marți, decembrie 7, 2021

Codurile colorate si sansele modernizarii

Guvernarea (puteti citi si manipularea) prin cuvinte este, poate, cea mai de impact inventie a modernitatii. Pentru a avea efect, insa, cuvintele trebuie sa nu ramane simple cuvinte, ci sa devina semnale sau etichete. Statul roman tocmai a ratat una dintre aceste incercari, aratand cat de departe este inca idealul modernizarii.

In ultimii cativa ani am fost martorii nasterii unui nou (sens al unui mai vechi) cuvant: cod. Galben, portocaliu sau rosu, asteptam, ne temem, ne intrebam cand va incepe: codul de vreme rea. Viteza cu care acest nou sens al cuvantului a intrat in vorbirea curenta este insa, din pacate, invers proportionala cu eficienta vizata de initiatorii codificarii.

Pentru ca asta sunt avertizarile meteorologilor: codificari intuitive, prin culori, ale gravitatii sau intensitatii unor stari de lucruri. Codul este o parte a unui semnal. Semnalul este o comunicare care trebuie sa produca o actiune. Oricine a vazut un semafor stie: rosu, pericol – stai, verde, siguranta – treci. In loc sa ramana semnal, codul a devenit semn lingvistic, cere interpretare inaintea actiunii.

In cazul avertizarilor meteorologice codificate prin culori asistam la o paralizie a intregii societati, autoritati si persoane private. Toti au asteptat pasivi producerea evenimentelor, mobilizarea a fost tarzie si nepotrivita. Functionarea societatii in aceasta situatie este definitorie pentru esecul modernizarii.

Faptele, asa cum par sa fie…

Sute de case ingropate sub zapada, la tara, in cele mai bune zone agricole ale tarii. Locuitorii lor se plang de lipsa de mancare, de apa, de lemne pentru foc. Nu suna asta cel putin ciudat? Sa n-ai prin casa ceva de mancare nu tine de viscol, ci de saracie, care n-are a face cu codul de vreme rea. Saracii au nevoie de ajutor indiferent de vreme.

Am avut apoi o relatie haotica: militari, jandarmi, pompieri, politicieni si ong-isti s-au calcat pe picioare in incercarea de a rezolva ceea ce nu asa se rezolva. Inundatiile distrug casele cu tot cu proviziile de hrana si contamineaza sursele de apa. Este firesc sa le fie oferite sinistratilor adapost, hrana si apa. Viscolul nu distruge locuinte, nici rezerve de hrana si nu contamineaza apa. De ce vedem atunci transporturi de acest fel?

Si mai ales, de ce nu s-a rezolvat nimic pe plan local, pana la aparitia „celor de la centru”? A disparut orice urma de initiativa si de solidaritate printre locuitorii acelor zone? Era greu ca primarul, ajutat de politist si preot – toti platiti din bani publici – sa-si foloseasca autoritatea si sa-i incoloneze pe tineri pentru a-i ajuta pe cei ingropati sub nameti?

Greu de crezut. Imaginile cu tinerii satelor jucand ping-pong in caminul cultural in timp ce militarii sau pompierii muncesc pentru a le ajuta concetatenii sunt reale; reale au fost si imaginile cu barbatii satului adunati la carciuma, in timp ce altii le curatau curtile de noroiul adus de inundatii. Dar indaratul lor, dincolo de ne-simtire, de apatie sociala trebuie sa existe niste cauze mai adanci.

… si asa cum sunt la tara…

Pentru lipsa de reactie generalizata din primele ore ale viscolului exista doua raspunsuri, in functie de relatia cu modernitatea a persoanelor si institutiilor. Comuna celor doua insa este instrainarea, alienarea. Batranul troienit nu mai e aproapele meu, nici responsabilitatea mea, ci a statului.

Omul premodern – cum pare a fi cel putin jumatate din societatea romaneasca rurala – interactioneaza eficient cu realitati naturale, cele codificate il stanjenesc. Stie sa se adaposteasca de vremea rea, nu intelege cum sa se apere de coduri. Intelege ca acestea nu apartin ordinii naturale si lasa reactia in seama celui ce instituie aceasta realitate artificiala. Taranul ce se uita pe cer isi ia singur masurile necesare. Cand intervine medierea statului, omul premodern asteapta ca statul sa preia si initiativa masurilor de supravietuire.

De ce exista oameni premoderni inca? Pentru ca modernizarea Romaniei a fost artificiala si, in consecinta, ineficienta. Societatea romaneasca nu s-a modernizat omogen. Sa luam un exemplu: timpul muncii. Pentru rural, vara e perioada de munca intensa, pentru citadin vara e momentul de vacanta. Industrializarea nu omogenizat: multi rurali angajati la oras isi iau concediu vara, dar nu pleaca in vacanta, ci isi prasesc porumbul sau isi mai construiesc ceva pe langa casa.

Asa ca in relatie cu realitatile complexe, ce au nevoie de rationalizare si codificare, omul premodern devine apatic din alienare – acestea ii sunt straine. Statul birocratic modern l-a adus in situatia asta. Presiunile de modernizare nu reusesc sa-l aduca la nivelul necesar de intelegere pentru ca am avut doar eforturi de modernizare institutionala, uitand ca aceasta nu e posibila fara o modernizare sociala. Mediul rural e prins la mijloc, intre relatiile naturale si cele birocratice.

… si la oras

De cealalta parte, omul modern stie ca pentru orice realitate exista un cod si o institutie ce o are in atributii. Valorile de schimb – banii – sunt codificate si administrate de banca centrala, educatia de sistemul national de invatamant, sanatatea de sistemul public corespunzator, solidaritatea este codificata si realizata organizat, prin sistemul de asistenta sociala si ONG-uri.

Mai mult, statul maternal mediaza totul prin contributia financiara – impozite si taxe. Rapunsul omului modern, pentru orice inactiune este: exista oameni platiti sa faca asta. El munceste si-si face datoria fata de sine si fata de societate platindu-si taxele. Simpla curatare de zapada a trotuarelor este lasata in grija administratiei imobilului sau orasului. Omul modern intelege insa limita dintre public si privat, asa ca se grabeste sa-si deszapezeasca masina.

Jumatatea de drum

Ne aflam asadar in fata unui esec al rationalizarii birocratice a vietii in societatea romaneasca. Infiintarea de institutii cu personal calificat a devenit in modernitate principalul mijloc de rationalizare si schematizare a vietii sociale. Birocratizarea a codificat, prin semne, semnale si simboluri, ierarhiile si functiile publice. Steme, sigle si embleme, uniforme si robe – totul este facut pentru ca oricine sa recunoasca autoritatea statului.

Actuala criza se datoreaza codificarii si rationalizarii incomplete a vietii sociale. Prin institutul de meteorologie statul rationalizeaza relatia omului cu fenomenele naturale. Insa avertizarile meteorologilor au caracter informativ, nu normativ. Sistemul de raspuns este impartit intre multe ministere si autoritati. Nu exista proceduri, nu se stie ce trebuie sa se faca si ce este interzis.

Societatea a preluat rapid codificarile meteorologice, pentru ca sunt intuitive, dar ii lipseste cheia de decodare. Iar aceasta cheie nu poate sa fie intuitiva. E nevoie de componente prescriptive si normative solide si de un sistem de responsabilitati si pedepse.

Responsabilitatea pentru actualele drame nu trebuie cautata la institutiile cu atributii in domeniu, nici la persoanele particulare, ci in legislatie si reglementare. Statul, intrucat si-a asumat medierea relatiei societatii cu fenomenele naturale, este obligat sa asigure – prin legislatie, control si masuri punitive – rezolvarea problemelor.

Solutii?

Ma indoiesc ca lipsa de reactie potrivita a autoritatilor locale este cauzata de apartenente politice. Asa cum ma indoiesc ca lipsa de ajutor in interiorul comunitatii este cauzata de o lipsa de solidaritate. Avem de-a face mai curand cu o instrainare a omului fata de semenii sai generata de medierea birocratica a statului. Platesc o parte din banii mei pentru asistenta sociala, deci mi-am delegat responsabilitatea unei autoritati care sa exercite solidaritatea si caritatea in locul meu.

Daca o primarie nu are utilaje de interventie este pentru ca legea nu-l obliga sa aiba. Daca n-are bani de motorina pentru deszapezire, e din cauza ca legea nu-l obliga sa aiba astfel de rezerve. Folosirea in alte scopuri a unor rezerve pentru dezastre ar fi un simplu caz penal, incheiat la puscarie. Exista insa astfel de bugete, clar prevazute de lege, la dispozitia administratiilor locale?

Mai e o problema: capacitatea statului de a reactiona. In mod traditional, in Romania armata era buna la toate, de la agricultura la interventie in caz de dezastre. Acum, numarul militarilor este de cateva mii. Ma intreb daca si-a pus cineva problema infiintarii unei garzi civile antrenate tocmai pentru astfel de situatii, care sa actioneze sub comanda ISU.

Sunt o multime de lucruri de facut, in plan legislativ si normativ. Si mai e mult de munca in organizarea si rodarea unor institutii de raspuns la calamitati. Statul este cel care trebuie sa le faca, pentru simplul motiv ca si-a asumat asta. E si nedrept, si ineficient ca statul sa mizeze pe initiativa si solidaritatea particularilor. A-ti ajuta aproapele este un comandament moral, nu o obligatie legala.

Mai ales ca exista inca solidaritate – ajutoarele curg, dar numai dupa ce exceptionalitatea situatiei este evidenta. Daca statul si-a asumat rationalizarea solidaritatii, trebuie sa si-o asume pana la capat. Daca a birocratizat relatia oamenilor cu fenomenele naturale, trebuie sa aiba solutii birocratice.

Codul trebuie sa redevina semnal. Daca statul vrea ca individul sa faca sau sa nu faca ceva, trebuie sa prevada sau sa interzica explicit prin legi si sa controleze aplicarea prin birocratii sai. Numai asa societatea se poate moderniza, astfel incat modernizarea statului sa aiba sens. Altminteri, modernizarea ramane, ca si codul, un cuvant gol, ce produce ingrijorare, nu reactie.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Ma ia cu fiori cand va aud spunand ca ne aflam in fata unui esec al rationalizarii birocratice a vietii sociale din societatea romaneasca. Daca teza dvs e ca intreaga problema e birocratizarea insuficienta a vietii sociale (asta fiind un soi de premodernitate), cred ca sunteti intr-o mare eroare. Nu asta inseamna sa ai institutii care functioneaza si oricum scopul lor nu e de a aliena (asta e omul modern care stie ca are pt orice un cod). Occidentul e plin de contraexemple: aveti institutii care functioneaza (desi sunt foarte sumare din pct de vedere birocratic) si oameni care actioneaza spontan si solidar. In teoria dvs, astea doua se exclud reciproc. :)

  2. Cred că mai util ar fi să luăm Statul la scuturat, ca să aflăm unde sunt ăia vreo 200 milioane dolari cu care NU s-a înființat Centrul Unic de Control bla-bla, și cei 7,5 milioane euro dedicati softului de coordonare bla-bla – pentru situații de urgență.

  3. Intr-adevar, daca nu si-au pus fan in grajduri si lemne in casa asta dovedeste o neintelegere (neincredere?) vis-a-vis de coduri.

    Dar fata de lipsa de solidaritate am rezerve. Ralierea se poate face in jurul unei institutii de incredere, adica competenta. Televiziunile au urlat, cumva pe buna dreptate, ca nimeni nu are utilaje, ergo toti sunt in-capabili, ne-putinciosi. De ce te-ai lasa condus de autoritati i8n asemnea conditii.

    Gigi Becali, in schimb, cand a anuntat ca vine cu 7 utilaje a reusit sa stranga cateva zeci de oameni pe langa acele utilaje.

    Nu am vazut imaginile cu carciumi, dar m-as feri sa judec. Pana la venirea ISU (uneori 3 zile) comunitatea se deszapezise singura. Dupa plecarea ISU, usor-usor, tot singura va continua sa se des-zapezesca. E normal ca pompierii si alte autoritati sa se grabeasca ca sa poata pleca toti acasa. Este la fel de normal ca satenii sa nu se mai grabeasca dupa rezolvarea primelor urgente, pentru ca pana la topirea zapezilor au tot timpul.

  4. Explicatia este foarte simpla! Tot ceea ce emana de la statul roman este pus la indoiala de ceteteanul obisnuit, consecinta a unei istorii in care cei doi actori sunt in tabere adverse si cata vreme pentru functionarii statului orice reglementare este interpretabila, in virtutea indelungatei inselatorii in negustoria de valori pe care statul roman o practica.

  5. „Guvernarea (puteti citi si manipularea) prin cuvinte este, poate, cea mai de impact inventie a modernitatii. ”
    fals. conceptul de codificare şi condiţionare a interacţiunii umane datează din antichitate. primele coduri scrise înregistrate de istorici datează de aproape 4000 de ani, din vremea lui Hammurabi. Între timp grecii şi mai ales romanii au activat intens in direcţia instrumentalizării statale a normei şi a trasării unei graniţe legale între sfera publică şi cea privată. aşa s-au născut cele 2 ramuri ale dreptului, şi tot astfel omul european a cunoscut şi asimilat treptat noţiunea de regulă scrisă emisă sau întărită de o autoritate statală. Codurile colorate nu au nicio legătură cu modernitatea şi nici măcar cu ideea de codificare, sînt doar un simptom al retardării societale, deci exact pe dos de cum vă închipuiţi dumneavoastră, asta pentru că nu mai este vorba de cuvinte şi norme, ci de un reducţionism practicat intens de diverse organe statale, tipic insă vîrstei preşcolare [folosit de obicei de către educatori la grădiniţă in cazul copiilor cu deficienţe mentale], ce se întemeiază pe premisa unui receptor incapabil să proceseze o informaţie codificată ori structurată logic. Deci organele statului aşa-zis modern, in realitate socialist, funcţionează astăzi într-o paradigmă primitivă, şi nu modernă, prin care populaţia este in mod programatic discreditată intelectual şi moral, iar acţiunile colectivităţii sînt întotdeauna dirijate de un centru de comandă etatizat, in timp ce acţiunile individuale şi ale grupurilor mici sînt descurajate prin ultrareglementare sau dezavuate prin sancţiuni aberante [chiar şi penale, precum cazul acelor săteni din Bucovina ce au îndrăznit să-şi construiască singuri un pod]. De ce o asemenea paradigmă trebuie calificată drept primitivă? pentru că reanimează spiritul ancestral şi imobilismul turmei in dauna oricărei inţiative individuale, private. Comunităţile şi asociaţiile umane structurate privat, in afara agenţiilor statale, sînt astăzi parazitate de impunerea unor taxe şi a unor condiţii de funcţionare aberante, statul monopolizează acţiunea filantropică şi forţează indivizii să fie generoşi împotriva voinţei lor, cu indivizi pe care nici măcar nu i-ar primi in casă, şi nu le oferă nici măcar posibilitatea urmăririi fondurilor cu destinaţii presupus sociale. Iată de ce aproape a dispărut ideea de responsabilitate comunitară, tipic cetăţenească, pentru că şi cetăţile au dispărut, pierzîndu-şi protecţia statului involuat şi supraîncărcat birocratic. Ataşamentul faţă de cetate este astăzi strict iraţional, un set de afecte, şi nu un set de valori comune conştientizate şi asumate de fiecare individ şi transmise mai departe prin cuvînt urmaşilor. Astăzi trăim într-un prim episod din Idiocracy, in care incă mai există indivizi capabili să articuleze valorile unei comunităţi, mîine insă societatea, sub tăvălugul entităţilor socialiste, va recurge, pentru a supravieţui, la un sistem comunicaţional cu totul imagistic, in care toate operaţiunile prestate de instituţiile statului vor fi reprezentate prin semne cît mai banale şi colorate, iar oamenii nu vor mai deschide gura ca să ceară ceva organului, ci vor apăsa tastele de pe ecranele de la intrare. Vor supravieţui probabil o duzină de vorbe de duh…de pildă: kul, aifon, diud, şit, feisbî, iutub..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan J. Orbu
Publicist, studii de istorie si filozofie

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro