Conflicte înghețate și componenta hibrida a războiului energetic al Rusiei

De ce acest articol? Foarte mulți cititori încă judecă situația industriei energetice românești ca acum 15 ani, ghidându-se după idei în care și eu cred. Problema este că războiul hibrid dus de Rusia are o componenta energetică pe care puțini o văd. Așa că mă văd pus în situația de a rescrie o analiză care a fost tratată în câteva articole de specialitate, comunicări știintifice și în cartea mea „România – Energie și Geopolitică”.

Dâra de sânge din jurul Mării Negre

Destrămarea Uniunii Sovietice a însemnat exacerbarea conflictelor din Transnistria moldovenească și din Nagorno Karabakh. Ambele au trei caracteristici comune: sunt secesioniste, trupe rusești sunt prezente în teritoriile respective cu rol de „pacificare și oferind garanții de securitate” și conflictele oricând pot reizbucni.

Începând cu 2008 Federația Rusă a amorsat mai multe conflicte latente în imediata vecinătate a Mării Negre, ulterior înghețându-le. Georgia la granița cu Federația Rusă are două teritorii secesioniste, Osetia de Sud și Abhazia. În 2014 a urmat conflictul din Dombas, în Ucraina, din care a rezultat două republici secesioniste și anexarea Peninsulei Crimeia de către Federația Rusă.

Dacă ne referim la zona extinsă a Mării Negre, conflictul sirian, în care Rusia este prezentă, este în curs de desfășurare și ar putea avea aceleași caracteristici într-un viitor apropiat.

Pe lângă secesionism, pacea relativă, latența reînceperii ostilităților și prezența de trupe armate ruse, asumate sau nu, mai putem adăuga încă un factor comun: în apropierea acestora există resurse energetice sau trasee energetice necontrolate (încă) de Federația Rusă.

De asemenea mai putem deduce un pattern al acțiunii rusești: acoperirea mediatică a teritoriului de către media prorusești, coruperea autorităților și preluarea puterii de către forțe politice prorusesti, achiziționarea de companii energetice sau din industria strategică și (uneori) folosirea locală de forțe armate de proveniență rusească dar fără însemne.

Fig. 1: Harta traseelor energetice și a confictelor din zona extinsă a Mării Negre – Cosmin Gabriel Păcuraru

Cine nu citește, plătește!

Aceste acțiuni sunt teoretizate și descrise în documentele oficiale ale Federației Ruse.

Toate strategiile rusești au în vedere acapararea de

1. Teritorii
2. Putere economică
3. Putere militarî
4. Putere informațională

Să începem cu Mesianismul Rus: „Ideea a apărut prima oară în scrisoarea compusă în 1510 de călugarul Filotfei din Pskov, destinată marelui cneaz Vasilii al III-lea, în care scria: „Două Rome au căzut. A treia rezistă. Și nu va mai exista o a patra. Niciuna nu va lua locul țăranului nostru creștin”. După cum se vede, Filofei identifică explicit a Treia Romă cu Rusia, nu cu Moscova.” 1

În perioada Uniunii Sovietice, politica imperialistă rusă este continuată sub forma „politicii de eliberare sovietice”, toate țările alipite Uniunii nefiind cotropite ci „eliberate”. Căderea URSS a dus la o perioadă de degringoladă în politica internă și externă a nou înființatei Federații Ruse, până la venirea la putere a lui Vladimir Putin în 1999. Dacă în primul mandat Putin s-a axat pe o cooperare pragmatică cu occidentul, începând cu 2004 politica sa externă a evoluat de la una defensivă la una ofensivă care s-a bazat pe cațiva piloni:

Menținerea Rusiei pe poziția de superputere nucleară prin menținerea parității focoaselor cu Statele Unite, paritatea armelor convenționale neputând fi menținută din cauza problemelor economice de aici a rezultat menținerea statutului de mare putereceea ce a dus la mărirea regiunii de hegemonie prin încheierea de noi tratate economice sau militare (CSI, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – OTSC, Uniunea Euroasiatică) care s-a transformat în superioritate militară în regiune.2

Clivajul actual începe de la întrebarea: „Ce înseamnă 1991?” Această întrebare are două puncte de vedere complet diferite: “Doctrina Putin” ne spune că este “cea mai mare catastrofă geopolitică”, pe când occidentul afirmă că este “o eliberare a țărilor estice de comunism și de dominația rusească, a fost un faliment al sistemului economic socialist.” Din acest punct al istoriei se despart apele.

Începând cu 2017 Rusia are în derulare „Planul de Stat pentru Armamente pe perioada până în anul 2027”³ (GVP 2027- Государственная программа вооружения) care definește politica militară a Rusiei în patru componente esențiale:

1. “Realizarea de alianțe cu alte puteri militare, împreună cu care să poată devansa ca putere SUA. Aliatul principal, în mod evident, este China, care este în plină competiție economică cu SUA, dar care are și o armată numeroasă și foarte bine dotată; (…)
2. Realizarea de armamente cu performanțe superioare celor existente în NATO și SUA, pentru depășirea handicapului numeric;
3. Crearea de baze militare în state în care desfășoară activități economice și cărora le livrează tehnică și armament;
4. Militarizarea zonei arctice și crearea de baze militare și forțe militare permanente în zonă;

(…) Fiecare putere care deține sau revendică o zonă importantă de pe glob, are nevoie, în mod imperios, să o securizeze. Rusia, ca să își securizeze teritoriul său și zona arctică, are nevoie de o zonă de securitate adiacentă care să cuprindă toată emisfera nordică. Aceasta presupune trei aspecte:

1. Să elimine SUA din această zonă sau să le reducă la o prezență simbolică, lucru greu de realizat;
2. Să realizeze o prezență militară permanentă, de amploare, în Marea Mediterană, zona arctică și nordul Oceanului Atlantic, cu dezvoltare ulterioară spre sudul Oceanului Atlantic, pentru a face joncțiunea cu Antarctica, precum și în Nordul Oceanului Pacific, cu dezvoltare ulterioară, în înțelegere cu China, pentru a face joncțiunea cu Antarctica, prin zona Australia-Noua Zeelandă;
3. Să determine China să nu aibă revendicări în emisfera nordică (lucru realizat), cel puțin pentru o perioadă de timp care să îi ofere Rusiei o poziționare favorabilă.

(…) Parametrii care stau la baza creării armamentelor și tehnicii care constituie vectori strategici sau cum i-am denumit inițial, vectorii puterii militare, sunt:

1. Putere mare de lovire și capacitate mare de distrugere;
2. Rază mare de acțiune, ceea ce înseamnă:

a. Viteză mare de deplasare (în actualitate, aceasta însemnând viteză hipersonică);

b. Combustibili performanți (de regulă, cel nuclear);

c. Traiectorii (itinerarii), extrem de precis și eficient optimizate

3. Precizie maximă de lovire (de ordinul câtorva metri);
4. Vulnerabilitate care să tindă spre zero (viteza hipersonică și tehnologiile stealth fiind unele dintre elementele de bază);
5. Platforme de lansare aflate în afara razei de acțiune a inamicului.”

În 2013, Generalul rus Valerii Gherasimov, Șeful Statului Major General al Armatei Ruse, lansează într-un articol, o teorie despre un nou tip de război. Aceasta este dezvoltată și se transformă în „Doctina Gherasimov” în 2017, care poate fi rezumată: „În cazul conflictelor actuale a crescut rolul mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice, care au depășit în multe cazuri puterea și eficiența armelor, acestea devenind irelevante în realitatea modernă: uitilizarea componentelor informaționale și cibernetice, a forțelor speciale, a opoziției interne, a acțiunilor de dezinformare, a acțiunillor subversive a coloanei a V-a. (…) Noile conflicte vor fi asimetrice și mai puțin costisitoare, (…) astăzi combinarea dintre metodele tradiționale și „hibride a devenit o caracteristică a oricărui conflict armat”.⁴

Acestea vin în completarea Strategiei Energetice rusești.

Trebuie sa amintim de câte ori se poate: la începutul anului 2012 Rusia și-a refăcut propria strategie energetică. În noua strategie elaborată sub conducerea lui Vladimir Putin sunt creionate cele mai importante căi de acțiune⁵:

1. țările Uniunii Europene să devină cât mai dependente de gazul rusesc,
2. Federația Rusă să facă investiții gigant în conducte,
3. mărirea capacităților de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaijan către Occident, deci mărirea monopolului rusesc,
4. crearea de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze,
5. asocierea Gazprom cu “vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse firme,
6. intrarea în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident,
7. achiziționarea companiilor naționale de transport și distribuție de gaze din cât mai multe țări europene,
8. achiziționarea sau asocierea cu cât mai multe firme de infrastructură din țările europene (comunicații, transport feroviar, etc) la schimb cu un preț mai mic al gazelor.

Așa graita teoria!

În construcția unei strategii energetice europene (sau naționale) trebuie să cunoaștem strategiile energetice ale țărilor UE și trebuie să ținem cont de minimum doi factori: gradul de dependență față de resursele energetice rusești și procentul fiecărei țări din totalul exportului rusesc de resurse. Acești doi factori dau importanța acordată fiecărei țări de Federația Rusă, precum și riscurile acestora la care se expun. Rusia este un stat care generează insecuritate în orice situație. Comportamentul său în relaționarea cu alte state este diferențiat în funcție de mărimea teritoriului acestuia, de mărimea economiei acestuia, de capacitatea de apărare armată și de interesele economice pe care Rusia le are în legătură cu statul respectiv și funcție de istoria comună. Astăzi este conturat „cleștele energetic rusesc”, reprezentat de coridorul nordic de transport „North Stream” și de coridorul sudic reprezentat de „Blue Stream” în stare de funcționare și „South Stream” transformat în Turk Stream, cu finalizare în 2020. Această stare de fapt face ca în privința gazelor naturale, Rusia să-și păstreze și să-și întărească monopolul. La acest „clește”, adăugăn conflictul sirian ce nu este altceva decât un mijloc de blocare a unui potențial coridor de transport dintre Iran, Iraq, Qatar, prin Turcia către Europa.

Figura 2: „Cleștele energetic rusesc” – Cosmin Gabriel Păcuraru

Conflictele regionale și traseele energetice rusești

Riscurile, vulnerabilitătile și amenințările externe trebuie tratate și prin prisma geopoliticii.

Știm că resursele energetice sunt distribuite neuniform, acest fapt ducând la debalansarea puterii regionale și internaționale. Majoritatea resurselor din zona Eurasia se află pe teritoriul Federației Ruse, în zona Mării Carspice și Orientul Mijlociu. O cantitate însemnată de produse energetice se află în fostele teritorii ale Uniunii Sovietice.

Prețul la utilizator al resurselor depinde de starea de agregare. Astfel combustibilii solizi și lichizi, transportându-se mai ușor, au costuri mai mici raportate la puterea calorică și masă. Gazele naturale se transportă prin conducte sau îmbuteliate (NLG). Prețul de extracție este fix. Prețul de stocare este constant și prețul de transport este variabil în funcție de distanța de la resursă până la consumator și de geografia teritoriului tranzitat⁶.

Riscul extracției și transportului este reprezentat de statele unde se face extracția și țările tranzitate. Puterea economică, administrația politică și gradul de educație tehnică a populației, circuitele economice și frontierele traversate precum și infrastructura sunt factori determinanți în alegerea căilor de transport și a prețului de extractie și de transport.

După cum am afirmat, Rusia este un stat care generează insecuritate. Administrația rusească este bazată pe o organizare de tip feudal în care corupția este omniprezentă⁷. Administrația centrală a devenit mai stabilă odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin. Acesta a readus politicile imperialiste ale Imperiului Țarist și Uniunii Sovietice, politici ce pot fi încadrate ca naționalist – expansioniste, de a recăpăta influiență în fostele teritorii componente a URSS și de a mări influiența în Europa. Federația Rusă are un comportament de fost imperiu care uneori apelează la politicile hard power de impunere a deciziilor luate la Moscova. Instrumentele de impunere, pe lânga cele clasice de amențitare cu forța, cuprind și elemente ale războiului hibrid, cel mai important element fiind ceea ce numim „arma energetică”, adică „cleștele energetic rusesc” de care am amintit.

Patternul agresiunii Federației Ruse, pe lângă șantajul energetic mai cuprinde: dezvoltarea unui sistem corupt – cumpărarea sau impunerea unor personaje politice controlabile de la Kremlin, impunerea unui sistem autocratic, intruziunea în alegeri, crearea de forțe politice revizioniste și favorabile Kremlinului, achiziția de active în industriile strategice, în special cea energetică, ocuparea spațiului mediatic și al rețelelor de socializare – asaltul „fake – news” începând de la rețelele de socializare și până la presa quality generat de „fabricile de troli” atașate serviciilor de informații rusești și dacă este cazul apariția „omuleților verzi” pe teritorii încă „neexplorate” de aceștia.

Zona Mării Carspice este o zonă generatoare de insecuritate. Statele nou formate după destrămarea Uniunii Sovietice nu au ieșit definitiv de sub influiența Moscovei, având regimuri autocratice și economii nefuncționale cu piețe nefuncționale. De asemenea izolarea prin lipsa infrastructurii și lipsa de putere economică le face dependente de instrastructura de transport a gazelor (și petrol) deținută de Gazprom. Astfel țările riverane Mării Caspice, cu potențial energetic, sunt dependente de Rusia (mai putin Azerbaijanul), resursele acestora ajungând în Europa prin structura de transport de gaze rusească.

Mai mult decât atât, Rusia a generat conflicte, pe care apoi le-a înghetat, în toate regiunile, prin sau pe lângă care au fost proiectate tresee energetice alternative din surse energetice alternative. Osetia, Abhazia și Nagorno – Karabach au stopat proiectele ce ar fi trebuit să lege resursele din zona caspică de Europa.

Conflicul Transnistrean și cel din Donețk – Lugansk au rolul de a destabiliza Ucraina pentru dezvoltarea proiectelor coridoarelor energetice de alimentare ale Europei prin North Stream și South (Turk) Stream. 8

Figura 3: Conductele și resursele în zona Mării Mediterane – Sursa: captura Digi 24

Monopol energetic rusesc în UE

Sa luăm punct cu punct direcțiile strategiei Energetice rusești amintită mai sus:

1. Federația Rusă a dezvoltat setul de conducte North Stream, Blue Stream, Turk Stream și a upgradat conductele terestre deja existente.
2. A mărit capacitățile de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaijan către Occident.
3. A creat o structură de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze.
4. Gazprom-ul s-a asociat cu “vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse companii.
5. Gazpromul a intrat în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident, orientul apropiat și spatiul MENA.
6. Federația Rusă (prin Gazprom în special) a achiziționat companii naționale de transport și distribuție de gaze din cât mai multe țări europene.
7. Federația Rusă a achiziționat sau s-a asociat cu multe firme de infrastructură din țările europene sau țările foste componente URSS (comunicații, transport feroviar, etc) la schimb cu un preț mai mic al gazelor.

Astfel țările Uniunii Europene au devenit dependente de gazul rusesc.

Monopolul energetic rusesc generează nemulțumiri în statele componente ale Uniunii Europene deoarece Rusia acordă prețuri diferențiate de export. Acestea sunt în funcție de interesele rusești în țara respectivă, în funcție de penetrarea capitalului rusesc, în funcție de cantitatea de gaze exportată și balanța de plăti și în funcție de dependența de gazele rusești.

Rusia acționează prin toate mijloacele în a menține și consolida acest monopol prin respingerea și contestarea deciziilor Comisiei Europene, prin menținerea relațiilor directe cu țările componente UE, prin achiziția de procente din companii, sau companii întregi, din industria energetică sau de material rulant și din industria generatoare de infrastructură, creând o adevărată rețea de companii cu acționariat declarat sau nedeclarat, prin activități de lobby sau intelligence legale sau ilegale.

Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană încearcă să creeze o politică energetică unitară a țărilor componente, impunându-le un set de reguli în economisirea energiei, în interconecarea sistemelor naționale de transport de gaze sau de curent electric, în realizarea de proiecte alternative de aprovizionare cu energie. Problema pe care o are CE este că țările membre opun rezistentă prin amânarea sau nerespectarea deciziilor și recomandărilor emise în domeniu.

Problema pe care o are de rezolvat UE este de a depista care este cel mai mic risc în raport cu Rusia: să micșoreze importurile de gaze rusești și să mențină sancțiunile, fapt ce a dus deja la micșorarea dramatică a PIB-ului acesteia și ce poate duce la intrarea în incapacitate de plăți a Federației Ruse sau la menținerea actualei stări de fapt și ridicarea sanțiunilor care de asemenea sunt generatoare de insecuritate prin mărirea capacității de luptă în actualul război asimetric (prin închiderea robinetelor) și a capacității de negociere. Oricum realitatea imediată, creată de scăderea dramatică a prețului petrolului, generată de SUA și OPEC, expune Federația Rusă la faliment și destrămare, în mare măsură generatoare de amenințări.

Geopolitica energetică este defavorabilă Europei. Nici o țară din sud estul continentului nu poate face ceva de una singură presiunilor energetice rusești. Bulgaria şi Serbia ce sunt dependente 100% de gazul rusesc și au interesele subordonate Federaţiei Ruse. Ungaria de asemenea este dependentă în proporție de 75% gazului rusesc şi duce o politică de apropiere faţă de Kremlin. Turcia, cu o dependenţă de 76% se depărtează de NATO și UE şi încheie importante contracte energetice cu Rusia.

Oare de câte ori Turcia a apărut în discuțiile europenilor pe problemele energiei? Știm că astăzi Turcia se apropie de dependența energetică totală față de Rusia, având majoritatea importurilor de gaze prin Blue Stream, Turk Stream fiind aproape de darea în folosință și cele două centale atomo-electrice prima cu tehnologie rusească și investitori majoritari din Federația Rusă, la care s-a început proiectul în 2010 și care va livra primul megawatt în 2023⁹ , aflându-se pe malul Mării Mediterane și a doua pe malul Mării Negre cu proiectul demarat în 2012 și cu termen de punere în funcțiune încă nedefinit, probabil și din cauza acționariatului nerusesc 10.

Eșecurile energetice ale Uniunii Europene

UE până nu demult nu a avut o politică coerentă în securitatea energetică. Ţările mari UE au tratat separat cu Rusia, Kremlinul preferând să ignore CE. Germania s-a subordonat energetic Rusiei prin construcţia North Stream, această conductă devenindu-i principalul furnizor de gaze. De asemenea Germania şi-a periclitat şi securitatea sistemului bancar garantând construcţia coridorului nordic. Oricum o face în continuare prin politica de schimb de active cu Gazpromul, cedând obiective strategie.

La un moment dat CE a luat în considerare investiţiile în cele doua coridoare alternative la monopolul rusesc: Nabucco şi AGRI. Criza financiară a anilor 2008 – 2010, scăderea consumurilor energetice din UE, darea în folosinţă a North Stream şi indisponibitatea băncilor de a mai face împrumuturi mari au făcut ca varianta AGRI să fie abandonată şi Nabucco să-şi schimbe numele, dimensiunile şi destinaţia. Există posibilitatea ca la nivelul CE discuţiile să se reia ţinându-se cont de actuala conjunctură regională şi să se aleagă variantele mai puţin costisitoare.11

Figura 4: Coridoarele eșuate ale Uniunii Europene și coridoarele parțial eșuate – Cosmin Gabriel Păcuraru

Europa incapabilă

Monopolul energetic rusesc generează nemulțumiri în statele componente ale Uniunii Europene deoarece Rusia acordă prețuri diferențiate de export. Acestea sunt în funcție de interesele rusești din țara respectivă, în funcție de penetrarea capitalului rusesc, în funcție de cantitatea de gaze exportată și balanța de plăți și în funcție de dependența de gazele rusești¹².

Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană încearcă să creeze o politică energetică unitară a țărilor componente, impunându-le un set de reguli în economisirea energiei, în interconecarea sistemelor naționale de transport de gaze sau de curent electric, în realizarea de proiecte alternative de aprovizionare cu energie. Problema pe care o are CE este că țările membre opun rezistență prin amânarea sau nerespectarea deciziilor și recomandărilor emise în domeniu.

Cel mai mare risc de securitate energetică europeană este mărirea dependenței Germaniei față de gazele rusești prin eliminarea până în 2020 a producției de energie electrică nucleară.

După cum am mai spus, problema pe care o mai are de rezolvat UE este de a depista care este cel mai mic risc în raport cu Rusia: să micșoreze importurile de gaze rusești, fapt ce poate duce la micșorarea PIB-ului acesteia și intrarea în incapacitate de plată a Federației Ruse sau menținerea actualei stări de fapt care de asemenea este generatoare de insecuritate.

Un alt risc de securitate în Europa este reducerea volumelor de transport a produselor energetice prin traseele ce străbat Ucraina prim mărirea capacităților de transport prin North Stream și Turk Stream, fapt ce ar duce la contaminarea conflictului către alte direcții pe teritoriul ucrainian.

Fig. 5: Provenienta importurilor UE (prelucrare Cosmin Pacuraru)

Riscuri geoenergetice

Nu în ultimul rând pe harta riscurilor se află și rezervorul de gaze descoperit în zona românească a Mării Negre ce are un potențial declanșator de insecuritate politica din zonă.

Suntem convinși ca războiul din Siria va afecta industria energetică europeană. Știm că în apropierea litoralului Mării Mediterane, începând de la coasta egipteană până la coasta siriană și până în apropierea Ciprului se află un mare depozit de gaze naturale, că prin zona litorala este construită deja o conductă de transport energetic din zona Gofului către Europa, prin Egipt, Iordania, Siria și Turcia și mai sunt proiectate încă două coridoare prin aceeași zonă. Dar conflictele stopeaza orice investiție. Tot în acea zonă Flota Rusească a Mării Mediterane (!) câștigă tot mai mult spațiu de manevră, Siria este deja în mâna lui Vladimir Putin, cu Turcia ce a pierdut influiența și căreia i se dă peste mâini când se redeschide subiectul Kurdistan, mai ales după ce statele Unite au anunțat că se retrag din zonă.

Și nordul Africii este cucerit economic de Federația Rusă prin contracte aflate deja în derulare, în special în domeniul energetic și prin promisiunile politice făcute și sprijinul concret dat de duoul Rusia – Iran forțelor politice locale. Știm că puțin peste 17% din necesarul energetic al UE provine din această zonă. Iată motivul pentru care Federația Rusă este prezentă în majoritatea țărilor din spațiul MENA!

La o scurta analiză comparativ – istorică tragem concluzia că UE și țările din vecinătate, inclusiv zona extinsă a Marii Negre, sunt mult mai dependente energetic de Rusia.

Singurele obiective ale Uniunii în care nu a eșuat sunt cele ale efienței energetice și ale folosirii resurselor regenarabile.

Mai adăugăm că previziunile Agenției Internaționale a Energiei ce arată că va exista o creștere a necesarului de energie de 1,5% / an iar în 2030 Europa va importa peste 66% din acest necesar¹³. Cu alte cuvinte această agenție prevede ca importurile de gaze rusești se vor dubla în trei decade: în anul 2000 acesta era de 33% din consumul de gaze, în 2008 era de 40% și în 2030 va fi de 66%. O altă previziune, de data aceasta a Agenției de Intelligence & Consulting Enerdata, arată că prețul gazelor între 2018 și 2030 va creste cu 60%¹⁴.

Concluzii previzibile

Putem trage o singură concluzie: Uniunea Europeană poate pierde războiul energetic început de Federația Rusă!

Pași către o strategie comună se fac în ritm de melc. Este adevărat că în ianuarie 2019 Comisia Europeană a alocat suma de 800 de milioane de euro pentru integrarea sistemelor energetice ale țărilor Baltice la statdardele UE¹⁵, acestea funcționând încă pe standardele tehnice rusești. Acest lucru va decupla Letonia, Lituania și Estonia de la sistemul energetic rusesc, deci implicit de la dependența sistemului de transport al energiei electrice de cel al Federație Ruse.

În privința preoblemei unui sistem integrat energetic european și a unei strategii de securitate energetică comună putem afirma că țările baltice, împreuna cu Polonia și România duc o politică comună de apărare împotriva dependențelor față de Rusia și de creare a unui sistem smart dependecy al intregii UE prin interconectări ale sistemelor de transport de gaze și energie electrică. Acest proiect nu corespunde intereselor rusești, mai ales că fragilizează situația energetică a Regiunii Kalliningrad, aflată pe litoralul Marii Baltice, între Polonia și Litualia, aflată sub administrarea Moscovei.

Dar Uniunea Europeana este divizată. Cu toata opozitia evidentă a Romaniei față de North Stream II din timpul Președintiei Consiliului European, Fererația Rusă, prin Sputnik¹⁶, a criticat împotrivirea Romăniei, iar polonezii, lituanienii, letonii și estonienii au aplaudat, toate cele cinci țări, trei dintre ele foste soviete și două foste comuniste, cunoscând foarte bine istoria și metodele de acțiune de la Kremlin.

Beneficiarul principal al noii conducte North Stream II este Germania. Trebuie să specificăm că economia germană este cea mai mare din Europa și un mare importator de energie: cărbune – 44,5%, petrol – 96,1% și gaze – 86,9%¹⁷ (fiind și cel mai mare consumator european de gaze) și din toate aceste importuri, 80% provin din Rusia¹⁸. Rezultă că gazul rusesc este strategic pentru nemți și se pare că este nenegociabil. Ne amintim că o situație similară s-a petrecut acum aproximativ 40 de ani, cănd Germania a semnat cu URSS-ul „contractul secolului” prin care se construia un gigantic gazoduct care urma să aprovizioneze cu gaz rusesc industria germană, pe atunci RFG-ul urmâmd să furnizeze tehnologia (cea mai mare parte americană) și conductele necesare. Americanii, având o viziune clară asupra echilibrului geopolitic s-au împotrivit, atunci Ronald Regan, în turneul european lansând sintagma „imperiul răului”. Atunci, ca și acum, Germania se vulnerabiliză nu numai prin dependența de gazele rusești ci și prin sistemul bancar ce disponibiliza către sovietici sumele necesare investiției. Să mai spunem că în Statele Unite s-a publicat, zilele trecute, o nouă Strategie de Intelligence în care Federația Rusă este indicată ca amenințare pentru stabilitatea mondială și nu datorită pericolului militar ci pentru politica de acumulare de influiență la nivel global prin elemente ale războiului hibrid.

Nu trebuie să uităm și de similaritatea situațiilor pe plan geopolitic: chiar zilele trecute americanii și rușii au denunțat acordul încheiat în 1987 privitor la rachetele nucleare cu rază lungă de acțiune, existând posibilitatea de a se intra într-o nouă perioadă de tip război rece.

Ce nu seamănă cu situatia de atunci? Cele doua trasee de nord și de sud având o capacitate de peste 130 de miliarde mc / an, au posbilitatea de a închide oricand treseele ce trec prin Ucraina către vest, vulnerabilizand-o și mai mult în fața Rusiei cu care se află în plin război hibrid cu tendinte de „încălzire” în zonele periferice Crimeii. România, Polonia și țările Baltice știu foarte bine ce înseamnă o Ucraină instabilă, acesta fiind un alt fapt pe care Germania probabil nu il prevede.

Situația nu este tranșată. România a propus în 2019 ca toate gazoductele de pe teritoriul UE, inclusiv treseele rusești, să se supună unei legislații comune care întăresc drepturile consumatorului și măresc concurența, pentru transparentizarea prețurilor, adică, serviciile de extracție, de transport și de comercializare a energiei sa fie impărțite, extractorul și operatorul conductei neputând să vândă gazul. O astfel de măsura nu convine în primul rând Gazpromului, deci nici Germaniei. Decizia se poate lua numai cu votul a 16 membrii din cei 28. Pe lângă grupul anti North Stream II mai sunt: Danemarca, Marea Britanie (cât încă mai este membru UE), Slovacia, Irlanda, Suedia, Italia, Luxemburg şi Croaţia. De partea celaltă în afară de Germania se află doar Austria și Olanda, adică țările de unde provin companiile desemnate să construiască al doilea tronson nordic. Franța a înțeles la un moment dat care sunt jocurile geopolitice dar încă nu înclină balanța în favoarea politicii comune de securitate energetică¹⁹, mai ales acum după ce Vladimir Putin s-a întâlnit cu Emmanuel Macron și după ce acesta a anunțat că dorește renunțarea la sancțiunile aplicate de UE Rusiei. Cu alte cuvinte există posibilitatea ca Federația Rusă sa câștige războiul energetic cu Europa.

Bibliografie

Carți și publicații:

Cosmin Gabriel Păcuraru – „Romania – Energie și Geopolitică”, Editura Top Form, București, 2018

Dumitru Cătălin Rogojanu, coord – Regionalizare si Politici Regionale (Cosmin Gabriel Păcuraru având capitolul Securitatea energetică și costurile bazate pe teoria economiei teritoriale) Editura Lumen, Universitatea Constantin Brancuși, Targu Jiu, 2014

Cosmin Gabriel Păcuraru – „Europa și imposibilitatea managementului securității energetice” – Impact Strategic Nr 3 / 2011, Universitatea Națională de Apărare Carol I, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Editura UNAP, București, 2012 (on line la http://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is40.swf)

Cosmin Gabriel Păcuraru – Caucasus – Energy în Russian Shadow, Revista Geopolitica, Nr 68 (1/2017), Editura Top Form, București, 2017

Cosmin Gabriel Păcuraru – Geopolitica energiei în era post-sovietica, Revista Geopolitica, Nr. 73 (1/2018), Editura Top Form, București, 2018

Cosmin Gabriel Păcuraru, PhD – Europa resurselor și ai colosilor energetici – Revista Geopolitica Nr. 66 (3/2016) Editura Top Form, București, 2016, pag. 166

Florian Bichir – Mesianismul Rus și chipurile sale, Editura Militară, București, 2016

Dan Dungaciu (coordonator) – Doctrine de Securitate, Editura Institutului de Științe Politice și Relașii Internaționale „Ion I Bratianu”, București, 2016

Haldan, Romulus, Phd. – Vectorii puterii militare a Rusiei – Intre realitate, propagandă, reclamă și dezinformare, Revista Geopolitica, Nr. 74 (2/2018), editura Top Form, București 2018, pag. 101

Nazare, Vasile, Phd – Semnificația geopolitică și Geostrategică a Bazinului Mării Negre. Rivalitate și Cooperare în Spatiul Pontic, Revista Geopolitica, nr. 78 – 79 (2/2019), Editura Top Form, București 2019, pag. 79

Dr. Ioan Codruţ LUCINESCU, Alina ORESCOVICI – Securitatea Eenergetică – Preocupare actuală și de perspectiva a Aliantei Nord – Atlantice, UNAP „CAROL I”, Securitate și Aparare în UE, Sesiunea Anuală de Comunicări Știintifice, Bucureşti, 17-18 aprilie 2008

Resurse online (ultima vizualizare 15 iulie 2020)

Siteul Uniunii Europene:

https://europa.eu/european-union/about-eu/figures/economy_ro#tab-5-1

World Nuclear Association:

http://www.world-nuclear.org/information-library/country-profiles/countries-t-z/turkey.aspx

Enerdata – Energy and Intelligence Consulting:

https://www.enerdata.net/publications/executive-briefing/forecast-gas-prices-converge-europe-asia.html?utm_source=Enerdata&utm_campaign=9561ae34bd-Email_Nrd_Newsletter_04_2018&utm_medium=email&utm_term=0_838b1c9d18-9561ae34bd-124336481

Centre for Eastern Studies Poland:

https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/analyses/2019-01-30/eu-support-synchronising-baltic-states-power-grids

Akkuyu Nucleer – Turcia

http://www.akkunpp.com/akkuyu-nuclear-jsc

publicatia Sputnik.md

https://ro.sputnik.md/analytics/20190131/24434339/romania-nord-stream-2-rusia.html?utm_source=facebooknin025&utm_medium=social&utm_term=de-ce-anume-diplomatiei-romane-i-a-revenit&utm_content=4466934&fbclid=IwAR1N_xZW5gyuCBzGEzUgEZ84S

publicatia Deutsche Welle

https://www.dw.com/ro/nord-stream-2-fran%C8%9Ba-este-%C3%AEmpotriva-germaniei/a-47405661?fbclid=IwAR08xUtwF1zRW0GNkPyr9BHn2CUZ95THuyYsmjZ4_D1_DV0bwCgkBbNhLCc

NOTE

1 Florian Bichir – Mesianismul Rus și chipurile sale, Editura Militară, București 2016, pag.63

2 Dan Dungaciu (coordonator) – Doctrine de Securitate, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I Bratianu”, București, 2016, pag. 159

3 Haldan, Romulus, Phd. – Vectorii puterii militare a Rusiei – Între realitate, propagandă, reclamă și dezinformare, Revista Geopolitica, Nr. 74 (2/2018), editura Top Form, București 2018, pag. 101

4 Nazare, Vasile, Phd – Semnificația Geopolitică și Geostrategică a Bazinului Mării Negre. Rivalitate și Cooperare în Spațiul Pontic, Revista Geopolitica, nr. 78 – 79 (2/2019), Editura Top Form, București 2019, pag. 79

5 http://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is40.swf , „Europa și imposibilitatea managementului securitatii energetice” de Pacuraru Cosmin Gabriel – Impact Strategic Nr 3 / 2011, Universitatea Nationala de Aparare Carol I, Centrul de Studii Strategice de Aparare și Securitate, pag 100 (17.05.2016)

6 Cosmin Gabriel Păcuraru, PhD – Securitatea energetica și costurile bazate pe teoria economiei teritoriale, Editura Lumen, Universitatea Constantin Brancusi, Targu Jiu, 2014, pag. 417

7 Cosmin Gabriel Păcuraru, PhD – Caucasus – Energy în Russian Shadow, Revista Geopolitica, Nr 68 (1/2017), Editura Top Form, București, 2017, pag. 197

8 Cosmin Gabriel Păcuraru, PhD – Geopolitica energiei în era post-sovietica, Revista Geopolitica, Nr. 73 (1/2018), Editura Top Form, București, 2018, pag. 148

9 http://www.akkunpp.com/akkuyu-nuclear-jsc

10 http://www.world-nuclear.org/information-library/country-profiles/countries-t-z/turkey.aspx

11, Cosmin Gabriel Păcuraru – Europa și imposibilitatea managementului securitatii energetice, Impact Strategic, UNAP „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Aparare și Securitate, Editura UNAP, București, 2012, pag. 100

12 Cosmin Gabriel Păcuraru, PhD – Europa resurselor și ai colosilor energetici – Revista Geopolitica Nr. 66 (3/2016) Editura Top Form, București, 2016, pag. 166

13 Securitatea Eenergetica – Preocupare actuala și de perspectiva a Aliantei Nord – Atlantice – Dr. Ioan Codruţ LUCINESCU, Alina ORESCOVICI, UNAP „CAROL I”, Securitate și Aparare în UE, Sesiunea Anuala de Comunicari Stiintifice, Bucureşti, 17-18 aprilie 2008

14 https://www.enerdata.net/publications/executive-briefing/forecast-gas-prices-converge-europe-asia.html?utm_source=Enerdata&utm_campaign=9561ae34bd-Email_Nrd_Newsletter_04_2018&utm_medium=email&utm_term=0_838b1c9d18-9561ae34bd-124336481

15 https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/analyses/2019-01-30/eu-support-synchronising-baltic-states-power-grids

16 https://ro.sputnik.md/analytics/20190131/24434339/romania-nord-stream-2-rusia.html?utm_source=facebooknin025&utm_medium=social&utm_term=de-ce-anume-diplomatiei-romane-i-a-revenit&utm_content=4466934&fbclid=IwAR1N_xZW5gyuCBzGEzUgEZ84S

17 https://europa.eu/european-union/about-eu/figures/economy_ro#tab-5-1

18 https://www.researchgate.net/publication/322959442_The_economic_relations_between_Germany_and_Russia/references

19 https://www.dw.com/ro/nord-stream-2-fran%C8%9Ba-este-%C3%AEmpotriva-germaniei/a-47405661?fbclid=IwAR08xUtwF1zRW0GNkPyr9BHn2CUZ95THuyYsmjZ4_D1_DV0bwCgkBbNhLCc