joi, decembrie 9, 2021

Comparații

Încep însemnările mele de azi printr-o deloc confortabilă, însă, în opinia mea, cum nu se poate mai utilă și necesară întoarcere în timp. Ne întoarcem, așadar, în atmosfera specifică fiecărei luni ianuarie din anii în care domnia lui Nicolae Ceaușescu se consolidase și secretarul general al PCR deținea puterea absolută.
O putere ce trebuia obligatoriu nu doar recunoscută, admisă ca o fatalitate de toți cetățeanii României, ci și omagiată. Nu numai periodic, nu doar “la ocazii”. Care- slavă Domnului!-erau nenumărate.
“Omagieri” se petreceau doar cu prilejul vreunui congres (pe lăngă cele ale PCR, mai erau Congresul țărănimii, al educației, al FUS), al unei realegeri, al unei cuvântări, al unei vizite de lucru (vă reamintesc în context povestea cu Țara, cabinetul de lucru al Președintelui, o invenție cu vârf și îndesat recompensată a lichelei absolute Păunescu Adrian), al unei noi solii de pace, ci aproape zilnic. Adică de fiecare dată atunci când “geniul Carpaților” avea apariții publice.
Însă nicicând omagiul nu era mai “ardent” ca în ianuarie. Atunci când “țara își omagia Conducătorul”, mai exact “familia domnitoare”. Omagiile acestea au dobândit dimensiuni tot mai grotești cu fiecare nou “an –lumină”. Așa încât, mai pronunțat începând cu anul 1973, în 7 ianuarie toată România se oprea în loc spre a o proslăvi pe academicianul doctor inginer Elena Ceaușescu, iar în 26 era aniversat încă și mai fanfaronard, și mai dezgustător “Stejarul din Scornicești”.
Totul culmina cu o adunare solemnă în sediul Comitetului Central, ocazie pentru o trecere în revistă a celor pe care El sau Ea îi promovaseră în funcții de conducere. Nu pentru cine știe ce merite profesionale, ci pentru că le erau fideli, slugi preaplecate, fiindcă nu mișcau în front, nu știau să spună decât “așa e cum ați spus dumneavoastră”. Mulți dintre ei le erau rude mai mult sau mai puțin apropiate ori megieși, erau fie născuți prin zona Scornicești de unde provenea Tovarășul, fie în Argeș, județ unde văzuse lumina zilei tovarășa Elena.
În ultimii ani ai dictaturii, calitatea umană și profesională a celor din primul rând, din prima coloană “a activului de partid și de stat” devenise tot mai proastă. Așa au ajuns să dețină posturi inși precum Constantin Dăscălescu, ridicat la rangul de prim-ministru, Tudor Postelnicu, cel care nu avea somn fiindcă voia să îl vegheze pe Comandantul Suprem (nu, nu vă temeți, nu citise Macbeth), Lina Ciobanu, cu al ei coc tovărășesc. Așa au ajuns în fruntea Ministerului Educației inse de o incultură explozivă precum Suzana Gâdea, mutată mai apoi la Consiliul Culturii, sau Aneta Spornic, cetățeana mândră din cale afară că nu știa nici o limbă străină.
Cu toții se exprimau prost în limba română, însă erau experți în limbajul de lemn al perioadei comuniste. În cea mai mare parte erau absolvenți de liceu seral și dobândiseră pretinse diplome universitare la Academia de partid “ Ștefan Gheorghiu”. Știau că își datorau miraculoasele lor carierei voinței/bunăvoinței familiei domnitoare, erau perfect conștienți că nu erau veșnici în funcție, așa că se temeau că vor fi înlocuiți, pe nepusă masă, fie deoarece călcaseră pe bec, fie dintr-un capriciu al Lui sau al Ei, fie în numele “rotației cadrelor”.
Stăm astăzi, la 28 de ani de la Revoluție, când în fruntea țării se află coaliția PSD-ALDE, măcar un pic mai bine? Nici vorbă. Dragnea, mai marele PSD, și-a impus în guvern teleormănenii. Nu e vorba numai despre doamna decât Carmen Dan, protagonista din aceste zile a vreo două scandaluri mediatice de proporții (pentru vini mult mai mici Ceaușescu ar fi trimis-o demult la plimbare), ci și de cei 70 de inși ridicați la rangul de secretar de Stat doar fiindcă sunt teleormăneni. În fruntea Ministerului Educației a fost propulsat un agramat fudul, care, în perioada comunistă, poate că ar fi fost inspector școlar cu probleme de personal ori director cu munca educativă, dar nimic mai mult. La Sănătate avem un “șmecheraș”, un Uriah Heep, cu două doctorate, unul mai îmbârligat ca celălalt. La Ape a fost numit zilele trecute un subinginer complet străin de domeniul de care se ocupă. La Apărare a fost plantat un bibliotecar al cărui unic merit pare să fie acela că este din Craiova, în vreme la Muncă își face veacul o “italienistă” care, pe lângă faptul că e olteancă, mai are și meritele fundamentale de a-și fi făcut stagiul de formare în politică pe lângă C.V. Tudor, de a fi fost cercetată penal și acuzată de plagiat. În fruntea TVR, Dragnea a plantat o insă care mai zilele trecute a pierdut definitiv un proces fiindcă a calomniat și dezinformat. Iar despre TVR ni se spune că ar avea trei misiuni- educație, informare, divertisment. Nu este decât o anexă a cabinetului lui Dragnea.
Însuși premierul Mihai Tudose, pe care văd că unii îl socotesc a fi un adevărat erou numai și numai pentru că s-a angajat într-un război de gherilă cu hiper-antipatizatul Liviu Dragnea, are și el scheleți în dulap, în primul rând un doctorat cu schepsis, de care azi nu știe cum să scape, doar-doar o deveni mai curat, mai uscat.
Mai toți cei în ale căror mâini- să nu-l uităm pe dl. Ionuț Mișa, plângăciosul a cărui revoluție fiscală pare că va produce un dezmăț total la ANAF- au studii universitare aproximative. Pe la “Spiru Haret” (Universitate al cărui proprietar este fostul șef de cadre din Ministerul Educației ceaușist), pe la Academia de Poliție. Fie că le-au început târziu și le-au terminat greu, fie că au mai avut parte și de o repetenție (Liviu Dragnea).
Pe 26 ianuarie 2018 se vor împlini 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. De acolo de unde se află, privind spre România de azi, Dictatorul are toate motivele să fie ori mulțumit, ori invidios. În ceea ce privește promovarea incompetenței la rang de politică de stat Dragnea i-a îndeplinit toate așteptările. Ba chiar le-a depășit cu vârf și îndesat. Firește, pe socoteala românilor și a României.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. La aceasta comparatie nu poate fi adaugat niciun comentariu. Trebuie insa reamintit doar ceea ce se spunea pe vremea lui Ceausescu. ,, Cine stie joaca, cine nu, invata pe altii!” sau ,, Fie omul cat de prost mintea-i vine dupa post.”’ Valabile si astazi cu asupra masura.’

  2. Domnule Morariu, deşi aţi condimentat din plin articolul cu ironie şi satiră, de această dată nu am mai râs. Evocarea dezgustătoarelor imagini ale zilelor de naştere ale „tovarăşilor” mi-a dat frisoane, pur şi simplu. Ianuarie era o perioadă în care-mi venea să mă bag în pământ, să nu mai aud „odele” greţoase, închinate unor oameni de nimic, care au promovat alţi neştiutori de carte în funcţii cheie, după chipul şi asemănarea lor. Şi mulţi din activiştii de partid erau la fel, agramaţi, semi-analfabeţi, semidocti, dar tăiau şi spânzurau pe unde mergeau. Nu degeaba s-a spus pe aici că activiştii comunişi s-au răfuit la greu cu inteligenţa şi profesionalismul.
    Azi, la 28 de ani după ceea ce se zice că a fost Revoluţie, îmi vine să plâng. Pentru cei care se pare că au murit aproape degeaba, crezând că noi o să fim liberi. Spun „aproape degeaba” pentru că mulţi români au găsit măcar libertatea să plece din teatrul absurd în care s-a transformat viaţa în România.
    La centenarul aniversării zilei sale de naştere, mult-iubitu’ şi-mpuşcatu’ are de ce să fie mulţumit – sau chiar invidios – acolo unde e. Urmaşii lui la nivel înalt chiar i-au depăşit aşteptările. Ceea ce se întâmplă în politică este întocmai cum descrieţi si asta e cât se poate de rău. Dar…Dar se pare că România are conducătorii pe care îi merită. După chipul şi asemănarea alegătorilor. Care îşi vând viitorul copiilor lor pe mai puţin de 30 de arginţi.
    PS Auzim deseori că în ţări ca Rusia, Ucraina sau chiar Bulgaria sunem priviţi ca o minune. O ţară mult mai vestică decăt ceea ce sunt ei. Asta însă nu e o chestie neapărat pozitivă. Nu ştiu de ce ne place să privim mereu înapoi, spre un trai aşa-zis tradiţional, cu destule componente de Ev Mediu, in care toaleta din fundul curţii (nu pot să-i spun WC, deoarece asta e abrevierea de la ‘water closet”…) – se evidenţiază ca păduchele-n frunte…. Aşa des aud că „era mai bine înainte” încât mi se face greaţă….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Ministrul degetului

(Titlu sugerat de o prietenă, cercetător în Franța) Probabil că rareori cercetarea (mai nou, acum, și “digitalizarea”) din România...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro