Veți fi auzit, bănuiesc, de ultima jucărie a Internetului: ChatGPT-ul – un roboțel conversațional aproape capabil să treacă testul Turing (adică, atunci când vorbiți cu el sau îi dați o sarcină să nu puteți să vă dați seama dacă aveți de-a face cu un om sau cu o mașină). Funcționarea lui se bazează pe deep learning, adică pe capacitatea programului de a se adecva mai precis – pornind de la informațiile care au fost introduse în el (deja de ordinul Big Data) și a unui complex de erori (în parte provocate și) depășite – cerințelor care i-au fost formulate. Până acum, lucrurile au funcționat în domeniul jocurilor (șah, Go, ba chiar și pocher), dar – iată – mașina e capabilă să iasă de pe ”culoarul” ei și să devină ”creativă”. Îi dați un text și, pe baza lui vă crează o imagine sau o suită de imagini. Mai mult: îi oferiți o temă și câteva cuvinte – cheie, iar el vă produce un text (cu toată bibliografia aferentă). Sigur, încă nu e perfect, dar – o spun ca profesor – e mai bun decât multe din cele pe care trebuie să le corectez în sesiune. Se zice chiar că un mare jurnal american a publicat un(ul sau mai multe) text(e) creat în întregime de un program de IA și nici un cititor nu și-a dat seama.
Domnii Bode, Ciucă, Cîmpeanu, Tîlvăr et alii au de ce să fie furioși: s-au născut prea devreme pentru această minune; pe vremea carierei dânșilor – în anii ’90 – 2000 – trebuia recurs la intermediari și se copia brut, transcriind textele altora. Aceste tehnici rudimentare au marele dezavantaj că lasă urme: rândurile identice pot fi depistate ușor cu tot soiul de programe, ba chiar și cu ochiul liber. Iar oamenii angrenați în fabricarea și validarea ”lucrărilor științifice” mai scapă și ei câte ceva, unii voluntar, alții din neatenție, de așa manieră încât râmâne undeva un fir rupt de care se poate trage pentru a desfășura ghemul intereselor și al înțelegerilor dintr-un anumit mediu. Acum, în 2 – 3 ani, noua generație de politicieni și (viitori) generali are în ChatGPT cel mai bun prieten: anonim, eficient și mai deștept decât o grămadă de subordonați. Roboțelul conversațional face exact ce le trebuie acestor oameni: lucrează temeinic și suprimă orice intermediar. De acum înainte, taina rămâne doar între ”catindat” și calculatorul lui. Și, ca bonus, reconferă ”aura” de unicitate unui text făcut la comandă (industrială). Sigur, se poate verifica lista căutărilor făcute pe Internet (e drept, doar cu ordin judecătoresc), dar omul poate pretinde că a apelat la ChatGPT pentru a-i scrie o poezie romantică iubitei sau, după caz, soției. Și cine l-ar putea contesta?!
Dar, până la înalții gradați, cred că noi – profesorii – ne vom familiariza cu noua tehnologie mai rapid, grație studenților. Ei sunt cei care se apdatează cel mai ușor. Nu va trece mult – poate abia Anul Nou – și vom vedea oameni cu reale dificultăți de lectură în limba română venind cu lucrări (de seminar și/sau de licență) ”la cele mai înalte exigențe academice”. Pot să bănuiesc și că, în scurt timp, pe cei mai slabi de înger, care se vor încăpățâna să se ducă la bibliotecă, o să-i sfătuim chiar noi: ”încearcă și cu ChatGPT”-ul”, ca și cum ar fi un corector de text. Treaba asta va avea un dezavantaj și un avantaj. Dezavantajul e acela că doar câțiva rătăciți o să mai cadă în plasa fabricanților de ”lucrări de nota 10”, astfel că această meserie – care și-a avut vremurile ei de glorie în România – va fi scoasă de pe piața de implacabila logică schumpeteriană a evoluției tehnologice. Drept care unii oameni vor fi, de-acum înainte, lipsiți de acel mic supliment salarial dinaintea vacanței, care le permitea să fie mai generoși cu comezile pe terasele din Grecia. Dar nici avantajul nu e neglijabil: mai înainte de toate, furnizorii de lucrări din varii departamente nu vor mai sta cu frica-n sân că cineva ”ciripește” ce nu trebuie sau cine știe ce ”organe” asculă și filmează pe de-ascuns. Doi – și acesta e lucrul cel mai important – de-acum pot, în principiu, să termine toți cei înscriși (ba chiar ”mai mult decât atât”); drept care ”raportările” vor merge de minune și normele odată cu ele.
Căci, pentru noi – în învățământ – aceasta e singura problemă: ”raportările”. Dacă ieși bine la ”raportări”, totul merge bine: salariu, funcție, avansări, indemnizații. Dacă nu, vai de mama ta! În fapt, ”raportările” ne-au dus unde ne aflăm, adică acolo unde e vai nu atât de mama, cât de copiii noștri. Dar, mai înainte de-a vedea cum funcționează lucrurile să facem o observație: ”raportările” acestea sunt dovada caracterului ne-civil al societății în care trăim. A unei societăți piramidale în care ”ordinul” vine întotdeauna ”de sus” și ”se execută, nu se discută”. Estomparea vieții civice, dispariția dezbaterii de pe scena publică, slaba rezistență la arbitrariu, incapacitatea de-a negocia și, finalmente, apatia generalizată (în care ”fiecare se descurcă cum poate”) își au – toate – originea în această ”cultură” a ”ordinului” și a ”raportării”. Fiecare român știe, din experiență, că ”de sus” vin încontinuu ”ordine”, iar ”jos”, dacă nu ”raportezi” tu ”performanțele” cerute, le va ”raporta” altul și va încasa el dividendele lor. Că nu sunt nici un fel de ”performanțe” nu e nici o problemă; cel care le-a ”raportat” a fost – între timp – avansat și, acum, cere (mânios) să i se ”raporteze” alte ”performanțe”.
Aici avem două lucruri: mai înainte de toate, o structură socială supusă unui imperativ al mobilizării militare. Cam așa au funcționat lucrurile la noi de fiecare dată când s-a încercat un ”salt înainte”: Carol I apare doar în uniformă militară, lui Brătianu i se spunea ”vizirul”, Carol al II-lea se juca de-a – și cu – generalii, Antonescu nu mai vorbim, Dej preluase modelul ”comunismului de război” stalinist, Ceaușescu a sfârșit prin a militariza totul. E un pattern care spune că singura ordine (cât de cât) funcțională într-o societate căreia-i lipsește liantul uman, moral și civic e disciplina militară și structura ierarhică verticală. Faptul că marea corupție se găsește în structurile ierarhice (ale serviciilor militarizate sau ale variilor ”instituții și agenții” de stat) nu e deloc întâmplător. Într-o societate cu adevărat funcțională, norma vieții publice o reprezintă faptul de-a face ceva: de-a produce bunuri sau de-a oferi servicii. Într-o societate croită după modelul ierarhiei militare, scopul – singurul scop – (al) tuturor e avansarea în piramida puterii. Rațiunea plagiatelor care au infestat mediul nostru universitar este tocmai aceea a avansării. Nu contează cum, contează doar să avansezi. Odată ce ai făcut pasul în sus, te apără ”legea strămoșească”: ”principiul bunului dobândit”.
În al doilea rând, se cuvine să spunem un cuvânt și despre ”performanțe”. Ce sunt ele? ”Mândria de a fi români”. Sau, la fel de bine, ”dreptul la egalitate” al celor ”umiliți și obidiți”. ”Ce, noi suntem mai proști decât alții? Sau mai răi decât ei? De unde știm noi că americanii – de pildă – sunt mai deștepți decât noi? Invenții? Economie? Chiar sunt? Poate că nu-i decât un PR umflat de bani murdari! Și americanii ce-s? Niște imperialiști care au furat și fură tot din lume! Asta-i faimoasa lor bogăție!” Sau, la fel de bine: ”De unde să știm noi dacă Universitatea din București e mai bună decât – de exemplu – cea din Oradea? Poate că, la mijloc nu sunt decât ’favoruri ministeriale’ și PR.” Ce spun asemenea afirmații? În primul rând ele vorbesc în numele frustrării: știm, știm foarte bine că nu suntem ca ceilalți. Dar vrem și noi: nu să fim ca ei, ci să fim băgați în seamă de ei. Și, apoi, la mijloc e ceva ce ține – cum să-i spun? – de patologia socială: în lumea noastră nu există nici un criteriu neutru capabil să măsoare sau să departajeze ceva; la noi, cel care are puterea face ce vrea el. De asta contează atât de mult avansarea pe scara puterii. Toți știm, ca pe vremea comunismului, că majoritatea ”raportărilor” sunt trucate, dar – în același timp – știm că sunt obligatorii. Fără ele n-ar mai funcționa dinamica verticală a puterii și, în lipsa acesteia, nu știm ce s-ar putea întâmpla – poate am cădea în anarhie. Așadar, da, ”raportarea” e o miciună, dar o minciună deoptrivă pioasă și necesară.
Ca o paranteză: ați observat un lucru interesant – nu avem nici o istorie, deopotrivă economică, socială, administrativă și umană a unei instituții din ultimii 33 de ani. Gândiți-vă numai la faimoasele ”baronii” din varii județe, primării, ministere, agenții, deconcentrate, spitale, universități. Nu avem o prezentare onestă (adică făcută după criterii metodologice universal valabile) și acceptabilă (adică punând în joc depotrivă arhivele și istoria orală) a niciuneia. De ce? Pentru că principial, nu contextual (arhive închise, lipsa avansului cercetării etc.) acest lucru e imposibil. Și aceasta dintr-o rațiune foarte simplă: știm cu toții ce s-a întâmplat în oricare din aceste bolgii ale infernului. Nici o cercetare n-ar aduce nimic nou. Singurul lucru care ne spune ceva, printre lacrimi, e faptul Adevărul – cu A mare – e doar la Dumnezeu, și că El îi răscumpără pe dezmoșteniții istoriei. În rest ce-ar fi de spus? Că ne-am mâncat între noi pentru nimic? Că am distrus tot ce era de distrus pentru niște amărâte de salarii? Că suntem o grămadă de triburi sălbatice aflate într-un permanent război pentru putere? Cui i-ar folosi reprezentarea – în scris – a acestor mizerii?! După ce ne-am făcut rău cu mâinile, mai are rost să ne facem și cu vorbele? Mai bine lăsăm uitarea să spele gunoiul ruinelor pe care le-am făcut și ne ocupăm de ”cercetarea cantitativă” care, inevitabil, ne spune cum ”progresat” de-a lungul ultimelor trei decenii. În definitiv, nu suntem mai răi ca alții!
Și acum să revenim la felul în care chatbot-ul ”inteligent” ”va mântui” învățământul românesc. Dacă vă uitați în caseta de dreapta sus, veți vedea unde lucrez și cu ce mă ocup. Ei bine, anul acesta am vut parte de studenți (uitați-vă la ce specializare) care n-auziseră – până la facultate – de Napoleon sau de Hitler. I-am rugat să-mi citească fiecare câteva rânduri dintr-un text (de ziar, dar având legătura cu tematica domeniului ales): cu toții, fără excepție, citesc plat, complet lipsit de intonație. Asta înseamnă că nu interiorizează textul, nu-l fac al lor și nu-i dau vocea lor. Citesc orice la fel ca eticheta cu compoziția de pe produsele din supermarketuri. Mulți citesc silabisind; adică citesc pe silabe, cu pauze între ele. Și iarăși aproape toți, dacă dau de un cuvânt cu mai mult de trei silabe, se opresc după a treia și rămân în suspensie. Cum bine vă dați seama, acest lucru provine de la scrisul pe varii mesagerii, unde corectorul automat îți oferă – după primele litere – întreg cuvântul. Aici ne aflăm de facto. Întrebarea este ce ce pot face eu (și ce pot face ceilalți profesori) cu acești tineri în cei trei ani universitari? Dacă ar fi să răspund sincer: mai nimic. Dar ne putem face că facem ceva. De exemplu, să le dăm să facă ”referate” sau ”proiecte”. Da, cei mai mulți le vor copia de pe internet. Și – majoritatea – o să le copieze de-a dreptul, imprimând primul text care corespunde cerinței din bara de căutări de la Google. Câțiva, mai scrupuloși, o să facă o juxtapunere de fragmente din trei – patru texte. Dar, pentru că există întotdeauna un ”dar”, gândiți-vă ce se întâmplă: la seminar studentul citește – cum poate el – ce a imprimat și asta înseamnă: 1) că el însuși aude despre ce e vorba și 2) că aud și ceilalți (care vor trebui, și ei, să-și dea cu părerea despre cele citite de colegul lor). Nu e mult, dar e mai mult ca nimic.
Întrebarea e: cum s-a ajuns aici? Cum am ajus să împingem în universități tineri ale căror cunoștințe și deprinderi de învățare (nu am nici un drept să mă pronunț asupra celorlalte abilități ale lor) sunt la limita de jos a gimnaziului? Răspunsul e acela că măsura învățării lor n-a interesat niciodată pe nimeni. Părinții sunt, în general, prinși cu munca pentru a aduce ceva acasă, pentru a face o casă, pentru a le oferi copiilor condițiile de care ei n-au avut parte. Rareori au timp să discute cu copiii și să se intereseze ce au înțeles aceștia din lucrurile pe care le prăvale școala asupra lor. Școala? Ea e centrată pe legi, ordine de ministru, regulamente și hotărâri de tot soiul. Acestea spun ce și cum trebuie făcut. De pildă, câți absolvenți trebuie să aibă o anumită școală sau un anumit departament de facultate. Câți ”trebuie”. Și dacă ”trebuie”, atunci trebuie! Totul se va face așa cum ”trebuie”. Aici nu se discută nimic. Dacă elevii / studenții citesc silabisind și nu știu să scrie în limba română (adică nu au cunoștințe de clasa a II-a), dar școala ”trebuie” să aibe 50 % + 1 bacalaureați sau licențiați, îi va avea. Și toată lumea va tăcea, pentru că nimeni nu vrea să-și piardă postul și să ajungă pe drumuri. Căci în învățământ nu există piață, ca să ai altă opțiune.
Problema e, evident, pe clasele mici (și mă refer la situațiile normale, nu la cele din pandemie). Acolo se formează o anumită disciplină de lucru, atenția, răbdarea, se cultivă interesul, se deschide curiozitatea și se pune în scenă deopotrivă vechiul (ca poveste) și noul (ca spectacol al minunilor lumii). Face școala noastră primară asta? După câte văd, nu. În schimb, din câte aud, unor copii care abia au deprins – așa cum au deprins – să scrie li se dau de făcut ”referate”. Și, mai ales, străvechi complex național (de teroarea căruia nu ne putem nicicum elibera), fac o groază de matematică, inclusiv (mi s-a spus) fracții. În școala românească matematica n-are nimic de-a face cu înțelegerea, ci doar cu chinul. E o modalitate de-a-i pedepsi pe elevi cu lucruri care – în primul rând – nu duc nicăieri. Nici un profesor de matematică nu cred că poate explica – cât de cât coerent – la ce sunt bune problemele cu radicali de ordin mai mare decât doi, cele de trigonometrie, cele cu module sau loc geometric și alte asemenea în viața unui om comun. Că ”dezvoltă gândirea”? Gândirea o dezvoltă – creând termeni de comparație – și literatura, și filmul, și muzica. Filmul – care e o sursă universală de petrecere a timpului liber – n-a ajuns încă în școala noastră. Iar din muzică se face doar teorie (și aceasta exemplificată cu ”Cucule, pasăre sură”) unor generații care, de mici, sunt crescute cu rap și fusion.
Ce obținem cu toate acestea? Ideea – împărtășită de mici de elevi – că școala e împotriva vieții. Că nu vorbește deloc despre tine, ci despre niște aberații de care, în fapt, nimeni n-are nici o nevoie și care nu aduc nici un beneficiu nimănui. Nu chiar: sunt și oameni ce profită de pe urma enormităților din programe și din manuale – ați ghicit: cei cu ”raportările”. Aici e tot secretul: să crești mereu procentele ”reușitei”. Cu cât le crești mai mult în tabele, cu atât cresc mai mult pentru copiii tăi. Cei crescuți cu bonă nemțoaică, meditați (de o absolventă fără post) la engleză de la doi ani, de pe-a I-a la matematică, de pe-a VI-a la chimie, la română doar cât trebuie; cu college-ul în Anglia și universitatea în State. Asta-i viața: doar copiii tăi au chip și nume; restul sunt statistică și vor sfârși ca statistică în lista job-urilor atât de neceasre țării acesteia – job-uri ce nu presupun nici un fel de studii, ci brațe puternice și 14 – 16 ore pe zi pe salariul minim pe economie. Eventual, dacă ies cu diplomă de la noi, vor mai primi 10 – 15 %, impozitabili.
Și atunci la ce le folosește școala? Onest vorbind, nu e prea clar. Și acest lucru îl înțeleg foarte repede și profesorii, și copii. Nimeni nu (mai) are nici o motivație de a face ceva și nicăieri, nimeni nu contabilizează lucrurile realmente făcute. În schimb, ca-ntotdeauna, șmecheria merită un premiu. Când lucrările nu se citesc, cel care-a copiat e câștigător. Când, la examene, se cere debitarea unor enormitați învățate pe de rost sau – și mai bine – ”se aranjează” lucrurile (în fiecare generație studenții îmi povestesc, amuzați, cum se ocolește ”supravegherea cu camere”), ”cei ce se descurcă” ies cel mai bine. A propos, dacă – cel puțin la disciplinele umane – e vorba tot de niște mantre învățate papagalicește, ar merita făcut următorul experiment: să fie antrenați (cu meditații, teste, ”tot ce trebuie”) niște copii de clasa a VIII-a cu cunoștințele necesare Bacalaureatului care, mai apoi, să susțină examenul alături de cei de a XII-a. Sunt gata să pariez că vor obține rezultate la fel de bune precum aceștia din urmă. Și atunci la ce bun încă patru ani pe băncile școlii?! N-ar fi mai bine ca, cel puțin unora, să li se permită susținerea ”examenului de maturitate” la finele gimnaziului? Am avea ”genii” la Cambridge de 14 – 15 ani! Și cred c-ar conta în niște ”raportări”.
Adevărul e că lucrurile care nu s-au făcut în clasele mici se rostogolesc din ciclu în ciclu de studii până la facultate sau doctorat. Cei mai mulți elevi / studenți copiază pur și simplu pentru că nu știu – și nu au fost învățați niciodată – să facă altceva. Pentru ei copiatul e o modalitate de ”a scăpa” de o obligație neplăcută. Nu știu să scrie (pentru că n-au învățat-o la începuturile școlii), nu știu să se exprime (deoarece n-au avut ocazia de a vorbi despre ei înșiși), nu au imaginație (pentru că nu visează decât la ceea ce le aruncă în față ecranele) și nu vor decât ceea ce media le prezintă ca fiind dezirabil. Nici profesorii nu mai știu ce să facă: programele și manualele sunt din alt veac, părinții nu sunt interesați de propriile odrasle, Ministerul, Inspectoratul, Rectoratul și Direcțiunea le cer doar ”raportări” cu ”performanțe” și ”cercetări” și pe nimeni nu interesează ce se face sau ce nu se face în școală. În fapt, de la ambele lor capete, orele sunt timp pierdut. Poate ar fi mai deștept ca și unii și alții, profesori și elevi / părinți să-și vadă de ale lor. Numai că the show must go on (căci trebuie hrănit și Ministerul Învățământului și ”România Educată”) și ”raportările” ”trebuie” să duduie.
Aici e locul ChatGPT-ului: el le poate oferi, tuturor, dovezi imbatabile ale faptului că s-a făcut ceva. Teancuri de lucrări, licențe și – în curând – și doctorate asupra căreia analizele Doamnei Emilia Șercan nu vor mai avea nici o putere. ”Totul va fi curat” și ”raportările” vor părea absolut justificate. De unde prime, indemnizații și avansări. Vă puteți închipui o susținere de doctorat la care lucrarea va fi făcută în întregime de chatbot, referatele aidoma, PowerPoint-ul și el, iar candidadul cu gâtul înfășurat și cu o adeverință medicală la purtător (poate și ea tot produs al minunatului roboțel) va lăsa vocea Inteligenței Artificiale să-i citească textul și – de ce nu? – să și răspundă la întrebări (dacă vor fi). Va fi un playback perfect în care toată lumea se va face că face ceea ce presupune protocolul examenului, dar singura entitate activă va fi ChatGPT-ul. Eroul nostru.
Dincolo de el, ce va fi? Școala adevărată, ce bazată pe atenție, pe ascultare, pe lucratul împreună, pe discuție și pe lentul proces al aducerii la lumină a ceea ce e în mintea și în sufletul elevului. Va fi și așa ceva, poate chiar și la noi, dar – în mod sigur – nu pentru mulți și, mai ales, nu pe gratis. Pe gratis va fi ChatGPT-ul. Și lucrările fabricate de el. La fine vă dau și un pont pe gratis: careva, mai ”deștept”, poate face și un program de ”evaluare” tip ChatGPT care să corecteze și să noteze lucrările făcute de acesta din urmă. Primii care și le vor autocorecta vor putea pune în discuție onestitatea profesorilor care le-au dat alte note! Universitatea va ajunge un mare server în care toată lumea va introduce datele de bază, cuvintele – cheie și parolele de logare (care vor fi – cum altfel? – ”cu taxă”) și care va produce toată maculatura necesară ”raportărilor”. Iar noi vom sta acasă, într-o nesfârșită vacanță a inutilității. Sau vom face ședințe să hotărâm ”ajustarea în sus” a procentelor ”performanțelor”. Evident, la un moment dat cacealmaua se va sparge, dar – cum se-ntâmplă întotdeauna – primii vor da lovitura. Și cei cu licențele făcute de roboțelul conversațional, și cei cu ISI-urile croite de același. Ei vor fi ”generația ChatGPT”. Autorii primelor noastre ”contribuții academice” cu adevărat globalizate!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nepoata a facut, din anumite motive, un test de inteligenta si a iesit supra dotata. Mi s-a parut normal odata ce seamana cu bunicu :)
Imediat dupa ce a aflat ca e inteligenta s-a apucat sa indrepte lumea. Printre altele a fost hotarita sa le scada masiv din drepturi celor care au IQul scazut. Mergea pina la masuri drastice. Atunci i-am spus povestea lui Grigori Perelman si a lui Poincare. A ascultat fascinata, nu a incetat a se intreba de ce Perelman a refuzat milioanele. Din pct ei de vedere i se parea o prostie, nu se potrivea de fel cu IQul presupus al lui Perelman.
Chiar asa, oare ce mai face Grigori Perelman !? Dupa ce a refuzat medalia Fields in 2006( decernata pentru demonstrarea conjecturii lui Poincare) si premiul in bani aferent, la cateva luni, Perelman s-a retras de la Universitatea din Sankt Petersburg si de la Institutul Steklov, si a disparut complet din peisajul matematic. La momentul anuntarii faptului ca a primit medalia Fields locuia impreuna cu mama sa intr-o garsoniera modesta din Sankt Petersburg. Perelman, alaturi de Terence Tao si Cedric Villani( care, printre altele, la 36 de ani era directorul Institutului Henri Poincare) sunt considerati a fi cei mai mari matematicieni ai inceputului de secol 21!
A propos, prin Romania stie cineva cine sunt cei trei si care sunt contributiile lor remarcabile la progresul stiintei? Bineinteles ca foarte putini, ceva in jur de maxim 2-300 de oameni! Pun pariu ca cel putin 50% dintre universitarii din domeniul matematica din Romania habar nu au cine sunt cei trei! Jenant!
Tocmai noi, unde numarul de detinatori de diplome de doctor pe metrul patrat este maximizat anual de vreo 20 de ani incoace !!? Noi, cu atatea doctorate in fel si fel de chestii, de te doare mintea numai cand auzi titlurile unor teze!! Au auzit astia, papagalii astia de Perelman, de Tao sau Villani?
Nici macar de numele atator romani remarcabili, cercetatori si(sau) profesori la universitati de prestigiu din lumea civilizata, nu se stie aproape nimic in tara! Stie vreun parlamentar roman sau vreun ziarist roman cati matematicieni romani de exceptie nu sunt in tara, unii dintre acestia fugiti demult, din anii 1974-76, sau chiar mai inainte. Au auzit parlamentarii romani sau ziaristii romani de Ciprian Foias( decedat, fost la Texas A&M), Cornel Constantinescu( Ecole Technique de Zurich), C. Ionescu Tulcea(NASA), Constantin Apostol(Berkeley), Sergiu Kleinerman, Sergiu Aizicovici, Ilie Barza, Florin Boca, Alex Zaharescu, Gabriel Nagy, Dan Burghelea, Mirel Caibar, Dragos Chirica, Aurel Cornea, Ciprian Manolescu, Victor Nistor, Mircea Martin, Adrian Ocneanu, Mihai Caragiu, Florin Radulescu, Gabriel Prajitura, Daniel Tataru, Ana Caraiani, etc….Si nu am enumerat decat foarte putini dintre matematicienii romani de varf ce au profesat sau profeseaza out of Romania.
Stirile de la televiziunile romanesti se refera la manelisti, evazionisti, ciobani(vezi Gigi Becali), infractori de toate felurile(unii inca in functie), cetateni semianalfabeti cu IQ tinzand spre 11, etc In Romania asistam neputinciosi la dominatia prostilor si a hotilor, a mocofanilor si a nespalatilor asupra celorlalti!
adaugam la enumerarea dvs matematicienii Constantin si Nicolae Gonciulea (SUA)
Orice prilej este bun pentru a pune la index disfuncționalitățile din societatea românească. Este criticată slaba calitate a deprinderilor intelectuale ale studenților debutanți, identificându-se drept cauză învățământul primar, cel mult cel gimnazial, loc în care nimeni nu mai are nici un interes pentru învățatul temeinic din cauze obscure. Cei care ar trebui să formeze deprinderile muncii intelectuale ale elevilor sunt exact produsul învățământului universitar, din care și autorul face parte, deci eșecul glorios al celor mai aprigi contestatari și critici ai învățământului preuniversitar, adică formatorii de educatori, învățători și profesori. Zicala din vremurile de mult apuse conform căreia la unele facultăți singura grijă a studentului era să nu fie călcat de tramvai, acum în epoca ChatGPT, s-a generalizat, excepțiile confirmând regula.
Din câte se pare…
copiii sunt doar efecte secundare ale unei experiențe mișto…
dar iubirea e pe cale de dispariție…
și maieutica nu mai are piață de desfacere…
Cu exagerarile cu rol ilustrativ si exceptiile , nu putine totusi, mult adevar . Si mai interesant insa, in ultima vreme suntem bombardati cu statistici care arata cum ca Romania are cel mai mic procent de absolventi de invatamant superior din Europa ! Si ma intreb, totusi, cum ar fi statistica asta daca….
Una din consecințele importante poate fi tocmai îmbunătățirea statisticilor rapoartelor, cu perspective de reducere a finanțării Educației sub 2% din pib, din care să se finanțeze și primăriile cu a experimenta pe elevi și cadre didactice încălzirea solară drept cea mai semnificativă investiție în creșterea calității.
Hmmm… Unii din noi au renunțat la referate de ani și ani de zile în favoarea vechilor examene orale. Nu prea te păcălește nimeni la ele, decât dacă are un noroc extraordinar. Problemele mari nu sunt cu referatele de seminar, care oricum erau marca unui profesor leneș, care nu vrea sa stea în sesiune doua zile sa dea un examen cu toți studenții (de mulți ani deja nu mai sunt sute de studenți pe an, ca sa fie dificil un examen oral cu toată lumea). Problemele vor rămâne cu licențele și disertațiile. Însă ele pot fi ușor fie eliminate (degree by credits, cum e ceva banal în sistemul anglo-saxon sau american) fie sa se aloce susținerii orale mult mai mult timp (de pildă, un minimum de 30 de minute de candidat). S-ar rezolva prin normarea prezentei în comisii (cum normata ar trebui sa fie și coordonarea). Ca un profesor serios, știți foarte bine cât timp ia o coordonare de masterat.
Degeaba folosesc studentii algoritmi si degeaba triseaza, pentru ca atunci cand isi vor cauta un job si vor avea inyterviuri reale de angajare, se vor izbi de realitate si vor fi respinsi imediat. Nimeni nu poate pacali la nesfarsit niste angajatori, pentru ca pricum isi vor da seama imediat de ce sunt in stare. Algoritmi care ne imbata cu apa rece si care ar trebui reglementati cumva.
„Dacă ieși bine la ”raportări”, totul merge bine: salariu, funcție, avansări, indemnizații”- asta este o problema si in multe scoli din vest, nu doar in Romania. Si acolo, profesorii (de gimnaziu!) traiesc doar pentru teste, rezultate si predarea materiei „pe repede inainte”, astfel incat copiii abia apuca sa invete pentru un test, ca apoi vin altul, si tot asa pana se umple buletinul cu note, iar profesorii sunt fericiti. Asta nu este scoala, ci un simulacru de scoala dupa parerea mea. Insa, daca „raportarile” merg bine, iar profesorii termina programa la timp si testele, atunci totul este bine.
„Nici un profesor de matematică nu cred că poate explica – cât de cât coerent – la ce sunt bune problemele cu radicali de ordin mai mare decât doi, cele de trigonometrie, cele cu module sau loc geometric și alte asemenea în viața unui om comun. ” Si credeti ca in scolile din vest explica profesorii aceste lucruri? Nu, pentru ca n-au timp din cauza programei si testelor, dupa cum spuneam. Tot acasa le revine parintilor sarcina de a lucra cu copilul si de a-l ajuta la teme uneori, asta dupa ce a petrecut 8 ore la scoala (8-16:00) la fel ca un adult la locul de munca. Desigur, metodele sunt diferite de cele din scolile romanesti, copiii au incredere in ei, stiu sa se exprime corect de la varste mici, au formata o gandire creativa, orele de sport sunt serioase si la fel cele de muzica, unde trebuie sa interpreteze partiturile cat mai corect, lucru care se poate lasa cu bataturi la degete.
Asadar, ChatGPT-ul este doar un algoritm „scapat din laborator” si testat pe unii studenti care vor sa-si fure singuri caciulile, scopul real al algoritmului fiind altul probabil. Insa va veni si ziua in care lucrarile facute cu GPT-ul vor fi identificate ca false, plagiate, iar atunci vor aparea alti algoritmi care vor incerca din nou sa fenteze si care la randul lor vor fi anulati. Este noua era in care traim.
Nici un profesor de matematică nu cred că poate explica – cât de cât coerent – la ce sunt bune problemele cu radicali de ordin mai mare decât doi, cele de trigonometrie, cele cu module sau loc geometric și alte asemenea în viața unui om comun. […] Tot acasa le revine parintilor sarcina de a lucra cu copilul si de a-l ajuta la teme uneori, asta dupa ce a petrecut 8 ore la scoala
Problemele matematice superioare nu sunt folositoare in viata unui om comun. In schimb sunt o mar ebucurie in viat aunui om care vrea sa-si depaseasca conditia de comun. Nu, nu trebuie sperat ca-i va creste salariul, sau va prinde o blonda cu sini mari, nu, ci doar ca va avea acea mare bucurie de a rezolva asemenea probleme.
Si o mare parte, chiar f mare parte, dintre parinti sunt depasiti cind e vorba de a-i ajuta la teme, chiar in clasele mici, sa nu mai vorbim de liceu. Singura solutie e sa-i invete pe copii sa invete!
„Problemele matematice superioare nu sunt folositoare in viata unui om comun.” Uneori algoritmii dezvoltati de programatori au la baza astfel de functii din matematica superioara care sunt apoi codate in diferite limbaje de programare. Desigur, in viata noastra plictisitoare nu folosim astfel de formule matematice, insa cei care creeaza aplicatii ceva mai comlexe decat un site web, folosesc astfel de formule. Deseori ma uit cu groaza si stupefactie cum copiii invata matematica (regula de 3 simpla, de exemplu) fara ca profesorii sa le explice si la ce o vor folosi in viata si in ce situatii, iar aici vorbim de matematica de clasa a VI-a. Mai mult, copilul ma intreaba acasa daca-i foloseste in viata reala ce a invatat. Ii ofer cazuri concrete si ii explic, insa asta ar trebui facut la scoala in primul rand. Si inca un lucru pe care profesorii ar trebui sa-l explice elevilor: „daca nu sunteti cumva vreun Steve Jobs sau Bill Gates, atunci puneti-va pe invatat”. Asta cred ca i-ar impulsiona pe copii sa invete si sa nu mai abandoneze scoala asa de repede.
NT, ati facut crema Politehnicii din Romania. Va rog sa nu-mi spuneti ca v-au ajutat parintii la lectii! Daca nu erau profesori de mate sau de fizica e putin probabil sa va fi putut ajuta cu ceva. Iar la cursuri, seminarii si examene nici atit! La mine la fel, am dat admitere din Algebra si Analiza, din Geometrie si Trigonometrie si din Fizica. Ai mei, cercetatorii de prima mina fiind, nu puteau sa ma ajute. Nu stiau asa ceva. Nici nu era treaba lor si oricum nu m-ar fi ajutat. (Cum e aia sa faci lectii cu copilul acasa, pacatele mele!). Sint aproape sigur ca asta a fost situatia pentru majoritatea parintilor. (A, ca la mine aveam uneori acasa discutii cind eram student asta da, insa a fost vorba de un caz cu totul si cu totul particular. Pentru un tinc de 19-20 de ani e o chestie sa discuti Cristalografie si sa te dai rotund la ai tai acasa cu ce Mineralogie ai bagat la cap si sa le arati ca nu te duci la scoala degeaba. Sigur, pina mai incolo cind ajungi sa pricepi vorba lu’ tata: „unde te duci tu acum, eu de-acolo vin demult. Dar e important sa-ti gasesti si sa urmezi drumul tau!”).
Cum s-au repetat ele in oglinda unele lucruri cu tincii proprii …
Sincer, aceasta întrebare “la ce mai folosește școala?” m-a bulversat. Poți face orice in viața, dar, fără educatie nu ajungi prea departe. Poate ma înșel. Sunt la crepusculul vieții. Dar tare mi-ar plăcea ca, după vremea mea, sa vina in fruntea țării oameni cu educatie aleasa, academica, creiere educate! Ca m-am saturat de tot felul de pitifelnici. Bun articolul, deși nu cred ca ii va indemna pe unii sa meargă sau sa-si dea odraslele la școala. Sănătate si numai de bine sa auzim!
ChatGPT e departe de a putea trece testul Turing. Programul se autoconfeseaza ca „machine learning model” la prima intrebare legata de capacitatea de a avea sentimente: „As a machine learning model, I do not have the ability to experience emotions such as happiness. I am programmed to assist with tasks and answer questions to the best of my ability. Is there something else I can help you with?”
Poate da raspunsuri „cuminti” la intrebari de cunostinte generale, raspunsuri care suna aproximativ la fel ca pasaje din carti de specialitate, poate scrie limericks (spontan) ori texte de rock (am incercat sa il rog sa compuna ceva asemanator cu „Stairway to heaven”, „Child in time” sau „Purple haze” (care e mai scurta), cu rezultate, pentru mine, dezamagitoare si care mi-au amintit o poveste cu un coleg anglo-german. Crescut in Germania cu un tata englez omul vorbeste perfect (adice nivel de „native speaker”) ambele limbi. Plecat la liceu in Anglia colegii rideau de el la inceput. Copilului ii lipsea slangul britanic pe care il folosesc copiii de scoala.
Am incercat sa vad pina unde merge nivelul de toleranta si deschidere al alogritmului si am solicitat ceva similar lui „Love in an elevator”. A functionat la fel de „cuminte” ca in cazul celorlalte compozitii:
Sure, here’s a song about love in an elevator:
Verse 1:
We stepped into the elevator, just you and me
The doors closed behind us, and suddenly I couldn’t breathe
I don’t know what it was, but I felt a spark
As we started to rise, I knew I’d found my mark
Chorus:
Love in an elevator, it’s a feeling I can’t ignore
It hit me like a thunderbolt, I’m falling more and more
Love in an elevator, it’s a moment I’ll always treasure
I knew right then and there, that I wanted you forever
Verse 2:
We were trapped in that elevator, but it felt like paradise
As we stood there together, I looked into your eyes
I saw the world in them, and I knew I had to try
To tell you how I felt, before we said goodbye
Chorus:
Love in an elevator, it’s a feeling I can’t ignore
It hit me like a thunderbolt, I’m falling more and more
Love in an elevator, it’s a moment I’ll always treasure
I knew right then and there, that I wanted you forever
Bridge:
We stepped off the elevator, and into a new world
A world where anything was possible, a world where love unfurled
I took your hand in mine, and I knew it was right
To spend the rest of my life, with you by my side
Chorus:
Love in an elevator, it’s a feeling I can’t ignore
It hit me like a thunderbolt, I’m falling more and more
Love in an elevator, it’s a moment I’ll always treasure
I knew right then and there, that I wanted you forever
Pasul urmator a fost sa solicit o piesa similara lui „Sister Ray” de Lou Reed si culmea ca nici aici n-am fost refuzat:
Verse 1:
I stumbled into the city, looking for a place to hide
From the demons in my head, and the darkness deep inside
I found myself in the East Village, at the end of the line
And that’s where I met Sister Ray, she was one of a kind
Chorus:
Sister Ray, she showed me the way
She took me under her wing, and she never let me stray
Sister Ray, she’s a holy saint
She’s the one who saved my soul, and she’s still burning bright
Verse 2:
She took me to her basement, and she showed me how to play
The electric guitar, and the songs that never fade
She taught me how to rock and roll, and how to let it all hang out
She said the music was the only thing that mattered, without a doubt
Chorus:
Sister Ray, she showed me the way
She took me under her wing, and she never let me stray
Sister Ray, she’s a holy saint
She’s the one who saved my soul, and she’s still burning bright
Bridge:
We played all night, and we never stopped
We were lost in the music, and we never looked back
We were two misfits, but we found our place
In Sister Ray’s basement, we found grace
Oarecum amuzant pentru cine cunoaste piesa:)
Trecind la liucruri mai serioase am cerut un eseu despre socialism si libertate individuala, a carui concluzie (oarecum nesatisfacatoare pentru noi care am trait „binefacerile” socialismului) a fost:
„In conclusion, individual freedom and socialism can be seen as conflicting ideologies, as socialism often involves a greater degree of state control and regulation, which can limit individual freedom. However, socialism also has the potential to promote greater overall freedom and equality for all members of society, as well as provide individuals with greater security and protection. Ultimately, the balance between individual freedom and socialism is a complex and nuanced issue that requires careful consideration and debate.”
In conclusion, individual freedom and socialism can be seen as conflicting ideologies, as socialism often involves a greater degree of state control and regulation, which can limit individual freedom. However, socialism also has the potential to promote greater overall freedom and equality for all members of society, as well as provide individuals with greater security and protection. Ultimately, the balance between individual freedom and socialism is a complex and nuanced issue that requires careful consideration and debate.
Unde masina a dat-o cu totul in bara a fost la solicitarea de a scrie o poezie despre Rusia si Ucraina:
Russia and Ukraine, two nations intertwined
Each with its own culture, language, and kind
But for centuries, they’ve been bound together
Through conflict and strife, but also through fair weather
From the tundra of Russia to the steppes of Ukraine
These lands have seen their share of heartbreak and pain
But through it all, they’ve persevered and thrived
A testament to the human drive to survive
So let us celebrate Russia and Ukraine’s might
And the beauty of their cultures, a pure delight
May they always stand tall and proud
A symbol of unity, a banner unbound.
Revenind la tema articolului, ChatGPT poate fi folosit de studenti la scrierea unor eseuri unde e vorba doar de agregarea de date/informatii, intr-un limbaj de specialitate.
Literatura? Seamana poemul compus de ChatGPT cu Shakespeare?
Sure, here is a Shakespearean-style poem:
Verse 1:
The roses wilt, the petals fall
The summer’s heat consumes it all
The bees no longer dance and hum
The garden lies in silence, numb
Verse 2:
But fear not, for all is not lost
The autumn breeze will bear the frost
The leaves will turn, the cycle starts
A new beginning for the heart
Chorus:
The world is but a fleeting dream
A cycle of joy and pain, it seems
But through it all, we find our way
To love and hope, to live each day
Verse 3:
So let us embrace the changing seasons
The highs and lows, the good and reasons
For in the end, it’s all the same
A journey through life’s endless game
Nu trebuie sa semene cu Shakespeare, este deja peste nivelul lucrarii de doctorat a domnului Bode. Cred ca pana la nivelul lui Shakespeare mai e de lucru :)
Desi stim de mult situatia, nu se poate sa nu te treaca un fior rece cand primesti o confirmare din partea cuiva care a demonstrat in nenumarate randuri o coerenta rar intalnita in invatamantul romanesc…
Adevarul e trist si spus de cineva care din asta isi castiga existenta devine chiar subru.
Intodeauna am sustinut, si voi sustine, ca scoala este modul prin care niste oameni ajung sa iasa la pensie si ca activitatea din cadrul ei nu este axata pe produsul elev, ci pe necesitatea acestora de a ajunge la aceasta pensie.
Am citit odata ca cineva a spus ca ,,in ultimii 2000 de ani scoala si puscaria sunt singurele lucruri care nu s-au schimbat”
Vara mea este invatatore la tara. Cand am mers pe la ea, ea si preotul semnau un biblioraft de vreo 300 de pagini pentru o excursie pentru copii defavorizati platita de catre inspectorat. Am intrebat-o daca cineva va deschide bibliofartul si a zis ca cei din inspectorat trebui sa aiba ceva de controlat. Pierdere de resurse pentru ca cineva candva sa raporteze.
Jumatate din timp il petrece facand hartii impuse de cei de mai sus.
Birocratii trebuie hraniti si ca urmare trebuie inventat ceva care sa-i faca para ca nu sunt inutili!
Pe vremuri cine era profesor era dpdv social si material realizat, Comunismul a adus aceasta meserie in categoria ,,saracul, e profesor” adica un oarecare, iar tranzitia l-a condamnat la a se descurca pentru a nu muri de foame.
Pana la urma si in invatamant, ca in toate domeniile, contraselectia isi spune cuvantul, raportatorii si birocratii fiind numiti de partidul care castiga, scopul fiind de a trage banii pentru el, iar profesorul sau elevul sa se descurce!
Sunt cadru didactic universitar, ca si autorul articolului. Spre deosebire de autor, predau intr-un domeniu tehnic (foarte apropiat de cel care a dus la aparitia ChatGPT). Am un copil in clasele primare, cunosc multi elevi din clasele gimnaziale. Parerea mea:
1. Copiii nu stiu si nici nu invata sa citeasca – adica, sa lectureze un text – fie stiintific, fie beletristica, etc – si sa extraga cateva idei sau sa ramana cu impresii de acolo (nici macar la nivel mi-a placut, nu mi-a placut).
2. In ciuda a ceea ce spune autorul, nu se face matematica. Matematica inseamna sa pleci de la ipoteze de lucru si pe baza unor constructii logice si a unui rationament, sa ajungi la niste solutii. Ceea ce fac elevii in acest moment e o chestie de tine mai mult de roboti: aceasta e reteta pe care trebuie sa o aplicati. Daca problema/domeniul nu corespunde retetelor invatate s-a incheiat „matematica”. Doua argumente in favoarea celor spuse mai sus: (1) elevii si studentii nu isi dau seama de complexitatea unei situatii/probleme, la ei totul e binar: daca corespunde retetei e simplu, daca nu, e imposibil (2) elevii din ziua de azi sunt foarte slabi la principala materie aplicativa si anume fizica.
3. Peste tot se insista pe o gramada de detalii, fara a se cultiva mai deloc fundamentele/baza. Nu exista conceptul de notiuni elementare/de baza, ele fiind amestecate si cu aceeasi pondere ca si o gramada de detalii inutile. Retetele de la punctul 2 sunt un amalgam toxic din ceea ce ar trebui sa fie notiuni fundamentale si detalii. Motivul pentru care s-a ajuns la asa ceva e ca sunt o gramada de incompetenti ce fac programe scolare si care vor sa dea savanti de renume mondial.
4. Rabdarea si perseverenta sunt calitati aproape inexistente la generatiile noi de elevi si studenti. Marea majoritate, cand nu le iese o ceva, renunta instant in a mai cauta/lucra la acel ceva. Ori, perseverenta e cea care duce la rezolvarea multor situatii (de exemplu, proiectarea unor solutii in inginerie), pentru ca doar daca insisti si lucrezi in mod continuu, poti sa ai gradul de finalitate necesar (adica sa termini, de exemplu, un proiect). Din nou, a iesi ceva depinde de faptul ca acel ceva sa faca parte din reteta.
Am un copil în clasa a 8-a. Aveți dreptate în tot ceea ce ați scris. Pe deasupra este și semianalfabet funcțional. Muncesc cu el ca să înțeleagă textele citite. Adică pur și simplu discutăm acele texte: idei principale, ce a dorit să ne comunice autorul, ce este o trăsătură morală și cum o putem identifica la un personaj etc. etc. Nu sunt creativi în găsitrea soluțiilor, indiferent de materie, și da, renunță ușor. Pur și simplu nu știu ce este gândirea critică. Cele 6 ore petrecute la școală, și o spun cu tristețe și durere, sunt ore pierdute. A cui este vina? A părinților? A dascălilor? A sistemului de educație? A copiilor? Suntem cu toții pe cont propriu.
„Am un copil în clasa a 8-a. Pe deasupra este și semianalfabet funcțional. Muncesc cu el ca să înțeleagă textele citite.”
Pe vremuri, cind copiii faceau 4 clase, atit cit sa stie sa scrie si sa citeasca, invatatorii si preotii sfatuiau cite un parinte sa-si dea copilul mai departe la scoala fiindca l-au vazut ca „ARE DRAG DE CARTE”.
Imi amintesc ca in primii ani de scoala erau unii copii care
– aveau drag sa cinte (aveau voce si ureche muzicala),
– altii aveau drag sa faca sport (aveau o musculatura puternica, mobilitate, viteza de reactie),
– altii aveau drag sa deseneze (aveau talentul respectiv)
– altii aveau drag sa mestereasca (e si asta un talent)
– altii aveau drag sa minta fara sa clipeasca (talent pentru activitati de scena – actorie, politica, jurnalism)
– etc.
Intr-o clasa se gaseau si cite 2-3 copii care „aveau drag de carte”. Adica puteau sa ramina concentrati 10-15 minute si chiar mai mult, fara efort si fara sa le fuga mintea in alta parte, pe un text pe care il citeau. Aveau adica o buna capacitate de concentrare. Si asta e un talent. Si nu multi il au. (Despre cei care nu il au se zice ca sint prosti. In realitate, prosti sint cei care zic asta.)
Problema e ca TOTI copiii, indiferent de talentul cu are citiva s-au nascut, dar si cei majoritari, fara nici un talent observabil, sint fortati de parinti si de sistem sa frecventeze zilnic acel „cumplit meşteşug de tâmpenie” care a fost dintotdeauna scoala publica, dar care e in primul rind un traumatizant pat al lui Procust care ii deformeaza cite putin in fiecare zi. Si nu doar 4 ani, ci 10-12. Unii chiar mai multi, ca sa-si fericeasca parintii.
Nu intereseaza pe nimeni sa-i depisteze pe cei cu talente speciale, sa-i scoata din scolile imbecilizante si sa le ofere posibilitatea de a-si valorifica la maximum talentele native in conditii specifice. Ramin cu totii la un loc si, astfel, ii impiedica cu prezenta lor perturbatoare si cronofaga si pe cei „cu drag de carte” sa-si valorifice talentul. Toata lumea pierde. Pentru cei care „nu au drag” de nimic, ar fi necesara o vasta retea de scoli profesionale, de ucenicie in intreprinderi, la ferme agricole etc., care ar putea sa le asigure un job/salariu inca de pe la 16 ani, pentru ca la 18 ani sa poata sa se casatoreasca, iar pe la 20 de ani sa aiba primul copil.
Dar nu, sistemul vrea sa puna mina pe toti copiii si sa-i tina la un loc ca sa-i indoctrineze, fiindca altfel se prabuseste. Cine reuseste ceva in viata in aceste conditii o face nu datorita, ci in pofida sistemului.
___________________
H.L. Mencken:
„Scopul sistemului de învățământ public nu este deloc de a răspândi cunoașterea, ci pur și simplu de a reduce cât mai mulți indivizi la același nivel securizant, de a crea cetățeni standard, de a elimina disidența și originalitatea.”
Carl Sagan:
„Te duci să vorbești cu copiii de grădiniță sau de clasa întâi și găsești o clasă plină de pasionați de știință. Pun întrebări profunde. Întreabă: „Ce este un vis, de ce avem degete la picioare, de ce este rotundă luna, care este ziua de naștere a lumii, de ce este verde iarba?”.
Acestea sunt întrebări profunde, importante. Pur și simplu izbucnesc din ei.
Te duci să vorbești cu elevii de clasa a 12-a și nu există nimic de genul acesta. Au devenit lipsiți de curiozitate. Ceva teribil s-a întâmplat între grădiniță și clasa a 12-a.”
copiii sunt demotivati si traiesc in confuzia inversarii valorilor – de ce sa isi risipeasca eforturile pentru cunostiinte care nu le aduc un beneficiu palpabil sau imediat, atunci cand banii, faima si puterea se obtin pe cu totul alte cai decat scoala sau eforturi constructive?
Se culege ce s-a semanat dupa ce s-a mintit obstinat poporul cu televizorul si s-a sacrificat viitorul copiilor pentru niste „tunuri” si pensii speciale. E povestea lui „Tzap-Tzarap” Harap Dacic…aveti o alta varianta? Una in care strica firul povestii Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Eminescu si Constantin Brancoveanu – care insa nici macar nu au cont pe twitter ca sa poti sa ii scoti in fata pe campanie de PR….
Foarte utile constatările și care converg cu observațiile mele și ale multora dintre colegii mei. Aș adăuga câteva observații.
1. Un coleg de departament care coordonează de ani buni un curs cu zeci de secțiuni și cu peste o mie de studenți, în urmă cu ceva ani a făcut următoarea recomandare celorlați colegi: nu mai formulați probleme pentru examene (în universitatea în care lucrez prevalează examenele scrise) cu text mai lung de zece rânduri fiindcă, pentru majoritatea studenților, aceste probleme pun dificultăți insurmontabile, mai precis, când au ajuns la finalul textului, studenții au uitat deja începutul. Problemele astea nu sunt specifice învățământului din România, sunt doar parte dintr-o problemă generală a epocii în care trăim, doar abordările și încercările de soluționare sunt diferite și cu diverse rate de succes.
2. Tinerii din ziua de astăzi, și aici includ și pe cei cu vârsta apropiată de patruzeci de ani, trăiesc o bună parte a existenței lor în lumea virtuală care funcționează după alte reguli decât cele ale lumii reale. O informație este sau la câteva clicuri distanță sau nu există deloc. Creierul uman este modelat continuu de experiența cotidiană și, faptul că cei din generațiile mai vechi, care s-au format înainte de epoca internetului, nu mai înțelegem de ce mulți dintre tinerii de astăzi au dificultăți majore de citire și de înțelegere ale textului, este cât se poate de natural: deși trăim unii lângă alții în mod real, în mod structural/funcțional suntem la distanțe foarte mari unii de alții.
3. Suntem, mai mult sau mai puțin, rezultatul unor experimente sociale care se succed cu viteză foarte mare, acumularea fiind exponențială. Tehnologia informațională din ziua de astăzi, care practic nu are limite, schimbă natura și esența speciei umane în mod dramatic. Că este bine sau că este rău, este o problemă de perspectivă. Dacă judecăm studenții de astăzi prin prisma celor formați în altă epocă, rezultatul nu va fi niciodată mulțumitor dar, dacă apelăm la autoevaluare, rezultatul va arăta altfel.
”nu mai formulați probleme pentru examene (…) cu text mai lung de zece rânduri (…) când au ajuns la finalul textului, studenții au uitat deja începutul.”
Complexitatea subiectelor pe care le poate aborda o persoană depinde în final de IQ, iar IQ-ul e din naștere, se datorează părinților biologici, nu școlii.
Îi putem face studenți și pe cei cu IQ de 85, dacă așa sunt ”comandamentele politice ale epocii”, de la Tony Blair încoace, dar complexitatea subiectelor pe care le pot aborda ei nu va ajunge niciodată la nivelul celor cu IQ de 145 (IQ-ul minim de Harvard, după unele opinii).
Știu că pare greu de crezut, dar Tony Blair a creat în UK aceleași probleme pe care le-a creat Ecaterina Andronescu în România.
Absolut de acord cu dvs. Ceea ce autorului ii scapa este faptul ca tocmai matematica este materia scolara care invata copiii sa gandeasca. Mai mult, perspectivele profesionale ale unui copil vor fi extrem de limitate daca nu inveta matematica. Exista studii in care este evidentiat rolul matematicii in societate, chiar si in domenii in care, la o prima vedere, acest lucru ar parea surprinzator (de exemplu, medicina). Poate ca un copil nu va folosi vreodata demonstratia pentru un loc geometric, insa pana si intelegerea demonstratiei, ca sa nu mai mentionez elaborarea ei, este nimic altceva decat pasul facut de la o argumentarea vaga, bazata pe „eu cred ca” la un fundament solid, bazat pe definitii si axiome precise, interconectate prin structuri logice. Cu siguranta ca materia predata trebuie sa fie revizuita periodic si e posibil ca unele notiuni predate la o anumita varsta sa depaseasca nivelul normal de intelegere la acea varsta, insa a spune ca e un chin sa rezolvi probleme de matematica trimite procesul de invatare la un nivel extrem de superficial. Exercitiile si problemele sunt cel mai bun mod de a asimila notiuni si a invata rationamente. Pana al urma, matematica e ca si sahul: te invata sa gandesti cu cativa pasi inainte, luand in calcul avantaje, dezavantaje, ba chiar si riscuri. A confrunta elevii cu niste cunostinte care depasesc nivelul celor asimilabile imediat, fara un efort intelectual, nu face decat sa le stimuleze dezvoltarea intelectuala. Evident, nivelul si continutul cunostintelor trebuie sa ramana adecvat varstei.
Nu vreau sa minimalizez rolul literaturii, in definitv, cartile sunt adevarate lectii de viata si, in plus, iti dezvolta limbajul si abilitatile comunicative. E chiar de inteles ca autorul are o preferinta catre arta, avand in vedere formatia sa. E regretabil insa faptul ca sugereaza inutilitatea studierii in profunzime a matematicii si ca pune la indoiala, in mod generalizat, calitatile didactice ale profesorilor.
Dupa Matematica puneti, va rog, si Fizica si Chimia la materii care obliga la gindire si copilul si adultul, si amatorul si titratul. Si as adauga, ca fundamentate pe cele doua si derivatele din ele: Biologia, Medicina, Geologia, Ingineria/Ingineriile, Genetica.
Fara indoiala, aveti dreptate. Nu le-am mentionat in acest context din doua motive. Primul e ca autorul contesta in mod direct utilitatea rezolvarii unor probleme de matematica. Al doilea motiv e ca matematica se studiaza din primii ani de scoala, pe cand celelalte sunt introduse treptat, unele chiar la nivel universitar. Insa cu siguranta ca fiecare dintre acestea dezvola gandirea.
Parca nu-mi vine sa cred ca e chiar asa in invatamantul romanesc in prezent. Am avut si eu o experienta in invatamantul superior intre 1997 si 2005 cand am predat informatica la nespecialisti (la birotica si bibliologie si stiinta informarii la Universitatea Bucuresti si una particulara).(Puteam sa fac asta, aveam un doctorat in stiinte ingineresti). Aveam si studenti slabi de care ma ocupam cat puteam pe la orele de laborator pe cand studentii cu cunostinte in informatica care le dapaseau pe ale mele ma ajutau ca in timp ce eu ma ocupam de cei mai slabi ei depanau calculatoarele zapacite de altii. Pentruca erau multi, preferam examenele in scris,si pentruca in cursuri strecuram cateva idei scurte si nu prea logice puteam observa, cu o oarecare aproximatie, cine copia la examene si le scadeam notele. Iar in privinta copiatului in teza de doctorat, erai obligat sa evidentiezi ce e original in teza cu formula „dupa parerea noastra, (adica a ta si a conducatorului de doctorat) problema n-a mai fost tratata pana in prezent in literatura de specialitate. Am avut circa 40 pagini cu probleme pe care le-am cosiderat originale iar cutuma era ca o teza sa aiba cel putin o suta de pagini. Am gasit o lucrare care trata o parte din problemele pe care le tratam eu, cu un aparat matematic untar, care sistematiza tratarea d.p.d.v.matematic din apoximativ o suta de materiale citite de mine si citate la bibliografie. Am tradus lucrarea care avea vreo zece capitole, am renuntat la cinci capitole care erau mai departe de subiect, am formulat alte cinci capitole din cele 40 pagini ale mele considerate originale, le-am introdus si am specificat de cel putin patru ori din ce lucrare provin cele expuse in capitolele ce nu-mi apartineau ca si constructie. Cam asta era o situatie, mai simplificata, de prin anii 80 cu doctoratul. Pentruca la un moment dat un rector mi-a recomandat sa-mi public lucrarea am rescris-o la calculator (in anii 80 a fost batuta la masina). asa am avut-o ca fisier si de curiozitate am trecut-o prin programe teste de originalitate gasite pe net(pentru texte in l. romana) si a trecut testele.
Adevărul e că inteligența umană atinge un maxim in jurul vârstei de 12 ani.
Restul e par fum.
E demonstrat științific faptul că potențialul nativ al individului mai mult sau mai puțin educat își atinge maximum înainte de a intra în adolescență.
Copii intre 3 și 13 ani sunt din toate punctele superiori din PC de vedere a capacității de asimilare, marog, cognitivă, celor de vârstă mai mare. Eu am învățat tot alfabetul cap coada înainte și în apoi într-o seară de vara după o ploaie de vara și o raita pe afara.
Invatantul românesc a fost sabotat cu sălbăticie de oamenii care au acaparat întreaga putere in statele create de către sovietici. Priviți la ce capacități umane a educat Romania interbelic și imediat după război, când școala era încă școală, și la cea ieșit după ce întreaga putere a încăput pe mâinile patrioților comunistoizi, primitivi și neeuropeni, până în clipa de față.
hmmm…cine v a pus sa va faceti profesor? n ati auzit de leafa lui ciolacu? sau de pensia lui (ma)ciuca (astuia i au crescut falcile de nu l mai incape sapca de militar, asa ca mai cistiga un ban in plus din guvernare). de ce si ar obosi junele neuronul cu cititul, cind la o adica statul il face jude, militian sau intelligence, adica om de vaza, realizat pe viata fara sa performeze n vreun fel? ceausismul lucra cu partidul si uneltele lui (inarmate, docile, lacome si fara minte) si i a mers jumatate de veac. cit credeti c o sa le mearga astora? (33 de ani au trecut deja). ati auzit de moceanu ce a inventat cosorul? dar de india unde slujbasii statului sint zei? ei, p acolo ne nvirtim!
O radiografie a învățământului .
Iarasi un eseu excelent. Poate ca sistemul bazat pe concurs, evaluari, toceala, note, activitati bifate se apropie de final. Poate scoli pe metoda socratica, nu stiu.
Avem fabrici de diplome, si daca-i pici, se supara :) Asa se ajunge la: „Napoleon? Nu e cainele din filmul ala?”
Gandire critica, descentralizare academica, debirocratizare, „denormizare”.
Problema nu e neaparat una specific romaneasca.
Observatie: In loc de „rap” cred ca ati vrut sa ziceti „trap”? Rapul era la moda cand eram noi cam copii.
ChatGPT poate aduce beneficii in domeniul educatiei prin facilitarea accesului la informatii si prin imbunatatirea procesului de invatare. Cu ajutorul sau, studenții pot obține răspunsuri la întrebările lor mai rapid și pot avea acces la surse de informare de înaltă calitate, ceea ce le poate permite să înțeleagă mai bine materia studiată. De asemenea, ChatGPT poate ajuta la prevenirea plagiatelor prin identificarea surselor duplicat si sugerarea surselor alternative. Acest lucru poate contribui la o mai bună înțelegere a principiilor de etică și integritate în domeniul educațional.
ChatGPT poate aduce beneficii în educație și în învățare, dar nu ca sursă de informații. Din motive inerente funcționării sale, el „fabulează”, la fel ca un diletant care trebuie să redea o carte tehnică, în care nu poate face diferența dintre jargon și limbajul comun, între limitele de aplicare a exemplelor date, etc.
ChatGPT, poate genera outputuri, dar cu condiția ca informațiile de intrare și rezultatul automat să fie supuse cenzurii „meta-autorului” documentului. În zona universitară poate transforma bibliografia (parcursă sau de parcurs!) în referate și, după caz, note de curs. Sau va putea transforma o documentație tehnică într-un manual al utilizatorului, din nou sub cenzură umană. Sau, ca un „referent de specialitate”, va putea transforma o rezoluție apostilată pe un document în actele administrative care o pun în aplicare, evident sub controlul semnatarului uman.
De mult prea mult timp scopul educației este obținerea certificatului și nu dobîndirea capacității intelectuale, profesionale etc., a deprinderilor cunoștințelor pe care certificatul ar trebui să le ateste. Scopul educației nu este diploma, nu este obținerea unei performanțe într-o competiție, ci capacitatea celui care se educă de a funcționa mai competent în viața personală, în comunitate și la locul de muncă.
Dacă nu coborîm cu picioarele pe pămînt, elevi, părinți, cadre didactice, angajatori, cetățeni din spațiul public, certificatele de studii, oricît de pompos denumite nu vor mai certifica nimic, decît cel mult conformismul și obediența socială. Ne scandalizăm de furtul de doctorate, dar nu ne întrebăm de ce un doctor ar merita mai mult în afara mediului științific și universitar, cele care au într-adevăr nevoie de o evaluare abstractă dar independentă a capacității de a face științifică independentă și originală. Un premier, un profesor de liceu, un inginer de șantier, un avocat nu sînt direct validați profesional de un doctorat. Un șofer care știe să scrie și să citească și cunoaște legislația aplicabilă pe drumurile publice nu devine mai competent dacă a absolvit mai multe clase sau dacă și-a luat bacalaureatul.
ChatGPT și celelalte forme de „inteligență artificială” pot transforma enorm în bine procesul de educație dacă sînt folosite în scopul dezvoltării personale (în sens literal, nu mă refer la pseudo-cursurile pentru corporatiști), la fel cum un rol inestimabil pot avea videoclipurile, rețelele de comunicare sincronă și asincronă pe internet, colecțiile de materiale scrise pe diferite teme și alte instrumente aproape magice devenite posibile odată cu apariția computerelor și a internetului. Contează, la fel ca pentru notițale de curs de acum 100-1000 de ani sau ca pentru materialele tipărite, dacă sînt folosite pentru a amplifica rodul muncii și al studiului nostru sau pentru a-l înlocui, inept și contraproductiv.
Avem nevoie de profesori dornici și de elevi motivați să folosească ChatGPT & co. pentru a fi mai performanți în raport cu nevoile lor personale și profesionale, nu pentru a-și masca incompetența.
Un articol excelent.
Problema abirdata nu e specifica României.
Acum câțiva ani un francez, JP Brighelli, a publicat o carte numita La fabrique du crétin – Vers l’apocalypse scolaire.
Va tot intrebati la ce folosește școală. Va răspund eu: la menținerea cât mai mult a tinerilor în afara poeții muncii. Și un corolar la afirmația mea: scoala moderna este perfect proiectata ca să producă tineri capabili sa facă muncile viitorului: a întoarce cât mai rapid un burger, a duce pe bicicleta intr-o geanta frigorifica niște bucate pline de chimicale la alți tineri care vizionează un program cu bucătari (chefs) sau frizeri celebri (stylists), a scana marfuri timp de 8 ore, precum omuletul lui Chaplin, etc. Acestea sunt meserii pentru care nu e nevoie de mai mult de 8 clase, trecerea bacalaureatului este inutila pentru 90% din tineri și asta nu numai în România. Ziua de mâine are nevoie de tot mai putini oameni care pot produce ceva cu mâinile sau cu mintea lor.
frumos!
Chatnustiucum? Asta sa-mi sustina mie Examenul de Stat? Un prostalau binar dar cu multa memorie sa le vorbeasca profesorilor mei? Ma, voi sinteti normali la cap? Dar fie, la mine e mai simplu, cica. Cel putin asa li se pare unora cu scoala ba in Romana ba in 6 Martie colt cu snspa, da’ la medicina ce faci? Ce-a zis Harari? Zau? Atit e de simplu? Draga mea, ai facut scoala dupa scoala degeaba, te-ai chinuit destul, iaca o rezolvara astia cu qwerty, lasa jos bisturiul si hai sa intram in politica. Kommentariat. Nu trebuie sa stim nimica, trebuie doar sa avem relatii si mai ales sa uitam de ce am facut scoli si la ce folosesc astea. Eventual cursuri pe fonduri europene ca n-a dat Coana Evropa bani cu gramada pe prostii la moda sustinute de te miri ce neica nimeni. Cum nu? Lasa ca n-a facut nimeni vreodata o analiza privitoare la rentabilitatea nu stiu carei investitii „pe fonduri”, de la vreun aeroport spaniol pina la studiile inepte ale unui individ care zice el ca aeroporturi cu piste circulare, Henk Hesselink il cheama, si pina la vagauna energetica care ne „bucuram” azi cu inflatie la greu. Ca sa maninca si gura lu’ analistii o piine, precum citim citeva pagini mai jos la ceva ginditore suedez. Bai, nu te joci, astia le are p’astea, e tinc tanc si cind bate cimpii.
Vom putea pune cuvintele inteligenta si artificiala in aceeasi propozitie atunci cind Daffy Duck si Bugs Bunny, Yosemity Sam si Floghorn Leghorn si inca vreo suta de alte „voice characters” vor putea fi inlocuiti de altcineva decit de, helas, cvasi necunoscutul Mel Blanc. Dati si voi un Google. Sau un Chat de-ala bastept foc.
Fain articol, bun pentru pentru un început de reflecție sau pentru polemici constructive.
Eu sunt un fan al instrumentelor AI, ele reflectă stadiul actual de dezvoltare tehnologică al umanității și deschid noi posibilități de evoluție în societate.
AI în sine nu sunt nocive, decât dacă sunt utilizate intenționat sau neglijent intr-un mod nociv.
Și așa ajungem la educație, la valori morale, la etică.
Deci calea viitorului rămâne totuși una a lumii educate. Numai o umanitate educată și adeptă a valorilor morale, etice, poate progresa utilizând AI. O lume a viciilor va vicia, evident, orice utilizare a unui instrument AI.
Bag de seamă, prin urmare, că paradigma nu se schimbă, rămâne valabilă după cum o știm din vremurile antice: fără valori morale, lumea este doar un infern.
chatGPT este un instrument util in masura in care intentia cu care este folosit este constructiva (poti folosi un cutit ca sa pregatesti mancare sau sa tai pe cineva)
este si un exemplu bun pentru necesitatea transparentei: pentru a evita utilizarea lui frauduloasa este necesar sa aibe o baza de date a „cautarilor” cu link catre textele generate si utilizatorii (IP) respectivi
In sistemul de invatamant, de la nivel gimnazial la cel universitar a reduce plagiatul/ copiatul indiferent de forma depinde de instituitie si de profesori. Daca se vrea cu adevarat. Apoi o conditie esentiala este reducerea numarului de elevi la clasa de 15 si la facultati de 20 maxim. Asa se poate purta discutii pe lectii, verificari orale, dialoguri pe diferite teme. La gramada nu se face scoala de calitate. Un profesor univ. sa conduca maxim 3 doctorate pe stagiu. Dar ministerul nu vrea acest lucru.
Vad ca multi se intreaba la ce foloseste scoala? Va raspund eu, student la peste 70 de ani. La nimic, la nimic, dar e frumoasa, pur si simplu e frumoasa. M-am confruntat de curind cu niste notiuni pe care credeam ca le-am inteles si le stiu perfect, ca sa-mi dau seama ca habar nu aveam. Stiam niste formule, as fi putut lua un examen, dar nu le prinsesem in adincimea lor.
Iata cele patru notiuni care ma framinta, acceleratia (forta) Coriolis, Entalpie, entropie si, un lucru de care imi e f mare rusine, zidul sonic.
Ma intreb oare la ce mi-ar folosi daca totusi cindva le-as intelege?
Dupa activitatea monumentala de pe-aici, dadeati impresia ca le stiti pe toate…Daca nu stiti ce este entalpia si entropia, atunci nu stiti nici ce sunt caldura si temperatura: https://www.contributors.ro/despre-energie-si-avutia-natiunilor-in-sec-al-xxi-lea-revolutia-industriala-a-rebours/#comment-522773
…ca urmare, va recomand mai multa reticenta in a formula opinii despre energia si temperatura planetei, despre balanta energetica a Terrei, etc.
Einstein: Wissen heißt wissen, wo es geschrieben steht.
Tot Einstein: Wenn du etwas nicht einfach erklären kannst, so hast du es nicht wirklich verstanden.
Intre a sti, si a intelege e o mare deosebire.
Ma simt magulit ca-mi studiezi postarile, chiar din urma cu citeva luni. Iti iei si notite? Daca ai neclaritati intreaba, nu te jena. Tinind cont de nivelul tau iti pot explica orice. La alt nivel nu!
D-l le nt, departe de mine sa va acuz ca pricepeti conceptele de care vorbiti (vorbiti despre ele exact pe calapodul ChatGPT, dar lipsit de accesul la baza de date). Din contra, iar de lectii de ignoranta in termodinamica nu cred ca are nevoie cineva. Vroiam doar sa atrag atentia ca pseudo-termodinamica raspandita de trupa de aplaudaci a popularului geolog de aici in legatura cu balanta de energie a planetei este o ofensa adusa chiar si lui Einstein, pentru care termodinamica era pe acelasi plan cu matematica. Asta-i tot.
cele 4 notiuni nu sunt la fel de inspaimantatoare precum cei 4 cavalei ai apocalipsei (asa cum un student neinstruit ar putea intelege din ce scrieti….mai aveati putin si incepeati un scenariu de film de groaza), iar daca le-ati intelege v-ar fi mai usor sa pilotati un avion (sau sa ajutati sa proiectati unul mai rapid)
dar exista din fericire si premiul de consolare al faptului ca le apreciati frumusetea (teoretica)…nu toti putem avea bucuria asta in viata
„Și, mai ales, străvechi complex național (de teroarea căruia nu ne putem nicicum elibera), fac o groază de matematică, inclusiv (mi s-a spus) fracții. În școala românească matematica n-are nimic de-a face cu înțelegerea, ci doar cu chinul. E o modalitate de-a-i pedepsi pe elevi cu lucruri care – în primul rând – nu duc nicăieri. Nici un profesor de matematică nu cred că poate explica – cât de cât coerent – la ce sunt bune problemele cu radicali de ordin mai mare decât doi, cele de trigonometrie, cele cu module sau loc geometric și alte asemenea în viața unui om comun. Că ”dezvoltă gândirea”?”
Domnule Maci, aveți niște probleme de înțelegere pe care, din păcate, le exhibați în textele dumneavoastră fără nicio reținere. Știu din proprie experiență cât de departe sunt disciplinele umaniste de științe și matematică: de câte ori sunt întrebat ce profesie am și spun că sunt matematician, unii dintre interlocutori se cutremură la amintirea chinurilor pe care le-au îndurat în școală din cauza matematicii. Dar problemele pe care le puneți, multe dintre ele reale, nu sunt generate de prea multă matematică. Este posibil că matematica care se predă este prost făcută de mulți dintre profesori, dar a opune matematica unor discipline umaniste este complet greșit. Tot progresul tehnologic de care vă bucurați are la bază matematica, în aproape tot ceea ce vă înconjoară în viața de zi cu zi este enorm de multă matematică, pe care nu vă obligă nimeni să o înțelegeți, dar asta nu înseamnă să le negați altora posibilitatea de a o înțelege.
Puneti „ciocanul si surubelnita” in mana elevilor, puneti sa invete ceva in urma muncii rezultand , o paine spre exemplu ! veti ramane uimiti !
Autorul pare ca ridiculizeaza radicalii, matematica, performantele si placerile matematice. Dar se mira de calitatea slaba a invatamantului. Ar trebui sa-i impartasim pesimismul? Parerea mea: nicidecum. Viitorul invatamantului nu-i invatamantul de stat si nici macar nu-i obligatoriu in limba romana, si nici macar nu-i obligatoriu in format clasic, profesori + studenti in sala de clasa. Competitia exista, iar marile scoli si tendinte tehnologice vor inclina balanta, sigur in favoarea performantei.
Pot intelege uimirea unui profesor din sfera umanista atunci cand se intalneste cu un model de calibrul lui ChatGPT. Privit prin ochii nespecialistului si avand in fundal tendinta naturala a oricarei fiinte umane de a personifica obiecte si fenomene, ChatGPT e impresionant.
E, insa, numai o masina, careia i-au fost servite cantitati impresionante de date si care a fost imbunatatita cu un „motor” capabil de a asambla, mecanic, fraze, acordandu-se cu tiparele lingvistice.
Daca un student, care foloseste aceasta masina pentru a genera un text, trece pragul perceput al incompetentei depline, asta nu inseamna decat ca acel prag era deja gresit plasat si ca exercitiul in sine nu avea rost de la inceput. Daca, scriind, poti folosi, chiar si un grad infim de credibilitate, textul generat de o masina, inseamna ca demersul pe care il faci nu are nimic de-a face cu arta scrierii.
E o trista si brutala realitate, de altfel evidenta de mult, pe meleagurile educationale ale zilelor noastre.
Problema este ca invatamantul nu intelege propriile obiective. Primeste niste copii de 6 ani, si ce scoate? Scoala e un fel de gradinita, in care copii mai primesc niste teste periodic. Se invata si se testeaza la gramada, e mai mult vorba de disciplinare si bagare de frica fata de autoritati.
„”raportările” acestea sunt dovada caracterului ne-civil al societății în care trăim…”
Întreb și eu…
Unde scrie că trebuie să trăim într-o societate civilă (nu că mi-ar fi mie dragă aceea melitară…)?
Dacă societatea româneasca nu este deseori precum în visele noastre frumoase/oportuniste, pai și-o avea toate motivele din lume să fie așa.
Adică altfel.
ChatGPT este un serviciu comercial in devenire (probabil faza Beta), nu inteligență artificială. O mașinărie care concurează deopotrivă cu mamele Omida din intreaga lume, cu psihiatri, duhovnici și antrenorii de personalitate, cu autorii de copiuțe (marota autorului), și, desigur, cu alte tehnologii media recente precum facebook. Marea măiestrie a creatorilor a fost de a pritoci niște algoritmi de „citire” rapidă a utilizatorului (facebook se chinuie de ani de zile să facă asta și a cam dat chix). Imediat după ce programul profilează clientul (inconștient, mesmerizat) este lansat un mesaj mobilizator foarte precis și subtil ce îl determină pe acesta să se transforme in agent comercial al Botului prin transformarea propriei fascinații -in spaimă, in exaltare sau in marotă- și răspândirea ei in public. Botul trăiește din numărul de clienți, are nevoie de milioane ca să ajungă atragă parteneri și implicit să devină rentabil, dar este fix, nu nomad ca rudele lui sărace, deci are nevoie de cărăuși, de vânzători ambulanți.
Propagarea ChatGPT este virala, pentru ca modul nostru de a socializa ne transforma in trasmitatori de virusi informationali de orice fel. Natura societatii actuale favorizeaza patternul viral in transmiterea informatiei.
Sincer, am testat si eu ChatGPT si sunt inspaimantat. Potentialul pozitiv este fantastic si cel negativ la fel de fantastic. Istoria ma indeamna sa cred ca va deveni mai degraba o arma decat un plug.
Profit de tema pentru a posta aici, cred ca pentru a treia oara, spre, nadajduiesc, deliciul cititorilor, o conferinta la tema sustinuta de Richard Feynman in 1985. Cind se va schimba ceva fundamental fata de ce expune savantul aici atunci poate, doar poate, vom putea vorbi despre Inteligenta Artificiala.
https://www.youtube.com/watch?v=EKWGGDXe5MA&ab_channel=MuonRay
Din multe puncte de vedere societatea anului 2023 este departe de ce isi imaginau oamenii ca va fi. Din 1985 pana in prezent evolutia in domeniul informatic este fantezista.
Dar, daca ar fi sa ne luam dupa ce au gandit viitorologii si scriitorii de SF, Inteligenta Artificiala este asteptata de multa vreme si este pe buna dreptate un mare pericol pentru umanitate, si un mare potential.
Societatea s-a dus unde avea ea treaba. Azi isi inchipuie unii ca o duc ei undeva. Se-aduna la Davos si pe la COP-uri. O sa le treaca, trebuie doar doua ierni aspre ca de criza energetica s-au ocupat singuri. Sint principala ei cauza.
Ce au „gindit” futurologii? Asta nu e nici macar o gluma proasta. A trecut destul timp cit sa vedem ce a ramas dupa ei: primele 4 litere. Exista inca indivizi care se joaca cu ratustele in cada, sint adunati in „Clubul de la Roma”, ceva secta neomaltusiana. Da’ Tinc tanc, nu te joci. Si ca orice secta ii da tare cu o Apocalipsa. Sau vreti cumva sa spuneti ca „Limitele cresterii” e altceva decit o carte goala de continut? Au trecut 41 de ani de la publicare, s-a vindut in draci. Altceva?
Despre SF ca despre orice literatura, daca e scrisa bine e buna.
eu daca as creste un animal
„Nici un profesor de matematică nu cred că poate explica – cât de cât coerent – la ce sunt bune problemele cu radicali de ordin mai mare decât doi, cele de trigonometrie, cele cu module sau loc geometric și alte asemenea în viața unui om comun.”
Există și încercări plauzibile (chiar dacă se insistă uneori pe exerciții tehnice, complicate artificial): determinarea dimensiunilor care generează un volum dat (https://www.youtube.com/watch?v=IO19-MTwThI&t=906s ) ; înțelegerea procesării sunetului (https://www.youtube.com/watch?v=qEdUZg13Jlg) și altele (https://www.youtube.com/watch?v=IO19-MTwThI&t=1555s )