luni, ianuarie 17, 2022

Conservatorii britanici în anii ’70 – între eşec şi Margaret Thatcher

Februarie 1974: alegeri în Marea Britanie. Conservatorii obţin 11,8 milioane voturi.

Formarea unui guvern se dovedeşte imposibilă.

Nouă luni mai târziu: alegeri din nou. Conservatorii obţin 10,4 milioane voturi. Laburiştii încep să guverneze.

La conducerea partidului vine Margaret Thatcher. Rezultate:

1979: 13,7 milioane voturi.
1983: 13,0 milioane voturi.
1987: 13,7 milioane voturi.

În tot acest timp laburiştii s-au dus pe tobogan în jos. Au pierdut votanţi, s-au divizat în Stânga de Stânga şi Stânga de Dreapta (termeni folosiţi de presa britanică de atunci), s-au mutat spre centru, au stat 18 de ani în opoziţie.

De unde a obţinut M. Thatcher milioane de voturi în plus în 1979? Cum de s-a mărit numărul de votanţi ai conservatorilor cu 30%? De ce au rămas mulţi din aceşti votanţi alături de conservatori de-a lungul anilor ’80?

Unul din răspunsuri e dat de „manifestul de campanie”, un text pe care fiecare partid britanic îl prezintă înainte de alegeri. Este scurt şi clar, o explicaţie a ce va face după ce va ajunge la putere. Mai degrabă seamănă cu „Contractul cu România” (CDR, 1996) decât cu zecile de pagini de maculatură electorală pe care le scrie fiecare partid românesc şi pe care nu le citeşte aproape nimeni.

Să ne uităm la cel din octombrie 1974 al conservatorilor, cel pierzător şi pre-Thatcher:

„Pericolele cu care se confruntă acum Marea Britanie sunt cele mai mari de la al doilea război mondial şi până acum.”
„Întregul e la mila unei părţi [din societate] într-o măsură pe care n-am fi putut să ne-o imaginăm acum câţiva ani.”
” (…) există conflicte în sânul naţiunii.”
„Nicio democraţie n-a suferit unei creşteri atât de catastrofice în costul vieţii. Nu putem fi siguri că [noi, Marea Britanie] am fi o excepţie.”
„Totul este secundar bătăliei contra inflaţiei şi ajutorării celor răniţi în această bătălie.”
„Nu există un mod simplu şi rapid de a învinge inflaţia. Nu pretindem că avem vreo soluţie simplă.”
„Patriotismul, faptul că ştim că ce ne uneşte este mai important decât ce ne desparte, mândria în stilul nostru de viaţă şi în instituţiile noastre, istoria noastră, idealismul nostru (…) – toate aceste lucruri rămân puternice în Marea Britanie.”
„Trăim vremuri periculoase.”
(despre Comunitatea Europeană): „Europa ne dă şansa să inversăm declinul nostru politic şi economic. S-ar putea să fie ultima noastră şansă.”

Te-au speriat?
În mod sigur partidul părea speriat.
Mesajele pozitive (câte erau) şi soluţiile concrete (cam subţirele) se pierd într-un val imens de afirmaţii bold-uite despre cât de tragic este totul.
Manifestul exprimă starea de spirit a liderilor şi activiştilor din organizaţii.
Pare să fie de asemenea modul în care o elită disperată, confuză, nesigură pe ea, incapabilă de a forma aliaţi şi alianţe ar vedea tot restul societăţii.

Dar asta nu e tot.

Viziunea economică a Partidului Conservator – oponent al stângii – era în principal… de stânga.  Soluţia la orice problemă este, conform textului, alcătuirea de comitete, comiţii, agenţii, consilii, etc. care să verifice, să evalueze, să reglementeze, să eficientizeze, să subsidieze, să planifice, să organizeze sau să reorganizeze, să controleze preţuri, salarii şi taxe (deja-vu).

Despre eficientizarea economiei se aruncă câteva fraze goale cuplate cu idei bombastice, senzaţionale pentru dreapta britanică, ca să nu spun mai mult: „Vom examina posibilitatea de a introduce (…) o schemă prin care o parte din creşterea profiturilor din firme private să fie dată angajaţilor care au mărit performanţa [firmei]”. Deja-vu deja-vu.

Totul este acoperit cu platitudini despre reducerea taxelor (dar nu acum), micul întreprinzător (deci hai să formăm Consilii Naţionale de stat care să analizeze situaţia, să propună măsuri, să monitorizeze etc.), marile antreprize private (să fie bine, să nu fie rău) şi naţionalizare (nu facem asta <- probabil singurul punct la care conservatorii, în acel moment, chiar aveau o părere radical diferită de a laburiştilor).

Cam aşa arătau mesajele dreptei britanice pre-Thatcher.

Să ne uităm la 1979, anul primei victorii a lui Thatcher. Cu câteva luni înainte avuseseră loc numeroase greve. În timpul guvernării laburiste puterea de cumpărare a lirei se redusese cu 52%.

(sursa: conservativepartyarchive.blogspot.com)

Vedem în manifestul Conservatorilor aceeaşi depresie spasmodică precum în 1974? Absolut deloc.

Prezint aici zece elemente distinctive:

1. Optimism apropo de Marea Britanie şi cetăţenii ei: „Ţara e bogată în resurse naturale, în cărbune, petrol, gaze naturale şi pământ fertil. Este bogată, de asemenea, ca resurse umane, cele profesionale şi manageriale fiind de cel mai înalt calibru. Are mari industrii şi firme ale căror muncitori pot fi egalii oricui de pe glob. Suntem moştenitorii unei lungi tradiţii de democraţie parlamentară şi stat de drept.”

2. Laburiştii sunt atacaţi.

3. Laburiştii sunt atacaţi motivat, pe performanţă sau mai degrabă pe lipsa ei. Nu ideologic sau filozofic. Electoratul era deja împărţit între:
– oameni care ar fi votat dreapta oricum
– oameni care n-ar fi votat-o din principiu niciodată
şi
– oameni pentru care cuvântul „dreapta” nu are o valoare intrinsecă, contând mult mai mult ce s-ar întâmpla în mod concret cu viaţa lor odată ce conservatorii ar ajunge la putere.

Cuvântul „right” apare de 23 de ori – niciodată în sensul de „dreaptă” (ideologică), întotdeauna în sensul de „drept” (cetăţenesc) sau „corect”.

Cuvântul „left” apare de 4 ori dar folosit în sensul ideologic o singură dată – atunci când se vorbeşte despre Războiul Rece.

4. Lipsesc propoziţiile disperate, dezastrul iminent, tragedia antică. Frazele sunt construite argumentat, calm, exact precum ar trebui să fie dacă te pregăteşti să vii la guvernare. Până la urmă, volumul vocii n-are legătură cu calitatea afirmaţiei.

5. Lista haotică de zeci de puncte şi subpuncte din 1974 a dispărut, există acum cinci direcţii sau obiective, totul este subsumat acestora. Le voi scrie aici pe scurt pentru a arăta cum poţi să cuprinzi agenda publică – care nu e nici de dreapta, nici de stânga – într-o formulă care să-ţi permită să dai răspunsuri ideologizate:

5.1 Însănătoşire economică: reducerea inflaţiei, echilibru între puterile şi îndatoririle sindicatelor [de care mulţi membri începuseră deja să se disocieze, detalii mai jos].
5.2 Munca şi succesul să fie răsplătite. Crearea de locuri de muncă prin încurajarea extinderii economiei private.
5.3 Justiţia şi statul de drept.
5.4 Susţinerea familiei: să devină mai uşor pentru oameni să devină proprietari, creşterea standardelor în educaţie, nevoile celor bătrâni, în vârstă şi/sau handicapaţi.
5.5 Apărare, alianţa cu SUA.

6. Concentrare pe individ, nu pe elite. Pe realizări şi drepturi individuale, nu pe statut. Pe încrederea în britanici, nu pe încrederea în anumiţi britanici.

7. Se separă în discurs liderii laburişti de electoratul lor. Nu există britanici câh, de mâna a doua, „al căror vot nu-l vrem”. Se arată votanţilor laburişti din 1974 cum guvernarea laburistă a dat greş. [nota bene: mişcarea a avut efect. Conservatorii şi-au mărit considerabil scorul în rândul muncitorilor calificaţi şi necalificaţi, bazine clasice pentru laburişti. Mulţi dintre aceşti votanţi câştigaţi în 1979 n-au mai plecat de lângă conservatori până în anii ’90 sau n-au mai plecat niciodată].

8. Spre deosebire de 1974 se evită propuneri de mărire a aparatului bugetar. „Dereglementare” e cuvântul-cheie.

Cu riscul de a crea stupefacţie: conservatorii lui Thatcher chiar au redus birocraţia aşa cum scriseseră în manifest.

9. Îmbunătăţirea calităţii (mai degrabă decât sporirea cantităţii) în tot ce înseamnă învăţământ, sănătate, servicii de asistenţă socială.

10. Top 15 cuvinte ca frecvenţă în manifestul din 1974 (cu albastru cele care nu apar în top în 1979):

Guvern, oameni, mai mult, ajutor, Conservator, economic, inflaţie, nevoie, prezent, lege, a face, naţional, prima/primul/în primul rând, industrie, servicii.

Top 15 cuvinte ca frecvenţă în manifestul din 1979 (cu roşu cele care nu apar în top în 1974):

mai mult, Guvern, Laburişti, tot/toţi, taxe, oameni, muncă, nou, altceva, ani, Marea Britanie, plată, sindicat, mult, comerţ.

Concluzii:

Înainte de Thatcher, conservatorii pierduseră 1,4 milioane voturi în nouă luni. Din cauza lui Thatcher le-au recuperat şi au obţinut 2 milioane în plus.

Când dreapta se duce spre stânga, pierde şi votanţi de dreapta şi nici nu convinge votanţi de stânga. La fel, dar în sens invers, a păţit şi stânga britanică. Clonele n-au succes, votanţii vor originalul.

Dacă eşti dreapta şi ratezi agenda publică nu te mai salvează nimic. Nici să zici că eşti de dreapta, nici să propui măsuri de stânga, nici cele două luate combinat.

Articol aparut Blogul Sociollogica

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Cred că e interesant de menționat și numărul de voturi în alegeri generale ale Partidului Conservator după Margaret Thatcher:

    1992: 14,093,007 41,9%
    1997: 9,600,943 30,7%
    2001: 8,357,615 31,7%
    2005: 8,784,915 32,4%
    2010 10,703,654 36,1%

  2. Adevarul e ca nu-i nimic mai puternic decat o idee al carui moment a sosit. Asa se explica succesul lui Margaret Thatcher in politica britanica. Nicio paralela cu ce ar trebui sa faca partidele „de dreapta” in prezent nu se sustine. Conservatorii britanici au pierdut teren pentru ca societatea britanica nu mai e la fel ca in urma cu 30 de ani, populatia nu mai este la fel de omogena etnic, tinerii nu se identifica cu valorile conservatoare, a aparut un partid la stanga conservatorilor si la dreapta laburistilor, partidul liberal-democrat, care a luat aproape 20% din voturi la ultimele alegeri. Nicaieri in Europa un program thatcherist nu mai este la ordinea zilei. Oamenii nu vor astfel de programe. Au aratat-o la alegerile din Spania, din Franta, din Italia…Iar daca traim in democratii, oamenilor trebuie sa li se dea ceea ce au cerut. Mai multa reglementare, reducerea inegalitatii, stimulare economica prin programe de investitii, intarirea sistemului financiar prin cerinte mai stricte de capital si lichiditate…

    • ce e aia inegalitate, unchiule, ca mie nu prea mi-e clar? Si de ce e buna mai multa reglementare, ca io mi-aduc aminte ce pe vremea lu’ nea ceasca totul era foarte reglementat. Si tot asa, nea ceasca avea la programe de investitii de nu mai putea sa le duca. Si a terminat-o cam rau, daca imi amintesc io.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Barbu Mateescu
Sociolog, Barbu Mateescu a absolvit in 2005 University of Pennsylvania

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

România se joacă de-a școala

Școala ar trebui să fie piatra de temelie a vieții. Rolul școlii nu este doar de a livra informație semestru după semestru...

Don’t Look Up: Este schimbarea climei ca o cometă sau ca un diabet?

Difuzat pe 24 decembrie 2021, Don’t Look Up a devenit rapid o alegorie pentru situația curentă a dezbaterilor polarizate despre riscurile existențiale...

Planul de refacere a URSS în marș: după ce s-a asigurat de Belarus și Armenia, Moscova a luat și Kazahstanul înapoi

"Kazahstanul este acum într-un joc geopolitic (...) Rusia a intrat deja, a trimis trupe. CSTO este Rusia. Aceasta este o ocupație...

Daca e de rău, nu apare în presă!

Exact acum un an scriam un articol despre relația energie și presă. Probabil explicațiile de atunci sunt valabile și în spețele de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro