Faptul ca establishmentul politic romanesc (Parlament, guvern, partide, presedintie) e putred nu mai trebuie dovedit. Este, cum se spune, self-evident. Speranta se numeste societatea civila, un concept vag, nebulos, ambiguu. O spun in cunostinta de cauza, am scris carti pe acest subiect. Societatea civila nu este aceasi lucru cu cea politica si nici n-ar trebui sa fie. Nu ea are menirea sa rezolve tensiunile politicului. Sa luam trei exemple: Ungaria, Rusia, Venezuela. In aceste tari alienarea celor de la putere in raport cu fortele democratic-liberale este incontestabila. Riposta nu este insa recursul la violenta, ci acel lung mars al rezistentei civice fara de care sansele noastre se destrama definitiv. Nu e vorba aici de resemnare, de defetism, ci de realism.
Problema este cum se poate iesi din acest cul-de-sac? Intr-un stat de drept, chiar unul fragil si imperfect, solutia problemelor politice este negocierea, dialogul, nu violenta. O prefer pe Hannah Arendt lui Sartre. Sigur, minciunile in politica alimenteaza atractia spre violenta a celor mintiti. Cu cat mai flagrante minciunile, cu atat mai puternic acest magnetism.
Exista ceea ce se cheama un prag al suportabilitatii, iar cand acesta este trecut, nu trebuie sa ne miram ca se ajunge la confruntari deloc pasnice. Cei care detin monopolul violentei legitime nu trebuie sa uite ca acesta e un rezultat al unui contract. Daca incalca acest contract in mod constant, cealalata parte are dreptul sa protesteze radical. Asa incep revolutiile…
Mutenia si gafele guvernantilor sunt strigatoare la cer. Dar vocile societatii civile, ale protestuui legitim, ale nesupunerii civice, trebuie sa-si pastreze luciditatea. Suna utopic? Nu cred. Revolutia „Solidaritatii” in Polonia a fost non-violenta si auto-limitata. Pe scurt, chiar si in momente de incandescenta revolutionara, nascute din constiinta falimentului pseudo-elitei politice, democratii isi pastreaza calmul. Timp in care se organizeaza, gandesc strategii, le traduc in actiune, mentin vie ceea ce Hegel numea constiinta nefericita, ori, altfel spus, spiritul unei negativitati care refuza sa capituleze. O precizare: orice asemanare cu situatia Romaniei de azi nu este deloc intamplatoare, ci chiar dorita…
Se contureaza tot mai mult o stare de dezamagire si depresie.
Se pare ca am ratat ca popor o ocazie ce apare doar o data la o generatie.
„Punct si de la capat” a devenit dar un alt slogan de campanie, care a dat bine in noiembrie 2014 si a expirat in noiembrie 2015.
Dinspre presedintele Klaus Iohannis nu a venit decit un vag parfum neindeminatic de exercitiu calp de imagine publica, o grotesca inactivitate si o obedienta (asumata? impusa?) a acestuia fata de clasa politica si sistemul ce in fond l-a propulsat (mai bine zis infiltrat) in scaunul prezidential.
Nici un cuvint despre o eventuala lustratie a celor ce au facut politica in ultimii 25 de ani.
Nici un cuvint despre limitarea privilegiilor (imunitate si restul…)
Nici un cuvint despre reducerea numarului e parlamentari.
Nici un cunvint despre o reala depolitizare a aparatului de stat.
Nici un cuvit despre reale condamnari si reale confiscari de avere (mai mult de 2-3 ani cu suspendar si/sau eliberare conditionata dupa nici un an de dupa gratii).
Nici un cuvint despre limitarea mandatelor .
Nici un cuvint despre rescrierea constitutiei si schimbarea din temelii a sistemului de legi si ordonante ce au facut posibila „innobilarea cu impunitate” a unei hidre politce transpartinice.
Sa fie oare Klaus Iohannis ultima mare dezamagire a acestui popor? Sedintele de consfatuire in care se vede tovarasul Mihalache la dreapta lui…numirea unu aparatcik ortododox-spalator de plagiate precum Cimpeanu in functia de prim- ministru, relegitimarea partidelor prin consfatuirile (oare ce le-a promis…ca ii scapa, ca ii spala, ca nu le atinge bazele reale ale puterii??) facute cu usile inchise saptamina trecuta…tind sa il contureze ca cel mai insidiios si mai viclean personaj politic din ultimii 25 de ani. Inca nu l-a egalat pe Iliescu, nu a avut nevoie de mineri sau de jandarmi, dar a stins si ucis in fasa o miscare reala de protest ce tinea in ea germenii innoirii. Calul troian suprem si-a facut datoria.
Aveti foarte multa dreptate, dle Profesor Tiosmaneanu!
Problema e ca acest concept vag, nebulos, ambiguu numit societate civila e vazut de comilitoni si de adversarii ideilor protestatarilor foarte diferit: primii le acorda competenta si autoritate infinita, ceilalti ii considera golani, declasati, viermi, ciumpalaci.
democratii trebuie sa ramina lucizi
nu cred ca amestecind parlamentul cu presedentia de azi e dovada de luciditate
nu sint un adept al neamtului rominesc,dar nu accept sa fie comparat cu hoti
faptul ca realizeaza ca anticipatele ar produce mai mult rau decit bine ptr o parte a societati,e dovada de luciditate.
doar participind la civilizarea mindrului popor,ani dupa ani,poti ajuta sa ramina confruntarile la nivel verbal
Domnule profesor,
Tema pusa in discutie ar necesita o abordare mult mai laborioasa. Eu m-as referi doar la afirmatia din prima propozitie : „Faptul ca establishmentul politic romanesc (Parlament, guvern, partide, presedintie) e putred nu mai trebuie dovedit. Este, cum se spune, self-evident. ”
Nu cred ca este aprecierea cea mai potrivita. Teoretic, parlamentul, guvernul, presedintia ar trebui sa fie alcatuit din reprezentanti ai natiei care sa fie mult peste nivelul mediu al acesteia ca pregatire, inteligenta, intetelegere a realitatilor tarii si a celor din lume si altele. Or noi constatam ca acestea sunt la nuivelul mediu sau chiar mai jos, dar putred este prea mult. Dupa o dictatura sau regim autoritar, populatia nu are nici cunostintele si nici exercitiul democratic. Nu stie cum sa-si aleaga reprezentantii. Trebuie sa treaca mai multe generatii. Vedem ca si la alte state cu pretentii de democratii consolidate, in parlamentele lor si chiar presedinti sau prim ministri nu sunt de cea mai buna calitate. Nu vreau sa dau exemple concrete, dar se gasesc suficiente si in Europa si peste ocean. Acolo unde strada a incercat sa-si aleaga liderii si ma refer la nordul Africii, Orientul Mijlociu, Ucraina si altele a rezultat mai mult haos decat sisteme democratice su au fost promovati lideri nepotriviti. Indemnul unor ambasade de a transforma Piata Universitatii intr-un soi de Maidan nu cred ca ar trebui urmat.
Stiu ca ati absolvit sectia de sociologie, dar mediul in care ati trait in Romania, cu parere de rau o spun, nu cred ca a facut posibila o buna cunoastere a cetateanului mediu din Romania, mai ales ca era si unalt fel de regim politic in care acesta nu se prea exprima. Dar acesta este cel care formeaza baza alegatorilor, el inclina balanta, iar pana va constientiza rolul sau si cine sa-l reprezinte si sa-l conduca mai trebuie sa treaca ceva vreme.
Dvs cum stati cu constiinta, ca sa publicati aceasta instigare la „confruntari de loc pasnice”?
Aveti de raspuns la aceasta intrebare, pentru ca DA, situatia politica a Romaniei este clar insuportabila, dar si pentru ca NU!!!! solutia nu este doar una, violenta despre care spuneti doar ca nu v-ar mira!
Ori nu realizati gravitatea momentului istoric pe care-l traieste astazi RO, ori nu aveti aceleasi prioritati ca cele exprimate, cu fermitate, inteligenta si demnitate, de catre tinerii protestatari, care-i problema dvs???
Vi se pare responsabil, sau constructiv, sa puneti „=” intre Ponta, Oprea, Dragnea, si Iohannis?
Probabil ca, la fel ca alte comentarii in care nu va aplaudam, si acesta va fi cenzurat…nu e grav insa, decat pentru cei care cenzureaza, pentru ca apoi sa se planga de coruptie!
Domnule Falstaff.
Cind vom mai avea ca popor parte de o asemenea trezire si emulatie? Pb ca peste inca alti 25 de ani.
Semnul = il pun eu, dar intre Iohannis si Iiescu.
Iliescu a adus minerii si a distrus cu bita si bocancii societatea civila, mugurii tineri dar creativi a unei reinnoiri a tarii si a unei reparatii ce se cerea infaptuita dupa 45 de ani dictatura comunista. Sunteti sper de acord ca nu a fost suficienta executarea lui Ceausescu…
Johannis nu a avut nevoie de mineri.
El „doar” a tergiversat, a relegitimat partidele, a tras de timp si a sprijinit sistemul ce l-a propulsat presedinte.
A facut-o prin tacere si lipsa totala de angajament.
E drept, nu s-au folosit bitele sau bastoanele …dar din nou „Rominia libera” umbla nauca cu capul spart si avintul sfarimat.
Uitati o enumerare succinta si deloc exhaustiva a „armelor” lui Iohannis:
Nici un cuvint despre o eventuala lustratie a celor ce au facut politica in ultimii 25 de ani.
Nici un cuvint despre limitarea privilegiilor (imunitate si restul…)
Nici un cuvint despre reducerea numarului e parlamentari.
Nici un cuvint despre o reala depolitizare a aparatului de stat.
Nici un cuvint despre reale condamnari si reale confiscari de avere (mai mult de 2-3 ani cu suspendar si/sau eliberare conditionata dupa nici un an de dupa gratii).
Nici un cuvint despre limitarea mandatelor .
Nici un cuvint despre rescrierea constitutiei si schimbarea din temelii a sistemului de legi si ordonante ce au facut posibila “innobilarea cu impunitate” a unei hidre politce transpartinice.
Pareti a fi oripilat de un posibil apel /recus la violenta.
Da, e posibil sa vedem si asa ceva in viitor.
Clasa politica a scapat 100% nevatamata din mica noastra revolutie avortata.
Cetatenii s-au trezit iar cu „iluzii sparte”, ceea ce duce doar pe de o parte la resemnare (o alta boala a poporului nostru din ultimii 25 de ani) dar si la antagonizare si radicalizare a tensiunilor dintre clasa politica si populatie.
Sa ne fereasca sfintul ca intr-un viitoar noiembrie dorinta de distrugere a sistemului sa fie mai mare decit resemnarea. Poate fara sa vrea nimeni…in noiembrie 2015 s-au sadit semintele unei viitoare reglari de conturi.
Vom vedea…va fi la urne? Sau cu molotov-ul?
nu e vorba de instigare.. orice autor are o doza mai mare sau mai mica de subiectivism; probabil starea emotionala afecteaza prea tare, uneori, obiectivitatea unui autor, implicit a textului sau. pericolul in cazul autorului e ca ajunge sa astenizeze unii cititori, mai intransigenti cand vine vorba de bs si stil vs obiectivitate.
Cum putem fi siguri că o „conștiința nefericită” poate fi motorul unor acțiuni sociale care să se desfășoare în sensul binele public? Să privim cazul actual al unui fost președinte. După devoalarea unei mari părți din mandat, asupra căruia indubitabil și-a pus amprenta ”conștiința” sa, îl vedem din ce în ce mai nefericit. La ce ne-am putea aștepta de la o astfel de „conștiință nefericită”? „Spiritul unei negativitati care refuza sa capituleze” nu funcționează și în sensul perpetuării unor comportamente antisociale? Poate fi credibil în a fi luat drept un viitor stârpitor al corupției? După el, corupția nici nu este un flagel real, este o făcătură a unui ambasador și a unor instituții care perpetuează „spiritul unei negativitati care refuza sa capituleze” în fața unor spectacole de butaforie scrise de Ion Cristoiu, cu Elena Udrea în rolul principal. Apoi „negarea negației” nu este chiar „spiritul unei negativitati care refuza sa capituleze”? Mai avem puțin și-i dăm totală dreptate lui Marx…și lui Ion Cristoiu?
Eticheta ”establishment putred” nu are nici o acoperire. Daca dl. Tismaneanu a uitat, acest establishment a adus Romania in NATO si UE, a crescut de 4 (patru) ori PIB-ul pe cap de locuitor si a construit institutiile fundamentale ale democratiei. A, ca unii (in nici un caz nu toti) oamenii politici sunt corupti, inculti, nepregatiti, foarte adevarat (si asta e valabil in toate tarile lumii), dar de aici pana la a pune sub acuzatie intreaga clasa politica e mare distanta, ca de la democratie la dictatura: pentru ca numai nazistii si bolsevicii aplica principiul responsabilitatii collective si ataca clasa, rasa sau culoarea (pielii ori politica, tot una).
marxologie elementara: clasa politica nu este totuna cu clasa sociala. sunt concepte diferite :)
Oare cum sa intelegem, noi oamenii de rand, reactiile recente ale fostului presedinte fata de EU, fata de SUA, fata de multe altele? Sa fie manifestarea aceleiasi putreziciuni a establishmentului politic romanesc? Sau face parte dintr’o strategie mai ampla pe care noi, oamenii de rand, nu o putem pricepe? Pentru ca pana sa candideze Iohannis la postul de „ultima mare dezamagire a acestui popor” (eu personal nefiind dezamagit pentru ca nu m’am lasat niciodata amagit de imaginea lui electorala) trebuie sa intelegem putin ce s’a petrecut in ultimii ani, ultimii 10 ani… eu asa tind sa cred.