miercuri, februarie 8, 2023

Consubstanțialitatea dintre poezia lui Ion Barbu și matematica lui Dan Barbilian, în prezentarea lui Bogdan Suceavă

Studiul recent apărut al lui Bogdan Suceavă – „Adâncul acestei calme creste – Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund” [1] examinează conexiunile dintre corpul de idei pe care e construită poetica Jocului secund a lui Ion Barbu și corpul de idei pe care e construită opera matematică a lui Dan Barbilian. Înțelegerea acestor conexiuni este condiționată (1) de cunoașterea cronologiei experiențelor matematice, poetice și existențiale ale lui Dan Barbilian, în anii ’20 ai secolului trecut și (2) de cunoașterea, cel puțin calitativă, a Programului de la Erlangen, al lui Felix Klein.

(1) Să ne referim mai întâi la cronologie:

În toamna lui 1920, Barbilian absolvă Facultatea de Științe a Universității din București, cu o anumită întârziere, produsă prin întreruperea studiilor din cauza războiului. Primește curând o bursă din partea Ministerului Instrucțiunii, pentru a studia în Germania. Contrar sfatului lui Gheorghe Țițeica de a alege Hamburgul, spre a lucra cu unul dintre geometrii cu cea mai intensă activitate creatoare în perioada imediat următoare războiului mondial, anume Blaschke, Barbilian alege Göttingen-ul, fascinat de perspectiva de a studia cu marele Hilbert – care era atunci pe cale de a intra într-un declin pronunțat. Ajuns în Germania, fascinația Crailor... învinge fascinația matematicii, iar periplul german al lui Barbilian se încheie decepționant.

Chiar în situația în care succesul său ca matematician părea îndoielnic, iar cel de poet părea evident (1927), Barbilian afirmă:

Mă stimez mai mult ca practicant al matematicelor și prea puțin ca poet, și numai atât cât poezia amintește de geometrie. Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește cu poezia.

Întors în țară, cariera lui Barbilian, grav periclitată de eșecul studiilor neonorate, este salvată de Gheorghe Țițeica, prin invitația de a se înscrie la doctorat; își susține teza în 1929 și, prin această reușită, intră într-o nouă etapă a vieții de matematician.

Tot în 1929, Barbilian trimite spre publicare poeziile care vor constitui Jocul secund; în 1930, volumul primește Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români.

Așadar, 1929 este anul în care Dan Barbilian își începe cariera de matematician matur, în care Ion Barbu își pregătește un debut editorial de mare succes, și totodată renunță la poezie. De aici încolo, valențele sale creatoare par să fie mai bine valorizate de matematică, decât de poezie. Universul nou, creat prin matematică, pare să aibă mai multă concretețe, mai multă iradiere în lumea spiritului și este mai inteligibil decât cel creat prin poezie [2].

(2) Să ne referim acum la Programul de la Erlangen:

În 1872, Felix Klein, în vârstă de 23 de ani, a fost numit profesor de matematică la Universitatea din Erlangen [3]. Conferința inaugurală pe care a prezentat-o la instalarea sa, conform uzanțelor din învățământul superior din Germania acelui timp, a intrat în istoria matematicii ca Programul de la Erlangen. Titlul propriu-zis al conferinței este Considerații comparative asupra cercetărilor geometrice recente.

„Programul …” apare cam la două generații după crearea geometriilor neeuclidiene, de către Lobacevski, Bolyai și Gauss. Aceste noi geometrii au fost produsul inspirației unor minți geniale, și nu consecința urmării unei anumite strategii a cercetării. Neajunsul unei asemenea abordări este înlăturat de Klein, prin „Programul” său: noutatea constă în definirea unei geometrii nu într-un plan sau în spațiul obișnuit [4], ci pe o varietate oarecare [5]. Anume, o geometrie era definită de Klein prin proprietățile de invarianță ale varietății la un grup de transformări [6]. După Klein, importantă pentru înțelegerea unui spațiu matematic este investigarea a ceea ce nu se schimbă, a ceea ce rămâne invariant, indiferent ce transformare ar suferi.

Programul de la Erlangen reprezintă pentru geometrie un principiu cu forță ordonatoare analog sistemului periodic al elementelor pentru chimie, afirma Richard Courant. El introduce claritate, conciziune, ordine în jungla obiectelor matematice.

Pentru cititorul român, este o coincidență fericită faptul că o monografie esențială pentru înțelegerea Programului de la Erlangen, anume Prelegeri despre dezvoltarea matematicii în secolul al XIX-lea, a lui Felix Klein [7], a ajuns în librării cu câteva luni înaintea cărții lui Bogdan Suceavă. Traducerea aparține regretatului Mircea Iosifescu, reputat specialist în domenii matematice dezvoltate în cartea lui Klein, abordate din perspectiva aplicațiilor acestora în fizica cuantică. Mai mult decât atât, cultura umanistă a traducătorului i-a permis elaborarea unui aparat critic complex, în care evenimentele istorice, aspectele biografice, sursele epistolare conținute în vasta corespondență purtată de marii matematicieni ai secolului XIX și evocată frecvent de Klein, constituie o matrice în care aspectele pur științifice nu apar ca expuneri rigide ale rezultatelor matematice, ci ca voci într-o polifonie seducătoare. De aceea, Prelegerile lui Klein pot constitui, pe porțiuni, o lectură extrem de utilă și pentru persoane fără pregătire matematică specială.

(3) Care este legătura celor de mai sus cu poezia lui Ion Barbu?

Aserțiunea centrală pe care o propune Bogdan Suceavă este că poemele din Joc secund extind până la o poetică explorarea unei abordări generale, care în matematică a fost anunțată prin Programul de la Erlangen … Important, pentru transferul abordării matematice în poezie, e că „ideea de invariant e asociată ideii de frumos: este estetic și esențial să descrii în poem ceva ce nu se schimbă: invariantul, remanentul. Poezia devine astfel un joc al imaginației și al  inteligenței; nu este oare un act de maximă inteligență și o esențializare a lumii identificarea unui invariant?”

Modul în care poate fi matematizată și modul în care poate fi poetizată lumea urmează aceleași norme de conciziune, după autorul nostru. Prin urmare, atât poezia lui Ion Barbu, cât și matematica lui Dan Barbilian sunt extrem de greu accesibile, și aceasta nu dintr-o căutare frivolă a ermetismului, ci din consecvența de a urma o distilare a formei, de sorginte gaussiană. „E irelevant câți contemporani pricep, important e adevărul, cel la care oricum ajung puțini”, spune Barbilian, referindu-se la unul din cursurile sale predate studenților matematicieni.

Partea poetică și partea matematică a operei lui Barbu / Barbilian „nu pot fi separate, ci trebuie gândite împreună. Nu doar că aparțin unor domenii diferite ale creativității umane, dar conțin și idei de profunzime și de o mare dificultate, iar sarcina pe care ne-o asumăm aici e de a aduce lumină asupra conexiunii ce reunește acest câmp de idei. Miza discuției e că abia ținând seama de această dualitate a construcției literare din Joc secund putem înțelege poetica celui mai interesant dintre autorii modernismului românesc, un caz unic și greu repetabil în istoria literaturii”. [8]

Pentru explicarea acestei dualități, eseul lui Bogdan Suceavă poate fi considerat, în opinia mea, unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului 2022.

Referințe și note

[1] Bogdan Suceavă: Adâncul acestei calme creste – Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund, Polirom, 2022

[2] Schimbarea de accent între ponderea poeziei și a matematicii în preocupările lui Barbilian nu trebuie înțealeasă simplist, ca o basculare mecanică între două stări. Interesul pentru poezie și cel pentru matematică au coexistat întotdeauna, cu ponderi diferite, în spiritul său. A se vedea, de exemplu, Gerda Barbilian: Ion Barbu – Amintiri, Editura Cartea românească, 1979.

[3] Acum, Universitatea Erlangen – Nürenberg.

[4] „Planul” este spațiul euclidian bidimensional, iar „spațiul obișnuit” este spațiul euclidian tridimensional.

[5] O varietate poate fi, de exemplu, un paraboloid de rotație, adică un corp obținut prin rotația unei parabole în jurul axei sale de simetrie.

[6] O transformare poate fi, de exemplu, o translație sau o rotație în plan. Dacă prin aplicarea a două translații succesive, transformarea obținută este tot o translație, spunem că translațiile formează un grup de transformări. Dacă un obiect matematic nu se schimbă atunci când asupra lui acționează transformarile unui grup de transformări, spunem că acel obiect este invariant la grupul de transformări respectiv.

[7] Felix Klein:Prelegeri despre dezvoltarea matematicii în secolul al XIX-lea, traducere, note și îngrijire ediție: Mircea Iosifescu, Editura Academiei Române, 2018, disponibil pe eMAG:

https://www.emag.ro/prelegeri-despre-dezvoltarea-matematicii-in-secolul-al-xix-lea-volumul-i-ii-felix-klein-680-pagini-fhh-c-01/pd/D638NVMBM/

[8] Citatul este extras, ca și cele anterioare, din [1]. Autorul prezentului articol a preluat și în alte locuri formulări din [1], însă nu le-a semnalat pentru a nu segmenta prea mult parcurgerea textului.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Se spune ca si Eminescu ar fi fost pasionat de matematica. Si cind te gindesti ca-n scoala romaneasca se facea impartirea intre uman si real, un fel de despartire a poeziei de matematica.
    Nici nu stii cum sa privesti, e matematica poezie, sau poezia matematica?
    Se pare ca si Celibidache ar fi cochetat cu matematica! Are si muzica legatura cu matematica!?

    • Celibidache avea studii de matematica, filozofie si muzica la Universitatea din Iasi.

      Muzica polifonica (adica asta occidentala modernă cu care suntem obisnuiti) este matematica pura de la un capat la altul. Mai cu seama de la Bach incoace. De fapt in epoca lui, Bach nu era considerat atat de mare compozitor, pentru ca era considerat mai mult matematician decat artist de catre comunitatea artistilor.

      De aceea au putut sa faca programele pe calculator care cântă efectiv partituri (MIDI players), sau mai recent programe de inteligenta artificiala care „compun” la fel de bine ca un compozitor uman.

      Mai exista si altfel de muzici, care se canta mai mult prin orient acum, care au mai putin de a face cu matematica si mai mult cu poezia.

  2. multumiri pentru articol; daca inteleg bine din nota [6] o ïnterpretare” mecanica, simplista, a obiectului invariant din matematica in poezie ar fi simetria, expusa perfect in Glosa lui Eminescu. Dar interpretarea asta nu are „joc secund” asa cum o vedea Ion Barbu, adica faptul ca sub estetica (sintaxa, prozodia, ritmul) versului, dincolo de suma cuvintelor, se poate deslusi o idee de sine statatoare, care amplifica mesajul continutului. Un fel de sinestezie (o intrepatrundere a simturilor care poate amplifica perceptia)

    O intrebare: un obiect matematic invariant la un grup de transformari, poate fi considerat tot invariant daca isi schimba proprietatile dupa una din transformarile din grup (apoi revine)? Si cat din invariabilitate e conferita de proprietatile obiectului, si cat de grupul de transformari ales?

  3. S-au emis nenumărate ipoteze hermeneutice despre ´Riga Crypto´, tipic pt. poezia simbolistă, ermetică sau spiritistă : spiritistă, știut fiind că poetul se folosea regulat de diverși adjuvanți chimici pt. inspirație, ocazional și pt. augumentarea potenței virile, ca să zic așa, în general pt. transă ( vreun fel de tantră ). Poemul ermetic are atât de multe sensuri, o infinitate sau mai multe, n infinități, tocmai pt. că nu are niciunul. Dar aventurile mistico-politico ale lui Dan Barbilian chiar nu meritau nicio mențiune, nicio notă de subsol, măcar așa, de formă, pt. a-i ațipi pe amarnicii și neadormiții vigilanți ?, vreun derapaj juvenil din prea-plinul vitalității creatoare ? Digresionez, pt. că tot e iureșul ăsta cu Vulcănescu ( ´Jos labele de pe Vulcănescu !´ ) și e iar la modă să se strige morții : tocmai reciteam, mai nedumerit și cu ochii mai cercănați, prin textele dnului A. Pleșu, în stilul inimitabil, inegalabil și inimaginabil, despre Nae, Țuțea, Crainic și alte icoane ale românismului curat, adevarate apologii extatice, dupa ce își luase rezerva ´critică´, avertizând, de pildă, contra ´idolatrizării sforaitului lui Țuțea´, altminteri om foarte întreg și perfect circular, acest ´Chesterton românesc´, deși s-au sugerat și alte simetrii, mai apropiate ( există și fukuyame de Carpați sau scrutoni danubieni, prin cine știe ce sincronicitate conservatoare sau ceva cu rizomi ) … Dar însuși Chestertonul englez ( G. K.), adică originalul, era catolic întrucât era maurrassian și mai era și cam antisemit, ocazional – în spiritul epocii și al familiei, detalii, desigur, pe lângă anvergura lui histrionică ( nu știu cum cineva mai poate citi fără să râdă eseurile lui religioase, au vrut chiar să îl canonizeze !, iată o sugestie). Singurul reproș, glumeț, pe care i-l făcea dnul Plesu lui Țuțea, era că îl făcuse pe Ceaușescu mare patriot. Că Țuțea mai fusese și marxist, hegelian, revoluționar și, prin consecință, legionar, ce contează ? Impresia e că intelectualii democratici, delicați și nostalgici, îi venerează pe interbelici ( pe cei de dreapta ) tocmai pt. radicalismul lor, pt. ´virilitatea´ lor, de oameni încercați, căliți, trecuți prin Istorie, dar e o tipică eroare de optică, pt. că acești așa-ziși ´conservatori´ erau mai toți rebeli, anarhiști, nonconformiști, profeți, activiști și militanți, dadaiști, într-un cuvânt, revoluționari, și îi disprețuiau pe parinții lor burghezi și tocmai prea ´conservatori´. În fine, interesant mai e că dnul Pleșu scria la fel de bine, ba chiar mai bine, la treizeci de ani ca la șaptezeci, atât ca formă cât și ca fond. Retrospectiv, lucrurile se simplifică și clarifică mult, se cern, se geometrizează, cum ar fi zis poietul …
    Măcar câteva vorbulițe, acolo, de dragul acurateții. Uite câteva rime foarte ´inspirate´ sau injectate, deși nu foarte ermetice, ale poetului Ion Barbu :
    „Mărire ţie, Führer, veşnic ţie!
    Legiunea-aşterne verdele covor,
    Să merg în pas de altă-Alixăndrie,
    Spre Indii şi spre împăratul Por!”
    Cam așa, și mai sunt, acesta este, adică era, omul.
    Acuma, o fi fost vreo tangență misterioasă între poezie si matematică în cazul particular al lui Barbilian, nu tocmai normal, altminteri total paralele, dar mai zicea poetul-matematic : ´„Ca matematician, socot că ştiinţa este aliata ordinii legionare”, matematică legionară ditirambică, tot un fel de fizică ariană.

    • Adeziunile legionare (sau direct catre sursa national-socialista) sunt inexcuzabile.
      Tangenta misterioasa intre poezie si matematica de care amintiti poate fi insa explicata de dorinta de a gasi si promova logica, reguli si dreptate cu scopul de a face mai buna o societate corupta, netransparenta, injusta social.
      Faptul ca a crezut minciunile legionarilor, dar mai ales ca a ignorat violenta si criminalitatea acestor indivizi care nu au facut nimic constructiv pentru Romania, este fie un act de disperare fie de „ratacire intelectuala”.
      Sa dea Domnul sa nu mai trecem prin aceste momente, in care multi pot fi pacaliti.
      BTW, ce parere aveti despre ce se intampla zilele acestea in Tel Aviv?

      • Democratia din Israel este foarte rezilienta.
        Si este timpul sa iasa de sub tutela (proces inceput odata cu Menahem Begin) fondatorilor ei askenazim cu prea multe tendinte culturale rasiste, ca de altfel toti intelectualii care au fost si inca sunt atat de incantati de radicalismele teutonice si galice.
        Ben Gvir este doar un derbedeu provocator.

    • Exista un volum de versuri ale lui Arghezi (editura Viata Romaneasca, 1980) cu o prefata foarte interesanta de Ion Caraion care spune multe lucruri interesante despre Ion Barbu. Mai interesante decit articolul de mai sus.

      • Corect, tocmai asta reclamam. Presupun că și în lucrarea recenzată tot ( doar ) despre ´poezie și matematică´ e vorba, deși însusi Barbilian, care se considera mai ales matematician ( poezia fiind un ´joc secund´ ), după cum arăta citatul de mai sus ( : „Ca matematician, socot că ştiinţa este aliata ordinii legionare”. ), credea că matematica se intersecta cu, să zicem, ´politica´. În rest, e evident că poezia ermetică era o speță de ´artă abstractă´. Alexandre Ciorănescu a scris prin anii 70 o monografie despre Ion Barbu, în spaniolă, tradusă și în engleză.
        Oricum, nu văd de ce nu ar trebui să depășim un cadru tematic dat. Dar nu despre simpla și banala ´politică´ e vorba, ci de mistica revoluționară legionară, de care nu se poate face abstracție, pur și simplu. Nu era Dan Barbilian singurul în felul său, studiase în Germania în vremea ascensiunii Fuhrerului. V. de ex. ´Hitler’s Math´, în ´Premonitions of Disaster´, de Abraham Fraenkel. Cazul lui Ludwig Bieberbach e mai cunoscut, cu a sa Deutsche Mathematik și ´arianizarea´ matematicii, etc. Un ex., sintetic : … Deutsche Zukunft drew its own conclusions: German mathematics is rooted in blood and soil … Felix Klein ( care nu era totuși antisemit ), de ex., credea că intuiția ( Anschauung) ar fi caracteristică ´rasei teutone´ iar analitica axiomatizată raselor ´iudeo-latine´, bănuite tradițional de romantici de ´raționalism abstract´ etc. Strivește corola cu minuni. Intuiționismul în matematici avea oarecare legături cu vitalismul și istoricismul sau cu ´holismul´ ( Gestalt ) la modă pe la înc. sec. 20., cu unele presupoziții biologiste și rasiste.
        Cred că niciun critic care se respectă nu ar omite să menționeze logodna lui Ezra Pound cu Fascismul italian ( chiar dacă dnul Patapievici, mult prea subtil, preferă să vadă în Pound ´un fel de socialist libertar´ … ) , cu atât mai mult cu cât acesta avea un rol esențial, chiar dacă fantezist, în utopia lui vorticistă. Așa și cu sinestezia modernistă a lui Barbilian. Problema este aceea a relației modernismului cu Fascismul și cu utopiile totalitariste, mai larg, s-au scris lucrări importante despre subiect. O ´politică a esteticii´, cum s-a spus, visul unei revrăjiri și revitalizări ´totale´ sau ´organice´, a lumii prin artă, prin Gesamtkunstwerk, de la ´total´ la ´totalizator´ nefiind prea mulți pași ( sintagma ´Stat total´ a apărut mai întâi în Fascismul italian, cu sens pozitiv). Estetizarea politicului, cum faimos denumise Benjamin Fascismul, își avea corelativul într-o politică a estetismului, moderniștii visau și ei la crearea unui ´om nou´, prin arta lor, a unei noi umanități prometeice autoglorificate ( Alisăndria lui Barbilian) , flirtând uneori deschis cu proiecte eugeniste. Unii avangardiști, futuriști, suprarealiști, au mers cu bolșevicii, alții cu fasciștii ( Fiume era adevarată Mecca a modernismului sub domnia ´Primului Duce´, Gabriele D´Annunzio ) iar alții, ca tânărul Cioran sau Wyndham Lewis, au simpatizat și cu unii și cu alții. Știa el Platon ce știa când voia să-i dea afară pe poeți ( nu pe toți ! ) și ´esteți´, pe exaltați ( și drogați ), am putea spune azi, din Cetatea lui filozofică și ´literară´ ( prin care se răzbuna pe democrația ateniană ce tocmai îl condamnase, cu ajutorul poeților, inclusiv Aristofan, pe Socrate ). Hitler, ca și Nero, era un estet ratat.
        Deci obsesia regenerării politice prin ´opera totală de artă´ nu poate sau nu trebuie scoasă din ecuația barbiliană.

    • P.S.
      Am urmărit discuția foarte interesantă despre Ion Barbu, de la ´Cafeneaua filozofică´, și prezentarea lucrării eveniment a dnului Bogdan Suceavă.
      Ceea ce voiam să spun era de fapt că nu se poate ocoli subiectul adeziunii poetului la iluziile fasciste, nu cred că era vorba doar de oportunism, cum probabil a fost totuși cu acomodarea la regimul ´popular´ comunist, situațiile nu sunt similare, căci nimeni nu îl constrânsese să cînte ode lui Hitler ! , ceva ce nici măcar legionarii nu obișnuiau. Se înțelege că acestea nu neagă nici valoarea de matematician și nici pe aceea de mare poet! Nu era singurul, acești mari intelectuali, Barbilian, Cioran, Eliade, Noica etc., erau rebeli,´huligani´, pt. ei era un mod de revoltă intelectuală și artistică, împotriva ´filistinismului burghez´, erau avangarda, foarte tineri, nu aveau o percepție a ceea ce reprezentau cu adevarat mișcările fasciste ( unii, lucru cu mult mai grav, nu au nici acum ! ), în care vedeau expresii ale vitalității și ´voinței´, etc. Arta modernistă e în genealogia decadentismului fin de siecle și a Romantismului, Nietzsche fiind considerat ca ´primul modernist´, poeții romantici erau și ei revoltați, prometeici, ´luciferici´ ( v. doar Mario Praz ), de aici și un anumit ´supraomism´ estetizant, e o ambivalența a estetismului : totul este valorizat prin estetic iar esteticul devine valoarea supremă și unica, răscumpăratoare sau ´transvaluându-le´ pe toate celelalte ( dar care în realitate e o confuzie a valorilor, tentația anarhismului ), de aceea excesul, catastrofa, apar ca manifestări sau epifanii ( ´evenimente´ , distrugeri creatoare, etc. ) ale ´tragicului´ și ´sublimului´, o atracție a ´demonicului´ și ispitele ´faustiene´, pt. a cita din tânarul Eliade, dar poate mai mult decât acestea era imitația modelor culturale pariziene, adeseori doar ex. de snobism ridicol ( imițatiile lui Gide, Cocteau, etc.). Poetul e un om al exceselor, al extremelor, ca expresii ale decadentismului ´tragic´, dandysmul – în care s-a vazut și o secularizare a misticii protestante a non-rezistenței la pacat,´mântuirea prin pacat´ – ca la Benjamin ( un antinomianism, ´gnosticism´ sau chiar sabbatianism, Benjamin a fost și el, cum se știe, un tovaras, foarte ´reticent´, al marxiștilor ) – de aceea și face uz de mijloace extreme, alcool, droguri etc., pt. intensificarea experiențelor și curățirea sau rafinarea ´porților percepției´. Pt. cazul special al lui Ezra Pound pot fi menționate lucrările clasice ale lui Leon Surette, nu are rost să se evite, pudic, discuția acestor aspecte, poate cele mai interesante, ale ´vieților poeților´. Altfel aceștia devin niște figuri edulcorate și tot ideologizate, conformist, poze șterse în manuale triste.

  4. Pentru Ion Barbu „consubtantialitatea” dintre poezie si matematica nu tine de
    intilnirea lor, poate intimplatoare, in aceeasi persoana, ci este un dat al
    spiritului. O spune explicit in eseul (scris in franceza) despre Jean Moréas.

    Demostratia este pe cit de supla pe atit de frapanta. Iata:

    „Or l’orientation de l’ésprit à une certaine époque se reflète avec le maximum
    de netteté dans le développement simultané des mathématiques. C’est ici que
    l’ésprit s’attaque à une étoffe qui lui est homogène et manifeste le plus
    clairement la direction de ses poussées.”

    Urmeaza o suita de exemple concrete, pentru care eseul merita citit in
    intregime.

  5. S-au scris rafturi de carti despre fascistii Cioran, Mircea Eliade, Martin Heidegger. S-au facut cariere academice de exemplu Marta Petreu, Richard Wolin plus o lista lunga de autori care au umplut volume despre atitudinile politice,scrise sau explicite ale acestora. E momentul sa fie „cercetat” si Ion Barbu in acest sens, sa se scrie mai niste carti,nu? Asta rezulta din niste comentarii facute aici!
    Paradoxal, s-au scris cam tot atatea carti despre Heidegger si fascism cam cate s-au scris despre Hitler.
    Resentimente,invidie , dorita de afirmare i-a manat in lupta pe toti acesti domni profesori sa se oboseasca atat?Poate toate trei…cert este ca noi continuam sa citim Cioran, Mircea Eliade,Barbu, Heidegger fara sa ne gandim o secunda ca au fost legionari, fascisti etc… De ce? fiindca cititorul simte la acesti mari autori un joc secund,mai pur,unic!

  6. Ceea ce rămâne invariant este chiar matematica. Limba română, poezia ei, va dispărea, asa cum va dispărea toata omenirea dar limbajul matematic e veșnic.

  7. „periplul german al lui Barbilian se încheie decepționant”.
    Poate altfel: periplul german a contribuit l-a intensitatea poveștii lui de viață, hrănindu-i atât trăirile înalte poetice dar și înălțimile ulterioare matematice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Mineriada din iunie, Editura Tracus Arte, 2015.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro