miercuri, iunie 16, 2021

Comparații

Încep însemnările mele de azi printr-o deloc confortabilă, însă, în opinia mea, cum nu se poate mai utilă și necesară întoarcere în timp. Ne întoarcem, așadar, în atmosfera specifică fiecărei luni ianuarie din anii în care domnia lui Nicolae Ceaușescu se consolidase și secretarul general al PCR deținea puterea absolută.
O putere ce trebuia obligatoriu nu doar recunoscută, admisă ca o fatalitate de toți cetățeanii României, ci și omagiată. Nu numai periodic, nu doar “la ocazii”. Care- slavă Domnului!-erau nenumărate.
“Omagieri” se petreceau doar cu prilejul vreunui congres (pe lăngă cele ale PCR, mai erau Congresul țărănimii, al educației, al FUS), al unei realegeri, al unei cuvântări, al unei vizite de lucru (vă reamintesc în context povestea cu Țara, cabinetul de lucru al Președintelui, o invenție cu vârf și îndesat recompensată a lichelei absolute Păunescu Adrian), al unei noi solii de pace, ci aproape zilnic. Adică de fiecare dată atunci când “geniul Carpaților” avea apariții publice.
Însă nicicând omagiul nu era mai “ardent” ca în ianuarie. Atunci când “țara își omagia Conducătorul”, mai exact “familia domnitoare”. Omagiile acestea au dobândit dimensiuni tot mai grotești cu fiecare nou “an –lumină”. Așa încât, mai pronunțat începând cu anul 1973, în 7 ianuarie toată România se oprea în loc spre a o proslăvi pe academicianul doctor inginer Elena Ceaușescu, iar în 26 era aniversat încă și mai fanfaronard, și mai dezgustător “Stejarul din Scornicești”.
Totul culmina cu o adunare solemnă în sediul Comitetului Central, ocazie pentru o trecere în revistă a celor pe care El sau Ea îi promovaseră în funcții de conducere. Nu pentru cine știe ce merite profesionale, ci pentru că le erau fideli, slugi preaplecate, fiindcă nu mișcau în front, nu știau să spună decât “așa e cum ați spus dumneavoastră”. Mulți dintre ei le erau rude mai mult sau mai puțin apropiate ori megieși, erau fie născuți prin zona Scornicești de unde provenea Tovarășul, fie în Argeș, județ unde văzuse lumina zilei tovarășa Elena.
În ultimii ani ai dictaturii, calitatea umană și profesională a celor din primul rând, din prima coloană “a activului de partid și de stat” devenise tot mai proastă. Așa au ajuns să dețină posturi inși precum Constantin Dăscălescu, ridicat la rangul de prim-ministru, Tudor Postelnicu, cel care nu avea somn fiindcă voia să îl vegheze pe Comandantul Suprem (nu, nu vă temeți, nu citise Macbeth), Lina Ciobanu, cu al ei coc tovărășesc. Așa au ajuns în fruntea Ministerului Educației inse de o incultură explozivă precum Suzana Gâdea, mutată mai apoi la Consiliul Culturii, sau Aneta Spornic, cetățeana mândră din cale afară că nu știa nici o limbă străină.
Cu toții se exprimau prost în limba română, însă erau experți în limbajul de lemn al perioadei comuniste. În cea mai mare parte erau absolvenți de liceu seral și dobândiseră pretinse diplome universitare la Academia de partid “ Ștefan Gheorghiu”. Știau că își datorau miraculoasele lor carierei voinței/bunăvoinței familiei domnitoare, erau perfect conștienți că nu erau veșnici în funcție, așa că se temeau că vor fi înlocuiți, pe nepusă masă, fie deoarece călcaseră pe bec, fie dintr-un capriciu al Lui sau al Ei, fie în numele “rotației cadrelor”.
Stăm astăzi, la 28 de ani de la Revoluție, când în fruntea țării se află coaliția PSD-ALDE, măcar un pic mai bine? Nici vorbă. Dragnea, mai marele PSD, și-a impus în guvern teleormănenii. Nu e vorba numai despre doamna decât Carmen Dan, protagonista din aceste zile a vreo două scandaluri mediatice de proporții (pentru vini mult mai mici Ceaușescu ar fi trimis-o demult la plimbare), ci și de cei 70 de inși ridicați la rangul de secretar de Stat doar fiindcă sunt teleormăneni. În fruntea Ministerului Educației a fost propulsat un agramat fudul, care, în perioada comunistă, poate că ar fi fost inspector școlar cu probleme de personal ori director cu munca educativă, dar nimic mai mult. La Sănătate avem un “șmecheraș”, un Uriah Heep, cu două doctorate, unul mai îmbârligat ca celălalt. La Ape a fost numit zilele trecute un subinginer complet străin de domeniul de care se ocupă. La Apărare a fost plantat un bibliotecar al cărui unic merit pare să fie acela că este din Craiova, în vreme la Muncă își face veacul o “italienistă” care, pe lângă faptul că e olteancă, mai are și meritele fundamentale de a-și fi făcut stagiul de formare în politică pe lângă C.V. Tudor, de a fi fost cercetată penal și acuzată de plagiat. În fruntea TVR, Dragnea a plantat o insă care mai zilele trecute a pierdut definitiv un proces fiindcă a calomniat și dezinformat. Iar despre TVR ni se spune că ar avea trei misiuni- educație, informare, divertisment. Nu este decât o anexă a cabinetului lui Dragnea.
Însuși premierul Mihai Tudose, pe care văd că unii îl socotesc a fi un adevărat erou numai și numai pentru că s-a angajat într-un război de gherilă cu hiper-antipatizatul Liviu Dragnea, are și el scheleți în dulap, în primul rând un doctorat cu schepsis, de care azi nu știe cum să scape, doar-doar o deveni mai curat, mai uscat.
Mai toți cei în ale căror mâini- să nu-l uităm pe dl. Ionuț Mișa, plângăciosul a cărui revoluție fiscală pare că va produce un dezmăț total la ANAF- au studii universitare aproximative. Pe la “Spiru Haret” (Universitate al cărui proprietar este fostul șef de cadre din Ministerul Educației ceaușist), pe la Academia de Poliție. Fie că le-au început târziu și le-au terminat greu, fie că au mai avut parte și de o repetenție (Liviu Dragnea).
Pe 26 ianuarie 2018 se vor împlini 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. De acolo de unde se află, privind spre România de azi, Dictatorul are toate motivele să fie ori mulțumit, ori invidios. În ceea ce privește promovarea incompetenței la rang de politică de stat Dragnea i-a îndeplinit toate așteptările. Ba chiar le-a depășit cu vârf și îndesat. Firește, pe socoteala românilor și a României.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. La aceasta comparatie nu poate fi adaugat niciun comentariu. Trebuie insa reamintit doar ceea ce se spunea pe vremea lui Ceausescu. ,, Cine stie joaca, cine nu, invata pe altii!” sau ,, Fie omul cat de prost mintea-i vine dupa post.”’ Valabile si astazi cu asupra masura.’

  2. Domnule Morariu, deşi aţi condimentat din plin articolul cu ironie şi satiră, de această dată nu am mai râs. Evocarea dezgustătoarelor imagini ale zilelor de naştere ale „tovarăşilor” mi-a dat frisoane, pur şi simplu. Ianuarie era o perioadă în care-mi venea să mă bag în pământ, să nu mai aud „odele” greţoase, închinate unor oameni de nimic, care au promovat alţi neştiutori de carte în funcţii cheie, după chipul şi asemănarea lor. Şi mulţi din activiştii de partid erau la fel, agramaţi, semi-analfabeţi, semidocti, dar tăiau şi spânzurau pe unde mergeau. Nu degeaba s-a spus pe aici că activiştii comunişi s-au răfuit la greu cu inteligenţa şi profesionalismul.
    Azi, la 28 de ani după ceea ce se zice că a fost Revoluţie, îmi vine să plâng. Pentru cei care se pare că au murit aproape degeaba, crezând că noi o să fim liberi. Spun „aproape degeaba” pentru că mulţi români au găsit măcar libertatea să plece din teatrul absurd în care s-a transformat viaţa în România.
    La centenarul aniversării zilei sale de naştere, mult-iubitu’ şi-mpuşcatu’ are de ce să fie mulţumit – sau chiar invidios – acolo unde e. Urmaşii lui la nivel înalt chiar i-au depăşit aşteptările. Ceea ce se întâmplă în politică este întocmai cum descrieţi si asta e cât se poate de rău. Dar…Dar se pare că România are conducătorii pe care îi merită. După chipul şi asemănarea alegătorilor. Care îşi vând viitorul copiilor lor pe mai puţin de 30 de arginţi.
    PS Auzim deseori că în ţări ca Rusia, Ucraina sau chiar Bulgaria sunem priviţi ca o minune. O ţară mult mai vestică decăt ceea ce sunt ei. Asta însă nu e o chestie neapărat pozitivă. Nu ştiu de ce ne place să privim mereu înapoi, spre un trai aşa-zis tradiţional, cu destule componente de Ev Mediu, in care toaleta din fundul curţii (nu pot să-i spun WC, deoarece asta e abrevierea de la ‘water closet”…) – se evidenţiază ca păduchele-n frunte…. Aşa des aud că „era mai bine înainte” încât mi se face greaţă….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Istanbul Kanal. So what?

"Vom pune fundația la Canal Istanbul la finele lunii iunie. Vom construi două orașe pe cele două...

Amnezia Gell-Mann și efectul ei

Boala din titlul articolului nu se studiază în facultățile de medicină. Iar în România, sunt aproape sigur, numele...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro