joi, martie 28, 2024

Consolidare sau degradare funcțională in regionalizarea românească?

Daca chiar va exista o regionalizare in Romania, undeva după 2014, va fi funcțională sau de conjunctură? Cu opt, zece sau câte regiuni? Sau nu va fi nicicum și rămânem cu o descentralizare la jumătate de drum, cu 41 județe plus București, si gata ? Ca „tot mai bine este cum a fost” ! Putem citi in vreun fel – in faptele de azi, ieri sau alaltăieri – care este drumul spre care ne îndreptam? Experiența de regionalizare din 2013 ne poate ajuta in discuție? Cred ca da.

Încep prin a rezuma situația in care a ajuns proiectul de regionalizare. Consiliul National pentru Regionalizare (CONREG) a propus o configurație de opt regiuni cu argumentarea de funcționalitate si competitivitate de rigoare. Ulterior, propunerile au fost dezbătute la nivel local-regional. Modelul susținut de MDRAP ( Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice) si CONREG a fost, preponderent, cel al regiunilor de dezvoltare proiectate in 1996-1997, cu o argumentare nouă față de momentul elaborării inițiale (cu accente acum pe  funcționalitate, policentrism urban, compoziție a populației favorabila dezvoltării , accesibilitate în cadrul regiunii, competitivitate). De la tematica legata de obiective, criterii si configurație de regionalizare s-a trecut, firesc, tot mai mult, spre aspecte particulare de aplicare a proiectului: unde vor fi reședințele sau capitalele de regiune, ce vor câștiga si ce vor pierde județele sub aspectul funcțiilor administrative, cine si cum va conduce regiunile, cum se va face efectiv descentralizarea necesară.

Rezultatul acestui proces este un proiect de descentralizare in faza avansata de elaborare si instituire. Pe regionalizare au rămas în discuție variantele cu opt si zece regiuni și pare sa fie tot mai acceptată ideea ca regionalizarea se face pentru funcționalitate prin realizarea unor structuri teritoriale care pun județe si localități in structuri de cooperare puternice care asigură competitivitatea. Cele două procese de descentralizare și regionalizare sunt acum, din păcate, decuplate.

Spre o agendă publică în care costurile regionalizării contează

Propunerea de a avea numai șapte regiuni, prin unificarea București-Ilfov cu Sud-Muntenia, menționată în documentele COREG și susținută de o parte din participanții ilfoveni la dezbaterile regionale, avea semnificația clară a unei consolidări a funcționalității regionale. Motive neclarificate în spațiul public au făcut proiectul să nu mai fie discutat într-o întrunire publică la București. A revenit, în schimb, în forță, procesul de segmentare a regiunilor început la sfârșitul lunii iunie prin susținerea ideii că ”Dobrogea este unică” și se justifică desprinderea ei din regiunea Sud-Est (Dunărea de Jos). Este momentul în care argumentele (pretextele?) identitare și de unicitate a regiunilor au început să câștige teren în fața celor de funcționalitate social economică. Cum era de așteptat, după ce faci o concesie de la principiile de proiectare regională eficientă, urmează o alta. Cu argumente similare se ajunge, în lunile iulie-august la acceptarea segmentării regiunii Centru, cu Sibiu și Brașov în regiuni diferite. Nu a mai stat nimeni să ia în seamă faptul că orice regiune, mai mare sau mai mică, având identitate istorică, este unică. Unice sunt și Banatul, Crișana-Maramureș, Bucovina, Moldova etc. Argumentul unicității și al identității poate fi invocat și luat în seamă ori de câte ori interese de conjunctură o cer. Desigur, regionalizarea are o componentă politică importantă. Este necesar însă ca în spațiul public să se facă în mod clar distincția între argumentele de funcționalitate și competitivitate și cele care sunt strict politice și țin de conjunctură. De notat , pentru acuratețea descrierii, că cele două segmentări la nivelul regiunilor Dunărea de Jos (Sud-Est) și Transilvania Centrală (Centru) au marcat, în percepția mea, cel puțin, și începutul unui proces de distanțare a concepțiilor COREG-grupul academic de cele ale administratorilor și politicienilor implicați în luare deciziilor. Ignorarea parțială a punctelor de vedere ale CONREG la nivelul deciziei administrativ-politice, semnalată deja în evaluările documentate ale procesului, este parte a acestei distanțări.

Rezultă că în perioada mai lungă sau mai scurtă de întrerupere a procesului de regionalizare este nevoie de un alt gen de agendă publică în care accentul să fie pus pe costuri și beneficii social-economice ale diferitelor variante de regionalizare. Tematica a fost atent ocolită de toți actorii importanți ai regionalizării din România anului 2013. Apetitul instituțional pentru publicarea materialelor existente care vorbesc despre costurile fragmentării în regionalizare este deosebit de scăzut. S-a indus astfel impresia că toate regionalizările sunt la fel sub aspectul costurilor pe care le implică. S-a vorbit chiar de ”costuri zero” în regionalizare. În acest context ar fi de sensibilizat opinia publică și comunitățile de expertiză în domeniu astfel încât să acorde o mai mare atenție costurilor directe și indirecte, imediate și de durată, ale diferitelor variante de regionalizare. Cel mai simplu exemplu în acest sens este costul funcție de numărul de regiuni: zece administrații regionale vor costa semnificativ mai mult decât opt. Nu se mai întreabă nimeni cine va plăti diferența de cost de la opt la zece.

Costuri de segmentare a legăturilor teritoriale tari, funcționale

Costurile pot fi evaluate în raport cu obiectivul major al regionalizării. Acesta nu se limitează la absorbția fondurilor europene cum se spune, de obicei. Ținta majoră o reprezintă relansarea proceselor de dezvoltare prin cooperare între unități teritoriale – localități, județe și microregiuni – ale aceleiași regiuni. Este neîntemeiată afirmația care susține că regiunile de dezvoltare instituite în 1998 au fost prost concepute pentru că nu au adus mai multă dezvoltare. Ele nu puteau să producă efecte de dezvoltare în condițiile în care nu au avut statut administrativ și , practic, au funcționat ca mediu de competiție între județe. Cu cât regiunile vor fi mai mici, cu diversitate mai redusă a resurselor și conturarea lor se va face în mai mare măsură voluntarist, artificial, cu atât competitivitatea prin cooperare intra-regională va fi mai redusă.

Poate ca cel mai bun exemplu este cel al desprinderii județului Hunedoara din regiunea Vest pentru a forma o regiune mica, de trei județe, împreună cu Sibiu si Alba, în varianta cu zece regiuni. Este suficient sa arunci o privire pe diferitele harți de migrație pentru a avea o confirmare a ideii ca piața hunedoreana a forței de munca gravitează, pe termen lung, mult mai mult spre Timiș decât spre Sibiu.

Cea mai puternica proba de voluntarism in regionalizarea prin segmentarea unor legături funcționale tari este data însă de separarea Brașovului de Sibiu si de Mureș si a orașelor portuare Galați si Brăila de Constanta (prin propunerea de a înființa noua regiune administrativa a Dobrogei).

Romania nu are prea multe rețele urbane cu centre puternice, apropiate , in interacțiune. Acestea sunt în genere ,de departe , cele mai puternice motoare de dezvoltare teritorială (Salez 2009, Barca 2012). Segmentarea lor din rațiuni neștiute, vag menționate public, este cel mai sigur drum către o regionalizare ineficienta, costisitoare , instabila in timp.

Voluntarismul

Vorbim de voluntarism în regionalizare în sensul de tentativă sau practică de adoptare a unor formule de organizare care sunt contraproductive prin ignorarea modului în care realitatea social-economică este deja structurată. Decidentul ajunge să fie convins că este mai important ce crede el despre realitate decât legăturile tari din realitatea cu care lucrează. Este vorba de un raționament deficitar de tipul ”voi lua Hunedoara din regiunea Vest pentru ca am rămas numai cu două județe, Sibiu și Alba după ce am decis să formez o regiune din Brașov-Covasna-Harghita-Mureș”. Nu este nici posibil nici important să reconstituim ce motivație a avut cel care a decis realocările si segmentările anterior menționate. Ceea ce contează este faptul că se lucrează prin încălcarea unor reguli importante ale proiectării regionale. Voluntarismul costă însă la nivel societal. Consecința va fi similară cu cea a proiectării unei case prin încălcarea regulilor de asigurare a rezistenței la fundație. Consolidarea unei regiuni prin menținerea rețelei urbane policentrice de care aceasta ar putea dispune și prin menținerea legăturilor tari care leagă județe învecinate are exact semnificație unei structuri de rezistență la fundația unei clădiri. Costurile aferente nerespectării regulilor menționate rezidă în funcționalitate și competitivitate economică redusă pentru regiunea în cauză. O regiune lucrează bine nu numai prin managementul ei ci și prin legăturile tari, de relaționare economică, istoric constituite. Sau lucrează prost tocmai prin ignorarea voluntaristă (”eu vreau altfel”) a acestor legături. Există un voluntarism de segmentare, de tipul anterior menționat dar și unul de amalgamare forțată, artificială. Este ceea ce, în cu totul alt context, s-a întâmplat în regionalizarea din 1938 cu punerea în același ținut a județelor Brașov și Teleorman (vezi harta în anexa electronică la material).Este adevărat că același argument al voluntarismului prin amalgamare artificială este invocat și de către susținătorii unei regiuni administrative formată din județele Tulcea și Constanța. Argumentul lor este de tipul ”Dobrogea este unică și nu are a face nici cu Galațiul , nici cu Brăila”. Nu reiau acum argumentele care infirmă acest punct de vedere, expuse în alt context. Reamintesc numai că au ca termeni cheie regiunea geo-culturală a Dunării de Jos, rețeaua de orașe portuare în spațiul pontic-danubian, proiecte efective de cooperare actuală între județele Tulcea-Galați-Brăila etc.

Adoptarea unor decizii de tip voluntarist reduce considerabil șansele de viață lungă a regiunilor și competitivitatea lor.

Decuplarea descentralizării de regionalizare

La costurile date de segmentarea spațiilor regionale bine structurate și de voluntarismul unora dintre configurațiile propuse prin regionalizarea de zece se adaugă și cele aferente decupării dintre regionalizare și descentralizare. Desigur, problema pe care o aduce amânarea regionalizării până la introducerea conceptului de regiune în noua constituție este evidentă și trebuie luată ca atare. Conceperea descentralizării, însă, numai prin transferarea unor competențe de la guvern la județe este generatoarea unei alte serii de costuri. Un proiect discutat public al unei descentralizări care să includă regiuni, județe și localități nu există. După apariția regiunilor, când va fi să fie, ce funcții administrative vor ajunge la acest nivel. Vor fi luate tot de la guvern? Vor fi recentralizare prin preluare de la județe? Sau pur și simplu vor fi inventate niște funcții decorative pentru regiuni? Riscul de a lăsa regiunile fără funcții integratoare consistente este foarte mare. Consecința care va costa foarte mult este perpetuarea situației în care structurile de cooperare teritorială super-județeană vor fi în continuare absente. Descentralizarea dezechilibrată, fără un consistent palier regional va anula practic rostul major al regionalizării de a genera structuri de cooperare teritorială.

Într-o țară care și așa este super-fragmentată la nivel local (Swianewicz, 2008) – cu 3238 locuitori în medie , pe comună, la recensământul din 2011 –  o decentralizare în care județele tind să fie mult consolidate în detrimentul regiunilor va duce la o și mai mare fragmentare teritorială. Este exact ceea ce nu ar trebui să se întâmple în organizarea teritorială a României.

Spre o degradare funcțională în regionalizarea din România?

Da, drumul pare să fie spre degradare funcțională dacă se continuă pe trendul început în varianta cu zece regiuni , multe dintre ele mici, cu funcționalitate și competivitate redusă. Nevoia de regionalizare este echivalentă, în România cel puțin, cu cea de edificare a unor structuri puternice de cooperare teritorială. Noțiunile de cooperare teritorială și subsidiaritate nu sunt prea iubite în spațiul oficial. Apar destul de rar și mai mult formal, nu cu greutatea necesară acțiunilor. Guvernul central și administrațiile județene au eșuat în reducerea decalajelor de durată (precum cele de stare de sănătate , infrastructură de comunicare, calitatea locuirii, între rural și urban, est și sud versus centru-vest etc.). Descentralizarea ar putea să fie momentul cheie de relansare social-economică a țării, dacă ar fi multinivel – regională, județeană și locală – și calibrată pe regulă de subsidiaritate. Dacă se produce, însă, numai o descentralizare spre județe , în principal, cu cvasi-ignorarea regiunilor, și se menține și segmentarea locală , țara va fi și mai fragmentată, și mai puțin capabilă de dezvoltare accelerată.

Adoptarea criteriilor CONREG în prima parte a anului 2013 și rapida renunțare la o bună parte dintre ele în cea de-a doua parte a anului – fără explicații coerente, în logică de dezvoltare regională – este un semnal care indică înclinarea balanței în sensul unei organizări teritoriale conjuncturale, marcată de niveluri reduse de funcționalitate și competitivitate în dezvoltarea teritorială. De ce s-a întâmplat așa este o alta temă care își merită spațiul ei de analiză, în alt context. Modelul european relevant pentru România este cel al societăților care au peste 15 milioane de locuitori. Dintre cele opt, între care se află și România, șase au regiuni de tip NUTS 2 de peste două milioane de locuitori, în medie. Or regiunile administrative pe care le vizează România sunt exact cele care vor avea și funcție de NUTS2. În plus, tot șase dintre cele opt țări au regiuni NUTS2 cu statut administrativ. Pe această logică, modelul polonez de regionalizare a fost corect identificat în prima parte a anului 2013 ca fiind exemplar pentru România. Ulterior s-a făcut descoperirea că modelul european nu este bine ilustrat prin voievodatele poloneze ci prin regiunile mici! Așa este dacă vrei să consideri ca relevante pentru România societățile europene care au sub 15 sau 10 milioane de locuitori (vezi tabelul cu profilurile demografice ale NUTS2 în anexa electronică la material).

Nucleul durabil al modelului de regionalizare din 2013

Dezbaterea din 2013 poate aduce un spor substanțial de fundament pentru o regionalizare optimă a României cu condiția să fie respectat un set de criterii de funcționalitate și competitivitate de tipul celor propuse de CONREG. Poate că nu a fost suficient accentuat , la timpul potrivit, faptul că nu toate criteriile de delimitare a regiunilor administrative sunt la fel de importante. Este fundamental să fie precizată ideea că regiunile administrative au șanse cu atât mai mari de competitivitate cu cât se bazează în mai mare măsură pe structuri urbane interne puternice (eventual policentrice), respectă dependențele funcționale tari de pe piața forței de muncă și au diversitatea internă necesară pentru a asigura o compoziție a populației favorabilă dezvoltării.

Menținerea județelor ca unități administrative este fundamentală nu numai pentru subsidiaritatea în plan economic ci și pentru asigurarea principalei matrice culturale identitare. Conjugarea dintre județe și regiuni administrative care , majoritar, sunt subregiuni istorice ( în varianta cu opt regiuni) va avea un rol foarte important, dacă va fi preluată, în asigurarea unui sistem regional capabil atât de competitivitate cât și de dinamică identitară pozitivă.

Reducerea disparităților de durată cu care se confruntă România (urban-rural, est și sud versus centru-vest, pe stare de sănătate, infrastructură și educație) se va putea realiza numai printr-o descentralizare echilibrată regională-județeană-locală și prin defragmentarea țării. Aceasta din urmă trebuie construită nu numai prin reunirea județelor în regiuni mari, competitive, naturale ca funcționalitate, ci și prin consolidarea comunelor astfel încât să de vină unități viabile de viață economică.

Desigur, politicienii , ca reprezentanți aleși ai populației, pot schimba proiectul propus de experți. A face acest lucru, însă, fără estimarea costurilor și prin simpla ignorare a criteriilor de performanță de dezvoltare, în spirit voluntarist sau conjunctural, duce la compromiterea proiectului de regionalizare și decentralizare. Să sperăm că nu va fi cazul. O mai bună centrare a agendei publice pe tema costurilor și beneficiilor social-economice pe care diferite variante de regionalizare le au ar putea fi de mare folos în etapele următoare de regionalizare.

______________________________________

Referințe:

Barca, F., et al. (2012). The case for regional development intervention: place‐based versus place‐neutral approaches. Journal of regional science 52(1): 134-152.

Ghiță, A.F. (2013). Cronologia unei regionalizări – Made in RO, Contributors, 8 octombrie

Sandu, D . (2013a). Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României. Bucuresti: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Sandu, D. (2013b) (Re)proiectarea regiunilor administrative intre consolidare si degradare functionala, Prezentare la conferința Dezvoltarea regională, Banca Națională, World Bank, 24  octombrie 2013, București.

Salez, P. (2009). „Comment l’Europe devient aménagiste. De la naissance de la politique régionale au Livre vert sur la cohésion territoriale, plus de 20 ans de déploiement de l‟ acteur européen.” L’Europe. Aménager les territoires, Paris, Armand Colin: 21-38.

Swianewicz, P. (2010). Territorial Fragmentation As a Problem, Consolidation As a Solution? in Swianiewicz, P. (ed). Territorial consolidation reforms in Europe: Local Government and Public Service Reform Initiative, Open Society Institute.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Felicitări pentru articol. Aveţi dreptate.

    Chestiunea costurilor este cu totul ignorată în dezbaterea publică, aşa precară cum se dovedeşte a fi aceasta. Iar chestiunea costurilor trebuie să se refere nu doar la costurile administrative suportate de instituţiile publice, ci şi la costurile administrative suportate de firme şi populaţie, în funcţie de atribuţiile şi puterile care vor fi recunoscute legal regiunilor.
    Nimeni nu a expus public raţiunile regionalizării şi descentralizării, dincolo de rizibila „absorbţia fondurilor europene”.
    Ce resurse, mecanisme şi realităţi obiective – tip „bazin de forţă de muncă” sau „densitate a relaţiilor economice şi comerciale” – stau la baza variantelor de regionalizare?
    Ce mecanisme de maximizare a aspectelor pozitive se pot imagina şi pune în practică?
    Cine pierde şi cine câştigă şi ce anume în diferitele formule de regionalizare? Ce forme de compensare pot fi puse în acţiune?
    Poate veţi reveni cu mai multe elemente de clarificare a problemei, dacă autorităţile au talentul să tacă. Mulţumesc.

    • Multumesc si eu pentru reactie. Este adevarat ca dezbaterea despre regionalizare, chiar atunci cand a venit dinspre experti, s-a mentinut la nivelul elementar – cum sa convingi decidentii in domeniu sa nu incalce reguli de baza ale unei astfel de proiectari. Rezultatele se vad. Mediocre. Sau , si mai rau, de ignorare totala a unor criterii pe care astazi le recunosc importante dar maine le ignora./ discutii despre regiuni inteligente sau creative, spre exemplu, ar trebui duse. Ramane o intrebare cum faci ca astfel de dezbateri sa aiba impact, sa fie luate in consideratie.

      • Mulţumesc şi eu pentru răspuns.
        La întrebarea dumneavoastră de final eu am o sugestie: mizaţi pe interesul direct al cetăţenilor şi firmelor în această chestiune. după cum aţi observat în ultimele săptămâni, chiar şi o minoritate, dar bine informată, este capabilă să pună presiune pe decidenţi.
        Daţi publicităţii – într-o formulă foarte cunoscută şi accesată de tip Contributors – tot ceea ce consideraţi important în materie. Oferiţi elemente de apreciere utile publicului, din perspectiva intereselor acestuia.
        Dacă nu vor intra în concurenţă (şi chiar în coliziune) interesele cetăţenilor şi firmelor în chestiunea regionalizării cu interesele politicienilor de a-şi confecţiona feude, nu va fi bine deloc. Iar asta nu se poate întâmpla dacă cetăţenii nu vor avea acces la lucrările experţilor şi universitarilor, prezentate într-o formă accesibilă, cât mai curând.

        • Da, trebuie ajuns cat mai mult cu informația de expertiză, in forma simplificată, la cetățean. Acesta este și sensul textului pe care l-am pus acum in circulație trecând in anexa electronică informația tehnică. Desigur, efortul trebuie extins, multiplicat pe cat se poate la nivelul comunității de experți în domeniu. O precondiție pentru atingerea unui astfel de rezultat este multiplicarea discuțiilor între specialiști.În absența unei comunicări reale între aceștia, punctele de vedere rămân puternic segmentate, derutante pentru publicul larg.

  2. O reorganizare functionala, bazata pe NUTS 2, nu justifica mentinerea judetelor actuale ci eventual cresterea numarului lor, dupa modelul kreis-urilor din Germania. Un judet cum e Covasna poate ramane asa cum e, dar judetele mari, ca Iasi, Cluj, Timis sau chiar Suceava si Neamt, ar cam trebui impartite in unitati administrative mai mici.

    Cred ca mai util ar fi un articol despre nivelul de competenta administrativa si serviciile publice asigurate la nivel de comuna, judet si respectiv regiune. A incerca sa gasim explicatii pentru viziunea Ponta – Dragnea in materie de regionalizare e pierdere de vreme, ei impart tara pe domenii feudale, nu pe criterii functionale.

    • O reorganizare teritorială care să pornească simultan cu instituirea unor regiuni administrative , reconfigurarea județelor și comasarea unor comune ar fi greu de gestionat. Sigur că, la nivel de proiect, toate trebuie gândite împreună. Deocamdată județele au încă o funcționalitate importantă și economic și social-cultural. Ideea că o descentralizare numai la nivel regional sau numai la nivel județean sau local ar rezolva nevoie de subsidiaritate nu poate fi susținută. În plus, populația are opțiuni identitare puternic structurate și județean și regional, defavorabile unei opțiuni de genul ”sau regiuni sau județe”. În timp, se poate gândi la reconfigurarea județelor după ce sunt stabilite criterii foarte clare. Altfel , orice propunere de divizare sau agregare de județe va duce la rezultate nefuncționale. Mulțumesc pentru comentariu.

      • Asta pentru că viziunea dvs.despre reorganizarea județelor e ceva gen ”hei-rup”, cu toată țara dată peste cap luni întregi sau chiar ani. Dar o să amintesc că inclusiv Ceaușescu a reorganizat județele Giurgiu, Călărași și Ialomița fără să afecteze restul țării. Se pot diviza, pentru început, numai județe ca Timiș, Cluj sau Iași, vedem ce probleme concrete apar cu ocazia reorganizării și învățăm din ele. După care mergem mai departe cu Bihor, Galați și Constanța, de-acum având deja experiență.

        Județele actuale erau potrivite ca dimensiuni în urmă cu 100 de ani, când făceai o jumătate de zi cu căruța până în reședința de județ. La vremea aceea, o regiune ar fi fost cât o țară întreagă, era nevoie de diviziuni administrative mai mic. Dar astăzi, introducerea regiunilor nu mai justifică județele și tot aparatul lor administrativ.. Practic, aparatul administrativ județean actual ar trebui transferat la nivel de regiune, iar administrația noilor județe simplificată la nivelul la care sunt kreis-urile din Germania, așa cum spuneam.

        • Desigur, judetele sunt inegale. Nu poti trece , insa, la o reconfigurare a lor pana nu ai un nivel regional bine defint spatial si institutional. Tendinta pe care a pornit efectiv descentralizarea este de a segmenta tara pe judete si a neglija nivelul regional. Nimeni, la nivelul decidentilor politici, nu pare deranjat de faptul ca descentralizarea judeteana se face fara un proiect clar asupra competentelor care trebuie descentralizate si la nivel de regiune. Convergentele de interese pe segmentare judeteana par sa fie mult mai puternice decat cele pentru cooperare in cadrul unoir structuri supra-judetene, regionale. Deficitul de structuri de cooperare teritoriala se va accentua si mai mult prin ”judetenizare”. Ideea de a opera reconfigurari judetene secvential, nu pe total tara , este buna. Dar, iarasi, nu fara criterii si proiect dezbatut public, la intamplare sau , mai exact, pe interese de conjunctura ale unor oameni in pozitie cheie care astazi sunt si maine nu. Nu spargi regiuni bine gandite sub aspect functional pentru simplul motiv ca acolo nu pot fi simultan doi presedinti de regiune. In plus, capata prioritate, cerinta de a pune in practica mecanisme de concentrare voluntara a comunelor pentru a reduce fragmentarea locala.

  3. Dacă episodul regionalizării anterioare este ascuns sub preş pe motivul că s-a petrecut în perioada comunistă, avem deja un experiment de dată recentă: regionalizarea ANAF.
    A avut loc în iulie-august (OUG 74/2013, HG 520/2013) şi vorbim deja de criza colectării.
    Pentru a adăuga la efectele previzibile ale acestui experiment inept, pe care orice funcţionar din finanţe cu o minimă doză de cunoaştere a sistemului le putea prevedea (dar nu s-a dorit feed-back, a fost ordin de sus să se facă), a intervenit şi imprevizibilul „înţeleptei guvernări”, un aspect la care nici măcar oamenii din finanţe nu se aşteptau.
    Mă întreb ce faţă o fi făcut Chiţoiu când, după ce s-a conformat dispoziţiilor şi a venit cu proiectul acelei ordonanţe nefericite, prin care a înfiinţat 8 regionale pe structura regiunilor de dezvoltare, domnii de la PSD s-au răzgândit şi am aflat că probabil vom avea 10-12 regiuni administrative, deci regionalele fiscale proaspăt înfiinţate nu vor mai corespunde structurii administrative a ţării.
    Oamenii ăştia îşi închipuie că instituţiile sunt ca piesele de lego, le combini, le faci şi le desfaci după cum te taie capul, fără ca asta să aibă vreun impact asupra funcţionării lor.
    Păcat că prin „instituţiile statului” Băsescu înţelege doar instituţiile statului poliţienesc şi uneori justiţia. Probabil e nevoie de o încetare de plăţi ca să se înţeleagă că sunt şi alte instituţii care merită atenţie.
    Un alt experiment regionalist eşuat şi abandonat pe tăcute a fost reorganizarea pe baze regionale a Gărzii Financiare în 2003 (OUG 91/2003). După ce s-a constatat că nu au niciun rost, comisariatele regionale ale Gărzii Financiare au fost desfiinţate.
    La data desfiinţării sale din anul ăsta, Garda Financiară avea doar secţii judeţene: http://gardafinanciara.ro/contact/adresa-cg .
    Dincolo de gargara părerologilor şi a politicienilor de toate culorile, avem experimente regionaliste concrete în administraţie, de dată relativ recentă, la care ne putem raporta.

  4. Domnule Sandu,
    nu are importanta daca vor fi 8 sau 10 regiuni. Cat timp acestea sunt artificiale, oricum vor fi un esec. Regiunile trebuie sa aiba la baza realitati istorice, culturale si de identitate. Toata lumea (chiar si la meteo) vorbeste despre Banat, Crisana, Transilvania, Moldova, Muntenia, Oltenia si Dobrogea. Oamenii cu acestea se identifica. Eu spre exemplu sunt transilvanean, nu nordvestian. O regionalizare care ignora identitatile regionale nu va face decat sa creeze noi forme fara fond!

    • O regiune administratică trebuie să fie precum o casă – funcțională , cu structură de rezistență solidă, plăcută, frumoasă. Din păcate, regiunile istorice pot îndeplini ușor, împreună cu județele , numai condiția de matrice identitare. Luate ca atare însă, sunt inegale , cu potențial funcțional puternic diferențiat între ele și în interior, cu structuri urbane interne care obligă la reconfigurare pentru functionalitate regionalî sporită. Util, în context, să revedeți harta cu directoratele din 1929-1931, în anexa electronică la material. Este regionalizarea administrativă care a fost cea mai apropiată de conturul regiunilor istorice. Nici acolo , însă, Dobrogea, spre exemplu, nu a fost regiune distinctă. Conturul Banatului sau al Moldovei nu a fost strict urmat de cel al directoratelor. Oricum, experimentul directoratelor apropiate de regiunile istorice nu a funcționat ca un exemplu de succes in istoria regionalizării românești. Cele opt regiuni de dezvoltare coincid, parțial, cu subregiuni sau regiuni istorice și , în cazul lor, există argumentare de fucnționalitate potențială clară. Nu la fel stau lucrurile în cazul propunerii de zece regiuni pusă pe piață fară niciun gen de argumentare de specialitate ci numai ca expresie de voință politică, nici aceasta motivată explicit , convingător. In plus, repet ceea ce am notat și în text, zece administrații regionale costă mai mult decât opt. Pe termen lung societatea romanească va plati foarte mult în plus pentru diferența de două regiuni. Regionalizarea optimă pentru România este cea care asigură funcționalitate social-economică maximă și apropiere în cât mai mare măsură de conturul regiunilor sau al subregiunilor istorice. Mulțumesc pentru comentariu.

  5. Domnule profesor Sandu, foarte bun articolul.
    Este greu ”sa vinzi” puterii locale regionalizarea ca fiind o strategie incrementalista, fără risc, așa ca decidenții au preferat o strategie ceva mai sigură, o descentralizare negociată administrativ.

    • Mulțumesc pentru apreciere. Riscurile de a avea efecte negative , costuri mari, sunt mult mai ridicate dacă regionalizarea se face prin negociere bazată pe interese de conjunctură decât dacă se lucrează în cât mai mare măsură pe criteriile acceptate , în ierarhia lor de importanță, convenită între principalii actori ai procesului de regionalizare-descentralizare.

      • In seria tematica a prezentei discutii ar fi de adaugat inca un comentariu. Negocierea guvernului in materie de descentralizare judetean-locala a fost mult mai eficienta decat cea referitoare la regionalizare. Exemplul cel mai bun de esec in negocierile politice este cel legat de resedintele sau capitalele de regiuni. Combinatia de interese-orgolii referitoare la cea mai bună localizare a sediului regional a dus la segmentarea din Centru și Sud-Est. Era firesc sa fie asa pentru ca reprezentantii guvernului au refuzat din start ideea, propusa de CONREG, de adoptare a unor criterii pentru desemnarea transparenta a locurilor centrale pentru administratiile regionale. Controverse interjudetene de tip Brasov versus Sibiu sau Constanta versus Galati nu au putul fi solutionate politic . Nu ai cum sa asiguri doua pozitii de presedinte in aceeasi regiune. Consecinta acestui esec de negociere politica a fost segmentarea celor doua regiuni anterior mentionate. Faptul cred ca trebuie luat ca premisa pentru schimbarea modului de lucru la reluarea procesului de regionalizare. Propuneara de catre experti a unui set de criterii in alegerea resedintelor regionale poate fi un punct de pornire mult mai serios in negocierile pe aceasta tema dintre toate partile implicate .

  6. Imi permit si eu o intrebare: in afara de textul cu absorbtia fondurilor europene, care ar fi avantajul regionalizarii?
    Nu de alta dar povestea cu descentralizarea nu tine, transferul atributiilor si bugetelor catre unitatile teritoriale putandu-se face si la nivel judetean.

    • Indiferent câte competențe vor fi descentralizate la nivel de județ, drumuri interjudețene, spre exemplu, se vor face cam tot în ritmul de melc de până acum dacă nu apar regiunile administrative. Similar, alte rețele de infrastructură care necesită cooperare interjudețeană. O mulțime de probleme de mediu, turism, sănătate etc. se manifestă pe teritorii care grupează județe învecinate. Rezolvarea lor poate fi facilitată prin structuri instituționale de tip regional. De ce , în alt registru de exemplificare, nu ar putea fi redus numărul de directori de la diferitele direcții de servicii administrative județene prin organizarea unor structuri regionale cu birouri de lucru județene? S-ar reduce și birocrația și costurile ei. Dezvoltare modernă se face tot mai mult prin proiecte care necesită fundamentare și co-participare din partea solicitanților. Asocierile interjudețene, regionale, pentru obținerea unor astfel de proiecte sunt tot mai necesare. Multe din județele sărace nu au nici experți nici alte resurse necesare angajării în proiecte de anvergură. În formațiuni regionale bine gândite acestea s-ar descurca mai ușor. Experiența regiunilor de dezvoltare fără statut administrativ arată clar că județele au continuat să acționeze ca fiind în relație de competiție și nu de colaborare atâta timp cât nu au fost reunite în formațiuni administrative regionale. Și exemplele pot continua. O descentralizare local-județeană – cu neglijarea palierului regional sau cu instituirea lui ”de fațadă” – va duce inevitabil la un gen de parohialism sau neo-feudalism , la o și mai mare fragmentare a administrației cu efecte negative clare asupra dezvoltării.

      • Domnule profesor, aveti perfecta dreptate.

        Din pacate insa, realitatea arata ca regionalizarea va fi urmata de redistributie, conform metodei de guvernare „sa luam de la cei care produc si sa dam celor care stau”.

        Din punctul meu de vedere, singura varianta corecta ar fi urmatoarea:
        1. Fiecare unitate administrativ-teritoriala (oras, comuna etc.) pastreaza U% din suma incasata local, restul mergand la judet.
        2. Din sumele astfel incasate (la care se adauga sumele obtinute din taxarea unitatilor industriale de nivel judetean), fiecare judet pastreaza J%, restul mergand la regiune.
        3. Din sumele astfel incasate (la care se adauga sumele obtinute prin valorificarea resurselor trans-judetene care nu pot fi „divizate”), fiecare regiune pastreaza R%, restul mergand, desigur, la bugetul de stat.
        4. Administratia centrala se finanteaza din sumele astfel obtinute, la care se adauga eventualele venituri obtinute din activitatile indivizibile la nivel national (sincer sa fiu, deocamdata singura pe care o pot identifica este profitul BNR).

        Simplu si etic…

        • Ceea ce spuneti pare rational. Nu am , insa, experienta necesara pentru a evalua argumentele pro și contra variantei pe care o propuneti. Si pe tema pe care o puneti in discutie rezulta necesitatea de a proiecta si discuta descentralizarea pe toate palierele ei, de la inceput. Cu un document scris, argumentat si publicat, nu numai in birouri sau direct pe proiectul de lege. Ideea ca astazi, in 2013 , fac descentralizare la nivel local si judetean si Dumnezeu stie cand o proiectez si o discut si pe cea pe cea regionala pune mari probleme. Riscul este, de acord cu dumneavoastra, ca fiecare guvernare si compozitie parlamentara sa isi inventeze propriile reguli. Si asa ne vom juca ani la rand de-a regionalizarea.

        • Puteti exemplifica mecanismul expus mai sus cu aplicarea regulilor în sistemul de educaţie, la toate nivelurile, inclusiv preşcolar? Cum s-ar aplica logica dumneavoastră în asigurarea finanţării grădiniţelor, şcolilor, colegiilor şi universităţilor din ţară?

  7. Excelentă radiografia! Și spun asta și în contextul dificil în care vă aflați ca membru CONREG. Vă înțeleg amărăciunea exprimată față de modul în care MDR a tratat eforturile CONREG, și cred că poate o reacție mai puternică din partea celui din urmă ar fi îndreptățită și poate ar fi benefică în contextul dat – mai ales pentru informarea opiniei publice. (Momentan văd deasemenea că site-ul dedicat regionalizării al MDRAP e nefuncțional)

    Despre regionalizare-descentralizare nu știu dacă mai putem discuta în acest moment în termeni optimiști. Discursul public referitor la acest proces a devenit atât de politic, încât argumentele aruncate au început să ignore orice logică de bun simț.

    De exemplu, nu știu ce „model” matematic au folosit pentru a ajunge la concluzia că: descentralizarea spre județ (responsabilități și funcții care până acum erau la un nivel superior) va duce la reducerea aparatului administrativ. Eu înțeleg din asta că vom face mai multă treabă cu mai puțini oameni la nivel de județ. Păi să ne ținem bine! Dacă până acum am avut productivitate redusă, de acu’ încolo o să plângem.

    Unde mai pui că, după cum bine specificați și dumneavoastră, momentul viitor de implementare a regiunilor administrative va fi în contextul dat unul de degringoladă administrativă de proporții în care nu se va ști unde e sus și unde e jos. Depinde, bineînțeles, cine va fi la guvernare.

    Dezbaterea publică a fost limitată și, după cum am mai scris, alambicată și prea-specializată. Argumentările în cadrul acestor dezbateri (din partea reprezentanților guvernului) au fost reduse la două-trei vorbe despre cum o să fie viața mai roz cu județele mai îngrășate din punct de vedere administrativ, cum o să chefuim pe (mai mulți) bani europeni și ce orașe vor avea „privilegiu” de a se numi capitale regionale – indiferent că în orașul respectiv economia e la pământ, șomajul e în floare și nu a trecut pe acolo picior de turist.

    • Ca de obicei, pertinenta si utila reacta dumneavoastra pe tema, domnule Ghita. Cu atat mai utila cu cat este realmente nevoie sa consolidam in spatiul public ideea ca regionalizare se face cu trei actori – populatie, politicieni si specialisti. Considerarea formala a acestora din urma – buni in situatie de concordanta a punctelor de vedere si de ignorat tacit atunci cand apar dezacorduri – duce la o regionalizare fragila, de azi pe maine, cu costuri exagerate pe care nimeni nu si le va mai asuma. Absenta dialogului public, necenzurat, intre partenerii procesului nu poate duce la o regionalizare viabila. Un diagnostic corect al situatiei problematice a regionalizarii in curs ar fi de mare folos pentru tratament si evitarea blocajului total. Desigur, persista dezacorduri intre specialisti in legatura cu numarul si configuratia regiunilor. Nu stiu , totusi, pe cineva care sa sustina ca cel mai bine este sa schimbi criteriile acceptate dupa cum iti convine sau sa treci de la proiectare fundamentata criterial la una de oportunitate voluntarista in regionalizare. Punctele de vedere exprimate in acest material imi apartin si , formal, nu sunt ale CONREG. Nu stiu, insa, vreunul dintre colegii din CONREG care are, fundamental, un alt punct de vedere.
      A fost inceputa efectiv o decentralizare a ANAF pe opt regiuni. Au fost discutate planuri similare pentru sanatate si alte sectoare. Care este stadiul lor? Cum se va lucra pe mai departe, cu descentarlizari de extensie variabila, unele pe opt si altele pe zece regiuni? De ce? Cu ce consecinte? Daca exista o teamă că regionalizarea ar putea duce la pierderea de voturi, cred ca trebuie exprimata temerea la modul deschis . Populatiei i se pot explica beneficiile iesirii din starea de fapt care perpetueaza saracia si proasta functionare a institutiilor (apeland si la descentralizarea prin regionalizare).

      • O reacție coordonată cred că este cel mai indicat în cazul de față. Știu că este destul de greu ca academician să îți asumi poziții – cu iz politic, chiar dacă nu presupun angajamente politice – care deranjează. Însă în cazul de față nu cred că există o altă opțiune.

        O astfel de reacție – tip scrisoare deschisă, mediatizată corespunzător și semnată de un număr mare de persoane – cred că poate ridica importanța acestei probleme în ochii societății civile. Apoi, continuarea spre o dezbatere care să se axeze ȘI pe probleme cetățeanului și implicațiilor la nivel de individ cred că este cam singura modalitate de acțiune, astfel încât peste 7 ani să nu asistăm la un moment tragi-comic.

        Sunt dispus să contribui chiar și în spirit voluntar la un asemenea demers – teoretic cum am făcut-o și până acum – pentru că trebuie să se înțeleagă că abordarea și soluționarea acestor probleme este mai presus de câștigul financiar al unor indivizi – fie noi, fie politicieni.

        • Din materialele publicate in ultimul timp pe Contributors rezulta destul de clar care ar fi punctele esentiale ale unei scrisori publice pe tema blocarii procesului de regionalizare :
          • Trecerea de la un proiect de regionalizare intemeiat pe expertiza CONREG si asumat de catre MDRAP, in prima parte a anului 2013, la un proiect care ignora criteriile asumate .
          • Practic, la nivel central se actioneaza in discordanta cu criteriile sustinute public de MDRAP in prima parte a anului 2013. Daca se preia acest model voluntarist de lucru, la reluarea procesului de regionalizare (in sau dupa 2014) va fi consolidat caracterul artificial, necompetitiv al regiunilor rezultate.
          • Trecerea de la opt la zece regiuni se face si prin completa ignorare a sporirii costurilor de administrare. Ideea ca oricat de multe regiuni am avea, costurile administratiilor lor nu conteaza, nu are temei. Modelul regiunilor mici nu este specific Uniunii Europene ci tarilor mici din Uniunea European , nu celor de de peste 15 milioane de locuitori.
          • Decuplarea descentralizarii de regionalizare nu poate avea decat consecinte negative pe termen lung. Guvernul procedeaza la o descentralizare a competentelor centrale spre nivelurile judetean si local fara sa fi realizat si publicat un proiect de decentralizare completa, echilibrata, care sa includa si palierul regional. Acest mod de lucru va lasa oportunitati multiple pentru improvizatii ulterioare, pentru super-fragmentarea administratiei si pentru o regioinalizare de fatada.

          Prefer sa raman sustinator si nu initiator al unei scrisori publice pe tema dat fiind posibila interpretare tendentioasa a demersului ca fiind unul strict personal (legat de implicarea mea foarte mare in proiectele de regionalizare a Romaniei incepand din 1996).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Sandu
Dumitru Sandu
Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la migrație transnațională, construcție identitară europeană și dezvoltare comunitar-regională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro