1. Întrebarea
Dl Neacșu se întreabă într-un articol publicat săptămâna trecută de ce abia acum se discută despre ”confiscarea extinsă” a averilor obținute ilicit. Dl judecător mai susține că nu există niciun fel de obstacol împotriva adoptării unei astfel de legi. Autorul a primit răspunsul în comentarii, explicația nu reprezintă niciun fel de mister. Înainte să îl repet aici, însă, am și eu o întrebare. Ce semnificație și ce efect are pasajul constituțional : ”Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” ?
Nu de alta, dar toată disputa din ultima vreme a pornit de la acest pasaj, de la faptul că Curtea Constituțională, urmând opinia exprimată de CSM, a decis că el nu poate fi scos din Constituție pe calea revizuirii. Judecătorii ambelor instanțe au spus că prevederea este nu mai puțin decât o garanție a proprietății, ceva foarte important, cu alte cuvinte. După care, când a venit vorba de ”confiscarea extinsă” constat că pasajul nu mai reprezintă nimic, sau cel puțin nimic care să aibă vreun sens. Unul din colegii din CSM ai dlui Neacșu a explicat că el înseamnă că ”plecăm de la premiza că nu toți românii sunt infractori”. Cu alte cuvinte, că nu înseamnă nimic. Avem nevoie de un pasaj constituțional pentru a exprima un truism? Alt membru al CSM argumenta că acest pasaj constituțional cere existența unor indicii de dobândire ilicită pentru a opera o confiscare. Dar de aici s-ar deduce imediat că, în lipsa lui, ar fi constituțională confiscarea averii fără să existe niciun indiciu de ilicitate! Absurdul e cât se poate de evident.
2. Justiție fotbalului
Și atunci? Care e semnificația pasajului constituțional subliniat? Mai încearcă cineva un răspuns? Poate dl judecător Neacșu? Poate un cor anonim de specialiști, care să se plângă apoi că se bagă și ”profanii” pe subiect? Altcineva? Nu. De fapt chiar modul de a pune problema în acest fel e fundamental greșit. Și, ajunși aici, aș vrea să fac un act de justiție. Nu (doar) pentru domeniul juridic, ci pentru cel fotbalistic. Căci dl Neacșu a comparat dezbaterea pe acest subiect cu vacarmul unei galerii la un meci de fotbal, și mă tem că, poate fără să vrea, a făcut o mare nedreptate acestui sport.
I se spune sportul rege, dar, dacă e așa, atunci cu siguranță că e o monarhie constituțională. Un meci de fotbal este guvernat de reguli foarte clare și precise, pe care spectatorii le cunosc bine și jucătorii trebuie și sunt făcuți să le respecte. Regulile nu sunt o chestiune secundară în sport, din contră, sunt trăsătura fundamentală, definitorie. Ceva tot s-ar întâmpla pe teren și fără ele, dar mă îndoiesc că ar putea fi numit ”fotbal”. De asta există acolo oameni puși să apere regulile, și pentru nimic altceva. În ciuda titulaturii lor, arbitrii nu acționează deloc arbitrar. Deciziile lor luate în teren sunt irevocabile exclusiv din motive practice. Nici prin cap nu trece cuiva, spectatorilor, jucătorilor și nu în ultimul rând arbitrilor înșiși, că asta înseamnă că ei au voie să schimbe, să ignore sau să reinterpreteze reguli după bunul lor plac. Nu știu de vreun meci în care arbitrul să fi acționat după tipicul, ”ascultați aici, ofsaid nu există și e gol și dacă dați mingea în bară”. Arbitrii își aud huiduieli dacă nu aplică regulamentul, este un mod mai puțin civilizat de a li se reaminti faptul foarte rezonabil și pertinent că există regulament și că pot greși în raport cu el. În clipa în care s-ar considera că arbitrii nu pot niciodată greși și că doar ei decid ce reguli aplică atunci fotbalul n-ar mai fi fotbal, și huiduieli nu s-ar mai auzi din singurul motiv că tribunele ar fi goale.
3. Confiscarea Constituției
Acestea fiind spuse jocul de-a ”haide să vă dictăm noi ce e în Constituție” trebuie oprit, cel puțin dacă justiția dlor Zegrean și Dumbravă vrea să se mențină mai responsabilă și mai rezonabilă decât fotbalul dlor Dragomir și Sandu. Dacă chestiunea interpretării legii este mai serioasă decât sportul, atunci haide să nu considerăm că Decemviri erau o echipă de fotbal și cele 12 table erau menite să țină scorul. Acum 25 de secole legea a fost gravată în bronz și afișată public tocmai ca să fie cunoscută de toată lumea, să nu mai fie confiscată de nimeni și nimeni să nu mai fie supus arbitrariului deciziilor celor puși să o interpreteze. În principiu nimic nu s-a schimbat de-atunci.
De asta, nu e constituțional ce zice dl Neacșu și CSM-ul că e constituțional. Nu e constituțional nici măcar ceea ce zice Curtea Constituțională că e constituțional, deși, ei fiind arbitri în acest domeniu, deciziile lor sunt singurele care au efect, fiind irevocabile și general obligatorii – exclusiv din motive practice. E constituțional doar ceea ce scrie în Constituție, ceea ce se deduce în mod logic și coerent din textul respectiv. Diferitele Curți sunt instituții sunt puse să apere Constituția, nu s-o (re)scrie sau s-o ignore.
4. Răspunsul
Există un singur înțeles logic al pasajului constituțional amintit: posesorul unui bun nu poate fi pus în nicio circumstanță să justifice proveniența lui licită. Asta e prezumția de liceitate. Nu e o garanție a proprietății, ci o extindere a garanțiilor respective la posesiune. Ce posezi, averea oricui, e considerată, până la proba contrarie, ca fiind dobândită licit – cu alte cuvinte ca proprietate. Statul nu poate confisca nimic decât dacă probează că e destinat, folosit sau provenit dintr-o activitate ilicită. Enunțurile ar rămâne valabile și dacă Curtea Constituțională ar avea o altă opinie,… însă nu e cazul(!) Iată exact aceleași afirmații repetate chiar în avizul pentru revizuire:
„Curtea subliniază în acest context cele reţinute în jurisprudenţa sa (…) în sensul că reglementarea acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. În măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii.”
Sublinierea îmi aparține. Curtea nu are o problemă cu interpretarea logică a pasajului, ci cu păstrarea coerenței. Căci în aceeași decizie judecătorii spun că respectarea deciziei cadru 212/2005 a JAI, confiscarea extinsă cu alte cuvinte, poate fi legiferată și sub actuala Constituție. Or, ce își propune confiscarea asta? Citez din articolul menționat de jud. Neacșu:
”În cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 5 ani şi care este susceptibilă să îi procure un folos material, instanţa poate dispune şi confiscarea altor bunuri decât cele menţionate la art.112 dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii (…)”
Din nou, sublinierea îmi aparține, e menită să pună în evidență contradicția dintre cele două pasaje. Bunurile menționate la art. 112 sunt cele dovedite a fi fost folosite, destinate sau rezultate dintr-o activitate ilicită (prevăzută de legea penală), cu alte cuvinte singurele care pot fi confiscate, conform Constituției. Art. 113 extinde confiscarea la alte categorii de bunuri, de unde și denumirea de ”confiscare extinsă”, prin urmare el contrazice Constituția, atât în text, cât și in interpretarea pe care i-a dat-o în mod constant Curtea Constituțională!
În felul acesta ajungem și la răspunsul cerut de dl Neacșu. Politicienii au venit abia acum cu ”confiscarea extinsă” pentru că până acum orice tentativă de a legifera confiscarea unor bunuri nejustificate a fost înfrântă de Curtea Constituțională pe temeiul citat anterior. Acum(*), însă, Curtea zice că e voie. E ca și cum arbitrul meciului de fotbal ar fi decis brusc că regula privind hențul nu se mai aplică. Nu e nicio mirare că ambele echipe încearcă la fel de brusc să pună mâna pe minge. O fi bine, o fi rău? Un comentator al articolului dlui Neacșu are cea mai bună concluzie, sub forma unei întrebări: ”ce ne facem dacă vă răzgândiți?” Chiar așa, ce ne facem dacă vă răzgândiți? Sau dacă, precum confiscarea, extindeți răzgândirea și la alte prevederi? Am pornit disputa de la nevoia de a avea o garanție în Constituție, și, la finalul reprizei, constatăm că respectiva Constituție nu mai garantează nimic.
* COMPLETARE (19 iulie): Așa cum am arătat în articolul următor, Curtea Constituțională a mai avut un episod în care a confirmat constitutionalitatea unei prevederi legale privind confiscarea bunurilor nejustificate, înainte de a reveni la poziția că așa ceva e neconstitiuțional.
Doc, iti inteleg contra-argumentele, dar despre forfetare ce parere ai?!? vezi http://codruvrabie.blogspot.com/2011/07/forfetarea-averilor-nejustificateo.html, care se bazeaza pe alte 2 postari din ultimele 2 saptamani :) ciao! –Codru
Codru,
daca forfetarea reprezinta in efect acelasi lucru cu confiscarea, doar sub alt nume, atunci cu siguranta ca nu e constitutional. Nu poti trece de filtrul constitutional recurgand la sinonime :-)
Asta e insa un filtrul „slab” – poti face foarte usor forfetarea sa fie diferita de confiscare. Insa opereaza aici si un filtru mai tare, cel dat de art. 16., egalitatea in fata legii – care se traduce in faptul ca statul nu are dreptul sa legifereze diferit situatii similare. Or, se pune intrebarea, un cetatean care isi poate justifica averea este, sub constitutia actuala, intr-o situatie juridica diferita decat cea a unuia care nu poate face asta? Nu cumva prezumtia de la art. 44 alin 8 egalizeaza cele doua situatii? Nu vad un argument care sa pledeze pentru contrariu. In speta, fiscul ar putea sa aplice cuiva care nu isi poate justifica averea prevederile cele mai drastice prevederi privind taxarea averii provenite licit. Orice alt caz ar fi, in efect, un tratament juridic diferit pentru averea nejustificata, care e interzis sub art. 16, considerand prezumitia de liceitate.
vezi, tu, Doc, argumentul tau cu egalitatea merge (logic) si nu prea (legal)–dau numai 2 contra-exxemple: confiscarea este reglementata si in procedura fiscala, si in penal; conflictul de interese exista si-n forma administrativa, si-n forma penala… daca pornesti investigatia sub legea mai slaba si, pe parcurs, dai de fapte care impun trecerea sub legea mai tare, e okay :) in cazul nostru, incluzand propunerea mea, s’ar porni de la verificarea starii fiscale, de unde s’ar putea ajunge la renuntare, forfetare, confiscare fiscala, confiscare penala, confiscare penala extinsa, astea fiind 5 figuri juridice, din ce in ce mai tari… zau c’ar trebui sa bem o bere ;) ciao!
Codru,
nu sunt sigur ca inteleg contraexemplul tau. Caracterul ilicit se refera la infractiuni (tratate penal) sau contraventii (tratate administrativ). Insa Constitutia se aplica ambelor domenii! Oricare ar fi legea sau legile in cauza, ele nu pot trata diferit persoane care nu sunt, juridic vorbind, intr-o situatie diferita, o diferenta care sa justifice in mod rezonabil tratamentul discriminatoriu. Poti porni pe cale fiscala, poti constata ca subiectul nu poate justifica averea, dar nu poti sa il tratezi diferit din acest motiv, pentru ca asa cum e acum Constitutia noastra apara averea cu o prezumtie de liceitate: cu alte cuvinte impune tratarea averii oricarei persoane ca fiind dobandita licit, pana in clipa in care statul demonstreaza altceva. Or, cat timp legea fundamentala spune ca nu e o diferenta intre cineva care isi poate si cineva care nu-si poate justifica averea, tu nu poti opera respectiva discriminare in lege.
Nu ofer aici – asa cum nu ofer absolut niciodata – un argument de autoritate, nu l-am respins in articol pentru altii doar ca sa mi-l arog apoi eu. Sunt gata sa admit contrariul, daca mi se ofera argumente pentru asta.
Doc, suntem oameni seriosi :) nu te-am banuit de intentii de autoritate–sper ca nici eu n’am dat ocazia ;) cred ca marea noastra problema nu este atat de mult cu textul constitutional, cat cu deciziile contrarii din jurisprudenta curtii constitutionale (a propos de distinctia dintre ilicitul penal si ilicitul civil/administrativ), respectiv cu incapacitatea autoritatilor de-a dovedi vreun ilicit si/sau macar porni vreo procedura de confiscare despre care sa aflam ca s’ar fi impotmolit in textul constitutional… cu alte cuvinte, cred ca, daca e sa schimb ceva, nu m’as arunca direct la text, ci la jurisprudenta si la capacitate–daca nu din alt motiv, macar pentru ca orice text va putea fi intors pe toate fetele, iar noi, ca tara, nu cred ca ne mai permitem luxul de-a astepta _inca_ vreo 10 ani, pana se regleaza toate mecanismele… mai exact, cred ca, in loc sa visam la naveta spatiala, mai bine incepem sa ne reparam migurile si rombacurile… ma-ntorc la chestiunea de egalitate in fata legii, aratand ca statul are suficienta larghete in a alege instrumentul si/sau perspectiva ori lentila prin care sa vada un caz–e de preferat sa porneasca de la varianta cea mai soft si, in cazul in care strange suficiente dovezi, sa ridice stacheta la variante mai hard… incapacitatea de care vorbeam mai sus tocmai la asta se refera–pana acum, din nu stiu ce motive, ei s’au uitat la varianta cea mai hard si s’au gandit ca n’au suficiente dovezi, asa incat s’au lasat pagubasi :( ceea ce mie mi se pare inacceptabil! :( gata, cred ca ma retrag ;) seara buna! –Codru
[Doc spune: am moderat asta dupa regula interzicerii atacului la colegii de comentarii.]
Departe de mine prin acest post sa insinuez ca stimatii judecatori care se chinuie din bietele lor salarii sa-si mai ridice o vila ar fi afectati de acea „ratacire” a unui politician. Cum poti sa-i spui altfel? Ce politician roman cu capul pe umeri ar propune asa ceva? Severin, Nastase..D.T. Remes, Copos? Neeeee…
Cel mai bun articol al autorului pe aceasta tema. Mult mai clar si mai bine argumentat. Apreciez ideile cu caracter general care ar fi bine sa le regasim in toate dicutiile despre justitie.
Acum 25 de secole legea a fost gravată în bronz și afișată public tocmai ca să fie cunoscută de toată lumea, să nu mai fie confiscată de nimeni și nimeni să nu mai fie supus arbitrariului deciziilor celor puși să o interpreteze”
„E constituțional doar ceea ce scrie în Constituție, ceea ce se deduce în mod logic și coerent din textul respectiv.”
„Enunțurile ar rămâne valabile și dacă Curtea Constituțională ar avea o altă opinie,…”
„Curtea nu are o problemă cu interpretarea logică a pasajului, ci cu păstrarea coerenței.”
etc.
Felicitari!
1. S-a mai vorbit de conceptul de „confiscare extinsă” în perioada 2005-2010? Care sunt deciziile CCR care au împiedicat până acum implementarea confiscării extinse?
2. Nu prea pricep de ce CSM/CCR consideră propoziţia „Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” ca fiind în primul rând o garanţie a proprietăţii. De fapt este vorba de un caz foarte specific al prezumţiei de nevinovăţie. Care prezumţie apare şi în art. 6 (2) CEDO şi e interpretată, nuanţată, uneori relaxată etc. de Curtea aferentă.
Filip,
1. „confiscarea extinsa” e un caz particular de confiscare a unor bunuri pe care statul nu le poate dovedi ca fiind obtinute de pe seama unei activitati ilicite. CCR nu s-a pronuntat in *acest* caz particular, ci in alte cazuri particulare echivalente, cu una si aceeasi interpretare.
2. Confiscarea extinsa in domeniul penal (si nu numai) exista si opereaza in tarile europene, care nu au o asemenea prevedere constitutionala. Stii sa existe vreun caz in care o confiscare sa fi provocat o condamnare a unui stat la CEDO pe temeiul generic ca o asemenea operatiune contravine fie dreptului la proprietate fie celui de acces la un proces echitabil?
1. Confiscarea extinsă nu cred că e acelaşi lucru cu confiscarea „unor bunuri pe care statul nu le poate dovedi ca fiind obtinute de pe seama unei activitati ilicite”. Decizia-cadru 2005/212/JAI are formulări la modul „instanță națională este convinsă pe deplin, pe baza unor fapte specifice”.
2. Eu cred că „confiscarea extinsă” ESTE compatibilă cu CEDO. Fiindcă e doar o uşoară „relaxare”, nu o inversare a sarcinii probei.
Una peste alta, eram doar curios dacă s-a mai dezbătut public confiscarea extinsă înainte de 2011. Google mi-a dat o singură ştire din 2005 (cu ocazia adoptării, probabil) şi pe urmă linişte până în 2011.
Filip,
Dar este! Demonstratia se face imediat, prin reducere la absurd: daca pasajul citat de tine ar fi echivalent cu statul trebuie sa dovedeasca ca bunurile sunt de pe seama unei activitati ilicite, atunci pasajul respectiv nu ar mai fi introdus la punctul numarul 3, „Atributii de confiscare sporite”, de vreme ce e o confiscare prevazuta deja la punctul 1! E limpede ca acest pasaj e menit sa extinda confiscarea si asupra altor bunuri (de alttfel, asa a si fost tradus in legislatia noastra !) pe care statul nu le poate proba ca fiind rezultatul unei activitati ilicite, dar are temeiuri concrete, faptice, sa creada ca provin din asa ceva. In cazul legislatiei noastre, singurul temei pomenit a fost ca bunurile depasesc in valoare ceea ce persoana (poate dovedi ca) a dobandit in mod licit. Dar asta e o inversare a probei, interzisa ca atare de Constitutia noastra.
Nu am vazut niciun fel de „relaxare” in confiscarea extinsa propusa in codul nostru penal. Nicio alta fapta specifica, mentionata in decizia cadru, in conjunctie cu provenienta acestor bunuri, nu e pusa in sarcina statului. E indeajuns ca cel supus confiscarii nu poate dovedi provenienta lor licita. Daca asta nu e o inversare a sarcinii, atunci nu stiu ce e.
2. Mă refer la „confiscarea extinsă” din Decizia-cadru 2005/212/JAI, nu la un proiect de lege din România. Tot ce se poate ca legiuitorul român să meargă mai departe.
1. Un exemplu că „confiscarea extinsă” (JAI) nu e acelaşi lucru cu „confiscarea unor bunuri pe care statul nu le poate dovedi ca fiind obtinute de pe seama unei activitati ilicite”:
A are o casă nouă cu etaj. B are şi el o casă nouă cu etaj. A nu poate justifica din ce bani a făcut casa. Despre A, domnii procurori nu ştiu nimic altceva. Poate a lucrat în Italia, poate a avut o mătuşică. B nu poate justifica din ce bani a făcut casa. În plus, B tocmai a fost condamnat pentru trafic de droguri, are un cazier bogat cu infracţiuni violente şi nu a lucrat niciodată legal.
În cazul „confiscării unor bunuri pe care statul nu le poate dovedi ca fiind obtinute de pe seama unei activitati ilicite”, A pierde casa, B pierde casa.
În cazul „confiscării extinse” (din Decizia-cadru 2005/212/JAI), doar B pierde casa. De ce? Fiindcă doar în cazul lui B avem „fapte specifice”.
Faptele astea specifice sunt un fel de dovezi circumstanţiale, nu-s probe „beton”, dar sunt plauzibile. De aici „relaxarea”.
S-ar părea că în proiectul de transpunere română a deciziei-cadru s-a pierdut nuanţa asta a faptelor specifice. Nu e o problemă din punctul de vedere al legislaţiei UE, dar s-ar putea să genereze probleme la CEDO, fiindcă într-adevăr, spre deosebire de textul deciziei 2005/212/JAI, se poate ajunge la inversarea sarcinii probei.
Nu mi-a fost clar care e punctul 1 la care te referi, e posibil să-mi fi scăpat ceva din argumentaţia ta.
Filip,
Daca te referi strict la decizia-cadru JAI atunci nu ne contrazicem in vreun fel. Daca legiuitorul nostru gaseste, cu ajutorul specialistilor, o formula care sa respecte si decizia cadru si Constitutia atunci foarte bine. Eu le urez succes.
Pe decizia cadru JAI lui B i se poate confisca respectivul bun. Pe Constitutia noastra, insa, nu. Statul nu a probat ca e obtinuta din activitati ilicite. Are doar faptul ca B nu e in stare sa aduca nicio justificare posibila ca ar fi putut sa o obtina prin activitati licite, insa B are de partea lui prezumtia de liceitate constitutionala.
Cred că i se poate confisca lui B în baza constituţiei actuale, utilizând textul deciziei-cadru (nu implementarea guvernului român).
„Faptele specifice” (B e traficant de droguri şi are un cazier impresionant, plus că n-a lucrat niciodată) sunt dovezi circumstanţiale substanţiale care răstoarnă prezumţia de nevinovăţie de la care am pornit, respectând Constituţia şi CEDO (desigur, lui A nu i s-ar putea aplica raţionamentul acesta, neexistând „fapte specifice”).
Totul se reduce la discutarea „faptelor specifice”. Ce dovezi circumstanţiale vor accepta instanţele ordinare? Ce dovezi vor fi acceptabile pentru CCR? Şi, desigur, ce dovezi vor fi acceptabile pentru CEDO?
Nu putem reglementa prin constituţie detaliile acestea, din păcate.
???? Nu se poate confisca nimic pe baza unei decizii cadru, confiscarea se face doar dupa o lege (i.e. o lege a statului roman), lege care trebuie sa fie constitutionala. Confiscarea casei lui B nu e constitutionala, „circumstantele”, oricat de substantiale ar fi ele, nu sunt o proba sunt un indiciu. Existenta acelui pasaj constitutional cere probe, nu indicii, am demonstrat in articol de ce.
Evident că nu poţi confisca în baza deciziei-cadru, trebuie să ai o lege RO pentru asta. O lege care să aibă un text în spiritul deciziei-cadru, nu o lege ca proiectul actual RO.
Probe, indicii… Clasificarea faptelor brute în probe versus indicii o fac judecătorii. Nu-s relativist, dar aşa funcţionează. Tu, ca judecător, probabil ai avea o interpretare foarte strictă şi limitată a mijloacelor de probă în raport cu prezumţia de nevinovăţie. Alţi judecători ar putea avea o abordare mai relaxată. Chiar şi în prezent sunt situaţii de genul confiscărilor de valută sau bunuri la frontieră (în RO şi în lume) în care se aplică unele relaxări ale prezumţiei de nevinovăţie.
Putem modifica bine mersi constituţia, dacă asta ne sporeşte confortul, dar prezumţia de nevinovăţie nu va dispărea, fiind asigurată prin CEDO.
Filip,
in cazul asta nu decat sa reiau ultimul pasaj din articol. Imi inchipui cum ar putea suna ideea asta ca judecatorul decide ce e proba si ce e indiciu si in alte etape ale procesului penal, de exemplu la condamnare: „a, tu ai mai avut probleme cu legea si nu poti dovedi unde ai fost in noaptea respectiva, plus ca aveai nevoie de bani: tu ai furat respectivul bun”. Probe, indicii, tot acolo, nu?
Daca e sa avem o problema la CEDO, cu asa ceva am avea, cu siguranta. Si am putea avea si daca aplicam confiscarea extinsa, si cei carora li s-a confiscat se vor duce la CEDO cu constitutia noastra si vor arata ca au fost scosi arbitrar de sub protectiile ei.
Cred că este inevitabil să se ajungă la CEDO pe tema confiscării extinse, fiind vorba de o reducere/relaxare a sarcinii probei. Evident că vor exista interpretări divergente sau de-a dreptul bizare, cum zici şi tu. De-asta şi avem CEDO, să ne interpreteze definitiv drepturile :)
Desigur, va fi util ca instanţele române să creeze o practică judiciară unitară.
S-ar ajunge la CEDO şi în situaţia inversării probei, fiind o îndepărtare mult mai radicală de la textul art. 6 (2). Şi aici se vor pune aceleaşi probleme tehnice privind probele. Unele instanţe vor considera o copie xerox şifonată ca o dovadă, altele nu. Practica ne omoară.
Ma raliez 100% opiniei lui Filp – interpretarea probelor dintr-un dosar e atributul exclusiv al instantei de judecata care va solutiona cauza respectiva. De asta spuneam si eu intr-un alt comentariu ca prezumtia de liceitate poate fi rasturnata. Si asta spune si Ad. Neacsu (bine, nu expres) in celalalt articol.
Daca instanta va considera ca exista probe suficiente ca omul respectiv nu si-a obtinut licit averea, i-o va confisca. CEDO s-a pronuntat deja in materie. A se vedea Philips vs. UK.
CCR nu are competenta sa decida niciodata cu privire la modul in care instantele judecatoresti interpreteaza probele, ceea ce e normal pt ca CCR nu e instanta judecatoreasca.
Inteleg ca problemele autorului sunt legate de cui revine sarcina probei. E clar ca mai intai statul trebuie sa probeze existenta unei activitati infractionale din partea unei persoane, iar aceasta sa fie condamnata. Altfel nu i se poate confisca absolut nimic (mai ales cand omul respectiv e achitat), ceea ce a decis si CEDO intr-o cauza contra Olandei (Geerstberg parca, sau cam asa ceva).
Johnny,
presupunand ca ai fi judecator in cadrul unui proces penal, si cazul procurorilor ar consta in 2 afirmatii: a) inclupatul are cazier penal si b) inculpatul nu poate dovedi ca n-a comis infractiunea, ai decide ca statul a *probat* comiterea infractiunii de catre acesta?
Nici eu, si, din cate vad, nimeni altcineva n-a argumentat impotriva atributiilor judecatorilor. Nu decid eu pe blog, sau comentatorii, sau mai stiu eu cine. E clar ca judecatorii sunt cei care decid, fara niciun fel de influenta exterioara, supusi exclusiv – dar strict si intoteauna! – legii. Fireste ca exista si va exista in orice caz posibil o masura de libertate de decizie data judecatorului, doar pentru ca nu se pune problema ca textul legii sa acopere absolut orice caz posibil. Dar chiar si aceasta libertate trebuie sa respecte intentia legiuitorului, precedentul si, departe de a fi in ultimul rand, bunul simt…
Toata discutia e legata de aceasta intrebare.
Dupa umila mea parere de nespecialist in ale dreptului, in contextul pastrarii respectivei prevederi in Constitutie, orice varianta de confiscare extinsa devine inoperabila. Pentru ca sarcina probei revine acuzarii, aceasta va trebui sa faca dovada clara a dobandirii ilicite pentru fiecare bun in parte, ceea ce vada ocazia acuzatului sa conteste dovezile pentru fiecare bun in parte si de aici o cascada nesfarsita de dovezi/contestari, lungirea proceselor etc. Asta ca sa nu mai vorbim de bunurile dobandite ilicit si transferate pe terti sau de bunurile dobandite ilicit direct pe numele unor terti. Conform actualei constitutii acuzarea va trebui sa demonstreze ca X si-a luat ferrari pe numele soferului, in loc sa ii ceara soferului sa demonstreze de unde are ferrari in baza unor indicii ca de fapt ar fi al lui X.
Aici atat CCR cat si CSM joaca foarte pervers, dand de inteles ca ar exista variante ce nu necesita modificarea Constitutiei, doar pentru a le putea declara neconstitutionale atunci cand va fi nevoie.
Articolul 3 alineatul (2) din Decizia-cadru 2005/212/JAI necesită/solicită inversarea sarcinii probei? Nu sunt sigur: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32005F0212:RO:NOT
chiar ca nu inteleg nimic referitor la sarcina probei. Orice spaga se da la negru. In afara de flagrant (ba chiar si acolo, vezi judecatoarea de la Cornetu – 3 ani cu suspendare) cum se poate dovedi ? PS. Doc, mi se pare mie sau in documentul JAI se vorbeste de UN AN condamnare, iar la noi se vorbeste de CINCI ANI (din nou, cazul judecatoarei de la Cornetu, care nu AR suferi vreo confiscare)?
@filip,
nu esti sigur ca e vorba de inversarea sarcinii probei?
pai o spune negru pe alb chiar conventia cadru respectiva:
„statele părti pot analiza posibilitatea de a solicita autorului unei infractiuni să demonstreze originea licită a unor produse presupuse având legătură cu infractiunea sau a altor bunuri care ar putea face obiectul unei confiscări”.
Continuarea e „în măsura în care această solicitate este conformă cu principiile dreptului lor intern și cu natura procedurii judiciare”.
Vezi şi „posibilitatea introducerii în dreptul penal, civil sau fiscal, după caz, a unei *reduceri* a sarcinii probei în ceea ce privește sursa bunurilor deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune ce are legătură cu criminalitatea organizată”
şi „Prezenta decizie-cadru nu împiedică un stat membru să aplice propriile principii fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, în special *prezumția de nevinovăție*, drepturile de proprietate, libertatea de asociere, libertatea presei și libertatea de exprimare în alte mijloace de informare”
Bravos Doc inca o data.
Dupa mine e evident ca judecatorii si cei de la CC vor sa mentina o ambiguitate dupa care apoi sa poata interpreta orice judecati dupa bunul plac. Daca acele lucruri sint clar exprimate in constitutie si nimeni nu are nici un dubiu nu mai pot fi reinterpretate dupa voie.
Trebuie cu totii sa cerem claritate in prevederile constitutionale in primul rind si apoi legale pt. ca regulile sa fie clare pt. toata lumea. Mai e pina vom vedea aceleasi cazuri judecate absolut la fel pt. toti romanii din toate colturile tarii, insa schimbarea aceasta constitutionala va fi un pas binevenit in acea directie.
Indraznesc sa afirm ca aceasta confiscare extinsa nu reprezinta „un caz particular de confiscare a unor bunuri pe care statul nu le poate dovedi ca fiind obtinute de pe seama unei activitati ilicite”, cum spune autorul.
Nu o afirm au, o afirma decizia JAI care foloseste conceptul de confiscare extinsa. In tot cuprinsul art. 2 al deciziei cadru se repeta obsesiv faptul ca aceasta confiscare se dispune atunci cand „o instanță națională este convinsă pe deplin, pe baza unor fapte specifice, că bunurile respective sunt rezultatul unor activități infracționale…” Ce inseamna „fapte specifice”? Simplu, probe. Nici nu poate insemna altceva.
Mai mult, art. 5 din aceeasi decizie spune ca „Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale, inclusiv în ce privește prezumția de nevinovăție…”
Pai prezumtia de nevinovatie stim toti ce inseamna, ca oricine e prezumat nevinovat pana la proba contrara.
Si atentie, prezumtia reglementata de Constitutie este o prezumtie simpla, care poate fi rasturnata, cum spun juristii. Cum? Dovedind contrariul, simplu.
Mai mult, exista in Constitutie si art. 44 alin. 9 – Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Aliniatul asta lasa o marja suficient de larga inclusiv pentru confiscarea extinsa, cel putin asa zic eu.
Oricum, nu mi-e foarte clar cum crede autorul ca ar trebuie sa fie facuta confiscarea extinsa. Evident, nu cum prevede decizia JAI, care nu e mult diferita in esenta de Constitutia noastra, dar cum?
Johnny,
reiau raspunsul dat lui Filip. Daca pasajul respectiv s-ar referi la bunurile dovedite a fi provenit de pe urma unei activitati ilicite, atunci pasajul n-ar mai avea sens, fiind o repetare a unui punct anterior. Statul trebuie sa se bazeze pe indicii concrete si indeajuns de solide pentru a-si forma convingerea asta, fara ca ele sa fie neaparat echivalente cu o dovada.
Da, simplu: cu adaugirea absolut necesara ca aceasta dovada trebuie sa fie in sarcina statului, nu invers. Cum spuneam (si eu si judecatorii CCR) posesorului unui bun nu i se poate cere in nicio circumstanta sa justifice provenienta lui licita.
Asta doar daca se poate interpreta (fara sa avem vreun temei in text) ca fiind in contradictie cu aliniatul precedent. Nu este. Este, de fapt, o completare a lui.
O solutie ar fi sa copiem deja ce au facut altii in domeniul asta, tarile din europa occidentala. Incepand cu eliminarea prezumitiei de liceitate din textul legii fundamentale, in prezenta careia confiscarea extinsa e neconstitutionala.
Multumesc de raspuns, dar evita – elegant, adevarat – problema principala pe care am ridicat-o eu.
Faptul ca insasi decizia JAI cere expres probe din care sa rezulte provenienta ilicita a bunurilor. Si chesta asta e cu atat mai pregnant dovedita de formularea art. 5 din decizie (prezumtia de nevinovatie), pe care l-am si reprodus. Practic, asta e pozitia UE in materia asta (e o exceptie in UK in privinta traficului de doguri, din cate stiu).
In plus, nu mi se pare ca trebuie interpretat art. 44 alin. 9 ca fiind in contradictie cu deja celebra prezumtie. Pur si simplu, in materia „bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni” Constitutia permite confiscarea.
Mai observ ca majoritatea lumii spune ceva de genul „nu avem incredere in CCR si credem ca se va opune confiscarii extinse. Prezumtia constitutionala permite CCR sa declare confiscarea extinsa neconstitutionala, asa ca trebuie eliminata”. Gresit rationament. Daca CCR este intyr-adevar rau-voitoare si nu doreste ca in Romania sa existe confiscarea extinsa, o va declara neconstitutionala oricum, fie ca exista, fie ca nu exista prezumtia respectiva.
P.S. Modul in care se doreste reglementarea confiscarii extinse in viitorul Cod penal imi provoaca rasul, apropos. Si ma face sa cred ca guvernul chiar doreste declararea neconstitutionala a textului.
Johnny,
Dar asta nu e in discutie! Averea ilicita se confisca, e clar. Disputa aici este apropo de cui ii apartine sarcina probei. Conform Constitutiei noastre, ea apartine intotdeauna Statului, pentru ca persoana nu poate fi obligata in nicio circumstanta sa isi justifice averea, ea e aparata de prezumtie…
Eu nu mi-am intemeiat vreun argument pe asta sau pe ceva similar…
Da, sunt de acord. In loc sa scrie pe ce anume se intemeiaza convingerea unui judecator, au copiat pur si simplu pasajul din decizia cadru. Au bagat un truism in lege, pentru ca ma indoiesc ca un judecator poate sa dea orice fel de decizie fara sa fie convins ca are un temei de fapt, nu doar de drept.
eu inteleg argumentul lui Codru Vrabie asa: in fata fiscului omul in cauza este cel ce trebuie sa justifice plata taxelor pentru veniturile sale, considerate desigur licite; aici omul se poate incurca in explicatii sau poate comite falsuri dovedibile si atunci e rezolvata problema; sau, daca nu, macar se iau ceva taxe si nu ramine cu toata suma
din cite inteleg, asta se poate sustine tocmai cu argumentul egalitatii in fata legii, in cazul de fata a codului fiscal
in continuarea ideii, am vazut in alte parti discutii despre posibilitatea taxarii cu 90% a veniturilor „nejustificate” (pentru care nu se poate produce dovada platii taxelor)
pe de alta parte, data fiind elasticitatea interpretarilor constitutionale, nu am deloc incredere in eficienta vreunei formule de soiul asta; probabil ca ar tine doar pina la primul caz important, ca si in cazul cnsas
spre exemplu, nu inteleg daca fiscul poate decide nivelul veniturilor reale; adica, de ce n-ar spune toti ca au matusi care au murit sau ca au primit vilele si conturile in dar de la cetateni neo-zeelandezi?
multam, „murfi” :) cred c’ai surprins bine intentia povestilor mele :) si-ti multumesc pentru argumentul cu egalitatea in fata legii :) in privinta supra-taxarii veniturilor nejustificate, nu cred ca este posibil si nu cred ca este nici just, din moment ce nu exista o supra-contraprestatie din partea statului, care sa echilibreze balanta… in fine, eu cred ca fiscul are puterea de care spui, insa, pana-n prezent, a ales sa n’o foloseasca :( daca toti romanii ar avea mosteniri de la matusi si daruri de la straini, ar mai duce-o atat de prost incat sa vrea sa plece la portocale, capsuni, soia sau cartofi?!? seara buna! –Codru
Murfi,
degeaba s-a pus problema taxarii, ca nu tine nici asa. A existat si functionat pana in 1996 o lege veche din 68, aplicabila oricui, care prevedea impozitarea cu 80% a averii care nu poate fi justificata. In 1996 CCR a desfiintat prevederea, spunand, sec: „Dispoziţiile [legii] care stabilesc că ”prin justificarea provenienţei bunurilor se înţelege obligaţia persoanei în cauză de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor”, sunt contrare prevederilor art.41 alin.(7) teza II din Constituţie care instituie prezumţia caracterului licit al dobândirii bunurilor”
Nicio circumstantiere, nicio „portita” de interpretare, nimic – pentru ca asa e scrisa Constitutia, si trebuie respectata. Daca legea fundamentala prezuma averea a fi licita, legea nu iti poate impune justificarea ei, indiferent de conditii si indiferent cum numeste sanctiunea data nejustificarii, confiscare sau suprataxare sau altceva…
Constitutia este o lege, fundamentala, dar totusi e lege. Chiar nu poate fi modificata, ori nimeni nu vrea ? De ce nu poate fi adoptata o noua Constitutie daca actuala nu poate fi modificata ? Adica, ce e facut de om, nu de om poate fi schimbat ? Absurd, seamana cu drobul de sare.
Alex One,
se poate adopta o noua constitutie, sau se poate revizui cea veche. Revizuirea se face pe calea unei legi (e adevarat, una speciala) si trebuie sa respecte limite stabilite in Constitutia actuala.
Articolul este inutil.
El explica ca 1 + 1 face 2 aparent unor indivizi care spun ca face ba 3, ba 0 dar nu pentru ca sunt prosti si nu pricep, ci pentru ca sunt ticalosi pusi acolo de alti ticalosi cu un scop precis, si anume de a tine ticalosii in libertate si lux.
Respectivii stiu foarte bine de ce averea nejustificata se confisca peste tot in lumea civilizata. Nu asta e problema, de intelegere. E una de interese contrare.
De unde binenteles contorsiunile logice care sunt aberante pana si unui prescolar mai rasarit.
Cand esti simultan judecator si prieten / sluga / avocat al hotilor te dai de ceasul mortii sa arati ca negrul e alb etc. Poate aburesti vreun prost. Sau macar plictisesti suficient publicul cat sa nu mai intereseze pe nimeni, iar tu sa-ti faci treaba linistit.
Un articol mai potrivit, dupa parerea mea, ar fi „cum scapam de cei care abereaza contra bunului simt si al realitatii pentru ca sunt avocatii hotilor”. Asta e intrebarea defapt.
Foarte bun articolul. Ca sa extind paralela cu fotbalul, acolo toate meciurile importante sunt scrutinate pe video si daca arbitrul a comis greseli grosolane in interpretarea regulamentului este suspendat pentru alte meciuri. Sa ne caute domnii judecatori cand or sa aplice si dansii asemenea principii prin CSM.
Eu cred ca aceasta Curte Constitutionala de la noi a inceput sa se creada izvor de drept, cum e Curtea Suprema din SUA, ceea ce nu e cazul pe sistemul de drept romanesc: acum ne zice ca ar merge o confiscare extinsa ca a inceput sa vocifereze lumea si mai e si directiva europeana pe aceasta tema, peste un timp (si eventual in alta componenta) ar avea tot dreptul sa se razgandeasca.
„În măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii.”
Damian, la o prima citire a acestui pasaj s-ar intelege faptul prin care Curtea Constitutionala ar recunoaste ca exista o institutie a confiscarii averilor ilicite prevazuta de acte normative si astfel ar recunoaste implicit ca exista posibilitatea confiscarii averilor ilicite contrar solutiei de respingere a proiectului de modificare al Constitutiei exprimata de Curtea Constitutionala. Astfel, s-ar intelege ca Curtea recunoaste confiscarea extinsa a averilor ilicite.
Insa, Curtea Cosntitutionala mentioneaza citez: „asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii!” voind sa spuna prin aceasta ca o posibilitate de confiscare a averilor dobandite ilicit este posibila prin REGLEMENTAREA ACESTEIA PRIN LEGE. Adica este posibil ca aceasta sa fie reglementata de catre Parlament prin emiterea unei legi. Care lege v-a fi supusa controlului constitutionalitatii, insa sa remarcam si conditiile in care poate fi confiscate averile ilicite si anume se refera la averile „DOVEDITE DE ORICE PERSOANA INTERESATA”.
Doc,
as completa articolul tau cu o comparatie referitoare la prezumtia de legitima aparare.
ne mai amintim de cazul domnului Iovan?
un nefericit i-a patruns noaptea in casa si s-a ales cu un glont in cap.
asupra lui nu s-au gasit bunuri ale familiei Iovan, care ar fi indicat ca ar fi intentionat sa fure ceva.
mai mult, sotii Iovan nu au suferit nici o urma de violenta sau agresiune.
acuzarea a dovedit inclusiv faptul ca acel individ a fost impuscat de la distanta mica,
in timp ce escalada gardul proprietatii, CA SA SCAPE !
fara PREZUMTIA de legitima aparare, dl Iovan era lejer incadrat la omucidere.
impresia pe care o am eu acum, dupa interventia CC si a domnului Neacsu,
este ca magistratii, daca dau drumul la acest proiect de lege, vor sa ne fure Constitutia.
Exact asa cum cate un arbitru mai fura cate un meci
(si cu ce ma incalzeste pe mine, echipa perdanta, ca arbitrul este suspendat pentru alte meciuri?),
tot la fel CC si CSM vor sa lase pe mana unui judecator oarecare (arbitru)
decizia confiscarii extinse a averii, pentru a-i putea scoate basma curata PE AI LOR.
si asta e cel putin ingrijorator.
sunt de acord cu confiscarea extinsa, insa prin rasturnarea sarcinii probei,
nicidecum prin „convingerile” unui oarecare judecator in legatura cu provenienta bunurilor.
Io,
Asa e si pozitia mea. Confiscarea extinsa trebuie introdusa in dreptul nostru, ar zice ca trebuie chiar … extinsa si intarita: colegul „nedumerit” remarca mai sus ca proiectele romanesti ocolesc infractiunile de coruptie – pentru care se da in mod curent o condamnare sub cei 5 ani ceruti de lege, si de obicei cu suspendare, iar colegul Johnny remarca si cat de prost e scris acel articol de lege privind confiscarea extinsa.
Dar nimic, absolut nimic, niciun interes public nu poate „bate” imperativul respectarii legii si Constitutiei. Cat timp prezumtia de liceitate e in constitutie, ea trebuie respectata ca atare: nimeni si in nicio circumstanta nu poate fi obligat sa justifice averea. Confiscarea extinsa este neconstitutionala.
[Doc spune: daca nu intelegi expresiile atunci logic si civilizat este sa intrebi despre ce e vorba, nu sa arunci insulte in stanga si in dreapta.]
Doc,
Numai aparent juzi ca Neacşu, Dănileţ şi cei de la CCR se fac că nu pricep implicaţiile prevederii constituţionale privind liceitatea.
Ştiu foarte bine ce înseamnă asta şi ce apără ei.
Cînd li s-a arătat aproape băbeşte că n-au dreptate, e limpede că asta e singura explicaţie a autismului lor.
LOL! Neascu, Daniletz, Dumbrava! Sperantele schimbarii in sistemul juridic!
[…]
Iata de ce generatia tinara e la fel de compromisa ca si vechii dinozauri de care nu mai scapam.
Si de ce am scapa? Pupilii lor, mascati in inovatori, au ajuns deja in esalonul doi.
[Doc spune: am fost nevoit sa moderez, aplicand regula interzicerii atacului la colegii de comentarii…]
Merci Doc, ca mai tii steagul sus!
Cred ca exagerati. Sunt intr-o opozitie categorica fata de punctul lor de vedere tehnci asupra revizuirii, in ce priveste prezumita de liceitate si compozitia CSM, ambele sunt perfect in limitele de revizuire constitutionale, la fel si eliminarea imunitatii. Insa de aici si pana a le aduce acuzatiile grele pe care le vad aici e o cale lunga. Eu cred ca au fost de buna credinta, au fost (si probabil continua sa fie) convisi de justetea pozitiei lor, si ca a fost vorba de pripeala – atat si nimic mai mult.
De asemenea, ca sa explic, dl Neacsu este coleg pe Contributors, si de asemenea e posibil sa comenteze aici. Chiar daca e persoana publica, in aceasta situatie el e protejat de regula de moderare care interzice atacul la colegii de comentarii, chiar daca intr-o masura mai mica decat comentatorii obisnuiti. As vrea sa va referiti strict la ceea ce sustin cei trei judecatori, nu la persoana lor.
Doc,
Ce să spunem despre situaţia în care un judecător susţine A şi non-A?
Dacă spunem că e ilogic tot atac la persoană se cheamă!
Pînă la urmă, Doc, tot la persoane ajungem…
Ele aplică, interpretează şi fac legea în ţara asta.
De persoane depinde totul.
Argumente CCR:
„Inlaturarea ultimei teze a alineatului 8 al aceluiasi articol, care prevede „caracterul licit al dobandirii se prezuma” lasa, practic, fara substanta ideea de garantare a dreptului de proprietate…
Retinand ca prin propunerea de revizuire se urmareste rasturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, in sensul ca averea unei persoane este prezumata ca fiind dobandita ilicit, pana la dovada contrarie facuta de titularul ei…
Prin prezentul proiect de lege se propune eliminarea din Constitutie a prezumtiei caracterului licit al dobandirii averii. Ca si in precedentele enuntate, Curtea retine ca aceasta prezumtie constituie o garantie a dreptului de proprietate al persoanei.”
Contra-argumente:
Scoaterea din Constitutie a prevederii potrivit careia „caracterul licit al dobandirii se prezuma”, nu implica afirmatia „caracterul ilicit al dobandirii se prezuma”. Argumentatia CCR este gresita deoarece prezuma faptul ca lipsa unei prevederi implica existenta prevederii contrare. Daca nu afirm despre cineva ca este inteligent, nu inseamna ca gandesc ca este prost. Pur si simplu, nu ma pronunt.
Rasturnarea sarcinii probei nu se face deoarece se prezuma ca averea a fost dobandita ilicit ci datorita dubiilor care exista cu privire la dobandirea intregii averi a unei persoane care a comis o anumita infractiune dovedita (prin care si-a sporit aceasta avere). Existenta dubiilor implica lipsa certitudinilor asa ca nu exista certitudinea ca averea a fost dobandita ilicit (deci nu se prezuma caracterul ilicit al dobandirii). Insa nu exista nici certitudinea ca ea a fost dobandita licit. Datorita faptului ca nu putem vorbi despre probitatea unui infractor, coroborat cu faptul ca marimea averii nu este in concordanta cu statutul economic al infractorului si coroborat cu faptul ca averea este obtinuta fractionat, in urma unui numar indefinit de „acte” legale sau ilegale (necunoscute procurorilor), rasturnarea sarcinii probei este justificata. Din moment ce infractorul a mintit o data in legatura cu legalitatea dobandirii unor bunuri, prezumtia de buna-credinta nu mai poate fi invocata pentru impiedicarea rasturnarii sarcinii probei. Asta nu inseamna ca il consideram vinovat din nou ci inseamna doar ca avem dubii in legatura cu adevarul afirmatiilor lui. Ramanand prevederea (in Constitutie) conform careia „averea dobandita licit nu poate fi confiscata”, garantarea dreptului de proprietate nu este afectata.
……………………
Argumente CCR:
Aceasta prezumtie se intemeiaza si pe principiul general potrivit caruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie, impunand, in ce priveste averea unei persoane, ca dobandirea ilicita a acesteia sa fie dovedita.
Contra-argumente:
Prevederea conform careia „caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” nu reprezinta o singura prezumtie ci un numar indefinit de prezumtii. Averea ilicita este „dobandita” in urma unui numar mare de „acte” ilegale care pot fi de diferite feluri (pot avea diferite incadrari juridice – coruptie, trafic de droguri etc.) si nu in urma unui singur „act” ilegal. Nu se pot face prezumtii „la pachet” asa cum nici o judecata nu se face pe un „pachet” de fapte ci pe o fapta individuala. La fel si condamnarile sunt pronuntate separat, pentru fiecare fapta si nu „la pachet”. De aceea preverea conform careia „caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” este un nonsens juridic. Acest lucru poate fi observat si din urmatorul enunt al CCR:
„In absenta unei astfel de prezumtii, detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului.”
Aici CCR se refera la „un bun” si nu la „un pachet de bunuri”, cum este si normal. Nimeni nu ar putea invoca dobandirea ilicita a averii altcuiva (fara ca acest lucru sa fie de fapt o calomnie) deoarece cel care face acuzatia nu poate sa aiba informatii despre toate „actele” care au dus la dobandirea averii.
……………………
Argumente CCR:
„In absenta unei astfel de prezumtii, detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului.”
Contra-argumente:
Pe langa faptul ca se confunda „un bun” cu „averea” (vezi argumentele de mai sus), mai exista si o afirmatie manipulatoare: „detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului”.
O decizie definitiva a instantei cu privire la caracterul dobandirii licite a unui bun elimina „insecuritatea continua” a detinatorului. Numai reprezentantii unei justitii care are asa de multe decizii contradictorii ca cea din Romania puteau sa aiba o astfel de „gandire juridica”.
……………………
Argumente CCR:
„Eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constitutie, potrivit careia „Caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” este neconstitutionala, deoarece are ca efect suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie”.
Contra-argumente:
Prevederea din Constitutie conform careia „averea dobandita licit nu poate fi confiscata” ar trebui sa aiba formularea „proprietatea nu poate fi confiscata”, deoarece „averea dobandita licit” are un nume: proprietate. S-a introdus formularea „averea dobandita licit nu poate fi confiscata” tocmai pentru a putea introduce si prevederea „caracterul licit al dobandirii se prezuma”, extinzand astfel umbrela proprietatii si asupra bunurilor dobandite ilicit. In Constitutie este garantat „dreptul de proprietate” si nu „dreptul de avere dobandita licit”. Nu exista nicaieri garantarea „dreptului de avere dobandita licit”. CCR se joace cu termenii pentru a apara „dreptul” de a poseda bunuri ilicite.
Dupa cum am argumentat mai sus, prevederea conform careia „caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” este un nonsens juridic. In acelasi timp, chiar daca prevedera ar fi „caracterul licit al dobandirii unui (singur) bun se prezuma”, eliminarea ei tot nu ar avea ca efect suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate. Daca se prezuma ca un bun a fost dobandit legal si apoi se dovedeste contrariul, bunul va fi confiscat deci prezumtia nu a folosit la nimic deoarece averea ilicita nu este proprietate. In momentul in care se dovedeste cu acte caracterul licit al dobandirii, bunurile din posesie nu mai pot fi confiscate, chiar in lipsa prezumtiei. Orice garantie a dreptului de a detine niste bunuri poate fi data numai daca exista si garantia dobandirii licite a acelor bunuri, cu acte doveditoare (adica garantia ca avem de a face cu o proprietate). Orice alt fel de garantie este un cec in alb pentru infractori. Ceea ce se suprima de fapt prin eliminarea paragrafului din Constitutie este garantia „dreptului” de a detine bunuri dobandite ilegal. Eliminarea prevederii conform careia „caracterul ilicit al dobandirii (averii) se prezuma” nu afecteaza dreptul de proprietate ci doar elimina piedicile in calea aflarii adevarului. Aceasta eliminare nu duce la „suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate”, deci poate fi facuta.
Hm, cred ca ar trebui sa completez articolul semnaland o eroare, bazata pe un intens optimism si pe naivitate. Am scris ca pasajul constitutional respectiv a avut o interpretare constanta data de Curtea Constitutionala, cel putin pana acum. Nu, nici vorba! Din contra, de fapt. Am avut 3 legi in privinta confiscarii averilor nejustificate:
1. Legea din 1968, care avea ca subiect orice cetatean, si prevedea :
Asa cum scriu mai sus, Curtea a desfiintat aceasta prevedere considerand ca prezumtia constitutionala de liceitate inseamna ca unui cetatean nu i se poate cere sa isi justifice averea. Bun.
2. Ca urmare a deciziei Curtii parlamentul a adoptat o alta lege care s-o inlocuiasca pe cea veche. Legea 115 din 1996, care se aplica doar demnitarilor, prevedea:
E aici o mica scamatorie lingvistica, atat si nimic mai mult : verbele trec de la modul personal si imperativ la un mod impersonal si pasiv. „Se constata” respectiv „nu este justificata”. Cu alte cuvinte, textul e facut astfel incat sa ascunda CINE anume trebuie sa faca justificarea. Asta nu inseamna ca nu se poate deduce din context, e limpede ca statul care urmareste sa confiste averea nu e cel care, in acelasi timp, sa aiba sarcina sa o justifice (si se pune intrebarea, nu doar „de ce”, ci si „cum” ar putea face asta?) Cu alte cuvinte, tot cetateanul (demnitarul) este cel obligat – sub sanctiunea confiscarii – sa isi justifice averea, la fel ca legea din ’68. Aplicand precedentul, Curtea ar fi trebuit sa respinga si aceasta lege, asa cum ar fi trebuit sa o respinga pe motiv de neclaritate. In loc de asta, CCR decide ca doua rele fac un bine, si in 2006 resping exceptia de neconstitutionalitate cu urmatorul text stupefiant:
Nimic despre prezumtia de liceitate (incalcarea ei fusese acuzata explicit in exceptie), nimic despre altceva. Tot in 2006 Curtea mai respinge inca o exceptie pe articolul acela, spunand senina ca norma constitutionala nu exclude confiscarea averii pe care instanta o stabileste a fi fost dobandita ilicit(!) Nejustificarea caracterului licit, stabilirea caracterului ilicit, Curtea nu pare efectiv sa poata intelege si cu atat mai putin sa stabileasca o diferenta intre ele. Dar macar e ok, pe legea 115 se poate face confiscare… sau nu?
3. In 2008 parlamentul adopta un proiect de modificare a legii respective, menit sa faca ceva mai clare si mai restrictive conditiile de confiscare, si a limita necesitate justificarii (apartinand, evident, persoanei) la perioada de exercitare a mandatului. Textul pastreaza formularile impersonale si pasive din legea anterioara, care trecuse deja de filtrul Curtii :
Puteti compara, este o formulare echivalenta; de fapt, mai mult, noua lege face mult mai usoara sarcina persoanei: trebuie sa justifice diferenta de avere intre 2 momente clare in tmp, nu sa justifice dobandirea oricarui bun, asa cum cerea legea veche. Daca legea aceea de larga aplicare si confuza era totusi constitutionala, cea noua ar trebui sa fie constitutionala, nu? Nu. CCR decide, la doar 2 ani distanta, ca asa ceva nu poate fi constitutional: judecatorii isi dau seama acum ca se rastoarna sarcina probei (amuzant, acuza specific faptul ca „averea a carei dobandire nu poate fi justificata se confisca” – desi asta era versiunea in legea veche, cu care nu avusesera vreo problema!! – in noua lege se cer justificate doar *diferentele* de avere si atat, nu dobandirea ei)
4. Oricum, intre timp legea din 96 fusese completata cu legea ANI, care cauta si ea sa declanseze confiscarea …tot prin artificii lingvistice. Articolul respectiv e un exemplu de sofism legal: inspectorul ANI verifica daca diferenta de avere este justificata, daca nu este, solicita instantei sa confiste partea de avere dobandita ilicit . De la o propozitie la alta, ce era nejustificat a devenit ilicit, tot din dorinta legiuitorului de a contorsiona textul legal pe langa prezumtia de liceitate. De data asta, insa, Curtea este categorica:
…
Cum spuneam, imi retrag categoric afirmatia ca CCR ar fi avut vreo atitudine constanta in aceasta chestiune.
Dar DIP pe baza carei legi a primit sentinta de ieri care il obliga sa dea statului 4 milioane de lei venituri nejustificate? Din ce povestesti mai sus inteleg ca legea ANI a fost deja atacata la CC pe acest aspect, care e formularea curenta care nu a mai fost respinsa de nimeni din moment ce pana si dinozaurii din ICCJ au dat o hotarare judecatoreasca pe baza ei?
Procesul lui DIP a inceput in 2005 si s-a judecat dupa legea din 115/1996 (inca in vigoare!). Iar DIP a prins – la ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate – una din perioadele in care CCR nu avea nicio problema cu confiscarea averii nejustificate. E un talmes balmes total.
Legea după care a fost articulat DIP este și acum în vigoare, inclusă în legea 144/2007 și modificată ultima dată prin legea 176/2010. Chiar dacă s-au abrogat multe din textele legii 115/1996, cel mai important și în temeiul căruia DIP și-a găsit în sfârșit hotărârea de obligare la plată, chiar dacă s-a rejudecat cauza în instanța ICCJ (complet de 3), este art. 18 alin (1).
Toate 3 alineate ale acestui articol sunt în vigoare și este chiar singurul care face referire la obligațiile instanței. (singurul în sensul că se aplică în cazul tuturor persoanelor care s-au „integrat” pe parcursul modificării/completării legii din 1996, pe lângă cele din titulatura inițială: pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici)
Pe scurt, din moment ce art. 18 alin 1,2 și 3 este în vigoare (a trecut prin 3 contestări la CCR, în afară de încercarea lui Nicolicea de a-l modifica prin amendament, adoptată și respinsă prin dcc 453/2008 amitită deja), considerentele CCR nu sunt în măsură să oprească aplicarea acestui text de lege; unele din ele merită băgate în seamă în măsura în care se reflectă în dispozitivul deciziei de soluționare, adică să reținem pe cele care fac trimitere puctuală în final la articolele constatate neconstituționale. Evitarea confuziilor, induse oarecum de CCR, între două forme de ilicit (civil și respectiv, penal), simplifică înțelegerea lor și îi lasă în ofside pe cei interesați și cu preferințe pentru penal, mai ales să-l extindă. .
Da, suntem in situatia in care, de la ANI si pana la Instanta prezumtia constitutionala …dispare. Magie pura.
Partea proasta e ca DIP are sanse sa infranga statul la CEDO.
(inca ceva, de un umor nebun: modificarea din 2008 era menita sa corecteze legea 115, in raport cu prezumtia de liceitate. CCR a respins corectia, ca incalcand exact articolul respectiv, in conditiile in care considerase constitutionala forma originala!!)
Doc,
Permite-mi să fac 2 precizări (simplifică receția înțelesului corect)
La extrasul de la pct. 3 (din dcc 453/2008) CCR a considerat textul neconstituțional nu prin prisma prezumției caracterului licit al dobândirii ci din cauza formulării neadecvate „diferenţe nejustificabile”. (sub acest aspect a amintit de dcc 599/2006) De altfel, în continuare confirmă ce spun, precizează că nu este împiedicată cercetarea caracterului ilicit : „Asa fiind, prezumtia instituita prin textul constitutional de referinta nu impiedica cercetarea caracterului ilicit al dobandirii averii”
-La extrasul de la pct. 4, primul, e vorba de licitul penal, despre care tocmai am comentat mai înainte că nu ne ajută să-l amestecăm cu cel civil, de la alin 1 (al art. 18, propus de Nicolicea; la asta face referire și CCR în continuarea motivării)
Ilie,
da, asa este – acum considera ca e o problema cu exprimarea inadecvata! :-) Pe de alta parte, cateva paragrafe mai jos, se refera si la prezumtia de liceitate: ei spun ca poate fi cercetat caracterul ilicit al dobandirii averii, insa formularea „diferente nejustificabile” inseamna ca titularul averii trebuie sa probeze caracterul ei licit, ceea ce e interzis. Dar asta e si in formularea originala…
Da, așa este, dar CCR critică direct textul prezentat în sesizarea primită; l-a respins ca neconstituțional, iar art. 18 a rămas în forma dinainte. Asta-i esențial și de reținut. CCR poate să spună multe poezii, din motive nedeclarate, ele pot căpăta relevanță efectivă dacă în viitor se mai prezintă careva cu un text identic sau foarte asemănător. Până atunci, se aplică textul rămas în vigoare.
Pe de altă parte, decizia „devastatoare”, 415/2010, a urmărit în principal să le ia jucărelele inspectorilor ANI, pe motivul că n-ar fi organ de anchetă și de judecată, ceea ce a condus doar la revenirea la comisiile speciale de cercetare (care existau înainte și le preluase ANI atrbuțiile, odată cu apariția legii 144/2007; cu singura deosebire că cea din ICCJ a lăsat-o tot la curțile de apel); nu s-a schimbat nimic esențial în conceptul de cercetare a caracterului ilicit al dobândirii averilor.
nu accept abordarile complicate! daca o lege impiedica aplicarea dreptatii si curatarea societatii, atunci o schimbam, fara sa ne intereseze ce fac altii! fiecare tara are nevoie de legi adaptate unei perioade si unie stari de fapt, nu conforme unor principii care, pana una-alta, le folosesc doar banditilor.
De acord @Serpico
Multa lume uita ca ro detine recordul absolut al nup-urilor per unitate de timp. Precum si pe cel al procentului deciziilor definitive „intoarse” de CEDO.
Vorba lunga , saracia omului. Premiza logica: Intr-un stat de drept orice decizia trebuie sa aiba temeiul legii iar legea sa fie de calitate. Se vorbeste destul ca avem o constitutie gaunoasa si o legislatie pe masura dar nu vine nimeni cu nimic concret pentru remedierea situatiei.De citeva saptamini Protv duce campania vreau si eu parintii mei si nici o miscare in directia modificarii legislatiei adoptiilor. Chiar atit de tembela e clasa noastra politica? O zi buna !
Cred ca ar fi trebuit sa prezinti si acele „urmatoarele conditii” care ar permite confiscarea extinsa. Sunt relevante, pentru ca daca ele definesc o „probare extinsa” a caracterului ilicit, atunci dispare si contradictia.
Nu zic ca asa ar fi, habar n-am textul, era doar o sugestie pentru claritate. Sa avem intregul paragraf sub ochi.
Kinn,
conditiile respective ar fi fost in plus legat de afirmatia facuta in articol, si de asta am preferat sa le omit. Insa ele se gasesc imediat, pe legatura, la articolul dlui Neacsu. In esenta, ele sunt: a) omul are o (diferenta de) avere vadita al carui caracter licit nu-l poate dovedi, si b) „instanta are convingerea” (sic!) ca bunurile provin din aceeasi activitate pentru care a fost condamnat. Nu se spune nicaieri pe ce anume ar trebui sa se intemeieze o astfel de convingere.