vineri, martie 29, 2024

Copiii comunistilor, copiii nazistilor (Deutsche Welle despre „Lumea secreta a nomenclaturii”)

Nu exista culpe genetice. Cred in ele doar cei care nu cred in libertate. Tema parinti si copii este eterna si vorbeste despre atatea conflicte de generatii care incep inca din vremurile biblice. O carte cunoscuta despre contracultura americana din anii 60 vorbeste despre parinti liberali, copii radicali. Putea fi scrisa despre patriciatul burghez din Europa Centrala la inceputul secolului al XX-lea. Nu era Georg (von) Lukacs fiu de bancher? Comunismul, ca si fascismul, a fost visat si infaptuit de oameni concreti, Unii erau idealisti care credeau in „frumusetea Diavolului’ (titlul unui celebru film cu Gerard Philippe), foarte multi au fost canalii sadice, birocrati fanatici si carieristi fara suflet.

Scriind despre Eichmann, Hannah Arendt spunea ca organizatorul transporturilor genocidare se caracteriza, mai presus de orice, prin thoughtlessness. Un termen pe care l-a discutat intens in corespondenta cu buna ei prietena, romanciera Mary McCarthy. Gandirea presupune responsabilitate. Absenta gandirii inseamna disparitia simtului responsabilitatii. Pornind de la cartea mea „Lumea secreta a nomenclaturii”, jurnalistul Petre Iancu de la „Deutsche Welle” se ocupa de chestiunea fugii de trecut in randurile celor nascuti in nomenclatura de partid si securista, atat de diferita de asumarea tragica a ororilor de catre multi dintre copiii nazistilor. Reiau mai jos articolul sau.

„O parte din nenorocirile abătute asupra României ar fi putut fi evitată. Ar fi fost nevoie – şi mai e nevoie încă – de lustraţie. Dar şi de o mână de ajutor acordată unora din copiii de nomenclaturişti şi securişti.

Unii dintre ei au vrut sau vor în continuare să se despartă în mod onest şi radical de regimul totalitar confecţionat de părinţii lor. Dar n-o pot face toţi, fără ajutor, din eforturi proprii de felul celor, enorme, de care s-a vădit capabil Vladimir Tismăneanu.

Chestiunea nu e nouă. Germania post-nazistă s-a confruntat şi se mai confruntă chiar şi acum cu ea, la aproape 70 de ani de la finalul conflagraţiei mondiale. Sunt celebre cazurile unora dintre progeniturile criminalilor de război nazişti care şi-au asumat riscuri majore, s-au văzut împroşcaţi cu noroi, izolaţi de familii, ţintuiţi la stâlpul infamiei de rude şi vecini, pedepsiţi în fel şi chip pentru curajul lor.

Süddeutsche Zeitung a reluat recent istoria neînţelegerilor majore dintre actual şef al Partidului Social-Democrat din Germania, Sigmar Gabriel, şi tatăl său, un nazist convins, care a murit în cecitatea lui inconturnabilă.

Gabriel, pe care adversarii politici l-au atacat dur, sub centură, înfierându-l că şi-ar fi părăsit tatăl la greu pe când părintele său se lupta cu moartea, nu e un caz unic. Şi urmaşii altor nazişti sau slujitori celebri ai regimului nazist, precum Rommel sau Filbinger au devenit ţinta unor atacuri similare.

Soarta cea mai dură a avut-o Niklas Frank, fiul fostului guvernator nazist al Poloniei, un om al cărui divorţ interior de trecutul criminal al părinţilor săi s-a dovedit total, definitiv şi irevocabil.

Un documentar realizat în coproducţie, germano-israeliană, difuzat acum câteva luni de televiziunea publică din Republica Federală reia destinul unora dintre copiii şi nepoţii marilor asasini.

Dincolo de hotărârea foarte discutabilă a unora dintre aceşti urmaşi de a se steriliza, (pentru a „nu da viaţă unor monştri” de felul înaintaşilor lor) se degajă din această peliculă greutatea imensă a sarcinii care-i confruntă pe aceşti oameni. Misiunea de a-şi asuma identitatea şi numele de familie şi de a duce totuşi, în pofida lor, o viaţă cât de cât normală pare aproape imposibilă. În faţa unei probleme părând să trimită le nerezolvabila cvadratură a cercului nu puţin cedează nervos.

Opţiunea radicală pare a fi la îndemâna celor mai mulţi. Unii aleg loialitatea totală cu ascendenţa lor criminală. Alţii, dimpotrivă, despărţirea şi răfuiala ofensivă cu ascendenţa lor criminală.

Unii rămân captivi ai logicii rasiste, iar sterilizarea li se pare o alternativă deşteaptă, ca şi cum rădăcina chestiunii ar fi aşa cum au văzut-o doctrinarii nazişti, de ordin genetic. Alţii înţeleg că trebuie să se ferească de himerele puse în circulaţie de ideologiile totalitare.

Nu mult altfel stau lucrurile în România. Sau în afara ei, în cazul copiilor emigraţi ai foştilor securişti sau nomenclaturişti ai regimului comunist instalat la Bucureşti după război de tancurile sovietice cu complicitatea cozilor de topor locale.

Cât de dificilă e situaţia odraslelor celor care au profitat cândva din plin de pe urma crimelor regimurilor totalitare reiese şi din recent publicatul volum intitulat Lumea secretă a nomenclaturii. Dincolo de amănuntele incontestabil interesante pentru istoria comunismului românesc pe care le livrează această carte semnată de Vladimir Tismăneanu, aflăm din ea chestiuni extrem de importante despre puterea de seducţie a utopiilor care au însângerat veacul al XX-lea. Şi despre consecinţele sângeroase acestei puteri.

Cartea lui Vladimir Tismăneanu merită citită. Şi nu doar de către specialişti. Şi nu doar de către cei vizaţi direct.

În măsura în care îşi manifestă dorinţa de a depune mărturie, de a sluji astfel democraţiei şi de a se angaja în acest fel pentru libertate, aceşti oameni care s-au disociat radical de ticăloşia părinţilor lor ar trebui să le vorbească în şcoli copiilor şi studenţilor în facultăţi.

Fiindcă într-o Românie în care PCR a supravieţuit nereformat şi se află, rebotezat, odată în plus la cârma ţării, fără asemenea recapitulări fecunde ale cataclismului comunist vom fi condamnaţi permanent să repetăm trecutul.”

Editorial de Petre M. Iancu transmis la postul de radio „Deutsche Welle”:

http://www.dw.de/copiii-securiştilor-copiii-naziştilor/a-16536046?maca=rum-CB_rom_evz_new-5743-html-cb

http://www.youtube.com/watch?v=7NDKyXWBLSQ

http://www.humanitas.ro/humanitas/lumea-secret%C4%83-a-nomenclaturii

http://www.dvdclassik.com/critique/la-beaute-du-diable-clair

Criticul Dan C. Mihailescu, omul care aduce cartea, despre „Lumea secreta”:

http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_vladimir-tismaneanu-lumea-secreta-a-nomenclaturii_16732.html

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Excelent articol, cu o trimitere subtila la biografia autorului.

    O portiune din articol apare duplicata, probabil o eroare de copy-paste. Uf, nu mai pot folosi termenii astia fara sa ma gandesc la Victor Ponta. Asta nu stiu daca a fost os de nomenclaturist, dar fiu spiritual este, si nu risca din pacate pentru noi sa-renege parintii spirituali…

  2. Problema este foarte interesanta.

    Schimbarea vine numai daca interiorul persoanei este pregatit pentru ruperea cu trecutul. Dar daca nu este sustinuta aceasta ruptura si de catre mediul extern, persoana se poate prabusi in conflictul care se naste intre ceea ce a fost odata si ceea ce isi doreste sa devina – in ideea ca isi doreste cu adevarat o schimbare/ transformare. Echilibrul este extrem de fragil.

    Poate de aceea succesul unei ruperi de trecut, in viziunea mea, este musai sa fie ajutat de schimbarea mediului exterior, a intregului anturaj pe care odata aceea persoana l-a avut.

    Cati reusesc?
    Cred ca extrem de putini pentru ca este nevoie de multa vointa, de puterea de a fi singur in aceea transformare- reformare, si pentru mai este nevoie de sansa, mediul extern sa fie abandonat fizic, material.

    Cred ca sunt cam aceleasi aspecte pe care un martor protejat le parcurge in readaptarea la o noua identitate.Unii o fac mai usor, altii mai greu sau niciodata.Omul nu este un produs standard si de aceea este greu de introdus intr-un sablon…

  3. Eu am inceput sa citesc cartea (format ebook). Am ajuns la capitolul 4. Este foarte detaliata in nume, adrese, locuinte, personalitati (cum au ajuns la putere), schimbarile din viata personajelor, unde s-au nascut, unde au invatat, cum au invatat, cat de bine s-au descurcat in viata, unde au murit, de ce au murit s.a. De unde atata informatie si, desigur. memorie? Nici un spion nu poate retine atatea.
    Ar fi utila o continuare a povestii, dar de data aceasta, fara atatea nume, ca ma incurc si nu mai tin pasul.

    Toate cele bune,

  4. Cred ca in Romania mai exista o categorie de odrasle (cuvant folosit fara nici o intentie peiorativa), in plus fata de categoriile de copii de nazisti enumerate in articol. Iar aceasta categorie cred ca e specifica tarii noastre, fiind poate mai putin intalnita in alte tari foste comuniste, poate cu exceptia Rusiei. Este vorba despre oportunisti. De acei urmasi de fosti lideri comunisti care nu simt nici cea mai mica jena fata de trecut, nici nu sunt convinsi de valorile comunismului, dar nici nu ii deranjeaza nimic si nu au nimic de asumat. Vor numai sa se bucure de anumite privilegii, cum ar fi o locuinta buna (pastrata cum-necum), un sistem de relatii care se mentine in continuare, o afacere inceputa in ani ’90 cand ei aveau valuta si stiau ce sa faca cu ea etc. E categoria cea mai meschina. Ii prefer pe comunistii naivi de 1000 de ori acestor oportunisti.

  5. genele sint responsabile negresit de instinctele primare, involuntare. ca la orice alta salbaticiune. doar ca omul este inzestrat cu constiinta. intre bestiile care mint, fura, te calca n picioare pentru o bucata de piine si cei care prefera sa fie calcati in picioare pentru a si pastra onoarea de om, exista o mare diferenta

  6. D-le Tismaneanu, de ce atatea victime si prea putini eroi? Cine opreste aceste persoane (victime ale propriului lor trecut) sa-si manifeste repulsia fata de greselile parintilor? Cine le opreste sa-si manifeste public atasamentul fata de eroii anticomunisti (si sunt atatia …)? Cine le opreste sa aduca o floare la mormantul lor si sa participe la comemorarile acestora? E usor sa afirmi ceva in genul „ma dezic complet de faptele parintilor care au gresit”. Cred ca faptele ar trebui sa conteze.

    Nici o persoana rationala nu ar putea gandi gresit fata de cineva care marturiseste prin fapte convingerile proprii. Altfel, vorbele fara fapte sunt niste forme fara fond si, aproape sigur, nasc indoieli.

    Foarte multi nici nu-si pun problema sa adopte o atitudine contrara faptelor si activitatii parintilor. Dimpotriva, continua cu succes pe linia democratiei, ca politicieni, oameni de afaceri onesti (desigur, afaceri cu statul) s.a.m.d.

    E usor sa vb de victime. Ma intreb cati sunt cu adevarat victime. Cati isi pun, oare, serios problema indreptarii si a delimitarii de trecut? (ma refer strict la situatia Romaniei)

  7. (Revin cu acest comentariu, cenzurat la prima postare, nu stiu de ce)
    –––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Intr-adevar, foarte laudabil efortul „enorm” al lui Tismaneanu de a se
    desparti de „regimul totalitar confectionat de parintii sai”. Ar fi
    fost si mai laudabil daca dificila datorie pe care si-a asumat-o ar fi
    fost insotita de mai multa discretie, ca semn al unei minime jene
    fata de ratacirile parintilor, al tristetii care insoteste, banuim,
    lepadarea de acestia. Dl. Tismaneanu nu se fereste de exhibarea
    publica a ranilor, desi acest fel de eroism e indecent cind nu e
    practicat in surdina. Desigur, biografia dinsului il pune intr-o
    pozitie privilegiata pentru a documenta stiintific regimul pomenit mai
    sus, dar o viata academica serioasa nu pretinde neaparat atentia
    marelui public. Nu putem insa sa nu raminem cu impresia ca
    dl. Tismaneanu tinjeste dupa aceasta atentie: cum e laudat, cum se
    lauda cu asta, asa cum face si in cazul de fata.

    • Observ ca nu discutati tema textului, indicati in schimb, apodictic, ce trebuie si cum trebuie sa scriu, sa cercetez etc Ma intreb care sunt contributiile Dvs care va asigura calitatea de „judecator”? Este irelevant dupa ce „tanjesc” sau nu „tanjesc” eu. Aveti ceva de spus despre articolul de la „Deutsche Welle”? V-a facut sa reflectati, sa va puneti probleme morale? V-ati gandit, poate, la un personaj care a ajuns premier al Romaniei dupa Revolutia din decembrie 1989 fara a recunoaste vreodata din ce lume venea de fapt, fara a exprima nici cel mai mic regret? V-as ruga sa retineti ca este un portal moderat, deci nu sunt eu cel care decide ce apare si ce nu apare. Amuzant pluralul majestatii :)

      • Cred ca nu sint totusi chiar asa de departe de tema textului cind ma
        refer la despartirea de parinti. Desigur, ma refer insa la stilul
        acestei despartiri. Aici sesizez eu o disonanta, o inadecvare de ton.
        Citesc despre o drama si o vad rasturnata intr-o „success story”.
        In ce calitate o judec? In cea de cititor, nicidecum de
        „judecator”. Nu pentru cititori scrieti? Nu va intereseaza parerea
        lor? (A mea, scuzati pluralul!). Daca vi s-a parut ca sint „apodictic”
        imi cer scuze, nu aveam intentia. Vroiam doar sa va transmit o parere,
        si o tristete.

        • Ati citit „Lumea secreta”? Daca da, ce parere aveti? Daca nu, poate ca o veti face si atunci veti vorbi in cunostinta de cauza.

          Oricum, nici eu, nici Dvs, nci altcineva, nu putem vorbi in numele unei categorii generice a „cititorilor”. In ce sens „success story”? Cartea nu este doar despre o despartire, consumata de fapt de mult, ci despre ceea ce a fost nomenclatura comunista.

  8. “O parte din nenorocirile abătute asupra României ar fi putut fi evitate…”
    Daca ii poate fi atat de greu unui individ sa se delimiteze de trecut si sa se „indrepte”, cum credeti ca un popor format din milioane de indivizi va reusi sa ajunga din urma nivelul de civilizatie dupa care ofteaza atatia?
    In conditiile in care zeci de ani li s-a spus ca burghejii erau niste ticalosi, boierii niste paraziti, Iuliu Maniu un tradator de tara …, iar la un moment dat viziunea s-a schimbat la 180 de grade.
    Suntem un popor care atata amar de ani a invatat sa gandeasca schizofrenic pentru a subzista si acuma credem ca intentiile bune sunt suficiente?
    Eu nu cred ca traseul parcurs de la revolutie putea fi evitat.

  9. …..cu naivitatea oamenilor maturi de la vremea aceea, in urma izolarii in care traisera pana la acel moment, cu noi copiii tampiti de postura de soimi ai patriei , pionieri , comandanti de detasamente si de grupe … jucandu-ne pititea si leapsa pe fundatiile blocurilor care se construiau in acele vremuri , da , cred ca intr-adevar traseul parcurs de la „revolutie” si pana astazi NU PUTEA FI EVITAT .

    PS : Imi cer scuze d-lui Tismaneanu ca nu comentez direct pe subiect ( am cumparat cartea de cateva saptamani, dar nu ma incumet sa o incep. Mi-am propus de fapt sa nu mai intervin vreodata, se pare insa ca sunt doar in moarte clinica.

    Cu consideratie,

    Horia

  10. Domnule profesor,
    Exista cazuri notorii de copii ai varfurilor nomenclaturii comuniste sau ale unor nazisti cu functii imprtante care sa se fi dezis de parintii lor in timp ce acestia erau in functii ? Dupa inlaturarea regimurilor respective am auzit mai multe cazuri. Important era ca acest lucru sa se fi intamplat in plin regim comunist sau nazist caci dupa pierderea functiilor si privilegiilor, copiii au ralizat ca regimul parintilor nu era de acceptat., mai ales in cazul regimurilor comuniste.

  11. Fosta nomenclatura comunista, PCR regrupat in USL nu doar ca nu s-a desprins de trecut macar prin recunoasterea atrocitatilor comise dar a reusit sa scape de sentimentul vinovatiei prin atragerea in cloaca imoralitatii a celei mai mari parti din societatea romaneasca.
    Societatea romaneasca a decazut odata cu ei si o renastere morala va fi cu atat mai mareata cu cat este mai putin probabila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro