miercuri, ianuarie 20, 2021

Considerații intempestive despre familie și ieșirea din gândirea mecanică

Am fost surprinsă să aflu de la un prieten că s-a tradus în română cartea lui Philippe Lefebvre, Propos intempestifs de la Bible sur la famillie, Cerf, 2016. Citisem cartea în franceză dar m-am bucurat mult când am auzit că a fost tradusă în română pentru că m-am gândit că o să o pot dărui prietenilor care au nevoie să citească aceste cuvinte. Nu speram să pun mâna prea curând pe carte pentru că sunt plecată la Roma. Și totuși, cărțile au un destin și o cale nebănuită care sfidează spațiul și timpul și vin să ne întâlnească la momentul potrivit.

Ieri, pe când eram în vizită la o prietenă sună poștașul care îi aduce un pachet de cărți. Eu tocmai dădeam să plec, totuși înainte de plecare curiozitatea îmi dădea ghes să văd oare ce cărți a primit. Sună telefonul prietenei care se adâncește în conversație. Plictisită și ușor absentă pun mâna pe pachetul cu cărți și îl desfac ca să îmi dau o preocupare. Mă așteptam să fie ceva cărți de istorie în italiană comandate de prietena mea de pe net și nu cărți primite cadou de acasă, pe care nu ea le-a ales. Sunt în mod normal o ființă politicoasă care nu se apucă să desfacă pachetele altora și totuși de data asta am făcut-o. Dacă mă întrebați de ce am desfăcut pachetul pot să vă indic teleosul acțiunii dar nu și cauza eficientă. Am deschis pachetul pentru a descoperi în el Afirmații intempestive ale Bibliei despre familie, Spandugino, 2020. Traducerea cărții fluentă și precisă teologic a fost realizată de foarte tânărul Răzvan Mincu care se pregătește să devină clasicist și care împărtășește cu autorul pasiunea pentru cuvinte.

Această carte este un exercițiu spiritual, un exercițiu spiritual atât în senul antic al termenului, dar și în sensul creștin al termenului, sensuri pe care autorul, profesor de Vechiul Testament la Universitatea din Fribourg, Elveția știe să le reunească. Este o încercare de a pune sub semnul întrebării toate lucrurile pe care credem că le știm despre subiectul propus. Este un exercițiu de a pune la îndoială lucrurile care se repetă mecanic adeseori în mediile creștien. Autorul stăpânește tehnica de a pune întrebări, de a observa și a căuta sensul profund al lucrurilor, de a depăși prejudecățile care se prezintă uneori ca dogme. E un exercițiu riscant și curajos nerecomandat celor care vor să primească hrana deja mestecată de tradiție. Philippe Lefebvre e un filosof, un căutător al sofiei, cineva care o ia pe cărările pierdute de munte, singurele care îți pot descoperi frumusețea peisajului. În stil socratic autorul pune întrebări surprinzătoare, sesizează paradoxori, apropieri nebănuite și înrudirile dintre texte, indică metode de a raționa, dar nu dă răspunsuri, lăsând cititorul să își croiască drum cu Scriptura prin propria viață. Printre lucrurile nespuse putem simți prezența duhului, a spiritului care dă viață unui text și care ne lasă să înțelegem că „cel care uimește toate culturile și toate epociile, care provoacă discontinuități între El și cei cărora li se descoperă, este însuși Dumnezeu”. (p.121)

Această carte propune un exercițiu de asceză intelectuală, asceză constituită pe de o parte de efortul de a citi textul Scripturii, și pe de altă parte de acceptarea faptului că cel mai adesea nu înțelegem din prima ce vrea textul scriptural să spună. Această neînțelegere inițială duce la renunțarea la planul nostru de a face textul să spună ceea ce am vrea să auzim, ceea ce ne-am obișnuit să repetăm ca o mantră. Textul biblic e menit să ne scoată din mentalitățile și prejudecățile noastre, derutează, uneori este chiar scandalos, mai ales pentru unele mentalități aduse de la biserică, el ne obligă să pătrundem în alte dimensiuni. Crescut la școala rabinică a literaturii și a contradicției, autorul ne dezvață de tendința de a flutura Legea lui Dumnezeu „pentru a face parte din tabăra judecătorilor”, mai precis, ne învață să renunțăm la „control” în întâlnirea cu textul biblic, căci, el Cuvântul vine de mai departe decât ne-am aștepta noi.

Această carte ne propune o teologie a istoriei un pic diferită de concepția capitalistă asupra timpului, înlocuiește cultura progresului care presupune o avansare constantă și mecanică spre mai bine, cu cea mai biblică și mai aproape de ritmul naturii de ”a da rod”. Cuvântul trebuie reluat fără încetare, el invită la reflecție, doar așa el poate aduce rod la timpul potrivit și nu la foc automat, el crește în și cu fiecare dintre noi, textul este un demers, adică un drum parcurs împreună și nu o teorie care trebuie aplicată. E o lecție împotriva apucăturii filosofilor și telogilor care se grăbesc să închidă totul în concepte bine delimitate și ordonate. Nu e o întâmplare că textul scripturii spune o narațiune, o poveste, că detaliează întâmplări care sunt exemplare prin lipsa lor de exemplaritate. O tânără care riscă lapidarea pentru că a conceput înainte de căsătorie ( Fecioara Maria), un tată capabil să își sacrifice cu propria mână fiul aștepat și promis ( Avraam), un tânăr păcălit de socrul său să se căsătorească cu sora iubitei sale (Iacov), o noră care se îmbracă ca o prostituată să își seducă propriul socru ( Tamar). Acestea sunt exemplele pe care se construiește modelul familiei tradiționale. În fața dezbaterilor contemporane despre familie, cartea a fost scrisă în contextul dezbaterilor din Franța despre Mariage pour tous, autorul are curajul să se ne amintească ce ne spune de fapt Biblia despre familie, să antreneze privirea pentru a vedea cu alți ochi scenele „cunoscute”din Scripturi.

Înainte de a lămuri ce este o familie, ar trebui să precizăm ce înseamnă a fi o femeie în fața unui bărbat și ce presune e să fi un bărbat în fața unei femei. Cartea nu are pretenția de a lămuri acest lucru, ci, doar reflectează la întrebare, plecând de la analiza unor situații biblice, în care un bărabat și o femeie au stat unul în fața celuilalt. Această temă nu este una de pastorală familială, ci una profund teologică, care pleacă de la afirmația biblică că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa parte bărbătească și parte femeiască ( Gen 1, 26-27). Una dintre interpretările acestui pasaj este, că de fapt, abia împreună femeia și bărbatul recrează chipul lui Dumnezeu. Pe această linie de argumentare relațiile dintre femei și bărbați, nu doar cele din cadrul căsătoriei, ci orice relație de colaborare umană și spirituală autentică între un bărbat și o femeie sunt o șansă de a intra mai profund în relație cu Dumnezeu. Philippe Lefebvre are grijă să distingă între relațiile autentice de colaborare ca cele dintre Ilie și văduva din Sarepta, dintre profetesa Debora și generalul Barac dintre Iisus și femeia samriteancă, și relațiile de dominare în care un bărbat sau un grup de bărbați îi spun unei femei ce trebuie să facă, ce să spună și cum să gândească. Autorul arată că lectura scripturii e un bun antidot la prejudecățile legate de femei, atât Vechiul cât și Noul Testament sunt pline de exemple de femei independete, de femei care decid pentru ele, ba chiar și pentru comunitatea din care fac parte. Estera, Judit, Ana, mama lui Samuel, Fecioara Maria, femeile mironosițe nu au nimic din imaginea casnicei care consultă autoritatea masculină înainte de a acționa, din contră, sunt femei curajoase care practică exercițiul libertății.

Atunci de ce aceste exemple nu sunt cunoscute, nu sunt utilizate și puse în centrul vieții creștine? Pentru că cel mai adesea textul biblic contrariează, șochează și te pune în fața unui spațiu presărat cu (aparente) contradicții și paradoxuri. Acest lucru nu se petrece doar pentru că textul provine dintr-un alt timp și o altă cultură, ci în primul rând, pentru că această formulă invită la aprofundarea mesajului și dă ocazia de a ieși din limbajul de lemn, de a merge alături de Cuvânt ca Luca și Cleopa în drumul lor către Emanus. Ca și pentru ei, sensul cuvintelor e înțeles abia retrospectiv, după ce o parte din drum a fost parcursă. În final, un avertisment, această carte poate scandaliza, căci ea nu are nimic din stilul unei pastorale familiale sau enciclice catolice sau din stilul colecțiilor ortodoxe Ne vorbește părintele cutare. Ea poate scandaliza așa cum Hristos cel răstignit a fost o piatră de poticnire pentru evrei și o nebunie pentru greci, pus în fața Cuvântului, lectorul onest recunoaște că multe din cele spuse de Scriptură nu se potrivesc deloc cu privirea noastră asupra lumii și uneori nici cu morala propusă în biserici.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. In istoria umana cultura a servit vietii iar tehnica supravietuirii.
    Astazi technica omniprezenta ne-a acaparat vietile insa care este cultura care ne va putea asigura supravietuirea
    intr-o lume in care valorile sprituale devin din ce mai neinsemnate ?

  2. Care Scriptura ?!

    Vechiul Testament? Evangheliile?

    Oare Vechiul Testament si Evangheliile se adreseaza aceleiasi societati?
    Se presupune ca Avraam a plecat din Ur in urma cu 5000 de ani. O epoca in care sacrificiile umane erau normale .. in intreaga lume (pe vreema aia „civilizati” ar fi fots doar egiptenii, sumerienii si ceva localitati din Anatolia!)
    Evnagheliile insa sunt documente ale unei epoci mult evoluate .. care in 3.000 de ani a renuntat la sacrificii umane.
    Povestea sacrificiului lui Avram nu este despre sacrificu si un baiat destinat sacrificului ci o consemnare ca renuntarea la sacrificul uman este o „porunca sfanta” .
    Si nu tit aceiasi este societatea in care a predicat Iisus si cea in care a predicat Pavel diub Tars. Caci POavel a predicat si, sau mai ales printre pagani !
    Deci pe de o parte o societate ebraica cu ethos semit. O societate sa zic asa omogena
    Pe alta parte o scoietate in mare masura helenizata , cu un ethos „arian” (a nu se intelege „bestia blonda!) . O societate „caleidoscopica” , cu mute influente culturale ….

    Si daca e vorba despre familia traditionala. Erevii aveau voie la 4 neveste…
    Crestinii doar la una! De ce? Pai majoritatea crestinilor erau helenizati. Ori familia monogama (o singura femeie produce urmasii legitimi) este mai degraba o „bizarerie” greco-romana!! Care se impune…

    Cum se impune? Simplu prin forta numarului, exemplului si a inertiei sociale.

    Caci crestinismul, cu toate radacinile sale vetro-testamentare nu este o religie mozaica , nici semita.
    Este o religie greco-romana . Este refekctie a spiritului helenistic.
    Adica crestinusmul poate fi asemanat cuu un film holiiwodian despre Roma imperiala sau Atena clasica. Decorul, numele, ba chiar si evenimentele istorice sunt romane sau grecesti. Insa ethosul .. ei bine este dinati hollywodian, apoi californina, apoi american …..

    Ata se uita cam prea des. Ca „noi” citi „altfel” si Vechiul Testament . Altfle decat evreii . Sau ca evreii il citesc „altfel” , caci ei au fots formati de Vechiul Testament .. pe cand pe „noi” ne-au format Iliada, Eneida, Sofocle, Euripide , gestele samd etc… si peste aceasta lata baza s-au „turnat” crestinismul ….

    • Da, creștinismul este o creație a civilizației elenistice, mult mai toleranta si mai avansata filozofic si științific decât cea iudaica. Fără apostolul Paul, cetățean roman de cultura elena, creștinismul s-ar fi stins si abia de-am fi aflat despre el din Flavius Josephus ca despre o secta oarecare.

    • Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?
      Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?
      Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
      Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.

  3. Înțelegerea Bibliei este chestiune privata. Fiecare preia ce-i convine sau ce înțelege.
    Political correctness a fost o inventie venita de peste ocean si mai nou este promovată intens de marile corporații prin politici de tip Diversity and Inclusion. S-a ajuns la promovarea personalului pe baza de procente de D&I.

  4. Am sperat pana in ultimul moment ca nu avem de a face cu inca un atac al disidentei catolice asupra casatoriei, dar m-am inselat. Daca „acestea sunt exemplele pe care se construieste modelul familiei traditionale”, atunci conservatorii ar trebui sa abandoneze crestinismul si sa lase LGBTQ sa implementeze ei familia biblica, se pare ca sunt mai potriviti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Ana Petrache
Ana Petrache
Ana Petrache, doctor in filosofie al Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, specializata in teologie politica si studii catolice, tine seminarii la Facultatea de Stiinte Politice, membra a Centrului de Studii Constantin Noica.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.