joi, martie 28, 2024

Controlul figurilor cu potenţial de prozelitism intern

Tolerarea intervenţiilor unor persoane cum este domnul Dan Puric, Părintele Calistrat şi alte persoane mai puţin profilate (preoţi proeminenţi datorită unor acţiuni sociale autonome, sau monahi cu valenţe artistice având un public larg), pot fi înţelese în termenii unor strategii de control al prozelismului intern în România. În acest sens încerc să fac o separare între tolerarea instituţională şi tolerarea personală şi să sugerez cum poate acţiona un laic cu preocupări civice în acest context.

Prozelitismul intern

Prozelitismul intern este fenomenul prin care persoane din propria ţară cu o anumită charismă şi care se privesc pe ele însele ca având un rol predestinat în schimbarea în bine a stării spirituale şi politice, atrag cercuri largi de adepţi, în măsură să perturbe funcţionarea Bisericilor instituţionalizate existente. Prozelitismul intern este relativ rar în spaţiul ortodox, acesta confruntându-se mai ales cu problema prozelitismului extern. Prozelitismul intern necontrolat duce la tensiuni sociale, conflicte majore pe termen scurt şi, la extrem, la excomunicarea liderilor respectivi. Pe termen lung poate avea un anumit rol social şi poltici pozitiv în reglarea unor situaţii disfuncţionale stabilizate prin rigidizarea instituţională excesivă a Bisericilor.

Un exemplu în afară este Apostolos Makrakis în Grecia secolui XIX, teolog şi filosof laic. Un exemplu la noi, având un cu totul alt profil cultural, este Corneliu Zelea Codreanu. Ambele arată unde poate duce eşecul controlării acestui fenomen. Exemple recente de succes în controlarea prozelitismului intern în România sunt relaţia cu Corneliu Vadin Tudor şi evoluţia grupului România Mare împachetat într-un PSD cu strategii asumate de legitimare prin Biserică, fără perturbări majore ale echilibrelor, canalizarea demersurilor domnului Dan Puric, păstrarea în Biserică a Părintelui Calistrat fără ca temele ridicate de acesta să ducă la tulburări majore.

Legitimare şi delegitimare

Succesul controlării prin acordarea de roluri politice sau în economia instituţiei religioase, adică printr-o anumită legitimare instituţională, depinde de capacitatea de a delegitima persoanele respective în faţa adepţilor în timp util, în cazul unor excese, a unor reacţii imprevizibile. Cea mai bună cale de delegitimare sunt propriile producţii şi atitudini ale acestor oameni, iar mecanismul de delegitimare poate face apel la erori spirituale (evalubile teologic), susţineri ştiinţifice cu privire la probleme psihice (evaluabile de către psihologii care asistă deciziile), probleme morale tolerate tacit pentru a fi aduse în discuţie când este cazul. Demersul de delegitimare nu trebuie să ducă la victimizarea persoanelor respective de către susţinători, la transformarea lor în figuri martirice, pentru că aceasta nu ar face decât să perpetueze problema destabilizării instituţionale şi indirect a statului. Ceea ce interesează nu este figura ca atare, ci procesul de prozelitism intern destabilizant pe care îl generează.

Acest tip de logică a acţiunii este inteligibilă la scara statului, prin raţiuni de stat, în cheia lucrării “Principele” de Machiavelli. Nu este vorba de o intenţie malefică, ci pur şi simplu de singura cale realistă de a controla buna funcţionare a unui stat în competiţia sa cu alte state. Odată instalată o cooperare istorică între Biserică şi stat în interiorul unui stat ea nu mai poate fi evitată pentru o durată foarte mare de timp, de scara secolelor.

Aplicare în cazul domnului Puric

Fenomenul tolerării instituţionale a intervenţiilor excesive ale domnului Puric poate fi citit în această grilă: ele sunt sub pragul care necesită o delegitimare explicită, pot fi folosite în viitor pentru delegitimare, dar păstrarea sa în plasa instituţională a Bisericii este o tactică mult mai bună decât îndepărtarea sa.

Pe de altă parte, la nivel personal, individual, putem observa că, punând accentul pe fapte, nu pe capitalul simbolic al figurii, unele acţiuni ale sale sunt acceptabile (ca actor, scriitor, mărturisitor), altel trebuie respinse, cum este declaraţia recentă despre situaţia de la Colectiv. Ca laici noi nu operăm în logica controlului figurilor cu potenţial de prozelitism intern, nu avem nevoie să-i distrugem eventual capitalul simbolic, nu suntem agrenaţi într-un joc de propagandă folositoare (stat fără propagandă nu există), ci ne putem permite să condamnăm sau să aprobăm fapte. Intervenţia recentă a domnului Dan Puric este de condamnat la nivel personal laic, la fel cum tolerarea ei instituţională este şi ea de înţeles şi de acceptat.

Condiţii pentru un laicat creştin civic

În lumina celor de mai sus ne putem întreba dacă poate exista realmente o societate civilă creştină, un laicat în condiţii de democraţie liberală care să susţină Biserica şi să fie şi activ civic şi politic independent de Biserică, sau este o naivitate, totul intrând instituţinal sub incidenţa potenţialului de prozelitism intern. În opinia mea se poate în următoarele condiţii:

  • Pe plan spiritual laicatul evoluează exclusiv în cadrele existente, în cazul nostru cele patristice, în condiţii de taină, ascundere a acţiunilor punctuale de acest fel, nemanifestarea publică intenţionată.
  • Laicatul civic nu se exprimă cu privire la probleme teologice de fond. Zona interesului public al laicatului civic este exclusiv partea operaţională, la interfaţa dintre Biserică, societate şi stat, unde există o libertate de exprimare garantată de stat.
  • Pentru ca această libertate de exprimare să existe laicatul civic susţine un stat secular, care garantează drepturi şi libertăţi, între care cel la exprimare.
  • Laicatul descurajează implicit, prin acţiune asupra mediului extern, fără antagonizări, orice tendinţă de rigidizare instituţională excesivă. Primele astfel de tendinţe sunt de auto-percepere a acestor organizaţii ca fiind o armatā, cum pot deveni instituțiile religioase într-un context autoritarist. Interpretarea favorizată de laicatul civic este cea de reţele sociale descentralizate, cu acţiuni comune pentru probleme punctuale comune de rezolvat.
  • Orice susținere a laicatului civic pentru instituţia Bisericii este punctualā, pe fapte, şi trebuie sā vinā la pachet cu reafirmarea libertāții civice şi politice, într-o permanentā mişcare a discernāmântului. Susţinerea necondiţionată este în plan duhovnicesc.

Este limpede că acest tip de atitudine presupune o permanentă atenţie şi un efort de a comunica public într-un mod adecvat. Cine nu are dispoziţia să facă un astfel de efort poate oricând să tacă. Tăcerea este o soluţie optimă spiritual, dar inaccesibilă principial Bisericii ca instituţie într-o societate a secolului XXI. Ea este însă oricând accesibilă unui laic.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Ar fi grozav dacă ne-am mai uita și la Biserica Anglicană, ca să înțelegem cum se termină lucrurile de genul ăsta. La un moment dat, societatea laică ajunge să ignore biserica, pentru că nu mai are nimic în comun cu ea.

    Există în societatea românească și unele curente politice agresiv anti-creștine, iar dacă biserica se complace în continuare în cârdășia ei cu statul, la un moment dat oamenii decenți vor întoarce privirea în altă parte și vor lăsa acele curente anti-creștine să dărâme biserica, pentru că asta merită.

    • Nu inteleg cum o fiinta rationala poate intelege religia, de orice fel, ca pe orice altceva decat o carja spirituala menita sa ne ajute sa acceptam mai usor propria mortalitate, fiinte slabe asa cum suntem. Nu vad absolut nimic pozitiv in rest, in schimb vad mult potential distructiv. Poti fi un om bun si in lipsa religiei. Ca sa nu spun nimic despre religii si biserici ca institutii.

      • Cand am vazut comentariile pe Hotnews la articolul care anunta boala IPS Pimen am avut inca o confirmare ca nu poti fi bun in lipsa religiei.

      • @hanu – religia e în primul rând o formă de educație, una care oferă o viziune coerentă asupra lumii. Un om cu IQ sub 65 nu e capabil să învețe să citească, școala nu-l poate ajuta în niciun fel, dar religia îi este acesibilă și lui.

        În altă ordine de idei, ca să discutăm ca între persoane educate, conștiente de teoria evoluției: cum vă explicați că religiile abrahamice (bazate de fapt toate pe aceeași divinitate) au colonizat toată planeta și au astăzi miliarde de adepți? O fi existat în religiile astea vreun avantaj evolutiv, ce ziceți? :)

        Subiect de meditație: dacă nu vă puteți imagina o lume fără matematică, atunci n-ar trebui să vă imaginați nicio lume fără religie. Ba chiar aș putea să jur că înainte de a exista orice urmă de matematică, oamenii tot pictau pereți de peșteri și tot se închinau la copaci și la pietre.

        • Nu neg ca la un moment dat religia ar fi avut avantaj evolutiv. Sa luam, spre exemplu, mobilizarea unei populatii / armate sub un simbol religios in cazul unui conflict. In hoc signo vinces. In conditii altfel egale, o armata (sa zicem de era noastre timpurie) fanatizata prin zel religios va spulbera o armata de filosofi umanisti:) la orice ora, oricand IN ABSENTA force multiplierului reprezentat de stiinta (sa zicem, la intamplare, a armelor de foc).

          Nu cred ca pe teren religios putem gasi teritoriu comun (Dvs. „credeti”, eu „nu stiu” sau „nu neaparat” sau „nu bazat pe ce stiu acum”). Este o experienta profund personala. De asta, pentru ca e o experienta profund personala (sau AR TREBUI sa fie, intr-o epoca in care am iesit de mult din pesteri…) am dubii profunde in legatura cu prozelitismul religios, cu precadere cand se intersecteaza cu orice q.e.d. si/sau cu stiinta in general. Si din nou, in general, religia tinde sa se ciocneasca des cu stiinta pe masura ce descoperim explicatii de fenomene, pentru ca o parte importanta a religiei este, desigur, in acceptiunea mea, explicarea unor fenomene a caror natura nu o cunoastem inca. Un soi de „conflict resolution” daca doriti.

          • @hanu – religia tinde într-adevăr să se ciocnească cu știința, dar asta doar pentru că oamenii nu înțeleg nici religia și nici știința. Nu sunt o persoană religioasă, nu merg la biserică și tocmai am primit observații pe tema asta :)

            Ce argumentez eu este superioritatea unei civilizații bazate pe religie, egal dacă această religie este creștinismul, islamul sau iudaismul. Așa cum societatea umană nu se poate dezvolta fără matematică, ea nu se poate dezvolta nici fără religie, asta susțineam. Iar cel mai bun exemplu au fost masacrele de zeci de milioane de oameni din secolul 20. Stalin nu a omorât 6 milioane de ucraineni fiindcă avea divergențe religioase cu ei, i-a omorât de pe poziții marxiste, anti-religioase.

            • Dupa cum bine stii, avem pozitii ireconciliabile aici. Nu are rost sa contraargumentez. E o chestiune de viziune personala asupra lumii.

        • Religia este si o formă de a recunoaște miracolul lumii in care trăim și chiar al Universului și limitele noastre ca indivizi. Cred ca avem nevoie sa tindem spre perfecțiune iar modelele pe care ni lec propun artiștii, (atunci cand o fac,) sunt dezamăgitoare. Omul care se pune pe sine in centrul Universului este cel mai periculos individ.
          Ateiivvorbrsc de o carja cand este vorba de un scut. Oamenii cu adevarat religioși sunt mult mai puternici decât cei șovăielnici (ceii cu credința călduță cum ii numea Dostoievski) sau decât ateii.

      • @hanu,
        Nevoia oamenilor de religie merge mult dincolo de acceptarea propriei mortalitati. „Problema” omului, in comparatie cu alte animale, e ca e „prea inteligent” ceea ce il face sa fie constient de sine si sa se proiecteze in timp si mai ales in viitor ca persoana. In plus, omul e departe de a fi „rational” (precum androizii inteligenti din SF care calculeaza imediat probabilitatile consecintelor unei actiuni si decide strict pe baza asta cum sa actioneze), e de fapt guvernat tot timpul de afecte si e adesea anxios. Omul are nevoie de sens in viata, se simte deprimat sau chiar terorizat de o lume guvernata doar de un hazard rece, careia nu ii pasa citusi de putin de el. Si omul isi face griji constant, pentru el si pentru cei care ii sint apropiati, are nevoie de stabilitate emotionala si nu suporta usor ideea de a pierde lucrurile si relatiile care ii permit confortul psihic.
        Or lumea din jurul nostru e in realitate in continua transformare si adesea ne trimite suturi in fund foarte dureroase la nimereala, fara nicio logica superioara.
        In astfel de momente omului religios ii e mult mai usor sa suporte suferinta decit celui care nu crede ca exista un sens in ea si ca va primi mai tirziu o forma de rasplata care o sa merite chinul de acum.
        Deci de ce ar fi cineva atit de lipsit de inima incit sa vrea sa ii lipseasca pe oameni de un sprijin atit de important pentru ei? Religia si-a facut si isi face treaba foarte bine pentru majoritatea oamenilor de cind sint ei oameni, trebuie doar ajustata putin pentru a permite coexistenta libertatii de constiinta a tuturor.

  2. „Tolerarea intervenţiilor unor persoane cum este domnul Dan Puric…”

    Într-adevăr! Astfel de atitudini excesive sunt inacceptabile, iar, odată cu readucerea în atenția publică a tragediei de la Colectiv este cât se poate de evident că ar fi fost necesar ca autoritățile să-și facă datoria, iar cei vinovați, dintre care se disting d-nii Nicolae Bănicioiu și Raed Arafat, să fie cercetați și eventual condamnați.

    În repetate rânduri societatea civilă a cerut finalizarea cercetărilor în cazul Colectiv și stabilirea cu exactitate a vinovățiilor d-lor Bănicioiu și Arafat, care au minimalizat amploarea tragediei, așa cum astăzi o face, din perspectiva domniei-sale, și dl D Puric.

  3. Interesant insa , cum aceasta presupusa carisma , nu este construita initial ,la inceputuri , de intelegerea sau discursul ce autoaproba intelegerea personala actuala , ci mai degraba este construita ca forma primara , ce reprezinta structura de baza asociata personei .In mod cert persoana initiala ,omul initial si toate actiunile lui primordiale nu se mai regasesc in ceea ce aceasta persoana reprezinta azi . Ce a modificat totul ? Care este motivatia schimbarii intelegerii si a discursului , ca parte a unei noi intelegeri ? Rigiditatea institutiilor sau rigiditatea naturii persoanei , puterii ei de intelegere ,dincolo de calitatea personala , calitatea strict umanoida , atasata profesiei , calitatilor profesionale , ce se inchid se opresc , fara sanse de relansare , de viitor acceptare a noului . Nesansa ce face ca unii dintre noi sa isi opreasca propria cunoastere la o anumita perioada temporala numita virsta , nemaiavind posibilitatea de a evolua dupa acest -STOP- universal ,ce ne arunca in stadiul de incetare a puterii de asimilare , de a intelege si de a inmagazina noi informatii . Practic organismul uman in aceste cazuri cade victima unor stereotipuri si repeta la nesfirisit mereu si mereu , clisee cumva identice ,aceleasi cuvinte , aceleasi nuate de atitudini .Poate cu totii am remarcat, in jurul nostru ,cum semeni ai nostri de la un – X- incolo , doar repeta la nesfirsiit aceleasi fraze, aceleasi cuvinte de fiecare data cind avem ocazia sa ne expunem ideile . Tentatia cooperarii intre Biserica si Stat este veche decind lumea .Cu toate acestea Statul (indiferent ce inseamna el pentru fiecare dintre noi )si Biserica ,doar incearca de veacuri sa se foloseasca unul de celalalt . Acum , cind pandemia reseteaza practic aceste notiuni numite STAT si BISERICA si cind fiecare dintre noi acceptam o alta forma ce priveste intelegerea a ceea ce Biserica si Statul ar trebuia sa reprezinte si care ne modifica fundamental acceptul personal ,produce modificari de atitudini in rindul persoanelor ce sunt strict favorizate de aceste institutii . Libertatea de exprimare ca si toate libertatile ce stau la baza unui concept de unitate numit UE, ne transforma si ne arata o noua fata a lumii . Suntem liberi sa spunem ce gindim , sintem liberi sa facem ce visam (daca putem ),ba si mai mult ,suntem noi insine in fiecare moment al vietii noastre pe planeta .Abia acum ,pandemia ne arata realitatea . Abia acum suntem capabili sa separam minciuna de adevar . Tot ceea ce ne inconjoara se va schimba , modifica ,ramane doar parerea de rau a unora ce nu mai pot face – SALTUL – parere de rau pe care o vedem atit de monstruoasa zi de zi .

  4. Dan Puric, acum 20-25 de ani avea un discurs mult mai echilibrat si rational. Din pacate, toate schimbarile din societatea romaneasca, bune sau rele au schimbat semnificativ gandirea oamenilor. La acest actor talentat in pantonima l-a ajuns un fel de misticism si de nationalism care este departea de realitatea secolului 21. Din pacate, in cultura si arta romaneasca de a lungul ultimelor doua secole, asemnea tipuri umane au mai existat, dar nu li s-a dat importanta tocmai datorita unor asemenea idei. Din pacate, in goana dupa rating, tv. comerciale, invita personaje care devin nefrecventabile.

  5. Atat Statul cat si Biserica nu sunt nici mai rele nici mai bune decat oamenii din sanul lor.
    Nu cred ca este posibil ca un laicatul civic sa poate influenta BOR ca institutie, asta pentru ca BOR nu opereaza cu consultarea societatii civile. Am cunoscut un episcop din diaspora si mi-am dat seama ca nivelul de educatie al acestor ierarhi face imposibil un dialog.
    In 1990 a fost un inceput cu un grup de reformarea BOR din care au facut parte si „civili”, dar n-a dus la nimic. In memoriile sale Mitropolitul Bartolomeu Anania da niste mici indicii despre obstacolele acestui grup.
    Nu exista transparenta in administrarea Bisericii, in deciziile luate. La anglicani si chiar catolici sunt permise voci disidente, in BOR asa ceva s-ar lasa cu excluderea.
    Bisericile din dispora au mult mai multa transparenta decat cele din tara, asta si pentru ca trebuie sa respecte si legile statului in care functioneaza. In diapora si organizatiile non-profit trebuie sa face rapoarte anuale.
    Nu sugerez ca Statul trebuie sa se amestece in treburile Bisericii, dar Biserica trebuie sa respecte, in sfera non-religioasa, legile statului. Daca o persoana fizica autorizata din R trebuie sa tina o contablitate stricta, nu inteleg de ce o parhoie de sute de enoriasi nu s-ar supune acelorasi reguli.

    • Toate societatile decad prin degradarea institutiilor. Atat Statul cat si Biserica din Romania sunt intr-un proces de degradare care anticipeaza si insotesc declinul societatii romanesti.
      Cand o societatea este incapabila sa produca anticorpii care sa respinga virusi precum cei mentionati in articol atunci se imbolnaveste grav.
      Eliminarea violenta a unui virus, vezi cazul C Codreanu, nu este suficienta, pentru ca in locul lui raman mii de virusei. Societatea trebuie sa dezvolte anticorpi proprii.

  6. Ceea ce face dl. Dan Puric , cu mijloacele d.-sale , e ceva foarte obisnuit in Intelighentia actuala , numai ca se face cu mijloace mult mai profesioniste . Se numeste ´metapolitica´ si are ca finalitate brutala propaganda : sintem in prelungirile ideologiei Cold War , reincins ca niciodata , un razboi pt. inimile si mintile oamenilor . Unii cred ca intentiile conteaza , dar se folosesc exact de aceleasi mijloace ca si inamicii lor . Cum sa mai faci atunci diferenta ?! Metapolitica nu e politica pur si simplu , ci se potriveste f. bine cu conceptia schmittiana a ´politicului´ , ca sfera atotcuprinzatoare , o ´teologie politica´ , ce le patrunde , prin intensificare , pe toate celelalte , este un fel de mistica ( nihilista ) a politicului , homo totus politicus , in era ´mobilizarii totale´ . Aproape toti sint absorbiti , ecstatic , de acest virtej , intoxicati sau contaminati , fizic ai zice , cu morbul metapoliticii , pina si versurile despre nori si valuri au agresive subliminalitati (geo)politice . O ´sacralizarea´ si o ´estetizare´ a Politicului , caracteristice (post)Modernismului cultural . Cu totii au devenit schmittieni , gindirea lor e sectionata transversal , in prieteni si dusmani , alb , negru si nuantele deprimante de gri. Acuza Dl. Puric ´oculta´ , multiculturalismul , stingismul ? ! Citi dintre conservatorii mainstream nu o fac ? ! Desigur , exista diferente, de stil, de grad si de geopolitica , in care romanii sint experti , in traditia mioritica a transhumantei dialectice . Macar Dl. Puric are curajul asumarii propriilor opinii , nu e cameleonic , spune exact ce a invatat de la Tutea , in care niciunul dintre bravii intelectuali de azi nu ar indrazni sa arunce cu o vorbulita ! De aceea e apreciat de multi , in vreme ce intelectuali vanitosi , ´cu verb´ si adverb , sint dispretuiti , nu din invidie , cum le place sa se alinte . Dl. D. Puric e simptomul inevitabil al decadentismului intelectual si moral . Aproape ca nu mai vezi un intelectual , cu exceptia citorva specialisti ´fara vizibilitate´ , cu o gindire analitica , critica si onesta , de finete , pretutindeni numai scheme rudimentare , generalizari salbatice , tuse groase , imprecatii si excomunicari isterice si , mai ales , o foarte mare sete de glorie , de putere , si acesta e crezul intim al tuturor , bine ascunsa sub nobilele intentii si idealuri patriotice . Cei care lovesc in dl. Dan Puric o fac pt. ca este o tinta facila , fac exercitii de tir si de stil , in grup , ca la vinatoarea de vulpi . Elitele de dreapta si de stinga se opresc din duelul lor sofistic , aprobindu-se in urale , ori de cite ori vreun intrus pare sa le conteste dreptul absolut al valorii .

  7. Autorul, comentatorii discuta despre un „laicat creştin civic”,
    dar ignora, sau nu vad elefantii din ierarhia BOR .
    Ierarhia BOR a fost si este cladita cu fosti informatori,
    cu colaboratori, cu ofiteri acoperiti ai fostei securitati, ai dictaturii comuniste.
    Este suficienta o cautate pe net, sau sa le citim biografia, atata cata este
    si vedem ca o multime dintre ei, au semnat angajamente, au turnat,
    au calatorit, au stat, au studiat inainte de 89 in Vest,
    precum calatorim noi acum,dupa 89.
    Inainte de 89 puteau calatori, sta, studia…in Vest
    doar oameni de mare incredere ai regimului.
    Cei care nu au fost de incredere, care nu au facut pactul, au fost exclusi,
    sau au murit ,sau au fost torturati prin inchisori, lagare …
    Laicatul creştin civic va considera normala aceasta structura,
    cu fosti informatori, colaboratori ai dictaturii comuniste?…:))

    • Principiile 2 şi 5 din partea de Condiţi în text răspund unor obiecţii de felul celei exprimate de dvs, indiferent dacă sunt obiecţii cu acoperire în realitate sau nu, în instituţia Bisericii sau în toate instituţiile publice.

      Personal dimensiunea strategică mă interesează doar în zona profesională (educaţie, cercetare) şi în cea generală a statului ca cetăţean. Ca laic nu mă interesează partea strategică din Biserică, numai partea operaţională, dat fiind că „top-managementul” decisiv e rezolvat de Hristos, pe a cărui mână merg.

      V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro