vineri, martie 29, 2024

Contractul ”Bechtel”, ne-au tradus americanii?

I. Contractul Bechtel

O scurtă istorie a episodului. În 2003 guvernul Năstase decide să finanțeze construcția autostrăzii Brașov – Cluj – Borș, și încredințează acest contract firmei americane ”Bechtel”. Episodul stârnește imediat controverse și scandal, datorită prețului, secretului, modalității de încredințare care-l făcea ineligibil pentru ajutor european ș.a. Contractul se derulează în 2004, se întrerupe apoi în 2005, din inițiativa noii puteri, este reluat în 2006 după o renegociere, urmează noi renegocieri în 2009 și 2011 și în final e reziliat în luna mai, anul curent. În final statul român a plătit ~54% din prețul estimat inițial, dând în folosință doar ~12% din lungimea autostrăzii.

Două acuzații majore au fost aduse împotriva afacerii de la bun început: s-a spus că el a reprezentat un tun dat din banul public și că a reprezentat un fel de taxă pentru intrarea în NATO. Interesantă relația dintre cele două afirmații. Opoziția de atunci, din și dinafara politicii, le-a susținut pe ambele. În schimb, reprezentanții puterii au negat vehement și permanent prima acuzație, cea că ”Bechtel” a reprezentat de la bun început un jaf, însă fără să aibă prea mult succes, este o acuzație greu de înfrânt din pricina evidenței. Pe de altă parte, reprezentanții și susținătorii puterii din 2003 n-au combătut deloc cea de-a doua acuzație; din contră, au susținut-o fie și tacit[1]. Nu e greu de înțeles de ce, de fapt: era o justificare împotriva celeilalte, sub forma ”Da, poate că a fost o afacere proastă de la bun început, dar aveam nevoie de ea pentru interesul nostru militar! Asta este, lucrurile ăstea se plătesc”. De pe poziții și din motive opuse, taberele politice au ajuns să sprijine același scenariu. La asta s-a adăugat probabil predispoziția publicului de a-l crede.

Astfel, faptul că ”Bechtel” a fost taxa noastră pentru admiterea NATO a rămas și ea o afirmație aproape unanim acceptată, rezistând cu brio și după ce contractul în sine a ajuns istorie. Reprezintă un exemplu de afirmație de care este convinsă toată lumea, cu argumentul că este convinsă toată lumea. Iar dacă publicului cititor îi poate fi scuzat că nu percepe sau nu înțelege problema unui raționament circular, jurnalismul ”de turmă” este ceva mai greu de scuzat. La extrema opusă față de acuzația de ”tun”, nu există, de fapt, niciun temei faptic pentru a crede că am plătit prin ”Bechtel” admiterea în NATO. Niciunul. Mai mult, nu există nici măcar probe indirecte, nici precedente de acest fel, nici logică economică, nici logică militară, și nici cronologia nu sprijină acuzația [2].

Și există alt document care pledează împotrivă. De fapt, documentul pune sub semnul întrebării și cealaltă acuzație, cât timp e pusă la forma: ”contractul a fost un tun dat de americanii de la Bechtel, cu complicitatea pasivă sau din pricina incompetenței autorităților române”, altă acuzație – cea a străinului exploatator – pentru care publicul nostru are o predispoziție bine înrădăcinată.

II. Cine ne-a tradus?

Odată cu rezilierea contractului au dispărut și temeiurile păstrării sale la secret. Ministrul responsabil, dl Șova, a promis că-l face public. Nu l-a făcut, cu explicația că nu poate desecretiza decât originalul, pe care zice-se nu-l mai găsește. Originalul contractului din 2003. În schimb, a făcut public contractul, așa cum a ieșit după negocierea din 2005-2006, cu tot cu nota care a documentat și justificat această negociere. Un document extrem de interesant, care aruncă o lumină asupra contractului ”pierdut” din 2003, și a circumstanțelor negocierii lui.

Putem deduce imediat că negocierea s-a făcut pe un document în engleză – pentru că din notă aflăm că versiunea în românește a apărut în urma unei traduceri. De asemenea, e limpede că versiunea de pornire avea ca sursă partea americană, pentru că aflăm de exemplu că în versiunea în limba română există, citez, ”descrieri vagi, incomplete și neuzuale”. Să fi fost capabilă partea română să scrie contractul în limba engleză, iar apoi incapabilă să-l traducă înapoi cum trebuie în românește? Desigur, nu. Apoi, nota remarcă ceva, în exprimarea de acolo, surprinzător. Eu aș spune, cu riscul să folosesc un termen uzat și abuzat de presa noastră, șocant:

În mod surprinzător, erorile de traducere erau în general defavorabile părţii române, iar păstrarea versiunii în limba română în formatul adoptat în 2003 ar fi avut drept efect direct imposibilitatea părţii române de a-şi valorifica drepturi contractuale legitime, precum şi pericolul ca, aflată în imposibilitatea de a pune în executare clauze contractuale, partea română să fie obligată la plata unor despăgubiri care nu au fost avute în vedere de părţi la momentul negocierii Contractului.

Extraordinar! Exprimarea din document este extrem de precaută; de fapt, induce chiar în eroare – aflăm tot de-acolo, din enumerarea unor astfel de ”erori de traducere”. Iată-le:

Multe prevederi contractuale din versiunea în limba română a Contractului erau neclare şi afectau aspecte esenţiale pentru derularea contractului, astfel că deja din vara anului 2004 s-a ajuns la unele blocaje financiare si de operare.

Zeci de clauze contractuale care, în textul in limba engleza, aveau înţelesul de „Părţile contractante convin” au fost traduse în versiunea în limba română cu „Beneficiarul se obligă”, ceea ce a avut drept efect crearea în sarcina părţii române a unor obligaţii suplimentare care nu se regăsesc ca suport în varianta negociată.

Un alt caz este traducerea „Certificatului de Remediere a Defectelor” cu „Procesul verbal de recepţie finală”, ceea ce ducea la o situaţie absurdă, în care remedierea unor defecte devenea sinonimă cu recepţia finală de către partea română a întregii lucrări.

Mai mult, în varianta română iniţială, în mod diferit de varianta în limba engleză şi contrar înţelegerii părţilor, tot drept efect al unei traduceri greşite, răspunderea investitorului era redusă la maximum 10% din valoarea Contractului.

Încă o dată, pentru cine n-ar înțelege: contractul acesta a devenit unul oneros, un jaf și o povară pentru statul Român în principal în urma negocierii și traducerii în românește a documentului negociat în engleză. Or, cine va fi făcut traducerea asta? Americanii?[3] Citiți enumerarea de mai sus, ea exclude definitiv și categoric explicația incompetenței [4]. Nu poți greși la traducere zeci de clauze, într-o singură direcție. Nu poți dintr-o eroare să traduci ”remediere defecte” cu ”recepție finală”. Nota renegocierii nu lasă urmă de îndoială că reprezentanții statului din 2003 sunt responsabili de transformarea acestui contract într-un jaf uriaș din banul public.

Aici se poate spune, fie, autoritățile românești din 2003 sunt un complice activ la acest jaf, dar, totuși, compania Bechtel este celălalt complice. Culpa statului n-o exclude pe cea a privaților. Așa este, pe baza documentului sus-pomenit nu pot exclude Bechtel din lista acuzaților, nu la fel de clar și categoric cum am inclus statul acolo. Totuși, ipoteza complicității Bechtel face o chestiune foarte greu de explicat: de ce așa? De ce toată tărășenia asta? Dacă erau complice cu partea română, de ce să nu vină direct cu contractul potrivit interesului comun, de ce să negocieze o versiune care să fie ulterior transformată în jaf la traducere? N-ar fi fost doar inutil, ci și periculos – versiunea în engleză dovedește și chiar documentează practic ”tunul” dat de contractul în limba română! E perfect posibil ca ”Bechtel” să fi fost în situația de a fi intrat la negocieri cu o variantă onestă, chit că una foarte favorabilă lor – cine procedează altfel? – și la final să fi primit, la propriu, mai mult decât a negociat. Culpabil? Poate. Dar, din nou, cum ar fi putut justifica față de proprii acționari un refuz? ”Era un contract mult prea bun pentru noi”? Repet, nu pot spune, așa cum nu pot spune dacă, de pe urma spolierii banului public cei de la Bechtel au fost principalii, dacă nu chiar singurii beneficiari, argument care ar pleda pentru complicitatea lor. La această din urmă întrebare cel puțin e destul de sigur că răspunsul e nu – știm că la reziliere Bechtel a fost consiliată de case de avocatură din țară, de exemplu, greu de crezut că la negocierile privind încheierea contractului au fost de unii singuri.

III. Un final cu omisiuni

Bun, analiza mea se bazează pe deducții care pleacă de la un singur document, o notă la un contract renegociat, și există destule lucruri pe care nu le pot nici măcar specula, în lipsa oricărui temei. S-ar lămuri lucrurile dacă am vedea contractul acela din 2003, în limba română, și dacă i-ar lua cineva la întrebări pe cei care l-au negociat. Nu pot mulțumi dlui Șova pentru că l-a făcut public, din contră, dar îi pot mulțumi fie și ironic pentru că a atras atenția asupra caracterului cât se poate de suspect al dispariției documentului respectiv. Nu pot mulțumi Corpului de Control al dlui Ponta că a lămurit câtuși de puțin problemele derulării acestui contract, dar îi pot mulțumi, fie și ironic, că mi-a atras atenția asupra lui prin omisiunile și minciunile prin omisiune din raportul pe care l-au publicat cu privire la el.

În fine, chiar și cu ”ajutorul” dat de subordonații premierului Ponta în a-l face știre curentă, subiectul pare tot unul mai mult decât răsuflat. Zilele ăstea vorbim de accize, noul buget, comisii și anchete parlamentare, declarații, legi și ordonanțe proaspete, 2014. De ce am readuce în discuție contracte vechi de mai bine de un deceniu, deja reziliate? Merită cel puțin ca avertisment: dacă ridicăm din umeri și lăsăm episodul să treacă în uitare, așa confuz cum este, riscăm ca peste zece ani să ridicăm în același fel din umeri apropo de sutele de milioane de euro pierdute de pe urma contractelor care se semnează cu impunitate acum.

–––––––––––
[1] Un exemplu e capitolul din cartea ”Lumea, americanii și noi” publicată anul acesta de premierul de la data respectivă, Adrian Năstase: e apărată (mai ales sub formă de atac) corectitudinea contractul inițial, nu este respinsă în niciun fel afirmația că ar fi servit intrării noastre în NATO, deși capitolul citează un interviu în care ipoteza asta apare explicit.

[2] Argumentele în detaliu în ”Autostrada Bechtel sau marele jaf ne-strategic”. Autorul concluzionează: ”Dezastruosul contract cu Bechtel pentru a realiza Autostrada Transilvania (A3) nu a fost rezultatul vreunei târguieli cu SUA pentru a deveni membrii NATO. Este rezultatul proastei guvernări și al incompetenţei administrativ”

[3] De fapt, și în cazul în care acceptăm scenariul acesta excentric, în care partea americană a tradus în mod oneros contractul în românește, erorile sunt mult prea multe și prea evidente încât să facă vreo diferență privind premeditarea autorităților noastre. Ar trebui să credem că partea română a fost atât de incompetentă încât să nu citească măcar documentul final. Imposibil.

[4] La o recitire, mă întreb dacă nu cumva afirmația e mult prea puternică. Pur și simplu eu nu cred că o incompetență de asemenea nivel este posibilă, dar, ținând cont de antecedentele autorităților noastre… să zic doar că nu poți ști niciodată.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Presupun că acesta este doar primul episod în problema Bechtel. Urmează să faceţi şi analiza „renegocierii” din anul 2005 şi a consecinţelor financiare, nu-i aşa?

    • Desigur, după ce văd și contractul din 2003. Cum ar putea face cineva analiza schimbării unui contract fără să știe, nu doar varianta la care s-a ajuns, ci și cea de la care s-a plecat? Pana una alta, dl Șova nu poate desecretiza, pentru că, zice el, are nevoie de un original care s-a pierdut. Nu se știe cum.

      Ciudat, nu?

  2. salut doc. Iata -in opinia mea- cele doua BOMBE ascunse in contractul initial:
    A. [din ce zic unii constructori] in cost NU ERA CUPRINSA NICIO LUCRARE DE ARTA – adica zero poduri, viaducte, intersectii, etc. Daca aceasta afirmatie e adevarata, atunci dispare toata propaganda din jurul pretului de 2,7 mld. Costul acesta devine irelevant.
    B. traseul initial contractat. Orice modificare ulterioara trebui sa aiba in spate o JUSTIFICARE scrisa [poate si HG functie de anvergura modificarii].

    PS. Cine -din tembelism- a subestimat penalizarile pe motiv de neplata din partea RO ?

    • Da, da! De la Adrian Năstase și până la Corpul de Control Ponta, toți flutură cifra aia, 2,2 miliarde: haide dom’le, era preț foarte bun! Va fi fost, dar contractul făcea complet irelevantă estimarea. Dacă înțeleg bine, era ceva de forma ”voi construiți și apoi ne aduceți nota de plată”.

  3. Cred ca ceea ce a facut Ponta (sau cu acordul lui Ponta), respectiv plangerea penala in afacerea Bechtel, va fi piatra de mormant a PSD-ului! Problema este daca a actionat pur si simplu inconstient sau scopul a fost altul?! Deschisa „Cutia Bechtel”, vor aparea si contractul original (2003) in limba engleza si cel in limba romana, asa-zisii inculpati se vor apara cu „ghearele” si vom afla cine s-a aflat la capatul initial al firului, personajul care a tras sforile, ori le-a binecuvantat, omul care conducea cu o mana de fier, stia tot, construia tot sau, cand era cazul, distrugea tot! Sa fie oare o incercare a premierului de a iesi, in sfarsit, de sub fusta mamei, ca ultima sansa de a nu-si terfeli definitiv imaginea? Sa ni-l ofere pe tava pe „El insusi” ca noi sa uitam cine l-a facut? In orice caz, Ponta i-a facut un mare rau acestui personaj! Dat in gat, chipurile fara sa vrea, de fiul sau spiritual, cel care l-a numit pe Ponta „micul Titulescu” risca sa devina, prin „neglijenta fiului”, „marele Corupt”! Ce drum, Doamne, ce drum : de la egalul in martiriu al lui Iuliu Maniu, la superiorul in coruptie a lui Costica Voicu!

  4. PS : Ar fi minunat daca romanii, luand de bun indemnul dar schimband obiectele, s-ar apuca sa-i numere dlui Nastase nu ouale ci faradelegile, iar justitia nu i-ar confisca doar armele si gloantele ci si banii, frate, banii! N-ar mai ramane din acest personaj decat cateva carti de doi lei, un aer de aroganta plutind pe culoarele Jilavei si-un fular foarte scump!

  5. Faptul ca intre contractul in limba engleza si contractul in limba romana apar neconcordante este in sine penal. D-aia „s-a pierdut” recent, d-aia a fost tinut la secret pana acum.

  6. Intrebari:

    1. Cine a tradus contractul? In mod normal se apeleaza la traducatori autorizati (la unele firme multinationale se face acest lucru chiar daca personalul vorbeste „limba contractuala” mai bine in engleza decat in romana)?

    2. Traducatorul autorizat avea expertiza certificata in domeniul constructiilor (am vazut destule traduceri autorizate care incurcau termenii de specialitate – este deja celebru exemplul „pomisorului rasucit” la o traducere din germana a termenului „arbore cotit”)?

    3. Care versiune a contractului prevaleaza in caz de discrepante (este o practica uzuala sa se includa in contract un articol identificand versiunea „originala”)?

    4. Daca s-a prevazut faptul ca versiunea prevalenta/generatoare de obligatii (binding) este cea in limba romana, de ce nu s-a folosit o traducere autorizata in limba engleza a acestei versiuni, preferandu-se originalul (era simplu sa se constate discrepantele)?

    5. In astfel de cazuri se poate recurge la arbitraj international. Oricum, nu cred ca Bechtel se poate prevala de o traducere in limba engleza a traducerii in limba romana (sic!) fara a evidentia discrepantele dintre aceasta si original.

    6. Prin definitie, contractul reprezinta vointa comuna a partilor. Daca ele (partile) au interpretat diferit intentiile incluse in cele doua variante de contract (engleza si romana) contractul devine nul de drept si se renegociaza (armonizeaza). De ce nu s-a facut acest lucru?

    Si altele…

    • IosiP,

      dacă nu mă înșel, contractul opozabil părții române era cel în limba română. Nu poți spera să ai succes la arbitraj pentru că ai negociat (sau tradus) greșit un contract. Există un principiu de drept general, exprimat (evident) in latină, ”nemo auditur propriam turpitudinem allegans” – nimeni nu poate să-și susțină un interes legal invocând propria culpă…

      • Aveti dreptate, dar atunci exista o solutie (relativ) simpla: tragerea la raspundere penala a traducatorului!
        Cine stie, in general cand cineva simte mirosul puscariei apar „noutati”.
        Iar daca traducerea a fost „comisa” in-house, sunt sigur ca cei care au ales aceasta solutie au o raspundere penala, macar pentru neglijenta in serviciu aducatoare de prejudicii grave economiei nationale.

        Pe de alta parte, sunt curios care a fost contractul opozabil firmei Bechtel – cred ca indeplinirea reciproca a obligatiilor contractuale este cel putin „interesanta” in cazul existentei a doua versiuni diferite, fiecare dintre ele fiind opozabila uneia dintre parti.

        • Sunt foarte curios ce a fost in sesizarea penala depusa de ministerul Transporturilor in 2005, cum au justificat procurorii NUP-ul și cine anume a avut dosarul repartizat… Dar vor fi probabil alte întrebări fără răspuns. Corpul de control Ponta a menționat, vesel nevoie mare, doar că s-a dat NUP, și-atât. Nota bene, nu orice ”tun”, nu orice culpă este automat și una penală.

    • nu vi se pare curios ca partea romana n-a apelat la un consultant cu prestatie solida in domeniu,
      avand in vedere ca urma sa semneze un contract de peste (dumnezeule!) 2 MILIARDE de dolari ?

      • Sincer sa fiu, nu mi se pare! Este o traditie nationala ca partea de consultanta si studii de fezabilitate sa fie incredintata unor firme „de casa”, care marcheaza la greu pentru nimic.
        Pentru cunoscatori, recomand istoria (neromantata) a firmei Search Corporation.
        Si un citat din Gazeta de Cluj:
        „Renegocierea contractului pentru autostrada Transilvania a scos din cărţi societăţile Search Corporation SRL şi Iptana SA, legate ombilical de magnatul româno-american Michael Stanciu. Guvernului Tăriceanu a impus, sub forma unei noi clauze a contractului cu compania Bechtel – antreprenorul general al autostrăzii, ca tronsoanele rămase neproiectate să revină unei alte firme care va fi desemnată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Până în prezent, cele două societăţi de proiectare au lucrat pe tronsonul Câmpia Turzii – Cluj şi Suplacu de Barcău-Borş. Ar fi de subliniat că, în timp ce fostul contract cu compania Bechtel lăsa posibilitatea pentru societăţile lui Stanciu de a monopoliza întregul proiect, modificările aduse contractului îi restrânge acestuia accesul la două tronsoane. În ciuda acestui aspect, Iptana şi Search s-au înfruptat pe deplin din “caşcavalul” autostrăzii Transilvania, încasând în două rânduri banii pentru aceeaşi lucrare. ”
        http://www.autostrada-transilvania.ro/articole/bza/art11.htm

  7. Domnule Damian, de ce nu va faceti lectiile inainte de a scrie despre subiect ?? Stiti cine se afla in spatele corporatiei Bechtel ? Va spun eu o scurta istorie a corporatiei :
    Compania a fost infiintata de unul Warren Bechtel , la inceput o mica corporatie desi a participat la contracte serioase in US cum a fost Hoover Dam . Interesant este ca domnul Bechtel a murit la Moscova in 1932, in conditii dubioase fiind in ” misiune ” inspectia unor diguri la inceputul erei staliniste. Pe la mijlocul anilor 30′ a fost finantata de Schroder Rockefeller Banking Corporation
    devenind o corporatie ” cu conectii”. Schroder Bank din Londra a finantat alianta anglo-germana din anii 30′ , filiala din Cologne a bancii Schroder , banca Stein a detinut contul personal a lui Hitle , asta este insa o alta poveste. Cert este ca George Pratt Schultz seful companiei Bechtel a organizat campania electorala a cuplului Reagan-Bush, de fapt administratia care a urmat a fost o Bechtel operation, George Pratt Schultz a devenit seful State Department iar Caspar Weinberger, fost consilier general la Bechtel, a devenit seful Department of Defense impreuna cu o gramada de indivizi de la Bechtel care au trecut in administratia Reagan.
    George Pratt Schultz este un membru a familiei Pratt , Charles Pratt a fost in managementul StandardOil in perioada de mare expansiune monopolista a acestei Rockefeller corporation.Fiul lui George Pratt a donat cladirea in care se afla vestitul Council on Foreign Relations din NewYork.
    Acum intelegeti de ce Bechtel reprezinta interesele unor membrii marcanti din administratia americana si marea finanta anglo-americana , contractele acestei companii din Kuweit sau Arabia Saudita fiind notorii pentru amestecul politic in operatiuni comerciale. Operatiunea din Romania a fost un mizilic !

    • Nu știam aceste lucruri, recunosc. Sunt absolut convins că dacă aș fi menționat faptul că fondatorul Bechtel se numea Warren și a murit la Moscova problema expusă în acest articol ar fi devenit, mult, mult mai clară.

      • Raspunsul dvs. la comentariu meu este sub-par , zeflameaua nu poate tine loc de dialog!
        Imi pare rau ca m-am incurcat !

        • Sorin,

          Se numeste ironie si este dupa parerea mea perfect justificata intrucat toate informatiile aduse de tine in comentariu, informatii pe care nu am nici un motiv sa le pun la indoiala, nu afecteaza in nici un fel datele problemei.

    • Deduc, din felul în care v-aţi formulat comentariul, că Bechtel asta e o firmă de-a dreptul abominabilă. Ţinând cont de faptul că până şi dvs, un modest, anonim investigator de fotoliu, aţi aflat aceste lucruri, ce ne dezvăluiţi nu face decât să sublinieze şi mai mult gradul de incompetenţă, corupţia şi cârdăşia românilor care au semnat acel contract, făcându-i şi mai condamnabili.

  8. Doc,
    n-avea cum sa fie vorba de incompetenta.
    e clar din pasajul asta:
    „Mai mult, în varianta română iniţială, în mod diferit de varianta în limba engleză şi contrar înţelegerii părţilor, tot drept efect al unei traduceri greşite, răspunderea investitorului era redusă la maximum 10% din valoarea Contractului.”
    din cate stiu eu, cifrele sunt aceleasi si in romana si in engleza, ca n-or fi folosit americanii cifrele romanice.
    iar diferenta dintre 10% si cat o fi fost stipulat in contractul initial trebuie cautata in vilele de pe valea Prahovei, la ferma de la Cornu si in garsoniera matusii Tamara, in primul rand.

    • Și apoi atât de multe greșeli! Cine a tradus documentul? Un elev de gimnaziu, cu doi ani de engleză, și o pasiune pentru spirtoase? Vorba ta, 10% e 10%, în orice limbă….

  9. Dle Damian, lamuriti-ma si pe mine – daca aveti timp si chef, desigur – de ce contractele de soiul acesta sunt secrete? Ce poate fi atat de important in ele de trebuie sa fie secret!?! Mie personal mi se pare absolut aberant ca un contract cu bani publici sa fie secret, fie si doar partial, dar poate judec eu stramb, de-aia intreb…

    • Excelenta intrebare, subscriu curiozitatii comentatorului. Problema secretizarii actelor guvernarii mi se pare o boala romaneasca, este parte din lipsa de transparenta care a caracterizat cam toate guvernele noastre. Eu cred ca este justificata secretizarea doar in domeniile de siguranta nationala. Cand vine vorba de contracte de constructie de infrastructura doar pentru datele tehnice ar putea fi justificata secretizarea, partea de oblicatii financiare ar trebui fara discutie sa fie publica.

    • Gogu,

      aș vrea atât de mult să mă lămuresc și eu! Asta mi se pare unul din eșecurile masive ale mandatului prezidențial Băsescu – asta e una din chestiile criticate, pe bună dreptate!, înainte de 2005 și care au rămas FIX la fel în tot acest timp. Secretomania asta, care ascunde, de fapt, corupție și incompetență. Legea ar trebui de fapt să interzică, altfel decât în cazuri excepționale, ca orice contract care are fie și un leu din ban public să aibă fie și două paragrafe secrete. Da, dacă e contract pentru structurile de apărare, dacă se dă aviz CSAT pentru asta, atunci da. Dar în orice alt caz, nu.

    • O sa fiu avocatul diavolului pentru a incerca sa explic secretizarea contractului: Bechtel e companie privata americana si isi poate exercita dreptul la confidentialitate in ceea ce priveste situatia financiara (daca era cotata la bursa, alta era situatia). De ce au acceptat guvernantii aceasta conditie, va las pe dumneavoastra sa cugetati.

    • Vad ca nu-s singurul caruia i se pare anormala secretizarea asta… Accept si parerea avocatului diavolului a lui @Vlad – e, poate, normal ca o companie sa ceara aceasta secretizare, dar de ce o accepta guvernul?
      Ca sa nu mai spun ca contractul cu Chevron, daca tin bine minte, a fost secretizat la initiativa guvernului roman, nu a lor – asta ca sa ne lamurim ca nu numai guvernul Ponta a facut si face mizerii (cum bine amintea si dl Damian). Aici ce sa mai spun?! Daca, desigur, ii credem pe cei de la Chevron – dar de ce nu i-as crede?!

  10. Nu ca ar fi mare diferenta, dar cand vorbim despre cat s-a paltit raportat la ce s-a realizat, ar trebui incluse in acea pondere si constructiile nefinalizate care au o valoare si terenul expropiat si platit care ramane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro