierea morală;
- să îşi creeze un Birou de etică, având în frunte un director sau responsabil (ca la asigurarea calităţii) şi mijloace adecvate (aceasta e o structură managerială);
- să îşi creeze o Comisie de litigii (judeţul e prea departe) sau să facă o asemenea comisie neutră, pentru toate şcolile, la primărie;
- să înfiinţeze un hotline etic (având la capăt Biroul de etică şi consilierii şcolari);
- să încerce încet-încet să organizeze traininguri etice şi autotraininguri online.
În felul acesta cred că s-ar putea pune pe picioare, treptat, un cod etic viu. Altfel, vom avea tot o iniţiativă moartă din faşă. Suntem specialişti mari în aşa ceva.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol binevenit!
Asta e marea noastră problemă: incapacitatea de auto-organizare, de coagulare de jos în sus. Iar tendinţele firave de a face acest lucru sunt adesea descurajate de măsuri venite de sus în jos – inepţii de tipul acestui „Cod de etică pentru învăţământul preuniversitar”.
Marea problemă în învăţământul preuniversitar – plagiatul (copiii iau de pe net referate şi nu le spune nimeni că asta nu e în regulă) – e o chestiune de sistem (datorată inclusiv programei), care nu se rezolvă prin „Coduri de etică” venite de sus. Ca să nu mai vorbim că acest cod, aşa cum spune dl Mureşan, nici măcar nu menţionează plagiatul.
Ar trebui să existe o presiune publică din partea specialiştilor în etică. De aceea, mă bucur că acest articol a fost scris.
Argumente Pro:
1. Inceputul unui proiect fie el si stangist la prima, a doua si a treia vedere nu trebuie trebuie subestimat pentru ca inca nu stim inca cum poate evolua, indeosebi in cazul de fata unde nu cred ca exista miza politica si in consecinta mediul academic / specialistii ar putea modela / influenta in mod pozitiv implementarea lui.
O boala generala este la noi sa avem idei generoase dar sa le implementam jalnic. Unul din motive este lipsa contactului cu realitatea a factorilor de raspundere. Politicienii numiti ministrii nu sunt neaparat profesionisti ai domeniului sau daca sunt au interese. In schimb ministerele sunt intesate de oameni acumulati in timp pe criterii de politica si nepotism. Am avut ocazia sa am contact cu doua ministere si am ramas uimit de calitatea slaba a oamenilor. E un servilism fata de sefi dublat cu incompetenta. Nu au curajul sa se opuna unor ordine stupide si de multe ori nici nu au capacitaea intelectuala si profesionala de a o face. Provin in schimb de regula din familii bune ceea ce le da un sentiment de autosuficienta. De aceea astfel de oameni creeaza strategii absolut inoperante care adauga an de an tone de hartie la productia ministerelor. In invatamant in special vreun deceniu s-a urmarit deschiderea unei cai pentru universitati particulare. Nu contest insa ca si la stat sau pripasit destui care n-au de-a face cu spiritul academic. In genere cine intra lector ajungea la pensie conferentiar sau profesor si de multe ori intr-o viata de om abia reuseau sa scaoata cateva plagiaturi si alea chinuite. Invatamantul preuniversitar a pendulat intre blazarea si nepasarea zonelor cu elevi slabi ( la tara, cartiere marginase sau licee fara noroc) si cateva scoli si licee unde se scoteau vedete fie ele vedete de fitele parintilor fie tocilari performanti cu rezultate olimpice. Totusi mult trambitatele rezultate olimpice n-au fost niciodata excesive. Nu Romania e pe primul loc la clasamentele intre tari in nici un domeniu. Ca si gimnastica unde succesele trecute ne mai fac sa smulgem cate o medalie (mai rar azi medalii de aur pe echipe si dominarea autoritara din deceniile trecute) matematica mai reuseste cate ceva. In rest reforma cu directie. Schimbarea tipului de invatamant in loc sa schimbe paradigma a produs manuale alternative cu variante sporite de spaga ministeriala si cu mii de mizerii intre profesori.
Excelent articol, insa greu de citit pentru kafkienii din ministere.
” E un servilism fata de sefi dublat cu incompetenta. Nu au curajul sa se opuna unor ordine stupide si de multe ori nici nu au capacitaea intelectuala si profesionala de a o face. Provin in schimb de regula din familii bune ceea ce le da un sentiment de autosuficienta. De aceea astfel de oameni creeaza strategii absolut inoperante care adauga an de an tone de hartie la productia ministerelor.”
O sinteză foarte corectă din păcate. Aș adăuga că unii dintre angajații de „familie” sau din miniștrii zeloși, dar habarniști ar trebui să fie plătiți ca să stea acasă. Nu de alta, dar în încercarea de a-și justifica prezența, încurcă mult mai rău.
Mi s-a întâmplat să depun la o coadă imensă acte inutile care nu puteau fi preluate electronic și care – după ce primeau ștampila – erau zvârlite într-o ladă ca hrană pentru șobi, nu exista soft de preluare.
Angajații înjurau consistent că pierdeau o zi fără nici un rost, civilii înjurau coada și întrebau inutil „dar de ce?”. Și li se răspundea resemnat că așa e ordin de sus. Vreun șef proaspăt, îndeajuns de analfabet încât să nu priceapă imposibilitatea implementării peste noapte, dar suficient de „șef” încât să amenințe că-i zboară pe toți dacă nu procedează cum vor mușchii lui.
Excelent articol. Niciodata nu va fi pus in practica ceea ce ati scris.
De ce ? Simplu : nu se poate face nimic in acest sistem nereformat si ultracentralizat. Asa zisa reforma continua a educatiei socialiste multilateral dezvoltate a statului da rateuri constant.
Nu avem nevoie de inspectorate scolare si nici de minister al educatiei atita timp cit descentralizarea trebuie sa duca complet la primarii decizia.
Nu avem nevoie de lipsa competitiei, iar homeschoolingul si unschoolingul ar fi primele decizii de crearea a competitiei mai ales intre scolile actuala si alternativa la a ne asocia usor datorita homeschoolingului si unschoolingului si de crea o altfel de educatie.
Nu se doreste acest lucru pentru ca educatia este finantata per elev si cu cit nu merg elevii la scolile actuale cu atit avem mai putina finantare pentru profesorii actuali.
Ar trebui sa fie date vouchere ca in sistemul suedez , iar scolile de stat sa fie concesionate si administrate de privati, care sa isi poata face liberi o altfel de organizare si propriul cod etic. Alte decizii gen folosirea internetului in a preda lectii la distanta unor copii din mediul rural care nu pot avea acces la profesori buni. Manualele trebuie sa fie la liber si fara aprobarea unor nenorociti de birocrati inutili, iar curicula sa fie realizata exclusiv de asociatiike profesionale si de academia romana, care le vor face lublice si de acolo inainte copii, profii, parintii si piata libera decid care sunt bune si nu birocratii si pilele lui peste voievod.
Oleleiiii! Ce ne faceam daca nu aveam Cod de etica?
Ramaneam, ca sa zic asa, cu etica nereperata?!
In absenta lui, era vorba de spaga, de lipsa de morala, carevasazica, de o adevarata Sodoma si Gomora a invatamantului.
Acum, dupa morala din bancul cu Bula, acum avem de toate, ca numai asta ne mai lipssea…