vineri, martie 29, 2024

Complexul Covid față în față cu viitorul Europei

„Este Europa, de la Atlantic la Urali, care va decide soarta lumii!”

Charles de Gaulle, Strasbourg, 1959

Criza globală Covid este mai degrabă o oportunitate pentru Europa, decât o tragedie oarecare în istorie. Uniunea Europeană a intrat într-un blocaj de ceva ani, iar motivele acestui blocaj, bine știute de altfel, ar fi: (i) respingerea Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa(1); (ii) criza economică mondială sau Marea Recesiune, din decembrie 2007 – iunie 2009; (iii) criza refugiaților care a urmat Primăverii Arabe și a pus sub presiune frontiera sudică a Europei începând cu anul 2015, facilitând ascensiunea populismului, renașterea dreptei și constituind cadrul favorabil pentru Brexit; (iv) Brexitul.

Shut down-ul provocat de pandemia SARS-CoV-2 de-a lungul și latul Uniunii Europene a reactualizat absolut toate temele blocajului în progresul unional, pe care liderii le înghețaseră pentru a nu oferi și mai multă muniție populismului și extremei drepte, euroscepticilor în general. Doar că o criză sanitară și medicală de proporții, ca și nevoia de izolare socială care a închis activitatea multor industrii cruciale din Uniune, nu putea să nu reactualizeze tensiunile congelate politic, readucându-le pe firmament.

După aproape trei luni în care activități economice esențiale au fost reduse, iar altele, considerate mai puțin vitale, chiar oprite, pentru ca statele membre să se poată concentra pe gestionarea crizei sanitare și medicale, suntem la ora primelor concluzii, care de altfel subliniază ideea enunțată încă de la început, privind orizontul de oportunitate deschis în fața Uniunii Europene și a statelor membre, și anume:

(a) Mai multe state membre din vestul și centrul Uniunii, la care putem adăuga și Marea Britanie, au constatat până la nivel de mesaj public că au devenit dependente de forța de muncă din statele membre din estul Uniunii și/sau din nordul Africii, pentru continuitatea afacerilor din agricultură și asigurarea securității alimentare.

Sub presiunea lucrărilor agricole dictate de avansul în sezonul de primăvară europeană, state ca Germania, Italia, Spania, Austria sau, cum spuneam, recent separata Marea Britanie se aflau în fața dezastrului, în absența zilierilor care să culeagă recoltele sau să suplimenteze necesarul de forță de muncă din industrializarea alimentară și pregătirea sezonului de vară.

Mișcarea YES-LEAVE, care a adus în Downing Street, 10 cuplul Boris Johnson și Dominiq Cummings, nu a anticipat rolul vital al românilor, polonezilor și bulgarilor în economia britanică, așa că s-a ajuns până acolo încât prințul Charles de Wales să facă apeluri publice către populație pentru a găsi lucrători în agricultură.

Germania, Italia și Spania, în plină criză pandemică, au făcut presiuni pentru ca România, Bulgaria și Ungaria să deschidă coridoare de transport pentru forța de muncă din agricultură, care să ajungă rapid pe câmpuri și în halele industriale agro-alimentare.

(b) Industrii esențiale pentru Europa: aeronautica, manufactura automobilelor și a altor vehicule, aparatura medicală și fabricarea medicamentelor s-au văzut puse în situația de a depinde major de două tipuri de constrângeri care, împreună, reprezintă o adevărată lebădă neagră: dependența de materiile prime și manufactura industrială considerată mai ieftină din China (și Asia, în general), respectiv închiderea orizontului de comenzi world wide, pe fond pandemic.

Frânarea bruscă a unor afaceri, din motivele menționate, au determinat companiile să solicite sprijinul (financiar, în primul rând, al) statelor membre și Uniunii, pentru a traversa perioada de criză; doar că acordarea ajutorului a început să fie condiționată: relocați producția în țară, sau măcar pe teritoriul Uniunii.

Nimeni în Europa, sub presiunea crizei, nu pare să-și mai dorească să depindă de China, dar nici nu am auzit niciun oficial al statelor membre dezvoltate să afirme răspicat că este de preferat să se bazeze pe relocarea industriei în estul Europei, pentru a reduce dependența de continentul asiatic; toată lumea vrea reîntoarcerea industriilor pe teritoriul național.

(c) Uniunea Europeană a putut să constate încă o dată cât de dependentă este de libertatea transporturilor în cadrul Uniunii și în ce măsură se bazează pe industria turismului și orizontalele sale. Criza Covid o arată cu vârf și îndesat și, mai mult, ridică mari semne de îngrijorare pentru viitorul turismului în Europa, pentru că noua normalitate indică în cel mai optimist scenariu, undeva spre anul 2022, o cifră de afaceri în turismul european care să atingă undeva la cel mult 80-85% din nivelul anilor 2018-2019.

(d) Nordul Europei și Austria au în continuare orgoliul păstrării unei poziții conservatoare – probabil rațională, dar nu și vizionară – în Uniune, respingând așa-numita uniune de transfer prin mutualizarea împrumuturilor ca fiind o soluție potrivită de asigurare a fondurilor necesare revenirii și fortificării economiei unionale în fața crizei.

Germania a abandonat recent această poziție conservatoare, pe care s-a aflat la un moment dat la debutul crizei, oferind împreună cu Franța o soluție de compromis, dar care face câțiva pași esențiali spre posibilitatea de a finanța anumite proiecte europene cu emiterea de datorie mutualizată (un fel de proiect corona-bonduri 2.0).

De ce emiterea de datorie mutualizată în Eurogrup? Pentru că Eurogrupul este o entitate credibilă și permite soluția de a obține bani ieftini. Iar injecția de bani ieftini continuă să fie soluția cea mai bună pentru a stimula reluarea creșterii economice, dar mai ales pentru a permite finanțarea relocărilor de industrii înapoi în Europa.

Mutualizarea datoriilor ca sursă de finanțare pentru proiecte de viitor vorbește despre cooperare extinsă și necesitatea adâncirii integrării politice, pentru că Europa nu mai poate rezista noilor provocări globale decât în forma sa integrată; iar integrarea poate să însemne la început un soi de confederație timidă, dar trebuie să avanseze curând spre o federație, ca să dobândească toate argumentele (politice, economice și militare) pe care europenii le cer guvernanților lor de fapt, în ideea de a-și conserva modul de viață.

Notă:

Ar fi util să ne oprim aici puțin asupra ultimei idei, pentru a o sublinia. Este de observat faptul că ceea ce cer cetățenii europeni în majoritatea lor, iar populiștii, extremiștii și conservatorii se agită să semnaleze că pot rezolva în cadrele tradiționale și prin creșterea dozei de naționalism, nu își găsește soluțiile decât printr-o integrare unională avansată. Divizarea naționalistă reduce prin definiție orizontul de cooperare, gâtuie resursele și pregătește terenul pentru confruntare în interiorul Europei, pe falii redescoperite și alimentate cu interpretări istorice partizane.

(e) La fel ca și în criza economică din 2007 – 2009, criza Covid a repus pe tapet mișcările populiste și pe cele eurosceptice, cu întreg arsenalul lor de mesaje alarmiste alimentat de teoriile conspirației și propaganda anti-europeană furnizată nu doar de Federația Rusă și China, ci și de mișcări radicale provenind din alte democrații apropiate Uniunii.

Aceste mișcări nu doar că se opun avansului integrării europene, și deci interesului comun general, dar nu văd de fapt nimic rău în instaurarea unor regimuri autoritariste după modelul putinist, adică ceea ce experimentează Ungaria de aproape zece ani. Așadar este egal posibil un avans al integrării, care să favorizeze un model al societății deschise în întreaga Uniune – o democrație liberală, progresistă, cu o economie rezilientă și care să dobândească și argumente noi cu care să facă față în economia globală, dar și reîntoarcerea la o Europă fărâmițată și conflictuală – o Europă a confruntării și inegalităților.

(f) Criza Covid vorbește nu doar despre complexele politico-economico-societale europene în fața noii realități globale, ci și despre o criză de creștere a economiei globale. Actualul model al creșterii economice continue ca sursă de prosperitate și cooperare globală este evident sub semnul întrebării încă din momentul în care s-a constat credibil că se află la originea: (i) distorsiunii consumeriste ca model psihosocial, (ii) afectării echilibrului climatic, (iii) adâncirii inegalităților și (iv) promovării unor elite corupte și agresive.

Criza Covid, de exemplu, este despre încetinirea creșterii economice și nu despre cooperare, este despre cum salvăm de la prăbușire afaceri multinaționale și sectorul bancar și nu despre modelul Green Deal. Evident, ceva este în neregulă. Și cum orice criză este o oportunitate, Uniunea poate profita de ea și gândi un plan de redresare care să înceapă să scrie istorie, așa cum plastic se exprima și Giuseppe Conte, premierul Italiei.

Modele economice revoluționare, care să înlocuiască modelul actual, există destule; ceea ce a lipsit până acum a fost curajul de a le pune în operă. Doughnut Economics, modelul economiilor gogoașă, propus de Kate Raworth de la Oxford ca o critică a actualului model de creștere continuă, se potrivește foarte bine cu planul Green Deal; acest model a fost preluat de municipalitatea Amsterdam ca soluție (pilot, aș zice) de revenire după criza Covid(2).

ÎNGRIJORĂRI, DAR ȘI TEMERI

Criza globală Covid a rescris peste noapte planurile unor companii europene care activează în industrii tradiționale și care se aflau în plină ascensiune, așa cum este cazul Airbus, de exemplu, care a părut să profite din plin de criza Boeing, care se resimțea după oprirea zborurilor modelului 737 Max. Pe de altă parte, Renault adoptase o poziție de forță în dialogul cu Nissan, având în spatele său statul francez și o cooperare extinsă cu diverse fabrici din China, unde urma să dezvolte mai multe modele de motoare electrice(3).

Oprirea zborurilor, oprirea producției auto în fabricile europene și tot ansamblul de incertitudini adus de viitorul în care ar fi posibilă revenirea piețelor transporturilor aeronautice și auto a determinat companiile europene care activează în aceste sectoare cheie să ceară ajutoare guvernamentale și de la Comisia Europeană. Doar că obținerea acestor ajutoare a devenit în sine o chestiune problematică, mult diferită de criza Marii Recesiuni, pentru că:

(1) Europa anunță deja o perspectivă de minim doi ani în care cererea de consum pe (aproape) toate piețele se va contracta, iar revenirea în sine este un proces plin de necunoscute; prin urmare industriile tradiționale trebuie să ia în calcul politici de restructurare profundă, deci concedieri, adică poveri noi pe bugetele publice;

(2) Deteriorarea cooperării internaționale, tensionarea relațiilor Europei cu China, dar și cu Statele Unite ale Americii, presiunea continuă a unei Federații Ruse agresive determină guvernele naționale să condiționeze acordarea ajutoarelor de stat de limitarea drastică a soluțiilor de restructurare care presupun relocarea producției spre Asia (în special spre China); ba mai mult, guvernele europene și Comisia Europeană insistă pe readucerea producției acasă;

(3) Uniunea Europeană este de acord cu ideea de a sprijini cu fonduri semnificative recuperarea economică pe continent, dar nu renunță la temele de politică economică pe care le consideră esențiale: politicile asociate Green Deal, menținerea pieței europene concurențiale, finanțarea pe proiecte, revenirea la politicile de convergență, deschiderea frontierelor și înlăturarea oricăror piedici din calea cooperării în interiorul Uniunii etc.

Desigur, Comisia Europeană și Consiliul European acceptă soluțiile tranzitorii propuse de statele membre, cu condiția să nu genereze dezechilibre care să afecteze fundamentele Uniunii Europene și premisele viitoare ale adâncirii integrării. Și tot Uniunea este în acord și încurajează ideea relocării pe continent a unor activități de producție și servicii care, în timp, au fost transferate pe alte continente, în scopul optimizării costurilor.

În primul trimestru al anului 2020 Airbus a primit 290 de comenzi pentru avioane, a livrat 122 de avioane și avea alte 60 de avioane produse, dar încă nelivrate datorită debutului intempestiv al crizei Covid. În februarie 2020 Airbus a livrat 55 de avioane, pentru ca în martie să mai livreze doar 36, pe fondul cererilor de amânare din partea unor clienți. Amânările corespund cu reducerea sau chiar oprirea zborurilor world wide, care au afectat brutal afacerile companiilor aeriene.

Anterior crizei Covid, managerul executiv al Airbus, Guillaume Faury, își anunța acționarii că Airbus are comenzi pentru modelul A320 până în anul 2025, pe fondul dificultăților întâmpinate de modelul 737 Max al competitorului Boeing. În aprilie, același Guillaume Faury anunța pierderi de 481 milioane de euro pentru trimestrul I, față de un profit de 40 de milioane euro în primul trimestru al anului 2019.

În luna februarie ac. Airbus a închis linia de asamblare a modelului A320 din Tianjin, în China. Reducerea cu 30% a comenzilor în plină criză pandemică a trimis în șomaj tehnic peste 6.000 de angajați din Europa (circa 3.200 în Țara Galilor și 3.000 în Franța). În Mobile, Alabama, Airbus a renunțat la contractele de engineering cu 14 companii, dar a dat asigurări guvernării statale că nu va închide afacerea din Statele Unite.

Dincolo de mesajele publice, managementul executiv negociază intens cu sindicatele măsuri de restructurare a afacerii, întrucât Guillaume Faury a constatat din rapoartele primelor patru luni ale anului că Airbus „sângerează masiv cash și hemoragia trebuie oprită”; așadar după șomajul tehnic vor urma adevăratele măsuri de austeritate.

Dincolo de declarațiile executivului Airbus, realitatea gravă din industria aeronautică europeană se vede și din faptul că Rolls-Royce, producătorul motoarelor pentru marii jucători, Airbus și Boeing, dar și un constructor important pe piața autoturismelor de lux, a anunțat un program de concedieri care va afecta peste 17% din angajații companiei.

Un alt exemplu din aceeași categorie este cel al companiei Renault, unul din marii beneficiari ai ajutorului de stat de 8 miliarde de euro anunțat de guvernul francez pentru salvarea industriei auto, dar cu anumite condiții: să crească producția de autovehicule electrice și hibride la cel puțin 1 milion de bucăți pe an și să relocheze pe teritoriul național o parte din producția transferată pe alte continente (proiectul Dongfeng Renault Automotive Company Ltd este unul din cele cel vizate).

În ultimele zile ale lunii mai ac., Renault și-a anunțat strategia prin care intenționează să își optimizeze costurile pentru a salva circa 2 miliarde de euro; strategia implică și reducerea a 15 mii de locuri de muncă în cele 40 de fabrici deținute în toată lumea și va afecta serios producția din Franța, chiar dacă grupul a anunțat că va aduce acasă o parte din producția sa din China. Desigur, așa cum se știe, noile planuri Renault vor stopa și planurile de creștere a producției din România de la 350 mii bucăți pe an la peste 400 mii bucăți pe an.

Anterior acestui anunț, un altul cel puțin la fel de important a fost cel făcut în 28 mai ac. de Renault, Nissan și Mitsubishi, ca membri ai uneia dintre cele mai importante alianțe din domeniul auto la nivel mondial, prin care făceau cunoscut noul model de cooperare în afaceri pentru a spori competitivitatea și rentabilitatea celor trei companii partenere: (i) Nissan va fi membru de referință pentru China, America de Nord și Japonia; (ii) Renault pentru întreaga Europă, Federația Rusă, America de Sud și Africa de Nord; iar (iii) Mitsubishi pentru regiunea ASEAN și Oceania.

Este dificil atât pentru guverne cât și pentru marii jucători europeni să facă mutări radicale în business-ul companiilor din industriile tradiționale, chiar dacă oportunitățile există, sunt clare și înțelese. Orice schimbare a profilului de business în zona marilor jucători se face cu sacrificii însemnate, pe care societatea nu le acceptă și nici guvernele nu sunt dornice să le susțină, atât timp cât afectează dramatic contribuțiile la bugetele naționale, pe de-o parte, iar pe de altă parte pun presiune pe cheltuielile publice.

Așa că ne-am trezit de-a lungul și de-a latul Uniunii cu tendința a aproape tuturor guvernelor de a promova odată cu criza Covid și planuri protecționiste, declarativ pentru a se apăra de preluările ostile din partea unor jucători non-europeni; China este cel mai des menționată în relație cu acest subiect, deși în subsidiar nu lipsește nici Federația Rusă și nici alți pivoți ai intereselor acestor două puteri agresive.

Guvernul polonez a aprobat, de exemplu, o serie de reglementări care pot bloca preluarea companiilor de importanță strategică de către investitorii din afara UE. Reglementările în cauză sunt asociate planului de salvare în valoare de 78,9 miliarde de dolari adoptat pentru a compensa impactul pandemiei asupra economiei naționale. Regulile vor fi obligatorii timp de doi ani și se vor aplica în cazul companiilor publice, al celor care produc software folosit în centralele energetice, transporturi și în sistemul de sănătate, precum și pentru firmele din energie, telecomunicații și industria de apărare.

Guvernul german și-a întărit în aprilie mecanismul de supraveghere a investițiilor statelor terțe în domenii strategice și a adoptat noi măsuri pentru împiedicarea preluării ostile a companiilor de sănătate. Măsurile în cauză sunt menite să asigure aprovizionarea continuă cu produse medicale vitale în timpul pandemiilor. Astfel, guvernul federal va putea să blocheze investitorii din afara Uniunii, să cumpere companii ce produc vaccinuri, echipamente de protecție medicală, ventilatoare, medicamente etc.

Companiile din industria farmaceutică sau de tehnică medicală vor trebui să notifice Berlinul imediat ce un investitor străin ajunge să dețină peste 10% din pachetul de acțiuni. Până acum pragul era de 25%. Presei germane nu i-a scăpat amănuntul că deciziile survin pe fondul ofertelor generoase și insistente făcute de Statele Unite companiei de biotehnologie CureVac, care lucrează la un vaccin împotriva Covid-19.

Franța a coborât plafonul de la care statul examinează ofertele de achiziții de acțiuni la companii strategice depuse de acționari non-UE, pentru cumpărarea unor pachete mai mari de 25%, față de plafonul de 33%, stabilit în 2019. În 2020, lista de domenii strategice a fost extinsă cu companii alimentare și presă. Și guvernele Italiei, respectiv Spaniei au anunțat în aprilie că și-au acordat drept de veto asupra vânzărilor de companii din energie, apărare, asigurări, agricultură și inteligență artificială.

Nici România nu este străină de acest curent protecționist, recent Ministerul Economiei anunțând că va pune capăt negocierilor cu chinezii pentru continuarea dezvoltării sectorului nuclearo-energetic pe platforma Cernavodă. De asemenea, guvernul a decis să protejeze programul început de Oncogen Timișoara pentru vaccinul românesc anti-Covid împotriva unor posibile preluări ostile(4), finanțând asocierea cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, aflat sub umbrela Ministerului Apărării.

OPORTUNITĂȚI ȘI SOLUȚII POSIBILE

Am făcut mereu referiri la oportunități pentru Uniune, pentru economia europeană și economiile statelor membre ale Uniunii, dar în opinia mea acest subiect, ca să fie corect înțeles, trebuie privit astfel:

(1) Oportunitățile la care ne referim, adică împrejurările prielnice care trebuie să fie în discuție, nu țin doar de relansarea în sine a afacerilor după shut down-ul generalizat, ci mai degrabă de favorizarea unui nou context în Europa, a unei noi paradigme societale și a unor noi modele de dezvoltare economică.

Așa cum se dovedește foarte clar, încă o dată, marile concerne sunt doar motoarele pentru vreme bună, pentru că în situații de criză sunt adevărate pietre de moară pentru orice economie. Și atunci trebuie identificate corect motoarele cu care poți accelera într-o economie, dar o și poți articula rezilient.

Am mare încredere că aceste motoare există, că se bazează pe promovarea noilor tehnologii și că aceste tipuri de business-uri se circumscriu firesc unor modele inovative de economie socială, așa cum este și Doughnut Model of Economics. Mai pot fi și altele, firește: orice model economic care nu lasă pe nimeni în afară și nu afectează iresponsabil resursele planetei este util de adus în discuție.

(2) O Europă a statelor naționale închisă între granițe este un model care nu mai ajută pe nimeni; acest lucru a fost încă o dată probat de primele zile ale pandemiei Covid, în care statele și-au închis frontierele și au uitat de solidaritate și cooperare. Fără insistențele Comisiei Europene, statele membre nu ar fi ajuns să coopereze în pandemie, deși după două luni de criză nimeni nu poate nega că efortul comun, chiar și destul de timid, este calea cea bună.

Tot cadrul comun al cooperării este acela care a adus în final Germania alături de Franța pentru a oferi sprijin actualului plan propus de Ursula von der Leyen pentru relansare economică, cu o valoare de 750 de miliarde de euro, alături de cadrul unui buget unional multianual de 1,1 trilioane de euro.

Este adevărat că patru state europene – Austria, Olanda, Suedia și Danemarca – au anunțat că nu sunt de acord cu principiul finanțării planului de relansare cu împrumuturi în numele Uniunii făcute de Comisie de pe piața de capital, dar acest grup nu mai are acum în spate și Berlinul, ceea ce-i scade mult din influență.

Dar cele patru state au totuși dreptate să fie circumspecte în privința mutualizării datoriilor în Eurogrup. Comisia și Consiliul European au slăbit frâiele convergenței, iar acum sunt pe cale să facă datorii în numele Eurogrup/Uniunii, acolo unde viziunea asupra disciplinei fiscal-bugetare este mult diferită de la nord la sud. Și așa ajungem, iată, la nevoia unui nou model economic pentru toate statele membre și pentru Uniune, care să îmbine responsabilitatea socială cu avansul în materie de economie.

(3) Creșterea cooperării, responsabilitatea socială și schimbarea modelului economic nu sunt suficiente, lor trebuie să li se mai adauge și tema inegalităților nord-sud și vest-est, pentru că, indiferent de motivațiile istorice ori psihosociale ale acestor inegalități, perpetuarea lor în viitor va submina mereu Uniunea și va alimenta populismul și naționalismele.

Soluția actuală, și anume investițiile în convergență și piața unică, nu sunt suficiente, iar analiza statistică a recuperării decalajelor prin raportarea la indicatorul PIB/capita este înșelătoare la modul absolut. În România, de exemplu, avem zona București – Ilfov cu un PIB/capita mai mare ca al Berlinului și totuși Bucureștiul nu are nici pe departe indicatorii de calitate ai vieții echivalenți cu ai capitalei Germaniei.

Planul de relansare economică propus de Comisia Europeană și care pare a fi susținut de Parlamentul European (dar nu are încă voturile Austriei, Olandei, Suediei și Danemarcei în Consiliu), alături de Cadrul Financiar Multianual pe următorii 7 ani, ar aduce României o finanțare de circa 10 miliarde de euro anual. Din acești 10 miliarde, circa 5,7 miliarde implică și o componentă de cofinanțare, în timp ce 3 miliarde ar putea fi granturi, iar alte 1,7 miliarde credite; totul în baza unor proiecte cu care Comisia Europeană să fie de acord, să le considere finanțabile după regulile în materie.

Ori, problema României este tocmai aceea că oportunitatea celor 10 miliarde de euro anual, care pot contribui la dezvoltarea exact a acelor regiuni ale țării care sunt printre cele mai sărace din Europa, nu este acoperită cu proiecte viabile de guvernele României; nu a fost, nu este și nici nu cred că va fi rezolvată această problemă în următorii 7 ani.

Media absorbției fondurilor europene în România, în intervalul 2014 -2020, la nivelul lui decembrie 2019 era de 32,34%. Oricât de mult ar crește în 2020, ea nu va depăși 50% probabil. Dacă am privi optimist performanța instituțională în următorii 7 ani și am considera că reușim accesarea a 60% din cei 73 de miliarde de euro ce-i vom avea la dispoziție, acest lucru înseamnă că am reuși să avem proiecte finanțabile pentru 43,8 miliarde de euro, adică o performanță care ar depăși cu mult ce am reușit în ultimii 13 ani(5).

Dar ar fi acest lucru suficient? Probabil România ar ajunge la un PIB de 300-330 miliarde de euro, și o medie a PIB/capita mai mare cu circa 30%, adică 11.900 euro, față de circa 9150 euro astăzi. Doar că, în timp ce la București, Brașov, Cluj, Timiș, Sibiu, Constanța, Oradea vom avea un PIB per capita de 17-20 mii euro, el nu va depăși 5-6 mii în alte 30-40% din zonele țării, așa numitele teritorii ale baronilor politici.

Realități similare găsim pe întreg teritoriul Uniunii, dar cu precădere în est și sud. Și acestea sunt și limitele de intervenție ale guvernului central al Uniunii și de aici începe responsabilitatea statelor membre: deopotrivă a guvernelor, cetățenilor și partidelor politice. Fără un nou model de dezvoltare socio-economică responsabilă, doar injecția de bani nu este suficientă.

În fine, ultimul exemplu al limitelor de acțiune, care poate risipi oportunitățile crizei Covid, este acela al speranței statelor est-europene de a găzdui relocarea în Uniune a unor afaceri care fuseseră transferate în Asia, pentru optimizarea de costuri. Inclusiv România și-a arătat disponibilitatea de a găzdui astfel de afaceri relocate, dar în realitate acest lucru nu este cu adevărat posibil.

România sau Bulgaria, de exemplu, sunt subdezvoltate din perspectiva infrastructurii, forța de muncă nu mai este abundentă, iar salariile au crescut. Nici varianta în care, localizând în România ori Bulgaria afaceri transferate din Asia cu tot cu forța de muncă de acolo nu pare simplă, pentru că și românii și bulgarii se dovedesc destul de ostili față de străini, ceea ce ridică probleme dificile în fața investitorilor.

Contextul creat de criza Covid este ca o uriașă oglindă așezată în fața lumii: iată, așa suntem noi! Imaginea nu este de natură să ne facă optimiști, dar ne oferă șansa să operăm schimbările necesare, de care în mare parte suntem conștienți de altfel, pentru a schimba lumea actuală într-una mai bună.

Privind în ansamblu scena mondială, perspectivele nu sunt îmbucurătoare. Liderii comuniști chinezi privesc cu nerăbdare spre un conflict militar cu Statele Unite și speră că-l vor putea câștiga. Statele Unite, sub povara președinției Trump, devin izolaționiste și oferă imaginea incredibilă a renașterii extremismelor și capitalismului sălbatic. America de sud oferă aceeași imagine dezolantă a unor guverne corupte cărora nu le pasă de proprii cetățeni.

Europa este în continuare continentul speranței. Dar și al îngrijorării. Al speranței, pentru că pare singurul loc de pe pământ unde ar putea începe o schimbare adevărată în comportamentul societal și a modelului de dezvoltare economic. Al îngrijorării, pentru că glasul rațiunii, chiar dacă mai puternic aici decât în alte locuri de pe glob, este totuși viu concurat de populiști, autoritariști și sceptici. Iar orizontul lucrării acestora din urmă va aduce un preț greu de plătit.

Din păcate, dacă Europa va eșua, nu mai zărim la orizont niciun alt loc pe pământ unde să răsară speranța. Europa este, deci, acum, depozitarul speranțelor de libertate și pentru a viață mai bună și nu se mai poate bizui decât pe ea însăși.

NOTE___________________

1 Adoptat de Consiliul European la 18 iunie 2004 și semnat la Roma, dar respins prin referendum de Franța și Olanda (Țările de Jos)

2 https://www.theguardian.com/world/2020/apr/08/amsterdam-doughnut-model-mend-post-coronavirus-economy

3 https://www.autoexpert.ro/ce-masini-construieste-renault-in-china/

4 Din comunicările Oncogen pe platformele sociale: Ceea ce nu v-am spus este că în data de 4 Februarie am fost contactați de Ambasada Chinei în România cu rugămintea de a colabora cu cercetătorii chinezi la punerea în practică a acestei tehnologii. Noi am fost de acord și avem corespondență pentru a dovedi acest lucru. Dar nu am fost de acord ca ei să își însușească rezultatele muncii noastre și apoi să adauge <All Rights Reserved>”.

Ar însemna o medie de 6,25 miliarde euro absorbiți anual, față de 4,18 miliarde absorbiți anual în intervalul 2007 – 2019

complexul covid față în față cu viitorul europei

„Este Europa, de la Atlantic la Urali, care va decide soarta lumii!”

Charles de Gaulle, Strasbourg, 1959

Criza globală Covid este mai degrabă o oportunitate pentru Europa, decât o tragedie oarecare în istorie. Uniunea Europeană a intrat într-un blocaj de ceva ani, iar motivele acestui blocaj, bine știute de altfel, ar fi: (i) respingerea Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa; (ii) criza economică mondială sau Marea Recesiune, din decembrie 2007 – iunie 2009; (iii) criza refugiaților care a urmat Primăverii Arabe și a pus sub presiune frontiera sudică a Europei începând cu anul 2015, facilitând ascensiunea populismului, renașterea dreptei și constituind cadrul favorabil pentru Brexit; (iv) Brexitul.

Shut down-ul provocat de pandemia SARS-CoV-2 de-a lungul și latul Uniunii Europene a reactualizat absolut toate temele blocajului în progresul unional, pe care liderii le înghețaseră pentru a nu oferi și mai multă muniție populismului și extremei drepte, euroscepticilor în general. Doar că o criză sanitară și medicală de proporții, ca și nevoia de izolare socială care a închis activitatea multor industrii cruciale din Uniune, nu putea să nu reactualizeze tensiunile congelate politic, readucându-le pe firmament.

După aproape trei luni în care activități economice esențiale au fost reduse, iar altele, considerate mai puțin vitale, chiar oprite, pentru ca statele membre să se poată concentra pe gestionarea crizei sanitare și medicale, suntem la ora primelor concluzii, care de altfel subliniază ideea enunțată încă de la început, privind orizontul de oportunitate deschis în fața Uniunii Europene și a statelor membre, și anume:

(a) Mai multe state membre din vestul și centrul Uniunii, la care putem adăuga și Marea Britanie, au constatat până la nivel de mesaj public că au devenit dependente de forța de muncă din statele membre din estul Uniunii și/sau din nordul Africii, pentru continuitatea afacerilor din agricultură și asigurarea securității alimentare.

Sub presiunea lucrărilor agricole dictate de avansul în sezonul de primăvară europeană, state ca Germania, Italia, Spania, Austria sau, cum spuneam, recent separata Marea Britanie se aflau în fața dezastrului, în absența zilierilor care să culeagă recoltele sau să suplimenteze necesarul de forță de muncă din industrializarea alimentară și pregătirea sezonului de vară.

Mișcarea YES-LEAVE, care a adus în Downing Street, 10 cuplul Boris Johnson și Dominiq Cummings, nu a anticipat rolul vital al românilor, polonezilor și bulgarilor în economia britanică, așa că s-a ajuns până acolo încât prințul Charles de Wales să facă apeluri publice către populație pentru a găsi lucrători în agricultură.

Germania, Italia și Spania, în plină criză pandemică, au făcut presiuni pentru ca România, Bulgaria și Ungaria să deschidă coridoare de transport pentru forța de muncă din agricultură, care să ajungă rapid pe câmpuri și în halele industriale agro-alimentare.

(b) Industrii esențiale pentru Europa: aeronautica, manufactura automobilelor și a altor vehicule, aparatura medicală și fabricarea medicamentelor s-au văzut puse în situația de a depinde major de două tipuri de constrângeri care, împreună, reprezintă o adevărată lebădă neagră: dependența de materiile prime și manufactura industrială considerată mai ieftină din China (și Asia, în general), respectiv închiderea orizontului de comenzi world wide, pe fond pandemic.

Frânarea bruscă a unor afaceri, din motivele menționate, au determinat companiile să solicite sprijinul (financiar, în primul rând, al) statelor membre și Uniunii, pentru a traversa perioada de criză; doar că acordarea ajutorului a început să fie condiționată: relocați producția în țară, sau măcar pe teritoriul Uniunii.

Nimeni în Europa, sub presiunea crizei, nu pare să-și mai dorească să depindă de China, dar nici nu am auzit niciun oficial al statelor membre dezvoltate să afirme răspicat că este de preferat să se bazeze pe relocarea industriei în estul Europei, pentru a reduce dependența de continentul asiatic; toată lumea vrea reîntoarcerea industriilor pe teritoriul național.

(c) Uniunea Europeană a putut să constate încă o dată cât de dependentă este de libertatea transporturilor în cadrul Uniunii și în ce măsură se bazează pe industria turismului și orizontalele sale. Criza Covid o arată cu vârf și îndesat și, mai mult, ridică mari semne de îngrijorare pentru viitorul turismului în Europa, pentru că noua normalitate indică în cel mai optimist scenariu, undeva spre anul 2022, o cifră de afaceri în turismul european care să atingă undeva la cel mult 80-85% din nivelul anilor 2018-2019.

(d) Nordul Europei și Austria au în continuare orgoliul păstrării unei poziții conservatoare – probabil rațională, dar nu și vizionară – în Uniune, respingând așa-numita uniune de transfer prin mutualizarea împrumuturilor ca fiind o soluție potrivită de asigurare a fondurilor necesare revenirii și fortificării economiei unionale în fața crizei.

Germania a abandonat recent această poziție conservatoare, pe care s-a aflat la un moment dat la debutul crizei, oferind împreună cu Franța o soluție de compromis, dar care face câțiva pași esențiali spre posibilitatea de a finanța anumite proiecte europene cu emiterea de datorie mutualizată (un fel de proiect corona-bonduri 2.0).

De ce emiterea de datorie mutualizată în Eurogrup? Pentru că Eurogrupul este o entitate credibilă și permite soluția de a obține bani ieftini. Iar injecția de bani ieftini continuă să fie soluția cea mai bună pentru a stimula reluarea creșterii economice, dar mai ales pentru a permite finanțarea relocărilor de industrii înapoi în Europa.

Mutualizarea datoriilor ca sursă de finanțare pentru proiecte de viitor vorbește despre cooperare extinsă și necesitatea adâncirii integrării politice, pentru că Europa nu mai poate rezista noilor provocări globale decât în forma sa integrată; iar integrarea poate să însemne la început un soi de confederație timidă, dar trebuie să avanseze curând spre o federație, ca să dobândească toate argumentele (politice, economice și militare) pe care europenii le cer guvernanților lor de fapt, în ideea de a-și conserva modul de viață.

Notă:

Ar fi util să ne oprim aici puțin asupra ultimei idei, pentru a o sublinia. Este de observat faptul că ceea ce cer cetățenii europeni în majoritatea lor, iar populiștii, extremiștii și conservatorii se agită să semnaleze că pot rezolva în cadrele tradiționale și prin creșterea dozei de naționalism, nu își găsește soluțiile decât printr-o integrare unională avansată. Divizarea naționalistă reduce prin definiție orizontul de cooperare, gâtuie resursele și pregătește terenul pentru confruntare în interiorul Europei, pe falii redescoperite și alimentate cu interpretări istorice partizane.

(e) La fel ca și în criza economică din 2007 – 2009, criza Covid a repus pe tapet mișcările populiste și pe cele eurosceptice, cu întreg arsenalul lor de mesaje alarmiste alimentat de teoriile conspirației și propaganda anti-europeană furnizată nu doar de Federația Rusă și China, ci și de mișcări radicale provenind din alte democrații apropiate Uniunii.

Aceste mișcări nu doar că se opun avansului integrării europene, și deci interesului comun general, dar nu văd de fapt nimic rău în instaurarea unor regimuri autoritariste după modelul putinist, adică ceea ce experimentează Ungaria de aproape zece ani. Așadar este egal posibil un avans al integrării, care să favorizeze un model al societății deschise în întreaga Uniune – o democrație liberală, progresistă, cu o economie rezilientă și care să dobândească și argumente noi cu care să facă față în economia globală, dar și reîntoarcerea la o Europă fărâmițată și conflictuală – o Europă a confruntării și inegalităților.

(f) Criza Covid vorbește nu doar despre complexele politico-economico-societale europene în fața noii realități globale, ci și despre o criză de creștere a economiei globale. Actualul model al creșterii economice continue ca sursă de prosperitate și cooperare globală este evident sub semnul întrebării încă din momentul în care s-a constat credibil că se află la originea: (i) distorsiunii consumeriste ca model psihosocial, (ii) afectării echilibrului climatic, (iii) adâncirii inegalităților și (iv) promovării unor elite corupte și agresive.

Criza Covid, de exemplu, este despre încetinirea creșterii economice și nu despre cooperare, este despre cum salvăm de la prăbușire afaceri multinaționale și sectorul bancar și nu despre modelul Green Deal. Evident, ceva este în neregulă. Și cum orice criză este o oportunitate, Uniunea poate profita de ea și gândi un plan de redresare care să înceapă să scrie istorie, așa cum plastic se exprima și Giuseppe Conte, premierul Italiei.

Modele economice revoluționare, care să înlocuiască modelul actual, există destule; ceea ce a lipsit până acum a fost curajul de a le pune în operă. Doughnut Economics, modelul economiilor gogoașă, propus de Kate Raworth de la Oxford ca o critică a actualului model de creștere continuă, se potrivește foarte bine cu planul Green Deal; acest model a fost preluat de municipalitatea Amsterdam ca soluție (pilot, aș zice) de revenire după criza Covid.

ÎNGRIJORĂRI, DAR ȘI TEMERI

Criza globală Covid a rescris peste noapte planurile unor companii europene care activează în industrii tradiționale și care se aflau în plină ascensiune, așa cum este cazul Airbus, de exemplu, care a părut să profite din plin de criza Boeing, care se resimțea după oprirea zborurilor modelului 737 Max. Pe de altă parte, Renault adoptase o poziție de forță în dialogul cu Nissan, având în spatele său statul francez și o cooperare extinsă cu diverse fabrici din China, unde urma să dezvolte mai multe modele de motoare electrice.

Oprirea zborurilor, oprirea producției auto în fabricile europene și tot ansamblul de incertitudini adus de viitorul în care ar fi posibilă revenirea piețelor transporturilor aeronautice și auto a determinat companiile europene care activează în aceste sectoare cheie să ceară ajutoare guvernamentale și de la Comisia Europeană. Doar că obținerea acestor ajutoare a devenit în sine o chestiune problematică, mult diferită de criza Marii Recesiuni, pentru că:

(1) Europa anunță deja o perspectivă de minim doi ani în care cererea de consum pe (aproape) toate piețele se va contracta, iar revenirea în sine este un proces plin de necunoscute; prin urmare industriile tradiționale trebuie să ia în calcul politici de restructurare profundă, deci concedieri, adică poveri noi pe bugetele publice;

(2) Deteriorarea cooperării internaționale, tensionarea relațiilor Europei cu China, dar și cu Statele Unite ale Americii, presiunea continuă a unei Federații Ruse agresive determină guvernele naționale să condiționeze acordarea ajutoarelor de stat de limitarea drastică a soluțiilor de restructurare care presupun relocarea producției spre Asia (în special spre China); ba mai mult, guvernele europene și Comisia Europeană insistă pe readucerea producției acasă;

(3) Uniunea Europeană este de acord cu ideea de a sprijini cu fonduri semnificative recuperarea economică pe continent, dar nu renunță la temele de politică economică pe care le consideră esențiale: politicile asociate Green Deal, menținerea pieței europene concurențiale, finanțarea pe proiecte, revenirea la politicile de convergență, deschiderea frontierelor și înlăturarea oricăror piedici din calea cooperării în interiorul Uniunii etc.

Desigur, Comisia Europeană și Consiliul European acceptă soluțiile tranzitorii propuse de statele membre, cu condiția să nu genereze dezechilibre care să afecteze fundamentele Uniunii Europene și premisele viitoare ale adâncirii integrării. Și tot Uniunea este în acord și încurajează ideea relocării pe continent a unor activități de producție și servicii care, în timp, au fost transferate pe alte continente, în scopul optimizării costurilor.

În primul trimestru al anului 2020 Airbus a primit 290 de comenzi pentru avioane, a livrat 122 de avioane și avea alte 60 de avioane produse, dar încă nelivrate datorită debutului intempestiv al crizei Covid. În februarie 2020 Airbus a livrat 55 de avioane, pentru ca în martie să mai livreze doar 36, pe fondul cererilor de amânare din partea unor clienți. Amânările corespund cu reducerea sau chiar oprirea zborurilor world wide, care au afectat brutal afacerile companiilor aeriene.

Anterior crizei Covid, managerul executiv al Airbus, Guillaume Faury, își anunța acționarii că Airbus are comenzi pentru modelul A320 până în anul 2025, pe fondul dificultăților întâmpinate de modelul 737 Max al competitorului Boeing. În aprilie, același Guillaume Faury anunța pierderi de 481 milioane de euro pentru trimestrul I, față de un profit de 40 de milioane euro în primul trimestru al anului 2019.

În luna februarie ac. Airbus a închis linia de asamblare a modelului A320 din Tianjin, în China. Reducerea cu 30% a comenzilor în plină criză pandemică a trimis în șomaj tehnic peste 6.000 de angajați din Europa (circa 3.200 în Țara Galilor și 3.000 în Franța). În Mobile, Alabama, Airbus a renunțat la contractele de engineering cu 14 companii, dar a dat asigurări guvernării statale că nu va închide afacerea din Statele Unite.

Dincolo de mesajele publice, managementul executiv negociază intens cu sindicatele măsuri de restructurare a afacerii, întrucât Guillaume Faury a constatat din rapoartele primelor patru luni ale anului că Airbus „sângerează masiv cash și hemoragia trebuie oprită”; așadar după șomajul tehnic vor urma adevăratele măsuri de austeritate.

Dincolo de declarațiile executivului Airbus, realitatea gravă din industria aeronautică europeană se vede și din faptul că Rolls-Royce, producătorul motoarelor pentru marii jucători, Airbus și Boeing, dar și un constructor important pe piața autoturismelor de lux, a anunțat un program de concedieri care va afecta peste 17% din angajații companiei.

Un alt exemplu din aceeași categorie este cel al companiei Renault, unul din marii beneficiari ai ajutorului de stat de 8 miliarde de euro anunțat de guvernul francez pentru salvarea industriei auto, dar cu anumite condiții: să crească producția de autovehicule electrice și hibride la cel puțin 1 milion de bucăți pe an și să relocheze pe teritoriul național o parte din producția transferată pe alte continente (proiectul Dongfeng Renault Automotive Company Ltd este unul din cele cel vizate).

În ultimele zile ale lunii mai ac., Renault și-a anunțat strategia prin care intenționează să își optimizeze costurile pentru a salva circa 2 miliarde de euro; strategia implică și reducerea a 15 mii de locuri de muncă în cele 40 de fabrici deținute în toată lumea și va afecta serios producția din Franța, chiar dacă grupul a anunțat că va aduce acasă o parte din producția sa din China. Desigur, așa cum se știe, noile planuri Renault vor stopa și planurile de creștere a producției din România de la 350 mii bucăți pe an la peste 400 mii bucăți pe an.

Anterior acestui anunț, un altul cel puțin la fel de important a fost cel făcut în 28 mai ac. de Renault, Nissan și Mitsubishi, ca membri ai uneia dintre cele mai importante alianțe din domeniul auto la nivel mondial, prin care făceau cunoscut noul model de cooperare în afaceri pentru a spori competitivitatea și rentabilitatea celor trei companii partenere: (i) Nissan va fi membru de referință pentru China, America de Nord și Japonia; (ii) Renault pentru întreaga Europă, Federația Rusă, America de Sud și Africa de Nord; iar (iii) Mitsubishi pentru regiunea ASEAN și Oceania.

Este dificil atât pentru guverne cât și pentru marii jucători europeni să facă mutări radicale în business-ul companiilor din industriile tradiționale, chiar dacă oportunitățile există, sunt clare și înțelese. Orice schimbare a profilului de business în zona marilor jucători se face cu sacrificii însemnate, pe care societatea nu le acceptă și nici guvernele nu sunt dornice să le susțină, atât timp cât afectează dramatic contribuțiile la bugetele naționale, pe de-o parte, iar pe de altă parte pun presiune pe cheltuielile publice.

Așa că ne-am trezit de-a lungul și de-a latul Uniunii cu tendința a aproape tuturor guvernelor de a promova odată cu criza Covid și planuri protecționiste, declarativ pentru a se apăra de preluările ostile din partea unor jucători non-europeni; China este cel mai des menționată în relație cu acest subiect, deși în subsidiar nu lipsește nici Federația Rusă și nici alți pivoți ai intereselor acestor două puteri agresive.

Guvernul polonez a aprobat, de exemplu, o serie de reglementări care pot bloca preluarea companiilor de importanță strategică de către investitorii din afara UE. Reglementările în cauză sunt asociate planului de salvare în valoare de 78,9 miliarde de dolari adoptat pentru a compensa impactul pandemiei asupra economiei naționale. Regulile vor fi obligatorii timp de doi ani și se vor aplica în cazul companiilor publice, al celor care produc software folosit în centralele energetice, transporturi și în sistemul de sănătate, precum și pentru firmele din energie, telecomunicații și industria de apărare.

Guvernul german și-a întărit în aprilie mecanismul de supraveghere a investițiilor statelor terțe în domenii strategice și a adoptat noi măsuri pentru împiedicarea preluării ostile a companiilor de sănătate. Măsurile în cauză sunt menite să asigure aprovizionarea continuă cu produse medicale vitale în timpul pandemiilor. Astfel, guvernul federal va putea să blocheze investitorii din afara Uniunii, să cumpere companii ce produc vaccinuri, echipamente de protecție medicală, ventilatoare, medicamente etc.

Companiile din industria farmaceutică sau de tehnică medicală vor trebui să notifice Berlinul imediat ce un investitor străin ajunge să dețină peste 10% din pachetul de acțiuni. Până acum pragul era de 25%. Presei germane nu i-a scăpat amănuntul că deciziile survin pe fondul ofertelor generoase și insistente făcute de Statele Unite companiei de biotehnologie CureVac, care lucrează la un vaccin împotriva Covid-19.

Franța a coborât plafonul de la care statul examinează ofertele de achiziții de acțiuni la companii strategice depuse de acționari non-UE, pentru cumpărarea unor pachete mai mari de 25%, față de plafonul de 33%, stabilit în 2019. În 2020, lista de domenii strategice a fost extinsă cu companii alimentare și presă. Și guvernele Italiei, respectiv Spaniei au anunțat în aprilie că și-au acordat drept de veto asupra vânzărilor de companii din energie, apărare, asigurări, agricultură și inteligență artificială.

Nici România nu este străină de acest curent protecționist, recent Ministerul Economiei anunțând că va pune capăt negocierilor cu chinezii pentru continuarea dezvoltării sectorului nuclearo-energetic pe platforma Cernavodă. De asemenea, guvernul a decis să protejeze programul început de Oncogen Timișoara pentru vaccinul românesc anti-Covid împotriva unor posibile preluări ostile, finanțând asocierea cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, aflat sub umbrela Ministerului Apărării.

OPORTUNITĂȚI ȘI SOLUȚII POSIBILE

Am făcut mereu referiri la oportunități pentru Uniune, pentru economia europeană și economiile statelor membre ale Uniunii, dar în opinia mea acest subiect, ca să fie corect înțeles, trebuie privit astfel:

(1) Oportunitățile la care ne referim, adică împrejurările prielnice care trebuie să fie în discuție, nu țin doar de relansarea în sine a afacerilor după shut down-ul generalizat, ci mai degrabă de favorizarea unui nou context în Europa, a unei noi paradigme societale și a unor noi modele de dezvoltare economică.

Așa cum se dovedește foarte clar, încă o dată, marile concerne sunt doar motoarele pentru vreme bună, pentru că în situații de criză sunt adevărate pietre de moară pentru orice economie. Și atunci trebuie identificate corect motoarele cu care poți accelera într-o economie, dar o și poți articula rezilient.

Am mare încredere că aceste motoare există, că se bazează pe promovarea noilor tehnologii și că aceste tipuri de business-uri se circumscriu firesc unor modele inovative de economie socială, așa cum este și Doughnut Model of Economics. Mai pot fi și altele, firește: orice model economic care nu lasă pe nimeni în afară și nu afectează iresponsabil resursele planetei este util de adus în discuție.

(2) O Europă a statelor naționale închisă între granițe este un model care nu mai ajută pe nimeni; acest lucru a fost încă o dată probat de primele zile ale pandemiei Covid, în care statele și-au închis frontierele și au uitat de solidaritate și cooperare. Fără insistențele Comisiei Europene, statele membre nu ar fi ajuns să coopereze în pandemie, deși după două luni de criză nimeni nu poate nega că efortul comun, chiar și destul de timid, este calea cea bună.

Tot cadrul comun al cooperării este acela care a adus în final Germania alături de Franța pentru a oferi sprijin actualului plan propus de Ursula von der Leyen pentru relansare economică, cu o valoare de 750 de miliarde de euro, alături de cadrul unui buget unional multianual de 1,1 trilioane de euro.

Este adevărat că patru state europene – Austria, Olanda, Suedia și Danemarca – au anunțat că nu sunt de acord cu principiul finanțării planului de relansare cu împrumuturi în numele Uniunii făcute de Comisie de pe piața de capital, dar acest grup nu mai are acum în spate și Berlinul, ceea ce-i scade mult din influență.

Dar cele patru state au totuși dreptate să fie circumspecte în privința mutualizării datoriilor în Eurogrup. Comisia și Consiliul European au slăbit frâiele convergenței, iar acum sunt pe cale să facă datorii în numele Eurogrup/Uniunii, acolo unde viziunea asupra disciplinei fiscal-bugetare este mult diferită de la nord la sud. Și așa ajungem, iată, la nevoia unui nou model economic pentru toate statele membre și pentru Uniune, care să îmbine responsabilitatea socială cu avansul în materie de economie.

(3) Creșterea cooperării, responsabilitatea socială și schimbarea modelului economic nu sunt suficiente, lor trebuie să li se mai adauge și tema inegalităților nord-sud și vest-est, pentru că, indiferent de motivațiile istorice ori psihosociale ale acestor inegalități, perpetuarea lor în viitor va submina mereu Uniunea și va alimenta populismul și naționalismele.

Soluția actuală, și anume investițiile în convergență și piața unică, nu sunt suficiente, iar analiza statistică a recuperării decalajelor prin raportarea la indicatorul PIB/capita este înșelătoare la modul absolut. În România, de exemplu, avem zona București – Ilfov cu un PIB/capita mai mare ca al Berlinului și totuși Bucureștiul nu are nici pe departe indicatorii de calitate ai vieții echivalenți cu ai capitalei Germaniei.

Planul de relansare economică propus de Comisia Europeană și care pare a fi susținut de Parlamentul European (dar nu are încă voturile Austriei, Olandei, Suediei și Danemarcei în Consiliu), alături de Cadrul Financiar Multianual pe următorii 7 ani, ar aduce României o finanțare de circa 10 miliarde de euro anual. Din acești 10 miliarde, circa 5,7 miliarde implică și o componentă de cofinanțare, în timp ce 3 miliarde ar putea fi granturi, iar alte 1,7 miliarde credite; totul în baza unor proiecte cu care Comisia Europeană să fie de acord, să le considere finanțabile după regulile în materie.

Ori, problema României este tocmai aceea că oportunitatea celor 10 miliarde de euro anual, care pot contribui la dezvoltarea exact a acelor regiuni ale țării care sunt printre cele mai sărace din Europa, nu este acoperită cu proiecte viabile de guvernele României; nu a fost, nu este și nici nu cred că va fi rezolvată această problemă în următorii 7 ani.

Media absorbției fondurilor europene în România, în intervalul 2014 -2020, la nivelul lui decembrie 2019 era de 32,34%. Oricât de mult ar crește în 2020, ea nu va depăși 50% probabil. Dacă am privi optimist performanța instituțională în următorii 7 ani și am considera că reușim accesarea a 60% din cei 73 de miliarde de euro ce-i vom avea la dispoziție, acest lucru înseamnă că am reuși să avem proiecte finanțabile pentru 43,8 miliarde de euro, adică o performanță care ar depăși cu mult ce am reușit în ultimii 13 ani.

Dar ar fi acest lucru suficient? Probabil România ar ajunge la un PIB de 300-330 miliarde de euro, și o medie a PIB/capita mai mare cu circa 30%, adică 11.900 euro, față de circa 9150 euro astăzi. Doar că, în timp ce la București, Brașov, Cluj, Timiș, Sibiu, Constanța, Oradea vom avea un PIB per capita de 17-20 mii euro, el nu va depăși 5-6 mii în alte 30-40% din zonele țării, așa numitele teritorii ale baronilor politici.

Realități similare găsim pe întreg teritoriul Uniunii, dar cu precădere în est și sud. Și acestea sunt și limitele de intervenție ale guvernului central al Uniunii și de aici începe responsabilitatea statelor membre: deopotrivă a guvernelor, cetățenilor și partidelor politice. Fără un nou model de dezvoltare socio-economică responsabilă, doar injecția de bani nu este suficientă.

În fine, ultimul exemplu al limitelor de acțiune, care poate risipi oportunitățile crizei Covid, este acela al speranței statelor est-europene de a găzdui relocarea în Uniune a unor afaceri care fuseseră transferate în Asia, pentru optimizarea de costuri. Inclusiv România și-a arătat disponibilitatea de a găzdui astfel de afaceri relocate, dar în realitate acest lucru nu este cu adevărat posibil.

România sau Bulgaria, de exemplu, sunt subdezvoltate din perspectiva infrastructurii, forța de muncă nu mai este abundentă, iar salariile au crescut. Nici varianta în care, localizând în România ori Bulgaria afaceri transferate din Asia cu tot cu forța de muncă de acolo nu pare simplă, pentru că și românii și bulgarii se dovedesc destul de ostili față de străini, ceea ce ridică probleme dificile în fața investitorilor.

Contextul creat de criza Covid este ca o uriașă oglindă așezată în fața lumii: iată, așa suntem noi! Imaginea nu este de natură să ne facă optimiști, dar ne oferă șansa să operăm schimbările necesare, de care în mare parte suntem conștienți de altfel, pentru a schimba lumea actuală într-una mai bună.

Privind în ansamblu scena mondială, perspectivele nu sunt îmbucurătoare. Liderii comuniști chinezi privesc cu nerăbdare spre un conflict militar cu Statele Unite și speră că-l vor putea câștiga. Statele Unite, sub povara președinției Trump, devin izolaționiste și oferă imaginea incredibilă a renașterii extremismelor și capitalismului sălbatic. America de sud oferă aceeași imagine dezolantă a unor guverne corupte cărora nu le pasă de proprii cetățeni.

Europa este în continuare continentul speranței. Dar și al îngrijorării. Al speranței, pentru că pare singurul loc de pe pământ unde ar putea începe o schimbare adevărată în comportamentul societal și a modelului de dezvoltare economic. Al îngrijorării, pentru că glasul rațiunii, chiar dacă mai puternic aici decât în alte locuri de pe glob, este totuși viu concurat de populiști, autoritariști și sceptici. Iar orizontul lucrării acestora din urmă va aduce un preț greu de plătit.

Din păcate, dacă Europa va eșua, nu mai zărim la orizont niciun alt loc pe pământ unde să răsară speranța. Europa este, deci, acum, depozitarul speranțelor de libertate și pentru a viață mai bună și nu se mai poate bizui decât pe ea însăși.

(#) Adoptat de Consiliul European la 18 iunie 2004 și semnat la Roma, dar respins prin referendum de Franța și Olanda (Țările de Jos)

(#) Din comunicările Oncogen pe platformele sociale: Ceea ce nu v-am spus este că în data de 4 Februarie am fost contactați de Ambasada Chinei în România cu rugămintea de a colabora cu cercetătorii chinezi la punerea în practică a acestei tehnologii. Noi am fost de acord și avem corespondență pentru a dovedi acest lucru. Dar nu am fost de acord ca ei să își însușească rezultatele muncii noastre și apoi să adauge <All Rights Reserved>”.

(#) Ar însemna o medie de 6,25 miliarde euro absorbiți anual, față de 4,18 miliarde absorbiți anual în intervalul 2007 – 2019

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Analiza e buna si la obiect.. dar ..
    Io nu vad ca EU sa fie in stare sa gestioneze actuala criza. Nu are nici leaderi carismatici si suficient de inteligenti, nici cei din rindul doi, „expertii”, nu sunt capabili de ceva, asa ca se va face un mare talcioc, in care fiecare va intinde ambele miini cind e vorba de impartit bani.

    Pesimistul e un optimist bine informat.

    • Nevoia naste lideri. Criza Covid ofera o oportunitate/necesitate, forteaza iesirea din matca nationalista, din baltirea de pana acum. Ori impreuna, ori deloc.

      Si asta cred ca-si da seama pana si Viktor Orban.

    • @neamtu In viziunea dv ce inseamna a fi inteligent? Ce lideri inteligenti vedeti in Europa? Chiar asa, nimeni nu este la nivelul inteligentei dvs?
      Dupa comentarii si preferintele aratate nu pareti a fi marele intelectual european nedescoperit si care isi permite sa critice orice si pe oricine, dimpotriva.
      Putina modestie si retinere in a critica fara a aduce nici un argument ( doar impresii personale care nu isi au rostul intr-o discutie serioasa), nu v-ar strica.

      • Duamna Alexa,

        eu sunt intr-adevar f inteligent, ca tu nu-ti dai seama e problema ta, de altfel am observat din comentariile tale ca intelegi f putine lucruri, numai pe cele pe care le spune Micron si care s-a bagat din nou la cutie de frica galbejitilor.
        In Europa nu vad absolut nici un leader politica inteligent, am spus doar, se si spune ca oamenii inteligenti nu sunt atrasi de politica in general, uita-te la mine. Mai ales la nivel european ajung politicieni din rindul doi, ca EBA, Becali etc.

        Dar pe plan national, german de ex., sau chiar la austrieci am vazut o multime de politicieni care ar putea primi calificativul de inteligenti.

        • Draga Conu’ Neamțu, în ce o privește pe preopinenta dv., mai mult sau mai puțin distinsă, solicitarea sa de „modestie și reținere” sună ca și cum ar fi sugerat Elena Lupescu puțină castitate, de la alții.

      • Are dreptate, Europa nu are lideri, cine sa fie ?
        Merkel, steaua apune si nu mai este o alternative pe viitor.
        Macron, „Cocosul Galic” care se umple in pene calare pe martoaga Europa, Napoleon cel putin a contribuit la Europa de astazi.
        Conte-ele italian care sare dintr-o gondola in alta, fost prieten cu Salvini.
        Da, cine poate fi un lider de viitor, cancelarul Kurz al Austriei, dar e tanar si Austria nu are „greutatea” necesara, poate se muta in Germania si candideaza pt postul de cancelar fara nici o aluzie la alt austriac care a fost indraver cancelar german, alte vremuri.
        Drept exemplu, leadershipul european anilor 80/90 a avut alt calibru decat cel de astazi pe care il consider drept incapabil sa-si asume viitorul european, prea multe interse nationale in deprimentul celor europene.

        • Ca sa critici liderii europeni trebuie ca intai sa cunosti situatia si sa aduci si o alta solutie realista. Altfel, il punem pe conu @neamtu lider ca tot le stie el pe toate si se exprima ca un duomn adevarat cu studii la universitatea din Caracal.
          Este usor de criticat si de zbierat ca unul e asa, altul e nu stiu cum, dar in acelasi timp sa nu propui nimic realist.
          Sa pretinzi ca un tip cum este Kurtz ar putea fi lider european, este cel putin ridicol. Kurtz n-a fost capabil nici macar sa-si termine studiile ( de drept, nu cine stie ce chestie dificila) si si-a facut „aparitia” in politica intr-o postura cel putin debila: intr-o masina numita „sexymobile”, alaturi de tinere imbracate provocator , care aruncau trecatorilor prezervative. Asta era viziunea lui de a-si face campanie electorala. Pe intelesul dv, omuletzul face orice ca sa iasa in fata si profita de orice conjunctura ca sa dea din coate si sa ajunga in fata.
          Dar ma rog, unora le plac astfel de „lideri”, mai ales ca individul este si un mare admirator al lui Viktor Orban. Numai oameni politici de valoare, nu este asa?
          Poate e cazul sa va mai documentati inainte de a critica aiurea si de a ridica in slavi un oarecare .

  2. “Este Europa, de la Atlantic la Urali, care va decide soarta lumii!”

    Charles de Gaulle, Strasbourg, 1959
    In zilele de azi se vede ca francezul a visat frumos; mai ales cu „de la Atlantic la Urali”. Dece nu pina la Shanghai?
    Europa nu trebuie sa intinda mina pina „la Urali”, ci peste Atlantic.

  3. Decizile în UE/Comisie se iau foarte încet, e nevoie de unanimitate de voturi în consiliile ministeriale, acum al șefilor de state partenere. În momentul de față sunt disponibile cele 540 miliarde Euro din primul budget al Comisiei. S-a discutat în Parlamentul de la București, în guvernul de la București, în spațiul public românesc, în societatea civică care sunt prioritățile de azi și proiectele care sunt prevăzute azi pentru acești bani ușor de obținut de la Comisia UE.27 (100 miliarde Euro pentru șomaj tehnic)?
    Cine e responsabil azi la București pentru ca acum să se acționeze competent și eficient în acapararea acestor bani de la UE? Rata de acumulare va fi ? Se va lua în seamă câte ceva de la prezentarea autorului de aici?

    …”…. România sau Bulgaria, de exemplu, sunt subdezvoltate din perspectiva infrastructurii, forța de muncă nu mai este abundentă, iar salariile au crescut. Nici varianta în care, localizând în România ori Bulgaria afaceri transferate din Asia cu tot cu forța de muncă de acolo nu pare simplă, pentru că și românii și bulgarii se dovedesc destul de ostili față de străini, ceea ce ridică probleme dificile în fața investitorilor…. „……

    Statul poate investi acum cu bani de la Comisie/UE. Căi ferate moderne sunt o investiție strategică pentru toate regiunile țării, o investiție care e în interesul tinerilor din țară. Dotarea spitalelor cu echipament medical, dotarea laboratoarelor în centre de cercetare pe lângă universități românesti de rang se poate decide și realiza acum. Mai greu e cu intreprinderi, industrie, unde e nevoie de antreprenori, investitori și produse integrate în lanțuri de producție continentale. Vocabularul din trecutul recent, din naționalcomunismul autohton specific cu „autarhie” etc e o ducere în eroare. Industria 4.0 e legată de digitalizare (G5) și de o infrastructura bună cum e în zonele universitare- metropole regiuni unde se găsesc condiții mai bune pentru familii tinere cu licee, universități, spitale, locuințe etc. Cred că câțiva simburi industriali bine legați de un continent întreg sunt o cale spre bunăstare, belșug și prosperitate, pentru tinerii de azi din țară.

    …”… Doar că, în timp ce la București, Brașov, Cluj, Timiș, Sibiu, Constanța, Oradea vom avea un PIB per capita de 17-20 mii euro, …”….

    Nu mai e mult timp. Budgetul doi al Comisiei de 750 miliarde Euro e discutat acum controvers de statele partenere. Condiția minimă de a participa la acest budget UE e un „plan de reconstrucție sustenabil” (în nici un caz mărirea pensiilor cu 40 %) al țării. Cine îl pregătește, unde se prezintă? Când?

    …”… Ori, problema României este tocmai aceea că oportunitatea celor 10 miliarde de euro anual, care pot contribui la dezvoltarea exact a acelor regiuni ale țării care sunt printre cele mai sărace din Europa, nu este acoperită cu proiecte viabile de guvernele României; nu a fost, nu este și nici nu cred că va fi rezolvată această problemă în următorii 7 ani….”…..

    Budgetul Comisiei pentru anii 2021- 2027 de 1.000 miliarde Euro va ține cont de „Green Deal” (preț pe CO2), de restructurarea budgetului (agrar azi 38 %), va cere din nou proiecte bine gândite pentru a fi verificate și aprobate de Comisie/UE. Cei 7 ani amintiți de autor sunt întradevăr decisive pentru tinerii de azi din țară.

    …”… Din păcate, dacă Europa va eșua, nu mai zărim la orizont niciun alt loc pe pământ unde să răsară speranța. Europa este, deci, acum, depozitarul speranțelor de libertate și pentru a viață mai bună și nu se mai poate bizui decât pe ea însăși….”…..

    Încă nu știm cum vor arăta cele două budgete ale Comisiei UE.27 încă neprezentate în detaliu și neaprobate de cei 27 de parteneri cu unanimitate de voturi în consiliul ministerial al șefilor de state.
    Cancelara A. Merkel a prezentat deja câte ceva din prioritățile pentru Președinția temporară în UE pentru Iulie- Decembrie 2020. Planul francez al lui E. Macron si al Comisiei de 750 de miliarde Euro e sprijinit de la Berlin. Nu cred că UE va eșua. Mai probabil e o recesiune economică în UE 2020 (Franța minus 11 %) și o stagnare economică în sud și est.

    Ce ar însemmna o recesiune și o stagnare economică în România, deci o ratare a șanselor enumerate de autor, pentru tinerii de azi din țară?
    Go vest?

  4. UE nu poate reloca nimic din Asia, este de competenta politicilor economice ale statelor respective dar mai ales ale entitatilor economice private.
    Economia nu tine cont nici de democratie si nici de orinduire, pt ea conteaza cele mai bune si eficiente conditii create de cine doreste sa investeasca.
    Europa s-a infundat pe un drum pe care nu-l poate merge singura din multiple motive.
    Intre timp globalizarea este „totala” si nu vad cum s-ar putea efectua o intoarcere de 180 grade, economic ar fi un dezastru.
    Europa s-a infundat intr-o birocratie debordanta cu tot felul de oprelisti, legi, obligatii si impuneri asupra mediului economic, mediu care nu va renunta la China si nici Asia de Sud- Est, tari precum Vietnam, Malaesia, Indonesia etc.etc putand fi tari in care relocarea ar fi mai efectiva si profitabila decat in Europa de Sud-est, zona in care forta de munca devine tot mai insufienta, pregatita precar, zone in care nationalismul incepe iar sa colcaie.
    Europa se doreste a fi „salvatorul lumii” din punct de vedere ecologic, Europa fata de restul lumii este neinsemnata atat ca populatie cat si ca intindere, fara Rusia.
    Marile probleme cu care ne confruntam distrugerea habitatelor, distrugerea faunei pe pamant si in apa, incalzirea globala, poluarea si specii invazive pun oamenii in fata unor provocari pe care nu le pot rezolva la modul cum la ora actuala activitatile economice au loc pe acest pamant cu ca. 7,5 miliarde de oameni in 2100 fiind vizat numarul de ca. 11 miliarde.
    Despre ce vorbim ? Europa si oportunitatile ei ?
    Europa statelor nationale unde fiecare mai mult sau mai putin isi vede de propriile interese, unde orice compromis gasit la nivel european este mai mult o situatie de avarie decat un progress.
    Europa este pe cale sa piarda mult in urma acestei crize daca nu gaseste modaliati stricte de autoaparare in fata Chinei si SUA, da SUA deocamdata se comporta dezolant din toate punctele de vedere. Aceste 2 superputeri provoaca Europei mai multa batie de cap de Rusia lui Putin. Europa nu mai are nici un „aliat” , NATO fiind insasi pusa la dispozitie de SUA.
    SUA este actualmente zguduita atata de COVID cat si de nelinisti sociale, rasiale, numarul somerilor fiind undeva la 40 milioane, China „zambeste” respectiv isi arata coltii, conflictul Hongkong si Taiwan nefiind luate acum in calcul cu toate ca pot degenera repede in conflicte deschise.
    SUA lui Trump din pacate devine tot mai imprevizibila pt Europa, si fiti siguri, slabiciunile sunt speculate cu multa dibacie de altii care abia asteapa.
    Cum Europa este inca puternic legata de SUA pericolul sa fim atrasi in fel si fel de „dezastre” este eminent.
    Europa „batrana doamna” si-a pierdut dintii si umbla mai mult „dupa cosciug” decat dupa un viitor pe masura posibilitatilor sale.

  5. Din nou un articol de proslavire a ideii “geniale” de a imprumuta bani ieftini pentru a stimula economia pe termen scurt. Genul asta de solutie parca e copy paste din “Manualul Economic al PSD” – ala adevarat, nu ce scria in maretul Program de Guvernare. Da stiu, de fapt ideea vine de la Keynes, dar cred ca si el si-ar pune mainile in cap daca ar vedea ce lipsa de viziune au leaderii UE.

    Orice prost poate sa imprumute bani sa sa-i cheltuie (daca gaseste fraierul sa-i dea imprumutul), sau si mai bine, sa-i tipareasca.

    Problema este in ce investesti banii imprumutati, asa fel incat sa-ti maresti veniturile si sa ai de unde plati, sau macar a nu genera inflatie excesiva. Nu am vazut in nici unul din articolele care ridica in slavi planul UE nici macar o urma de explicatie despre cum urmeaza sa fie platiti banii asta (ok, taxa pe fumarit, taxa pe piata comuna si alte cateva fantasgorisme care for aduce cica 10 mld pe an, care oricum sunt deja antamați de bugetul multi anual de 1100 mld , care nici ala nu se stie cum va fi finantat). Deci, e clar de fapt se intentioneaza tiparirea tuturor acestor fonduri.

    Ca urmare eu cred ca Austria, Danemarca, Olanda au mare dreptate sa nu accepte planul asta, pt ca e practic un plan de incurajare a risipei, iresponsabilitatii fiscale, si asistentei sociale. Repet, parca ar fi fost scris de PSD. Si probabil ca nici nu se va aproba, in cele din urma.

    UE nu este in criza din motivele invocate de autor in inceptul acestui articol. Acestea sunt doar simptome ale unor slabiciuni structurale ale UE, si care fac ca niste probleme externe care ar trebui sa fie relativ usor de gestionat de o Unine sanatoasa, sa se tranforme in crize majore. Dar ele nu sunt radacina problemei. Si pana cand radacina problemei nu va fi rezolvata, nici un plan de stimulare a econimiei cu bani ieftini nu va duce la nimic bun pe termen mediu si lung, ci doar va cumpara un pic de timp, pe termen scurt.

    As vrea sa vad un articol realist care sa analizeze in mod pragmatic problemele fundamentale ale UE, si cum pot fi ele rezolvate in mod real.

    • @Robert
      Păi, citiți-l pe al meu.
      Dacă l-ați fi citi cu adevărat, nu trăgeați concluziile pe care tocmai le-am citit. Articolul meu nu proslăvește în niciun caz soluția banilor ieftini.
      Să auzim de bine!

      • Fraza cheie din intreg articolul, restul fiind consecintele. Europa nu poate fi reformata pe acest model, punct.
        „O Europă a statelor naționale închisă între granițe este un model care nu mai ajută pe nimeni; acest lucru a fost încă o dată probat de primele zile ale pandemiei Covid, în care statele și-au închis frontierele și au uitat de solidaritate și cooperare”

      • „Germania va prelua la 1 iulie Preşedinţia Consiliului UE. Guvernul de la Berlin vrea să condiţioneze accesul ţărilor europene la fondurile oferite prin planul comunitar de redresare economică post-pandemie de respectarea valorilor comunitare, inclusiv a normelor statului de drept, un semnal adresat în primul rând Poloniei şi Ungariei, citează Mediafax.”
        Ne asteapta vremuri grele !!

  6. 1. “Este Europa, de la Atlantic la Urali, care va decide soarta lumii!”–> Eu zic doar atat: Doamne fereste!

    2. Populismul si euroscepticismul provin tocmai din lipsa de incredere in acesti lideri europeni, lipsiti total de orice viziune politica si economica. Solutia lor cea mai apropiata este sa duca mana la „pusculita europeana” si sa imparta bani. Banii, reprezinta liantul care inca uneste toate statele europene. Personal, ma indoiesc ca acele fonduri vor fi suficiente pentru relansarea economiilor. Poate pentru cele vestice da, insa nu si pentru cele din Sud si Est. Nici acum, in al 12-lea ceas, Europa nu este capabila sa se salveze prin relocarea companiilor din China in Europa de Est. Nici nu trageam sperante.

    3. Modelul economic Doughnut economics poate fi potrivit intr-o lume ideala eventual. Din pacate, se tot incearca in media ultimelor luni sa ni se inoculeze o noua ideologie socialista mascata sub forma unui „proiect verde”. Indiferent cat de grava ar fi situatia economica din EU, liderii acesteia revin obsesiv la aceeasi problema-Green Deal. Se agata cu disperare de aceasta idee care nu are nici un fundament economic solid, care presupune foarte multe resurse alocate si schimbari masive sociale, in timp. Calculele unor analisti si economisti credibili arata ca acest proiect Green Deal, ar putea fi fatal pentru intreaga UE si viitorul ei politic si economic. Orice ideologie, pentru a putea supravietui are nevoie de bani si propaganda. S-a dovedit ca ideologiile socialiste sau comuniste nu pot supravietui la infinit, nefiind modele compatibile cu arhitectura democratica globala.
    Modelul Doughnut economics are nenumarate puncte slabe si reprezinta o noua idee care se poate transforma rapid intr-o noua ideologie, care apoi se poate materializa rapid intr-o structura politica, totul vanzandu-se intr-un ambalaj atragator. Vom vedea ce rezultate va oferi acest model in Amsterdam. Intre timp, altii trimit rachete in spatiu si duc lumea mai departe, chiar daca acel combustibil polueaza un picut aerul. Sunt convins ca vom putea respira in continuare dupa lansarea SpaceX, iar sparanghelul bio nu se va usca.

    Observ ca multa lume isi imagineaza Europa ca pe un taram de vis, cu iarba verde, cer albastru, inorogi si curcubee. Probail sunt imaginile care ne apar inainte de a ne da duhul.

  7. O analiza foarte buna, ampla si care evidentiaza clar atat cauzele cat si motivele starii actuale a relatiei Europa.
    Lasa de asemenea sa se intrevada scepticismul in implementarea solutiilor salvatoare desi evidentiate,prin lipsa curajului politicienilor actuali si a puterii pe care toti cei grupati impotriva ideii de o Europa Unita au dobandit o in ultima perioada, tocmai datorita slabiciunii aratata de liderii politici.

  8. Atât timp cât unii politicieni din UE sunt mai preocupați de corectitudinea politică și de
    marginalizarea valorilor creștine care au stat la baza Europei moderne,nu văd o posibilă redresare durabilă a situației.Și totuși,depinde de noi cum vom știi să determinăm o revoluție a mentalității oamenilor politici,la urma urmei pe care tot noi îi alegem.Dar se poate face asta fără revoluționarea propriilor noastre concepții în sensul apărării valorilor creștine,tradiționale,practic comune în mare măsură țărilor europene, dar fără a cădea în pericolul naționalismului,care a avut un mare și trist rol în declanșarea celor două războaie mondiale? Iar discuția poate continua…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro