vineri, martie 29, 2024

Scopul si mijloacele: Despre compromisuri in politica

Pactul cu PC-Voiculescu si cu PSD-Ponta (adica Iliescu) este consecinta unei strategii paguboase si pagubitoare urmata de PNL inca din 2005 (refuzul alegerilor anticipate pe baza acelei „enigmatice” razgandiri a d-lui Tariceanu, slabirea deliberata a coalitiei D.A. etc). Cunosc destul de bine, cred, profilul lui Crin Antonescu. Nu-mi fac niciun fel de iluzii, o spun cat pot de clar. Acum cateva saptamani l-am comparat cu personajul Zelig al lui Woody Allen. Textul meu de ieri este tongue-in-cheek, deci are o doza oarecare de ironie. Am decis sa incerc aceasta formula de analiza cat se poate de politicoasa, dar transanta, in raport cu un personaj care, in decembrie 2009, tuna si fulgera impotriva “boschetarului Basescu si a dementului Tismaneanu”. Imi reprosa atunci, in al sau stil inimitabil, de un invidiabil rafinament, de o eleganta a exprimarii ce ne lasa inmarmuriti, ca am indraznit sa-l compar pe el cu Gh. (Gutza) Tatarescu, cel din 1945-1947, epitomul unui colaborationism nefast. Nu-i voi raspunde cu aceeasi moneda, dar voi urmari atent si voi scrie despre tot mai contra-productivele sale miscari politice.

Pe contributors a aparut un comentariu semnat ”Gondolin” cu o trimitere la blogul acelui participant la discutie.  As spune doar doua lucruri: daca doream “sinecuri” cand era presedinte Ion Iliescu, as fi scris in alti termeni despre el si regimul sau, mi-as fi moderat pozitiile critice. Oricine citeste dialogurile mele cu Mircea Mihaies (patru volume) ori lucrarea “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc” (Univ. of California Press, 2003, trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005) poate vedea ca nu am renuntat nicio secunda, nici cand faceam dialogul cu Ion Iliescu, deci in 2003, nici in 2004 ori dupa aceea la pozitiile mele extrem de critice in raport cu politicile urmate de el si de partizanii sai intre decembrie 1989 si decembrie 2005. Politetea nu inseamna consimtamant. Un dialog intre un istoric al comunismului si un personaj important al sistemului nu inseamna ca primul renunta la viziunea sa analitica. M-am delimitat constant de pozitiile lui Ion Iliescu pe teme precum pluralismul, multipartidismul, mostenirile comunismului, desuetul perestroikism, „patrulaterul rosu”, protejarea securistilor, blocarea accesului de nimic ingradit la arhive, reformarea economiei in directia pietii libere, mineriadele, minciunile despre Revolutia din decembrie 1989, calomnierea liderilor opozitiei democratice si a disidentilor autentici, decomunizarea, de-nomenklaturizarea, actiunea NATO in Iugoslavia, La fel, am criticat vehement decorarea lui C. V. Tudor si gratierea lui Miron Cozma in noiembrie 2004.

Despre guvernul Adrian Nastase am folosit in 2003-2004 conceptul, pentru el foarte iritant, de mexicanizare, ceea ce a provocat o scrisoare deschisa adresata mie, acum cativa ani, de dl Nastase si publicata in “Jurnalul National”.  N-am urmarit si nu urmaresc nici un fel de recompense, sunt multumit cu activitatea mea academica din Statele Unite. Daca aceasta expertiza a mea poate servi investigarii cat mai profunde, mai riguroase si mai persuasive a dictaturii comuniste din Romania, cu atat mai bine, sunt fericit sa pot lucra in cadrul Consiliului Stiintific al IICCMER, dar nu pe baza de remuneratie (nici un membru al CS nu este remunerat).

In legatura cu compromisurile politice si morale, ma deosebesc de pozitia celor care incearca sa justifice deciziile actualei echipe diriguitoare din PNL. Nu cred ca a pactiza cu un partid creat, instrumentat si dirijat neindoios de un personaj dovedit fost colaborator al Securitatii, un personaj care continua sa nege acest lucru si sa promoveze in imperiul media pe care il controleaza un revizionism agresiv si penibil in raport cu tirania comunista (v. interviurile din JN cu fostul ministru al Securitatii Ion Stanescu cu putina vreme inaintea mortii acestuia, cel cu fostul sef al CSP din timpul lui Dej, recent raposatul Gh. Gaston Marin ori cel cu Stefan Andrei) este acel gen de compromis inevitabil dictat de conditii istorice exceptionale. Numai un machiavelism pervers, strain in fond de gandirea autorului Principelui, poate justifica recursul la mijloace ignobile doar pentru ca prin ele s-ar atinge un scop presupus onorabil. Nu exista in actiunile lui Crin Antonescu ceea ce Machiavelli numea virtu.  Bolsevismul a fost un sistem doctrinar amoral in esenta sa. Sanctificarea scopului final a permis utilizarea unor mijloace criminale care nu aveau cum sa nu maculeze scopul insusi. Am scris pe larg despre aceste spinoase si urgente teme in cartea mea Scopul si mijloacele aparuta la editura Curtea Veche in 2004 (o colectie a unora dintre eseurile pe care le-am transmis la Radio Europa Libera intre 1983 si 1990).

http://www.curteaveche.ro/Scopul_si_mijloacele_Eseuri_despre_ideologie_tiranie_si_mit-3-207

Nu-mi face mare placere sa-l citez pe Sartre, dar cred ca la acest capitol nu gresea: “Scopul nu este altceva decat recapitularea mijloacelor utilizate pentru atingerea sa”. Aici si acum, nu este vorba de o tranzitorie, efemera alianta malgré soi-meme, ci de o convergenta asumata, marturisita cu “turle si sobe” (vorba lui Mihail Novicov, criticul realist socialist). In articolul meu, am vorbit despre spiritul Declaratiei de la Praga, nu doar despre litera ei. Cand Crin Antonescu a semnat acel document, si-a asumat o raspundere morala pe care, repet, nu a onorat-o prin alianta cu PSD si PC, doua partide implicit si explicit ostile decomunizarii.  Nu este un compromis principial, ci unul de genul celor pe care filosoful politic Avishai Margalit le numeste, intr-o carte aparuta anul trecut la Princeton University Press, compromisuri putrede.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. mutumesc pentru raspuns… nu si pentru continut (din pacate).

    O colega liberala mi-a dat linkul articolului cam tarziu, asa incat va cer ingaduita sa va raspund doar peste cateva ore (necesare unyui scurt somn si a desfasurarii activitatilor profesionale). Dupa aceea bugetarul cel gras care sunt va incerca sa raspunda la obiectiile ridicate in clar de catre dvstra.. si la cele doar sugerate. Pentru ca domensiunea raspunsului meu ma tem ca va depasi domensiunile unei obisnuite postari, voi lasa linkul spre el.

    Pana atunci, sa aveti o noapate buna, si sa fiti bun cu dvstra insiva.

  2. Domnule Tismaneanu,

    Eu cred ca nu un epigon al Bratienilor este buba in tara asta ci intreaga clasa politica care s’a dezvoltat in umbra parintilor fondatori ai celei de’a doua republici, incepand cu Iliescu. Nu este Antonescu cauza crizei morale de astazi. El este vizibil acum doar (!) datorita falimentului moral al clasei noastre politice. Faptul ca PDL, PSD si PNL au ajuns doar un breviar de „si altii”, oameni capabili doar a vorbi fara a fi intrerupti si cam atat. In vorbele lor nu se gaseste nimic. Si atunci cand mimeaza anumite idei generoase o fac doar pentru simplul motiv pentru ca le convine. La fel se intampla si cand nu o fac. Pur si simplu le convine si au „imaginatia” de a se folosi de oportunitati. (M’a scarbit mult povestea cu imaginatia dupa cum se poate vedea).

    Eu cred ca fundamentul unei politici nationale trebuie sa fie un set de principii generoase care sa fondeze acea comunitate in jurul lor, o comunitate capabila sa le apere chiar si in circumstante nefavorabile. Statul de drept se poate fonda numai pe principii nu pe oportunitati. Oportunitate se cheama sa constaati dupa aproape 20 de ani (sic!) ca vamesii sunt corupti; informatie pe care putea fi aflata de la orice cetateaan care a trecut vre’o data granita. Oportunitate se cheama si cand vechii aliati devin peste noapte „solutii imorale” desi iarasi lumea stia de mult despre ce fel de moralitate este vorba. Tot oportunitate se numesc si declaratiile „curajoase” impotriva comunismului in vreme ce institutiile statului raman perfect imobile intelegand foarte bine contextul si subtextul acelor declaratii. Tot felul de oportunitati…Dispretuiesc acest mod de a face politica. Mi se pare extrem de jalnica figura lui Antonescu dar trebuie sa recunosc ca ea are locul ei in topul jalnicelor figuri ale politicii Romanesti si nu este primul loc nicicum.

    Am mai observat un lucru interesant. Acest oportunism generalizat face ca orice comentariu sa devina un fel de hermeneutica a faptelor. „A vrut el sau nu a vrut ?” Aceasta e intrebarea. Acum ceva vreme urmaream o disputa intre conservatori si laburisti,,, si conservatorii asteptau sa contraatace dar Tony Blair a gasit o idee noua pentru a isi sustiine pozitia in fata conservatorilor. Atunci leaderul conservator a luat cuvantul si a spus: daca asa puneti problema atunci noi nu vom putea vota impotriva. Nu suntem de acord cu masura respectiva dar nu putem vota impotriva pentru ca nu putem sa incalcam un principiu care este important pentru noi. Asta… este o politica principiala in care argumentele au sens, si Tony Blaire era bun la asta. Dar in politica Damboviteana argumentele nu au sens. Tot timpul intrebarea e „A vrut sau nu a vrut ?” Si daca a vrut… de ce a vrut ? Si o intreaga constructie de argumente circumstantiale care sa dovedeasca pozitia inferioara a celui care „a vrut sau nu”. Nu are legatura cu Antonescu aceasta ci cu intreaga politica romaneasca. Sunt argumente „microbiste” cum bine observa dl. Plesu intr’un text al sau, argumente care se adreseazxa unui public care nu are nici un pic de constiinta politica. Fiecare se intreaba ce’i iese lui. C’asa e’n fotbal.

    Revenind la Antonescu, problema este ca actualul regim este falimentar in ceea ce priveste stima sociala si o alternativa se dovedeste ca nu exista. De aceea indarjirea si duritatea invectivelor de ambele parti. Eu nu consider ca este vre’o parte care are dreptate si ca defapt avem un razboi care nu este al nostru dar care se da din nefericire in numele nostru. Si in aceasta situatie cred ca este bine de spus cu voce tare ca aceasta clasa politica nu reprezinta defapt societatea ci se bucura din cand in cand de uralele fanilor lor. Nu este un regim reprezentativ in sensul democratic al cuvantului si este reprezentativ in sensul sau clientelar.

  3. O-ho-ho-hooooo! Am reusit sa citesc exact 3,5 randuri si nu mai pot!
    Elitistii au fost retrasi in a-si spune parerea despre razgandeala lui Tariceanu. Ma gandesc ca, probabil, motivul il constitue neconstitutionalitatea demersului respectiv. Dar iata ca domnul Tismaneanu rupe baierele hidrei si da sa plesneasca cat mai tare.
    Din cate stiu eu Constitutia nu e un regulament de bord sau de garnizoana si, dincolo de text, exista un spirit in care a fost elaborata. Si nu pot sa cred ca spiritul constitutional este de a oferi „portite” potenatilor a-si ameliora anticipat pozitia. Alegatorii votau pentru patru ani in 2004. Stiau asta cand au ales. Ca trendul popular, in ani de crestere economica, avantaja ADA nu e motiv de provocare artificiala a unei crize administrative. DEFINITIV NU!
    Insa e curioasa si din alt motiv pozitia domnului Tismaneanu: aparator al pluripartidismului, infocat contestatar al uniunilor partizanale, pare ca ar fi salutat transformarea ADA intr-o coada de topor din debaraua Cotroceniului. Halucinant!

    PS. De altfel, ulterior solutia imorala s-a retras singura de la guvernare, la vremea ceea o premiera in politica romaneasca.

  4. Citesnc comentariile la aceasta tema si ajung sa ma intreb:
    Cum de este posibil ca astfel de fenomene istorice (comunismul), astfel de politici actuale (PNL,PC,PSD si impreuna USL), astfel de oameni (Antonesc, Ponta, Voiculesc, Iliescu, Nastase si multi altii), au ajuns sa fie percepute exact pe dos, fara sa se mai observe falsul flagrant, retorica desueta si lipsita de orice urma de bun simt, discursul populist si demolator de zi cu zi. Nu pot sa inteleg cum nu se mai poate deosebi albul de negru, in oameni, fapte, intimplari care nu lasa loc de culoarea gri. Nu spun ca apar, sau detin vreun adevar absolut, sau ca posed nu stiu ce dovezi ascunse ca sa pot avea o alta parere, dar lucruri clare, dovedite unde nu se mai poate spune „poate” exista si totusi nu pot fi luate ca atare. Si nici nu vreau sa fiu inteles gresit, ca in partea cealalta, adica PDL, Basescu &Co, exista numai alb orinde te-ai uita.
    Acest fapt reprezinta o mare dilema pentru mine si de aceea astept sa termine ce are de facut domnul Gondolin si vreau sa vad cum isi va sustie argumentele pe care le va emite, repet nu la adresa autorului, ci cu referire doar la oameni, fapte, intimplari. Asteptarea mea nu este una optimista.

    • Admus, mi-e greu sa deslusesc care ar fi comentariile care va fac sa va intrebati ceea ce va intrebati. Pentru ca in toate se vorbeste exclusiv de idei, de principii si mai putin de „astfel de oameni”.

  5. ideea e daca sunteti impartial sau nu..?daca nu sunteti, spuneti explicit! daca sunteti vreau sa vad si eu o analiza la rece la adresa pd si basescu din partea dvs.. separat v-as ruga.
    de acord cu ce spuneti de iliescu,nastase si vadim.
    as vrea daca se poate si o analiza comparativa antonescu-basescu,puncte albe,punte negre.
    va multumesc anticipat!

  6. Nu pot sa nu fiu impresionat de efortul Dvs de a justifica ceea ce, in opinia mea, este nejustificabil. Nu doar eu, ci si colegi de partid ai d-lui Crin Antonescu au spus acest lucru. Sa-i amintesc aici doar pe Raymond Luca, Adriana Saftoiu, Marius Oprea, Ludovic Orban. Crin Antonescu a facut un pariu politic. Nu cred ca vreun alt semnatar din Romania al Declaratiei de la Praga ar fi facut pasul pe care l-a facut el in directia unei aliante cu un partid inventat si controlat de o persoana dovedita juridic drept fost colaborator al Securitatii. Macar dupa decizia Curtii Supreme ar fi putut avea ceea ce se cheama second thoughts. Nu a spus macat o singura data ca a procedat astfel „la mort dans l’ame”. Dimpotriva, este mandru, sigur de sine, volubil si voios. Este omul fara indoieli. In rest, cred ca este dezirabil sa se faca auzite opiniile, oricat de diverse,ale celor care citesc comentariile de pe aceasta platforma de opinii si discutii. Cat priveste semnificatiile gestului lui Crin Antonescu, recomand si eu un link:

    http://vaisamar.wordpress.com/2011/03/12/incalcarea-unei-semnaturi-crin-antonescu-felix-si-declaratia-de-la-praga-via-memorie-libertate-moderatie/

    • Domnule Tismaneanu, nu va banuiesc de naivitate, nici de infantilism politic. Asa ca ma intreb de ce aduceti in atentie numele celor de mai sus introduc\ndu-i in acceasi oala, de exemplu, pe Adriana Saftoiu si Ludovic Orban (care fiecare s-a pozitionat din ratiuni diferite impotriva creerii ACD).
      Pe de alta parte singurul de acolo care este valid din punctul de vedere al unei cenzuri morale este Marius Oprea… caruia am avut placerea sa ii raspund aici:
      http://yellowgondolin.wordpress.com/2011/03/03/raspuns-din-partea-unui-penelist-uslas-catre-marius-oprea/

      Va sugerez cu umilinta doua subiecte de meditatie:
      1. de ce Traian Basescu nu se numara printre semnatarii declaratiei de la Praga?
      2. care au fost ratiunile spusei (memorabile, by the way) lui CTP in decembrie 2009: „in aceste alegeri, Securitatea a invins Partidul”?

      eu nu sunt nici politolog, nici comentator politic ci mai degraba un profesor de stiinte sociale care isi asuma o anumita conduita in spatiul virtual.
      dara daca tot ma bagati in seama (si va multumesc pentru asta) atunci mai bine ati raspunde la argumente cu argumente, nu cu „fugi” de genul aceleia din postarea dvstra ultima.

      cand in 2008 la inspiratia marelui anticomunist si antisecurist Traian Basescu s-a realizat o Mare Alianta (care cuprindea atatPSD cat si PC) deontologii care azi infiereaza USL s-au multumit sa taca (iar cei mai curajosi sa maraie). Acum, cand se creaza o alianta politca de asemeni pentru dobandirea, pastrarea si gestionarea puterii, brusc PC si PSD au devenit nomina odiosa din nou pentru respectivii afni oranj… Ciudat! Sau poate ca nu,

      Dar ma oresc aci, pentru ca am inceput sa aduc in discutie acelasi gen de argumente falacioase precum dvstra.

  7. uitasem… ati pus o intrebare despre ce-ar-fi-facut semnatarii romani ai Declaratiei… si ati dat si un raspuns.
    Nu ma voi referi la semnatarii romani (si din nou, de ce nu este si Basescu printre ei?) ci la poate cel mai faimos semnatar al Declaratiei, Vaclav Havel.
    = VH care a fost ales pentru prima data ca presedinte de catre un Parlamanet dominat de catre fosti comunisti
    = VH care s-a inconjurat de catre fosti comunisti (unii cu functii in regim in perioada post primavara de la Praga, adica a represiunii) inclusiv cu fosti spioni comunistii

    as mai putea continua… dovezi care atesta ca actiunea politica este una, iar idealurile cu totul altceva. Si atunci, unde este limita dintre compromis si conpromisul care compromite? Este una stabilita cu totula arbitrar, de catre cei care detin controlul media si/sau propagandistic.

    De distictiz de mai sus este constient si cel pe care l-ati sustinut in atatea randuri, Traian Basescu, Dovada? doar una… si ma duc :) Cred ca ati fi putut sa va intalniti cu ea pe coridoarele palaturlui Cotroceni, mergand pe doua picioare…. se se numea Silvian Ionescu. Altfel om cu mainile curate, ca doar este acum comisar la Mediu, nu-i asa?

    • Stimabile Godolin,

      Din punctul meu de vedere elanul cu care aparati Dvs. un punct de vedere de mult pierdut este o risipa de energie si este regretabil, dar diversitatea punctelor de vedere este bine venita.

      Astazi nu stau sa numaram cati sunt intr-o parte sau intr-o alta parte, ci astazi ma intreb daca unele opinii sunt sau nu intemeiate. Pentru mine si orizontul meu, am gasit raspunsul, altii decide singuri pentru ei, si timpul va spune daca alegerea unuia sau a altuia este cea corecta.

      Pentru a intelegere si pozitionarea altora va recomand un articol interesant legat de un alt personaj puternic ancorat in trecutul comunist ce a parasit aceasta lume nu de mult timp.

      Iata link-ul: http://lianaalexandru.ro/?p=209.
      Poate veti gasi posibile analogii cu situatia aflata astazi in discutie.

      P.S.
      Ma repet: eleganta exprimarii si sustinerii unui punct de vedere ramane o arta, chiar daca pare doar o stiinta. Va doresc sa ajungeti acolo…

      Si totusi ceea ce conteaza, este optiunea care ne poate duce spre mai bine intr-o societate care este macinata si inversunata in chestiuni subtiri si pierde, cam mereu, pe drum, esenta lucrurilor

      • regret, nu inteleg ce legatura are Crin Antonescu (sau mai pe larg discutia mea cu d-ul Tismaneanu) cu destinul post revolutionar al lui Paunescu.
        Simpatia mea pentru poetul Paunescu s-a orit undeva dupa Fantana Somnambula, iar pentru omul politc Paunescu nu a existat nici inainte nici dupa 89.
        dar, inca odata, ce legatura are Paunescu cu discutia nostra?

        PS: ati putea, pour la bonne bouche, sa argumentati chestia aceea cu „un punct de vedere de mult pierdut”? Asta daca nu cumva asertiunea reprezinta un punct personal de vedere, o convingere interioara – in acest caz discuíile nu au rostul, pentru ca nu voi reusi sa va destructurez convingerile :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro