miercuri, martie 3, 2021

Conştiinţa artiştilor? Unde e?

Vorbeam zilele acestea în Piaţa Victoriei dacă e inutil ce facem noi, cei care venim acolo, seară de seară. Nu e! Şi în ’90 a fost greu. Şi atunci au rîs de noi, la început. La primul protest la care am fost, în ianuarie ‘90, cînd am ieşit pe stradă să strigăm „Jos comunismul”, „Jos Iliescu”, „Nu mai staţi în casă/ Morţii nu ne lasă”, am luat-o pe bulevard, de la Piaţa Victoriei, de la Romană, spre Universitate. Şi am fost huiduiţi de la geamuri, scuipaţi, s-a aruncat cu pungi cu apă, cu borcane. Eram tineri absolvenţi, alături de mulţi, foarte mulţi studenţi. Cel mai tare ne durea că rîdeau de noi, ne luau la mişto, ne batjocoreau. Nu străinii. Prietenii, familia.

Apoi a început Piaţa Universităţii. Singura. Cea adevărată. Şi am ajuns mii, zeci de mii, suta de mii. Nu mai eram singuri. Iar cheia, credeţi-mă, au fost doi artişti. Paţurcă şi Sterian. Cristian Paţurcă era foarte cunoscut în underground şi printre revoluţionari. Valeriu Sterian era o supervedetă. Fără ei, n-ar fi fost nimic. Fără doi mari artişti cu conştiinţă. Ei au închegat totul, prin cîntecele lor. Nu, nu l-am dat jos pe Iliescu. A cîştigat primele alegeri, din ’90, cu 87%. 20 Mai, Duminica Orbului. Dar dacă nu eram în stradă, mii, zeci de mii, suta de mii, mafia comunistă ar fi făcut de-atunci exact ce face USL acum. Dar am fost. Şi mafioţii au făcut pe ei, în loc să facă dictatura la loc. Am avut, totuşi, democraţie.

Pe atunci, noi eram trei băieţi care absolviseră Medicina. Ducu Hâncu, Andrei Iliescu, Bogdan Duţu. Ne-am zis Grupul D.A.B., iniţialele prenumelor. Din anii ’80, dădeam spectacole la clubul IMF, la Farmacie, în spatele Sălii Dalles, deep underground. Aveam, însă, şi 500 de oameni la spectacole. Am fost ameninţaţi cu exmatricularea, cu arestarea, cu toate alea. După Revoluţie, n-am putut să stăm deoparte.

Ne-am apucat iar, tot underground. Ne chemau studenţii, fiindcă nimeni nu făcea umor politic atît de bun şi-atît de dur. Foarte elegant, dar dur. Mesaj clar:  Jos Iliescu, Jos comunismul. Cu multă muzică. Paţurcă a venit la noi. Să dăm spectacole împreună. Noi cu D.A.B, el cu trupa. Apoi, într-o duminică, “Paţu” şi Vali ne-au chemat la Preoteasa, la o cafea cu nişte oameni. Ei, mari artişti, noi, nişte bieţi băieţi talentaţi.  Sterian a vorbit foarte calm, foarte lucid. Spectacole împreună. Rezistenţă pe scenă. Piaţa Universităţii n-a murit. Să le-o aducem şi celor care n-au fost acolo, care n-au înţeles. Şi am început. Cu Mihai Cîrciog de la Express, cu Alianţa Civică, în facultăţi, pe unde se putea. Şi s-a putut. Sala Palatului, de patru ori, Teatrul Naţional, Sala Radio.

Aşa, la un an de la alegerile din 20 mai, au fost peste 100.000 de oameni în Piaţa Revoluţiei, la spectacol. La un an de la mineriadă, două zile la rînd, Sala Palatului a fost ticsită, arhiplină. Şi tot aşa, cam săptămîna de săptamîna. Paţurcă, Sterian, şi noi, D.A.B, lîngă atîţia mari artişti. Care n-ar fi venit, dacă nu erau Cristi şi Vali. Mi-au dat lacrimile, văzînd că împărţim scenele cu Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Ştefan Bănică senior, Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Alexandru Andrieş, Călin Nemeş, Mircea Baniciu, Compact şi atîţia alţii. Apoi, Paţurcă şi textierul lui, Dr. Barbi, au scos Colinde din Sufletul Golanilor, cu MED-Quartet, grupul vocal din care făceau parte prietenii mei Bogan şi Andrei. Probabil aveţi discul în casă, pe undeva.

La alegerile din 1992, Ion Iliescu n-a mai cîştigat cu 87%. Prietenii şi familiile n-au mai votat cu el. În 1996, a pierdut alegerile. N-a îndrăznit să dea o lovitură de stat. Democraţia, strîmbă, şchioapă, natîngă, cum era ea, exista şi în România. E ferma mea convingere că fără Piaţa Universităţii plină în 1990, fără 100.000 de mii de oameni în Piaţa Revoluţiei în 1991, n-am fi avut-o. Iar dacă n-ar fi fost „Imnul Golanilor” şi „Doamne, vino, Doamne” şi celelalte cîntece ale lor, n-ar fi fost aşa. Cristian Paţurcă şi Valeriu Sterian au fost liantul, prin talentul şi prin vizibilitatea lor încăpăţînată, fără compromisuri, fără ezitări. Ei au ales să nu stea pe bară. Ei au ales să nu se teamă. Ei au ales să le pese şi să lupte, cu armele lor. Şi au ajutat mii, zeci de mii, sute de mii de oameni să se dezmeticească. Pînă au ajuns milioane şi milioane.

„Imnul Golanilor” şi „Doamne, vino Doamne” se aud şi în Piaţa Victoriei. Dar Cristi şi Vali nu mai sînt printre noi. Dacă ar mai fi, Piaţa ar fi plină. Iar mafia ar face iarăşi în pantaloni. Marii noştri artişti, însă, stau pe bară. Conştiinţa nu îi îndeamnă să vină printre noi. Să îi ajute şi pe alţii să se dezmeticească. Îşi văd de treburi, de concedii, de spectacole, de proiecte. Sigur, azi avem internet, facebook, bloguri. Dar marea diferenţă dintre Piaţa Universităţii de atunci şi Piaţa Victoriei de azi e că nu-i mai avem pe Cristi şi pe Vali. Nu mai avem marii artişti cu conştiinţă. Colegii lor, marii artişti de azi, au altele mai bune de făcut. Chiar aşa? Chiar nimeni? Chiar vă e teamă? Chiar nu vă păsa? Chiar nu vă e ruşine? Cristi şi Vali. Doamne, mi-e atît de dor de ei.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. ,,La ce bun poetii in vremuri de restriste?”, intreaba anistoric Hölderlin. Cu atat mai mult astazi, in babilonia globalista, cand terorismul financiar-mediatic-politic ii transforma pe artisti in slujitori ai kitsch-ului, pentru a masifica sufletele si mintile sarmanilor anonimi. Artistii autentici au constiinta in doliu permanent, caci inteleg ireversibilitatea smintirii colective.

  2. Hartiștilor, unde sunteți?
    Hai cu Cântarea lui Băsescu, cârmaciul neînfricat, liderul de geniu, democratul diafan :)

  3. „Marii nostri artisti” ?!
    Aia care mor de foame cu pensiile si cu salariile castigate in statul roman democratic?!
    Cred ca glumiti, mi-amintesc bine umilinta de care vorbea marele actor Ion Lucian, va amintiti?!
    Dvs credeti ca vreun artist ar veni azi sa protesteze si sa-l sustina pe Traian Basescu, cand artistii abia supravietuisc in timp ce politicienii Romaniei fura pe rupte si li se falfaie de democratia romaneasca, asta in timp ce averile le cresc bine mersi cu toata criza asta ce le-a adus austeritatea romanilor de rand?!
    Glumiti, cred….. !

    • Oare chiar nu intelegeti ca nu este vorba de persoana lui Basescu? pe care sinteti liber sa o simpatizati sau nu? Basescu nu e vesnic, e la ultimul mandat, oamenii din piata victoriei nu sprijina persoana lui Basescu, ci incearca sa apere niste valori deloc abstracte, cum ar fi democratia, independenta justitiei, separarea puterilor in stat. Nu vom mai avea sansa unui alt Ratiu, dar inca nu am pierdut definitiv sansa democratiei. Pentru asta lupta oamenii din piata. Cit despre Traian Basescu, va recomand articolul dlui Vlad Zografi

  4. Fericiti cei saraci cu duhul!
    Nu mai intinati numele celor care nu mai sunt!
    Va asigur ca si-ar fi inceput protestul din 2009! Tot dupa alegeri! … alea tot furate!

    Basescu Traian – langa Adrian!

  5. Doamne ce frumos ati evocat inceputul Pietii Universitatii si a celor doi mari artisti martiri ai Romaniei! Fiind departe de Bucuresti am urmarit cu emotie tot ce s-a intamplat atunci in strada. Imi amintesc cum in 28 ianuarie 1990 cativa tineri curajiosi ati iesit in strada si ati spus „daca va fi nevoie, vom face inca o revolutie, si inca o revolutie…” la care PM petre roman va pus la punct sa va vedeti de treaba. Atunci am inteles cine a luat puterea in Romania.

  6. exista un mare adevar pe care nu il spuneti.. atunci exista un inamic: FSN-ul si Ion Iliescu care reprezentau raul la modul absolut pt cei din piata si o „gura de oxigen” numita PNL+ PNT-cd.. era vorba de o lupta surda contra unei continuitati a comunismului.. acum nu mai exista un inamic atat de puternic sau nu mai exista gura de oxigen?.. este foarte greu acum sa te strecori intre USL si PDL.. ori esti acolo ori esti dincolo.. si in ambele vedem umbrele trecutului comunist ( USL-ul lui Iliescu ) sau Securist ( T Basescu- seful comunist din Anvers-ul capitalist)… raul este in amebele tabere asa ca simti o anumita scarba, iti iei o carte si citesti.. P Victoriei este spatiul lui MRU sau cum s-ar spune tinerii utecisti de ieri marii democrati din sie de astazi..

Lasă un răspuns la ania Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Hancu
Alexandru Hancu
Alexandru Hancu a lucrat pentru BBC si este unul dintre creatorii site-ului happyfish.ro.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Lumea, America, Waze și BigTech

Nu doar comportamentul agresiv și arogant al oligopolurilor digitale, impactul lor politic și social ci și atmosfera generală din interiorul acestora marcată...

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Aterizarea forţată a unui avion de pasageri Il-18 în Cipru şi fenomenul globalizării (24 februarie 1962)

Când se mai întâmplă să citesc studii privind globalizarea şi despre zgomotoşii critici ai acestui fenomen, gândul îmi zboară către un incident...

Suveranitatea economică: între sloganuri și realități

În discursurile unor politicieni și în scrierile unor jurnaliști și economiști români, este prezent adesea sloganul suveranității economice. Concepția economică exprimată de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.