O dată cu moartea lui Corneliu Vadim Tudor, se incheie un ciclu istoric, acela al ceauşismului integral în politica românească. Virulent, xenofob şi demagogic, Vadim Tudor a fost, până la capăt, fidel unei viziuni modelate de ideile stalinismului naţional. Primul deceniu post-comunist a fost marcat de amprenta energiei contagioase pe care Vadim Tudor a ştiut să o mobilizeze, spre a da glas resentimentului ca pasiune politică.
Traiectoria post-decembristă a vadimismului, ca ideologie autarhică şi xenofobă, este inseparabilă de destinul revistei “ România Mare”. Ani de zile, coloanele ei au fost spaţiul în care s-a consacrat sinteza de insultă, calomnie şi delir conspiraţionist care a sedus pe atâţia dintre compatrioţii noştri. Înainte de declinul peremismului, “România Mare” era unul dintre reperele identitare prin care se definea un segment influent al electoratului. Ducând mai departe, în libertate şi în impunitate, programul “Săptămânii”, “ România Mare” întocmea liste ale ruşinii, denunţa, acuza, dezvăluia, interpreta lumea înconjurătoare,acţionând ca o cutie de rezonanţă în care se regăseau frustrările naţionale.
Peremismul şi Vadim Tudor au fost aliaţi redutabili şi strategici ai FSN/ PDSR. Relaţia dintre FSN/ PDSR şi PRM a fost, de la început, una de complicitate. În pofida delimitărilor verbale, peremismul a fost parte din acea coaliţie a patrulaterului roşu, graţie căreia regimul lui Ion Iliescu a putut să îşi consolideze autoritatea, în mandatul lui Nicolae Vacăroiu. Misiunea PRM a fost una precis asumată. Pe de o parte, de a ataca, frontal şi imund, opoziţia democratică şi de a demoniza minoritatea maghiară. Pe de altă parte, de a conferi respectabilitate politică FSN şi PDSR, prin simpla sa prezenţă. Alegerile prezidenţiale din 2000 sunt ilustrarea , clasică, a rolului acordat lui Vadim Tudor. Prezenţa sa în al doilea tur de scrutin a însemnat relegitimarea lui Ion Iliescu, devenit salvator al republicii şi protector al libertăţilor.
Moştenirea sa intelectuală este consacrarea unui stil al invectivei. Demagogia sa s-a întemeiat pe aceeaşi confiscare ceauşistă a tradiţiei. Naţionalismul său a fost oglindirea spiritului epopeii naţionale, regizate de Sergiu Nicolaescu. Ideea unei Securităţi patriotice, apărătoare a neamului primejduit, este una dintre temele ce revin, obsesiv, în imaginarul său. Reacţia, furibundă şi viscerală, din 2006, în momentul condamnării comunismului în parlament, este proba vitalităţii ceauşismului său impenitent.
Ascensiunea şi decăderea lui Vadim Tudor sunt o pagină din această istorie tenebroasă a pasiunilor politice româneşti. Ceea ce ce nu s-a schimbat, niciodată, este intensitatea urii din care Vadim Tudor a făcut temelia identităţii sale politice.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un bufon. A contribuit mai la deturnarea si discreditarea unor subiecte de interes national decat la promovarea lor, si la transformarea lor in actiune politica.
Cariera lui Vadim a inceput cam asa:
Este fiica prea iubita
A acestui brav popor
De luceferi strajuita
Si de steagul Tricolor
E Elena Ceausescu
Suflet nobil si vibrant
Mama buna, om politic
Si prestigios savant
Vadim nu era posibil fara Odiosul si Sinistra si fara Iliescu, Roman, CPUN, TVR aservita FSN, ziarele Azi, Adevarul anilor 90, mineri, etc., iar Odiosul si Sinistra nu erau posibili fara Stalin si tancurile rusesti, Dej si Nicolski, tarani impuscati, elite asasinate si 40 de ani de teroare.
Vadim a fost posibil doar pentru ca a existat o continuitate intre retelele ante- si postdecembriste.
Dupa ce i-a lins ca o sluga umila pe semianalfabetii ceausesti a trecut imediat de partea uzurpatorului si asasinului acestora Ion iliescu, continuand sa tamaieze memoria fostilor stapani.
Un caracter de o josnicie fara margini.
Iar astăzi nu mai e nevoie de el, fiindcă există Antena 3 :P
Sf. Ignat sa-l odihneasca
Nu stiu daca este firesc sa scriu pentru VC ceea ce as fi scris in mod normal – sa fie iertat!
Pentru mine VC ramane omul care a jucat in 2000 alaturi de Ilieci si a facut ca RO sa se intoarca inapoi, la obiceiuri vechi chiar daca in 2004 a primit acceptul pentru aderarea la NATO si pentru 2007 promisiunea de a intra in UE.
In 2000 cand am facut un exerciutiu de citire si de alegere a unui viitor presedinte cu copilul meu care urma in 2004 sa voteze pentru prima data am primit cel mai tare comentariu: „”VC este nebun!”. Oare cum putea un copil la 14 ani sa dea acest verdict si adultii sa nu vada acest lucru?
Reintrarea in scena a lui VC dupa 1990 a fost facuta de cei care vroiau sa ramanem asa cum am fost odata. Un cilcu nu se incheie cand vor unii sau altii – un ciclu se incheie cand o multime critica de oameni inteleg si isi aleg rational drumul spre viitor. Poate ca acum putem alege rational ceea ce vrem sa facem si sa pornim hotarati spre aceea destinatie. Sper si imi doresc, dar pot sa stiu exact cand se va declansa resortul decuplarii hotarate de trecutul comunist?
Se incheie un capitol odata cu intrarea in liniste a lui VC, dar, din pacate, inca sunt multi care pastreaza linia dura sustinuta de acesta. Pe ei nu ii iert si nu ii scutesc de comentarii – cel putin atat cat ei sunt vii ei si persoana mea de asemenea.
Sper ca n-a intrat in ” liniste” ci, asa cum gandeau si Tovarasul si Tovarasa, mai marii securimii din timpurile inca prezente, ci a trecut in nefiinta.
Pentru mine, CV Tudor este cel care a tras sforile justitiei pentru a musamaliza o tripla crima in care ii era implicata nevasta.
Iar restul chiar nu mai conteaza!