vineri, aprilie 19, 2024

Corneliu Coposu şi spiritul rezistenţei: după douăzeci de ani

După douăzeci de ani de la moartea sa, imaginea lui Corneliu Coposu este inseparabilă de acea unică energie morală a rezistenţei democratice, moştenite de la Iuliu Maniu. Efortul său, care a părut atâtora zadarnic şi donchişotesc, nu era decât împlinirea unui devotament patriotic.

În anii de luptă democratică de după 23 august 1944, în temniţă, în emigraţia interioară şi în intervalul postcomunist, Corneliu Coposu şi-a păstrat, intactă, credinţa în libertate şi în demnitatea umană. Chiar şi atunci când totul părea pierdut, el nu a abandonat această cerbicie morală cu care s-a opus dictaturii şi mai apoi fesenismului. Urât, izolat, demonizat, el nu a renunţat, ca şi cum între viaţa lui şi patrie ar fi existat o legătură indestructibilă.


România lui Ion Iliescu nu a fost România lui Corneliu Coposu, la fel cum, astăzi, România privilegiaţilor cu coloană oficială nu poate fi România noastră. Alegerile de acum două decenii şi jumătate au pus temeliile prezentului definit de corupţia tentaculară. Etica prădătoare a fesenismului a contaminat întregul corp social şi politic.

Ion Iliescu este expresia, ubicuă, a acestui potenţial de solidaritate malefic. Statul postcomunist s-a zidit după chipul şi asemănarea arhitecţilor săi- arogant, demagogic, insensibil la suferinţă şi dominat de o clientelă rapace. Constituţia care ne guvernează destinele este opera acestui moment de apoteoză fesenist.

Rădăcinile istorice ale răului cu care ne confruntăm, astăzi, se află în acel interval care a urmat lui decembrie 1989. Solitudinea lui Corneliu Coposu este solitudinea unei întregi Românii care nu s-a regăsit în elanul dionisiac al noului pact social propus de fesenism. Dincolo de generaţii, Corneliu Coposu a unit pe cei care, împotriva tututor, au continuat să viseze şi să lupte. Imaginea oamenilor adunaţi, în tăcere, în cortegiul său mortuar este imaginea însăşi a omagiului pe care această patrie pierdută şi regăsită i l-a adus, în ceasul despărţirii.

Revolta morală de astăzi, “ colectivă” şi solidară, este parte din această serie istorică a confruntării cu un stat care trădează, exploatează şi parazitează. Civismul este reperul fără de care unitatea unei comunităţi nu poate exista. Dreptul la rezistenţă paşnică, dreptul la luciditate, încăpăţânare, toate acestea sunt semnele, poate, ale unei noi vârste în care intrăm.

Pe acest itinerar al descoperirii libertăţii, memoria lui Corneliu Coposu nu are nimic din distanţa muzeală prăfuită. Sacrificiul său ne transmite o lecţie a tenacităţii şi neînfricării.

Căci libertăţile nu sunt un dar al statului- părinte. Ele se cuceresc, zi de zi, prin înfruntare şi vigilenţă, ele se păstrează, an după an, în contra celor care vor să le uzurpe.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. romania lui coposu si ratiu n ar fi putut exista atunci. orasenii care se trageau din tarani dezradacinati si elitele proletarizate, cu locuri de munca garantate, aveau nevoie de „stabilitate”. si cine altcineva le putea garanta „linistea” daca nu nomenclaturistii si cozile lor de topor securistii ? ( aceiasi care avusesera grija sa l lase pe senior fara dinti in puscarie iar pe lordul cu papion sa l izgoneasca din rai). istoria se repeta, sub masca dermocratiei de aceasta data. activistii au spart partidul unic in mai multe pentru a avea pluralism, iar securistii au devenit oameni de afaceri cu statul pentru a avea capitalism. cam asa a fost atunci si tot cam asa si acum. daca n ar fi existat jolly jokerul cu zimbetul pina la urechi si bolnav de putere sa deturneze / fure revolta, ar fi fost alt emanat de aceeasi factura. doar o lege a lustratiei putea pune romania pe o directie buna

  2. „Revolta morala de astazi” este, deocamdata, doar o scanteie. Care poate aprinde o valvataie sau se poate stinge. Timpul ne va spune daca isi va gasi locul, natural, in linia mostenirii domnului Coposu.
    Ar fi interesant de stiut cati dintre tinerii de 25 de ani stiu cine a fost Corneliu Coposu. Si cati au vizitat Memorialul de la Sighet.
    Chiar si numai pentru faptul ca are in titlu numele domnului Coposu, articolul este binevenit. Dar, la ora la care scriu aici, are articolul 470 de vizionari si niciun comentariu.
    Nici macar avocatul poporului n-a lasat un comentariu, aici… sau n-a citit articolul… sau nu viziteaza contributors.ro…

  3. Cu tot respectul cuvenit, avocatul poporului, Victor CIorbea, a fost lansat tocmai de dl Coposu, care stia fb ca Ciorbea gandea si se purta comunist. Dlui Coposu i s-a atras atentia si a insistat totusi pe Ciorbea si pe alte nulitati de care azi nu mai stie nimeni. Ati auzit vreodata de Mircea Ciumara, Razvan Dobrescu, Mishu Barcan sau de Costin Borc? Au fost foarte puternici in PNTCD acum 20 de ani pentru ca erau f apreciati de Dl. Coposu.

  4. In adevar, revolta acestor zile care nu era anuntata de nimic,ne-a surprins inca o data. Dupa
    epopeea de anul trecut ,cind si-a creat in mod fermecator un punct de sprijin, societatea civila ne incinta astazi din nou ,folosindu-si atuul pentru care a luptat. Si a dovedit,inca o data ca nu s-a inselat si ca alesul ei e chiar al ei ,ba si mai mult, al Tarii. In sfirsit un om care nu e viclean si batjocoritor,in sfirsit oameni care vor binele Romaniei si nu galeti de plastic, zahar si ulei. Asta inseamna ca Romania revine la starea ei normala, la calitatea umana a oamenilor de dinaintea noastra inseamna ca si realizarile care vor urma vor fi pe masura realizarilor marilor Oameni ai istoriei noastre. O Romanie fericita in care sa fie prosperi toti compatriotii nostri . O tara in care sacalii sa nu aiba dinti si nici serpii limbi si venin, o tara cu legi aspre si drepte . Domnul Coposu este un model de urmat ,nu poate fi recreat,orice dorinta de a-l imita ar cadea in derizoriu. Insa asa cum dupa Dobrin nu s-a mai nascut vreun Dobrin,dar s-a nascut Hagi, sirul inaintasilor ilustri ai neamului nu se va intrerupe. Timpurile o cer.

  5. Marturisire: pina la sfirsit de `89 nu auzisem de Corneliu Coposu.
    Dar m-a impresionat placut. Cu multe ocazii (in orasul meu are si un bust).
    Pina cind a fost preferat E. Constantinescu in locul lui N. Manolescu. Eram simpatizant PAC si cititor al criticului Manolescu.
    Acum:
    – pot sa spun ca alegerea lui Emil a fost un esec;
    – nu stiu cum ar fi fost alegerea lui Manolescu (m-a dezamagit cu citeva actiuni in ultimul timp).
    Si o ultima marturisire: din familie sint liberal, si nu taranist, chiar daca sint nascut la tara.
    L-am intrebat pe tata si bunicul dece au votat in `46 cu taranistii daca erau liberali: pentru ca Guţă Tatarascu trecuse de partea comunistilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro