sâmbătă, aprilie 17, 2021

Conformiștii și specimenele

Pe extravertitul cel pozitiv îl pasc două lucruri: conformismul și isteria. Cuminții, idealiștii, receptivii, impresionabilii, entuziaștii, ascultătorii pot fi luați pe sus de modă, trend, slogan, indemn, inițiativă, val, imagine publică, ideal. Ei au toate calitățile (dar și semnalmentele) să se insereze în sincronul impus de atmosfera generală pe care o creează evoluția unui fenomen. Pozitivi și maleabili, vor recepta valoarea, înclinația “potrivită” a acelei mișcări și o vor replica în mod conștiincios (sau, în punctul cel mai jos al specificului lor, mimetic, dacă ne referim la faptul că extravertitul riscă un conformism incapabil de protest real).

          De ce și de unde această dinamică?

          În cuvintele precise ale lui Jung, fiindcă ceea ce îl caracterizează pe extravertit este “relația intensă cu obiectul”. Extravertiții sunt cuminți și ascultători (“frumoși”) tocmai fiindcă își construiesc și sunt împinsi să isi construiasca interioritatea prin ajustarea la repere exterioare. Extravertitul (și geamanul lui, conformistul) nu poate fi un marginal, un alienat, un însingurat. El rămîne un atașat. Atașat mișcării sau grupului din care face parte. El există prin mișcarea de relație cu ceva din afara lui, nicidecum altfel. Tocmai această mișcare de înfășurare (relaționare) cu exterioritatea constituie însăși structura, modalitatea de a fi a extravertitului.

          Obiectul poate fi părintele, profesorul, idealul, umanitatea, planeta, intelectualul la modă, sloganul la modă (“Și eu mă vaccinez”, “Și eu stau acasă”, “Și eu votez”, etc) hashtag-ul (#rezist, #metoo, #travel, #vară, #beautiful, #love etc), regimul alimentar la modă, sexualitatea la modă, educația sexuală la modă, ecologismul la modă. “Și eu” – mișcarea sincron. Nu prea poți fi altfel dacă îți revendici altfelitatea (am inventat pe loc acest cuvînt) în dreptul unui hashtagHashtag-ul e culmea conformismului. Oamenii care vor să își întărească imaginea de sine la adăpostul tuturor mișcărilor de emancipare socială și identitară care corespund la țanc vremurilor nu pot fi decît niște nesiguri. Salvați copiii bolnavi de cancer, jos violența împotriva femeilor, sus educația, sus rațiunea. Evident! Păi dacă încep să susțin lucruri evidente, #beautiful, #onorabile, #drăguțe, înseamnă că vreau să mă simt bine cu mine însămi și nimic altceva. Că de unde Dumnezeu să fiu capabil de atîta cinste, atîta frumusețe, atîta respectabilitate? Sloganurile sunt fantasme, dorințe. De ce n-arată lumea asta în care trăim altfel dacă trăiesc în noi atîtea hashtag-uri? Mă rog, dacă mă întrebați pe mine, nu se cheamă că ești nonconformist dacă întorci pe dos haina pe care (ăialalți) conformiștii o poartă pe față. Nonconformismul ar trebui să respire un aer de ingenuitate, nu de mimetism. Mă întreb cine e cu adevărat nonconformist? E cineva cu adevărat? Poate că temerarii sau salvamontiștii. Indivizii ăia care urcă pe munte să salveze vieți cînd e risc de avalanșă. Avalanșa și moartea nu mai țin de societate. Probabil că ei sunt nonconformiști. Poate omul atunci cînd își pierde nițel mințile și convențiile nu mai au sens pentru el. Poate elanul spiritual, așa cum îl descrie Berdiaev în Cunoașterea de sine, cu îndoielile si frămîntările sale răzvrătite, să țină de nonconformism. În rest, în societate e plin de noncoformiști-conformiști sadea. Probabil că nu cunosc niciun om cu adevărat nonconformist, fiindcă urmele spontane ale nonconformismul său ar trebui să țină de zbaterea sa interioară, care nu se vede. Probabil că nonconformismul ține ori de chin, ori de curaj. Și tot ce ajunge să se vadă în afară (pe Facebook, în ziare, pe Instagram) trece în conformism. Dar slavă cerului că e așa! Asta ne-ar mai lipsi, o lume exterioară care să arate întocmai ca lumea noastră interioară.

          Revenind la critica conformismului: dacă pentru conformist cumințenia (sincronizarea) este esențială, înseamnă că agresivitatea (lui) iese din discuție.

          Pentru acest individ cuminte, neascultatorii, obraznicii sunt “specimene”. Specimenele îl sperie si îl tulbură fiindcă îi suscită propria vulnerabilitate și inadecvare interioară care există imperecheate cu sentimente de inferioritate refulate. “Specimenele” îl fac să se jeneze pe extravertit fiindcă sunt “inferiorii” refulați. El își obține pacea minții, pacea somatică și valoarea de sine conformîndu-se cerințelor exterioare. Tocmai fiindcă e extravertit (deschis) nu poate tolera prezența “dubioșilor”, “gălăgioșilor”. Dubioșii, obraznicii, ca obiecte externe, nu pot constitui obiecte bune, pasibile de relații de obiect. Obiectele rele sunt tulburătoare și trebuie ținute la distanță (și respect) de cel care replică în interior ceea ce întîlnește în afară. La închisoare cu ei! Refularea!

          Vă rog să vă gîndiți că oamenii, flagrant sociali, sunt extrem de influențabili. Și deși conformismul poate să se nască din bun simț și înclinație spre ordine și structură, poate să nască și mari anomalii. Unul dintre cele mai elegante experimente din istoria psihologiei sociale confirmă cu simplitate acest fapt. Studiul e din anii ‘50 și e un studiu despre conformism. Autorul studiului e Solomon Asch. El a arătat că dacă reusești să impui o majoritate, individul se conformează acestei majorităti, chiar dacă pretenția majorității e, în mod evident, greșită.

          Subiectul naiv e introdus într-o sală alături de 7-9 complici ai experimentatorului și e pus să rezolve o sarcină simplă: Să aleagă cu ce liniuță din dreapta corespunde liniuța din stînga. Complicii sunt instruiți să dea răspunsuri greșite, să o țină una și bună că liniuța din stînga e identică, la o adică, cu liniuța B din dreapta. Deși naivul are liniuțele în fața ochilor, din cauza presiunii și influenței grupului, el se conformează celorlalți intr-o măsură considerabilă. Cînd indivizii sunt lăsați singuri în fața cartonașelor greșesc doar în 1% din cazuri. Cînd sunt expuși unei majorități care impune un răspuns eronat, ajung să greșească în 36,8% din cazuri. În interviurile ulterioare experimentului, majoritatea subiecților testați și-au subestimat gradul în care s-au conformat.

În ce fel și-au explicat/justificat răspunsul? Unii au declarat că 1) n-au vrut să “strice” răspunsurile (naivul era lăsat să raspundă printre ultimii astfel că pînă la el se rosteau suficiente răspunsuri eronate ca să se constituie o “atmosferă generală”), 2) unii au socotit că “Ceilalți au dreptate, eu greșesc”, 3) iar alții, cel mai grav, au ajuns să se convingă singuri că liniuța greșită chiar era dublura liniuței de probă. Iată, de la cuminți care nu vor să “strice” atmosfera, care vor să fie bine ca să nu fie rău, pînă la nesiguri și urcînd sus de tot pe val la autosugestibilii care pot fi asemănați pacienților hipnotizați și consemnați în studii despre isterie la sfîrșit de secol XIX și început de secol XX de Charcot, Breuer, Janet sau Freud.

          Nu spun nicio clipă că e extravertitul e greșit constituit, spun doar ce riscă această natură. Sigur că și introvertiții se pot conforma, și încă cum. Însă majoritatea se obține prin mișcări de extraversie. Pe introvertit îl pasc alte pericole, dacă nu își dă interesul. Dacă extravertitul riscă să fie luat de val și astfel să ii sporească înălțimea, introvertitul riscă să înghită valul. Dacă extravertitul riscă să devină parte componentă din “gura lumii, rea de gură”, introvertitul riscă să înghită gura lumii înăuntrul lui. Dinamici diferite ale relației cu lumea exterioară.

          Îmi vine să vorbesc despre conformism cînd întîlnesc indignarea anumitor respectabili, onorabili care privesc înspre coronascepticii adunați să protesteze anti-măsuri pandemie ca la niște “specimene”. Mă cam irită onorabilitatea lor care se scîrbește ușor, care se cutremură ușor și care devine rea de gură in demersul ei de instituire a civismului și onorabilității. Echipată numai în bune maniere, admirație intelectuală conformistă, rigiditate morală, onorabilitatea asta e totuși cam guralivă. Ca o școlăriță care se ceartă toată ziua cu “specimenele” care îi suflă pe uniformă și cordeluță. Drăguță, ascultătoare și respectuoasă față de modelele la modă și doamnele idealuri, dar guralivă foc cu specimenele “obraznice” din piață.

          Vreau să închei spunînd că un sfert din subiecții lui Asch n-au cedat deloc majorității perturbate. În studiul publicat e ilustrat unul dintre indivizii care n-a cedat. Un ochelarist. Figura lui mi-a rămas întipărită în minte. Îl pomenesc aici, jumătate de secol mai tîrziu. De fapt sunt 5 figuri surprinse în 5 sesiuni diferite. Capturile sunt redate una sub alta și se poate observa cum, confruntat cu o nouă opoziție unanimă flagrantă, se apleacă tot mai tare înspre cartonașe. Ca să se asigure că simțurile nu îl înșeală. “I have to call them as I see them”, e remarca lui. Păi da, stimate ochelarist, trebuie să zicem cum ni se pare nouă, nouă și nu altora. Cu fiecare nouă testare, independenții ăștia rămîn imposibil de corupt, în vreme ce conformiștilor, odată ce au ales calea conformismului, le este tot mai imposibil să se elibereze. Însă, cel mai impresionant fapt pe care îl aflăm din experimentul lui Asch este acela că un aliat de încredere (“a truthful partner”) reduce drastic conformismul. Răspunsul cinstit al unui alt participant la studiu, rostit înainte să-i vină rîndul marginalului, reduce presiunea la un sfert. Altfel spus, subiecții răspund incorect de 4 ori mai puțin decît atunci cînd se află sub presiunea unei majorități unanime. Unde-s doi puterea crește.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Mi-a plăcut textul. Acum niște ani mi-am făcut disertația pe influența minoritară și conformitate non-normativă. Am citit la studii în ton de Asch și Moscovici de mi s-a acrit. Așa că da – rezonez cu textul.

  2. Dar as relativiza un pic. Cred ca esti tentat sa fi conformist atunci cind subiectul nu te prea intereseaza, ce importanta are pt tine ca liniutele sunt mai scurte, sau mai lungi?
    In schimb in chestii importante, vitale as zice, se trezeste alt spirit combativ mergi cu parerea ta pina in pinzele albe. Ce ar fi daca la testul respectiv s-ar fi oferit o suma de bani pt solutia adevarata? Cred ca s-ar fi uitat mult mai atent.

    Exista povesti interesante cu spiritul de turma jucate in tribunalele americane cu cei 12 jurati.

  3. Da, apreciez prezentarea de psihologie sociala. Problema este ca in realitate, nonconformistii au dus societatea catre noi descoperiri. Si Cristofor Columb a avut parte de multi care i-au fost impotriva. Conformistii pot deveni sustinatorii unor interese partinice si de grup.
    Dar staruinta nestramutata a acestuia a dus la descoperirea Americii. Dar multi care au castigat Premiul Nobel in stiinte si medicina au avut conformisti impotriva. Din lupta contrariilor se naste progresul.

  4. Există cercetări asupra relației dintre genomică și psihologie. Mie mi-a ieșit la testul genetic că am extroversiune maximă. Mă știam un tip retras. Dar știam că am fost excesiv de conformist. Articolul acesta mă lămurește. Probabil că fiecărui nou-născut ar trebui să i se facă testul genetic și să i se traseze linii directoare de educație ca să corecteze „păcatele” înnăscute.

    • Parintii ar trebui sa fie cei care isi descifreaza copiii – ei ar trebui sa fie aproape de ei, sa incerce sa ii inteleaga si sa le urmareasca reactiile.

      Nu zic ca nu este utila testarea imediat dupa nastere dar raman ca cea mai mare placere a unui parinte este sa isi descifreze/decodeze copilul. Daca a putut sa il citeasca atunci poate aplica masuri corective dar, un mare dar, in functie de modul in care parintele percepe cel mai adecvat comportament in societate.

    • „Mie mi-a ieșit la testul genetic că am extroversiune maximă.”
      Ne puteti da si detalii in ce priveste unde/cine face testele astea? (doua sau mai multe optiuni)

  5. Studiul lui Solomon Asch (fost profesor la Brooklyn College, unde am onoarea de a fi și eu profesor din 2001) poate explica diverse fenomene de conformitate psihologică socială. Doua exemple, pe care le-am prezentat mai demult, pot fi citite aici:

    Gândire de grup sau grupuri de gânditori? Despre principiul „50 milioane de francezi nu pot greși”, 2020.

    Despre gândirea de grup (Groupthink). O aplicație la încălzirea globală, 2016.

  6. Anii ’50? Adică după război, dar nu chiar imediat. Mi se părea important de precizat. Inclusiv dac-a luptat sau nu autorul citat în război, în spatele frontului de presupus. N-am înțeles nici presupusa recompensă în urma examinării, după cum nici de ce problema supusă examinării ar fi corect pusă(așa problemă/context, așa răspuns/încadrare-n context). Deduc că subiecții examinării ar fi fost totuși niște pacienți.

  7. Bun, scuze, nu sunt specializat in domeniul dumneavoastră, înțeleg din articol că acești coronasceptici-care afirmă că virusul nu există, conspirația mondială și Bill Gates care ne implantează cipuri pentru ulteriorul control al minții-sunt ok? Oameni liberi, pe care nu îi poate prosti/păcăli nimeni, care își trăiesc viața în sfânta simbioză român-ortodox-dac verde. Fiecare om are dreptul de a se manifesta, de a nu accepta să fie oprimat, însă-cred cu tărie-nu atunci când sunt situații speciale și vorbim de viață sau moarte, pentru noi sau cei apropiați nouă. Toate cele bune!

    • „înțeleg din articol că acești coronasceptici-care afirmă că virusul nu există”

      Deocamdată nu există termenul ‘coronasceptic’ in limba română. Nu există nicio definiție unanim acceptată a acestei invenții lingvistice cu conotații peiorative. Dar demonizarea ‘coronascepticilor’ -indiferent de ce susțin sau cred acești oameni- este comună in rândul unui segment semnificativ de populație (bizar, educată) pe care eu i-am numit -aici pe forum, in urmă cu un 1 an- coronazeloți (că de ce n-aș scorni și io cuvinte?). Deci nu domnule, dumneavoastră NU sunteți ok să înfierați la grămadă niște oameni despre care nu știți nimic in afara faptului că nu au aceleași convingeri, concepții, idei cu ale dumneavoastră. Apropo, ce vă faceți dacă mâine descoperiți că a fost statuată oficial definiția coronascepticului iar dumneavoastră vă încadrați in ea?

      • Cuvântul nu există dar eu (euNuke) îl folosesc ba chiar am scornit dinainte unul și mai tâmpit! dar de ce nu există dacă e scris pe hârtie? Asta pe o mână. Pe alta, sunt OK dacă înfierez, „la grămadă”, fasciștii?

        • Da domnule, binențeles că e ok să înfierați fasciști. și să inventați cuvinte geniale (care vă aparțin, dar nu vor exista in limba română). continuați vă rog.

  8. Un text relaxant, ca o siestă în verandă. O grațioasă sugestie de a privi mediocritatea cu umor. O boare de adevăr într-o lume cu oglinzi deformante. Mulțumesc pentru acest dar!

  9. Cînd sunt expuși unei majorități care impune un răspuns eronat, ajung să greșească în 36,8% din cazuri.

    Pe asta se bazeaza democratia si votul ei universal. Daca reusesti sa controlezi prin propaganda si indoctrinare 36,8% din masa alegatorilor, restul pina la 50%+1 din voturi se face usor prin alte mijloace la fel de oneste.

    Asta e motivul pentru care e atit de promovata democratia de catre plutocratia oligarhica.

  10. Felicitari autoarei pentru articol!
    Mai exista si nu numai non-conformisti ci si pur si simplu aventurieri.
    In lumea burselor non-conformistii sunt numiti cateodata „contrarians” pentru ca pariaza impotriva trend-urilor sau a turmei. Cateodata si castiga.
    Cat priveste non-conformismul in societati totalitare, asta este ceva absolut remarcabil!
    Cand toata lumea participa entuziast si/sau tacit si/sau de frica la ticalosii si minciuni iar altii isi risca propria viata plus pe cea a familiilor lor.
    Sau cand agresarea/hartuirea/demonizarea/marginalizarea exersate timp de secole in Europa ia noi forme si sunt exportate si peste Ocean.

  11. Invocarea studiului lui Solomon Asch este prost aleasă in cazul covidoprotestatarilor.
    In studiul respectiv rezultatul corect era evident și asocierea lui neaparat cu nonconformismul față de o majoritate care știe ea însăși că greșește este neavenită. Se testează in realitate reziliență personală față de o aberație evidentă, dar se sugerează subliminal că nonconformiștii au întotdeauna dreptate.
    Mai corect ar fi fost un experiment puțin schimbat. Presupuneți ca nu exista niciun bastonaș etalon, iar subiecții trebuie să îl aleagă între trei bastonașe egale ca mărime, dar de culori diferite. Niciunul nu reprezintă răspunsul corect. Cei care vor alege printre ultimii împotriva majorității deja constituite sunt Adevărații nonconformiști. Dar nu vor putea susține că alegerea lor e singura corecta.
    Dacă punem și o miza in joc, de exemplu cei care formează la final majoritatea să decidă (prin reprezentanți) modul de administrare a spațiilor publice și să aibă dreptul interzică protestele, nonconformiștii protestatari devin și contravenționiști.

  12. M-a incantat articolul.
    Problema este ca non conformistii astia sunt cam raruti la noi in societate.

    Unul este rezultatul obtinut in studiul in USA si alta este reactia in societatea de pe plaiurile mioritice – zau ca nu ar strica sa fie repetat experimentul in diferite regiuni ale RO.

  13. O mică inconsistență: dacă nu cunoaștem niciun nonconformist, de cine se sperie conformiștii, unde mai sunt aceste „specimene”? Cred că definiția nonconformistului nu e foarte bună. L-ați definit doar pe cel de vizibil, de fațadă, dar ați intuit cumva că nonconformistului veritabil nu îi pasă dacă pare sau nu pare așa. Are alte criterii. Uneori, altă coerență.
    Exemplu cu coronascepticii e prost. Și surprinzător, în contextul articolului. Nu detaliez, e de domeniul evidenței. Mi-ar fi rușine dacă aș fi scris așa ceva. Conformismul și nonconformismul nu se referă la chestiuni obiective. Nu ești nonconformist dacă susții că 1+1=3. Ești idiot! Cel care se revoltă la o astfel de afirmație nu e nonconformist, e doar normal. Trebuie să fim atenți la genul proxim și la diferența specifică.
    Și încă o observație: nimeni nu e total nonconformist dar mulți sunt cu totul conformiști.
    Thomas Mann era conformist? dar Fernando Pessoa? Toți creatorii sunt nonconformiști prin definiție, indiferent cum (a)par. Puțini nonconformiști sunt creatori.

    • Cel care sustine ca treaba guvernului e sa informeze populația, nu sa tina în carantina și lockdown oameni sănătoși, e conformist sau neconformist? E corona-sceptic sau corona-dogmatic?
      Fundamentul democrației e ideea ca omul de rând e suficient de demn de încredere pentru a-i încredințarea decizia politica sau personală. Ceea ce înțeleg elitele mediatico-politice pare sa fie exact contrariul. Pandemia a scos asta în evidenta cum nu se poate mai clar.
      https://www.youtube.com/watch?v=6fi65Zy_sYY

      • Cine susține că treaba guvernului e să informeze populația își dorește o alternativă la presa liberă. Crezusem că toți așteaptă mai mult de la guverne, altfel de ce le-ar investi cu încredere să facă și să aplice legi, să fie singurele puteri ce au dreptul de a folosi organele de forță?
        Dar, așa cum la fotbal sunt în tribune mai mulți și mai buni antrenori decât pe banca de rezerve, tot astfel și în piețele publice se găsesc politicieni mai experimentați decât la Victoria, la Bruxelles și, din ianuarie, și la Casa Albă, nu? Eu zic că tocmai ăia nu știu cat de puțin știu, dar dacă ăsta e fundamentul democrației îi lăsăm să poarte lenjeria pe dos și să se creadă nonconformiști.
        Uite în Europa: Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, vine tare din urmă și Polonia, toate astea din grupul centrifug de la Vișegrad, ăia de știu ei mai bine ce și cum, numără mai mulți morți decât Italia lui Salvini sau Spania, acolo unde a izbucnit mai an tragedia. N-au vrut să facă așa cum le-a recomandat OMS și Bruxelles, au făcut cum i-a tăiat capul*). Și, deși nu au aglomerările urbane ale Italiei sau Spaniei, nici densitatea de populație a Germaniei, dețin recordul la infectări și decese. Nu au nici Merkel, nici Ursula, dar au cromozomi diverși în funcție. XY adică, să nu-și scuipe în sân babele nonconformiste care dorm cu poza lui Orban sub pernă. Dar uite că, până acum, cromozomii nu au ajutat.
        Sunt fundamentaliști, tradiționaliști, naționaliști și tot felul de „iști” retrograzi și autodidacți din intuiție. Acum se vede cum le-a reușit.

        *) Nu zic că nu există și extrema cealaltă, când excesul de zel s-a făcut simțit, scoțând armata pe străzi și înghesuind asimptomaticii prin spitale. Din câte știu doar în România s-a întâmplat asta. Nici ăștia nu au Angele sau Eursule.

        • Iarasi incercati sa induceti in eroare cu bolboroselile astea cu iz de politruc UE.
          Tarile astea recurg la masuri DISPERATE inclusiv Austria si chiar Germania care NU SUNT „in grupul centrifug de la Visegrad” pentru ca incearca sa faca rost de vaccinuri-vodka (triplu distilat?)
          Si s-au dus unii sefi de guverne UE in Israel sa vada ce se mai poate face sa rezolve problema.
          De ce? Din cauza fiasco-ului TOTAL marca UE-EUSSR.

          • Omul spunea altceva, cu totul altceva. Și era coerent, spre deosebire de dvs. Nu prea înțelegeți un text. Se spune mai sus că unele țări au fost mai „draconice” (fix alea la care faceți referire, Austria, Germania…) iar altele, mai populiste, au dat-o în bară. Capisci?

  14. Marele paradox e ca într-un regim declarativ liberal, individualist, care predica virtuțile emancipării, diversității și gândirii critice, toți care vor sa le practice sunt la cheremul puterii, al conformismului impus și al propagandei oficiale. Toate aceste idealuri au fost bune de promovat pana s-a răsturnat vechiul regim și au venit la putere „progresistii”, care au rămas cu sloganurile, dar au instituit o adevarata prigoana împotriva dizidenților. Paradoxul e ca statul în sine se considera un rebel în raport cu traditia, producând o inversare a rolurilor. În statul rebel, în continuu program de emancipare, rebelii sunt status quo-ul, și cer statului sa le asigure dominația în societate. Conservatorii, oricat de marginalizați, sunt tot forța malefică retrograda care tine societatea sub dominație ilegitima.
    De ceva vreme mă preocupa și pe mine relația dintre înclinațiile ideologice și temperament. Rămân la opinia ca copiii cuminti cresc sa devina tineri conformisti și apoi conservatori, pe cand cei neastâmpărați devin tineri rebeli și în fine progresisti. Paradoxul e ca am asistat, de când cu dominația regimurilor liberale, la o inversare a politicii care face ca, pentru a fi conservator într-un regim liberal, trebuie sa fii non-conformist, pe când progresistul, inchipuindu-se eroul tuturor marginalilor, nu este decât aliatul puterii, și chiar mai mult, puterea pare a fi instituita tocmai pentru a-l servi pe progresist, executându-i decretele.
    https://www.contributors.ro/de-ce-unii-zic-mai-mult-da-iar-alții-mai-mult-nu/#comment-414021

    • @AT
      Mai sa fie, shamanul Qanon, membrii Proud Boys si camarazii au fost copii cuminti, linistiti, tineri conformisti, ca apoi sa devina conservatori rebeli cu multe tigle in lipsa pe casa.

      P.S. Despre galiganul Trump de ex. se spune ca in copilarie a fost cam bataus si iata ca nu a devenit progresist.

  15. Extrovertit in loc de extravertit (daca tot scrieti introvertit si nu intravertit). Altfel, ca cineva care a impartit dreptatea un numar bun de ani cred ca majoritatea celor care decid ceva nu isi schimba opinia initiala pt nimic in lume. Fiecare are mindria de a sti mai bine decit ceilalti un fel de god complex) si greu se lasa convinsi de o alta opinie. Nu am timp sa citesc pe net de cite ori a reprodus Ash experimentul … experienta mea e de mult mai multa durata …

  16. Toti riscam sa fim conformisti, atunci cand nu ar trebui/fi bine sa fim. Pentru a evita situatiile creatoare de conformism cu urmari neplacute, avem nevoie de „audit”:
    – planificat/surpriza
    – aplicat la intervale de timp simetrice si asimetrice
    – extern
    – neutru/lipsit de interese legate de situatia/procesul studiat.

  17. Dumneata încerci să deviezi discuția spre politică dar nici autoarea nu a făcut-o (nu în mod direct), nici eu nu sunt dispus să dialoghez politic prin subsoluri de pagină. Poziția statului nu are relevanță directă în chestiune. Cum se raportează individul la stat, poate că da.

  18. Vă mulțumesc pentru articol. Este o gură de aer proaspăt în timpul acestui asalt asupra libertății sub orice formă, fie ea de mișcare, asociere sau expresie. S-ar putea ca efectele virusului să pălească în fața durerii colective și a morților pe care-i va lua ca tribut recâștigarea libertății (spre care sper inevitabil firea umană tinde). Am degenerat, (post)modernitatea ne-a făcut să uităm că putem oricând fi atinși de boală și moarte fiind în fond la mâna hazardului. În fața acestei realități ne pierdem orice urmă de stoicism și cedăm unei isterii colective care lasă în urmă ca victime reale dar ermetic ascunse libertatea, demnitatea și viitorul. Milenarismul progresului tehnologic și al avansului nestăvilit de bunăstare și alinare a condiției naturale începe să-și arate impotența și tot ce vedem în această psihoză planetară este răspunsul credinciosului dezvrăjit. Ca după moartea oricărui milenarism ne așteaptă vremuri tulburi. La începutul secolului, Dumnezeu a murit lăsând loc fascismului și comunismului să-și aducă urgia jumătate de secol. Acum suntem în pragul morții tehnocratului și mi-e frică de noi combatați în războiul pentru mintea oamenilor. Din păcate ne-a ajuns (în mod ironic) blestemul chinezesc. Trăim în vremuri interesante

  19. Mi-a plăcut textul dvs dar nu stiu daca „Oamenii care vor să își întărească imaginea de sine la adăpostul tuturor mișcărilor de emancipare socială și identitară care corespund la țanc vremurilor nu pot fi decât niște nesiguri”(ultimul cuvânt cu italice in textul dvs).
    Nu cred ca acești oameni sunt nesiguri, nesiguri mi se par cei obedienți fata de putere sau mediul cultural in care trăiesc, cei care îmbrățișează ideile dominate, care nu au curajul de a ieși in public cu idei sau convingeri proprii (inclusiv o mare parte din noi cei care scrim comentarii pe Contributors). Astăzi nu este de bon ton sa protestezi in nici un fel, nici pentru verzi, nici pentru bruni, albi sau negri, iar cei care o fac nu cred ca fac parte din categoria nesigurilor.

  20. Gasesc absolut inadecvata trimiterea la cei care protesteaza impotriva masurilor anticovid, in povestea cu experimentul lui Asch, pe care il numiti „unul dinte cele mai elegante”. Il gasesc mai degraba cinic, chiar degradant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Andrada Ilisan
Andrada Ilisan
Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului") și master în Psihologie Clinică ("Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline"). Urmeza și un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Fostul deţinut politic Petre Pandrea îi scrie premierului Ion Gheorghe Maurer (august 1965)

Primul gând care ne-a trecut prin minte, după ce am descoperit şi citit scrisoarea inedită de mai jos, a fost despre „sindromul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro