duminică, noiembrie 27, 2022

Corabia filosofilor sau Lenin si intelectualii

Oroarea de orice forma de autonomie a spiritului, dispretul pentru intelectuali, ura pentru taranime, viziunea conspirationista asupra istoriei, pe scurt o alergie la orice inseamna valoare, provin din chiar proiectul leninist. Lenin a fost creatorul tuturor institutiilor care au permis ororile absolute ale stalinismului. O carte cat se poate de instructiva, „Razboiul privat al lui Lenin” (St Martin’s Press, 2006). Autoarea este Lesley Chamberlain, o respectatata specialista britanica in traditiile politice si culturale ale Rusiei si Europei de Est. Este vorba de unul dintre cele mai simptomatice episoade din lunga lupta purtata de Lenin si ceilalti bolsevici impotriva oricaror forme de umanism filosofic, in special impotriva umanismului filosofic crestin. In toamna anului 1922, deci in plin pseudo-liberal NEP, Lenin a organizat expulzarea unui grup de saptezeci de intelectuali de varf ai Rusiei si a familiilor lor.

Ceka lui Dzerjinski a fost instrumentul care a organizat imbarcarea acestor figuri remarcabile ale spiritualitatii ruse pe cele doua vapoare intrate in istorie sub numele generic de „corabia filosofilor”. Intre acestia, sa-l amintim in primul rand pe marele ganditor Nikolai Berdiaiev, exponent al unei scoli existentialist crestine in care spiritul lui Tolstoi si Dostoievski se intalnea cu marile framantari metafizice ale unor Schopenhauer si Nietzsche.

Nikolai Berdiaiev (1874-1948)

Pentru fanaticul manicheist Lenin, actiunile intelectuale organizate de Berdiaiev si colegii sai, inclusiv unele dezbateri organizate la cate un mic anticariat privat ori in vreun salon al Casei Scriitorilor, erau forme impardonabile de subversiune politica. Tocmai impotriva oricarei contaminari cu ceea ce el definise drept virusul ideologiei burgheze, Lenin a decis infiintarea unei reviste menite sa sustina pozitiile filosofice ale unui marxism redus la conditia de ideologie oficiala a statului sovietic („Sub steagul marxismului”).

Idealismului etic ii era contrapus „materialismul militant” ghidat de inflexibilul principiu al „partinitatii”. Tot in acea perioada se infiinteaza fabrica de activisti ideologici numita „Institutul profesorilor rosii”. Lenin stia ca singurul alibi (desigur fals) al monopolului puterii excercitat de bolsevici era pretentia comunistilor ca reprezinta „sensul istoriei”, deci revendicarea unei quasi-divine infailibilitati doctrinare. Expulzarea lui Berdiaiev, a sociologului Pitirim Sorokin, a criticului literar Iuri Eikhenvald, a altor intelectuali faimosi, precum printul Serghei Trubetskoi ori filosoful Semion Frank, era menita sa anunte, fara echivoc, decizia potentatilor bolsevici de a suprima orice sursa de gandire independenta.

In cazurile amintite, prea cunoscute in Vest pentru a fi rezolvate „administrativ” (prin executii sumare), se folosea metoda expulzarii. Poetul Nikolai Gumiliov, primul sot al Annei Ahmatova, a fost impuscat in urma unui simulacru de proces sub acuzatia nascocita de „complot monarhist”. Scrie Lesley Chamberlain: „Calatoria vaporului filosofilor semnala milioanelor de rusi pentru urmatoarele patru generatii ca in 1922 tara lor isi inchidea portile in raport cu lumea exterioara”.

Tot in 1922, din ordinul lui Lenin, se infiinta Glavlit (Directia Cenzurii). Impreuna cu politia secreta, Glavlit a contribuit la strangularea vietii spirituale. Cateva luni mai tarziu, din ordinul lui Grigori Zinoviev, se inchideau diversele institutii gen Casa Oamenilor de Stiinta ori Casa Artelor. Ele se vor redeschide dupa cativa ani, sub drastica supraveghere a noilor structuri de „indrumare”.

Terorismul de stat era esenta insasi a sistemului. Cei care incearca astazi sa propuna imaginea benigna a unui „bolsevism” originar, diferit de totalitarismul stalinist, ignora faptul ca leninismul a fost de la inceput o ideologie exclusivista, intemeiata pe cultul violentei si pe mistica partidului si a Liderului Suprem. In mai 1921, acelasi Zinoviev (presedintele Cominternului) declara: „Hidra contrarevolutiei isi ridica din nou capul. Ori taiem acest cap, ori vom fi devorati de catre monstru. Trebuie sa demonstram ca masina Terorii Rosii exista si lucreaza eficient”.

Prigoana impotriva intelectualilor democrati facea parte din aceasta strategie terorista. Lenin nu a suportat niciodata ceea ce el numea „spiritul sovaielnic” al intelectualilor. L-a admonestat pe Maxim Gorki atunci cand acesta a protestat fata de crimele comise de bolsevici. Era inflexibil, rigorist, maximalist, incapabil de mila, de compasiune. In raport cu nazuinta lui Berdiaiev de a construi un umanism filosofic inradacinat in etica religioasa, Lenin nutrea un glacial dezgust. Intelectualii umanisti erau o clasa de paraziti. In anii Marii Terori, Stalin a implinit visul lui Lenin de a anihila fara mila acest grup. Pentru el, ca si pentru fondatorul regimului, ei nu erau creierul natiunii, ci odiosi „lachei ai capitalului”.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Prin definirea categorica a leninismului, a proiectului leninist drept ” oroarea de orice forma de autonomie a spiritului, dispretul pentru intelectuali, ura pentru taranime, viziunea conspirationista asupra istoriei, alergie la orice inseamna valoare „, cred ca transati dilemma prioritatii aparitiei ” diavolului ” in istoria secolului XX.
    Dintre cele doua forme ale sale, rosie sau bruna/neagra, instalarea la putere a lui Lenin in Rusia in Noiembrie 1917 si crearea intr-un timp record a tuturor institutiilor criminale comuniste, este prima victorie a Diavolului care va insingera si va marca defin itiv omenirea. Mussolini si Hitler, ajung la putere, dupa Lenin si au in fata un model desavirsit al puterii raului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carti noi

 Colocviu la NEC:  Languages of Hospitality. The Legacy of André Scrima in Lebanon 24 noiembrie a.c. Se poate urmări prin intermediul aplicației Zoom.

André Scrima(1925-2000), monah ortodox de origine română, a viețuit pentru mai bine de trei decenii în Liban (1961 – 1991), între mănăstirea ortodoxă antiohiană Sfântul Gheorghe, din localitatea druză Deir-el Harf și Beirut, unde a predat la Universitatea Saint-Joseph și la Universitatea Saint Esprit, Kaslik.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro