Comunismul față în față cu COVID-ul

Nu pot să nu le dau dreptate acelor comentatori care le reproșează înalților demnitari ai României că ar fi mult prea ahtiați după aparițiile la televizor. O fac cu orișice ocazie, compulsiv, își inventează ei înșiși prilejuri, o fac chiar și atunci când, în realitate, nu au ce să comunice așa că emit mesaje cu zero valoare de întrebuințare, și uite așa se întâmplă că mult prea frecvent ceea ce au spus ieri infirmă mâine.
Au dreptate și cei ce au observat că imediat după ce, prin cine știe ce enigmă nesplicată, a ieșit în media planul grotesc scornit de mintea profesorului Adrian Streinu-Cercel și după ce președintele Klaus Iohannis, informat probabil de Serviciile secrete că starea de spirit a populației nu e tocmai bună după asta, a promis măsuri de relaxare îndată după 15 mai, a început o veritabilă Daciadă a veștilor bune. Fiecare ministru anunță zilnic încă o derogare, încă un nou amendament, încă o detaliu de natură să ne dea iluzia că suntem foarte aproape de momentul în care Dumnezeu, care nu mai e pesedist, ci liberal, ne va pune mâna în cap. Iată, domnul Cîțu de la Finanțe are zile în care și întrevede, și prevede mari oportunități pentru România, odată momentul de criză medicală consumat, dar și momente în care își recapătă uzul rațiunii și ne dă fiori reci pe șira spinării spunând că plata la zi a pensiilor și salariilor va fi condiționată de execuția bugetară. Care, din câte se pare, nu e una tocmai favorabilă. Doamna Anisie de la Educație lansează planuri, programe și proiecte de educație online, pe urmă zice că se mai gândește, că se analizează soluții, că în cutare problemă mai trebuie să mai avem puțintică răbdare. Noroc că ieri s-a luat în fine o decizie. Cei mai mulți elevi și toți studenții nu vor mai loc în bănci decât la toamnă. Fermecătoarea doamnă Violeta Alexandru de la Muncă, cea care în nici un caz nu concepe să își înceapă ziua fără să scrie pe facebook ce are de gând să dreagă și să facă, ne înștiințează că după 15 mai gata cu șomajul tehnic și plățile aferente, dar să nu ne facem, griji, guvernul gândește noi și noi planuri (minunate?). În fine, domnului Marcel Vela, de la Interne, nu îi mai ajung aparițiile televizate, așa că a început scrie pe același facebook tot felul de texte încifrate despre ce mai face, cum se simte și care este situația gecii de pilot ce i-a devenit marcă de identificare.
Toate aceste exagerări comportamentale sunt reale. Unele sunt comice, altele grotești de-a dreptul. Dar v-ați întrebat vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă o pandemie precum aceasta care ne condamnă la privațiuni, la stat în casă, la scris de declarații s-ar fi produs în vremea dictaturii comuniste, în anii de împliniri mărețe în care urca națiunea spre comunism în zbor?
Într-o primă etapă, nu ni s-ar fi spus nimic. Totul ar fi fost la nivel de zvon. Am fi stat cu toții cu urechea lipită de radiourile de producție sovietică spre a mai afla câte ceva ba de la Europa Liberă, ba de la BBC, ba de la Vocea Americii. Pe urmă, ar fi apărut un comunicat liniștitor în Scânteia care ar fi început cu fraza-tip, „după cum se știe”, indiciu clar că partidul era cum nu se poate mai conștient că românii îi asculră seară de seară pe Noel Bernard, pe Vlad Georgescu, pe N. C. Munteanu, pe Ioana Măgură sau pe Ioana Crișan. Într-o a treia etapă, și-ar fi făcut apariția și Nicolae Ceaușescu în persoană, dar și Elena, în vizită de lucru în spitale. Nu vă amăgiți! În paturi, nu ar fi fost bolnavi, ci băieți cu ochi albaștri cum nu se poate mai sănătoși. Noi am fi mers zi de zi la muncă, la școală și, poate, am fi primit câte o pastilă de vitamina C o dată pe pe săptămână. Ca semn al umansimului socialist și al grijii față de sănătatea poporului. Televiziunea Română ar fi transmis emisiuni mobilizatoare și ar fi încropit un program omagial la adresa Conducătorului iubit, precum cel dat în martie 1977, îndată după revenirea în țară din Nigeria a lui nea Nicu. El, Eroul între Eroii neamului ne-ar fi fost salvarea și la vreme de molimă și de nenorocire fiindcă așa dorea propaganda și o impunea construirea societății socialiste multilateral dezvoltată.
M-am gândit la toate acestea (vedeți, mă gândesc și eu, nu numai guvernanții, în frunte cu dl. Ludovic Orban) în aceste zile când lumea întreagă se dă de ceasul morții să afle adevărul despre soarta dictatorului nord-corean Kim- Jong-un. Despre care unii presupun că ar fi trecut în lumea drepților și că la Phenian s-ar da o luptă pentru succesiune (dl. Traian Băsescu este sigur de asta, în vreme ce dl. Ion Cristoiu a profețit duminică preluarea puterii de către un fel de Mihail Gorbaciov), alții spun că respectivul ar în stare vegetativă, iar o a treia categorie de părerologi emit opinia că la mijloc ar fi vorba doar despre un joc, o cacealma și că nepoțelul lui Kim Ir-Sen, de la care Ceaușescu a avut inspirația devastatoarele Teze din iulie 1971, pur și simplu s-ar fi izolat de teama infectării cu COVID 19.
Nu. Nu pledez pentru exces de comunicare, dar nici pentru secretomanie. Aș vrea doar echilibru și normalitate. Cer prea mult? E așa de greu să fim raționali și înainte, dar mai ales după 15 mai?