joi, martie 28, 2024

Corigenții de la educație sexuală

De pe la finalul lunii mai și până la începutul lui iulie, școala noastră trece prin chinurile facerii și-n restul anului mai facem niște cursuri de formare. Acum vedem că tot mai puțini copii se înscriu la Evaluarea Națională și Bacalaureat, semn că abandonul școlar e în creștere și nimeni nu prea găsește soluții să oprească dezastrul. Desigur, Ministerul Educației nu poate să ducă singur crucea unui întreg sistem social disfuncțional. Și de câteva săptămâni un subiect destul de delicat, educația sexuală, ține primele pagini și foarte bine pentru că e necesară dezbaterea.

            Acum câțiva ani am zis să hotărâm odată pentru totdeauna ce e familia și să o lăsăm mai ușor cu diversitatea, drepturile fundamentale și alte himere. Pentru că am evitat validarea unui eșec civilizațional trebuie să ne găsim altă ocupațiune mintală- educația sexuală în școli. Că va fi o materie de sine stătătoare sau va fi predată pe baza a ceea ce oferă programa școlară în vigoare nu contează chiar atât de mult, dar ce e lesne de înțeles este că avem nevoie de educație sexuală. Dar programa de biologie, ora de dirigenție și pe alocuri vizita unor oameni avizați să vorbească de ce nu au rezolvat problema? Avem instrumentele la îndemână, dar nu se întâmplă. Să fie oare nevoie de mai mult, dar nu vrem să recunoaștem neajunsul?

            Sexualitatea, feminitatea și masculinitatea nu implică doar biologie, ci și psihologie într-o măsură cel puțin egală. Creștem cu frica abandonului în oase și de prea multe ori învățăm lecția din familie, apoi ne agățăm de oricine pare că ne-ar putea oferi stabilitate emoțională. Sexul ajunge să fie datoria pe care o plătim în schimbul aparentei normalități, iar de la un punct devenim pavlovieni în ceva ce ar trebui să fie exclusiv un consimțământ al ambelor părți și care are la bază dorințe conștiente. Cine îi învață pe copii să se prețuiască pe sine și că singurătatea nu e un stigmat social, ci o alegere personală? Cine îi învață pe copii că libertatea personală este un templu cu o ușă a cărei cheie nu are dublură? Cine îi învață pe copii că o relație implică doi oameni cu aceleași drepturi  unde unul nu are niciun ascendent asupra celuilalt?

            De fapt, educația sexuală ar provoca furtuni și rebeliune în paradisul tradițional. Pentru o societate care consideră că familia tradițională este formată din femeie și bărbat, iar căsătoria trebuie să producă copii, femeile gravide sau la menstruație sunt văzute impure. Semnul fertilității devine în mod paradoxal un stigmat. Și atunci cum ar putea accepta cineva ca femeia și bărbatul să aibă aceleași noțiuni despre sexualitate? Ce facem cu prevalența masculină și subordonarea femeii?

            De ce îți este rău? Probleme de fete. Așa începe discuția despre un subiect care ar trebui să îi intereseze și pe bărbați la fel de mult ca pe femei. Sexualitatea implică ambele părți, de ce trebuie să discutăm separat? Duce asta la hipersexualitate, adică mai mult decât sexualitate? O să-i facă mai curioși, deci și mai păcătoși? În ce măsură devine un copil pervertit dacă știe ce se întâmplă cu corpul în anumite momente? Cele mai multe cazuri de abuz sexual asupra minorilor indică faptul că ei nici măcar nu sunt conștienți de ce li se întâmplă în acel moment. Lipsa de reacție a unei femei în momentul în care este agresată sexual este percepută ca fiind  consimțământ pentru că nu cunoaștem mecanismele neurologice, altfel ne-am da seama și ce înseamnă instincul de supraviețuire.

            Vor spune că vin ONG-iștii și îi strică pe copii cu  viziuni progresiste, că se întorc de la școală și se vor întreba cum și cine se simt. Că văd la școală și apoi sunt curioși să încerce ( aș vrea să văd cine e curios să ia un HIV, HPV sau vreo hepatită doar pentru că a auzit de sexul fără prezervativ). Dar cel mai greu este că vor veni acasă și vor încerca să discute cu părinții și altceva în afară de tema la matematică sau să justifice de ce alt coleg a luat notă mai mare decât el. Părinți care au crescut în aceleași cadre unde sexul este un păcat și în același timp calea pentru  a întemeia familia frumoasă și tradițională. Educația sexuală trebuie să îi învețe pe copii despre transformările care vin odată cu vârsta, normale și de nereprimat. Să înțeleagă și să nu se sperie pentru că frica și necunoașterea ne conduc pașii către greșeli ireparabile uneori. Să nu uităm că suntem tarați de o istorie care a transformat, prin politicile criminale ale regimului, avortul în măsură contraceptivă.

            Sunt aproape zece ani de când am terminat liceul și nu mi-a vorbit nimeni în cei patru ani despre noțiuni elementare legate de educație sexuală. Predau de aproape șase ani și în nicio școală unde am fost nu au venit psihologi sau medici ginecologi să vorbească cu elevii. Multe ore de biologie au un cult al tăcerii când vine vorba de aparatul reproducător și boli cu transmitere sexuală. Înțeleg că sunt multe voci care se agită să împiedice introducerea unei noi materii de sine stătătoare argumentând că deja avem conținuturile respective în programa existentă. Atât de multă energie risipită în a condamna public inițiativa încât te întrebi de ce nu o folosesc pentru a-i determina pe profesori să-și facă materia dacă tot există programa.

            Câte fete sunt conștiente de statutul maternității astfel încât să poată crește armonios un copil la șaisprezece ani? Câte fete rămân însărcinate din proprie voință, având mai puțin de optsprezece ani? Câte fete abandonează școala din cauza unei sarcini nedorite și oare câte noțiuni de educație sexuală aveau aceste copile?

            La ora actuală în România nu se face educație sexuală nici prin programa existentă și nici prin alte mijloace. Există câteva insule de normalitate la catedră care își asumă riscul de a vorbi cu elevii în cadrul orelor de dirigenție, dar știu că pot provoca conflicte prin această inițiativă. Nu toți avem pregătirea necesară pentru a aborda acest subiect foarte delicat, dar încercăm să găsim un canal de comunicare cu copiii. Educația sexuală, dacă tot poate fi făcută cu acordul părinților, poate nu ar strica să participe și ei. Corigența sau repetenția la această disciplină ne-o oferă viața, din păcate. Când copiii vor fi învățați să se iubească și să aibă respect de sine încă de când învață să meargă și să vorbească, atunci educația sexuală va veni ca un fapt normal și nu vom mai privi subiectul ca pe ceva atât de exotic și care ne sperie. Discuția despre sex este doar coperta unei cărți groase cu foarte multe capitole și subcapitole pe care nu vrea nimeni să le ia în serios.

Distribuie acest articol

76 COMENTARII

  1. Intrebari legate de tema asta, la care nu am vazut raspuns in ciuda „dezbaterilor” (in realitate, un dialog al surzilor):
    1. De la ce varsta / clasa se va introduce materia?
    2. Care este programa analitica pentru fiecare clasa?
    3. Existe exemple de manual? Daca da, unde le putem vedea, daca nu, cand vor aparea?
    4. Cine va preda? Adica ce pregatire va avea (prof de bio, medic, psiholog scolar, psiholog specializat in sexologie, etc.)?
    5. Daca va fi o materie din curricula obligatorie banuiesc ca asta implica existenta unui sistem de evaluare. Deci, cum se va face evaluarea (lucrare de control, proiect pentru acasa, evaluare orala la clasa, etc)? Se vor pune note sau calificative? Va juca vreun rol in media generala pe an?
    6. Si cea mai delicata intrebare, care isi poate gasi raspunsul daca am avea raspuns la 2: vor fi si subiecte controversate ideologic (alegerea genului indiferent de sexul biologic)?

    Cu tot respectul pentru toata lumea, ca parinte, in functie de raspunsurile la intrebarile acestea voi decide daca imi las copiii la materia asta sau decid sa iau problema in propriile maini (sa le vorbesc despre sexualitate la varsta la care il vad ca sunt pregatiti, si/sau acolo unde ma depaseste subiectul sa platesc un psiholog sau un medic sa explice chestii.)
    Dintr-un interviu cu domnul Ministru inteleg ca vom avea posibilitatea sa ne retragem copiii de la materia asta daca dorim. Sper ca ramane valabil… Fara optiunea asta, desi recunoc necesitatea cunostintelor legate de sexualitate la preadolescenti si adolescenti, consider ca este o interventie cam abrupta a statului in spatiul privat al familiei.

    Deci pentru mine, si cred ca pentru multi parinti, cam asa se pune problema dincolo de harababura mediatica.

    • Rezon!

      Sunt niștre întrebări cât se poate de pertinente. Deci vor rămâne desigur fără răspuns.

      Broasca se fierbe progresiv, Copăcel. copăcel materia va deveni obligatorie și spoj de-a dreptul extremistă. Primul pas e să se pună cumva vârful piciorului în usă. De acolo toate vor merge de la sine mai rapid decât că imaginați…

    • Nu va raspunde nimeni la aceste intrebari.
      Sunt intrebari de bun simt si aceste intrebari sunt puse de orice parinte cu mintea la el.
      Dar nu va raspunde nimeni.
      E ca si cu familia traditionala sau netraditionala. S-ar fi putut ajunge si atunci la un acord dar…
      Ideea e sa ne sfasiem pana la moarte si sa se aleaga praful de inca cateva zeci de generatii.
      Domnisoarea care scrie acest articol, daca observati, face acelasi joc de gleze deja sufocant: povești cu cocoșul roșu, aiureli, hai sa vorbim ca sa nu tăcem.
      Dvs, ca si alte cateva milioane de parinti, puneti intrebari de bun simt la care nimeni nimeni nu raspunde.
      De fapt, la ce intrebari se raspunde in Ro? Scandal, circ, cearta, vai ce m-am saturat de cearta asta permanenta.

    • Corect. Pana la urma, succesul oricarei discipine scolare depinde mai multe de astfel de chestiuni organizatorice seci decat de nobilele idealuri care o motiveaza.

    • Ieri domnul Ministru a mai facut o declaratie care mai aduce un pic de lumina, dar si mai mult intuneric.
      A lamurit intrebarea 1: se va introduce de la clasa a V-a.

      Din declaratia lui inteleg ca nu va fi o materie de sine statatoare ci un modul care probabil va acoperi un semestru sau doua, dintr-o materie care se va intinde pe toti anii de studiu si va cuprinde si educatie juridica, rutiera, igiena, economica si altele. Un fel de „educatie moral-civica” cum era pe vremea astora de am mai imbatranit.

      Dar asta naste si mai multe intrebari decat raspunsuri.

      In plus, a comis o fraza absolut aiuritoare, demna de cascadorii rasului nu de un ministru al educatiei:
      „Nu cred că este o programă care trebuie să fie privită la fel ca programa de matematică, de fizică, de chimie, de geografie, de istorie. Nu este o disciplină care să poată fi predată din clasa a V-a până în clasa a XII-a în fiecare săptămână, câte o oră pe săptămână pentru că numărul minim de ore de ore pe săptămână este o oră pe săptămână”

      Ceea ce ne arata ca este o harababura totala, nimeni nu vrea de fapt sa se faca educatia sexuala ci doar sa gaseasca o metoda sa raporteze pe la comisiile internationale ca se face si la noi. Cred ca asta este treaba.
      Ceea ce nu este de natura sa ma linisteasca pentru ca nu vreau ca copiii mei sa fie cobai intr-un sistem aiuritor doar ca sa aiba domnul ministru ce scrie in raport.

    • Toate intrebarile pe care le puneti (si vi le puneti) se refera la detalii de aplicare. Detaliile se stabilesc dupa ce se adopta legea (si doar daca se va adopta!).
      Ca sa intelegeti ce sustin, considerati urmatoarea situatie: sa vreti sa stiti ce forma va avea acoperisul, inainte de a hotara ca vreti sa va construiti casa si ce configuratie ii veti da…
      PS. Educatia sexuala trebuie sa fie mai ales despre psihic si prevenirea traumelor, iar varsta potrivita ar fi cel putin varsta la care apar cele mai tinere mame; daca nu ar fi existat instinctul si doar prin educatie ar fi stiut oamenii cum se baga dansa-ntransa, demult ar fi disparut…

      • @Ghita Mircea
        Sigur ca sunt detalii de aplicare, dar parerea mea este ca cel care arunca pe piata un astfel de proiect trebuie sa anticipeze astfel de intrebari si sa aiba dinainte raspunsuri, daca vrea sa fie profesionist si sa isi promoveze proiectul responsabil.
        Ca sa evite toata harababura asta, in care fiecare discuta cu fiecare, dar de fapt fiecare discuta despre altceva pentru ca are alta intelegere asupra subiectului.
        Daca nu prezinta profesionist la ce s-a gandit risca sa isi ingroape singur proiectul, sa adanceasca falii sociale, si alte treburi neplacute.
        Cum este cazul de fata, de unde sa stim noi daca este un proiect bun sau rau?
        „Educatie sexuala” poate insemna orice, incepand cu abstinenta in afara casatoriei, propovaduita de cultele religioase, si terminand cu alegerea genului non-binar promovata de unele ONG-uri, in functie de cine foloseste sintagma asta. De unde sa stim noi la ce s-a legiuitorul care vrea sa implementeze asta?

        In lumina declaratiilor Ministrului Educatiei, care de fapt ar fi trebuit sa fie primul care are raspunsuri, parerea mea este ca de fapt se stie ca vrem sa facem „educatie sexuala” ca este o chestie ceruta de comisiile internationale, dar nimeni nu are nicio idee concreta despre ce inseamna asta si cum se poate face asta in Romania.

        Pentru parinti si copii detaliile astea de implementare au relevanta, nu bunele intentii si declaratiile politice. Pentru ca suntem persoane private care avem responsabilitatea copiilor nostri, iar deciziile noastre se iau pe baza acestor detalii marunte, nu pe baza declaratiilor de intentii abstracte.
        Cui ii pasa de parinti si de copii in invatamantul din Romania…?

        In orice caz, cand vor aparea detaliile acestea, ma voi lamuri si voi decide ce fac.

  2. Ar fi extraordinar daca toti cei care isi dau savant cu parerea ar deschide manualul de biologie clasa a7-a, oricare, sunt 3, puse gratuit la dispozitie de catre minister pe manuale.edu.ro. Ultimul capitol este despre sistemul reproducator, elevii afla de la simptomele diverselor BTSuri pana la metode contraceptive, inclusiv definitive cum ar fi vasectomia. Si despre efectele alcoolului/fumatului asupra fatului si cum se formeaza acesta, afla de ciclu, de ovulatie, de penis, de vagin. Nu stiu, are cineva habar ce se face la scoala? Daca o sa-mi spuneti ca nu vor invata , pai de ce credeti ca la ora de educatie sexuala vor fi mai atenti? Mai ales daca e tinuta de vreo persoana care doar doreste sa-si mai bifeze o activitate la CV si le aduce 3 slideuri in powerpoint.
    Parintii care doresc sa-si scoata copiii de la aceste ore au macar vaga idee ce e in manuale? Ma rog, ziaristii sunt ocupati sa-si recite poezia si n-au timp sa verifice manualele(ce oroare), dar ei , daca tot sunt asa plini de principii ar trebui sa verifice personal.

    • Ati facut o observatie in deplin acord cu realitatea!
      In manualul de anatomie si fiziologie a omului sunt toate raspunsurile ce ne framanta la varsta pubertatii!
      In 1982 cand eram in clasa a VIII-a in scoala noastra s-a difuzat un filmulet – probabil facut in studiorile Sahia film – unde s-a prezentat intr-o modalitate deosebit de decenta cum functioneaza aparatul reproducator feminin, precum si aparatul reproducator masculin. Mi-a ramas in memorie de exemplu, ca desen animat, cum are loc ejacularea, incepand de la glandele seminale si pana la trecerea spermei prin uretra.
      De-a lungul anilor, mai ales dupa ce fiicele mele au ajuns la pubertate, nu mi-am explicat de ce Ministerul Educatiei nu a mai apelat la astfel de filmulete, mai ales ca tehnica video a evoluat senzational.

  3. Educatia copiilor (fie ea si cea sexuala) este una dintre marile provocari ale secolului . Acum cind umanitatea se indreapta ,cu pasi repezi ,catre ceea ce noi numim normalitate ,unde diferentele trecutului ,in ceea ce priveste modelul de raportare la sexualitate si la diferentele de gen, sunt privite cu alti ochi de o imensa majoriotate a lumii democratice , trebuie nu numai sa reconsideram propria nostra intelegere dar sa fim si in pas cu vremurile . Paradoxal , chiar daca unii dintre noi considera rusinos a prezenta copilului temele ce tin de sexualitate ,educatia sexuala trebuie inceputa de foarte , foarte devreme .Rolul statului , pe acest subiect , trebuie rapid reconsiderat .Cresele si gradinitele trebuie sa contribuie decisiv la punerea in aplicare si a intelegerii relatiilor sexuale .Numarul acestora(rese – gradinite) trebuie crescut si trebuie oferite facilitati celor care isi deschid o astfel de afacere .Nu mai putem lasa copiii nostri pe mina bunicilor .Societatea isi schimba rapid prioritatile si bunicii nu mai pot tine pasul cu noul . II iubim ,ii apreciem ,dar atunci cind este vorba de educatia copilului ea trebuieste scoasa de sub papucul bunicilor .Copii trebuiesc de mici atasati comunitatilor de copii de aceiasi virsta si numai gradinitele si cresele pot face asta . Primii ani de viata sunt esentiali pentru a forma caracterul unor copiii si a unei intregi generatii .La nivelul adolescentilor se observa diferente uriase intre copii crescuti de bunici in formatul vechi al intelegerii si cei crescuti la cresa si gradinita .

  4. Nu cred ca am citit o analiza mai buna asupra relatiei dintre copil si parinti legata de acest subiect.

    Am terminat liceul acum 8 ani, in 2013. Din 2001 (clasa I) pana in 2013, am avut 4 discutii despre educatia sexuala la scoala si acasa. 3 au fost la scoala – au fost chemate niste persoane sa ne vorbeasca – si una singura acasa cu ai mei. Tot ce mi-au zis a fost: „sa nu lasi vreo fata gravida cand esti tanar”. Atat.

    Multumesc Internetului pentru ca de acolo mi-am luat toata educatia (da, toata). Sistemul educational din Romania este praf. Tot ce inveti e cum sa faci o schema sa fentezi sistemul (de aici se trage si coruptia la nivel primordial). Cum sa avem pretentii sa nu fim o societate corupta cand scoala te invata ideea principala a coruptiei: sa fentezi sistemul.

  5. Educatia copiilor (fie ea si cea sexuala) este una dintre marile provocari ale secolului . Acum cind umanitatea se indreapta ,cu pasi repezi ,catre ceea ce noi numim normalitate ,unde diferentele trecutului ,in ceea ce priveste modelul de raportare la sexualitate si la diferentele de gen, sunt privite cu alti ochi de o imensa majoriotate a lumii democratice , trebuie nu numai sa reconsideram propria nostra intelegere dar sa fim si in pas cu vremurile .Indiferent cit de binevoitori am fi fata de intelepciunea trectului nu putem scoate in afara regulilior nici macar un om . Ceea ce exista doar EXISTA si gata – nu poti diferentia EXISTENTUL. Atita timp cit esti om si existi nu poti fi decit ceea ce intimplarea a facut sa fii ca dealtfel si cea care te-a adus pe lume . In mod natural suntem cu totii fii OMULUI si atit .. Paradoxal , chiar daca unii dintre noi considera rusinos a prezenta copilului temele ce tin de sexualitate ,educatia sexuala trebuie inceputa de foarte , foarte devreme .Rolul statului , pe acest subiect , trebuie rapid reconsiderat .Cresele si gradinitele trebuie sa contribuie decisiv la punerea in aplicare si a intelegerii relatiilor sexuale .Numarul acestora(rese – gradinite) trebuie crescut si trebuie oferite facilitati celor care isi deschid o astfel de afacere .Nu mai putem lasa copiii nostri pe mina bunicilor .Societatea isi schimba rapid prioritatile si bunicii nu mai pot tine pasul cu noul . II iubim ,ii apreciem ,dar atunci cind este vorba de educatia copilului ea trebuieste scoasa de sub papucul bunicilor .Copii trebuiesc de mici atasati comunitatilor de copii de aceiasi virsta si numai gradinitele si cresele pot face asta . Primii ani de viata sunt esentiali pentru a forma caracterul unor copiii si a unei intregi generatii .La nivelul adolescentilor se observa diferente uriase intre copii crescuti de bunici cu toate tarele ce tin de formatul invechit al intelegerii si cei crescuti la cresa si gradinita .Haideti sa ne modernizam impreuna .

    • Ba nu mai spune. Urmează tu ceea ce scrii, și lasă-i pe alții sa decidă singuri ceea ce este bine pentru copiii lor.

  6. Va spun eu de ce a esuat mereu: pentru ca , exact ca dumneavoastra in acest articol, educatia sexuala e mereu despre altceva decat educatie sexuala. Tot timpul bagam lgbt la inaintare, victimizam fetele, demonizam baietii, scoala , mutam vina la parinti si nu in ultimul rand scoatem vinovatul de serviciu: traditiile si inapoierea .
    Daca in loc de toate astea:
    – am vorbi despre sex, cum se produce, care sunt pericolele, ce inseamna sa ramai insarcinata sau sa devii tata, am incerca sa vorbim cu parintii sa fie alaturi de copii si sa insiste asupra pericolelor sexului , ce e ala un prezervativ , ce e o menstruatie, masturbare samd
    – le-am zice fetelor ca nu sunt asa de slabe si ca pot sa spuna „nu” sau chiar sa dea un pumn in caz de ultima instanta. Ca au mai multa putere de a isi decide viitorul si cum e mai bine sa aleaga momentul in care vor sa treaca la nivelul urmator
    – am vorbi si cu baietii si le-am explica ca nu sunt doar niste brute care nu se pot controla si ca in caz de sarcina nedorita si viata lor o sa fie afectata. Ca in ciuda hormonilor se pot controla si pot alege sa foloseasca diverse metode pentru a nu ajunge sa capete boli sau mai rau sa se trezeasca cu un urmas. Ca sexul nu e motiv de bravado si ca femeia nu e o fiinta plapanda ci un partener .
    – am implica poate si „religiosii” unde am putea gasi cativa mai rasariti la minte care sa vorbeasca cu parintii si sa disemineze informatii uitle pentru ei si sa ii convinga sa vorbeasca cu copii mai des in loc sa ii tina inchisi in casa sau sa le zica ca sexu e dracu negru
    – am pune informatii directe si simple fara sa ii confuzam pe copii cu 1 milion de informatii inutile despre miile de sexe sau orientari care nu aduc nimic util si nu ajuta cu nimic in prevenirea transmiterii bolilor sau sarcinilor nedorite
    – daca nu gasim deschiderea necesara pentru o ora permanenta am implica dirigintii, profesorii de biologie sau chiar autoritatile locale pentru a educa lumea in loc sa ii discreditam si sa aruncam vina pe ei
    samd
    sunt sigur ca nu ar fi probleme cu promovarea educatiei sexuale si am evita multe din problemele care afecteaza societatea acum

  7. Ati pus punctul pe I, foarte fain articolul!

    Undeva pe la inceputul anilor 2000 am predat educatie civica ca profesor suplinitor intr-un liceu din Bucuresti. In primele zile, o alta profesoara (o femeie pe la 40 de ani) a intrat in clasa si intr-o discutie cu elevii a zis ca fetele de pe centura sunt niste gunoaie / jigodii, etc. Dupa ce a plecat le-am luat apararea, sfatuind elevii sa nu se grabeasca cu astfel de insulte, nu au de unde sa stie ce anume le-a facut sa aleaga acel mod de a-si castiga traiul, nic macar nu stiu daca au ales asta voluntar sau involuntar.

    De aici, elevii au inceput in fiecare ora aproape sa imi puna intrebari legate de sex si sexualitate. La unele am putut sa raspund la altele nici eu nu stiam raspunsul si exact asta le-am spus.

    Ce vreau sa spun este ca tinerii au o gramada de intrebari legate de acest aspect, sunt ferm convins ca nu ar indrazni sa puna aceste intrebari parintilor. Fara o materie structurata si profesori pregatiti sa o predea, tinerii or sa isi obtina informatiile de pe net, sau mai rau, de la popi!

    • Si ce competente aveati sa le raspundeti? Asa, la mica intelegere, parerile personale? Asta e problema. Precum madama aia le-a facut shtoarfe pe alea d epe centrua (ca atat o ducea capul) tot la fel si dumneavoastra aveati probabil niste opinii despre lucruri astfel incat raspunsurile date erau la nivelul limitarilor dumneavoastra. Daca ati fi vazut pe un profesor care le lauda pe doeamnele de pe centura (extreme cealalta) ce atitudine ati fi avut? Adik cine seteaza termenii si conditiile acestor intrebari si raspunsuri?

  8. mafalda 22 iunie 2021 at 15:16

    Cititi cu atentie tema -Este vorba despre – Educatia sexuala -nu despre alte gogomanii despre care vorbesc unii . Educatia sexuala este un lucru firesc , normal , tot asa cum studiezi istoria sau geografia .Educatia sexuala trebuie sa cuprinda exact adevarul sexual existent pe planeta Pamint la nivelul intelegerii generale a notiunii de OM- tot asa cum inveti si biologia animaliera sau a plantelor .Educatia sexuala nu este părerologie , nu este nici religie , nici filozofie , ea este un adevar existent. Cind suntem constienti de asta intelegem si nevoia existentei unei materii de invatare ce poate contine si un istoric al sexologiei umane in care se arata si derapajele unor societati umanoide ce au crezut ca pot modifica natura umana implementind legi ce tin de necunosterea a ceea ce noi numim animalul OM. Este cunoscuta pozitionarea unor mari somitati intelectuale si nu numai si totodata sunt cunoscute si scuzele acestora, tirzii ,dar obligatorii ,adresate oamenilor nepastuiti de nestiinta vremurilor .Nu ne putem transforma in inchizitori atunci cind este vorba de unica viata a unor semeni ai nostri . Nu este vorba nici de vreo formula miraculoasa de a satisface vreo coalitie oarecare aflata efemer la guvernare , nu este vorba nici de a satisface vreo dorinta parentala a vreunui parinte (de foarte multe ori aflat fara de voie in aceasta situatie ) este vorba despre respectul si drepturile aratate OMULUI. In asta consta maretia de a fi om – politician – si in asta consta maretia acestui concept superstatal numit Uniunea Europeana .Expresia ce ne spune – suntem de un singe si noi si voi – este mai actuala decit oricind pentru totii locuitorii planetei -draga- noua tuturor, numita -TERRA.

  9. Dragii mosului,
    Iata-ne la sfarsit de an, an in care ma bucur ca s-au rezolvat toate problemele din Romania si din Europa. Nu mai aveti nici coruptie, nivelul de trai a crescut atat de mult incat toata lumea merge cu naveta spatiala, salariul minim pe economie este la nivelul celui din Franta de aproximativ 1000 de euro, nu mai exista examenele de capacitate sau de bacalaureat, tot copii sunt olimpici. In sfarsit s-a rezolvat si ultima problema a civilizatiei, s-a introdus o noua disciplina pentru crearea unor supra-oameni, pana si Nietzsche o sa fie multumit. Cu siguranta in istoria de 200,000 de ani a umanoizilor nu putea sa lipseasca un asemenea deznodamint.
    Semnat, Mos Craciun.

  10. Acum am înțeles!

    Pe de o parte biserica e vinovată prin respingerea educației sexuale de faptul că persoanele singure ar fi stigmatizate în înapoiata societate românească. Pe de altă parte știm că aceeași biserică ridică celibatul (călugăria) la rangul de virtute supremă. Parcă e totuși o oarecare contradicție pe ici și colo prin punctele esențiale :)

    Dăscălimea militează pentru introducerea unei noi materii obligatorii. E firesc. Școala românească nu e gândită ca să educe ci ca să asigure norme didactice. În loc să se mai reducă din numărul de ore de și materii și să se treacă cât mai mult de la discipline obligatorii la cât mai multe opționale se insistă pe introducerea unei noi materii obligatorii. Anglo-saxonii numesc asta „job security”. Dacă sunt mai puțini copii hai sa ne asigurăm că-i chinuim cât mai tare numai să nu se piardă slujbe la stat…

    Vedem din experiența țărilor „progresiste înaintate” că ceea ce începe benign ca educație sexuală degenerează rapid în îndoctrinare LGBT-ee violentă. Agresiunea „activiștilor” împotriva copiilor începe în unele cazuri de la 4 ani. Li se spun insistent povești despre pisicuța ce are doi tătici căței și nici o mămică, iar ei se simt vinovați că ei au acasă un tată și o mamă. Unii dintre ei mai labili psihic ajung astfel la pubertate la tratamente hormonale devastatoare sau chiar la castrări și masectomii ale unor copii alfel perfect sănătoși ce sunt astfel distruși pe viață înainte de a se bucura de ea în numele „progresismului” și pentru satisfacerea unor fanatici.

    În America educația sexuală începe în școlile de stat de la preșcolari. Educația de stat e în cea mai mare parte în ghetouri și majoritatea zdrobitoare elevilor școlilor de stat sunt negri sau hispanici de primă generație.

    În zonele civilizate școlile sunt comunitare, private, sau confesionale și nu cunosc niciun caz în care să predea educație sexuală după modelul celor de stat. Ele reprezintă de asemenea majoritatea școlilor americane, sunt declarate în ce a mai mare parte creștine prin charter-ele lor. Educația sexuală se predă în cadrul altor ore și așa cum le stă bine reacționarilor bigoți religia e adesea materie obligatorie.

    De aici încolo totul devine de neînțeles. În pofida faptului că în zonele bune nu există educație sexuală formală nu am auzit cazuri de fete minore care să rămână însărcinate. Nu știu să existe prea mulți oameni afectați de boli cu transmitere sexuală. În clinici nu vezi cabinete de boli venerice deci înseamnă că n-or prea fi clienți. E doar un sitem medical privat.

    În schimb în ghetouri unde educația de stat oferă educație sexuală obligatorie între 4 și 18 ani herpesul sexual, hepatita, sifilisul, gonoreea, SIDA sunt parte a vieții de fiecare zi. Violul în grup e sportul preferat. Negri reprezintă cam 13% din populația țării. Aproape toți beneficiază de educație sexuală prin sistemul de stat. Numărul de avorturi în rândurile minorităților rasiale e de cel puțin 8 ori (cifrele variază mult dar sunt oricum foarte mari) mai mare ca cel în rândurile majorității bigote, ce în cea mai mare parte nu beneficiază de educație sexuală instituționalizată & formală. Și mai straniu e faptul că în aproape toate toaletele publice sau ale instituțiilor se găsesc automate ce distribuie gratuit prezervative… Pastila de a doua zi se găsește la toate magazinele și farmaciile. Deci cum se explică asta? La ce au ajutat atunci deceniile de educație sexuală formală?

    În România situația e oarecum similară. Cazurile de fete minore însărcinate sunt de asemenea covârșitoare printre minoritarii ce oricum nu prea dau pe la școală. Numai că pentru dăscălime e desigur mult mai confortabil să militeze furibund pentru încă o materie obligatorie (adică noi norme didactice & pomeni publice) decât să pună osul să facă un pic de activism (că tot le place termenul ;)) și să intre prin mahalale ca să-i aducă la școală pe cei nu ajung în școală…

    • Ca de obicei, calea de mijloc e cea mai cuminte. Nu vad nici o problema in dorinta unui cuplu gay de avea copii, in multe cazuri sunt parinti mai buni, mai iubitori si mai bine situati financiar si psihologic decat „traditionalii”. Problema e, intr-o parte, habotnicia si in cealalta, activismul neomarxist. Daca evitam galagia extremelor, devine aparenta calea de mijloc.

      • Aici avem opinii diferite. Nu cred că e bine pentru un copil să ajungă la o pereche homo. Mai mule motive:

        1. Sunt sumedenie de familii (peste 2 milioane doar în SUA) ce stau la coadă pentru adopții.

        2. Apoi cuplurile homoe par fi foarte instabile. Sigur că asta se întâîmplă și în familii, Există divorțuri, conflicte, etc. Dar după toate aparențele la homo sunt mult mai dese.

        3. Excluziunea socială. Cuplurilor homo le este practic imposibil să obțină o casă într-o zonă bună. Asociațiile de proprietari au dreptul de preempțiune la achiziția oricărei proprietăți și vor face tot ce e posibil pentru a nu permite mutarea niciunor minoritari care ar afecta valorea propietăților di zona. Propaganda intensă și agresivă din media are efecte 0 sau chiar contrare. Deci copilul nu va avea șansa unei școli bune. Chiar dacă încearcă să-l înscrie la o școală privată ăia se vor eschiva să-l primească prin toate mijloacele imaginabile de teamă ca să nu-și piardă clienții. Cazul de la Parnassus e arhicunoscut. „Părinții” un cuplu homo canadian, copilul se lăuda că „trans”. Din 300 de elevi ai claselor a 10-a în care se înscrisese au mai rămas vreo 15 într-o lună, Au plecat buluc și copiii din restul claselor. Liceul a dat faliment în al doilea trimestru. A lătrat media, a plâns și a strâns bani nu știu ce looser celebru de la Hollywood, s-a dat un concer caritabil, dat nu s-a schimbat nimic.

        Școlile confesionale nu-i primesc pentru că exista cerința ca măcar unul din părinți să fie creștin iar homo nu sunt acceptați în biserică. Deci ce le rămâne? Școala de stat din ghetto care scoate 75% analfabeți în clasa a XII-a și ai cărei jumătate din „alumni” ajung în închisoare la maximum 6 luni de la „absolvire”?!

        E puțin probabil ca timpul și propaganda oficială să rezolve ceva. Căsătoria interasială a devenit legală în SUA din 1965. Gradul de acceptare a cuplurilor interrasiale în 2021 e exact 0. Sunt văzuți în continuarer ca și negrii. Copiii lor, absolut nevinovați, sunt condamnați la ostracizare și ratare. Oameni care l-au votat pe Obama de două ori nu ar dori ca la școala unde merg copii lor să aibă colegi negri sau mulatri. E exact povestea judecăotrului progresist care după ce a interzis segregarea rasială în școlile publice și-a mutat în aceeași zi copiii la o școală privată unde negrii practic nu au acces. Presa epocii a făcut spume și l-a încolțit. Omul a declarat sec că la tribunal e judecător ca și cum n-ar fi părinte, iar acasă e părinte ca și cum n-ar fi magistrat.

        Societatea respinge instinctiv ceea ce simte că-i e dăunător. Tentativele de îndoctrinare și gargara din media sau filme sunt lipsite de efect. Nu e vorba nici de rasism primitiv sau homofobie. OAmenii acdeptă fără problee chinezii coreenii, indienii (unii mai negrii ca afircanii), dar nu pe africani și nici pe homo. Pur și simplu experiența i-a învățat pe oameni de ce să se ferească.

        Sigur căp toate astea nu sunt absolute, dar soluția ar trebui să vină exact de la negri și homo. Dacă la ei nu se schimbă nimic, opercepția majorității rămâne neschimbată. Pride parades, circurile publice cu discriminare nu fac decât să adâcească falia să omoare orice dialog și să-i izoleze și mai tare.

        • @Josef Svejk:”Societatea respinge instinctiv ceea ce simte că-i e dăunător. Tentativele de îndoctrinare și gargara din media sau filme sunt lipsite de efect. Nu e vorba nici de rasism primitiv sau homofobie. OAmenii acdeptă fără problee chinezii coreenii, indienii (unii mai negrii ca afircanii), dar nu pe africani și nici pe homo. Pur și simplu experiența i-a învățat pe oameni de ce să se ferească.”

          Tot asa si pe vremea grecilor antici pre-crestini cind homosexualitatea era ceva firesc (vedeti ceva mai jos raspunsul meu pt domul preot) de la 12 ai, cind in majoritatea culturilor amerindiene iarasi homosexualii erau privit de ex ca posesori a 2 suflete(ce frurmos) si era destul de raspindita?!sa nu mai vorbesc de alte culturi (Tailanda, Japonia) de Filipine care e f gay friendly in ciuda apelurilor unor pastori fundamentalisti, etc.
          Societatile sint diferite si au fost de-a lungul istoriei…..faptul ca dvs idealizati societatea homofoba puritan-conservatoare nu inseamna ca aveti 100% dreptate….exista prea multe variabile care nu va comfirma judecatile…

          Cit despre scolile mixte cu negrii..jos palaria, dvs aveti monopol asupra adevarului absolut, mai sa fie!!!! Ati fost peste tot, in toate scolile mixte,ati discutat cu toata lumea, cunoasteti parerile tuturor despre scolile mixte cu negrii..si toate,in proportie de 100% sint negative, negrii nu au ce cauta in scolile mixte…
          Daca la ei nu se schimba nimic, ziceti perceptia majoritatii amine neschimbata..
          S-au schimbat multe, nu toti negrii sint la fel dupa cum nici toti albii sint la fel;da’ dvs vedeti doar acea parte a paharului care va face placere…si operati cu stereotipuri si generalizari…..deci sinteti omniscient.

          Mai rar asemenea omniscienta, dvs chiar sinteti egalul lui D-zeu..evrika!!!!!!!!!!

          „Felicitari”!!!!!!!!!!!!!!!!

          • Sigur că societățile sunt foarte diferite. Sunt unele care acceptă homosexualitatea ca pe ceva firesc și altele care o resping cu vehemență. Foarte posibil ca prin Filipine, Thailanda, Japonia sau și pe la amerindieni homosexualii să fie foarte prețuiți. Numai că nimeni nu prea vrea să trăiască în locurile alea minunate. :) Nu americanii se înghesuie să năvălească în acele țări tolerante ca să se bucure de mințile deschise ale localnicilor, ci e invers. Ăia se înghesuie cu milioanele să trăiească printre „bigoți & reacționari” :) Ceva parcă scârțâie. Nu-i așa?

            Mai mult, japonezii, chinezii și coreenii ajunși în America sunt de departe cei mai intoleranți oameni pe care i-am văzut vreodată când vine vorba de orice fel de minorități, afară de ei înșiși, desigur. :)

            Cât despre acceptarea negrilor și mulatrilor arătați-mi un singur loc în America unde prețurile proprietăților din zonele unde sunt peste 5% din ăștia sunt comparabile cu cele în care ei sunt sub 1%.

            Mecanismul e foarte simplu: O școală bună e o școală comunitară, privată sau confesională. Spre deosebire de școlile de stat astea nu sunt obligate să-i primească pe orice elevi (ele neffind proprietate de stat și neprimind niciun cent de la stat). Școală bună în care să fie integrați negrii & LGBT-eii pur și simplu nu există. Nu cunos și nu am auzit de excepții. O școală bună mărește prețurile proprietăților din zona ei cu de la 50% la 300%. Își plac ăștia sau nu, nu mai are nicio importanță. Dacă ții la valoarea investiției tale (și pentru mulți casa e cea mai importantă invstiție) atunci vei fi forțat să-i respingi. Nu ai de ales. Asta e.

            Sunt numeroase cazuri de oameni ce au mușcat-o. În special proaspeți imgranți ce nu au înțeles mecanismul. Și-au luat case în comunități noi unde nu există asociații care să uzeze de dreptul de preempțiune la achiziția proprietăților spre a împiedica indezirabilii să se mute acolo. În câțiva ani au început să se mute tot soul de ciudați. Prețurule propietăților au îănceput să cadă vizibil. Nimeni nu mai cumpără nimic acolo. Statul pune și el lemne pe foc și mai achiziționează ceva proprietăși ieftine spre a crea locuinșe sociale. Cine mai are un strop de minte vinde ce are rapid oricât de e rău ar fi prețul și înghite pierderea. Ăsta e mometul critic după care totul se prăbușește. După aia practic casele de acolo nu mai valorează nici măcar prețul materialelor din care sunt construite. Ultimii mofluji rămași acceptă viața în infern sau pur șli simplu declară falimentul personal, își abandonează casa și fug unde văd cu ochii…

            • @Josef Sveijk vad ca in ceea ce priveste realitatile din SUA sinteti un bun cunoscator;cel putin aparent fiindca tocmai am vazut anul trecut un documentar HBO (ma rog, o fi fost el facut de progresisti) despre o scoala de elita din NYC cu elevi negrii, mulatrii…

              Ma rog dupa cum spuneti dvs o fi exceptia care intareste regula.

              Ca de obicei insa, simplificati enorm lucrurile; daca cel putin un elev negru nu poate sa-si ascunda culoarea pielii sau trasaturile specifice care-l damneaza dupa cum spuneti dvs,in cazul lgbt va inselati.

              Fiti sigur ca exista destui elevi lgbt in acele scoli de elita doar ca se ascund,;ma rog, NU puteti patrunde in mintea fiecarui om ca sa trageti concluziile care va plac.;
              deci e vorba de fenomenul closet gay”, „closet lesbian sau bi” etc.
              Ati vazut filmul „If” un clasic al cinematografiei britanice?atunci ati intelege mai bine.
              Exista un trend pe youtube de prin 2012 in care mai multi tineri/tinere de la virsta de 11 12 ani in sus ( nu mai retin termenul specific in lb engleza) apareau in diverse home made videos declarind ca sint gay, lesbian,bi;
              daca din intimplare unii erau elevi ai unor scoli de elita ce s-a intimplat cu ei?se pare ca nu toti au avut ulterior parte de experiente negative.
              Dupa cum e greu sa accept fapul ca ceea ce sustineti dvs e regula si nu exceptia de la regula.
              Oricum o munca de informare corecta necesita enorm de mult timp, la o pop. de vreo 317 de milioane sint multe scoli si e greu de crezut ca astfel de scoli sa duca la ruina unui intreg cartier.
              Dar ma rog, cum nu traiesc in SUA si nici n-am de gind, sint in afara problemei.
              Da, e adev. ca nu sint multi doritori sa traiasca in Thailanda sau in Filipine dar in Japonia ma indoiesc.
              Desigur ca multi dintre ei pleaca sau vor sa plece in America, mitul inca functioneaza si pleaca in primul rind de dragul banilor,evident; restul aspectelor care definesc SUA ii intereseaza mai putin.
              Cei care se stabilesc in acele tari sint mai putini,insa cel putin trendul cu Thailanda inca exista in Europa.;si sint multi care se si stabilesc acolo.
              Oricum sint lucruri care se pot schimba in bine, trebuie sa recunoasteti asta, dar ma intereseaza mai putin;pt mine personal mitul Americii a murit de mult.
              Apreciez in primul rind muzica care se facea acolo pe vremuri, unele filme(si, in materie de smooth jazz de ex. inca se mai face) dar nu viata de acolo pe ansamblu.
              Numai bine!!!

            • @AdrianN

              Ei, acum dacă ați văzut un documentar pe HBO, altfel stă treaba :) urmează să mai vedeți și vreo 2-3 reclame și vor dispare chiar și ultimele dubii :) .În acest spirit nu pot decât să vă recomand ca atunci când mergeți undeva să stați în zonele cele mai „etnice” (valabil atât pentru Europa cât și pentru SUA). Nimic nu e mai instructiv ca experianța personală. În București de exemplu, puteți începe cu Ferentari. :)

              Nu-mi amintesc să fi văzut filmul If, dar asta n-are importanță. Nu obișnuiesc să-mi formz opiniile pe baza filmelor. Le iau ca ceea ce sunt – o formă de divertisment.

              Fără îndoială că sunt LGBT-ei sau elevi și profesori ce se droghează în școlile bune. Șmecheria e exibiționismul. Nu interesează pe nimeni care sunt convingerile sau ce face omul în dormitorul său. Reacția nu e atât împotriva LGBT-ilor ca indivizi cât împotriva agresivității lor.

              Curtea Supremă a SUA a decis că instituțiile creștine nu pot fi obligate să angajeze sau să ofere servicii celorce ofensează creștinismul. Cum LGBT-eala e o practică anticreștină evidentă a fost un temei suficient pentru concedierea și exmatricularea celor din branșă, marea mjoritate a școlilor private și comunitare și-au tras ceva legat de valorie creține prin charter-ele lor (indiferent că sunt sau nu) astel încât să se poată prevala de hotărârea curții. Mai mult ca sigur că cei ce s-au manifestat pe Youtube, sau prin media socială astfel, sau care s-au „căsătorit” homo au avut probleme. Asta e. Dragoste cu de-a sila nu se poate…

              Cartiere în acdepțiunea românească nu prea exită în țara asta. Sunt suburbii rezindențiale și ghetto-uri. Cum natalitatea e mult mai crescută ca-n Europa în rândurile clasei educate, la fel ca proporția celor ce posedăm casa vs. a celor ce stau în chirie, școala devine criteriul fundamental pentru valoarea proprietății. Cine nu înțelege chestia asta o mușcă rău de tot la achiziția unei case.

              De asta școlile sunt comunitare (independnet district), confesionale sau private și nu de stat. Atâta vreme cât nu accdeptă niciun cent de la stat au toată libertatea în a-și angaja cei mai buni profesori, a menține o atmosferă civilizată și a alcătui o progrmaă școlară ce să servească elevilor și nu bunăstării dăscălimii. Școlile de stat americane suferă exact de aceleași probleme ca și cele românești: Sunt scumpe (costuri/elev), sunt foarte proaste (cam jumătate din abslovenții de liceu nu pot trece testele elementare de scriere și citire) și sunt gândite în special spre a asigura norme didactice și a satisface gărgăunii ideologici a tot soiul de ciudați,

              O școală comunitară primește doar elevi de pe raza districtului ei și nu e obligată să accepte pe nimeni ca elev sau profesor, respectiv poate concedia și exmatricula pe oricine imediat și necondiționat. Asta generează performanță și asigură siguranța elevilor.

              Faptul că nu vă atrage America și că n-aveți de gând să veniți încoace e dseigur un lucru bun atât pentru dumneavoastră cât și pentru noi.

              Toate cele bune!

      • Domnule/Doamna
        Nu pot sa nu va apreciez intervențiile recente: acesta și răspunsul la tudor74. Chapeau! O surpriza plăcută.

  11. Abordarea corectă a deprinderilor înfăptuirii unei vieți sexuale normale ,schimbă datele problemei , în principal în sistemul educațional .Se vrea?
    Nu se vrea și nu o să se vrea , tot timpul trebuie să fie corigenți la această materie,Materia primă în societate este masa proștilor. Ca să o creeze ,Statul alocă atenție mărită refuzului formării anumitor elevi .Aceștia sunt și rămăn neputiinceoși să deschidă cutia pandorei spre deliciul *spectatorilor* ,care au nevoie de subiecte. Tinerii care orbecăie , corigenții ,oferă date importante , prin stăngăcia și nepriceperea înțelegerii vieții ,nereușitele lor în Haosul care este întreținut în mod special să rămănă într-o formă .
    Acest subiect tabu ,este la fel de primejdios ca și cel al adevărului despre Religie, este o bombă cu multe tone de explozibil.
    Refuzul Statului formării anumitor elevi ,este de fapt o amputare a ambiției acestor elevi, care normal ei nu sunt corigenți ,sunt operați să fie andicapați.
    Normal copii pot să învețe să fie desăvărșiți în priceperea de a avea raționalment în instinct, adică să frăneze în situații limită.
    Nu este vorba de sex , este vorba de a crea un suflet cu o filozofie puternică ,inzestrat în școală cu darul priceperii și înțelegerii situației de fapt în care voința poate să aleagă între bine și rău.
    Scopul vieții este foarte important să fie înțeles , nu batjocorit .Pentru a ajunge într-o normalitate ,care nu se vrea, trebuie schimbate ,CONSTITUȚIA ,SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMĂNT, copii țării să aibe șanse egale , măcar în a judeca.

  12. Abuzul sexual nu are nici o legătura cu educația ci cu încurajarea exacerbării sexualității
    Încurajare a exacerbării sexualității ridicată la rangul de politica penală de stat face posibil abuzul sexual
    Un copil abuzat succesiv va trata abuzul ca fiind starea de normalitate, devenind și el abuzator

    Iar educația și dacă o începi la creșă nu oprește abuzul sexual
    Abuzul sexual și devianta sexuală sunt rezultatul incapacității autoritatii judecătorești de a-și realiza menirea constituțională
    Are un cuvânt de spus si biserica incapabila sa sancționeze abuzurile sexuale din rândurile înaltului cler
    Și mai este si autoritatea care își asuma supravegherea in domeniul audio vizualului

    Acum vreo 100 de ani Sigmund Freud in eseul Angoasa in civilizatie a aratat că creșterea gradului de civilizatie a unui popor a însemnat de regula o restrângere a libertății individului
    Altfel nu se poate
    Nu descoperim noi apa calda sau gaura covrigului
    Istoria este ciclică

    Sigura educația sexuală, despre viața, despre adolescenta, nu rezolva abuzurile sexuale și efectele acestora asupra personalității copiilor, implicit al dezvoltării comunităților in care trăim și pana la urma al viitorului națiunii
    Totuși, descoperirea sexualității începând din primele clase primare sau de la grădinița nu permite o dezvoltare sănătoasă a societății

    Abuzul sexual are legătura pana la urma cu exacerbarea sexualității și nu cu lipsa educației sau a informațiilor legate de sexualitate
    Abuzul sexual este posibil datorită neaplicării legii
    Neaplicarea legii face posibil ca atâția violatori și pedofili sa umble liberi pe străzi cu ajutorul autoritatii judecătorești, care in mii de cazuri, a descoperit că niște copii minori pot “provoca” un pedofil, un violator sau un traficant de ființe umane

    Paradoxal eliberarea de sub teroarea comunista a dus la o creștere exponențială a numărului de fete minore însărcinate si a numărului abuzurilor sexuale
    Este evident ca teroarea comunista nu mai putea continua
    Fusese prea mult
    Totuși, libertatea exagerata a individului si crearea unor legi exclusiv in scopul apărării drepturilor infractorilor nu are cum sa ducă spre un viitor al națiunii

    Totuși, educația nu se limitează la școala ci este pana la urma rezultatul regulilor de conduita dinte-o anumită comunitate
    Și ceea ce te învață părinții, bunicii acasă
    Moralitatea comunității in care te dezvolți

    Avem ce-am mai proasta dotare medicală din Europa
    Cele mai multe cazuri de abuzuri sexuale nepedepsite

    Se naște firesc întrebarea: poate educația sexuală a minorilor sa rezolve abuzurile
    Răspunsul este nu
    Sancționarea abuzului este principala cale de oprire a acestuia
    Singura educația nu oprește abuzul
    Tb pana la urma o discuție serioasă legată de dezvoltarea psihologică a copilului si momentul optim de livrare a informațiilor despre sexualitate
    Descoperirea sexualității la clasele primare sau anterior acestui moment nu poate duce la dezvoltarea națiunii

    Cum am mai spus istoria este ciclică
    Mari civilizații au dispărut in negura istoriei: elamiții, sumerienii, hititii, egiptenii, amerindienii;
    Întrebarea este vrem sa dispărem si noi sau mai rămâne cineva sa lupte pt existența natiunii

    Altfel ne putem pregăti cine rămâne sa stingă lumina

  13. Ar fi mai indicat să comenteze un mirean înainte de un preot. O fac totuși în speranța că nu-mi depășesc competențele. Voi comenta fraze din articol pe care am să le citez. Voi spune doar părea mea ca și un simplu preot. Nu vorbesc în numele bisericii catolice deși este clar că mă văd lumea prin acest filtru al învățăturii catolice. Nu voi intra însă prea adânc în catolicism, ceea ce zic mai jos cred că sunt lucruri de bază, evidente, care pot fi împărtășite și de alți creștini, ba chiar și de persoane care nu au o practică creștină.

    „școala noastră”

    Trebuie precizat mai exact a cui e școala. Școala nu este a statului. Nici măcar nu este a profesorilor (cu tot respectul pt. ei și pt. profesia lor nobilă). Școala este a părinților. Ei au obligația și responsabilitatea principală a educației propriilor copii. Părinții răspund în fața legi pt. proprii copii. Părinții delegă educația copiilor lor la școală și tot părinții plătesc școala. Au tot dreptul să aleagă ce fel de educație doresc pt. copii lor.

    „Acum câțiva ani am zis să hotărâm odată pentru totdeauna ce e familia”

    Nu am hotărât și nu vom hotărî noi ce este familia. De când există omul pe pământ există familia ca și instituție de bază a oricărei societăți, instituită in mod solemn, în toate limbile și culturile, în toate epocile. Se poate spune că acum trei ani s-a oferit o șansă ca românii să spună ce înțeleg ei prin familie. Poate că d-voastră atunci știați despre ce este vorba la referendum. Majoritatea cetățenilor însă se pare că nu. Dovadă fiind faptul că deși majoritatea românilor consideră familia ca și întemeiată de un bărbat și o femeie (76% după estimarea Pew Research Center), doar un mic număr s-a dus la vot. Referendumul a fost boicotat tocmai pt. că nu se dorea acel rezultat care este (încă) în mintea majorității. Românii au fost păcăliți de către unii care știu ei mai bine ce este familia.

    „să o lăsăm mai ușor cu diversitatea, drepturile fundamentale.”

    Faptul că faceți referire la diversitate și drepturi fundamentale mi se pare semnificativ. Mulți avem suspiciunea că educația sexuală va veni la pachet cu “diversitatea” genurilor și cu inculcarea de drepturi „descoperite” recent: „dreptul la a întemeia o familie” de către personale homosexuale. Diversitate? Da. Bărbat și femeie. Mai mult de atât este ideologie.

    „am evitat validarea unui eșec civilizațional”

    Bănuiesc că vă referiți la invalidarea referendumului pt. familie din lipsă de cvorum. Dar despre care civilizație vorbiți? Este civilizația din România un eșec? Este un eșec din cauza: familie = bărbat + femeie? Majoritatea civilizațiilor actuale sunt societăți formate din celule familiare întemeiate de către un bărbat și o femeie. Sunt și ele un eșec? Nici măcar grecii și romanii nu au numit relațiile homosexuale familie, ci ceea ce este și astăzi: o perversiune a sexualității. Sper să fiu bine înțeles. O persoană cu inclinație homosexuală nu este o persoană perversă sau păcătoasă în ochii bisericii. Înclinația homosexuală nu este păcat. Actul homosexual în sine da. Și nu este păcat pt. că așa zice Dumnezeu in Biblie. Ci mai degrabă Dumnezeu zice că este păcat pt. că distruge pe om. Cunosc bine drama interioară a persoanelor cu inclinație homosexuală. Abstinența le aduce o ameliorare rapidă. Pentru unii funcționează inversarea inclinației homosexuale. Ceea ce este un eșec este subcultura LGTB care le adâncește rănile și le accelerează distrugerea psihică și fizică.

    „societate care consideră că familia tradițională este formată din femeie și bărbat”

    Nu există familie tradițională. Există familie și punct. Expresia “familia tradițională” este o invenție recentă. România este o țară rămasă în urmă din multe puncte de vedere. La noi cuvântul tradițional stârnește repulsie. Tocmai de aceea se folosește sintagma “familie tradițională” pt. a genera repulsie, pt. a stigmatiza. Nu zic că dumneavoastră o folosiți cu acest scop, probabil nu, dar geneza acestei sintagme nu este inocentă. Pe lângă asta expresia „familia tradițională” pare să facă loc altor tipuri de familii: familia cu părinți de același gen: părinte A și părinte B.

    „iar căsătoria trebuie să producă copii”

    De când lumea căsătoria are vocația de a genera (nu a produce) copii. Sau știm altă alternativă de a genera copii? Există alt mediu în afara familiei unde copiii să experimenteze că sunt iubiți?

    „femeile gravide sunt văzute impure”.

    Probabil vă referiți la femei însărcinate și necăsătorite. Admit că (mai ales) în comunități rurale adesea se stigmatizează aceste femei. Admit și faptul că este nevoie de o educație sexuală. Dar pe lângă anatomie și biologie este nevoie și de o etică sexuală. Suntem toți de acord că sexualitatea nu poate fi explicitată oricum, oriunde și cu oricine. Suntem toți de acord în necesitatea unei etici sexuale. Dar nu suntem toți de acord cu conținutul acestei etici sexuale.

    „femeile la menstruație sunt văzute impure”.

    Cu tot respectul scoateți niște fraze biblice din context. Aceea era viziunea femei din Vechiului Testament. Cu prima generație de creștini s-a încetat cu ritualurile de purificare de după menstruație, ceea ce dovedește faptul că aceea viziune impură a fost depășită acum 2000 de ani.

    „Vor spune că vin ONG-iștii și îi strică pe copii cu viziuni progresiste, că se întorc de la școală și se vor întreba cum și cine se simt”

    Văzând cum decurge educația sexuală în școlile din occident, unde aceasta vine la pachet cu ideologia de gen, părinții din România au toate motivele să creadă că se dorește să se facă la fel și la noi același “progres”.

    „sexul este un păcat”

    Sex vine de la sextum, care face referire la a șasea din cele zece porunci. Acestea sunt enumerate de la 1 la 10 în ordinea importanței. Până să ajungem la sex mai avem cinci porunci care toate sunt mai importante decât a șasea. Permiteți-mi să vă contrazic. Sex nu este egal cu păcat. Nimeni nu zice asta. În nici o denominațiune, comunitate, biserică creștină nu se consideră sexul în sine ca și păcat. Este ca și cum ai zice „focul este distrugător”. Da, focul poate distruge dacă scapă de sub control. Dar focul este un element indispensabil pentru om ținut acolo unde-i este locul. Și are vraja lui proprie cu care ne încălzește corpul și stimulează imaginația. La fel și cu sexul. Este o binecuvântare în unele cazuri și este un păcat în altele. Suntem toți de acord că un act sexual realizat fără consimțământul unei părți este păcat. Se cheamă viol. Suntem toți de acord că un act sexual realizat cu un minor este păcat. Se cheamă pedofilie. Până aici suntem toți de acord. Diferența constă în faptul că creștinii considerăm sexul nepotrivit, adică păcat, în orice altă circumstanță înafara actului sexual realizat de un bărbat și o femeie care sunt căsătoriți. Dat fiind faptul că în România sunt mulți părinți creștini, trebuie ascultată vocea lor în ceea ce privește educația sexuală. Bineînțeles trebuie ascultați toți părinții indiferent de viziunea lor.

    „sexul este calea pentru a întemeia familia”

    Este principala menire a sexualității în viziunea creștină dar nu singura menire. Pe lângă procreație sexul are ca scop manifestarea iubirii și complementarea. Sexul departe de a fi tabu este un element foarte important. În biserica catolică o căsătorie se formalizează la altar și se pecetluiește definitiv în actul sexual. Dacă nu are loc actul sexual nu se recunoaște acea căsătorie.

    „avortul ca măsură contraceptivă.”

    Din păcate așa a fost la noi înainte de 1989 și din păcate în mare măsură așa este și astăzi în multe țări din occident! După mulți ani de educație sexuală, după multă campanie în favoarea prezervativelor și a tabletelor anti conceptive, avortul este o uriașă dramă în vest. Dorim implementarea unui model dovedit a fi un eșec?

    „Și atunci cum ar putea accepta cineva ca femeia și bărbatul să aibă aceleași noțiuni despre sexualitate? Ce facem cu prevalența masculină și subordonarea femeii?”

    Da, din păcate virilitatea este des confundată cu dominarea fermei. Educația sexuală care se dorește nu are însă nici o șansă să corecteze prevalența masculină. Atitudinea “macho” este amplificată de o hiper-sexualitate la o distanță de un clic. Pornografia face ravagii in mintea tinerilor (și adulților). Distorsionează imaginea despre sex în general și imaginea femei în particular. Este noul drog la îndemâna oricui. Este pe cale de a deveni o problemă socială dacă nu este deja. Și astea ar trebui explicate. Și proiectarea unei virilități sănătoase cu respect față de femeie. În occident s-a încercat rezolvarea prevalenței masculine cu o educație sexuală unde este prezentată masculinitatea în sine într-o lumină negativă. Încă un eșec.

    „HIV, HPV, (…) hepatită (…) prezervativ.”

    HPV se transmite chiar și cu prezervativ. Autoritățile recomandă în acest caz vaccinul și atenție: relație reciproc monogamă. Adică cel mai sigur este să te abții și să faci sex doar cu aceea persoană pe care ai decis să o iubești. Iar dacă nu ești pregatit(ă) să iubești încă nu e momentul să faci sex. Pentru că sexul este (trebuie să fie) o declarație de iubire fără cuvinte între doi care se complementează fizic, psihic și spiritual. Și iubirea adevărată se dăruiește fără măsură: doar tu și pentru totdeauna, adică căsătorie.

    Succes cu elevii dumneavoastră.

    • Felicitări pentru curajul de a va afirma clar si convingător convingerile si crezul. Din păcate preoții de rit ortodox sunt rar prezenți (practic absenți) in dezbaterile de idei de pe Contributors.

    • ” Ar fi mai indicat să comenteze un mirean înainte de un preot. O fac totuși în speranța că nu-mi depășesc competențele. Voi comenta fraze din articol pe care am să le citez. Voi spune doar părea mea ca și un simplu preot. Nu vorbesc în numele bisericii catolice deși este clar că mă văd lumea prin acest filtru al învățăturii catolice”

      Felicitari pentru caracter, fair-play si modestie ( am folosit intentionat sintagme moderne si laice ) . Ati discutat in cel mai civilizat mod ideile articolului si nu persoana autorului . Mai mult decat atat, ati discutat punctual si la obiect ” filozofemele” si presupozitiile articolului care exprima o mentalitate ” de tip nou „. Ati vorbit in nume personal , dar ati facut-o atat de bine incat ati vorbit in numele unei comunitati si ati exprimat o anumita mentalitate.
      In modul cel mai sincer, comentariul / comentariile Dvs ar fi trebuit sa apara sub forma unui articol distinct pe Contributors.ro si exact in locul articolului de fata , dar realitatea este alta.
      Pe de alta parte , aveti dreptate . Tema articolului ( sexualitatea ) este atata de umana si de tragica in acelasi timp, incat este la fel de importanta si pentru laici ( articolul ar merita si o replica laica ) si pentru credinciosi, iar Dvs ati avut o interventie care desi apare pe post de comentariu , valoreaza cat o duzina de articole teziste scrise ” la comanda istorica ” ( ex: https://www.contributors.ro/corectitudinea-politica-crestina/ ). Lucrul cel mai important este ca un asemenea punct de vedere a fost exprimat in spatiul public.

    • @Vankos Alexandru un comentariu luung ca un cearceaf citeva adevaruri amestecate cu minciuni, sofisme adica concluzii aparent rationale dar..

      „În nici o denominațiune, comunitate, biserică creștină nu se consideră sexul în sine ca și păcat.”
      MINCIUNA sau necunoasterea adevarului;singura forma de sex acceptata este sexul pt procreare in pozitia misionarului;sexul oral, cel anal(cu partener de sex feminin) masturbarea (atit de obisnuita si de frecventa) toate sint PACATE SEXUALE;plus sexul pt procreare in perioade postului, la fel, este PACAT.
      Mai documentati-va.

      „Nici măcar grecii și romanii nu au numit relațiile homosexuale familie, ci ceea ce este și astăzi: o perversiune a sexualității. Sper să fiu bine înțeles. O persoană cu inclinație homosexuală nu este o persoană perversă sau păcătoasă în ochii bisericii.”

      Bateti cimpii;in primul rind cel puti in lumea greaca pre-crestina NU exista o sanctionare, pedepsire a sexului in afara casatoriei(DA,casatoria era menita pt PROCREERE aici aveti dreptate) mai ales a sexului in functie de hai sa-i zicem specificul orificiului;deci, cel putin grecii precrestini NU aveau o morala tipica ca sa sanctioneze tipul de sex dupa criteriile moralei iudeo-crestine;si asta timp de cel putin 900 de ani pina la impunerea iudeo-crestinismului ca singura religie oficiala in 391 era noastra.

      „Ci mai degrabă Dumnezeu zice că este păcat pt. că distruge pe om. Cunosc bine drama interioară a persoanelor cu inclinație homosexuală.”drama interioara intr-o societate sau mediu iudeo-crestin fundamentalist;in Tailanda de ex. sint n gay sau cupluri care nu au aceasta problema; plus in tari majoritar atee ca Olanda, Norvegia, Suedia.

      „Nu există familie tradițională. Există familie și punct. Expresia “familia tradițională” este o invenție recentă.”
      Ba exista familie tradionala din punct de vedere iudeo-crestin;casatoriile din interes erau prioritare pina recent, (cel putin 90%) iar chiar in modernul secol XIX familiile aristocrate, familiile burgheze bogate cu prea acceptau casatorii in care unul/una dintre parteneri erau saraci sau proveneau din familii modeste pe scara sociala…
      In trecutul indepartat, mai ales inainte de istoria scrisa, de aparitia primelor izvoare scrise se vorbea de matriarhat, patriarhat, familia duala sot sotie avea mai putina importanta.

      POLIGAMIA-pai in multe societati necrestine sau chiar crestine (mormoni fundamentalisti) poligamia e ceva normal.;dacii, stramosii nostrii erau poligami;deci luati-o mai moale cu familia duala ca baza a societatii; nu a fost asa in toate societatile de-al lungul istoriei iar in unele societati nu e asa nici acum.

      Si ATENTIE: NU toata lumea e crestina sau doreste sa fie crestina…

      ” Pornografia face ravagii in mintea tinerilor (și adulților). Distorsionează imaginea despre sex în general și imaginea femei în particular.”

      Depinde de la caz la ca; dvs din start aruncati o afirmatie generalizanta care se vrea adevar absolut 100%; pornografia face ravagii cind devine CLAR DEPENDENTA;am vazut destula pornografie la viata mea si N-AM devenit dependent, din contra(inca de cind eram f tinar); alt sofism tipic pt un prelat.

      „Adică cel mai sigur este să te abții și să faci sex doar cu aceea persoană pe care ai decis să o iubești. Iar dacă nu ești pregatit(ă) să iubești încă nu e momentul să faci sex.” Extraordinar ce concluzie inteleapta (cu conditia ca si partenerul sa ramina fidel) asa sa fie,pina te plictisesti…

      • 1. Biserica nu condamnă sexul.Biserica oficiază căsătorii. Indicați-mi versetul biblic ce specifică pozițiile sexuale acceptabile și inacceptabile.

        2. Familia așa cum o știm azi e o instituție creștină. Au existat diverse forme pre-creștine de asociere între bărbați și femei, care sunt numite pentru comoditate „familii” fără a fi așa ceva. Revenind la Biblie, patriarhii Avraam, Iacov/Israel și aproape toți regii israeliți biblici au fost poligami. Însă abia creștinismul definește noțiunea de familie în accepțiunea ei contemporană.

        3. Homosexualitatea nu era deloc ceva apreciat de antichitatea greacă sau romană. Plutarh ascunde cu mare grijă bisexualitatea lui Alexandru cel Mare. Unul din capetele de acuzare ce au dus la execuția lui Socrate sunt homosexualitatea și pedofilia. Comediile lui Aristofan, dar mai ales cele ale lui Plautus și Terentius fac o bășcălie cruntă pe seama homosexualilor (văzuți mereu ca niște degenerați ridicoli) ce ar provoca isteria cu spume a „progresimii” contemporane. Noroc că în pofida spoieli intelectuale sunt la fel de inculți ca cocalarii din Țăndărei.

        Aceeași autori ascund cu grijă sau folosesc eufemisme când vine vorba de homosexualitatea lui Traian (văzut ca un împărat bun), însă folosesc homosexualitatea ca un argument pentru susținerea caracterului degenerat al lui Nero (considerat un împărat rău) ale cărui „căsătorii” ca „soț” al unui sclav castrat și ca „soție” a unui luptător de circ sunt prezentate ca semne indubitabile ale ticăloșiei și demenței sale. Asta ne indică faptul că homosexualitatea era ceva departe de a fi apreciat în epocă.

        4. Nu tot ce vine din antichitate e neapărat bun și cu atât mai puțin un exemplu de urmat.Iată doar câteva cazuri:

        – Dacii practicau sacrificiile umane. Sper că nu vă doriți să fiți aruncat în țepe ca să-i transmiteți doleanțele nației lui Zamolxe :)
        – Celții îi ardeau de vii pe mesageri în niște cuști de răchită.
        – Romanii îi puneau pe gladiatori să se omoare între ei pentru amuzamentul publicului.
        – „Profetul” Mahomed ajuns pe la peste 50 de primăveri o vede pe Aișa de 6 ani jucându-se în fața cortului părinților ei. O cere de „soție” și o primește pe loc. Conform scriitorilor Aișei, Mahomed s-a „jucat” doar cu ea (ce o fi însemnând asta?) și a deflorat-o abia după ce a împlinit 9 ani. Același „profet” intră în cortul fiului său adoptiv Said, proaspăt căsătorit și o vede fără văl pe soția acestuia Zainab, Mohamed o place și-i cere lui Said să i-o cedeze. Said, băiat deștept ce nu voia să fie ucis cu pietre de „credincioși”, o cedează fericit :)

        Care din aceste mărețe exemple ale trecutului credeți că merită imitate?!

        5. Ce ar fi să încercați să puneți pe tarabă alte sofisme ceva mai elaborate. Cine știe? Poate până la urmă cineva chiar pune botu’…

        • Minciuni dupa minciuni amestecate cu frinturi de adevar.
          1NU ai nevoie de texte biblice (atitudine protestanta sau neoprotestanta?) pt a justifica extremele ecleziastice;n-ati demostrat NIMIC de fapt.
          Intr-o epoca in care Biserica dicta totul pt cine vrea sa afle adevarul da, toate aceste restrictii sint adevarate;dar cum (OOOPS ce descoperire) NU sinteti omniscient mai documentati-va si singur.
          2. abia crestinismul defineste familia in acceptiunea ei contemporana;iarasi sinteti omniscient-dovezi, ceva?familia in acceptiunea ei contemporana NU e definita de crestinism(unde femeia raminea sa aiba grija de gospodarie si sa facca copii,iar casatoriile erau dicttate 90% din interes;dupa cum casatoriile intre persoane din clase sociale diferite erau interzise, iar biserica nu oficia niciodata mariajul dintre un plugar serb si fiica nobilului si stapinului sau;Liviu Rebreanu a scris o serie de mici povestiri- diferite epoci pe tema dragostei interzise dintre persoane apatinind uno clase diferite).
          Deci, se pare ca familia in acceptiunea ei moderna sau contemporana in care femeia e egala barbatului NU este in nici un caz marca crestina inregistrata;este rezultatul evolutiei societatii laice,seculare, DEMOCRATICE si a codului ei de valori;prostiti va rog pe altcineva.
          3.ooops un punct sensibil;ce va mai place sa inventati.
          SOCRATE A FOST ACUZAT DE IMPIETATE de negare a valorii credintei in zeii stramosesti, de sfidare a religiei „stramosesti” si de „corupere” a tinerilor adica sa-i faca sa nege valorile atit de stramosesti ale credintei in zeii tradionali;adica ceva legat de religie si de educarea tinerilor in spiritul religie stramosesti…asemanator cu reprosurile adresate ateilor.
          Daca ar fi cum spuneti dvs(iarasi lipsa de dovezi clare-eu n-am citit nimic despre Socrate cum ca vezi Doamne a fi fost acuzat de homosexualitate si de..pedofilie….?!) legiuni intregi de apologeti crestini s-ar fi grabit sa sublinieze asta si sa-l asocieze pe Socrate definitiv cu astfel de practici…
          Dar, nimic!!!absolut remarcabil se pare ca dvs intr-adevar sinteti omniscient,nicaieri n-am citit sau n-am auzit astfel de afirmatii;evrika, remarcabil!!!!!
          Hmm Aristofan se bucura de libertate,era u fel de gufus, era un autor de comedii care putea aborda diverse subiecte de actualitate sau nu pt a face publicul sa rida. iar Plutarh scria mai ales pt persani si alte popoare ale imperiului inghitit de Imperiul lui Alexandru care erau strict homofobe;un fel de PR public relations.
          Amestecati capra cu varza adica lumea greaca cu cea romana a secolului I de ex;NU au fuzionat exact lumea romana era mai nuantata in privinta homosexualitatii, felatia de ex era vazuta ca un act de umilire a persoanei care o practica;NU exista o uniformitate a conceptiilor si parerilor despre practicile sexuale(ca si astazi dincolo de etichetele pe care le fortati gen progresist vs adevaratii conservatori);deci si parerile unora sau altora despre Traian sau Nero erau diverse.
          Cel putin in lumea greaca clasica (si asta e concluzia majoritatii expertilor, poate dvs ati gasit pe unul care sa produca niste documente inventate) principala forma de interactiune sociala,recreare,divertisment,petreceri spuneti cum vreti erau asa numitele simpozioane in care erau prezenti doar barbati si tineri de la 12 ani in sus (oops) in cadrul carora se bea,deci se si chefuia, se minca si se facea si sex(ooops);adica mai corect cel putin atenienii erau bisexuali pederasti.
          Ca au existat opinii contra, e adevarat insa asta era trendul epocii clasice;in lumea greaca clasica se facea mare haz de asemenea pe tema lesbianismului sau a amorului ghei intre barbati de 30- 40 de ani de ex.(se pare ca faceti niste confuzii) .Cit despre sexualitatea si trendurile spartanilor n-aveti decit sa va documentati; ca exemplu de acceptiune a homosexualitatii de catre majoritate, uite un ex. legiunea sfinta tebana de ghei care au cazut in lupta pina la ultimul in batalia cu armata macedoneana a tatalui lui Alexandru.
          Platon, de ex. se impotrivea practicilor pederaste dar asta nu inseamna ca TOATA lumea dispretuia pederastia in epoca;sinteti fie prost informat fie tendentios,oricum cam departe de adevar.
          Si apropo de bagatu’ in aceeasi oala lumea geaca clasica cu cea romana (cum si eu am gresit nedorind sa intru in prea multe detalii) nici lumea greaca nu era prea favorabila spectacolelor de gladiatori; dar asta nu inseamna ca TOATA lumea in Grecia ocupata de romani era impotriva lor;
          Parerile dvs tind spre clasica simplificare alb negru si generalizari subiective.
          Nu ati dovedit nimic.
          4.nu tot ce vine din antichitate e ceva bun;am scris asa ceva?! de acord, insa generalizarile tipice…sint paguboase.
          NU ma intereseaza practicile islamice mai ales ca nu-s un fan al islamului.
          DAR se pare ca-desi sursele islamice sustin ca deflorarea s-a produs la 12 ani(dat fiind durata medie de viata edusa,ca si pe parcursul intregului Ev Mediu -inclusiv cel CRESTIN- casatoria la 12 ,14,15 ani si deci procrearea erau ceva normal si nu cred ca e vorba doar de exemplul lui Mohamed retorica tipica anti islamica) era probabil vorba de un obiceu barbar al unor triburi din desert;deci nu era vorba de practica solitara a lui Mohamed.
          Ce vreti sa demonstrati? iarasi sofism tipic-ca toti musulmanii practica asta fiindca Mohamed a facut asa?!pai asta nu-i sofism?
          Comform unor istorici si Sfinta Fecioara avea 12 ani cind Duhul Sfint a lasat-o insarcinata-de unde concluzia, in termeni moderni, ca D-zeu tatal era pedofil dar ma rog despre islam avem voie sa…sofizam he he he cind e vorba de iudeo-crestinismul atit de pretios oops-dezinformari, calomnii sofisme….
          Care dintre aceste maretze exemple ale trecutului credeti ca merita imitate?
          Hmmm cel putin nu-s Sfintu Duh asa ca intrebarea dvs atit de pretentioasa cade in ridicol.
          Va inspira Sf Duh cumva?! pe mine NU.
          5.cind veniti fara dovezi clare ar trebui sa renuntati la pretentiile de superioritate.
          Dar ma rog, uit ca sinteti omniscient…
          O zi buna!!!

          • 1. N-am intenționat să demonstrez nimic în afară de lipsa de substanță a afirmațiilor dumneavoastră. Find incapabil să indicați versetul biblic ce interzice sau recomandă anumite poziții sexuale v-ați demonstrat din nou incapacitatea de a vă susține afirmațiile goale.

            2. Involuntar susțineți afirmația mea că familia este o instituție prin excelență creștină atunci când spuneți că biserica refuza să oficieze căsătorii în unele situații. Ce-i oprea pe ăia respinși de biserică să-și facă familia lor necreștină?! Deci acceptați și dumneavoastră că o familie în afara creștinismului nu prea e famile. Bun! Asta se numește evoluție…

            3. Socrate a fost tehnic vorbind acuzat de „coruperea tineretului”. Două direcții au stat la baza acuzării: impietatea și homosexualitatea/pedofilia sa.

            Judecățile dumneavoastră vis a vis de Aristofan sau Plutarch sunt din ciclul „tot omul se pricepe la politică și fotbal :) întrebarea e de ce fac Aristofan, Plautus sau Terentius bășcălie de LGBT-ei, dacă asta era o practică normală în epocile și țările lor?! De ce Plutarch simte nevoia să ascundă apucătiurile homo sau bi ale perosnajeșor pozitive dacă în vremea sa aceste practici nu erau reprobabile. Gargara cu „a scris pentru perși” frizează de acum ridicolul. Nu ști ca el să nu fi fost citat de niciu autor persan dar este citat de cei greci și latini secole în șir după moartea lui. N-o fi ajuns scrisorica în Persia?! :)

            De ce cele două „căsătorii” homo ale lui Nero sunt prezentate de toți autorii antici cu dezgust și dispreț dacă LGBT-eala era la mare stimă în epoca lor?!

            4. Dumneavoastră ați afirmat că dacă anticii practicau poligamia sau relațiile homo atunci înseamnă că acel lucru ar fi foarte bun și-n zilele noastre pentru simplul motiv că au făcut-o ei. Asta e așa o concluzie mai din puțul gândirii. V-am atenționat că nu tot ce vine din antichitate e neapărat bun și de imitat. Și v-am dat ca exemple omorurile rituale sau pedofilia. În loc să explicați care ar fi criteriile de departajare a ceea ce e utilizabil și ce nu e din moștenirea antică v-ați apucat să bateți câmpii fără a reuși să deveniți coerent…

            5. Până ce reușiți să scoată ceva cât de cât argumentat dintre urechi, sau măcar niște sofisme mai elaborate care să ne amuze, rămâne cum am stabilit: Mai încercați și pe la alte mese…

          • Excelent comentariu! Daca s-ar informa toti din sociologie si psihologie, ar fi perfect! Dar noi amestecam, cum ati spus, adevarul cu minciuna, mere cu pere si mai ales cu necunoasterea lucrurilor. Daca le cunoastem doar dintr-o singura perspectiva , ajungem la aceasta disonanta cognitiva! Multe subiecte care nu ar trebui sa fie tabu!

      • @Adrian N, î-mi cer scuze dacă comentariile mele par lungi, dar temele aduse în discuție sunt multe și complexe. Nu se pot răspunde în două cuvinte fără a cade în superficialitate. Mulțumesc pt. răbdare. Natura acestei dezbateri în unele locuri depășește nivelul minorilor. Se poate vorbi despre sexualitate dar nu la același nivel cu oricine, în special nu în preajma minorilor. Tind să cred că pagina Contribuitors nu este citită de minori dar totuși: dacă ai sub 18 ani oprește-te aici!

        “singura formă de sex acceptată este sexul pt. procreare in poziția misionarului; sexul oral, cel anal (cu partener de sex feminin) (…) toate sunt păcate sexuale.”

        Cine a afirmat lucrurile acestea? Biserica catolică sigur nu. Sunt conștient că biserica catolică este minoritară în România, dar majoritatea argumentelor de aici sunt argumente de natură universală. Așa că voi răspunde cu libertate dintr-o poziție catolică (catolic = universal), convins fiind că vorbim despre lucruri universale, valabile în România, Tailanda sau Siberia.
        Nu e treaba bisericii să se pronunțe în detaliu despre poziții și practici sexuale. Nimeni nu are nevoie de o didascalie în acest scop. Natura își face bine treaba și singură. Atracția dintre bărbat și femeie se duce la bun sfârșit ca și atracția dintre fier și magnet fără indicații prealabile. Bineînțeles nu orice poate fi pus sub sigla etică. Sunt două principii de bază, două laturi între care se încadrează etica actului sexual: respectul celuilalt și finalizarea actului sexual în așa fel încât să se dea posibilitatea procreării. Tot ceea ce se încadrează între aceste două laturi sunt lucruri normale, naturale și pozitive (între soț și soție). Cât despre sexul anal este important de știut ce zice medicina: terminația aparatului digestiv nu este adecvat pentru sex. Sexul anal provoacă hemoragii care cu timpul pot duce la cancer. Pe lângă asta, sexul vaginal nu se poate practica după sexul anal pentru că se introduce o cantitate mare de bacterii în aparatul reproductiv feminin, care pot provoca infecții grave (respect pentru celălalt și respect pentru sine însăși).
        În ceea ce privește procrearea se aduce des argumentul paternității responsabile: “dacă fiecare act sexual se finalizează cu ejaculare în organul sexual feminin, s-ar genera mai mulți copii decât ar putea crește părinții.” Biserica susține principiul paternității responsabile și de acea consideră ca și etic ca (după ce s-a generat acel număr de copii per care în mod rezonabil părinții îi pot crește) genitorii să realizeze actul sexual doar în acele perioadei în care femeia nu este fertilă. Zilele fertile sunt doar câteva de-a lungul ciclului menstrual și acestea se pot stabili cu exactitate de la caz la caz, prin mai multe metode. Se elimină astfel și contracepția chimică, care întoarce pe dos sistemul hormonal al femeii și contracepția fizică cu prezervativ, care estompează semnificativ percepția sensibilă a actului sexual în sine.

        „masturbarea (atât de obișnuită si de frecventă) este păcat.”

        Faptul că o practică devine obișnuință și este realizată frecvent nu o va converti automat într-o practică etică. În antichitate sclavagismul era obișnuit și frecvent, dar nu era nici normal nici etic acceptabil. Biserica nu declară nimic ca și fiind păcat din capriciu. Păcat este ceea ce face rău omului. Masturbarea provoacă frustrare, indiferent în ce context socio-cultural se practică. Indiferent dacă cineva crede în Dumnezeu sau este ateu. Frustrarea vine de la faptul că se obține o satisfacție imediată urmată de un gol imens. Femeia (sau bărbatul) din imaginație (sau din imaginea din pixeli mai nou) nu are nici o satisfacție și nici o corespondență cu persoana care se masturbează. Plăcerea fără iubire nu satisface pe deplin, iar iubirea este o chestiune între doi, nu de unul singur. În orice caz masturbarea chiar dacă este păcat, este cel mai puțin grav dintre păcatele sexuale. Nu putem pune la același nivel masturbarea cu adulterul sau cu alte lucruri și mai grave.

        „Sexul în perioada postului, la fel, este păcat.”

        Se pare că problema ar fi că sunt prea multe restricții și că nu se poate practica sexul destul timp. Mai pe la sfârșit însă ziceți că până la urmă ajungi să te plictisești se sex. Decideți-vă care dintre cele două vi se pare o problemă.

        “in lumea greacă pre-creștină nu exista o sancționare, pedepsire a sexului in afara căsătoriei (…) grecii nu aveau o morală tipică ca sa sancționeze tipul de sex după criteriile moralei iudeo-creștine”

        Ca și în toate culturile și în lumea greacă antică exista o etică sexuală. Cele mai multe norme sexuale sunt asemănătoare cu normele iudeo-creștine.
        1. Stăpânirea de sine și autocontrolul
        Una dintre virtuțile cardinale ale eroilor greci era înfrânarea și stăpânirea de sine pe plan sexual. Se afirmă des că grecii erau niște exhibiționiști hiper-sexuali dovadă fiind faptul că statuile eroilor mitologici erau reprezentate constant într-o formă semi-nudă cu organele genitale masculine vizibile. Detaliul stă în faptul că personajele pozitive sunt reprezentate cu un organ fără erecție, ceea ce arată că personajul nu are doar o forță fizică ci și o auto-dominare. În contrast sunt reprezentați satirii, personaje grotești reprezentați în erecție supradimensionată. Indică faptul că sunt prada propriilor instincte pe care nu le pot domina. De la etimologia satir vine termenul de satiriazis care se referă la o afecțiune medicală la bărbați caracterizată prin dorință sexuală excesivă. Este echivalentul masculin al nimfomaniei.
        2. Heterosexualitatea
        În sec. XIX s-a început a se vehicula ideea cum că în Grecia antică homosexualitatea nu numai că era practicată (marginal cei drept, dar exista) ci era acceptată și chiar apreciată în societate. Etimologia este prima care contrazice acest lucru. Cei care fac apologia homosexualității și a (sub)culturii LGTB nu și-ar dori să petreacă nici o zi în societatea din Grecia antică, care î-și manifesta repulsia față de homosexuali cu expresii e genul: euryproktos (anus lărgit), chaunoproktos (anus căscat), lakkoproktos (anus ca o groapă).
        Eschine, orator și om de stat grec din secolul al IV. î.Hr. în discursul său împotriva lui Timarh zicea că dacă un atenian este dovedit a fi iubitorul unui om, atunci să i se interzică următoarele lucruri: să fie unul dintre cei nouă arhoni, să fie preot, să fie avocat în instanță, să dețină orice poziție în interiorul și în afara statului atenian, să fie trimis ca și sol, să intre în locuri publice sacre, să participe la liturghii religioase cu o coroană de flori pe cap. Cel care încalcă aceste instrucțiuni să fie pedepsit cu moartea. Discursul a devenit lege.

        textul în limba engleză:
        https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0002%3Aspeech%3D1%3Asection%3D21

        textul în limba greacă:
        http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.01.0001%3Aspeech%3D1%3Asection%3D21

        „în Tailanda de ex. sunt gay sau cupluri care nu au aceasta problemă; plus in tari majoritar atee ca Olanda, Norvegia, Suedia.”

        Studiu făcut în Tailanda: 39% dintre participanții la studiu (adulți LGTB) au declarat că au avut cel puțin odată în viață idei suicide. 13% au avut tentativă de suicid.
        Sursa:
        https://indigo.uic.edu/articles/thesis/Suicidality_in_Thai_Lesbian_Gay_Bisexual_and_Transgender_Adults/13475832/1

        Studiu făcut în Olanda: “numărul de tentative de sinucidere este de 4 până la 5 ori mai mare pentru copiii LGB decât la copiii heterosexuali.”
        Sursa:
        https://tbinternet.ohchr.org/Treaties/CRC/Shared%20Documents/NLD/INT_CRC_NGO_NLD_20215_E.pdf

        Studiu făcut pentru Suedia: aproape de 3 ori mai multe cazuri de sinucidere între cei cu relații homosexuale decât între cei cu relații heterosexuale.
        Sursa:
        https://link.springer.com/article/10.1007/s10654-016-0154-6

        „impunerea iudeo-creștinismului ca singura religie oficiala in 391 era noastră.”

        Iudeo-creștinismul este un concept cultural. Ca și orice cultură se asimilează (sau nu) fără să fie impus, pentru că cultura nu poate fi forțată.

        “Ba există familie tradițională din punct de vedere iudeo-creștin.”

        Nici religia iudaică nici religia creștină nu au inventat căsătoria monogamă bărbat-femeie. Exista deja cu mii de ani înainte.

        „Poligamia: in multe societăți necreștine sau chiar creștine (mormoni fundamentaliști) poligamia e ceva normal.; dacii, strămoșii noștri erau poligami; deci luați-o mai moale cu familia duala ca baza a societății; nu a fost așa in toate societățile de-al lungul istoriei iar in unele societăți nu e așa nici acum.”

        Citiți cu atenție ce am scris. Nu am afirmat că toate civilizațiile sunt societăți formate din celule familiare întemeiate de către un bărbat și o femeie ci majoritatea civilizațiilor. Poligamii au fost și sunt. Dar sunt excepțiile care întăresc regula. De când există civilizațiile monogamia bărbat-femeie a fost regula majoritară. Vorbim de civilizații, da? Nu de omul din peșteră.

        „înainte de istoria scrisă familia duală soț soție avea mai putina importanță.”

        Corect. Înainte de marile civilizații, în preistorie poligamia a fost regula. Dar iată că monogamia a fost una dintre forțele motrice pentru a face mai inteligent genul uman. Super-sofisticata noastră inteligență socială a fost posibilă datorită sarcinii extrem de provocatoare a modului de a face ca monogamia să funcționeze pentru noi. Din punct de vedere biologic poligamia este mai adecvată pentru perpetuarea speciei. Din punct de vedere biologic se poate spune că poligamia este mai naturală (ca și la marea majoritate a mamiferelor). Dar omul face o grămadă de lucruri care nu sunt naturale și inutile din punct de vedere biologic dar fără de care nu ar mai fi om: î-și îngroapă morții, cântă la instrumente, povestește trecutul, visează viitorul etc. Dacă dorim să facem apologia poligamiei sau poliamorului cum i se zice mai nou, ok fiecare e liber să susțină ce dorește dar cu asta practic ne întoarcem în peșteră.

        „Pornografia face ravagii când devine clar dependență; am văzut destulă pornografie la viața mea si n-am devenit dependent.”

        Dependența este doar unele dintre efectele pornografiei. Sunt multe alte efecte mai puțin vizibile dar tot atât de reale.

        “așa sa fie, până te plictisești…”

        Plictiseala este o stare trecătoare inevitabilă. Chiar dacă ați fi căsătorit cu Miss Univers ați experimenta și cu ea momente de plictiseală. Problema nu este starea de plictiseală ci cum se gestionează acea stare. Dar dacă consumați pornografie nici o șansă să dezvoltați o toleranță cât de cât minimă la plictiseală. Pornografia produce gratificare instantanee în creier. Este calea cea mai sigură de a deveni pavlovian ca s-o citez pe autoarea articolului.

        „Atenție: nu toata lumea e creștină sau dorește sa fie creștină…”

        Căsătoria monogamă bărbat-femeie, relațiile heterosexuale sunt valori sociale apreciate dinaintea creștinismului.

        „sofism tipic pentru un prelat.”

        Argument ad hominem. Dacă ați fi destul de sigur pe argumentele d’voastră strict legate de subiect nu ați fi folosit argumentul ăsta.

        • Un raspuns calm, argumentat si la obiect ( de fapt un model de dialog civilizat si pentru acest forum chiar si pentru aceasta platforma unde publica inclusiv autori agresivi care isi insulta proprii cititori ) atunci cand Dvs v-ati asumat opiniile in nume propriu si aveti o identitate certa. Pe de alta parte, punctul Dvs de vedere este foarte interesant si cum am spus deja cred ca ar merita comentat . Pe de alta parte, este foarte trist ca dupa trei decenii de democratie probleme atat de importante pentru societate ( recent a aparut pe aceasta platforma si un articol despre ” Copiii noștri si drogurile. Ai zero posibilități de a trata în Romania un adolescent dependent de droguri. Interviu cu psihiatrul Eugen Hriscu „) sunt discutate doar in aceste conditii informale si nu fac obiectul unor dezbateri publice ( agenda politicienilor si agenda societatii civile au alte prioritati ).

    • Eu, unul, citind textul de mai sus, mi-am amintit de Judith Reisman. Exista un interviu publicat in Romania Libera:

      Judith Reisman: Înțelegeți, distrugerea copiilor este sfârșitul jocului!

      Tinerii sexologi amatori si-ar face un bine daca l-ar citi inainte de a-si publica compozitiile fanteziste pe internet.

      Citind textul de mai sus, mi-am amintit si de o (alta) profesoara de istorie, extrem de bine pregatita si domnia sa:

      https://youtu.be/ii1wxJDO7Og

    • Vánkos Alexandru: Referendumul a fost boicotat tocmai pt. că nu se dorea acel rezultat care este (încă) în mintea majorității. Românii au fost păcăliți de către unii care știu ei mai bine ce este familia.

      Domnule Vánkos (în ciuda ordinii pe care o folosiți, bănuiesc că acesta este numele, iar prenumele este „Alexandru”), înainte de toate mă alătur și eu celor ce vă felicită, atât pentru curajul de a vă face cunoscută poziția, cât mai ales pentru claritatea argumentelor, scrupulozitatea și răbdarea în expunere.

      Am totuși o remarcă în ceea ce privește afirmația dumneavoastră reluată mai sus. Aduce puțin a teorie conspirativă, iar asta nu mă poate convinge. Eu am fost unul dintre cei care au boicotat acel referendum și mă simt dator, în urma afirmației respective, să vă precizez motivele mele.
      În primul rând, respectivul referendum venea la pachet cu o minciună, încercând să confere partidului de la guvernare un puseu de susținere publică, profitând de o temă considerată respectivii politicieni cu șanse mari de reușită, deci populistă (un referendum cu tema scăderii impozitelor ar fi fost validat). Președintele acelui partid a fost ulterior găsit vinovat de justiție și condamnat la închisoare.

      În al doilea rând, a existat o puternică susținere din partea bisericii pentru o temă lumească, iar nu canonică (revin cu explicații mai jos). Bănuiesc că biserica creștină nu ar iniția o astfel de consultare, privind (să presupunem) interpretarea unor versete. Mai mult, ar fi împotriva unui astfel de demers și ar avea absolută dreptate. Interpretarea unor principii de conviețuire umană, a căror efecte sunt presupuse a fi irevocabile și atemporale, nu trebuie să rămână la îndemâna unui trend cultural, social sau politic.

      Și în ultimul rând, referendumul respectiv era unul laic, referindu-se exclusiv la căsătoria civilă, la acordul liber consimțit în fața ofițerului stării civile iar nu înaintea Lui Dumnezeu, încheiat intre două persoane care se iubesc și se respectă, pentru a întemeia acea celulă societală despre care vorbeați. Așa cum ați definit-o chiar dumneavoastră, celula respectivă poate fi alcătuită și din persoane de același sex. Dintr-o căsătorie civilă decurg drepturi civile: moștenire, asigurare, impozitare, împuternicire, creditare, garantare șamd. Toate acestea reprezintă un liant motivațional pentru săvârșirea unor lucruri bune împreună, fapt ce nu poate fi decât în folosul societății, chiar dacă impresia dumneavoastră este ca astfel cei doi își fac rău unul altuia. Cunosc un caz în SUA: am locuit o perioadă mai îndelungată acolo și aveam în vecini o familie cu trei copii și două mame. Una era văduva unui soldat căzut în Afganistan cu care avea un copil, cealaltă, mai în vârstă, era divorțată de un bărbat alcoolic care o bătea. Cât au fost copiii mici nu a avut curaj să se despartă, dar copii la 11 și 13 ani au convins-o să facă pasul. Cele două s-au apropiat mai întâi din cauza singurătății, apoi au relizat că nu mai pot trăi despărțite. Și și-au crescut copiii împreună. Fie și pentru acest caz, rar poate, cred că o șansă la un aranjament civil, care să le permită unor cupluri asemănătoare să existe în bună concordanță cu legile în vigoare, este de neevitat. E mult mai rău, cred, să închidem unora posibilitatea de a se regăsi, din cauza unor prejudecăți, decât să riscăm eventuale eșecuri, inerente și între heterosexuali.
      După cum vedeți, cel puțin în cazul meu teoria dumneavoastră nu are aplicabilitate. Vă doresc toate cele bune!

      • Hmmm….

        „Boicotarea alegerilor burgheze e cea mai avansată formă de democrație”. Asta o fi din Lenin sau din Mao?

        • Comuniștii lui Ceaușescu voiau unanimitate. Articolul 200 din codul penal revizuit in 1968 își propunea stârpirea perversiunilor sexuale (cuvântul “homosexual” nici nu exista in limba română).
          O, tempora! Pare că încă exista nostalgici ai acelor vremuri. N-aș fi crezut.

          • Așa deci! Asta-i culmea democrației în mintea dumneavoastră; Boicotarea alegeriloe, ce așa cum ne asigura piticul suprem de la Kremlin sunt „doar praf în ochii prostimii”. Yep… Marile spirite se întâlnesc:)

            După cum ne-au asigurat toți experții în domeniu, Ceaușescu a deviat grav de la principiile leninismului. Chestia cu incriminarea homosexualității (dezincirminate de Adrian Năstase – ce a avut în tinerea sa unele îmbârligări cu pidosnicii) a fost doar o nouă deviere a piticului din Scornicești de la leninism. Căci Lenin a legalizat homosexualitatea, avortul și divorțul în 5 minute imediat ce a luat puterea.

      • @Hantzy
        Aveți perfectă dreptate. Afirmația „referendumul a fost boicotat” aduce a teorie de conspirație. Acum în timpul pandemiei suntem în epoca psihozelor conspirative și orice afirmație cu iz de conspirație trebuie manipulată cu mănuși de protecție. Am să încep imediat în a desface pe bucăți afirmația mea cu boicotul pentru a separa percepția de realitate.

        „Eu am fost unul dintre cei care au boicotat acel referendum”.
        Faptul că d-voastră sau oricare persoană particulară nu a mers la vot la referendum nu înseamnă că l-ați boicotat. Dacă în conștiința d-voastră sunteți convins că acea cauză nu a fost bună, cea mai bună strategie a fost să nu fi mers la vot pentru a evita atingerea cvorumului. Era clar că cei care s-au decis să voteze ar fi votat pentru. Conștiința trebuie urmată tot timpul chiar dacă se bazează pe premize false. De aceea este fundamental ca premizele să fie clare cu toate datele pe masă. Cu tot respectul, după părerea mea, premisele prin care cântăriți d-voastră binele comun nu se susțin. Voi explica mai jos de ce. Puțină răbdare..

        E lăudabil stilul d-voastră de a face referire la actori politici fără însă ai numi (chiar dacă știm toți despre cine este vorba). Cu atât mai mult trebuie să păstreze Biserica o distanță sănătoasă față de actorii politici, față de organizarea societății și față de lucrurile temporare. Biserica poate (și trebuie) să se implice în viața socială dar fără a depăși acele linii roșii care îi delimitează competența. Întrebarea unde este acea linie roșie? Voi încerca să o arăt mai jos. Încă puțină răbdare…

        Am fi foarte naivi dacă cei care am susținut referendumul am exclude orice interferență a actorilor politici. Nu suntem în Elveția. Ar fi genial pentru orice partid ca acei 3 milioane de cetățeni care au semnat o cerere pentru referendum să aibă acolo noi votanți. Am avut impresia și eu că un partid anume se străduia să demonstreze că sunt trup și suflet cu acea cauză ca și când ar fi fost ei aceia care au adunat acele 3 milioane de semnături pentru organizarea unui referendum (premieră în istoria României!). Dar vorbim despre un capital politic care s-ar fi putut mări (sau nu) DUPĂ referendum și nu cu ocazia referendumului.

        Ziceți că „referendumul venea la pachet cu o minciună”. Am fost foarte atent la întrebarea de pe foaia de vot. A fost o singură întrebare strict legată de articolul din Constituție despre căsătorie. Lămuriți-mă vă rog unde mai exact a fost minciuna la pachet pentru că eu voi fi primul care am să susțin că a fost o greșeală că am votat. Nu știu cu ce l-ar fi avantajat pe acel ex politician care era chiar înainte de sentință dacă ar fi fost validat referendumul și ar fi ieșit un rezultat pozitiv. Ar fi putut zice judecătorilor „achitați-mă pentru că defapt la referendum au votat ca eu să rămân liber? Nu i-ar fi fost de nici un folos. S-a atras atenția asupra unui” mare pericol”care de fapt a fost un tigru de hârtie.

        Ar fi tot atât de naiv în schimb a susține că nu au existat actori politici și mediatici care au făcut tot posibilul ca lumea să nu meargă la vot. Dacă a-și fi auzit în acele zile argumente etice strict legate de căsătorie aș fi zis ca și d-voastră: respect un punct de vedere exprimat în conștiință, chiar dacă nu sunt de acord. Chestia este că nu au fost vehiculate argumente legate de căsătorie ci s-a indus ideea că defapt este „referendumul lui … (știm noi cine)”. S-a dorit și s-a reușit ca majoritatea alegătorilor să nu meargă la vot cu o campanie de dezinformare cum că referendumul era de fapt despre un partid și despre o persoană. Argumentul „căsătoria/parteneriat civil între homosexuali” a fost dezbătută de aceiași actori DUPĂ invalidarea referendumului. Este acum, când momentul referendumului a trecut că se justifică binefacerile „căsătoriei” homosexuale. În pragul referendumului se discutau chestiuni de inmiscuire politică.

        „A existat o puternică susținere din partea bisericii pentru o temă lumească, iar nu canonică”

        Ce treabă are Biserica? Este o întrebare firească dar care are răspuns. Biserica are menirea de a arăta și a duce sufletele spre cele veșnice. Principala sa sferă de activitatea este legată de legea divină. O responsabilitate secundară este însă legată de binele comun și de legea naturală. Se poate înțelege asta din mai multe surse ale Bibliei și a Tradiției. Voi cita doar una. După înviere și înainte de înălțarea Sa la Cer Iisus Hristos a spus apostolilor:

        „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
        (Mt 28, 18-19)

        Puterea lui Hristos în Cer trebuie să se realizeze și pe pământ. Nu cu forța, ci cu predica apostolilor. Apostolii (biserica) sunt împuterniciți cu aceeași putere al lui Hristos. Cer și pământ sunt cele veșnice și cele trecătoare. Această putere nu este o putere politică ci una spirituală. Puterea spirituală a bisericii cu privire la cele trecătoare, cu privire la lucrurile lumești constă în faptul că Biserica are vocația de a zice ceea ce este moral și ceea ce este imoral în sfera spațiului public. Nu face Biserica legea lumească, nu e treaba ei, dar are dreptul și datoria de a atrage atenția asupra lucrurilor din sfera socială. Ca să dau un exemplu la începutul secolui XX Biserica Catolică s-a manifestat clar împotriva fascismului din Italia și a nazismului din Germania prin două documente publice (enciclici):

        1.” Non abbiamo bisogno” („Nu avem nevoie”), legată de ascensiunea fascismului în Italia – 1931

        2. „Mit brennender Sorge” („Cu îngrijorare aprinsă”), legată de ascensiunea național-socialismului în Germania) – 1937

        Până atunci aceste documente erau redactate în limba latină, dar ca mesajul să ajungă bine la societatea civilă s-a scris prima enciclică în italiană iar a doua în limba germană.

        3.” Divini redemptoris”
        În această enciclică se condamnă ateismul comunist. – 1937

        Una dintre cele mai importante este:

        4. „Rerum novarum” despre învățătura socială a Bisericii. A fost scrisă în 1891 în anii industrializării când muncitorii din fabricile occidentale erau lipsiți de drepturile cele mai elementare.

        Căsătoria între bărbat și femeie reprezintă o chestiune socială de o importanță vitală. Este un bine comun al societății. Biserica are dreptul și chiar obligația să facă apel la conservarea ei. O uniune/conviețuire homesuexuală nu este capabilă să genereze viață umană. De aceea nu este drept în a o cataloga alături de căsătorie.

        Vorbeam despre legea naturală. Este o lege universală nescrisă în conștiința oamenilor. Este valabilă pentru toți oamenii și pentru toate timpurile. Această lege naturală precede legea divină. Sunt lucruri arhicunoscute și respectate în toate civilizațiile: Să nu furi, să nu ucizi, să nu dorești ceea ce nu este al tău etc. Căsătoria monogamă bărbat-femeie, relațiile heterosexuale, respectul vieții de la concepere până la moartea naturală, dreptul părinților de a-și educa copii conform propriilor principii fac parte din legea naturală pe care Biserica nu doar că o recunoaște dar are și obligația de a face apologie pentru respectarea acestei legi. Repet, nu este vorba despre a impune cu forța. Biserica face apel la conștiință. Nu este deloc un lucru abstract treaba cu conștiința și legea naturală. Există chiar un precedent în jurisprudența internațională. Unii dintre criminalii naziști judecați în procesele de la Nürnberg pentru crimele săvârșite împotriva evreilor, au argumentat în propria apărare că ei nu au făcut altceva decât să aplice legea care era atunci în vigoare în Germania nazistă. Nu au depășit litera legii, ziceau ei. Răspunsul judecătorilor a fost: nu ajunge legea. Nu este o scuză. Trebuie ascultată conștiința!

        „Așa cum ați definit-o chiar dumneavoastră, celula respectivă poate fi alcătuită și din persoane de același sex”

        În nici un caz nu am afirmat că aceea ar putea fi familie. Nu-mi aduc aminte dacă am chemat-o „celulă”. Să fie. Dar nu e căsătorie nici familie.

        Comentez mai jos cazul particular pe care îl aduceți ca și exemplu.

        „Femeia era divorțată de un bărbat alcoolic care o bătea. Cât au fost copiii mici nu a avut curaj să se despartă.”

        În aceste condiții Biserică recomandă și chiar încurajează separarea. Sunt autoritățile care au obligația de a tutela siguranța mamei și a copiilor. Atenție, separarea nu este același lucru ci divorțul. Când conviețuirea se face insuportabilă este mai bine sub două acoperișuri decât împreună. Dar fără a începe o relație nouă. Mama separată da. Dar fără un bărbat nou. Și fără o relație homosexuală cu o altă femeie.

        „Dintr-o căsătorie civilă decurg drepturi civile: moștenire, asigurare, impozitare, împuternicire, creditare, garantare șamd. Toate acestea reprezintă un liant motivațional pentru săvârșirea unor lucruri bune împreună, fapt ce nu poate fi decât în folosul societății.

        Ceea ce enumerați d-voastră sunt lucruri de interes particular nu de interes în folosul societății. Familia formată din uniunea bărbat-femeie, aceasta este în folosul societății pentru că generează copii. Reînnoiește societatea cu noi membrii indispensabili. Uniunea (sau celula dacă doriți) homosexuală este doar în interesul celor doi. Copii nu se beneficiază în urma unor adulți care conviețuiesc împreună într-o formă homosexuală. Cresc cu riscul de a asuma același patron de comportament auto-destructiv. Am postat mai sus unele statistici cu rata sinuciderilor între persoanele LGTB din țări europene emancipate ca și Olanda sau Suedia unde acest colectiv nu mai luptă pentru drepturi pentru că au obținut aproape tot ce au dorit.

        „E mult mai rău, cred, să închidem unora posibilitatea de a se regăsi, din cauza unor prejudecăți.”

        Unul dintre „drepturile” pentru care încă unii mai luptă un Olanda este depenalizarea relațiilor sexuale cu minori. Există chiar un partid care militează pentru așa ceva. „Bineînțeles doar cu acei minori care își dau consimțământul” se grăbesc să ne liniștească. Pe mine personal nu mă liniștește deloc. Tot pedofilie se cheamă. Sigur ar fi cineva din cealaltă parte care mi-ar zice că am prejudecăți… Nu zic că d-voastră sau cineva de aici susține pedofilia, am adus exemplul doar ca să ridic argumentul rațiunii și a conștiinței care este uneori etichetată ca și prejudecată.

        Vă voi împărtăși și eu o experiență personală. Am trăit 14 în Spania. Acolo am fost martor la schimbările în societate, schimbări care încep acum și la noi. Și în Spania s-a început timid. S-a început cu parteneriat civil între homosexuali, după care adopție de copii și în final căsătorie homosexuală. Astăzi un tânăr de 16 ani din Spania poate să-și schimbe sexul fără acordul părinților dar nu poate cumpăra o bere pentru că e minor! Recent un profesor de biologie a fost sancționat pentru că a spus elevilor de 15 ani că bărbații se nasc cu cromozomi XY și femeile cu cromozomi XX și, deși pot fi transformați cu operații chirurgicale, genetic vor continua să aibă întotdeauna cromozomi XY sau XX. Practic ca și cum ar fi zis că Pământul este o sferă. Pentru afirmația lui a fost suspendat 6 luni din învățământ. Noaptea minții!

        Nu, România nu va avea aceeași traiectorie cu educația sexuală ca și Spania. La ritmul la care se dezbate azi această temă România va ajunge cum este Spania acum în mai puțini ani.

        Vă doresc și eu toate cele bune!

        • Mulțumesc pentru răspunsul detaliat.
          Doar câteva remarci din parte-mi:
          . Minciuna la pachet o reprezenta tocmai acea susținere politică. E drept, a existat un contrabalans din partea cealaltă a eșichierului, iar asta a transformat consultarea dintr-una constituțională într-una politică. Și am ales să nu particip.
          . Chestiunea cvorumului, pe care o aduceți acum în discuție, este prea puțin relevantă. Cu o participare de 21% și doar 20% „pentru” parcă e prea puțin pentru a vorbi de strategie participativa. Cvorumul ar trebui atins la orice referendum de cei „pentru”.
          . Foarte bune exemplele din secolul trecut. Există însă și unele din vremea când biserica asigura prim-ministeriatul medieval, care au dus la perpetuarea despotismului, a inchiziției, la purtarea cruciadelor.
          . Cred ca binele comunitar se formează din însumarea mulțumirilor fiecărui membru al respectivei comunități. Nemulțumiții nu se vor resemna niciodată în rolul unor outsideri sacrificați pentru binele celorlalți. Ei vor crea mereu tensiuni.
          . Copiii crescuți de cupluri homosexuale sunt mai permisivi, nu neapărat „pe dos”. Cuplurile respective nu își doresc excludere pentru cei pe care-i cresc și educă, așa cum surzi nu-și doresc același handicap pentru copiii lor.
          . În ceea ce privește relatarea din Spania, sunt de acord că s-a depășit o anumită limită. Cred însă că e vorba de un heirupism nefolositor, ce va fi corectat în timp și cu înțelegere, mult mai eficient decât apelând la măsuri prohibitive.

          Înțeleg perfect și respect poziția dumneavoastră și vă mulțumesc sincer pentru duhul blândeții folosit în cuprinsul expunerii.

  14. Din păcate trăim sub semnul vechii butade: ”ȘI CE VĂ FACȚI VOI CĂ FACEȚI AICI?!” Dacă școala și celelalte instituții și-ar face datoria n-am ajunge aici. Propagăm un cerc vicios în care principala preocupare este de a da vina pe altcineva! Haideți să vedem dacă peste tot în educație (ATENȚIE- NU NUMAI LA ȘCOALĂ!) fiecare persoană își face atribuțiile referitoare (de data asta) la INSTRUCȚIA (Odată era Ministerul Instrucțiunii Publice!) PENTRU SĂNĂTATE.

  15. Daca cineva isi inchipuie ca s-a gasit undeva vreo formula perfecta pentru educația sexuala se inseala amarnic. Este vorba atat de conținutul ei si, mai ales, de vrâsta optima.
    Educație sexuala nu înseamna sa aduci in fata unor copii din clasa a III-a o banana, s-o decojești si s-o folosesti ilustrativ. Urmarea: copilul vine casa si face o criză de isterie fata de mama, cu clare accente freudiene. Si asta nu se întâmpla in România, ci intr-o tara cu mult mai mult staif.
    Si, da, educația sexuala nu este o oportunitate de promovare a LGBT, copii trebuie sa invate mai întâi generalul si apoi excepțiile. Exista studii care arata confuzia creata in comportamentul copiilor despre astfel de lecții. Exista un caz in care un părinte a fost surprins de pretenția fiicei sale ca nu se recunoaște drept fata si s-a dus la scoală ca sa afle ca in clasa fiicei sale era un procent ridicat de fetite care se declarau baieti, transgen, gender fluid. Era singura clasa in care se făcuse cu o luna înainte o educație sexuala progresista.

    • Exact aici este problema, de la clasa a V a pana in a XII a timp de o ora pe saptamana, este foarte mult, sunt 8 ani de educatie sexuala, ce sunt invatati n 8 ani. Ei fiind il plina transformare corporala, mentala, psihologica, in ce sens vor fi educati, cum li se va spune despre viata, despre contradictiile universale care stau de fapt la baza societatii. Ca procrearea este un dat al naturii pe care nu il controlam, ca nu putem alege sexul noului nascut la nastere, ca relatia dintre o fata si un baiat trebuie sa debuteze cu curiozitate ingenua, o descperire reciproca afectiva, emotionala. Acceptul unei prietenii dintre un baiat si o fata vine dupa un timp de tatonari si cred ca aici trebuie invatati copiii, legaturi afective si emptionale. Sexul este efectul la un moment dat al unui inceput si a unei traversari prin trairile lor.
      Mi’e teama de exemplul expus mai sus, ca poate deveni monstruos daca innoculam 8 ani in mintea copiilor astfel de anomalii. Ei sunt foarte receptivi la tendinte, la moda, la nou. Aceste exceptii sunt acceptate de foarte mult timp dar nu asa de vocal ca acum. Pana la urma fiecare are viata lui privata, alegerile fiecaruia, si trebuie protejate, nu expusa si pusa pe o ideologie care sa devina regula.
      Copiii terbuie sa stie ca sexul, actul sexual, nu este un contract in care iti dai un consimtamant (juridic?). Este mai mult decat atat, este un proces de apropiere progresiv, de trairi si cunoastere. La ora de biologie e firesc sa fie predate si astfel de notiuni dar nu materie timp de 8 ani, ce poti preda 8 ani? este cat trebuie pentru a creea o ideologie care poate duce le deformarea iremediabila a societatii de maine, a copiilor nostrii.
      Ma opresc sa nu scriu mai mult pentru ca eu cred ca copiii trebuie invatati in primul rand sa iubeasca, sa descopere, sa invete, ca sa faca alegeri bune in vata care au inceput’o.

  16. Nu, educația sexuală nu trebuie să **îi învețe** pe copii despre transformările care vin odată cu vârsta, normale și de nereprimat. Pentru ca invatarea inseamna parcurgerea unui material, asimilarea si fixarea cunostintelor, aplicarea lor, apoi evaluare. Vreti sa evaluati copiii referitor la transformarile care vin odata cu varsta? Cu nota, test si ascultare la clasa?

    Educatia sexuala inseamna psihologie in primul rand, iar disciplinele scolare facute la clasa, cu programa, plan de lectie, catedra, tabla si creta, ora prevazuta in orar si „Buna ziua domnule profesor”, nu se potrivesc. Formalismul scolii e potrivit pentru predarea matematicii sau a biologiei, nu a educatiei sexuale.

    Pentru educatia sexuala cel mai bine ar fi o activitate extrascolara, desfasurata in spatiul scolii daca vreti, facuta in weekend, cu participare benevola, eliberata de constrangerile formalismului scolar.

    Aceste discursuri inaltatoare despre dialog si intelegere a sexualitatii au cea mai jalnica finalitate daca sfarsesc prin a propune … o disciplina scolara. E calea cea mai sigura pentru ca orele de educatie sexuala in scoli sa devina un fiasco, la fel ca si cele de religie.

    • …, la fel ca si cele de religie, educatie plastica, educatie muzicala, educatie tehnologica (pe unde o mai exista), educatie fizica, psihologie, latina, logica (!!!). (probabil ca lista poate fi completata cu materii care imi scapa mie acum.)

      cel putin jumatate dintre materiile din scoala sunt fiasco. cui ii pasa?

  17. Asa cum s-a mai spus pe aici, educatia sexuala este indispensabila.
    Problema mare apare insa cand sub umbrela definitiei se introduc concepte politico-sociale fara fundament stiintific. Spre exemplu, dupa ce o figura de autoritate (profesor) inculca copiilor idea ca exista n+1 genuri, in conjunctie cu legiferarea posibilitatii schimbarii genului de la 14 ani cu acordul parintilor si 16 fara. Se intampla deja in Spania, pentru cei interesati. Ce stie un adolescent confuz si chinuit de hormoni?… Cat de maturi sunt cei de 14-16 ani azi, pot ei oare sa ia asemena decizii radicale? (categoric mult mai radicale decat fumatul sau bautul). Ce se intampla daca la 30 de ani constata ca au facut la 14 o mare greseala?
    ASTA e problema de fapt, si este sinistru ca adultii au plecat de acasa lasand copiii in voia sortii.

  18. Domnule Josef Svejk, calugaria nu este o virtute suprema.
    Prima porunca data de Dumnezeu omenirii , inainte de cele 10 porunci, inainte de Isus Hristos etc. etc. este:
    „Cresteti si va inmultiti”. Repet:VA INMULTITI. Mai dati pe la Biserica si o sa aflati ca ne mantuim prin rugaciune, post, etc. dar mai ales prin copii nostrii.
    Ciudat este ca pe baza de „calugarie” populatia Romaniei si a Europei in general a crescut constant chiar si fara vaccinuri, daca va vine sa credeti acest fapt incredibil.
    Acum cu vaccinuri si educatie anti-calugarie suntem intr-o catastrofa demografica absoluta.
    Si nu doar populatia a crescut pe baza de calugarie. Stiinta, economia, literatura totul a progresat. Acum creste cenzura. Acum economia si stiinta cresc doar in China unde cu ordin de la stat se dau lectii de masculinitate si feminitate. Atentie nu feminism ci lectii de anti-feminism.
    Putin mai stiu istorie dar la apogeul Imperiului Roman s-a ajuns la o perioada Woke in care zeii erau luati la misto, la portile Romei era o groapa de gunoi unde se arunca ceramica sparta si copii avortati. Romanii au intrat intr-o criza demografica grava si apoi au fost cuceriti de barbari.

    Copilul meu este in clasa a VII-a si a facut lectii destul de amanuntite privind sistemul reproducator, contraceptia, sarcina etc. etc.
    Se poate dubla timpul alocat acestor discutii in cadrul materiei – Biologie dar sa creezi o materie nou mai ales ca trebuie reduse numerele de ore saptamanale la Scoala e aberant. Ce facem? Renuntam de tot la fizica si o inlocuim cu lectii de educatie sexuala, renuntam la matematica si le inlocuim cu lectii de antirasisim, renuntam la chimie si facem lectii privind sclavia si white-fragility. Renuntam la limba romana (asta chiar mi se pare logic si de bun simt, trecem toti pe engleza) si facem lectii de Critical Race Theory si asa mai departe.
    Poate ati uitat dar anul trecut se discuta despre reducerea orelor de studiu saptamanale. Le reducem, dam afara matematica, fizica etc. si bagam educatia sexuala.
    Ce ma distreaza este logica celor care tipa isteric la BOR ca acum se nasc mai multi copii in afara casatoriei si din mame adolescente.
    Pai asta s-a dorit de decenii de cand s-a inceput asaltul asupra Bor si religiei in general. V-ati luptat ca disperatii contra familiei traditionale si acum BOR este de vina ca nu se mai nasc copii in familii? Din America vine cu forta un intreg curent cultural care hipersexualizeaza copii- haine cu tenta porno pentru copii, filme pe Netflix care glorifica sexualizarea copiilor, vedete de la Hollywood care practic isi prostitueaza copii si la final toata lumea e socata ca avem adolecente gravide si de vina e Bor-ul?!!?
    Sincer e preferabil o adolescenta gravida decat o frigida emotional la menopauza cu 5 divorturi, 5 pisici si fara copii.

    Doar clonarea ne mai salveaza.

    • 10 puncte din 10. Educatia inseamna si informare si, o sansa (in plus) sa nu mai impartim romanii in:
      – cei care cred ca au fost adusi de barza,
      – frigizi si instabili emotionali si
      – „baietii barbati” (violatorii de la Vaslui, Braila, Giurgiu / Clarasi – nu mai stiu bine, … etc.), obligatoriu la plural, defectiv de singular si, intotdeauna mai mult de 2 .
      Ahh! si nu vor mai fi nici babele de la Vaslui ce perorau pentru libertate bietilor 7 violatori „ca asa ii maica p’aiciea; cam toate fuseram violate, da de ce sa ne ducem la Politie? Ce e aia?”Asa era obiceiu. Se intampla prin 201… si ceva imi spune ca niste buni crestini, ortodocsi, asa cum ne place sa de dam cu fundul de asfalt (na! ca mi-a iesit din tastatura), nu o data am iesit din biserica, de la slujba, ducandu-ne la furat, la violat sau de intrat cu masina’n sant/pom dupa 300-400 grame de de alcool.

      „calugaria nu este o virtute suprema”- subscriu, mai ales ca calugari s-au numit si pedofilii din Bisercia Catolica (dar si de pe la noi, ortodocsii), cei cu inclinatii gay, .. papi cu cate 3-4 copii din flori,cei prinsi cu alcoolemie la volan, fumatori de ierburi tari, … etc.
      Nevoia de sex (ca si ambitia) nu poate fi satisfacuta niciodata pe deplin. Orgasmul este un tip de satisfactia intensa, trecatoare, dar nu partiala, ce izvoraste mai degraba si dintr-un exercitiu spiritual in actiune, decat din abstinenta ! Cu drag de adevar, R
      P.S. Felicitari „profei” Rusin

    • @Idealogus:”Putin mai stiu istorie dar la apogeul Imperiului Roman s-a ajuns la o perioada Woke in care zeii erau luati la misto, la portile Romei era o groapa de gunoi unde se arunca ceramica sparta si copii avortati. Romanii au intrat intr-o criza demografica grava si apoi au fost cuceriti de barbari.”

      Amestecati capa cu varza apropo de istorie;DE UNDE aveti date ca din cauza crizei demografice grave romanii au fost cucerii de barbari?!pt a va putea sustine punctul de vedere?
      Copii avortati erau aruncati de timpuriu in istoria Romei la groapa de gunoi dupa cum spartanii ii aruncau de pe stinci pe copiii nereusiti cu malformatii…

      Cauzele caderii Imperiului Roman (desi cel de Rasarit si-a revenit in secolul VI-sa-i fi iubit D-zeu mai mult pe viitorii ortodocsi-crestinii din Est decit pe cei de Apus?!)sint mult mai comlexe decit simplificarea ridicola pe care ati facut-o.

      Dupa impunerea iudeo-crestinismului( si stergerea,eliminarea asa numitelor erezii dinte care una-gnosticismul- imi e f draga sufletului) mai bine zis a ortodoxiei niceene Imperiul a intrat intr-un declin grav-mai ales cel de Apus.

      Dupa cum se plingeau contemporanii odata cu jefuirea Romei de catre gotii lui Alaric in 410 cica ar fi de vina parasirea zeilor stramosesti inn favoarea noii religii sincretice…se pare ca revolutia religiei iubirii aproapelui declansate de Teodosie cel Mare s-a bucurat de participarea multor idioti utili care au pus umarul la distrugerea paginismului greco-roman….
      In rest exagerari tipice;pai nivelul de trai scazut, stresul acumulat de rigorile unui capitalism salbatic si de cumetrie cum e cel de la noi nu au contribuit la reducerea natalitatii?(dorinta de a face intii cariera, apoi de a avea urmasi);desigur ca pt toate e vinovat neomarxismul asa in conditiile in care peste 70% dintre romani nu au habar ce-i aia neomarxism spre deosebire de citeva genii de pe internet mai ales aici sau pe adevarul.ro….
      Cite sofisme ridicole……

  19. Ne invirtim de mii de ani in jurul cozii . Ce putem constata atunci cind privim subiectul sexualitatii fiecaruia dintre noi ? Constatam existenta unor comportamente sexuale diferentiate si diferite la nivelul animalului numit OM .Constatam comportamente diverse la nivel sexual in cadrul cuplurilor de tot felul .Relatiile sexuale exista decind lumea si ele au multiple forme de acceptie in cadrul cuplurilor .Totul este posibil si permis atita timp cit exista acceptul neconditionat si benevol . Pentru a intelege aceasta parte, ce tine de natura relatiilor sexuale , nu este nevoie decit de a intelege diveristatea lor , diversitate ce apare in toate formele existente ale unor cupluri umanoide .Omul este astfel construit incit isi inseala partenerul , partenera si doreste a experimenta o multitudine de forme ce tin de proceduri sexuale .Totul se regaseste in dorintele particulare si sexuale ale fiecarui individ in parte . Atita timp cit exista acceptul nimic nu este nici rusinos si nici ilegal . Ilegalul capata sens doar atunci cind exista constringeri , indiferent de forma luata de catre aceste constringeri . Violul , agresiunile sexuale ,ce apar sub diverse forme , limitarea posibilitatii de aparare si fortarea sub constringere a desfasurarii unui act sexual ca dealtfel si multe alte forme, impuse, ce nu au consimtamintul unui partener sunt forme sexuale condamnabile . Biserica , societate civila, nu are a se implica in aceste relatii decit in confirmarea religioasa si civila a unor acte – numite casatorie -sau parteneriat civil – doritorilor . Atentie- nu toata lumea doreste as legaliza relatia .

    • Mafalda, felicitari domnule/doamna pt comentariu.O oaza de rationalitate intr-o mare de aberatii marcate de tehnica batutului cimpilor,exagerari si generalizari in extremis cit cuprinde.
      Dar nu ai ce face cind sexualitaea este atit de politizata.
      Numai bine!!!!

  20. In primul rand nu avem „Educatie”.

    Nu stiu daca e nevoie de o noua materie. Eu sunt convins ca si peste 10, 20 ani nu vom aveam educatie, scoli si facultati „ca lumea”. „Profesorii” sunt slabi.

    Eu de exemplu pot sa il invat multe pe fiul meu. Nu o sa il dau la scoala asta romaneasca care e o gluma proasta, Chestii facute de niste tampiti pentru alti tampiti. Asta e tot.

  21. Domnule Adrian N. sunt multe de spus si nu stiu daca voi fi suficient de succint si de clar.
    1) Datele istoricilor arata ca la un moment dat dupa jumatatea secolului II populatia imperiului a atins maximul apoi a inceput sa scada si chiar daca a avut usore reveniri nu a mai atins niciodata nivelul din anul 160 en. Este o mare diferenta intre a omora copii cu malformatii si a omora marea majoritate a copiilor pentru simplu motiv ca nu este comod ca ii cresti, costa bani, nu mai poti merge in concediu, nu iti mai poti renova casa ca sa fii trendy etc. etc. etc. cum se ajunsese mai tarziu.
    2) trendul demografic in special din centrul imperiului (Italia, grecia) era in scadere. Doar la periferiile imperiului populatia era in crestere. Este adevarat ca exista o migratie puternica de la periferii spre centru ca doar toate drumurile duc la Roma! Insa descresterea din centrul imperiului nu a putut fi acoperita cu migratia din periferii.
    Hai sa iti dau un exemplu. La fel se intampla si astazi in SUA. Daca te plimbi prin cimitirele americane vei gasi morminte pe care scrie Michael Jackson si logic vei spune ca este un suedez. Apoi vei gasi un mormant pe care scrie Keisha Jackson. Oare e suedeza sau nu?! Apoi va fi Keisha Obudungwa care e clar de origine africana. De fapt asa cum banuiesti toti sunt de origine africana. Doar ca la inceput au adoptat nume americane get-beget si apoi incet incet au revenit la originile aficane.
    Am citit o carte (nu-mi amintesc numele) unui istoric care analizeaza mii de nume de pe pietrele de mormant ale cetatenilor romani pe parcursul secolelor si arata cum romanii originali dispar treptat si sunt inlocuiti de barbari care la inceput le iau numele in totalitate si apoi migreaza spre denumiri barbare.
    3) Un lucru mai putin stiut este ca in secolele 3-4 cand au inceput cand crestinii au inceput convertirea paganilor unul din principalele conditii impuse pentru a fi botezat crestin nu erau sa nu furi, sa nu minti sau altele. Nu! Una din conditiile capitale pentru botez era renuntarea la infanticid-avort.
    Poate asa vei intelege de ce Imperiul Roman de Rasarit (Bizantul) care a trecut masiv la crestinism a supravietuit inca 1000 de ani iar Imperiul Roman de Apus care a ramas predominat pagan s-a prabusit. Apropo unii barbari s-au convertit inaintea Romei. Vandalii care au cucerit Roma in 455 erau crestini. Roma pagana era preocupata cu avorturile s-a dus in lada de gunoi a istorie.
    4) Uitate la imparatii romani si ai sa vezi ca multi nu aveau copii si „infiau” persoane adulte pe care ii lasau mostenitori.
    5) Romanii erau mult mai educati sexual decat noi. Citeste de exemplu despre orgiile crunte organizate de imparateasa Mesalina sau de caligula Caligula care era foarte deschis la minte din punct de vedere sexual. Invitat la o nunta acesta nu a discriminat pe nimeni asa ca a violat si mireasa si mirele.
    6) Scaderea religiozitatii romanilor e un fapt mult prea bine cunoscut. Un exemplu la marginea Romei exista un copac sacru. Orice sclav fugit de la stapan se putea ascunde sub el si era protejat de orice agresiune. Acest lucru a fost respectat sute de ani. Pana cand un imparat roman (globalist si foarte liber in gandire) si-a trimis calaii care l-au spintecat pe unul din sclavii fugari direct langa trunchiul copacului sacru. Pot da nenumarate exemple. La inceputul imeriului Roman cetatenii erau dea dreptul habotnici si talibani religiosi. Nu incepeau o batalie pana cu erau citite haruspiciile. Si daca haruspiciile erau negative batalia se amana chiar daca dusmanul era prin in cursa. Aparent ciudat pentru ca romanii au castigat si au devenit un mare imperiu. La final nu ii mai pasa nimanui de haruspicii si imperiul roman s-a prabusit.
    1) citat din https://earlychurchhistory.org/medicine/ancient-roman-abortions-christians/
    „But in the days of Caesar Augustus (27 BC-14 AD), he knew by censuses that the populaton of Romans in the world was declining. He had tried to curb lax morals and encourage marriages by implementing in 18 BC a law making adultery a crime and 27 years later in 9 AD he enacted Lex Papia Poppaea to promote and reward marriage because the number of Roman men who were unmarried was greater than the number of married men. He blamed the low birth rate on abortion, homosexuals and on men who preferred the licentiousness of the single life to the responsibilities of married life and children. …
    In the 1st century AD Emperor Augustus, thinking strategically, saw Rome’s corrupt morals and low birth rate as threatening the defense and sustainability of the Roman State.
    As Caesar, Augustus saw lax morals and low birthrate as threats to the Roman State. He publicly addressed this problem in the Forum….

    Ma intreb ce vor invata copii timp de 8 ani clasele 5-12 cate o ora pe saptaman despre educatia sexuala.
    Daca eliminii perversiunile chestiile legate de sex sunt destul de putine si subtirele. In 4-5 ore se poate preda 90% din ce trebuie sa stie un copil legatde sex. Educatia sanitara se poate face foarte bine la biologie.
    Poate sunt eu naiv si imi explica cineva cu ce se va umple materia? Sper ca nu cu educatie feminista, antirasism , anti-white, anti-patriarhy, woke propaganda, etc. etc.
    Ma rezum la atat.

    • @Multumesc pt reply-ul atit de detaliat!!!!!!De acord era o problema insa nu singura!!!!!!!!!!!!!!!
      Nu cred ca nivelul mediu sau mai corect speranta medie de viata nu erau atit de reduse ca in Evul Mediu insa nici atit de mari.In mod sigur au existat perioade cind mortalitatea a depasit natalitatea asa cum ati demonstrat, deci spor de populatie negativ insa sa nu uitam de nivelul modest al stiintei medicale in epoca;plus alte cauze naturale; si-au revenit dupa criza observata de primul imparat?DA.
      Iudeo crestinismul insa NU a ridicat acest nivel dupa cum bine stim.;cind cercetatorul olandez care a perfectionat microscopul in prima jumatate a sec. XVII a comunicat colegilor de la Royal Academy of Science ca a vazut mici organisme in apa la microscop a fost ridiculizat si uitat;abia tirziu in sec XIX au aparut Pasteur si altii….
      Pe de alta parte o fi rezolvat iudeo-crestinismul problema avorturilor insa cum ramine cu apeductele cu logistica? Roma ajunsese un orasel de vreo 15.000 20.000 de locuitori prin secolele VI VII…cind cam toata lumea era crestina in zona.

      Si NU cred ca dezastrul Imperiului Roman de Apus se datoreaza faptului ca a ramas pagin in majoritate;dupa 391 pina prin sec VI VII ramasesera f putini pagini cel putin in Pen.Italica sau in Franta care sa aiba vreo influenta majora.
      De fapt speculati si nu cred personal ca supravietuirea Imperiului de Rasarit se datoreaza exclusiv faptului ca s-a trecut la crestinism masiv;poate are de-a face mai mult cu excelenta pozitie strategica a capitalei Constantinopol, intarita si f greu de cucerit spre deosebire de Ravenna sau Roma plus ca in sec. VI estul a scapat de invazii periculoase si masive, s-au pastrat multe din infrastructura, logistica imperiului pagin (la capitolul asta viitorii ortodocsi au fost mai destepti decit catolicii) etc.
      Chiar e un subiect interesant pe care insa nici unul dintre noi nu il stapineste suficient.

      Pe de alta parte va inteleg ironiile referitoare la Caligula INSA e un sofism;nu puteti generaliza comportamentul unui sadic psihopat sexual bagind in aceeasi oala stiu, „progresistii” care toti ar promova astfel de comportamente deviante in care e clar ca nu toata lumea consimte.
      E f usor sa arunci vina pt toate relele pe progresistii marxisti, dupa cum e adevarat ca n-a fost iudeo crestinismul singur de vina pt prabusirea imperiului de apus.

      Insa schimbarile care au dus la ceea ce numim astazi Evul Mediu sau Dark Ages sint semnificative;asa cum am mai demonstrat aici, religia iubirii aproapelui ca revolutie declansata radical de Teodosie nu a dus la acea Europa frateasca crestina, nu a revolutionat stiinta medicala, din contra.

      Asfel incit crestinul Iustinian in sec.VI se razboia cu noii stapini (tot crestini si ei) ai Romei crestine in tentativa de restaurare a intregului imperiu.
      Pe de alta parte lipsa de coeziune a crestinismului oriental a fost dovedita de faptul ca odata cu invazia musulmana din a doua jum a sec. VII majoritatea populatiei din Africa de Nord, Egipt,Orientul Mijlociu s-a convertit(pragmatismul intotdeauna primeaza) la islam, noua erezie( nu prin exterminari masive, nu exista suficiente dovezi ca aceste exterminari ar fi avut ca rezultat conversia masiva a populatiei) in perioada cind fervoarea revolutiei religiei iubirii aproapelui se cam consumase…

      De fapt fie ca e vorba de iudaism, iudeo-crestinismul niceean sau islam sint niste forte obscure si extrem de puternice care stau in spatele acestor religii;sa le cunoastem pe deplin e cu mult peste posibilitatile noastre limitate;ele cunosc si se folosesc bine de jocul „divide et impera” plus ca se folosesc de energiile noastre in special negative, asa ca hrana;conflictele sint „cireasa de pe tort”.
      Ce ar invata elevii? sa fie toleranti;si non violenti;si mai ales sa realizeze ca traim intr-o lume care nu este decit o mare pacaleala;tragi-comica dar mai ales tragica.
      De asta sint extrem de rezervat in a ma impauna sau mindri cu anumite sisteme de valori care nu sint nici etern valabile, nici reprezentative pt noi ca indivizi,dincolo de aparentele acestei lumi.
      Parada unor valori de care se face mare caz aici sau aiurea -cica in opozitie cu altele definite ca non valori sau valori negative (cum ar fi o sexualitate mai libera, consentuala, dincolo de dogmele iudeo-crestine, islamice etc)- ma amuza, dar ma si intristeaza;lipsa unor viziuni de mijloc si radicalizarea extremelor sint tipice pt natura umana;plus ca sintem si o specie certareata;cu sau fara comunism sau neomarxism, cu sau fara iudeo-crestinism mainstream sau nu, cu sau fara islam, tot la fel raminem;din pacate.
      Numai bine va doresc!!!O zi buna!!!

      • Nice try, dar mai aveți de lucru până să reușiți să scoateți niște sofisme credibile. :)

        Idealogus are dreptate. Roma a fost distrusă de „woke”-ul epocii sale. Declinul Romei începe atunci când se „emancipează” și abandonează virtuțile ce au transformat un sat amărât din centrul Italiei în cel mai mare și mai influent imperiu al lumii.

        Roma piere atunci când natalitatea se prăbușește și când nu mai e capabilă să aibă copii romani. Atunci când romanii devin pacifiști ce disprețuiesc serviciul militar și ajung să depindă aproape exclusiv de mercenari neromanizați pentru apărarea imperiului. Roma piere atunci când nu mai poate ori infiltrarea străinilor în imperiu, și mai grav decât atât, atunci când nu mai e capabilă să-i romanizeze pe cei intrați și acordă într-un moment de disperare cetățenia romană tuturor „imigranților ilegali” ai epocii.

        Toarte astea le vedem în Europa de azi. Familia e în cădere liberă. Vârstele la care se căsătoresc europenii (dacă se căsătoresc!) sunt tot mai înaintate și tot mai puține din ele au copii, sau au maximum unul. LGBT-eale e văzută ca ceva cool & fancy. Societatea devine tot mai emasculată. Ultima oară cînd am călătorit în Europa am stat cred că veo 20 de minute uitându-mă la oamenii din terminalul 1 di Frankfurt. „Bărbați” jigăriți și efeminați cu bărbuțe rare îmbrăcați în culori fistichii și chirăind cu voci pițigăiate, Femei „lălâie și balcâze” (după vorba lui Creangă :)) lipsite de feminitate și dizgrațioase de-a dreptul. N-are desigur relevanță statistică dar e o senzație puternică.

        Dacă sondajele de opinie sunt adevărate peste jumătate din vest-europeni ar refuza să pună mâna pe armă pentru a-si apăra țara, iar trei sferturi din ei nu ar pune mâna pe armă pentru a-si apăra niciun aliat din NATO. Nu-i vorbă că majoritatea habar nu au de unde să apue o armă :)

        Ilegalii ce se revarsă din Africa și Asia în Europa (asemeni barbarilor ce au venit de hac imperiului roman) nu mai sunt asimilați de țările gazdă. Țările gazdă nici măcar nu mai mimează intenția de a-i asimila. Ei rămân în comunități închise, neintegrați generații la rând. Ei disprețuiesc și urăsc Europa. O văd doar ca o vacă de muls.

        În toate asta se văd elementele prăbușirii Romei antice. Nu aș merge până la a spune că decăderea e ireversibilă. dar dacă europenii nu se trezesc atunci părbușirea devine inevitabilă. Istpria are prostul obicei de a se repeta…

  22. „vei intelege de ce Imperiul Roman de Rasarit (Bizantul) care a trecut masiv la crestinism a supravietuit inca 1000 de ani iar Imperiul Roman de Apus care a ramas predominat pagan s-a prabusit.” Nu sunt de acord cu dumneavoastra. Imperiul Roman de Rasarit se nastea dintr-o bucata cucerita de catre Imperiul Roman de Apus, cand acesta deja incetase sa mai fie si Imperiu si Roman (barbarizarea a exclus romanitatea) . De fapt, avand in vedere ca insasi Imperiul Roman de Apus a fost fondat de foarte multi emigranti greci (preponderent partea sudica), este greu sa scrii cine pe cine s-a fondat. Cert este ca insusi Brutus, la un moment dat, se intorcea la Roma dintr-o incursiune de pedepsire a rebelilor greci, din posesiunea Elada . Cert este ca intre 323 B.C. si pana in 31 B.C. (perioada definita ca elenistica) Elada era locuita sisi ravasita cand de romani, cand de persi … pana ce romanii au disparut odata cu crestinismul, iar persii prin mahomedanizare (si arabizarea in mare parte a populatiei) .

    • „Imperiul Roman de Rasarit se nastea dintr-o bucata cucerita de catre Imperiul Roman de Apus, cand acesta deja incetase sa mai fie si Imperiu (….) Imperiul Roman de Apus a fost fondat de foarte multi emigranti greci”

      Ati incurcat perioadele si termenii.
      Da, grecii au fondat majoritatea coloniilor din partea sudica a Italiei, estul Siciliei si sudul Frantei (Massalia) dar cu mult timp inainte de aparitia Imperiului. Nu „au fondat imperiul de apus”. Imperiul de rasarit nu „se nastea din cel de apus”.
      Apusul si Rasaritul au fost continuatoare ale Imperiului Roman care in acea vreme avea capitala Vizantia/Bizanț/Noua Romă/Constantinopol.
      Dupa caderea Apusului, Rasaritul a pastrat numele initial de Imperiu Roman.

        • Raspunsul era doar la textul pe care l-am scris intre ghilimele.
          Asa scriu cartile de istorie nu eu.
          Ati scris un comentariu care incepe cu „Nu sunt de acord cu dumneavoastra” si se termina cu „este greu sa scrii cine pe cine s-a fondat”. Pana la urma cum e? Ori nu sunteti de acord si argumentati ori admiteti ca nu se stie ce a fost si atunci nu avea sens sa pretindeti ca stiti altfel…

  23. Educația sexuală este in sarcina familiei. Faptul ca nu o face nu indreptateste statul sa preia aceasta sarcina, prin scoala. Scoala educa, dar nu trebuie conceputa ca inlocuitoare a familiei.

    Exista dirigentie si biologie. Prilejuri de a discuta suficient si diverse aspecte legate de sexualitate. Cine nu o face, nu o face pentru ca nu vrea, nu pentru ca nu poate. Exista 2 feluri de cadre didactice: a) care vor sa isi faca datoria si b) care nu vor. E valabil pentru toate disciplinele si se applica prin urmare si la educatia sexuala.

    Daca ne-am pune mintea sa nascocim discipline sau subiecte pentru fiecare problema sociala in parte, am avea 48 de ore de scoala in 24 de ore.

    Ca intotdeuana, un aspect punctual (educatia sexuala) se doreste rezolvat pastrand cadrul general intact. Cu actuala conceptie despre invatamant, dati-mi voie sa spun ca nu e nicio deosebire intre a avea ore de educatie sexuala si a nu avea.

    Sa fim sinceri, foarte multi romani vor de fapt ca scoala sa preia copilul pentru a-l educa iar statul sa-l preia pentru a-l hrani. Am mai spus-o si o repet fara teama: romanii nu-si iubesc copiii. Pentru ca tin mult mai mult la bere rece, mititei si Netflix decat la ei.

  24. Mai oameni buni sa stam sa judecam putin! Suntem in secolul XXI si ne gandim la nemurirea sufletului? Copiii nostri traiesc acum si aici, le trebuie educatia adaptata la vremurile actuale, educatie insemnand TOT! Sa nu fim ipocriti, falsi, lasi sau cum oti vrea! Mintea noastra de adulti este perverita de necunoastere si mai putin-cunoastere, sa fim sinceri pana la capat. Societatea merge inainte, oricat ar vrea unii sa o opreasca. Vant la pupa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Roxana Rusin
Roxana Rusin
Roxana Rusin este profesoară de istorie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro