Colectiv- simbolul neputinței noastre

Colectiv, documentarul realizat de Alexander Nanau,nici nu este, nici nu aspiră la condiția de film de investigație.
Urmărindu-l, nu vom avea parte de nici cea mai mică dezvăluire senzațională, nu ne vor fi arătați cu degetul vinovații direcți, primari, cei pe care îi știm deja sau cei ascunși în continuare, bine-mersi, fiindcă sunt potenți financiar ori cum nu se poate mai bine și mai ‘’strategic’’plasați politic.
Filmul are un scurt intro care ne reamintește în câteva cuvinte evenimentele catastrofale consumate la sfârșitul lunii octombrie 2015- incendiul, minciuna patentată ridicată la rang de politică de stat de guvernarea social-democrată, ticăloșia premierului Victor Viorel Ponta și a lui Nicolae Bănicioiu, la vremea aceea ministru al Sănătății, protestetele care i-au trimis pe ei și partidul lor acasă.
Colectiv este numai în mică parte un film despre cumplita tragedie, despre victimele ei, despre morți și mutilați, despre familiile îndurerate. Care continuă și azi să își caute cine mai știe pe unde dreptatea. Care nu pot decât să plângă după cei ce i-au pierdut și să îi pomenească. Familii invadate de amintiri dureroase și de revolta cvasi-neputincioasă față de bătaia de joc care a urmat după. A plouat cu asigurări că sistemul medical românesc ar fi în stare să le asigure oamenilor aflați în suferință cele mai bune îngrijiri, totul la standarde internaționale, asigurări care s-au dovedit înșiruiri de minciuni gogonate. Plătite de oameni care au murit cu zile. Morți, crime în lege care nu au fost decontate așa cum s-ar fi cuvenit nici de Ponta, nici de Bănicioiu, doi indivizi care azi dau iarăși din coate doar-doar vor prinde vreo ciozvârtă la masa deciziei și a puterii, nici de PSD. Care, din contră, la nici un an după aceea a revenit în mare glorie, prin vot democratic, la guvernare.
Colectiv mi se pare înainte de toate filmul neputinței noastre. Documentarul indiferenței, al uitării, al amneziei ridicate la rang de legi de supraviețuire. Merge și așa ! ne spunem foarte adesea, deși suntem conștienți că nu mai merge și într-o zi o să ni se înfunde. Ne mai întrebăm laș de ce să ne legăm la cap dacă nu ne doare. O zicere ce pare să funcționeze ca lozincă în care se concentrează esența indiferenței naționale.
La scurtă vreme după tragedia de la finele lui octombrie 2015, avea să se declanșeze scandalul Hexifarma. Cel despre care a scris zeci de articole Gazeta Sporturilor, condusă de Cătălin Tolontan. Or, ce fel de țară este aceea în care despre un atentat major la sănătatea populației, așa cum a fost cel al dezinfectantelor diluate, scrie în principal dacă nu cumva în exclusivitate un ziar de sport în vreme ce marile posturi de televiziune sau așa-zisele ziare premium nu fac decât să îi citeze anchetele și dezvăluirile? Cum își exercită în România misiunea presa care continuă să pretindă că ar fi a patra putere în Stat ?
Înlocuitorul lui Bănicioiu la Ministerul Sănătății, doctorul și profesorul universitar Patriciu Achimaș Cadariu, component al guvernului de tehnocrați condus de dl. Dacian Cioloș, apare de câteva ori în filmul lui Alexander Nanau. Așa cum a fost surprins în timpul conferințelor de presă din zilele în care scandalul Hexifarma era la apogeu. Speriat, timid, timorat, evident nedornic să spună adevărul despre un lucru pe care nu am nici o îndoială că știa multe din activitatea lui curentă de doctor și manager. E vorba despre dezastrul sistemului medical din România. Despre managementul de tip mafiot exercitat în marile spitale ale țării de așa-ziși profesori doctori cu mari interese financiare și încatenări politice. Or, acest dezastru și relațiile mafiote din spitalele de stat ale României reprezintă adevărata temă a filmului Colectiv. A rămas ca atare. O dovedește în aceste zile cazul pesedistei și coruptei Sorina Pintea, atinsă de șpagomanie.
Doctorul Achimaș-Cadariu a preferat, la un moment dat, să dea bir cu fugiții. Locul lui a fost luat de până atunci oengistul Vlad Voiculescu. Care gardat de o echipă de tineri (Vlad Mixichi, Laurențiu Diaconu-Colentineanu, dar și alții) a deranjat sistemul, a început să iă dibuie racilele, complicitățile, mecanismele criminale. Vlad Voiculescu a declanșat o operațiune de asanare. Acesta este motivul pentru care, la mai bine de trei ani de când nu mai e ministru, Vlad este urât de moarte de mafiile directoriale, de Beuranii care joacă tontoroiul prin spitale, Beurani pe care îi plîng și îi apără posturi de televiziune, ziare și, cum altfel, PSD-ul și care acum se mobilizează cu scopul de a pune stavilă oricărei tentative de reformă. De încălcare a teritoriile asupra cărora ei și putreziciunea politică au drept de viață și de moarte.
Votul dezastruos de la finele anului 2016 a readus totul în cadrele lui ‘’normale ». Au avut grijă de asta Dragnea, Dăncilă, Bodog, Pintea, Firea. Gureșa, procesomana primăriță generală a Capitalei apare în filmul lui Alexander Nanau. În toată splendoarea ridicolului ființei sale. Așa cum mai apar Narcis Hogea, Cătălin Tolontan. Mirela Neag, Tedy Ursuleanu, Răzvan Luțac, Camelia Roiu (doctorița care a dat publicității filmul cu corpurile răniților, corpuri pe care evoluau în voie viermi), Mariana Oprea, Vlad Voiculescu. Aflați de o parte sau de alta a baricadei.
În ultimele secvențe ale filmului îl vedem pe Vlad Voiculescu zâmbind trist și meditând amarnic după ce s-a aflat rezultatul alegerilor din decembrie 2016. Mai vedem și câteva imagini de la o pomenire. Mai vedem și lacrimi.
Tot atâtea simboluri ale neputinței noastre.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro