joi, martie 28, 2024

„Colectivul” lumii universitare româneşti: rectori, nu rataţi ultima voastră şansă

Există momente de cotitură în conştiinţa colectivă a naţiunilor. Evenimente aparent minore care provoacă furtuni de nestăvilit. Exact cum bătaia din aripi a unui fluture în jungla amazoniană poate provoca un ciclon în Caraibe. Scrisoarea de susţinere a rectorilor pentru nominalizarea făcută de un partid la funcţia de ministru este un astfel de moment. În care, dacă forţa colectivă a naţiei amorţite nu reacţionează radical, resorturile acestui comportament se vor reactiva şi îl vor reproduce la infinit, în ipostaze din ce în ce mai toxice. Să explic de ce; cu menţiunea că numele ministrului şi al partidului nu au nicio importanţă. Au importanţă cauzele care au dus aici, numele celorlalţi actori, ce e de făcut şi consecinţele. Să le luăm pe rând. Şi, credeţi-mă pe cuvânt, ceea ce spun este informaţie la prima mână. Nu teorii conspiraţioniste. Iar soluţia este unică.

Ce s-a întâmplat de fapt: un partid nominalizează un rector la funcţia de ministru al educaţiei. Stupoare însă: triplu-ministresa, arhifavorita, arhicunoscuta, arhidoritoarea, ahtiata după funcţii pierde fără drept de apel nominalizarea. Umilitor, la vot. Pentru că deja devenise prea vocală şi puternică.Se visase premier cu două zile înainte. Ayatolahul partidului se simţea ameninţat. Din acest moment se declanşează jihadul împotriva bietului nominalizat. Se fac colaje în care e surprins făcând greşeli de Gâgă (eu nu pot să cred că e agramat), televiziunile de pe al căror ecran triplu-ministresa nu se dezlipeşte nicio secundă îl ucid pur şi simplu. Clar, nu era mâna opoziţiei care pur şi simplu nu e în stare de aşa ceva: opoziţia este un ciudat amestec eterogen între o masă amorfă, una încă puerilă&necoaptă şi una foarte deşteaptă, dar cu prea multe cicatrici pentru a mai fi atractivă doritorilor de virginitate politică.

Telefoanele zbârnâie, zvonul se răspândeşte:

dacă nominalizatul nu îşi găseşte rapid sprijin, va trebui făcută rocada, e prea puternică triplu-ministresa”.

Cine putea să îl sprijine pe bietul om? Devenise deja ţinta preferată (cu sau fără motiv, omul lua contact cu realitatea bucureşteană), dar nu putea să dea înapoi: atunci măcar să se aleagă cu funcţia! Universitatea lui era prea mică pentru a conta. Prieteni în lumea bună nu avea. Colacul de salvare apare însă: nominalizatul făcea parte din CNR: Cartelul Naţional al Rectorilor, organism recent eliberat de sub papucul greu de două decenii al… triplu-ministresei. Organism format din oameni cu vederi politice diverse. Uniţi însă în disperarea lor: nu ar mai fi suportat nicio secundă să le fie stăpână triplu-ministresa. Pentru că ar fi venit după 6 ani de aşteptări frustrate şi ar fi „popit” pe mulţi dintre ei, care de-a lungul timpului s-au dedat la mici trădări. Disperaţi aşadar de perspectiva unei „rocade” de ultim moment, redactează o scrisoare de sprijin cu asentimentul şefului CNR, el însuşi fost ministru, dar beneficiarul unei imagini încă bune. Scrisoarea este, aşadar, paiul omului care se îneacă. Nu dragoste pentru nominalizat. Nu extaz sau obedienţă în faţa partidului. Doar disperarea de a evita perspectiva unui nou toc în gură. O scrisoare de sprijin prost gândită: mult prea asemănătoare cu odele pentru tovarăşa din trecut. Scrisoarea este semnată iniţial de exponenţii universităţilor „mici”, care erau solidare cu eroul lor, cel care a atacat cu perseveranţa absurdă a „soldatului japonez” clasificarea din 2011, în urma căreia universităţile susţinătorilor au fost clasate fix unde le e locul. Pierduse fără drept de apel, dar gestul conta, nu?

Întâia mare eroare nu este redactarea scrisorii, ci minciuna din ea: adevărata scrisoare, pe care toţi o aveau în gând, suna aşa:

„Stimate domnule Dragnea: nu o mai suportăm pe triplu-ministresă, vă mulţumim că nu aţi nominalizat-o, vă rugăm frumos să nu vă schimbaţi decizia. Nu avem nimic cu omul nominalizat, nu e nici genial, dar nici prost, e de-al nostru, credem că fiecare dintre noi îşi va face micile deal-uri cu el, dar, vă rugăm din suflet, nu o mai puneţi pe trplu-ministresă; ştiţi, noi suntem mici în faţa atotputerniciei voastre, ne şi pesedizăm dacă e cazul, dar vă rugăm frumooos”.

Dar nu, oamenii nu au coloana vertebrală necesară asumării unui astfel de mesaj. De ce? Simplu:

„cum să zic asta? Nu vezi că are nouă vieţi, dacă nea-Caisă ăsta dă chix, cum mă aştept, şi revine triplu-ministresa pe cal alb şi mă distruge?”.

Ştiu sigur că i-a durut pixul semnând. Ştiu că au făcut-o fără entuziasm. Dar ar fi fost mult mai mare durerea îndreptării coloanelor vertebrale prea mult curbate de pupatul mâinii celei care reprezintă triumful minciunii asupra a milioane de copii. Dar să mergem, neabătuţi, mai departe.

După ce semnează cei 30, efectul e imediat: totul se calmează, atacurile la adresa nominalizatului se liniştesc, triplu-ministresa dă din picioruţe, dar Dragnea, prea versat, spune pe sub mustaţă: „dar nu vedeţi ce susţinere are? Noi vrem informatică, nu gramatică, Teleorman, baroni, centenar, alea, alea, cum să renunţăm la el? Laser frate…”. Cred că în acel moment toţi iniţiaţii în ale măruntaielor sistemului de educaţie, moi y compris, au răsuflat uşuraţi. Game over, linişte şi pace.

Dar, surpriză: uimiţi de eficacitatea demersului şi liniştea în care s-a desfăşurat acţiunea, vreo 15 rectori care nu semnaseră în primă instanţă s-au speriat:

„dacă ăsta chiar ajunge noul Spiru Haret şi vede că eu nu am semnat mă va termina. Hai să mă grăbesc să semnez şi eu, inventez scuza că nu eram în ţară şi gata, sunt din nou în gaşcă”.

Nu semnează un număr mic de oameni şi, atenţie, nu semnează rectorii majorităţii universităţilor private, care au crescut ca Făt-Frumos în, aţi ghicit, mandatul triplu-ministresei. Surprizele se ţin lanţ: semnează şi rectorul universităţii triplu-ministresei, copilul său de suflet. Abia acest al doilea val de semnături declanşează reacţia în lanţ. O reacţie violentă, justificată, dar căreia îi lipseşte esenţialul: filmul exact al evenimentelor şi înţelegerea profundă a resorturilor care au dus la scrisoare. Ca de obicei, se fac citiri în cheie conspiraţionistă. Să cităm câteva:

„e o cabală a securităţii/statului paralel”,

„ba nu, e pentru că vor să iasă bine la clasificarea viitoare”,

„nici vorbă, se ştie că rectorii sunt pesedişti”,

„sunt analfabeţi precum nominalizatu’”,

„vor bani”,

„sunt plagiatori şi se acoperă între ei”.

Nu, nu e nicio securitate la mijloc, niciun ministru nu e atât de idiot încât să dea bani sau clasificări favorabile pentru o biată scrisoare de susţinere, rectorii nu sunt analfabeţi, nu sunt toţi plagiatori, iar pesedişti da, sunt mulţi, dar vor adera şi la partidul marţienilor dacă vor guverna marţienii. Sunt doar o ceată de disperaţi, incapabili să ţină piept pe faţă triplu-ministresei şi, se vede acum, fără coloană. Sau cu o coloană bolnavă. Nu, fraţilor, nu e nimic complicat. E ca briciul lui Ocam: de disperarea că triplu-ministresa le va pune iar papucul în cap au făcut un gest nesăbuit. Pe care nu au curajul să îl recunoască pentru că, poate, într-o zi, coşmarul lor nepovestit va reveni pe un cal alb.

Care au fost consecinţele şi ce e de făcut acum? Hehe, aici e aici. Iar dacă eu, unul, nu sunt revoltat decât pe jumătate de scrisoarea în sine (într-un moment de disperare poate şi mie mi-ar fi părut o idee de luat în considerare), adevărata faţă a acestor rectori se vede aici:  revoltător este comportamentul de la „ţigara de după”. Să analizăm, rând pe rând, fiecare actor:

1) Şeful rectorilor: omul îşi asumă fapta. Cu neglijabile ezitări şi lucruri nespuse, recunoaşte public şirul evenimentelor. Încearcă să-şi păstreze reputaţia de om, dacă nu fără cusur, măcar de o verticalitate destul de rară în peisajul academico-politic actual, cu atât mai mult cu cât nu el a redactat documentul. Ştie că nu e într-o situaţie confortabilă, are şi reputaţia de apărător al unei familii cu tradiţii universitare autentice. Are însă nişte aşi în mână: mesajele de susţinere ale rextorilor sunt stocate în mobilul său. Unii dintre rectori, care post-factum se trezesc că ba au semnat, ba nu, ar fi total decredibilizaţi dacă aceste mesaje ar apărea public. E aşadar un pariu îndrăzneţ cu viitorul ca el, şeful rectorilor, să îşi apere aceşti subalterni care se întorc după cum bate vântul. Să îi apere cu pieptul scos şi cămaşa deschisă: în eventualitatea în care ei ar ajunge şefi vreodată să aibă faţă de el acea loialitate tacită, izvorâtă din cel mai puternic liant între oameni: vina comună. Pe ei, cei care încă nu sunt hotărâţi dacă au semnat sau nu au semnat, dar care au trimis mesajul de accept, îi liniştesc: nu îl cunosc aproape deloc pe şeful Cartelului Naţional al Rectorilor. Dar intuiţia îmi spune că are nervii mai tari ca voi şi nu vă va trăda. Dormiţi, dar, liniştiţi și să nu vă fie frică decât de oglinda în care vă priviți când vă bărbieriţi. Ce are de făcut şeful rectorilor? Să iasă public şi să spună, limpede ca cristalul, adevărul gol-goluţ. E simplu: „când eram ministru m-am convins că cea mai mare pacoste pe educaţia din România a fost triplu-ministresa şi am contribuit la acest gest al scrisorii, unic şi deloc academic, din disperare: contextul politic era de aşa natură încât orice variantă era mai bună decât triplu-ministresa. Îmi asum.” Ştiu că gândeşte aşa: nu pentru că mi-ar fi spus-o, ci pentru că nimeni care a sta pe acel scaun şi înţelege consecinţele acţiunilor nesăbuite ale ei nu poate gândi altfel. Ah, şi să reziste tentaţiei de a arăta presei pe surse mesaje care îi incriminează pe colegii săi. E o bună igienă.

2) Cei care au semnat „din prima”: să confirme veridicitatea procesului aşa cum el este relatat de şeful rectorilor. Să explice clar motivul semnării şi să nu se bucure că au scăpat ieftin, realizând „crima” cu mâna şefului lor. Acest motiv, pentru a fi credibil, nu poate să decurgă din dragostea şi extazul faţă de personalitatea academică copleşitoare a nominalizatului. Şi mai ales să nu se ascundă după cireş dând toată vina pe şeful lor. Că nu el le-a pus pixul (sau aifounu’) în mână.

3) Cei care nu au semnat: respect, guys, but… trebuie să explicaţi public de ce nu aţi fost solidari cu colegii voştri, cum aţi găsit în voi resorturile unei rare verticalităţi? Dar să fiţi oneşti şi să recunoaşteţi cancerul generalizat. Poate, la solictare, aţi răspuns „daaa, excelentă idee, dar ştii, eu nu pot să mă expun pentru că…”. Să o spuneţi public dacă este cazul, nu să profitaţi de turnura evenimentelor pentru a vă urca pe un cal alb. Ei merită lăudaţi. Nu neaparat pentru curaj, nu numai pentru verticalitate, nu neaparat pentru neimplicare politică, ci pentru discernământ şi spirit de conservare. Unii dintre ei nu au semnat pentru că adorm şi se trezesc cu datoria neimplicării partizane a universităţii pe care o conduc (nu e ironie, chiar dacă pare). Eu unul mă simt bine că Timişoara şi Universitatea din Bucureşti nu au fost parte. Alţii pentru că au rezistat, remarcabil, tentaţiei de a fi solidari cu haita. Chiar dacă visează că, într-o zi, vor avea ei înşişi nevoie de sprijinul haitei printr-o scrisoare identică. Ei, cei care nu au semnat, au acum legitimitatea să explice public ce se ascunde de fapt sub preşul Cartelului Naţional al Rectorilor. Cu riscul să supere. Dacă o fac, nu le va fi uşor. Vor rupe legământul tacit al milioanelor de fire care îi conectează la interesele ilegitime din lumea universitară sau la alte reţele de putere, trecute şi prezente, şi ele sunt multe. Vor fi atacaţi din toate părţile. Dar, după ce furtuna va trece, se vor putea urca pe piedestalul moral care, în final, îi va ridica deaspura norilor grei de impostură universitară care apasă pe umerii fiecărui copil al României. Hai, curaj: nu e nicio ruşine să te desolidarizezi de ceata asta.

4) Cei care au semnat, dar nu au semnat, dar de fapt nu mai ştiu nici ei, dar hey, wait, de fapt şeful rectorilor are proba: ei sunt în cea mai delicată situaţie. Chiar dacă în aroganţa mea spun adeseori că am o soluţie pentru orice situaţie, la situaţia lor chiar nu am nicio soluţie. Pentru că, de fapt, ei sunt fără soluţie. Proteză pentru amputarea de caracter încă nu s-a inventat. Am doar aşa, un soi de furie amestecată cu milă şi compasiune. Dar vă atrag atenţia clar că un fals model, un om care „se dă” ceea ce nu este, un om veşnic măcinat de naturalul duplicităţii proprii şi incapabil să asume ceva cristalin, un om care, de exemplu, nu se exprimă asupra unui evident plagiat dacă acesta nu e fix în zona lui de specializare, e mai periculos pentru societate decât un borfaş asumat. Sau cel puţin un borfaş care nu se pretinde Maica Tereza. Falsele modele şi decepţia care izvorăşte din înşelarea unor aşteptări fals umflate sunt, pe termen lung, de o toxicitate nebănuită. Pentru că vor distruge ceea ce e mai de preţ în sufletul omului: încrederea. Iar distrugerea încrederii este, din cât simt eu, ireversibilă.

5) Presa: are datoria să afle adevărul, tot adevărul, chiar dacă cel mai simplu este să citească aceste rânduri. Să facă rost de print-screen-uri, să ia declaraţii, să meargă pe firul evenimentelor. Să facă liste nominale ale ruşinii, să explice zi de zi de ce acest eveniment are o importanţă crucială: pentru că e vorba de caracterul celor care au în mâinile lor tocmai formarea… caracterului a milioane de tineri. Pentru că cel mai mare rău făcut României a fost inversarea piramidei valorilor, făcută cu aportul şi sub supravegherea atentă a universităţilor şi a triplu-ministresei.

6) Studenţii: să ia atitudine curajoasă prin toate mijloacele.

7) Ministrul: să tacă şi să declanşeze controlul tuturor tezelor de doctorat de după 1989. Ale demnitarilor primele.

8) Tripluministra: să îşi respecte reputaţia de ignobilă răstălmăcitoare de adevăr, de mincinoasă desăvârşită şi să spună, aşa cum perfect o face, serafic şi nevinovat: „vaaaai, ce oroare absolută ca rectorii să fie părtinitori politic. Eu toată viaţa am dedicat-o şcolii şi profesoooorilor, de 25 de ani am numai funcţii politice, dar niciodată nu am implicat universitatea mea în politică; nu e admisibil ca rectorii să se pronunţe politic”. Recunoaşteţi că ar fi tare dacă ar face asta. O cred capabilă.*

9) Votanţii: să voteze din nou exact pesediştii care acum sunt la putere. Că dacă votează alţi pesedişti cine ştie cu ce genii mai vin ăştia.**

10) Preşedintele: să folosească momentul pentru a se spăla de păcatul unei prea uşoare cedări la nominalizarea actualului premier. E suficient de grav pentru a justifica o intervenţie de la Cotroceni.

Mai este categoria celor care, după ce au semnat sau nu au semnat, au considerat că e bine să facă un gest spectaculos. E alegerea lor, dar această alegere este incompatibilă cu atitudini ulterioare servile. Dacă v-aţi angajat pe un traseu comportamental anume, nu vă abateţi de la el, indiferent care ar fi filosofia voastră de viaţă. Mergeţi până la capăt. Nu poţi să feliciţi în privat un om, fie el şi ministru, după ce l-ai distrus în presă.

Păcatul iniţial şi sursa acestei scabroase afaceri sunt aceleaşi care au dus la acceptarea plagiatului ca un comportament generalizat, aceleaşi care au dus la irelevanţa multor universităţi, aceleaşi care au dus la schilodirea construcţiei umane şi profesionale a sute de mii de studenţi, la vehicularea unor sume de bani de ordinul sutelor de milioane de euro anual. Acest păcat se numeşte utilizarea universităţilor ca trambulină politică, utilizarea universităţilor ca instrument de dobândire a puterii politice. Ungerea unor parlamentari analfabeţi în posturi academice de către universităţi, majoritar private, a servit la consolidarea influenţei transpartinice a acestor universităţi în Parlament. Manipularea asociaţiilor de studenţi în scopuri politice (urmăriţi parcursul politic al foştilor „lideri” ai studenţilor: mai toţi sunt aleşi pesede), alocarea către sine sau prieteni a granturilor de cercetare multianuale când sunt la putere, pentru a avea ce ronţăi când ajung în opoziţie, popularea posturilor universitare importante cu nulităţi arondate politic în detrimentul excelenţei, acapararea puterii în sistemul de sănătate prin intermediul posturilor din universităţile de medicină, calitatea jalnică a formării cadrelor didactice, care la rândul lor vor schilodi generaţii de elevi, ridicarea imposturii la rang de model social, iată doar câteva dintre efectele acceptării implicării politice a celor cu funcţii de conducere în universităţi. Lucru pe care l-am eradicat prin Legea educaţiei din 2011 dar care, aţi ghicit, a fost primul modificat după ce am plecat, în indiferenţa generală. Da, asta plătiţi acum: indiferenţa voastră la regresul din 2012.

Aş vrea ca acest eveniment demn de un trib primitiv să aibă măcar un efect pozitiv: să conştientizaţi că atât timp cât nu se vor face bine universităţile, nu vom reuşi să fim o naţiune cu fruntea sus, o națiune care încetează să îşi justifice eşecurile prin invocarea nu ştiu căror conspiraţii intergalactice. Vestea bună e că nu e o chestiune de viaţă şi de moarte: dacă nu vom însănătoşi radical universităţile noastre nu vom muri, vom avea ce pune pe masă, micii vor continua să sfârâie pe grătar, şpriţul cu sau fără sifon va curge din abundenţă, la ski în Austria vom putea merge, la mare la fel, o miuţă vom putea încinge, economia va creşte. Dar nu vom face niciodată acel salt la care cei din jur să se uite şi să spună: „iată un model de naţie demnă”. Vom trăi bine, la fel cum poate să trăiască bine şi o slugă obedientă care are un stăpân cumsecade. Dar eu unul doresc, pentru naţia mea, să aibă măcar statutul unui burghez, dacă nu chiar al unui nobil. De ce? Ei bine, pentru că putem. Dar se pare că nu vrem.

Dragi rectori,

N-am nicio îndoială că veţi citi ce am scris. Ştiţi prea bine că am dreptate. Ştiu că mai aveţi acea urmă de onestitate care să vă facă să vă simţiţi prost în faţa oglinzii. Mă cunoaşteţi suficient, știți că, spre deosebire de voi, am argumentele necesare pentru a mă urca pe piedestalul moral de pe care să vă arăt cu degetul. Pentru că, atât timp cât v-am condus, nu am făcut niciun compromis. Nici cu cei care îmi eraţi apropiaţi şi nici cu cei care mă uraţi de moarte, cărându-mi în acelaşi timp valiza prin aeroporturi. Mai ştiu că, din păcate, apelurile serafice către lichele nu au decât efect retoric. Dar mai ştiu că nu toți sunteţi lichele. Aveţi astăzi trei opţiuni: 1) să vă ascundeţi după cireş sperând că povestea se va uita. E posibil să se întâmple asta şi să vă păstraţi postul călduţ. 2) Să daţi vina pe şeful vostru. Nu comentez, e prea josnic. 3) Să vă daţi demisia toţi cei care aţi semnat. În ultimă instanţă pentru lipsă de discernământ. Şi să cereţi, eventual, universităţilor voastre un nou mandat. Pentru că v-am dat o lege care nu mai pune rectorul la cheremul unor jocuri de culise, ci îl obligă să iasă cu pieptul în faţa tuturor colegilor. Daţi României ultima şansă pe care o mai are: în absenţa vreunui reper moral din viaţa publică fiţi voi ultima redută a încrederii. Oooof, dar ce păcat că nu sunteţi capabili…

De ce un gest spectaculos şi radical este unica soluţie? Pentru că, scrisoarea în sine şi accederea la importanta şi onorabila funcţie de rector nu sunt cauzele răului, ci efectele sale. Cauza este, aşa cum am spus, totala politizare a universităţilor. Amestecul toxic între politică şi universitate a produs comportamente sedimentate în decenii. La rândul lor, ele au produs un labirint toxic al intereselor ilegitime din care nu se poate ieşi decât dinamitând labirinitul. Iar aici este momentul să îmi cer scuze că nu l-am dinamitat eu. Programasem acest lucru pentru vara lui 2012, prin efectul combinat al luptei antiplagiat şi aplicarea Legii educaţiei, dar, din păcate nu am reuşit să rezist şi să fac în universităţi ceea ce am făcut şi la bac. E doar vina mea. Iar în ceea ce priveşte pe voi, nu citiţi acest text în cheia unor mize mici: „cine să fie ministru”, „a semnat sau nu a semnat Xulescu”, „chiar e terminată triplu-ministra”… Miniştri vor fi mulţi, despre Xuleşti oricum toată lumea ştie ce le poate capul, iar triplu-ministra nu e decât matca unui stup de albine bolnave. Marea miză e, de fapt, suma marilor mize ale micilor albine, adică marile mize legate de copiii voştri. Pentru că pe băncile şcolilor noastre sunt cei mai de temut competitori ai lui Google sau Amazon. Dar ale căror mari mize personale se vor disipa dacă stupul nu produce o nouă matcă care să nu mai zboare… bezmetic***.

PS: aveţi noroc că nu vă sunt ministru. Aţi greşit atât de grav prin încălcarea principiului neimplicării politice exprimat în lege încât v-aş demite pe toţi, conform legii.

PPS: triplu-ministreasa va face ce ştie mai bine :ceea ce place pesediştilor. Printre sughiţurile unei plânsoteci epocale va spune „vedeeţi ce mi-a făcut Dragnea ? Eeeu, care mi-am dat viaţa şi sacrificat educaţia copilului meu pe altarul slujirii educaţiei pesediste, să fiu umilită aşa doar pentru că am vrut să fiu premier?”. Iar când lui Dragnea îi vor expira termenul şi deal-urile sulfuroase îi va lua locul. Posibil cu candidatura la prezidenţiale. Cu şanse reale de câştig.Trust me.

_______________________________

* « cea mai mare şmecherie a diavolului este să te convingăcă el nu există » Charles Baudelaire

** umornegru

*** « bezmetic » etimologic:„fără matcă”

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Ce șerpărie! Te ia cu friguri…
    Mă gîndeam că rectorii sînt crema, caimacul, mă rog, în mare parte…nu zațul de pe fund.
    Sper să vă înșelați, cumva, pe undeva…

  2. Inclin sa cred ca aveti dreptate si dintr-un alt motiv. Cred ca liderii PSD au valoare minima spre zero a brandului politic personal. Dragnea, Badalau, Stanescu, Andronescu, Nicolicea etc. sunt sustinuti de alegatori doar atat timp cat vorbesc in numele partidului. In momentul in care il parasesc, indiferent cum, sustinerea lor politica in ochii electoratului PSD este zero. Vedeti ce repede a trecut Ponta de la prezidentiabil omagiat pe stadioane la statutul de “nimeni” pentru simplul fapt ca a intrat in conflict deschis cu conducerea partidului (si generalizarea, ca la matematica – chiar daca s-ar rupe mai multi dintre liderii actuali ar face un fel de UNPR, nu ar obtine mai nimic in alegeri cat timp proprietarul oficial al marcii “PSD” este altcineva). Poate si de asta lupta pentru putere intre grupurile din PSD se da prin interpusi si prin oamenii lor din presa. A critica deschis, in nume personal, conducerea partidului, este sinucidere politica pentru oricare dintre ei.

  3. Subscriu: apelul serafic la lichele este ca apa sfintita.
    Am mari indoieli: apelul la presa. A ramas cu obiceiul de a minti si dezinforma ceva de groaza.
    NB,
    un exemplu: Emilia Sercan cind a devoalat plagiatele unor Ponta, Oprea etc, era ridicata in slavi. In momentul cind s-a atins si de lucrarea cuiva de neatins, presa deontoloaga a luat foc.
    Ca atare nu am dece sa cred ca presa va dori „să afle adevărul, tot adevărul”.
    Va fi pe caprarii si partizanate.
    Un articol ca al dvoastra este, pentru cine are ochi sa citeasca, o binefacere.

    • Ba eu sunt sigur ca presa va investiga fara mila scandalul cu prescriptia penala Microsoftin cazul Ecaterinei Andronescu. Ca in reclama cu răceala – Tu ce faci de prescriptia asta ?

  4. Dur spus, dar adevărat.
    Aștept ca președintele nou-înființatei Academii a Oamenilor de Știință să deviă inenarabilul ”oracol de la Găgești” – Ion Cristoiu

  5. ”…rectorii nu sunt analfabeţi, nu sunt toţi plagiatori.”
    Oare ?
    ” Ministrul: să tacă şi să declanşeze controlul tuturor tezelor de doctorat de după 1989. Ale demnitarilor primele.”
    Ar putea sa declanseze cotrolul tuturor tezelor de doctorat de dupa 1948. Am avea maaari surprize. Sau poate nu,am avea exact ceea ce meritam. Doctorat obtinut la facultatea din Petrosani ? din Oradea ? din Ploiesti ? De ce nu si de la cea din Cocotatii din Deal sau Scoboratii din Vale ? Eu as veni cu o masura mult mai Occam,doctoratul este valabil numai daca a fost obtinut la una din universitatile top 500 sau indrumatorul a fost laureat Nobel. Da,stiu ca indrumatorul dumneavostra a fost laureat Nobel,nu e nici o periuta ca semnez cu pseudonim.
    Mie mi-ar fi rusine sa am un doctorat obtinut in Romania,la fel cum nu m-as lauda cu un doctorat obtinut in Zimbabwe sau Botswana.

  6. Excelent! Savuros!
    Sunt rare, deci pretioase, persoanele care au talentul, si stiinta!, sa imbrace o situatie patetica, de o profunda platitudine (pentru mine), careia doar ismenute din flanela gri i s-ar potrivi, in Gaultier haute couture. Flamboyant.
    Tripla ministresa cu corsetul din 1992 al Madonnei, cei 30 in marinari spalatori de punte, urmatorii 15, care se cred in kilturi, dar de fapt au fuste de stamba mancata de molii si, le clou du spectacle : mireasa! Dragnea, who else?, un fel de Yvette Hornere, cu nelipsitul acordeon si, marca locala : un brici la port-jarretiere…pentru orice eventualitate.
    Grotesc?
    Exact.
    Asa este situatia actuala din Romania…chiar cu cele mai bune intentii, chiar copiind pe cei mai celebri, nu se poate masca hidosenia modelelor auto-desemnate pentru defilare…
    Ca in orice impostura care s-a prelungit, si s-a extins tentacular, rari sunt cei care mai au curajul, dar si inspirata, sa exprime solutii pertinente, motiv pentru care sunt dispretuiti cordial de multimea natangilor cu morala anchilozata…Previzibil. Clasic.
    Va multumesc pentru implicare, va felicit pentru luarea de pozitie, va invidiez pentru lipsa de resentimente si va admir pentru inteligenta, generozitatea si altruismul care reies si din acest text.
    No, hai!

  7. Spuneti ca seful rectorilor „incearcă să-şi păstreze reputaţia de om, dacă nu fără cusur, măcar de o verticalitate destul de rară în peisajul academico-politic actual, cu atât mai mult cu cât nu el a redactat documentul”.
    Verticalitate? Reputatie?
    Imi aduc aminte ca domnul Sorin Campeanu, initiatorul scrisorii de sustinere, a facut campanie electorala pentru Ponta. Chiar la „Agronomie”, acolo unde era sef.
    A primit, in schimb, postul de ministru.
    Halal verticalitate, halal reputatie!
    Iar pt. sustinerea suceveanului si-a dat mana cu sulfurosul Cumpanasu, care-i lustruia cizmele ambasadorului Rusiei in emisiunile sale de la TV.

    Cititi aici:
    https://pressone.ro/cine-l-a-impus-pe-valentin-popa-ca-ministru-al-educatiei/

  8. Domnule Funeriu, apreciez mult si sincer efortul dv pentru redresarea invatamantului si cercetarii din Romania. De data aceasta insa, cred ca analiza dv este prea blanda. Motivul principal este obsesia dv cu „triplu-ministresa”. Or, in acest caz, dusmanul dusmanului nu este aliatul meu sau al dumneavoastra. Pur si simplu, este o rafuiala in care piranha tineri, crescuti de triplu-ministreasa cea veninoasa si malefica, o mananca pe cea care i-a crescut. Acestia sunt insa si mai feroci si mai distructivi decat a fost ea, puteti conta pe ei. Iar seful rectorilor este omul cu multe fete si vorbe mieroase, care viseaza sa controleze sistemul la fel ca ea, sa blocheze orice ameliorare si sa dreneze spre sine resurse, putere si respectabilitate. De aceea, fara a bagateliza raul facut de Abramburica, sa ne pregatim de relele inca si mai mari pe care le vor realiza Campeanu si banda de rectori care i s-au alaturat.

  9. Domnule Funeriu va rog sa-mi acceptati scuzele ca v-am injurat pentru reforma bacalaureatului. La acea vreme eram un copil rasfatat care apucase sa ia BAC-ul fara camere si cu plic si care eram foarte suparat pe dumneavoastra ca v-ati batut joc de viitorul unor prieteni mai tineri.
    Viata m-a aruncat apoi intr-un malaxor ce m-a spalat de impostura cu lacrimi si sudoare varsate in zonele aride ale Spaniei intr-o vara ce nu o voi uita vreodata pentru a ajunge apoi in toamna sluga la un neamt care a terminat scolile pe bune si care facea in 10 minute din fata unui laptop salariul meu pe 1 an muncind pe mosia lui. Acolo pe mosia lui am hotarat ca trebuie sa schimb ceva, sa nu ma mai mint ca am vreun merit academic ( am studii universitare terminate fara sa fiu prezent la examene si cu licenta plagiata).
    Am revenit in tara, am invatat o meserie pe bune, fara copiute, pe care azi o practic demn si accept cu mandrie recunoasterea colegilor si a pacientilor aflati in grija mea.
    Poate ca daca ajungeati ministru inaintea intrarii mele la liceu astazi eram un doctor bun printre alti doctori buni sau un muncitor bun dar cu mai multi ani de experienta. Timpul meu pierdut nu pot sa vi-l imput dumneavoatra ci intregii societati romanesti si inclusiv mie. pentru ca am facut o arta din a da minciunii si imposturii rangul de valoare si model.
    Va cer scuze inca o data domnule Funeriu pentru ca v-am injurat si detestat.

    • Daca ar fi mai multi „”Beni”ca tine tot ar fi un castig. D-le ministru sunt putini care vor intelege ce doriti sa transmite-ti rectorilor ..Oare chiar acesti rectori sunt änalfabeti functional”? si nu-i intereseaza numai viata lor? Cred ca sunt copia fidela a „triplu ministreseï”care cu chipul ei „gingas a facu mult rau invatamantului romanesc.”Sper sa se pensioneze si mai ales sa nu mai fie invitata sa vorbeasca,in calitate „de mare specialista”” la televiziuni.Unele televiziuni au victimizat-o vazan numai lupta impotriva bosului PSD. Pacat. Oricum invatamantu este la pamant ,acest analfabet care a fost ministru a facu cele mai mari magarii ,iar acum a fost promovat la senat. Chiar suntem un popor de nebuni care nu pricepem nimic

    • Stimate domnule Ben,
      Povestea dumneavoastră a devenit oarecum virală pe contul meu de facebook. Cred că multă lume ar vrea să vă cunoască. Nu ezitați să vă faceți cunoscut. Oricum, eu vă mulțumesc pentru mesaj.

      • „Povestea dumneavoastră a devenit oarecum virală”

        Asta din pricina caracterului ei excepțional, cam ca găina născătoare de pui vii. Nimeni nu spune ca nu ar putea exista asa ceva, dar nimeni nu poate confirma ca ar fi văzut vreodată. Ma rog…Probabil ca cei mai multi absolvenți de învățământ superior din România au urmat studiile universitare „pe bune”, au fost prezenți la examene și nu au plagiat lucrarea de Licență. Spre exemplu, sunt convins ca toți cei care au comentat articolul, cu excepția excepționalului domn Ben, asa vor spune. Si ei sunt mai credibili, după părerea mea.

        • Un filosof celebru ne-a avertizat, deja, ca asa suntem noi,oamenii : „nu vedem lumea asa cum este ea, ci asa cum suntem noi”!
          Nimic extraordinar, deci, in faptul ca nu ne vina sa credem ceva ce nu vrem sa fie adevarat, sau ce nu suntem pregatiti sa acceptam ca fiind real…Viata nu se conformeaza, insa, vointei noastre, nu inca :), de aceea cred ca noi avem datoria sa ne adaptam ei, daca intentionam sa fim altceva decat spectatori pasivi.
          Povestea lui Ben, mi se pare insa ca, nu are nevoie sa fie adevarata, nefiind mai putin utila daca ar fi inventata, datorita exceptionalei sale valori educative!
          Eu as afisa-o la intrarea in toate scolile romanesti, s-o citeasca si trecatorii…
          Felicitari, Ben!

  10. „să conştientizaţi că atât timp cât nu se vor face bine universităţile, nu vom reuşi să fim o naţiune cu fruntea sus, o națiune care încetează să îşi justifice eşecurile prin invocarea nu ştiu căror conspiraţii intergalactice”

    Mă scuzați, eu fiind deja cu fruntea sus conștientizez altceva: că universitățile sunt muribunde ori deja cadavre intrate în putrefacție; că bolile de care suferă sunt incurabile, că cele mai multe facultăți sunt organe cangrenate ale statului socialist și că existența lor este dăunătoare, poate chiar fatală, pentru națiune; în fapt atât conspirationismul, cât și anti-conspirationismul de care suferă universitarii și plebea disprețuită de ei sunt efectele toxinelor răspândite în corpul social de aceste entități parazitare. Eu nu văd cum s’ar putea ‘face bine’ universitățile de stat și nici nu pricep de ce ar încerca cineva sănătos la cap să cheltuiască milioane pe medicamente experimentale [=’reforme’] ca să salveze un sistem sifilitic, canceros și ciumat în același timp. Ca să chinuim în continuare cetățenii? Să torturam în continuare tinerii captivi paradigmei patologice a goanei după diplome și titluri? Ca să hrănim la nesfârșit coteria impostorilor ce’și administrează pasămite drogul reformei? Dar nu mai bine închidem 90% din ele și cu asta basta? Adică, nu e ca și când am pierde ceva valoros, este? Tinerii deștepți, talentați, merituoși -ce încă se nasc pe meleagurile astea- pot foarte bine să meargă în Occident și să urmeze acolo o facultate bună, consacrată, nu să se rateze aici, nu să piardă vremea și banii cu agenții patogeni și agramați care’și permit să se prezinte drept universitari. Am putea chiar să’i susținem -în mod privat, prin donații directe- pe acești tineri dotați, căci știe, poate ne’or fi recunoscători și poate s’or întoarce cândva, dacă ar avea la ce. Dar nu numai universitățile de stat ar trebui închise, ci și Ministerul și toate ciupercile lui publice desființate. Și 80% din licee. Și să păstrăm școlile primare că tot ceea ce putem spera acum de la școlile publice e să facă măcar alfabetizarea aia promisă de Cuza [cam ăsta e nivelul nostru după 70 de ani de regim conspiraționist socialist…și dacă nu credeți apăi n’aveti decât să numărați de câte ori apare termenul ‘social’ în actuala Constituție, iar apoi să numărați școlile închise în ultimii 20 de ani la țară; și nu, conspirațiile socialiste nu sunt intergalactice, ci pământene, iar acțiunile împotriva națiunii nu au fost întreprinse de străini, ci de ai noștri bravi conducători].

    Și nu e ca și când neamul ar pierde cine știe ce oportunități. Ca să ajungi un bun culegător, faianțar, curva, măcelar, sudor, gunoier, curier, menajera, chelner, zugrav, parlamentar în occident nu’ti trebuie mai mult de 8 clase. Ca să citești/urmărești presa noastră lobotomizata/telenovele nu’ti trebuie mai mult de 8 clase [și încă sunt destui indivizi cu 16 clase care zapeaza între souri tembele cu aviditate] și altceva oricum nu se citește [cu excepția manualelor care sunt uitate după prima lectură]. Ca să pornești o bișniță, o prăvălie, o cârciumă, o pensiune, o bacanie sau un șmen mărunt nu’ti trebuie mai mult de 8 clase. Altceva? se simte morometele bovaric neglijat și complexat în fața Europei? Păi să’i dea statul român diplomă de bac automat când termină alea 8 clase, ba și câte una de doctor și una de academician la tombola duminicală, imediat după loterie, că nu l’o durea mâna pe funcționar să apese butonul ‘print’ de câteva sute de ori pe an [o face deja, este?]. Nu e ca și când după 12 clase bizonul ar cunoaște și ar fi în stare de mai multe decât după primele 8, din contră, după 12 ani de viață petrecută frecând cartea pe care o urăște se instalează mai lesne sila.

    Hai domnilor, lasati’i în pace pe plebei, nu le mai stricați mințile! Nu mai încercați să scoateți genii din ei! Nu mai băgați în ei învățătura otrăvită și marotele leniniste [nu era misticul asta revoluționar ăla care a reușit să implanteze în pionierii de ieri-intelectualii de azi dictonul ‘învățați, învățați, învățați’?] Nu le mai umpleți capul cu bălării și maculatură! Nu le mai furați bucuriile mărunte ale copilăriei, banii și timpul pe care niciodată nu’l vor mai recupera!

  11. Nu inteleg prea bine cum vine cu dragostea asta afirmata fata de nobili, cind se pare ca ati avut o interventie foarte grosolana catre familia regala (care cred ca nu merita un asemena limbaj, nu numai ca familie regala, dar si ca oameni).

    • Faceti o visita la Savarsin sa vedeti cum dispar padurile. Intrebati oamenii care lucra la castel ce zic de Duda si apoi mai vorbim. Asa de acasa de la computer e usor sa scrii orice.

    • Nu despre „familia regal”era vorba in articolul dlui Funeriu, ci despre Margareta si castelul de la Savarsin.
      Vorba clui @ ionut, din fata computerului multi viteji se arata :P

      • Nu stiu despre ce este vorba la Savirsin… Daca este ilegal, in mod teoretic ar fi treaba justitiei sa rezolve problema. Daca este legal, nu mai are rost nici o discutie. Fara a sti exact despre ce este vorba, totul nu poate fi decit o speculatie.
        Si, orice ar fi acolo, limbajul extrem de vulgar si lipsit de respect descalifica atit pe cel care il genereaza (o persoana cu pretentii inalte – dl. Funeriu), cit si pe cei ce sint de acord cu el (dvs.). In plus, limbajul vulgar se justifica cu atit mai putin cu cit este adresat unei institutii (Casa Regala a Romaniei) care, istoric vorbind, a facut mult mai multe bune, decit rele, Romaniei.
        Avind in vedere cele spuse, constat cu tristete ca nivelul de civilizatie al cetateanului mediu roman (dvs. doi) este intr-o vertiginoasa si trista scadere.

      • Iar Margareta este acum – ne place sau nu – atit familia regala, cit si Casa Regala (sau ce a mai ramas din ea).

        • Romania nu are casa regala, este Republica, „ne place sau nu” :P
          Iar daca nu sti despre ce e vorba cu Savirsinul, dece afirmi necitite?

  12. Si, daca rectorii au semnat adeziunea pentru ministrul respectiv din frica de a nu o avea ministru pe Andronescu, atunci, daca aceasta frica chiar exista, ar fi trebuit sa fie neutri fata de acest nou ministru, dar ar fi trebuit sa semneze o adeziune de refuz, daca Andronescu ar fi fost propusa ministru.

      • Asa este, doar o potrivire (partial) trista. Nu sint parlamentar, ci, din contra, sint transfug, deci dusman din principiu al regimului.

      • Si, da, ma rog, adeziunea de refuz putea fi numita doar :refuz”, sau „disensinue”, sau „respingere”, sau cum vreti dvs. Dar eu ma gindeam ca este o adeziune intre cei care semneaza refuzul de a avea un anumit ministru…

  13. Domnule Funeriu

    Androneasca
    – are bani sa ii intoarca cu lopata din proiectele nationala de cercetare
    – avea acum 2-3 ani 30 student la doctorat
    – este coautor la 55 articole in 2017
    Asadar, isi gonfleaza finantele si status-ul academic dupa cum vrea, cred ca tinteste sa devina membru la academie, nu o intereseaza si fie ministru, mai ales la scheletii pe care ii are in dulap.

  14. Uite, de aia-mi place mie Daniel Funeriu: inteligent si taios! Multumesc pentru aceasta perspectiva, nu mi-ar fi picat fisa…

  15. Imi repugna reflexul de a cere demisia cuiva imediat ce se discuta despre o problema aparuta in sistem. Ca exceptie, cred de data asta ca demisia de onoare a cit mai multi dintre Cei 45 ar fi un gest de decenta.

  16. Controlarea tuturor doctoratelor post’89 de către oameni din străinătate, cea mai buna idee! Ele sunt grajdurile lui Augias. Și nu numai sub aspectul de plagiat ci sub cutremurătorul aspect al neantului de neintelectualitate care amenința dinăuntrul fiecărei imposturi obscene, pompos intitulate „teza de doctorat”.

  17. “Rectoru’” de la Sighii, a afirmat referitor la adeziunea pe care a semnat-o pentru ministru’ Pamblica-Celalant: “am semnat pentru că îl știu pe rectorul Popa din 2012, când a devenit rector. Este un om corect, un bun profesionist și e unul dintre cei nu foarte mulți rectori care se apleacă și cunoaște mecanismele și legile ce guvernează în mediul academic.” in conformitate cu http://www.turnulsfatului.ro/2018/01/29/de-ce-il-sustine-rectorul-ulbs-pe-noul-ministru-al-educatiei/

    A avut el acordul SENATULUI pentru “adeziune”? Pt. ca a semnat acolo in calitate de rector. Oricum, gretzos ins, gretzoasa adeziune, gretzoasa explicatzie.

    Il mai suportam mult pe acest mister nobody, pe acest dandy de 3 parale? Chiar nu gasim o persoana cultivata si decenta pentru postul de rector? A facut de rusine universitatea sibiana acest lingau, acest BALSHOI TURIST. Oricum a dus-o pe rapa, continuand “opera” demolatoare unui alt troglodit.

  18. domnule Funeriu sper intr-un viitor sa va intoarceti in functia de ministru al educatiei. nu stiu cum. va duceti la ciolos si/sau va propuneti singur. nu vreau sa comentez articolul dvs sau comentatorii dvs.
    doar atit va rog cand veti fi in functie studiati sistemul de invatamant din new zeeland si particularizati-l pentru Romania. mie acolo mi-a placut sistemul de apreciere al calitatii invatamantului cu puncte. primeam 4 puncte pe zi pt copil si le dadeam scolii sau scolii private sau preparatorului privat al copilului. sau combinat 2 puncte la privat 2 la scoala de stat. suma punctelor pe o luna era echivalentul salariului minim pe economie in invatamant. asa eu parinte sponzorizam sau nu scola care era performanta. scoala privata putea sa contina clase de stat si sa educe copii in regim mixt. studiati sistemul nu ecine stie dar e eficient pt cine vrea sa faca carte si e suficient pt cine nu doreste acest lucru.

  19. collectif \kɔ.lɛk.tif\ masculin
    (nom commun)
    Groupe, association, groupement.
    Un collectif d’associations de défense des droits humains a porté plainte contre le gouvernement ghanéen pour « violation manifeste » des droits des réfugiés libériens, à la suite de l’expulsion contestable de plusieurs réfugiés. — (Accra, 27 mars 2008 (IRIN))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Funeriu
Daniel Funeriuhttp://contributors
Ministru al învățământului din 2009 până în februarie 2012. În anul 1999 a obținut titlul de doctor în chimie la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg, sub coordonarea laureatului Nobel în chimie, profesorul Jean Marie Lehn. Între 1999 și 2006 a activat ca cercetător științific la The Scripps Research Institute, La Jolla, California și la AIST, Amagasaki, Japonia. În anul 2006 a obținut un grant de cercetare oferit de Uniunea Europeană (UE), de 2 milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant). Tot în 2006, a fondat o echipă de cercetare în cadrul Universității Tehnice München.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro