Ziua de ieri este un punct de cotitură. Marşul de ieri din Bucureşti, solidaritatea din marile oraşe au dovedit existenţa, palpabilă, a unui potenţial civic care se poate canaliza, sub semnul unui ideal comun al libertăţii şi demnităţii umane. Revendicarea decenţei şi refuzul imposturii agresive şi criminale, iată programul care se poate citi în inimile şi minţile celor pentru care morţii de la “Colectiv” nu pot fi simple detalii şi numere gestionate birocratic.
În aceasta inventare colectivă a civismului, mediile de socializare şi strada se află în simbioză. Controlul informaţiei, atât de important pentru supreavieţuirea fesenismului, a dispărut. Televiziunea nu mai poate fi ecranul ce filtrează informaţia. Viaţa , moartea, libertatea, se află în faţa noastră şi nu mai pot fi cenzurate.Evul monocromiei autoritare a trecut, definitiv, în România.
Şi poate că tocmai această spontană şi descentralizată organizare a protestului dovedeşte amploarea unei mânii naţionale ce nu încetează să se acumuleze. Suntem la un de la alegerile prezidenţiale şi totul pare să fie încremenit, ca şi cum vorbele, nobile, despre noua politică nu ar fi fost decât demagogie sonoră şi calpă. În palatul Victoria, dualitatea Ponta-Oprea domneşte, suveran. În primăria de la sectorul 4, Piedone este autor de communicate ridicole şi complice moral în crima de vineri. Impasul în care ne aflăm este mai evident ca niciodată.
Statul român, de sus până jos, este în stare de metastază cancerigenă. Furia “ colectivă” este nu doar o reacţie, ci şi un diagnostic. Oameni ca Victor Ponta şi Gabriel Oprea nu sunt accidente. Ei sunt ilustrarea unui mod de a fi al României oficiale. Lupta cu această Românie oficială, criminală şi ineptă, este obiectivul acestei revolte civice. Nu cerem ţapi ispăşitori. Reclamăm lichidarea unui stat ineficient şi corupt, reclamăm reformele care să ne ofere şansa de a avea,în fine,o patrie.
Revolta “colectivă” din zilele acestea este parte din lupta pe care societatea a dus-o împotriva statului care o domină, o secătuieşte şi o exploatează. A unui stat care se organizează pe temeliile fesenismului şi care îşi rafinează propria corupţie, ca pe o artă a cinismului. Revolta ”colectivă” este actul prin care societatea civilă îşi afirmă dreptul de a exista şi de a rezista.
Rezistenţă până la capăt, fară ezitare şi fără ambiguitate: revolta “ colectivă” nu se poate opri doar prin demisii şi stratageme. Ea trebuie să fie dusă mai departe, sub semnul unui proiect civic unificator.
Avem nevoie de o patrie, avem nevoie de un stat care să nu ne trădeze. Colectiv şi solidar, trebuie să mergem mai departe. Cuvintele, acţiunile, visele, emoţiile sunt cele care ne ţin împreună. Căci România noastră nu este România lor.
Ce puneti in loc, PNL-Penal?
Guvernul meu”?
Nu vedeti ca nimic nu se leaga?
Ce are sula cu prefectura?
Sunteti manipulati mai ceva ca acum 26 de ani!
Nimic nu ati invatat!
ia zi, de care iti pare mai rau: ponta, oprea sau piedone? pe care din el l-ai sustinut/finantat ?
Tipic la comunisti:
http://adevarul.ro/international/asia/oficial-chinez-demis-fost-carat-spate-inundatii-1_53a9194f0d133766a8d941ef/index.html
Ponta a pătat imaginea partidului.
Cel care era cu el in barca ii cere demisia acum.
Chapeau, din nou! Deci se poate! Ponta si clica lui au fugit!
Inventarea colectiva a civismului s-a intamplat in Revolutia din Decembrie 1989. A fost redescoperit in ianuarie 2012 – luna aia in care eram injurati ca suntem cu USL. A fost aprofundat in toamna lui 2013 – anotimpul acela in care eram injurati ca suntem cu PSD. Lucrurile au mers mai departe in nov 2014. Continuam acum.
Ma pufneste rasul cand vad ce spagaturi trebuie facute pentru a nu vedea evidentul: nu e vorba de PSD, ci de un sistem, iar schimbarea a inceput atunci cand noi primeam flegme in ianuarie 2012.
Aha, adică în 2012 voi știați deja de incendiul din 2015 de la „Colectiv” !
Ai inteles perfect, felicitari!
As mai zice eu pe cineva a carui demisie ar trebui ceruta si de care ar trebui sa scapam: avocatu poporului.
Ala care se ocupa de sanatatea lu oprescu oare n-ar fi trebuit sa aiba nimic de spus in cazul atator victime cu cauze asa de multiple.
peste poate, dom` Ciorbea: are datorii la banca si famelie mare :P
„COLECTIV”.Totusi, cum de s-a ajuns la asemenea situatii de un tragism infiorator?Ne confruntam zilnic cu fel de fel de evenimente tragice datorita unor carente in legislatie, indiferenta unei parti a populatiei si lipsa de actiune a unor organizatii abilitate in a asigura siguranta cetateanului.Exodul unei parti a populatiei calificate,lipsa instruirii tineretului in a aplica masuri de protectie in cazuri extreme, obligativitatea dotarii cu mijloace rapide de stingere a incendiilor, utilizarea unor materiale de calitate in constructii si altele, au dus la asemenea nenorociri.Felicit pe cei din Mass-media care abordeaza cu curaj problemele acute ale vietii cotidiene.
Faptul ca trebuie continuat cu presiunea pusa pe cei care se vor veșnic la butoane e evident si esențial. Dar, practic, cum se va continua? Autorul articolului ne mobilizează, dar nu stiu la ce? La marșuri, mitinguri, demonstrații ca cea de ieri? Ce vom cere concret? Deja mai toți spun ca nu vor alegeri anticipate – singura soluție care tine cont de voința oamenilor. Democrația e o materie dificila din care spiritul civic e doar un capitol. Iată, l-am învățat, dar mai departe? Curaj civic, pricepere, multa munca si mult efort făcut in folosul altora,nu in cel personal. Cu cine defilam mai departe? Dl. Stanomir nu ne spune. Nu cred ca e cazul sa ne mulțumim cu putin.Daca pronunți nume ( Monica Macovei, de pilda) încep etichetările si injuriile. Ar fi bine ca in locul lor sa apăra argumenta pro sau contra civilizat exprimate. Poate daca noi toți ne vom civiliza,vom avea o șansă să-i obligam si pe alții sa se civilizeze.
Domnule Presedinte Klaus Iohannis,
Napraznica si imensa nenorocire dela discoteca din Bucuresti, urmata de revolta populara , v-a pus in mina, pe neasteptate, situatia pe care ati dorit-o inca de acum un an, dela inscaunare Dvs., demisia lui Victor Ponta.
In sfirsit ati scapat de iresponsabilul mitoman, puslama, mincinos, hot si plagiator dovedit, sustinut de tot ce are Romania mai urit, mai corup si mai putred la aceasta ora.
V-am ales, cei din tara si din strainatate, pentru a instaura o epoca de normalitate si de suprematie a legii. V-am inteles, in pofida multor intimplari dezastruoase pentru prestigiul Dvs in anul care s-a scurs, ca nu puteti instaura domnia legii, decit respectind legea care este in vigoare, buna sau rea. Ati jurat sa respectati Constitutia si nu ati fortat limitele ei, desi rabdarea noastra, credeti-ma a atins limita.
Stiti acuma ce sa faceti ?
Aveti in jurul Dvs. echipa necesara ? Slava Domnului, intr-un an ati avut timp sufficient, daca nu sa actionati, mcara sa va formati echipa !
Sinteti cu adevarat BARBATUL politic pe care tara intreaga si l-a dorit si inca il asteapta ?
Aveti acum in mina toate armele, constitutionale, pentru a cere si impune in cadrul legii, fie un premier responsabil pentru anul care a mai ramas, fie alegeri anticipate, ultima varianta fiind insa cea asteptata de toti. Asta ati dorit si asa ati promis: daca veti avea guvernul Dvs., va veti pute indelpini promisiunile pentru ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT !
Nenorocirea in care au pierti goraznic zeci de tineri , v-a adus din nou pe fruntea valului !
Nu ne dezamagiti , faceti-va datoria de a va indeplini promisiunile