Dacă n-aţi citit încă Le Monde Diplomatique pe ianuarie, fugiţi repede la chioşc, prefaceţi-vă că staţi la coadă şi prindeţi momentul potrivit ca să i-o smulgeţi din mână unui snob de corporatist care a platit pe ea cu lejeritate vreo 16 lei (huoooo!!!). Merită, credeţi-mă.
După ce treci de paginile cu Tunisia, Algeria şi Maroc – o veche obsesie franţuzească greu de înţeles pentru cetăţenii unei ţări ce n-a fost niciodata imperialistă – dai peste un articol absolut savuros. E vorba, cum probabil că aproape v-aţi prins, despre sfânta alianţă (ex)comunistă între intelectuali şi proletariatul sindicalizat. Cică-se alianţa asta ar fi grav ameninţată de corporatism şi de relativ nou descoperita găselniţă franţuzească – să fie la ei, acolo, că la noi a fost deja – a „apropierii dintre învăţământul universitar şi „producţie”, mai precis piaţa forţei de muncă.
E vorba despre articolul lui Pierre Rimbert, La penseé critique dans l’enclos universitaire. Făcând o analiză a foarte recentelor mişcări sindicale din Franţa, prin comparaţie cu altele, de la ’68 încoace, autorul constată că reforma universitară l-a transformat pe „intelectualul critic” (sau cum i-am zice noi pe Dâmboviţa, militant) în „analist de bigudiuri”. Mai precis, l-a exterminat de-a dreptul, prin înfeudare la corporatism, îndepărtându-l concomitent de acea formă specific franţuzească de sindicalism ce îl făcea atât de ok pe Bourdieu în rolul de sfătuitor/susţinător al lui José Bové. Problema e gravă, crede Pierre Rimbert, deoarece lipseşte mişcarea sindicală de posibilitatea de a transforma orice nesănătoasă, dar romantică, belle şi mai ales interminabilă grevă – tot pe specific franţuzesc – într-o veritabilă revoluţie. Prin subordonarea universităţilor franţuzeşti, a căror tradiţie de libertate intelectuală se origina până de curând în spiritul şaizecioptist, către marile corporaţii ce dau tonul pe piaţa muncii, muncitorul francez este văduvit de suportul intelectual care-i permitea să dea un frumos ambalaj ideologic luptei sale pentru satisfacerea nevoilor materiale specifice, „de clasă”, ca să zic aşa.
Demonstraţia e atât de bine condusă – dialectica spiritului francez e fermecătoare, trebuie să o recunosc – încât aproape că te convinge, dacă ştii lucrurile doar de la distanţă sau dacă nu ai obiceiul să reflectezi prea mult la ceea ce citeşti. Aproape că regret că nu fac parte din niciuna din cele două categorii.
Am cunoştinţe printre francezii absolvenţi de Grandes Ecoles, inclusiv Sciences-Po, care la cinci-şase ani de la absolvire sunt încă şomeri. Cei care şi-au găsit de lucru n-au avut încotro şi au trebuit să se convertească în „analişti de bigudiuri”. Datorită sistemului de un „romanticism” deja vetust – originat tot în frumosul an ’68 – multe universităţi din Franţa, inclusiv cele de elită, şi-au cam pierdut suflul în competiţia cu şcolile din spaţiul anglo-saxon. Unele dintre aceste universităţi – mai precis, cele care au găsit resurse materiale, de regulă tot în zona corporaţiilor, căci statul social nu mai face faţă de mult propriilor intenţii iniţiale – galerează la greu pentru a se (re)pune la pas. Excesul – altminteri rafinat – de penseé critique, atât de drag stângii franţuzeşti, a cam dăunat sistemului universitar din Franţa şi nu numai lui. Iar actuala încercare de reformă – ca şi reconversia din ultimii ani către politica de dreapta – e o încercare pe ultima sută de metri (ce-i drept, pe alocuri insuficient gândită şi pregătită) de a îndrepta erorile cauzatoare de eşec social. E adevărat că spiritul francez rămâne ataşat de stânga politică aşa cum se rămâne în genere ataşat de dragostea din adolescenţă. Dar spiritul francez trebuie să mai şi mănânce. Iar la penseé critique practicată de comunistoizii nostalgici nu prea se mai vinde nici măcar la televizor. Poate criza din ultimii trei ani să-i mai fi făcut ceva respiraţie artificială, dar în rest, să fim realişti, e pe ducă.
Şi apropo de televizor, nu mă pot împiedica să mă gândesc că aceeaşi penseé critique a produs, e drept, o serie de gânditori remarcabili, dar totuşi, producţia predominantă a rămas aceea de saltimbaci culturali. Cu ştaif, dar saltimbanci. A se vedea, spre edificare, articolul din josul aceleiaşi pagini, scris de Evelyne Piellier despre comunismul „mistic”, „transcendent” sau cum vreţi să-i spuneţi al lui Alain Badiou.
Bleah, sunt o babă conservatoare, scârboasă şi fără suflet, care nu înţelege înălţimile subtile ale gauchismului mântuitor! Mi-e scârbă de mine. Şi da, ştiu, e ciudat ca un „cetăţean din Est” să nu înţeleagă că această Franţă pragmatică nu serveşte deloc intereselor lui punctuale. Franţa „romantică” ne e mult mai utilă nouă, esticilor. Da, ştiu, dar amicus Plato…, etc.
Ok, furaţi revista de la corporatişti, citiţi-o, emoţionaţi-vă până la lacrimi şi după aia mă mai înjuraţi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cred ca ai dreptate cand spui „Bleah, sunt o babă conservatoare, scârboasă şi fără suflet”
Citeste acilea http://www.exed.hec.fr/qui-sommes-nous/classements
ca sa vezi cum stau francezii in competia internationala a scolilor si ca sa vezi ca bati campii
cand spui ca „multe universităţi din Franţa, inclusiv cele de elită, şi-au cam pierdut suflul în
competiţia cu şcolile din spaţiul anglo-saxon”.
Draga Dan Bruma,
Thank you for the warm welcome! E primul meu articol pe Contributors si se cheama ca mi-ai administrat botezul focului :)) Mi-a zis mie o prietena ca jurnalistica e un fel de „chilotareala” (scuze, asa vorbim noi fetele intre noi).
Si zici sa citesc un link catre (auto)prezentarea HEC??…………. Ok, l-am citit! Ia citeste si tu aici:
http://www.topuniversities.com/university-rankings/world-university-rankings/2010
Asa vorbiti voi „babele conservatoare, scârboase şi fără suflet” intre voi vrei sa spui. HEC, business frantuzesc… Sint distractivi cei ca tine care se tot jelesc de grija Frantei :) Atentie la praful de la Arhivele nationale, se pare ca provoaca o umoare critica bizara impotriva tarilor din ginta carora facem parte. Eu cred ca ar fi mai bine sa te ocupi de RO, e poate mai util. Universitatile din RO se remarca numai prin cantitate se pare (vezi Spiru) RO e in kk si tu critici Franta. Pai, frumos iti sade?
nu luati in considerare ce abereaza dan bruma, bruma de cunostinte si intelect., probabil.
Asta e postac pnldsr cu vechi state de serviciu. Intimplator toti postacii de genul asta sint de stinga, de un criptocomunism grosier de fapt, prorusi si antiamericani. Unii sint si econazy, putini ce-i drept.
Oricum articolul Dvs. mi-a placut foarte mult si va mai astept cu mare interes, si asta pentru ca sint un mos conservator si fara suflet.
Domnul Bruma , ma bucur ca ati citit http://www.hec.fr/qui-sommes-nous/classements . Acilea , ca sa va citez , i-ati etonat pe multi , mai bine zis i-ati incuiat ( cu intelectul ) . Ma bucura insa si mai mult articolul scris de Alina Pavelescu . Felicitari !
Ogorane, tu nu stii nici sa copiezi un link, dar sa mai ai si alte competente :)
Dupa cum vezi prietene , am limitele mele , dar spre deosebire de tine nu fac parada de ele :). Dupa cum am remarcat , la Link-uri stai bine . Iti urez , la cat mai multe link-uri ! :)
M-a furat stilul jucăuş. Permite-mi dragă, Alina, să te felicit. Pentru formă (nicidecum de formă). Cît despre conţinut, te cred pe cuvînt, chiar dacă la prima lectură am înţeles doar că prima dragoste şi prima gonoree nu se uită niciodată.
cam putine exemple de partea saltimbancilor… si nu toti sunt de stanga, si nu toti de stanga „aceea” (bhl, de pilda, e un saltimbanc penibil, dar n-are absolut nici o treaba cu stanga lui bourdieu…).
cam multe exemple de partea intelectualilor valorosi si cam repede le exileaza autoarea in categoria „chiar daca”. seria aia de ganditori remarcabili e inestimabila. cei ce se dau huta prin emisiuni televizate vor fi intotdeauna mai multi, dar asa e si pe la noi. iar la noi is de dreapta, dar tot le place „cu tivi-ul”.
oricum, un exemplu pe care ni-l si pune la indemana (in restul ar trebui sa ne bazam pe incredere si pe puterea de convingere a atitudinii sale) este chiar autoarea insasi: „Doctor în ştiinţe politice la Institut d’Etudes Politique – Paris.” repet: Paris, Franta…
-s-ul de la Politiques nu eu l-am furat :D
Corect, cu alte cuvinte isi trage un sut in fund singura. Face parte din grupul „babelor” cu o mobilitate extrema :)
G. Deleuze (1992) anunta ca, dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta societate disciplinara a intrat la randu-i in criza. Intrucat administratiile sustin continuu reformarea imprejmuirilor societatii disciplinare, se cunoaste faptul ca aceste entitati (i.e. institutii) si-au incheiat menirea istorica, si ca este doar o problema de timp pana cand alte forme se vor afirma pe marea scena. In fapt, Deleuze ne anunta ca societatile controlui sunt pe punctul de a inlocui deja societatile disciplinare. Aceste societati nu mai disciplineaza direct cu ajutorul imprejmuirilor (spatii inchise), ci controleza cu mijloace din ce in ce mai difuze si mai impersonale. Spre deosebire de societatile disciplinare unde spatiile inchise aveau rolul de formare (matritare) a individului, in societatile controlului modulatia (adaptabila, flexibila, volatila) indeplineste acest rol. Acest lucru este reflectat de exemplu de inlocuirea fabricii clasice de catre corporatie, care este “spirit, gaz”. In societatile disciplinare, angajatul la fabrica primeste un salariu fix, pe cand in mediul corporatist acesta primeste o retributie “modulata”, bazata pe principiul bonusului, a salariului corelat cu performanta. Corporatia prezinta rivalitatea si concurenta dintre angajati ca pe un lucru sanatos, divizand pentru a controla comportamentele. Cuvinte goale de genul provocare (challenge) sau competitie, vehiculate in cadrul unor sedinte comice, l-au facut pe Deleuze sa remarce legatura dintre spectacolele televizate si acest comportament organizational indus: “Daca cele mai idioate spectacole de televiziune au atat de mare succes, este tocmai din cauza ca ele exprima cu precizie situatia corporatista”. Asa cum corporatia a inlocuit fabrica, trainingul continuu si controlul tind – daca nu au facut-o deja – sa inlocuiasca scoala, respectiv examinarile. Daca in societatile disciplinare, cu fiecare noua imprejmuire o luai mereu de la zero tinzand sa ajungi la capat (i.e. absolvirea, liberarea), in societatile controlului nu se mai intampla deloc asa pentru ca nimic nu se mai sfarseste, familia, scoala, armata, corporatia coexistand.
si spunea lucrurile astea in urma cu peste 20 de ani.
noi abia acuma gustam „formarea profesionala pe parcursul intregii vieti” si ni se pare ca am apucat pe D-zeu de-un picior. se pare, de fapt, ca nici n-am prins inca umbra gandurilor lui Deleuze, asa ca putem savura in voie criticile proletar furioase la adresa unei gandiri de care habar n-avem. stim, prin analogie cu cazul nostru, ca stanga-i naspa. cam la atat se reduce cunoasterea noastra in domeniu. asa ca o lustruim cu nitica zeflemea intelectuala si gata.
Si eu incerc sa-l inteleg pe Deleuze (si Guattari, si Negri&Hardt) pe care-i consider deosebit de „inteligenti”. Ce observ la noi este faptul ca trebuie sa fii neaparat de dreapta pentru a fi considerat un cetatean/analist/intelectual respectabil. Daca cumva esti mai la stanga esti considerat automat comunist…
Aveai dreptate, suntem in urma iar cu ceva decenii… Pentru noi dreapta si capitalismul reprezinta idealul suprem… Lumea nu intelege in ce hatisuri ne bagam… Si care sunt „efectele adverse” ale acestui fel de societate. Personal sunt impotriva acestei dihotomii stanga-dreapta care nu e altceva decat un fel de Steaua-Dinamo… De multe ori guverne de dreapta iau masuri de stanga si viceversa…
N-am inteles ce vrea Deluxe asta. Sunt corporatist de 17 ani, ma simt ca pestele in apa, imi place sistemu de remuneratie „modulat”, imi place concurenta cu colegii, sunt mindru ca atunci cind spun ca vin de la concernu „X” mi se deschid toate portile, am acces la toate sursele de informare, am siguranta sociala ce mi-as putea dori mai mult?
Vrajelile „analistilor” ma calca pa nervi, habar nu au, nu au muncit niciodata intr-un sistem real, gargarea cu stg. si dr. e o aiureala, pur si simplu nu exista asa ceva, nu exista decit pragmatism.
Foarte bine ca esti fericit.
Multi altii, ca mine, desi corporatisti de success :), vrem altceva… Ti-ai pus intrebarea daca virgula colaborarea, cooperarea, prietenia, dragostea, etc. nu sunt cumva calitati umane mult deasupra falsei „competitii corporatiste”??? Realizezi ca ti concurezi cu altii pentru ca esti dresat sa faci asa pentru a umple buzunarelor celor care in esenta nici nu prea muncesc??? Asa numita „leisure class” cum ii spunea Veblen…
prietenia si dragostea se face in sufragerie sau in dormitor nu la munca. Nu m intereseaza daca prin munca mea umplu buzunarele cuiva, atita timp cit ale mele sunt pline, mi se rupe. Dresaju de care vorbesti e „parole”, e in firea omului sa se-ntreaca cu altii, sa-i ia nefasta altuia, sa aiba cea mai misto muiere, cea mai misto masina, de mic copil se-ntrece cu unu sau altu.
Concernele aduc un aport imens unei vieti mai bune „pulimii”, fac telefoane, trenuri, avioane, masini, computere, mincarica, medicamente, instalatii de medicina.
nici macar n-au inventat-o pe aia eficienta sau placuta.
ca, inainte sau dupa ce satisfaci conditiile lui Descartes, trebuie sa te apuci de munca pentru a trai e binecunoscut. unii chiar si practica lucrul asta, altii au descoperit cum sa-i convinga pe altii sa lucreze in locul lor. nici macar partea asta n-au inventat-o corporatiile.
prin urmare, daca nu va intereseaza Deleuze nu-i o crima, si cu siguranta ca puteti trai foarte fericit si in lipsa lui. majoritatea asa fac si nu s-au prea plans multi. dar, daca va apucati sa-l contraziceti, atunci trebuie sa stiti ce si cum contraziceti.
munca nu au inventat-o corporatiile, prin urmare nu asta le face „indispensabile”. ce s-a schimbat o data cu corporatiile, cu formarea continua, cu competitia, cu team-building-urile, cu internet banking-ul si cu toate celelalte „dracii” ale contemporaneitatii este controlul asupra individului. si nu doar in sens punitiv (de tipul: faci ca assange, ramai fara conturi in banci), ci pe toate planurile. devii previzibil de buna voie si, iata, cu entuziasm. plin de motivatie. dar devii controlabil. tu si produsul muncii tale, si piata, si mediul in care te misti, comunici existi, relatiile interumane etc.
evident, poate sa-ti placa sau nu. dar schimbarea nu poate fi contestata.
„este controlul asupra individului. si nu doar in sens punitiv „, alta vrajeala de doi bani. Cel mai controlabil individ e omu sarac, cind n-are piine pt. copii e in stare sa admita orice umilinta.
N-am pretins ca corporatiile ar fi inventat munca. De altfel munca e pt. negrii si masini unelte, nu e vorba de munca, e vorba de productivitate..
Un corporatist, dupa un nr. de ani se poate retrage si e mai liber decit pasarea cerului, daca are posibilitati financiare e liber, daca nu, nu. Totu e extrem de simplu, restu e gargare.
Ai bani, esti liber, n-ai, esti un sclav.
„Ai bani, esti liber, n-ai, esti un sclav.”
prietene, esti prelucrat bine de tot :D
ati facut vreodata o statistica a oamenilor intalniti in functie de gradul de „saracie” si „libertate/ sclavie”? cu siguranta nu, caci n-are nici o legatura, dar ABSOLUT nici una cu sentinta dvs.
Hallo, frumusico, ai scris frumos, saltaret, din paacate pa mine nu ma prea intereseaza ce fac fonfaitii de francezi. Cred ca societatea se buleste ca prea se gindeste si se analizeaza, pur si simplu proportia de absolventi de „analisti politici” e prea mare, si fiind asa de multi analizeaza unu il contrazice alallt si si-au gasit obiectu muncii.
Ba fratilor, n-ati inteles nimic. daca am bani ma duc oriunde in lumea asta, unde imi place si pot sa fiu liber, nu depind nici de Basescu, nici de Sarkozy.
Se vede de la o posta ca sunteti baieti de dreapta, da ginditi extrem de provincial, nu vedeti decit catunu in care v-a aruncat soarta!
Alina draga, nu fa pe modesta ca unii s-ar putea sa ia in serios ce spui!
In rest, apreciez stilul, dar continutul nu e chiar domeniul meu de interes.
Keep walking!
citez. [i]că la noi a fost deja – a “apropierii dintre învăţământul universitar şi “producţie”, mai precis piaţa forţei de muncă.[/i]
Vrea sa-mi spuna si mie cineva cand avenii miracolul asta la noi si in ce fel, sintetic. Multumesc.
Viviana, ăsta era unul dintre sloganurile cele mai dragi ale PCR: apropierea dintre învăţământ şi producţie :)
Hahahaaaa, complimenti … la asta ma duse minte si pe mine. Am gasit aricolul in limba italiana pe site-ul cred, al unui centru social … ce ma faci sa fac. Notez cu veselie diferenta de limbaj intre francezi si italiani chiar daca articole de Halimi circula des prin presa noastra. Il tem de citit pentru ca in afara de disputa pe clasamentul scolii franceza n-am inteles … un frumos nimic. Multumesc.
Viviana, eu constatam doar o realitate banala. Anume ca aceleasi intentii reformatoare pot da rezultate diferite in functie de contexte. Spre exemplu, in cazul francez, la care ma refer, reformarea invatamantului universitar astfel incat sa se poata pune la pas cu o piata a muncii care se regleaza liber are toate sansele sa duca la o scadere a somajului „diplomatilor”. Acest tip de somaj este in prezent semnificativ in Franta. Nu am mai cautat recent statistici, dar s-ar putea ca lucrurile sa stea chiar ceva mai rau ca in Romania.
In Romania socialista (si in regimurile socialiste, pur si simplu, adica intr-o economie dirijata) era altceva. Acolo invatamantul era pus la pas, in mod fortat, cu o piata a muncii construita si ea artificial (vezi industrializarea fortata). Rezultatul s-a vazut in anii ’90, cand colosii industriali au dat faliment si o buna parte a muncitorilor calificati si a posesorilor de diplome „tehnice” s-au trezit „declasati”, fiind nevoiti sa se reorienteze profesional, care cum a putut.
Problema unei societati cum este cea franceza este (parerea mea, se intelege) ca traieste, de vreo jumatate de secol, intr-o contradictie cu sine: o economie capitalista, de la care cetatenii se asteapta sa produca bunastare, are de infruntat mentalitatea comunista a unei bune parti a muncitorilor sindicalizati si… a intelectualilor.
Parafrazandu-l pe Caragiale al nostru, din aceasta dilema se lupta ei sa iasa acum :)
Ce importanta are subiectul asta pentru un roman? Niciuna, daca romanul nu tine mortis sa se lase cuprins de nostalgie.
Punctul meu de vedere si vorbesc din experienta mea, aici in Italia unde studentii sunt mobiltati de peste un an. Nimeni nu-i asculta si nu snut sunbiectiva, fiul meu a terminat studiile si primul lucru care sa intamplat e ca am incercat sa-l faca sa plece afara, ca se intoarce sau nu e cu totul irelevant. Important e sa izbuteasca cu fortele lui sa faca ceea ce ii place. Si eu am facut aceasta alegere. Cu aceste premese nu te astepta sa gasesti in mine o atitudine transanta in fata situatiei actuale in care, fara distinctie, nu se intelege nimic.Mai nimic pentru ca anumitor intentii materializate in legi si decrete (si totul, obligator, trebuie sa se desfasoare cu cea mai mare viteza) le lipseste puterea cuvantului, ar trebui sa prinda grai ca sa avem dovada lipsei de onestitate a oamenilor politici si a clasei dirigente, etc. In fata rapiditatii cu care se actioneaza pentru a demola tot ce sa facut cu atatia ani de munca (eu care sunt aici de zeci de ani imi aduc aminte de gradinita pe care nu o gaseam pentru copil, sau de protestele facute pentru o inscriere la scoala pe care o vroiam noi, motivul era lipsa de clase… o minciuna, altele erau motivele… si asta in scoala de stat ca sa numai vorbim de cele private), a tuturora, eu doresc – am dreptul – sa mi se spuna clar unde vor sa ajunga si nimeni nu raspunde (nu am lucrat in viata mea, direct sau indirect, la stat si n-as lucra nici daca mi l-ar face cadou un post :lol: ).
Adevarul este ca reforma nu-i reforma si eu vreau sa stiu ce e. Suspectul general e ca se trateaza de o demolare controlata. Asta e starea de spirit care ne anima pe toti, fiecare in si cu sectorul lui au probleme uluitor de asemanatoare. La putini ani dupa ce a cazut Zidul am vorbit cu prietenii miei si am am tras clopotelul …. astazi ii demoleaza pe cei din ex-Tarile Comuniste … maine va fi randul nostru. Ma asteptam la reactii mult mai neplacute la intalnirea dintre cele doua sisteme insa se vede ca faptul ca noi circulam in Europa, si nu numai, mult mai mult decat inainte ne-au facut mai toleranti.
In concluzie: vreau sa cunosc cine-i „doctorul, care-i diagnoza si previziunea” cel putin si cat mai repede cu putinta. NU decide nimeni pentru mine, eu decid de consecinta.
Pentru mine articolul e ca un „schimb de experienta” (veritabil, nu acela de trecuta memorie :lol: ). Chiar daca o fi si un comunist pe desupra pe mine nu ma deranjeaza…. eu am crescut si trait langa cei italiani si crede-ma nu mananca copii cum povesteste Berlusconi :lol: Nu pot sa scriu „trebuie” insa iti spun ca acest cuvant, si simnificatul pe care il dati, comunist: cu cat il folositi mai rar (voi care nu ati avut timpul sa va vindecati). Nu poate justifica totul si orice, exista istoria diversa de a vostra din fericire. Nu uia ca si m-am nascut acolo , Ciao :)
Imi cer scuze daca limba noastra romana se intalneste putin mai greu, eu nu stiu italiana, iar tu ai interiorizat-o binisor :) Dar, daca am inteles bine, spui ca nu esti multumita de cum merge reforma invatamantului in Italia? Sigur, te cred si chiar te inteleg. Nici in Franta nu exista garantii ca va merge bine si, probabil nicaieri. Despre Romania, presupun ca intelegi de ce nu e cazul sa ne ambalam (sau, in orice caz, nu la modul optimist). Sunt de acord, in esenta, cu ceea ce spui, e nevoie de strategie din partea „doctorului” si de transparenta fata de „pacient”.
Cat despre partea cu comunismul si cat vorbim noi despre el, aici iar revin la chestia cu contextul. Poate ca ai dreptate cand zici ca n-are rost, ca cetatean din Est, sa vorbesti excesiv despre experienta ta acolo unde oamenii traiesc intorsi cu fata la alte realitati si cu experienta unor istorii diferite. Asta am constatat si eu pe pielea mea. Pana la urma, nu diferenta te ajuta sa te integrezi, ci asemanarile pe care reusesti sa le identifici/pui in valoare. In ce priveste „vorbitul” despre comunism aici, in Romania, intre noi, eu cred ca ne-ar putea face bine, cu conditia sa vorbim inteligent, dupa un prealabil efort de obiectivare, nu doar asa, ca sa ne aflam in treaba :)
Hm! Ce surpriza! Ce surprizaaaa!!! Vreau sa spun: ce placuta surpriza!
Mai precis: esti citita si pe la Paris (prin mine, cel putin). Si inca la ore tarzii, din noapte. Maine o sa ma uit si pe blogul tau.