joi, martie 28, 2024

Conflictul unui procuror-șef DNA ajuns la Curtea Constituțională

Dacă e un lucru bun care se poate spune despre Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 este titlul, ca parte a scopului declarat și formalizat printr-o hotărâre parlamentară. Anchetarea în parlament a circumstanțelor unui anumit proces electoral este un scop legitim și important. Nu că asta ar fi în sine o laudă, sună ca și cum am aprecia omul pentru haină, în ciuda avertismentului proverbial. În practică activitatea Comisiei a fost o farsă ridicolă, de la început până la sfârșit. A plecat de la acuzațiile neprobate ale unui inculpat trimis în judecată și s-a gătat cu concluzii primite în plic de la partid, la pachet cu indicațiile despre cum să fie prezentate public. Raportul final a acuzat de ilegalitate și fraudă prim-ministrul din 2009 pentru fapta pe care urma s-o facă premierul Tudose exact în ziua prezentării lui. Insultând dicționarul întreaga „anchetă” n-a făcut efectiv o cercetare, n-a obținut fapte noi și pertinente în raport cu scopul declarat. De fapt, n-a părut vreun moment să le caute. În loc de asta am văzut dueluri verbale strălucind prin lipsă de inteligență și spirit, și un inventar de opinii personale sau punctaje de partid prezentat pe post de „fapte”. Și obsesia inexplicabilă – oferind aici prezumția de bună-credință – de a o aduce în fața comisiei pe dna Kovesi, șefa DNA.

Acum, să ne înțelegem, dincolo de contraperformanța jalnică a membrilor ei, vorbim de o comisie de anchetă parlamentară. Vorbim de un mijloc prin care o instituție cheie a unui stat democratic își îndeplinește unul din rolurile prevăzute de constituție. De asemenea, există un principiu constituțional al colaborării loiale (fie și unul constant falsificat în definiție și faultat în practică): instituțiile nu au voie să se obstrucționeze reciproc ci, din contră, să se asiste, cu deplină bună-credință, în realizarea rolurilor conferite fiecăreia de lege și constituție. În virtutea acestui principiu Direcția Națională Anticorupție e obligat să asiste o anchetă parlamentară, cum spuneam mai sus, perfect legitimă. Asta a și făcut, dna Kovesi comunicând în scris Comisiei că nu are la cunoștință niciun fel de fapte cu care să asiste comisia în aflarea adevărului. N-a fost îndeajuns, comisia a insistat că dna Kovesi trebuie totuși să se prezinte în persoană acolo, și că refuzul ei crează un conflict juridic de natură constituțională între parlament și ministerul public. Președintele Camerei și al PSD a fost de acord, și a sesizat Curtea Constituțională.

Dincolo de asta, de ce va fi insistând coaliția dlor Dragnea și Tăriceanu să oblige procurorul șef al DNA să vină personal să le răspundă la întrebări? Ce ar însemna, ce relevanță ar avea asta, inclusiv din punct de vedere constituțional? De la cei doi lideri politici și parlamentari nu putem spera să avem un răspuns sincer, date fiind circumstanțele, iar dna Kovesi este, ca de obicei, foarte rezervată în a face comentarii de acest gen. Din fericire pentru elucidarea acestui mister, avem un precedent cât se poate de similar, și avem un șef al DNA la data respectivă care n-a avut nicio reținere în a-l prezenta și judeca la justa valoare. Să-i dăm cuvântul:

Dan Tapalaga: Dar Adrian Năstase v-a sunat vreodată?

Daniel Morar: Da. M-a sunat o dată, la începutul activităţii mele aici, în toamna lui 2005. A fost un lucru extrem de interesant pentru mine. A fost mai aparte modalitatea de abordare. Am fost sunat de o doamnă, care s-a prezentat ca fiind şefa de Cabinet a domnului preşedinte Adrian Năstase. La acea dată ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Nu avusesem niciun contact cu Adrian Năstase. Sunt absolvent de la Cluj, de la Babeş–Bolyai, nu de la Bucureşti, deci nu l-am avut nici ca profesor, n-am avut nicio altă tangenţă cu dânsul. Această doamnă mi-a spus că domnul Năstase, domnul preşedinte vrea să vorbească cu mine, să-l sun. Că el a cerut ca eu să-l sun. (…)

Dan Tapalaga: Cum aţi interpretat solicitarea ca dumneavoastră să-l sunaţi pe Adrian Năstase, care era preşedintele Camerei Deputaţilor?

Daniel Morar: Era o manieră de intimidare, de poziţionare, aş denumi-o mai corect. Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, tu eşti procurorul general al P.N.A. – funcţia aceea o deţineam atunci – prin urmare, trebuie să mă suni. Trebuie să-mi dai datele pe care le cer eu. Deci, era categoric o modalitate de subordonare simbolică, o poziţionare clară. Din moment ce spunea: Tu sună-mă pe mine. Era o poziţionare clară, pe care n-am acceptat-o.

(„Prețul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul”, carte-interviu 2012)

Da, dl Morar are dreptate, despre asta e vorba: chemarea la socoteală a unui procuror de reprezentantul unui for politic reprezintă un act de intimidare, de subordonare simbolică. Este inacceptabilă, inclusiv din punct de vedere constituțional.

Acestea fiind spuse, prețul adevărului pentru fostul procuror în luptă cu sistemul pare să fi fost numirea lui în componența uneia din principalele lui instituții, Curtea Constituțională. Din această poziție, dl Morar a decis ieri că poziționarea inacceptabilă pentru dl Morar în 2005 a devenit între timp o obligație constituțională, nu se știe cum. Acesta e singurul conflict real și palpabil constatat ieri la Curtea Constituțională: cel dintre judecătorul constituțional din 2017 și procurorul-șef din 2005, una și aceeași persoană. La 12 ani distanță, dl Morar s-a condamnat cu deosebită asprime pe sine însuși.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. „Anchetarea în parlament a circumstanțelor unui anumit proces electoral este un scop legitim și important.”Bine tusat. Pai, ar face bine sa se prezinte si sa le scoata ancheta din cap. Pentru mult vreme, ca doar ala e jobul dansei, ancheta .

    • Ca persoană privată, dna Kovesi ar avea libertatea să facă ce dorește, după cum consideră de cuviință. În calitate de șef al DNA are constrângeri legale și constituționale, una din ele fiind să ocolească orice fel de circumstanță care i-ar putea afecta independența și imparțialitatea. Nu e în niciun caz după cum crede de cuviință. Dl Morar (versiunea din 2005) are perfectă dreptate, nu se pune problema de a alege între un curs de acțiune sau altul, de a accepta sau nu o subordonare, fie și simbolică, ci că așa ceva e INACCEPTABIL, dincolo de ce vrea persoana procurorului-șef. Sunt vorbele lui. De atunci.

      • Sunt mai multe notiuni nereglementate, nedefinite, neexplicitate, in mod unitar, si care pot genera incorectii .Unde sunt definite notiunile de „ancheta”, „ancheta parlamentara”? Evitati DEX sau Dictionarul academiei; stiinta juridica are prorpiile sale definitii. Unde este definit, reglementat si explicitat „scopul” unei anchete (parlamentare)? Unde este declarat scopul acestei anchete parlamentare, si care sunt suspiciunile rezonabile ale comisiei, vis-a-vis de prezenta dnei. Kovesi in sufrageria lui Oprea? Care sunt suspiciunile rezonabile, ca DNA, reprezentata de dna. Kovesi, a fost implicat. Probabil ca nici la un meci de fotbal nu se mai poate duce pe stadion.
        As pleca de la datele concrete ale neintelegerii, iar nu de la definitiile diferitelor dictionare.Cred ca asta vrea si comisia sa o faca, sa seduca (termenul este de persuasiune) publicul cu o idee. Comisiile in Romania, pateaza stimate domn! Si pe Basescu, si pe Udrea, … pe toti. Ca e romaneasca (comisia).
        Stati linistit, nu este singura data cand aceasta stiinta a dreptului (roman) opereaza cu notiuni nedefinite si neexplicitate . Iar dna. Kovesi o stie f. bine .

        • „Sunt mai multe notiuni nereglementate, nedefinite, neexplicitate, in mod unitar, si care pot genera incorectii .Unde sunt definite notiunile de “ancheta”, “ancheta parlamentara”? Evitati DEX sau Dictionarul academiei; stiinta juridica are prorpiile sale definitii.”

          Într-adevăr, știința juridică, acte normative, jurisprudență etc. poate să dea definiții proprii unor termeni și expresii, dar altfel decât în acest caz excepțional se bazează desigur pe dicționar, cum altfel? :-) Există legislație (constituție, regulamente parlamentare) privind funcționarea unei comisii de anchetă, dar din câte știu nu există una pentru a defini, autonom, ce e o anchetă parlamentară. Cel mai aproape de asta avem stabilirea circumstanțelor în care se poate constitui o astfel de comisie. Iată, regulamentul comisiilor comune:

          Art. 9
          (1) În condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor care se impun, la nivelul Parlamentului se pot constitui comisii de anchetă parlamentară.

          (2) Comisiile de anchetă parlamentară nu pot avea ca obiect activitatea unor instituţii sau persoane care fac parte din puterea judecătorească.

          Ăsta e scopul pentru care se pot face anchete parlamentare, mult mult mai larg decât al altor instituții, dar în mod categoric limitat. Parlamentul nu poate ancheta orice, și are implicit limitări care țin de lege și constituție, nicio instituție a statului, în nicio circumstanță nu are libertatea să calce legile în vigoare.

        • „ Unde este declarat scopul acestei anchete parlamentare”

          Într-o hotărâre a plenului camerelor reunite, așa cum cere regulamentul – am atașat-o la articol. Sunt acolo multiple puncte de cercetat, pornind de la „verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009;” și până la „verificarea modului în care au fost securizate rezultatele votării în circumscripțiile din străinătate, precum și a modului în care au fost transmise informațiile către Biroul Electoral Central.” Cum spuneam, este un scop perfect legitim, la care nu am absolut nimic de obiectat.

          ”Care sunt suspiciunile rezonabile ale comisiei, vis-a-vis de prezenta dnei. Kovesi in sufrageria lui Oprea? Care sunt suspiciunile rezonabile, ca DNA, reprezentata de dna. Kovesi, a fost implicat.”

          Nu știu să fi oferit vreuna. Dincolo de asta, nu avea și nu putea avea mandat legal să cerceteze așa ceva (vezi mai sus). Mandatul comisiei de anchetă e stabilit de plenul parlamentului, din care face parte, iar acesta trebuie să fie subscris regulamentelor, legilor și constituției.

      • ” În calitate de șef al DNA are constrângeri legale și constituționale, una din ele fiind să ocolească orice fel de circumstanță care i-ar putea afecta independența și imparțialitatea.”

        Care ar fi fost acea circumstanță care i-ar fi putut afecta independența și imparțialitatea dacă ar fi răspuns invitației de a lămuri ceva neclarități comisiei parlamentare? Nu are oare și dumneaei interesul ca organul reprezentativ suprem al poporului să fie corect informat?!
        În cazul ăsta n-ar fi fost vorba de subordonare, intimidare sau „poziționare”, necerându-i-se să apeleze telefonic vreun președinte de cameră, ci să respecte o procedură standard de funcționare a statului, exact în același mod în care alte persoane sunt invitate la DNA, spre exemplu.
        Nu cred deci că momentul „Morar versus Năstase” are valoare de exemplu pentru acest caz.

        P.S. Personal mă bucur că nu s-a dus la comisie, dar Constituția României nu tine cont de bucuriile individuale ale niciuna dintre noi, așa că aș vrea să cunosc care sunt acele restricții constituționale ce-i impun vreunui procuror șef să NU vină la comisiile parlamentare și deci să le interzică acestora din urmă să emită astfel de invitații.
        CCR a spus că ar exista chiar o obligație a procurorului șef al DNA în acest sens, pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme, iar nu cu mult în urmă existau mulți comentatori care susțineau ca deciziile CCR trebuie respectate. Iar dacă nu vor să ajungă precum spun că ar fi devenit Morar…

        • Care ar fi fost acea circumstanță care i-ar fi putut afecta independența și imparțialitatea dacă ar fi răspuns invitației de a lămuri ceva neclarități comisiei parlamentare?

          Care ar fi fost acea problemă dacă dl Morar l-ar fi sunat pe președintele Camerei? Va fi avut și dl Năstase neclarități, că altfel n-ar fi solicitat telefonul acela.

          În ciuda credințelor personale ale unuia și altuia, de tipul „eu cred că albul e negru”, cele două situații sunt identice.

          • Că cele două situații le consideri identice era evident încă din text, dar fără argumente, asta rămâne doar o opinie personală, iar repetarea ei, după regulile tale, nu e permisă.
            „Eu cred că albul e negru”?! Nu, e negru pe alb! În Constituția României sunt enumerate autoritățile publice. Deși președintele camerei deputaților e înalt demnitar, nu este autoritate a statului și, mai ales fără mandat de la parlamentari, nu se poate substitui niciuneia dintre ele, în cazul nostru parlamentului. Dacă are o neclaritate, adaugă un punct pe ordinea de zi, colegii aprobă (sau nu) înființarea unei comisii de anchetă cu scopul de a elucida neclaritatea respectivă, iar noua comisie invită specialiști pentru a-și împlini mandatul. Asta e, așa cum spuneam în prima intervenție, procedura standard, constituțională, indiferent cine are neclarități sau intenții (ascunse) de „poziționare”.

            Răspunzând cu o nouă întrebare, e un fel neonorabil a te eschiva de la a răspunde unei întrebări directe. Eu ti-am făcut totuși hatârul. Fă-mi-l și tu mie și spune-mi prin ce e afectată imparțialitatea și independenţa unui procuror șef dacă răspunde invitatiei unei autorități publice! Mulțumesc anticipat, dar voi ignora orice eventuală nouă digresiune.

            • „Neonorabila” mea întrebare este, firește, retorică – am crezut că e un lucru evident. În măsura în care cineva, eu sau tu sau oricine, are un răspuns el se potrivește la fel de bine și întrebării tale inițiale. Nu văd noima pentru care insiști să afli un răspuns de la mine, consideri valoroasă opinia mea în acest context sau în altele?

              Oricare ar fi aceasta, ea nu a fost exprimată în articol. Articolul prezintă opinia lui Daniel Morar asupra unui eveniment din 2005, expusă într-un interviu șapte ani mai târziu. Cu ce a avut o problemă dl procuror șef PNA/DNA? Negru pe alb, dl Morar se referă la cererea președintelui Camerei ca procurorul-șef să se prezinte (telefonic) și să îi ofere datele pe care i le-a cerut. Ce a considerat că ar fi reprezentat asta? O modalitate de subordonare simbolică. Cum a reacționat? Respingând cererea ca inacceptabilă. Sunt cuvintele lui, e opinia lui exprimată categoric în 2012.

              În fine, considerațiile tale tehnice nu sunt tocmai precise: nici președinții de cameră și nici comisiile de anchetă nu sunt „autorități ale statului”. Sunt doar elemente de organizare internă a parlamentului. Comisiile de anchetă sunt modalități de îndeplinire a rolului de control asupra guvernului și de legiferare, iar președinții celor două camere conduc lucrările și reprezintă instituția în raport cu celelalte instituții ale statului, inclusiv ministerul public. Comisiile de anchetă nu sunt structuri permanente, prin urmare plenul camerelor decide prin hotărâre înființarea, componența, durata și mandatul. Președinții camerelor, în schimb, au un mandat stabilit direct de constituție și de regulamente. Cum spuneam, dacă cuiva i se pare că aceste mici diferențe schimbă fundamental datele problemei, la fel cum dacă cuiva i se pare că dl Morar a văzut o altă problemă decât cea pe care o spune el însuși, la fel cum dacă cuiva i se pare că albul e negru, atunci ce să fac? – asta este, nu văd nici cum și nici de ce aș încerca să contraargumentez așa ceva.

  2. Intre timp s-au intimplat doua lucruri, le stim cu totii.

    1) Dl Morar n-a ajuns Procuror General, dar Dna Kövesi a ajuns si sefa DNA, dupa ce a fost doua mandate PG.
    2) Performantele Dnei Kövesi in fruntea DNA le-au umbrit pe cele dinainte, punând intr-o perspectiva mai nuantata, ca sa zicem doar atit, activitatea „procurorului in lupta cu Sistemul”.

    • Și, aș zice, dl Morar a devenit cu mult mai opac, ca să mă exprim blând. O incoerență și între lipsa completă de rezervă a deciziilor pe care le semnează în calitate de judecător, și deplina rezervă, opacitate chiar, în a le motiva public. Inclusiv cele care dau peste cap jurisprudența bine stabilită și justificată a instituției din care face parte.

      • Ei, aș, a devenit mai opac! Și-a schimbat actele și acum e zbirul infam al puterii care răspunde la oribilul nume de Coriolan Drăgănescu… E boală veche la români, a scris și la gazeta ”Amicul poporului” despre asta.

    • Performanţele DNA în timpul mandatului Kövesi au fost remarcabile cât timp colaborarea cu SRI a mers bine. Când aceasta a încetinit, s-a instalat şi la DNA starea de vacanţă. Doamna Kövesi (care acum câteva zile chiar se plângea de acest lucru), aşadar, nu are niciun merit pentru perioada bună a DNA.

      • Performanța DNA este măsurată de statistici publice, care demonstrează că n-a existat nicun fel de impact semnificativ al deciziei CCR din februarie 2016. Că e punctaj de partid, minciună sau neștiință afirmația contrară, n-aș ști. Dar intră la categorie „opinie politică” – repetarea lor e interzisă.

        • Pentru transparenţă, sursa afirmaţiilor mele este

          http://www.mediafax.ro/social/kovesi-sunt-mai-putine-sesizari-de-la-sri-nu-primim-sesizari-de-la-serviciul-de-informatii-al-mai-nu-s-au-semnat-detasarile-la-dna-16741351

          Cu mai puţine sesizări de la SRI şi MAI (nota bene: nu este vorba despre separarea activităţilor de interceptare şi monitorizare după decizia CCR cum că angajaţii SRI nu pot efectua activităţi de urmărire penală, aceea este altă discuţie) cum credeţi că se va repercuta asta în activitatea DNA?

          (Nu mă simt confortabil când sugeraţi că aş avea vreun „punctaj de partid”. Nu este nicio diferenţă între a acuza comentatorii că sunt „postaci plătiţi de partide” şi a-i acuza că sunt plătiţi de Soros.)

        • Nu. Respectiva relatare nu are cum să fie sursa afirmațiilor respective, pentru că nu există vreo legătură cauzală între ele. Șefa DNA spune acolo că SRI trimite mult mai puține informări decât o făcea în alte dăți. Atât. Nu se deduce de aici că, vă citez, la DNA s-ar fi instalat „starea de vacanță”, sau măcar că acest lucru ar fi avut vreun impact sever asupra instituției. Mai departe, nici din asta nu s-ar deduce că meritul performanțelor DNA aparține altcuiva decât conducerii acestei instituții – ce impact va fi având activitatea SRI și MAI trebuie să fie imputat, desigur, celor de la SRI și MAI. Prin urmare, afirmațiile respective rămân false, din nou, cu adăugată rea-credință datorată repetării lor. E, de altfel, și ultima oară.

          În fine, îmi pare rău că aveți un discomfort pentru că vă evaluez la justa valoare comentariile, n-am speculat DE CE o faceți, aia e altă minciună. Dacă ați înceta să postați falsurile propagandei de partid, orice motiv ați avea să le publicați inclusiv atunci când propriile surse vă contrazic, atunci n-aș mai constata nici eu asta și discomfortul, bănuiesc, ar dispărea. Am putea dialoga la subiect și pe realitate, un plus pentru toată lumea. Mulțumesc.

    • Ar ma fi
      3) Dl Morar n-a ajuns niciodata in sufrageria lui Oprea. Sau a ajuns ? Nu putem sa stim. Daca l-ar cita cei de la Comisie ca sa il intrebe , i-ar stirbi independenta de Judecator Constitutional , lucru inacceptabil. Ar mai fi si solutia ca dl Morar sa dea din proprie initiativa o declaratie CA NU A FOST .. Aici se frang toate sofismele – in refuzul domnului Morar de a face o afirmatie transanta AM FOST sau NU AM FOST cu Coldea, Ontanu, Iordanescu si Nicolicea la spritz. Clarificarea se poate face si in afara Comisiei / de exemplu sub forma unui supliment la Interviul dat domnului Tapalaga pe cand lupta cu sistemul.

      • Dl Morar a fost ținta de acuzații din partea unor inculpați aproape constant cât a fost șef la DNA, inclusiv unele foarte grave, nu cancanuri cu sufragerii. Nu-mi amintesc să le fi răspuns vreodată. E drept, nu le-a trecut prin cap acuzatorilor să încerce să-l oblige să facă asta prin Curtea Constituțională. Pot specula că au considerat că n-au vreun temei, darămite vreo șansă realistă să obțină așa ceva.

  3. O mică notiță, pentru menținerea unui anumit nivel al dialogului de aici o să exclud direct din comentarii cele de nivelul „nu e același caz pentru că dna Kovesi n-are șapcă”, și în general cele la care singurul răspuns rezonabil ar fi „amice, ești idiot”.

    De asemenea, nici punctajul de partid n-o să apară, din motive evidente.

  4. Totusi, e o diferenta mare intre situatia din 2005 (o invitatie personala, neoficiala) si situatia din 2017.
    Ok, stie toata tara ca LCK e de fapt chemata la ordin (probabil o sa se faca mare circ la aparitia sa in fata comisiei), dar pozitia lui Daniel Morar mi se pare cea mai mica problema in situatia de fata. Chiar, stim exact cum a votat dl. Morar in chestiunea de fata? Ca n-am urmarit.

    • N-a fost o invitație personală și neoficială, ci una cât se poate de oficială – președintele Camerei Deputaților i-a solicitat șefului DNA să îi prezinte niște date. Asta spune, textual, Daniel Morar – se referă la cererea venită de la șeful Camerei, în calitatea asta. Asta condamnă ca inacceptabil. În rest, ideea că dacă i-a cerut un telefon nu o prezență fizică, și dacă e comisie nu președinte la cameră intră la capitolul „n-are șapcă”.

      Da, pe surse se știe cum a votat Daniel Morar. E nevoie de surse pentru că, fără vreo opoziție publică a dlui judecător constituțional Morar (din contră, de fapt), Curtea a adoptat o hotărâre prin care șeful instituției are puterea de a cenzura prezentarea publică a opiniilor divergente.

      • Mie tot nu mi se pare ca telefonul unei secretare e echivalent cu o invitatie in fata unei comisii parlamentare, dar sunt de acord cu dvs in celelalte privinte.

    • O invitatie din partea unui inalt demnitar al unei puteri intr-un stat facuta unui alt demnitar al unei altei puteri in stat (chiar daca este facuta prin intermediul unei secretare – si mai ales daca e facuta prin intermediul unei secretare – zic eu) e clar una care depaseste zona „amicala” si intra in zona „institutionala” – lucru care o face echivalent cu o invitatie in fata unei comisii parlamentare. La un astfel de nivel si context, relatiile „amicale” pot fi usor confundate cu cele „institutionale” de chemare la raport. Si cred ca nimeni nu se indoieste de faptul ca tov. Nastase nu se gandea sa stea la o barfa despre fotbal cu seful PNA-ului la o cafelutza gustoasa???

      Sunt de partea doamnei Kovesi, m-as intrista mult sa aud ca dansa a fost la o „amicala” discutie cu un alt demnitar in afara de aceea a unei reuniuni/petreceri „programate”. La un astfel de nivel, lucrurile trebuie transate si privite cu mult „sens politic”. Daca i-a scapat si a facut o gafa (chiar nevinovata), hmmm…pe plan politic, imaginea prevaleaza in fatza adevarului.

      In privinta chemarii doamnei Kovesi in calitate de sef DNA la raport in fata unei comisii parlamentare, mi se pare un interogatoriu care ia o forma nepermisa de circ politic amestecat cu ridicolul ego-ului tov-ului motocicleanu de a ridica Parlamentul la nivelul SUPREM in societatea romaneasca. Motiv pentru A3 sa isi multiplicele dejectiile.

      Nu ne indoim domnule Sile ca acestea sunt adevaratele mize si nu „aflarea adevarului despre alegerile prezidentiale” –
      1. Ego-ul tov-ului Motocicleanu de a ridica Parlamentul la statultul de organ suprem :-) si
      2. Circ a la Latrina 3.

      • Dl Morar nu se plânge de stabilirea unei relații instituționale, în sine. De altfel, fostul șef al DNA a admis în alte interviuri că avea convorbiri – tot la nivel instituțional presupun – cu șeful statului la vremea respectivă, Traian Băsescu. Pot presupune, în consecință, că astfel de legături cu un politician nu îl deranjează. Problema dlui Morar, și aici nu fac o interpretare personală cât îi reiau pur și simplu spusele, e MODUL în care președintele Camerei a abordat relația asta, citez „Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, tu eşti procurorul general al P.N.A. – funcţia aceea o deţineam atunci – prin urmare, trebuie să mă suni. Trebuie să-mi dai datele pe care le cer eu” Asta era inacceptabil pentru procurorul-șef al DNA în 2005, și presupun și în 2012 când a fost intervievat de Dan Tapalagă – „subordonarea simbolică” care se face atunci când reprezentantul instituției politice te cheamă la socoteală. Adică fix ce acum spune că e obligația constituțională a succesoarei sale, deși acum „subordonarea simbolică” trebuie făcută inclusiv public.

      • Domnule Damian, in cazul dlui Morar sa fie oare un caz patologic de „inflated EGO”? Oare asta ar explica si derapajele dansului? Calcaiul lui Ahile al dlui Morar? Sa fie dansul capabil sa isi uite menirea democratica in fatza propriei mariri de sine? Ma gandeam la ceva mult mai material, ca o pensie babana, etc.

        Imi aduc aminte vorbele lui Al Pacino jucand rolul diavolului in filmul „Avocatul diavolului”- Mandria, pacatul meu favorit (vanity, my favorite sin)

  5. [Doc spune: aș accepta o singură chestiune înafara subiectului, ca opinie politică. Dar un comentariu incoerent care trece de la ziceri transcedentale ale unui premier la pensionari e doar zgomot.]

  6. Cele doua situatii mi se par diferite, pentru simplul motiv ca in 2005 nu putem vorbi de o „convocare oficiala”. Un Sef al Camerei putea avea nenumarate motive, inclusiv personale, ca sa-i transmita dlui Morar, telefonic, prin intermediul (probabil al) unei secretare, respectiva invitatie, sau indicatie, rugaminte, porunca, etc., etc.. Putem spune totul si orice, pentru ca brodam in contextul unei relatari, interpretate intr-un singur fel de o persoana careia, oricat de mult credit i-am acorda, stim nu poate fi altfel decat subiectiva. Ca oricine altcineva, de altfel.
    Convocare dnei Kovesi a fost oficiala! Abuziva, tendentioasa – si inca, cum!!! -, dar oficiala!
    In opinia mea, CCR a judecat cauza intr-un mod foarte bizar:
    – tinand cont de functia dnei Kovesi, ca acuzatoare in diferite spete a lui Dragnea si Tariceanu,, pe care nu au dorit sa-i „contrarieze”…ca nu se stie niciodata!?
    – facand abstractie de functia dnei Kovesi in judecata propriu-zisa a cazului, ceea ce reprezinta, in opinia mea de ne-jurista, contrazicerea flagranta a principiului separarii puterilor din Stat.
    Or, aici s-ar situa duplicitatea dlui Morar, dar si mai grav este ca, practic, vorbim despre instanta suprema de regula(riza)re a conflictelor de natura constittionala din Romania, ceea ce inseamna ca…altii mai buni n-avem! :(

    • La prima chestiune, așa-zisa diferență între situații, am răspuns mai sus, nu revin. În ce privește judecata cauzei, aici în principiu lucrurile ar trebui să fie foarte, foarte simple. Curtea Constituțională trebuie să asigure respectarea legii fundamentale, orice decizie pe care o ia trebuie să se întemeieze pe textul constituțional, atât și nimic mai mult. În speță, Curtea a fost chemată să decidă dacă există și eventual să arbitreze un conflict juridic de natură constituțională între instituțiile statului – acesta e enunțul din lege. El a fost interpretat repetat și coerent în jurisprudența Curții ca reprezentând un conflict de competență, fie negativ, fie pozitiv. Iată, în deciziile Curții, interpretată definiția și rațiunea de a fi a prevederilor constituționale respective:

      „Aceasta [atribuția Curții de a soluționa conflictele juridice de natură constituțională] este o masura necesara, urmarind inlaturarea unor posibile blocaje institutionale. Pentru a se evita antrenarea Curtii in solutionarea unor conflicte politice este necesar sa se prevada ca este vorba doar de blocajele institutionale, respectiv de conflictele pozitive sau negative de competenta.
      (…)
      Părerile sau propunerile privind modul cum acționează ori ar trebui să acționeze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanșează blocaje instituționale, dacă nu sunt urmate de acțiuni sau inacțiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuțiilor constituționale ale acelor autorități publice.”

      „Blocaj instituțional” e expresia cheie. Trebuie să existe o instituție care să nu mai poată efectiv să funcționeze, din cauza la ce face sau nu face o altă instituție(nb!) Sunt curios dacă Curtea s-a referit la această definiție, la propria jurisprudență, și cum anume au decis că doar prezența fizică, personală a șefei DNA în fața unei de Comisii de anchetă pe care n-o poate asista în scopul declarat i-a blocat acesteia activitatea. O să aflăm când apare motivarea.

      • Pai dupa cum spuneam mai sus: singura ratiune pt existenta comisiei e sa o aduca pe LCK la audieri unde sa se comporte toti precum maimutele (rezultand o cacofonie desavarsita), pentru ca seara la Antene sa se poata extrage cateva fraze din context si sa se decreteze: „vedeti? e cum am zis noi.”
        Ori daca LCK nu se prezinta fizic in fata comisiei, circul nu poate avea loc => blocaj la nivel de institutie.

        Sunt sarcastic, bineinteles, dar situatia e de o gravitate maxima.

  7. Nu mă miră! Acest domn nu este același personaj care l-a apărat cu zel pe cel care l-a și pus în funcție și care ieri era adulat ca apărătorul justiției iar azi este alături de cei doi penibili cu funcții mari în stat ? Azi nu face altceva decât să fie pe aceeași lungime de undă cu cel mai mare anticomunist și vajnicul apărător al justiției (sic!), d. Băsescu.

  8. E foarte oportuna exprimarea publica a acestei pozitii, mai ales ca invalideaza dubiile referitoare la modul in care a votat Daniel Morar. Rationamentul e simplu: cita vreme domnul Daniel Morar a fost de-acord cu cenzurarea opiniilor separate, oricum ar fi votat privitor la existenta conflictului, ceea ce conteaza acum este, asa cum spune si autorul, ceea ce putem afla din surse.

  9. Am 2 nelamuriri la care nu am primit inca niciun raspuns.
    1 – Cum poate cineva sa respecte pe de o parte o hotarare care impune prezenta in fata comisiei de ancheta parlamentara (de orice) si pe de alta parte o hotarare care ii interzice, fiind magistrat, sa se prezinte in fata oricarei forme de ancheta cu exceptia CSM si/sau Inspectia Judiciara?
    Ca in situatia asta a pus-o Dorneanu pe Kovesi. Hotararea lui o obliga sa apara in fata comisiei parlamentare de ancheta, iar CSM-ul interzice magistratilor prezenta in fata oricarei comisii/organ de ancheta cu exceptia CSM si IJ.
    De ce nu e suficienta trimiterea raspunsurilor scrise la intrebarile comisiei?
    2 – In spiritul aceleasi colaborari institutionale, de ce Dorneanu nu da un ucaz prin care Parlamentul sa fie obligat ca la cererea de aprobare a demararii de anchete penale asupra diversilor parlamentari, imunitatea parlamentarilor respectivi sa fie automat suspendata? Fara intruniri de comisii sau votari in plen.

    • Dacă aș fi fost conducerea CSM ar fi sesizat în context un conflict între această instituție a statului și Curtea Constituțională. Sigur, ar fi fost curioasă și fără precedent situația în care CCR însăși să fie parte într-un conflicut pe care e pusă să-l arbitreze – dar curiozitatea situației n-ar fi făcut cererea inadmisibilă sau măcar netemeinică. CCR cere unui procuror-șef, în această calitate – în calitate de persoană fizică dna Kovesi nu poate provoca un conflict de natura celui arbitrat de CCR -, să dea socoteală în fața ALTEI instituții decât cea pe care constituția o mandatează să asigure independența magistraților. E un conflict pozitiv de competență evident, Curtea Constituțională blochează în mod activ îndeplinirea atribuțiilor de către Consiliul Superior al Magistraturii.

      • 1. Înţeleg faptul că există o inconsecvenţă a domnului Daniel Morar.
        2. Nu înţeleg ce se va întâmpla dacă doamna Laura Codruţa Kovesi va respecta hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii. Există vreo sancţiune administrativă, penală sau de altă natură, impusă de Curtea Constituţională sau menţionată în Codul Civil sau Codul Penal?

      • Din câte știu, nu există așa ceva în lege, deși poate inventează ulterior una Curtea Constituțională, ad hoc. Nu fac o speculație sălbatică aici, după decizia de ieri a Curții, șefa comisiei de anchetă, dna Florea, a spus textual că decizia judecătorilor suplinește lipsa unei legi. A denunțat senin Curtea ca legiuitor pozitiv, pe bună dreptate și fără să-și dea seama ce zice, probabil. Unde a legiferat o dată, de două ori, mai poate legifera și a treia oară, nu? Bănuiala mea este că respectarea deciziei CSM, în dauna celei semnate de judecătorii dlui Dorneanu, va determina convingerea ministrului Justiției de a propune președintelui revocarea șefei DNA. Sigur, președintele poate refuza asta, cât timp legea îi oferă această putere. Sau cât timp Curtea nu decide pur și simplu că e obligat să îi dea curs.

      • Vă mulţumesc pentru răspuns. În concluzie, războiul este pur politic, fără nici un fel de măsură de constrângere sau pedepsire – aşa cum se construieşte o lege. Decizia doamnei Kovesi nu poate fi considerată în afara legii, decizia Curţii Constituţionale este lipsită de un element esenţial în drept. Orice lege în acest sens, apărută ulterior, nu va avea putere retroactivă.

    • Ah, am uitat să răspund la punctul 2.

      „2 – In spiritul aceleasi colaborari institutionale, de ce Dorneanu nu da un ucaz prin care Parlamentul sa fie obligat ca la cererea de aprobare a demararii de anchete penale asupra diversilor parlamentari, imunitatea parlamentarilor respectivi sa fie automat suspendata? Fara intruniri de comisii sau votari in plen.”

      O decizie de acest tip ar fi cu siguranță netemeinică și împotriva constituției – dar este drept că CCR a luat decizia 68/2017 în care a forțat închiderea unei anchete penale, un abuz echivalent. Pe de altă parte, ce ar trebui să facă CCR, tocmai pentru a asigura principiul constituțional al colaborării loiale, este să oblige parlamentul ca deciziile prin care respinge cererile ministerului public să fie motivate. Cu comisii, cu vot în plen, cu tot – dar să se voteze asupra unui motiv pentru care anchetele penale ar trebui oprite, nu altceva. Ar fi o decizie perfect constituțională.

  10. Cum zicea cineva pe facebook: O astfel de decizie a CCR practic transformă șeful DNA, oricare ar fi el, în sac de box și paiață publică.

    Asta e „cadoul” pe care CCR il face actualei majoritati parlamentare, dar si urmatoarelor.

    P.S. Stire de ultima ora: La doar o zi după ce CCR a decis că şefa DNA că obligată să meargă la audierile comisiilor de anchetă parlamentare, Comisia de anchetă pentru arhiva SIPA anunţă că intenţionează să o audieze pe Laura Codruţa Koveşi, alături de foştii miniştri ai Justiţiei, şi şefi ai SRI din 2005.

  11. Este o singura problema :acea ca dna Kovesi nu a raspuns si la o intrebare foarte simpla; ati fost acolo in acea seara? Era lipsit sa nu raspunda la asa ceva si nu era nici un semn de subordonare sa raspunda in scris. Nu era nevoie sa fie fizic in sala dar sa raspunda la niste intrebari referitoare la acel eveniment pentru care se hotarase o comisie de ancheta cred ca trebuia sa faca/ Sa vedem ce spune exact CCR adica daca se refra la raspuns complet la intrebari sau la prezenta fizica?

    • Întocmai cum dl Morar a refuzat să-i răspundă cererii președintelui Camerei Deputaților, în 2005. Era simplu să-i dea un telefon, nu? Nu e ca și cum l-ar fi convocat în persoană la Cameră, nu-i așa? Doar un telefon, atâta tot, ce așa mare lucru?

      Acum, opinia lui X sau Y o pot nota doar ca atare, nu știu ce altceva aș putea face cu așa ceva. Nu pot contra-argumenta păreri, impresii sau încredințări personale. Notez doar, în context, că opinia dlui Morar, varianta 2005-2012 era categorică. Și o consider validă, din motive expuse mai sus.

      • Nu-i acelas lucru dle Damian :)
        Refuzul de a se prezenta echivaleaza cu refuzul de a da un telefon si amandoua sunt corecte .Dar nu refuzul la a da o lamurire cand esti intrebat.Poate ca acum veti intelege nuanta. Astept textul CCR care de altfel mi-a facut o placere cu dosul de palma primit de la Curtea de Apel Bucuresti,

  12. Cred ca multi ne intrabam ce se intampla daca o deczie a CCR este gresita. (bun, cine stabileste greseala, e intrebarea imediata, daca ei stabilesc-si asa pare la prima vedere, ei sunt forul suprem care interpreteaza constitutia, subiectul se incheie inainte sa inceapa)
    Judecatorii CCR nu sunt dumnezei, pot interpreta gresit, decizia si interpretarea lor este obligatorie, chiar si pentru legislativ.
    Pare corect, teoretic, daca sunt de buna credinta si profesionisti stiuti.
    Tot logic pare ca nu pot „arbitra” un conflict in care ei sunt parte…sau pot? Teoretic, pentru ca practic nu vad cum si-ar desfiinta propria decizie
    Cautand pe net am dat de oameni care isi puneau aceeasi intrebare; ce se poate face in astfel de cazuri?
    Se pare ca exista un singur caz, acela in care decizia incalca legi de „rang” mai mare ca cel al constitutiei.
    Adica daca se dovedeste ca incalca ceva conventii sau tratate europene s-ar putea ataca pe undeva? La Curtea de Justitie a UE? Sau chiar la un tribunal de la noi, invocand acea conventie europeana incalcata (daca exista evident)?Dar cum se pupa atunci cu obligativitatea aia de ai respecta decizia CCR ?
    Este posibil asa ceva? Exista precedent pe undeva prin UE? Sau vreo recomandare?
    M-as mira, cred ca doar la noi trebuie sa mergi atat de departe…nu poti sa mai ai incredere in nicio institutie (din cauza politizarii si jafului generalizat.-care trebuie protejat rapid atat prin legalizare cat si prin intimidare…nimic nou sub soare dupa cum se vede. Si atunci ajungi la dileme care nu ar trebui sa existe..tot teoretic :P

    • Deciziile Curții Constituționale nu sunt supuse niciunei forme de apel. Constituția și legea pun în echilibru puterea oferită deciziilor acestei instituții impunând limite explicite exercitării ei, de exemplu Curtea nu se poate autosesiza. Pe altele, însă, Curtea le-a călcat anul acesta fără să clipească: de exemplu faptul că nu au voie să fie legiuitor pozitiv, nu pot cenzura opiniile divergente (!), nu pot depăși limitele sesizării, tipurile de decizie jurisdicționalp pe care le pot lua sunt enumerate limitativ în lege și constituție etc.

      Însă, până la urmă, o instituție nu poate fi mai mult decât suma oamenilor care o compun, iar abuzul repetat de putere al Curții dlui Dorneanu este încurajat de ficțiunea asta legală, de confuzia asta repetată și inexplicabilă care se face între caracterul general și obligatoriu al deciziilor instituției, și ideea că majoritatea de acolo poate să decidă absolut orice, fără niciun fel de referire la legi, la constituție, la bun-simț juridic sau la propria jurisprudență. Că e cumva infailibilă, sau măcar de perfectă bună-credință. E departe de a fi și una și cealaltă.

    • Din pacate de la 2003 incoace CCR este un fel de stat in stat si cu o putere de veto pe care nu o mai are nimeni in Romania. CCR nu poate fi invinsa decat pe calea unui referendum care este singurul cu putere mai mare in spetele unde ea CCR inafara lui are puterea maxima.

  13. ipoteza din anul 2021. Ca sa nu implicam in discutie numele unor persoane in functie azi. Ba chiar si un alt parlament.
    Legislatia este cea de azi.
    In fata cui raspunde procurorul sef DNA:
    1. nu in fata parlamentului caci poate refuza orice ancheta
    2. nu in fata CSM caci poate aresta preventiv orice membru CSM
    3. nu infata inspectiei judiciare – in conditiile in care CSM foloseste rapoartele pe post pe hartie igienica

    Poate fi demis de presedinte NUMAI la propunerea MJ [care la randul sau poate avea dosar DNA].

    Daca nu raspunzi in fata nimanui exista alta definitie pt dictatura?

    • Ei, prostii.

      1. Așa cum scriu, DNA este obligat să asiste parlamentul în desfășurarea anchetelor sale, în virtutea principiului colaborării loiale între instituții. Așa a și făcut, de data asta, de altfel.

      2. Procurorii nu pot aresta pe nimeni. Toate deciziile de acest fel sunt luate de un judecător. În cazul magistraților, arestarea preventivă trebuie avizată întâi de CSM, însuși. Nu știu să fi fost arestat până acum vreun membru CSM în exercițiul funcțiunii. A existat un dosar penal la DNA față de un membru al CSM, în schimb. Pe vremea când instituția era condusă de Daniel Morar.

      Orice procuror răspunde pentru conduita lui profesională în fața CSM, și doar în fața CSM. Așa scrie în constituție.

      3. Inspecția judiciară a efectuat nenumărate controale la DNA, doar în ultimul an, rapoartele, din câte știu, au fost aprobate toate de CSM.

    • Știu. Desigur, dacă dl Morar a argumentat consistent cu opinia lui din 2005-2012 și pentru inexistența acestui conflict juridic, vom afla. Presupunând că dl Morar obține fie revocarea HCCR 1/2017, fie solicită și primește acordul dlui Dorneanu, într-o poziționare – aș zice eu – atipică, un fel de subordonare simbolică a unui judecător constituțional față de un coleg. Altă chestie la care n-a avut nimic de obiectat.

    • Domnule Damian, afirmati „Stiu” – cred ca va referiti la intrebarea „de unde stiti” – nu vreau sa fiu gica-contra, insa un astfel de raspuns nu ma „satisface” intelectual cautator de „fapte”. Am cadea in jocul practicat de A3 (avem dovada a ceea ce pare a fi :-) ). Sunt sigur ca aveti dreptate (sa nu ma intelegeti gresit, privesc asta prin seriozitatea si profesionalismul de care dati dovada), insa as vrea un pic mai mult de consistenta in raspunsul dvs – „Stiu pentru ca …” (aveti dreptate ca mergeti pe o sarma subtire de jurnalism care nu isi divulga sursele), insa nu vreau sa dam cu noroi in reputatia dlui Morar fara sa avem „dovada” – ori cam aici se invarte un pic si articolul dvs.

      In privinta spuselor dvs „subordonare simbolică a unui judecător constituțional față de un coleg” – as dori ca dl Morar sa realizeze ca legaturile amicale difera de cele colegial-profesionale, mai ales in contextul in care o astfel de decizie luata pe criterii „colegiale/subordonare” afecteaza o tara intreaga la un nivel juridic cu consecinte greu de imaginat. Daca e corect ce spuneti (si ma pune pe ganduri acest lucru ca ar putea fi corect), e grav. Derapajele CCR-ului sunt mai grave decat opiniile catorva politruci care cred ca a servi partidul e mai important decat a servi o cauza democratica. Oare care e scuza dlui Morar? Si-a vandut si dansul constiinta pe o pensie babana?

      • Nu e vorba de „știu pentru că (ceva)”, ci ”știu de la (cineva)”. Atât pot să spun. Desigur, nefiind o informație obținută direct, îmi asum faptul că s-ar putea dovedi falsă.

      • „În ce privește a doua chestiune, mă refer la HCCR 1/2017 – presupun că știți ce conține, nu?”

        Nu, va rog, puteti detalia? Multumesc. (ar fi prea mult sa va cer sa si comentati, nu numai sa o numiti? multumesc)

      • Hotărârea CCR 1/2017 prevede în esență că opiniile divergente/concurente la deciziile Curții nu vor mai fi publicate nici pe site nici în Monitorul Oficial decât cu acordul președintelui Curții. De asta spun că dacă dl Morar va fi făcut opinie divergentă/concurentă la decizia Curții în acest caz nu avem cum să aflăm, cât timp HCCR 1/2017 e în vigoare, decât dacă obține acordul dlui Dorneanu să o publice.

  14. Din moment ce avem un parlament de opereta, e normal ca si aceasta comisie parlamentara sa fie una de opereta. Dupa parerea mea, singura ei menire este sa asigure munitie pentru „comunicatorii” PSD – „jurnalistii” cu spume la gura abia asteapta sa scrie (sau sa spuna la televizor) ca LCK a fost la Oprea acasa. Iar daca a fost acolo, e „clar”, pentru toti consumatorii de A3 si RTV ca a participat la manareala voturilor (manareala „dovedita” tot de comitzie). QED. Atat de simplu!
    Educatia de calitate ar fi singura iesire din actualul marasm. Educatia de calitate poate genera, in timp, alegatori informati si pretentiosi, oameni politici competenti si luminati, administratori eficienti si vizionari, jurnalisti inteligenti si corecti. PSD stie asta, asa ca l-a delegat pe domnul Pop sa puna educatia pe butuci.
    Pe scena, PSD si ALDE Tariceanu joaca cazacioc, in lumina reflectoarelor, in timp ce PNL, USR, PMP baleteaza mecanic, pe margine, in intuneric, unde nu-i vede nimeni. Ca si Opozitia tot de opereta e.
    Adica, „jos PSD!”… da, OK… da’ ce punem in loc?

    • @Decebal: Excelent comentariu! Într-adevăr, Partidul e-n toate. Partidul te vrea prost. Tactică stalinistă. Un guvern de analfabeți-incompetenți-autosuficienți care se exprimă pre limba mulțimii ținută în beznă, săracă cu duhul, consumatoare de A3&GhițăTV. Mulțime care aplaudă frenetic și se hrănește zi de zi cu inepțiile debitate de flașnetele penalilor. Exact ce-i trebuie clanului mafiot condus de Dragnea, în lupta turbată împotriva ultimelor redute care îi împiedică (deocamdată) să exercite controlul deplin asupra statului. Cât despre opoziție, cu două-trei floricele nu se face primăvară.

  15. La nivelul lui 2005 sa te opui lui Nastase ( sau altui reprezentant al puterii) era un act de o amploare inimaginabila celor tineri.
    Nu gasesc o comparatie in prezent si asta e semn foarte,foarte bun .

    • Perj Sanctificatu,

      nu știu exact dacă și ce legătură are afirmația cu articolul, dar de dragul corectitudinii: la data la care se referă în interviu dl Morar, Adrian Năstase pierduse alegerile prezidențiale și conducerea PSD, urma să piardă în câteva luni și postul de președinte al Camerei. Nu (mai) era „reprezentant al puterii”.

      Dincolo de asta, am apreciat atunci atitudinea asta apropo de președintele Camerei, care va fi fost el, așa cum o apreciez și acum, mi se pare o conduită corectă, mai mult, o conduită impusă de statutul de magistrat. Daniel Morar este cel care, la 12 ani distanță, se condamnă pe sine însuși, și spune că ar fi trebuit să se execute atunci când i-a cerut un lider politic ceva.

  16. Frumos articol, ii multumesc autorului si pentru comentariile punctuale si uneori personale. M-a amuzat si atitudinea impotriva celor ce „deviaza” sau cauta scuze si acuze cu „scame si sepci”.

    [Doc spune: Variații pe aceeași temă, nu văd de ce mi-aș plictisi cititorii.] – Fabulos :-)

    Un lucru as vrea, suna ciudat, insa as vrea ca adevarul sa fie „altfel” in privinta dlui Morar. Desi si acel adevar ma sperie – CCR-ul ar fi la mana unor politruci ce iubesc partidul si pe ei insisi mai mult decat iubesc tara si ideea de democratie.

  17. super!!!!

    „Da, dl Morar are dreptate, despre asta e vorba: chemarea la socoteală a unui procuror de reprezentantul unui for politic reprezintă un act de intimidare, de subordonare simbolică. Este inacceptabilă, inclusiv din punct de vedere constituțional.„

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro