… si-atunci, cu tot riscul de a va dezamagi, acesta nu este un alt comentariu despre cazul de la Caracal. Ce-i prea mult nu-i sanatos. Oricat de tragic si de sufleteste devastator, cazul de la Caracal a luat-o, mediatic vorbind, razna. Acesta e un comentariu despre un fenomen de masa catusi de putin violent (desi, uneori, se mai ajunge si acolo), deloc spectaculos, in aparenta chiar benign, dar, in realitate, indraznesc s-o spun, mult mai periculos pentru societate decat orice crima, oricat de scandaloasa, mai periculos decat orice accident cu zeci sau sute de morti.
Un fenomen de masa despre care nu vorbeste nimeni. Atentia e in alta parte. In magie, asta se numeste sleigh of hand: Iti distrag atentia cu baloane colorate, ca sa pot scoate iepurele din palarie.
In lume se petrec zilnic lucruri oribile: fetite violate, criminali in serie, atacuri cu acid sulfuric, psihopati care deschid focul la un liceu sau la un film doar pentru placerea de a deveni vedete de cateva zile, oameni care sechestreaza alti oameni pentru zeci de ani in cartiere altminteri cat se poate de linistite si de onorabile, fara ca vecinii sa suspecteze nimic, poduri care se prabusesc din senin, cu masini pe ele, pentru ca nu mai fusesera renovate, autobuze pline de copii nevinovati care cad in vreo prapastie din vina soferului sau a unei revizii tehnice gresite, cluburi de noapte care iau foc, iar oamenii mor calcandu-se, unii pe altii in picioare, din cauza unor false certificate de inspectie, si cate si mai cate. Oribil. Socant. Terifiant. Devastator. Si, va rog sa retineti, aici nu vorbim despre dezastrele naturale – cutremure, tornade, tsunami, s.a.m.d.. Acele evenimente, la fel de dramatice, intra intr-o alta categorie. Aici, controlul oamenilor e mai putin posibil, desi si aici se vorbeste despre noi masuri de alarma, de evacuare, etc. E de inteles: ca oameni, incercam sa controlam totul. Si-atunci, in situatii dramatice in care vina e limpede una omeneasca – o birocratie stupida, incompetenta, o lege idoata, sa zicem, ne revoltam. Si e normal. E normal sa folosesti o asemenea tragedie pentru a schimba ce se poate schimba – legislatia, o administratie corupta, deci incompetenta, sau chiar un guvern. Cu putin noroc, poate chiar educatia.
Pentru ca societatea e ca un peste – de la cap se impute. Iar capul oricarei societati, o stim de la greci incoace, e educatia. De la educatie se impute societatea. Cand vorbea despre Iluminism, Kant se intreba “cine educa educatorii ?” Pai, in Romania, oameni cu doctorate plagiate. Impostori. Lichele, Incompetenti. Oamenii astia pregatesc, la randul lor, oameni aidoma, care vor educa aidoma student si elevi. Pana aici, sa incerci sa aduci in centrul atentiei subiectul, e normal.
Ceea ce nu e normal, insa, e isteria publica, alimentata dincolo de orice limite, de catre mass media. Ceea ce nu e normal e ca fiecare se simte indrituit sa-si dea cu parerea, sa injure, sa arate cu degetul, sa faca spume la gura de indignare. Nu e normal ca toata lumea sa incerce sa “profite”, constient sau nu, pentru a iesi in evidenta sau pentru a trage spuza pe turta lui/ei. Isteriile colective nu sunt niciodata sanatoase pentru societate, din cel putin trei motive.
Primul pericol: O isterie colectiva e un foc care se alimenteaza din sine insusi (cum se intampla la marile incendii – focul devine un soi de Ouroboros, sarpele care-si inghite coada; focul se hraneste pre sine, din sine). Nu mai are importanta cat de de bun simt e parerea pe care o ai. Opinia ta, buna sau rea, interesata sau nu, va alimenta isteria colectiva. Daca esti responsabil si-ti pasa, tine-ti gura! La o corrida, taurul e excitat de fluturarea capei rosii (pare-se ca, de fapt, culoarea nu conteaza, dar asta nu e important aici; aici e importanta metafora). Ataca din reflex si, de cele mai multe ori, sfarseste ucis. Dar nu intotdeauna. La corrida traditionala, taurul mai are o sansa: poate rani sau poate ucide el toreadorul. Pentru ca exista un toreador! In corrida noilor mass media, ne construim singuri capa rosie, si singuri ne-o fluturam prin fata ochilor. Singuri ne atacam. Suntem deopotriva taur si toreador. Nu avem cum castiga. De fapt, nu mai suntem nici macar taur. Suntem lup. O corrida cu lup, in care lupul e deopotriva atacatorul si toreadorul. Iar cu asta ajungem la pericolul numarul doi.
Al doilea pericol: Poate fi sintetizat simplu – Petrica si lupul. Totul a devenit in ziua de astazi breaking news. Totul ne isterizeaza. La fiecare tragedie fiecare se simte obligat sa isi dea cu parerea. Nu c-ar vrea, Doamne fereste!, dar e invitat, intr-un fel sau altul, si-atunci cum sa refuze? Daca nu esti invitat de o televiziune, esti invitat de vreun ziar sau de catre un site de stiri. Daca nu, te invita interesele personale sau de partid. Daca nu, atunci prietenii pe Facebook sau alte social media la care esti membru. Nu prea mai ai cum sa rezisti tuturor acestor invitatii, venite din toate partile. Or, in aceasta cacofonie a datului cu parerea, nu mai are importanta cum, tragedia cu pricina trece in planul doi. Nu are cum sa n-o faca. Mesajul, oricare ar fi acela, se dilueaza pana la disparitie. Nu poti asculta Sonata Lunii concomitent cu Michael Jackson, Wagner, Ghita manelistul (scuze, nu-mi vine niciun nume in minte) si Loredana Groza. Cand vorbea despre presa americana, pe la 1835 toamna, Alexis de Tocqueville spunea ca numarul mare de ziare reprezinta deopotriva o slabiciune si o putere formindabila. O slabiciune, pentru ca in aceasta cacofonie de opinii, niciuna in particular nu mai conteaza. Dar si o putere, pentru ca luate impreuna, toate aceste voci manipuleaza sau controleaza intreaga opinie publica. Si-atunci, cand toata lumea striga “lupul! lupul! lupul!” si totul devine breaking news, nimic nu mai este breaking news. Suntem deopotriva Petrica si lupul si taranii din sat. Iar cu asta ajungem si la pericolul numarul trei.
Al treilea pericol: Daca tot l-am folosit pe Tocqueville, sa-l mai folosim inca o data. Tot el spunea ca una dintre problemele majore ale democratiilor e inabilitatea lor de a se concentra pe termen lung pe orice proiect. Se inflameaza usor, se indigneaza lesne, pornesc proiecte de schimbare, dar le abandoneaza la fel de usor, atentia fiindu-le (dis)trasa de catre o noua criza. (Tocqueville dadea exemplu reforma penitenciarelor in SUA, dar le avem si noi pe ale noastre.) Democratia traieste in mjlocul lupilor. Omoara un lup, apare un nou lup, am putea spune. Lupii nu se mai termina. Traim intr-o corrida fara de sfarsit. Daca nu e drama din Caracal, e canicula, daca nu e canicula, e un autobuz rasturnat, arestarea vreunui politician, silicoanele vreunei vedete – toate sunt breaking news. La toate lumea se isterizeaza, isi da cu parerea, se cheama specialistii, psihologii, criminalistii si oamenii de pe strada. Sa ne gandim: Ce s-a mai intamplat cu legislatia dupa Colectiv? Mai intereseaza pe cineva?
Poate ar trebui regandita zicala: Cine alearga dupa mai multi lupi, nu prinde niciunul! Olé!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cel care se laudă că oferă ceea ce crede el că vrea publicul creează adesea o nevoie iluzorie de standarde mai scăzute pe care apoi o va satisface.
John Reith, director general al BBC, 1924
Am devenit constient de o schimbare in rau de-a lungul anilor 1890. Ziarele epocii victoriene si-au luat ca prima sarcina sa ofere cititorilor informatii complete si precise despre subiecte de interes public. Apoi a aparut Daily Mail, primul ziar englez pentru care cuvantul „stire” si-a pierdut intelesul vechi de fapt real pe care cititorul ar trebui sa il cunoasca pentru a vota inteligent, si a capatat un nou sens de intamplare sau fictiune care poate fi distractiv de citit. Citind asa un ziar, nu mai invata sa voteze. Invata sa nu voteze, pentru ca se va deprinde sa perceapa stirile nu ca pe o situatie in care sa participe, ci ca pe un spectacol pentru momente de repaos.
RG Collingwood (filosof si istoric), O Autobiografie (1939)
Lord Salisbury, 19th-century Prime Minister of the United Kingdom, dismissed the Daily Mail as „a newspaper produced by office boys for office boys.”
The paper was accused of warmongering before the outbreak of World War I, when it reported that Germany was planning to crush the British Empire.
„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)
In stilul anecdotic care l-a facut celebru, Marshall McLuhan descria ziarul modern ca pe „o institutie magica, asemanatoare unui vraci aducator de ploaie. Este scris pentru a elibera sentimente si pentru a ne tine intr-o perpetua emotie. Prin intermediul lui, nu se intentioneaza prezentarea unor scheme sau modele rationale de digerare a stirilor. Ziarul nu ofera vreodata priviri in adancul evenimentelor, ci doar fiorul lor. De fapt, oamenii nu citesc ziarele, ci intra in ele ca intr-o baie fierbinte”.
„O presa cinica, mercenara si demagogica va produce, in timp, cetateni de aceeasi speta, la fel de joasa” declara Joseph Pulitzer, fondatorul celebrului premiu omonim, acum mai bine de 100 de ani.
Nu trebuie să denigrăm presa chiar așa de mult pentru că în viața de zi cu zi tragem o grămadă de foloase de pe urma ei. Un ziar așezat sub o pisică atunci cînd nu mai ai nisip Catsan în casă te scutește de un drum la supermarket și rezolvă o problemă delicată. Făcut sul și folosit cu meșteșug îl disciplinează pe Azorică sau poate porni grătarul pe care sfîrîie micii și ceafa atunci cînd economia duduie și românul își permite aroganțe d-astea stropite și cu o bere. Mămăile de la țară spală geamurile și învelesc ouăle tot cu ziare, pe care le folosesc și la uscatul cimbrului și leușteanului pe care îl vînd la piață făcînd scandaloase evaziuni fiscale, care totuși sînt rapid curmate și înăbușite-n sînge de vigilenta poliție locală. Mai e nițel pînă terminăm de schimbat România lui Iohannis prin metoda ”pas cu pas” și după ce aplicăm și programul de guvernare al lui Dragnea ”la virgulă”, vine în sfîrșit și criza mult așteptată de bancherii pe care îi scapă de datorii și pe români de case. Un ziar în bocanci și unul pe sub haină te ajută să treci o noapte răcoroasă pe o bancă de 10.000 de euro într-un parc amenajat de Negoiță cu doar trei milioane, tot de euro. Iată doar cîteva avantaje pe care le putem avea dacă ne folosim cu inteligență de munca celor care trudesc pe ogoarele unei prese care informează și educă masele. Să-i iubim, să-i lăsăm să iasă la produs și să nu-i mai criticăm atît de mult, pentru că în definitiv mănîncă și gura lor o pîine, nu dă-n cap la oameni pe stradă și nici nu ajung toți primari ca doamna cu sîrma!
Excelent! Voi încerca să mă turmenz și eu!
Uite,iți furnizez eu un nume de manelist,că te plângeai că nu-ți vine nici unul în minte. Dimitrie Cantemir.
Superb acest mini-eseu care incearca sa toarne un pic de apa rece peste indiganarea generalizata de pe feisbuci si alte mijloace de autopromovare a mediocritatii proprii.
Tocqueville a avut niste intuitii geniale, nu doar ineficienta democratiei, asa cum mentionati dvs, dar si a unor fenomene care se petrec astazi, de la placerea vulgara a unei relationari superficiale cu semenii nostri, izolarea indivizilor, atomizarea societatii sau chiar modelarea societatii conform unor norme ce duca la prostirea generalizata.
Redau mai jos traducerea in engleza, dar si originalul francez (pentru cei neconvertiti la new speak) a unei parti din capitolul VI numit Despre ce fel de despotism trebuie sa se teama natiunile democratice.
„I want to imagine under what new features despotism could present itself to the world; I see an innumerable crowd of similar and equal men who spin around restlessly, in order to gain small and vulgar pleasures with which they fill their souls.
Each one of them, withdrawn apart, is like a stranger to the destiny of all the others; his children and his particular friends form for him the entire human species; as for the remainder of his fellow citizens, he is next to them, but he does not see them; he touches them without feeling them; he exists only in himself and for himself alone, and if he still has a family, you can say that at least he no longer has a country. Above those men arises an immense and tutelary power that alone takes charge of assuring their enjoyment and of looking after their fate. It is absolute, detailed, regular, far-sighted and mild. It would resemble paternal power if, like it, it had as a goal to prepare men for manhood; but on the contrary it seeks only to fix them irrevocably in childhood; it likes the citizens to enjoy themselves, provided that they think only about enjoying themselves. It works willingly for their happiness; but it wants to be the unique agent for it and the sole arbiter; it attends to their security, provides for their needs, facilitates their pleasures, conducts their principal affairs, directs their industry, settles their estates, divides their inheritances; how can it not remove entirely from them the trouble to think and the difficulty of living? This is how it makes the use of free will less useful and rarer every day; how it encloses the action of the will within a smaller space and little by little steals from each citizen even the use of himself. Equality has prepared men for all these things; it has disposed men to bear them and often even to regard them as a benefit.
After having thus taken each individual one by one into its powerful hands, and having molded him as it pleases, the sovereign power extends its arms over the entire society; it covers the surface of society with a network of small, complicated, minute, and uniform rules, which the most original minds and the most vigorous souls cannot break through to go beyond the crowd; it does not break wills, but it softens them, bends them and directs them; it rarely forces action, but it constantly opposes your acting; it does not destroy, it prevents birth; it does not tyrannize, it hinders, it represses, it enervates, it extinguishes, it stupifies, and finally it reduces each nation to being nothing more than a flock of timid and industrious animals, of which the government is the shepherd. I have always believed that this sort of servitude, regulated, mild and peaceful, of which I have just done the portrait, could be combined better than we imagine with some of the external forms of liberty, and that it would not be impossible for it to be established in the very shadow of the sovereignty of the people.”
„Je veux imaginer sous quels traits nouveaux le despotisme pourrait se produire dans le
monde : je vois une foule innombrable d’hommes semblables et égaux, qui tournent sans
repos sur eux-mêmes pour se procurer de petits et vulgaires plaisirs, dont ils remplissent leur
âme. Chacun d’eux, retiré à l’écart, est comme étranger à la destinée de tous les autres, ses
enfants et ses amis particuliers forment pour lui toute l’espèce humaine ; quant au demeurant
de ses concitoyens, il est à côté d’eux ; mais il ne les voit pas ; il les touche et ne les sent
point ; il n’existe qu’en lui-même et pour lui seul, et s’il lui reste encore une famille, on peut
dire du moins qu’il n’a plus de patrie.
Au-dessus de ceux-là, s’élève un pouvoir immense et tutélaire, qui se charge seul d’assurer
leurs jouissances, et de veiller sur leur sort. Il est absolu, détaillé, régulier, prévoyant et doux.
Il ressemblerait à la puissance paternelle, si, comme elle, il avait pour objet de préparer les
hommes à l’âge viril ; mais il ne cherche, au contraire, qu’à les fixer irrévocablement dans
l’enfance ; il aime que les citoyens se réjouissent, pourvu qu’ils ne songent qu’à se réjouir. Il
travaille volontiers à leur bonheur ; mais il veut en être l’unique agent et le seul arbitre ; il
pourvoit à leur sécurité, prévoit et assure leurs besoins, facilite leurs plaisirs, conduit leurs
principales affaires, dirige leur industrie, règle leurs successions, divise leurs héritages ; que
ne peut-il leur ôter entièrement le trouble de penser et la peine de vivre ?
C’est ainsi que tous les jours il rend moins utile et plus rare l’emploi du libre arbitre ; qu’il
renferme l’action de la volonté dans un plus petit espace, et dérobe peu à peu à chaque citoyen
jusqu’à l’usage de lui-même. L’égalité a préparé les hommes à toutes ces choses ; elle les a
disposés à les souffrir et souvent même à les regarder comme un bienfait.
Après avoir pris ainsi tour à tour dans ses puissantes mains chaque individu, et l’avoir pétri
à sa guise, le souverain étend ses bras sur la société tout entière ; il en couvre la surface d’un
réseau de petites règles compliquées, minutieuses et uniformes, à travers lesquelles les esprits
les plus originaux et les âmes les plus vigoureuses ne sauraient se faire jour pour dépasser la
foule ; il ne brise pas les volontés, mais il les amollit, les plie et les dirige ; il force rarement
d’agir, mais il s’oppose sans cesse à ce qu’on agisse ; il ne détruit point, il empêche de naître ;
il ne tyrannise point, il gêne, il comprime, il énerve, il éteint, il hébète, et il réduit enfin
chaque nation à n’être plus qu’un troupeau d’animaux timides et industrieux, dont le
gouvernement est le berger.”
@Cinicul
” I have always believed that this sort of servitude, regulated, mild and peaceful, of which I have just done the portrait, could be combined better than we imagine with some of the external forms of liberty, and that it would not be impossible for it to be established in the very shadow of the sovereignty of the people.”
Lipseste si forma in franceza a acestei ultime fraze din citatul in limba engleza. Ca observatie.
Dar ceea ce este important, este ce vrea Tocqueville sa spuna in aceasta fraza.
Important si pentru comentariul dvs., important si pentru articolul d.lui Fumurescu.
Fraza lipsa din textul francez
J’ai toujours cru que cette sorte de servitude, réglée, douce et paisible, dont je viens de
faire le tableau, pourrait se combiner mieux qu’on ne l’imagine avec quelques unes des
formes extérieures de la liberté, et qu’il ne lui serait pas impossible de s’établir à l’ombre
même de la souveraineté du peuple.
Si continuarea textului care cred ca va lamuri ce voia sa spuna Tocqueville (traducerea mea abreviata). Tocqueville spune ca omul are doua dorinte contrare de a fi condus si de a fi liber. Isi imagineaza o putere unica, tutelara, atotputernica, aleasa de cetateni, care sa-a satisfaca ambele dorinte. Asta combina centralizarea cu suvernitatea poporului. Asta-i da o oarecare multumire: se consoleaza ca este sub tutela si isi imagineaza ca si-a ales singur tutorii. Fiecare individ sufera pentru ca vede ca nu este dependent de o persoana sau o clasa, ci poporul este cel care tine lantul.
„Cazul Caracal”, are, iata si un nume, s-a inflamat in momentul in care s-au acumulat cativa factori suplimentari disparitiei, la fel de tragica si ea, a Luizei:
– Alexandra a reusit sa ia legatura cu institutiile statului la 112, si nu o data;
– institutiile nu au putut sa o salveze la timp (nu discutam acum daca ar fi putut totusi sa o salveze daca interveneau, sa zicem, dupa al doilea apel la 112, dar situatia ar fi stat altfel atunci) ceea ce a generat o emotie profunda si un nivel de nemultumire care s-a decontat, cum e si firesc, la puterea politica actuala;
– s-a aflat ca cel care este autorul faptelor avea antecedente penale foarte serioase (inclusiv in Italia), ceea ce ar fi trebuit sa impuna autoritatilor sa-l convoace la o discutie din prima secunda dupa ce reclamatia de disparitie a Luizei (nu mai vorbesc de Alexandra) a fost inregistrata; ori acest esec al anchetatorilor a contribuit mult la sentimentul de nemultumire si revolta al opiniei publice;
– in fine, liderii PSD, din calcule meschine (ale lor, electorale, vezi comisia parlamentara condusa de Olguta Vasilescu, si ale unor oameni de afaceri asociati, interesati de contracte cu STS si MApN) au crezut ca au prins momentul oportun si l-au delegat pe Les sa ceara preluarea STS sub tutela MApN, iar pe premierul Dancila sa ceara un referendum, crezand ca-i da cu tifla lui Iohannis.
Aceste erori mici, aparent neglijabile, au aratat insa multora dintre romani cum anume „reforma justitiei” a la Iordache, Serban, Nicolicea si Dragnea a distrus putina crusta institutionala de colaborare in materie penala, si cum Inspectia Judiciara si SIJ au speriat magistratii, transformandu-i din profesionisti in functionari docili si ineficienti.
Ca legile actuale, date prin OUG, deci aplicabile, ii vor permite infractorului in serie Dinca sa profite si sa poata fi liber in 5 – 7 ani, a pus capacul la toate cele de mai sus.
Asa ca, domnule Fumurescu, reactia mass media si a opiniei publice este LEGITIMA!
Ba chiar inca blanda, as spune.
Situatia este atat de grava, incat dezbaterea in societate, protestele, presiunea asociatilor de profesionisti trebuie sa devina tot mai serioase, tot mai adanci, tot mai tintite si mai viguroase. Este in joc soarta fiecaruia dintre noi si a tuturor deopotriva.
Si atunci nimic nu este exagerat.
Nu politizati durerea familiilor.
Si in Constitutie si in Codul penal se precizeaza ca in cazuri flagrante se poate patrunde intr-o locuinta la orice ora. Prostia ori incompetenta unui procuror ori a unor politisti nu poate fi aruncata cu usurinta asupra legilor si institutiilor.
NB,
a mai existat un caz dureros: incendiul de la clubul Colectiv. A cazut un guvern si, dupa un an, ne-am ales tot cu PSD-ul la guvernare.
Nu legile sint vinovate, ci anumiti oameni din Instituriile respective.
Isteria publica nu este benefica.
Apropo de infractiunea flagranta, asa cum o defineste Cpp (pentru conformitate, ca teoria e ca teoria, dar practica ne omoara, iar pentru un rechizitoriu temeinicia probelor este piatra unghiulara!):
Infractiunea flagranta
“Infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii, presupune prinderea infractorului în timpul şi la locul comiterii acesteia. Termenul săvârşire se interpretează în sensul articolului 144 Cod penal, adică realizarea oricăreia din faptele care alcătuiesc conţinutul unei infracţiuni în formă consumată, tentativă sancţionabilă sau participaţie sub orice formă: autor, coautor, instigator sau complice. Infracţiunea descoperită imediat după săvârşire, este situaţia în care descoperirea faptei se stabileşte cât mai aproape de momentul săvârşirii ei. Legea nu fixeaza o limită strictă de timp, aceasta fiind lăsată la aprecierea organului judiciar. Pentru existenţa stării de flagranţă, nu este suficientă doar descoperirea faptei în momentul săvârşirii sau imediat după, fiind obligatorie şi prinderea făptuitorului în acele momente. De asemenea, legea prevede că organul de urmărire penală trebuie să cuprindă în conţinutul procesului verbal întocmit şi declaraţiile învinuitului, dispunând ulterior reţinerea sa, ceea ce presupune, implicit, cunoaşterea făptuitorului din primul moment al descoperirii faptei sau imediat după săvârşirea acesteia.”
Infractiunea flagranta asimilata
“Această formă a infracţiunii flagrante este denumită, în doctrină, şi cvasi-tipică sau cvasiflagrantă, articolul 465 alineat (2) din Codul de procedură penală menţionand două situaţii de cvasiflagranţă [8]. În prima situaţie, făptuitorul, imediat după săvârşirea infracţiunii, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public. Astfel, partea vătămată şi martorii oculari sunt cei care, constatând comiterea infracţiunii, trec imediat la urmărirea făptuitorului care încearcă să se îndepărteze de la locul faptei. De asemenea, cei prezenţi la comiterea faptei, văzând pe făptuitori, pot apela prin strigăte la ajutorul celorlalţi sau la sprijinul autorităţilor, pentru urmărirea şi prinderea acestora, ceea ce reprezintă, în limbaj de specialitate – strigăt public. În cea de-a doua situaţie, făptuitorul este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte, de natură a-l presupune participant la infracţiune. Această stare stabileşte o prezumţie de flagranţă, datorită apropierii, în spaţiu şi timp, a făptuitorului faţă de locul şi momentul săvârşirii infracţiunii, având asupra sa orice obiect care face verosimilă şi probabilă participarea sa la comiterea delictului. Într-o asemenea situaţie, trebuie manifestată o foarte mare grijă în administrarea probelor în învinuire, deoarece simpla surprindere a unei persoane cu arme, instrumente sau alte obiecte, nu presupune, în mod obligatoriu, săvârşirea unei fapte penale. Şi în cazul infracţiunilor cvasiflagrante, starea de flagranţă este condiţionată, întotdeauna, de prezenţa făptuitorului, în lipsa acestuia neputându-se constata existenţa infracţiunii flagrante.”
…auzi un strigat ingrozitor in spatele unei porti, nu stii ce este, nu vezi nimic esti in uniforma si in timpul serviciului
Ce faci?
a) Treci mai departe – nu sunt intrunite cele din CPP?
b) Fortezi poarta si intri?
Ce consecinte pot fi in cazul a?
1) Sa ignori o crima
2) Sa lasi in pace un antrenament de judo
Ce consecinte pot fi in cazul b?
3) Sa fii dat in judecata: in curte era antrenament de judo.
4) Sa salvezi un om: in curte vecinul il pocnea pe proprietar cu un ciomag
Alegi a) sau b)?
+++
Un caz (real): un lucrator aude un mieunat sfasietor in spatele unui perete de rigips. Seful il opreste sa sparga peretele – ar fi o paguba prea mare- si il ameninta ca daca o face il va concedia.
Lucratorul sparge totusi peretele, salveaza pisica si e concediat. Isi gaseste cu greu de lucru, peste mai bine de un an de la intamplare.
Ce ati fi facut in locul lui?
Exact!
Flangrant înseamnă, și potrivit legii – definițiile de mai sus -, dar și bunului simț că intervenția are loc în 3 momente: (i) exact înainte, ca să fie împiedicată infracțiunea și reținuți făptuitorii care o pregăteau; (ii) în momentul în care se consumă, pentru a curma infracțiunea și a prinde autorii și (iii) imediat după consumarea infracțiunii, pentru a reține autorii și a conserva și ulterior ridica probele.
La ora 3 noaptea procurorii au înțeles că nu mai sunt în situația de a interveni la un flagrant.
Este o discuție, pe care am deschis-o în comentariile mele, despre momentele ratate anterior de agenții de poliție din Caracal, care aveau cunoștință că se produce un cumul de infracțiuni (răpire, sechestrare, viol etc.), nu cunoșteau autorul, dar îl aveau în bazele de date (și) pe acest Dincă, cu largi antecedente penale pe subiectul infracțiunii.
Un astfel de individ trebuia cricumscris imediat ca suspect și adresa sa vizitată. Părerea mea. Procurorul doar urma să fie ținut la curent legat de aceste verificări, urmând să dispună în funcție de modul în care echipele din teren se confruntau cu diverse elemente de situație operativă.
Și încă o precizare:
Am auzit mereu acum polițiștii dezvinovățindu-se că „Dincă avea cazierul curat”.
Este, dacă vreți, dovada supremă a faptului că polițiștii din Caracal nu au dat doi bani pe munca preventivă. Că au eșuat profesional.
Munca preventivă, care este crucială în activitatea polițienească, implică adunarea de informații.
Tot Caracalul (eufemistic vorbind) știa ce nu știa poliția: că Dincă a avut probleme cu poliția mereu, pe mici infracțiuni, iar în Italia a fost implicat într-o tentativă de viol și acolo avea cazier.
Dacă poliția își făcea treaba, ar fi completat baza de date cu aceste aspecte, care ar fi fost de foarte mare folos acum în anchetă.
Dar nu au făcut-o.
(Și-a pus cine va problema: dacă nu au adunat informații despre el și nu i-au actualizat datele de cazier, nu cumva, cunoscându-l atât de puțin, se bazau pe el și îl foloseau ca informator? Cum ar fi să aflăm că l-au sunat să-l întrebe dacă nu știe ceva de-o fată răpită? Nici nu vreau să mă gândesc…)
Câți posibili infractori rezidenți acum în România, în diverse localități, nu sunt în situația lui Dincă și nimeni din poliție nu se preocupă să le actualizeze informativ și documentat situația?
Acest pericol potențial nu privește oameni abstracți, ci ne privește pe toți.
Doamna Carmen Dan și cine o mai fi ministru pe acolo, habar nu are de munca de poliție și nu dă doi bani pe lucrurile mici care contează imens atunci când un infractor pune cuiva viața în pericol.
Șefii poliției știu, dar preferă să facă pe plac politicienilor.
Rezultatul în vedem pilduitor în „Cazul Caracal”.
Nimic nu e o scuza pentru lipsa de suflet si de compasiune.
Nu a existat nicio farama de afectiune fata de fata aceea, din partea nimanui, nu doar din partea politistilor. Criminalul (daca o fie el …) a avut remuscari. Dar ceilalti? Nu am auzit pe nimeni sa spuna ca ii pare rau, ca ar fi putut sa faca mai mult, ca are mustrari de constiinta.
Oameni fara suflet intr-o tara a gunoaielor.
„Doamna Carmen Dan și cine o mai fi ministru pe acolo, habar nu are de munca de poliție și nu dă doi bani pe lucrurile mici care contează imens…”
Cred că nu mai e nimeni, că dl Moga a rezistat doar vreo cinci zile. Știu, ar trebui să fie un interimat…
Dacă autoritățile „nu dau doi bani…etc.” nu-i nimic, locul nu rămâne niciodată gol pentru mult timp.
Uitați-vă, spre exemplu, Banca de Credit Corcodel a privit exact către „lucrurile mici care contează imens” pentru angajații Ministerului de Interne. Da?!
Și ce au făcut „bancherii”?! Au ajutat material clienții cu diverse sume de bani. Și le-au luat cardurile bancare de salarii și codurile PIN. Și recuperau creanțele, asigurându-se că creditele sunt integral achitate.
Oamenii aceia au familii, copii, care vor mâncare, vor caiete pentru școală șamd. De unde au luat și iau ei banii pentru traiul zilnic, dacă au cardurile la Banca de Credit Corcodel? Dacă nu cunoșteau răspunsul, le-au spus „agenții de credit”: din extorcare, din șantaj, din aderarea la grupările de crimă organizată care le furnizează o rentă, devenind complici. Șamd. Unii, fără îndoială, au organizat ei înșiși rețelele. Foarte probabil tona de cocaină dispărută dintre probe pe o astfel de rețea a plecat, la inițiativa angajaților Ministerului de Interne, adică. Pentru că TOATE informațiile DIPI, DIICOT etc. sunt exploatate exclusiv în interes personal și de clan.
Să fim realiști, aici am ajuns!
Nu mi se pare ca avem de a face cu o isterie publica. De pilda nu am vazut oameni in strada care sa se manifeste violent impotriva autoritatilor. Din contra, am vazut oameni cat se poate de calmi, cu un puternic simt civic si care asteapta raspunsuri pertinente din partea autoritatilor. Ca si dl Felea, cred mai degraba ca nu ne implicam suficient avand in vedere gravitatea situatiei. Daca era vorba de mici disfunctionalitati in acest caz atunci da, am fi putut vorbi de exagerari si isterie.
Nu e vorba aici de politizarea durerii familiilor: situatia grava in care ne aflam ne priveste pe noi toti si politicul e principalul raspunzator.
„A cazut un guvern si, dupa un an, ne-am ales tot cu PSD-ul la guvernare.”
Si daca nu ar fi cazut atunci guvernul aveam certitudinea ca PSD nu mai revenea la guvernare?
Nu credeti ca o pasivitate excesiva in aceste momente ar reintari increderea politicienilor ca, in definitiv, alegatorii sunt ori prea pasivi/naivi ori nu le pasa decat de propriul stomac si prin urmare pot fi ignorati sau manipulati?
Eu nu inteleg un lucru : ce fel de oras e acest Caracal?? Adica, despre Iordache, cel care este promotorul modificarilor profund nocive aduse legilor justitiei, personaj de-o toxicitate maxima, de-un grobianism neintrecut nici macar de radulescu-mitraliera, aduceti-va aminte de gestul obscen pe care l-a facut in parlament, nici nu poate fi vorba ca exact acest gest il poate adresa oricand si cetatenilor Caracalului, eee, si nimeni, pur si simplu nimeni nu se gaseste in Caracalul ala sa mearga sa-i arunce pe poarta cu o cutie de vopsea rosie?? Sa-i scrie ”criminalule” pe poarta? Ce e cu orasul asta inert si lipsit de viata, care numai plange?
As pune o intrebare, retorica, fireste: daca fata era salvata la timp dar era ranita grav, nu cumva ar fi murit pentru ca nu i se putea stabili calitatea de asigurat medical ca sistemul nu functiona? Aceasta e Romania in care clasa politica are un singur scop: propria propasire prin orice mijloace. Restul, domnule Fumurescu, sunt vorbe frumoase. In viata insa nu vorbele te omoara, faptele. Iar pana acum Romania arata clar un lucru: cetateanul corect este cel mai discriminat, cel mai asuprit. Pentru toti ceilalti se mai gaseste o amnistie, un recurs compensatoriu, o declaratie, un rferendum. Si vorbesc de omul-bou-de-jug nu de taurii de la corida.
Iar inainte de a ma contrazice, exista un precedent: avionul din Apuseni. Cum pleaca la zbor in conditii meteo grele fara ELT?!?!?
E o minciuna! Sistemul cardurilor de sanatate functioneaza. Cu sincope, dar functioneaza, nu e blocat cum minte presa. O spun din experienta: de cind cu „blocajul cardurilor”, am fost de 3 ori nevoit sa dau cardul si doar odata a durat mai mult cu citeva minute ca deobicei.
Ca sistemul de sanatate pe baza cardurilor e bolnavior, nu incape indoiala. Dar sa nu-l omorim noi.
ASa cum cer protestatarii: „Lasati-l printre noi!” pe criminal. Pen`ce? ca sa-l omoare? care-i diferenta?
Va dau dreptate, e confirmarea a tot ceea ce ne imaginam ca poate fi mai rau. Imi aduce aminte de disperarea ca nu putem scapa de Ceausescu. Am scapat de el si am demonstrat ca nu suntem in stare de normalitate.
Autorul articolului are perfecta dreptate, mizeria de propaganda si manipulare de dreapta din societatea romaneasca introdusa masiv chiar de la varful statului roman, acolo unde s-a cocotat un om fara niciun fel de scrupule, un om care este un nimic din punct de vedere moral si sulfeteste, un om care reprezinta un zero absolut si o nulitate absoluta, reprezinta un pericol mult mai mare decat toate celelalte pericole existente in societatea romaneasca, un pericol cu mult mai mare decat toata coruptia si toata infractionalitatea din tara noastra.
Nimic nu se poate compara cu aceasta masinarie de propaganda deosebit de agresiva, care la un moment dat va da pe dinafara si va izbucni in tensiuni/proteste/lupte de strada violente, va diviza puternic in continuare societatea romaneasca, va face ca ura sa capete valente apocaliptice si oamenii sa se urasca intre ei pe teorii si lozinci aduse in spatiul public bazate pe teoria conspiratiei, in timp ce altii vor cunoaste adevarul si nu vor mai suporta prostia si schizofrenia cerebrala a celor spalati pe creier de masinaria sustinuta din umbra de oameni corupti cu adevarat pana in maduva oaselor!
Observati va rog ca nu s-a facut nicio modificare daunatoare legilor justitiei, tot ceea ce se scrie este doar fake news, iar noi vom ajunge incet si sigur in haos, in anarhie!!
De fapt, mai rau, protocoalele secrete si nu numai ele, au fost cele care au adus atingere grava independentei justitiei, care au sters orice urma de independenta in efectuarea actului de justiei.
Deosebit de grav este faptul ca toata aceasta propaganda este sutinuta puternic din afara tarii, din UE, pentru ca vedem foarte bine ca rapoarte precum MCV si GRECO au bagat sub pres toate abuzurile facute prin aceste protocoale care aveau scopul de a aduce probe la dosare ce nu puteau fi combatute de avocatii apararii, decat daca acei avocati ar fi primit dreptul de a accesa informatii strict secrete, lucru care se facea doar pentru unii avocati, pe baza niciunui criteriu, in mod total netransparent!!
Tu chiar n-ai niciun strop de buna-cuviinta, vii aici cu latrinismele astea, NU TI-E RUSINE?
Despre flagrant,
Adica despre politie, informatorii politiei, ancheta si procurori,
Presa isterizata ofera informatii – care se pare ca releva o stare de fapt pe care o banuiam – care daca se vor dovedi adevarate, atunci cu adevarat traim intr-o tara acaparata de criminalitatea organizata, ce are reprezentare politica si oameni infiltrati in institutiile statului.
https://www.comisarul.ro/articol/mafia-psd!-cautarea-alexandrei-coordonata-de-clanu_1011615.html
“In lume se petrec zilnic lucruri oribile: fetite violate, criminali in serie, […] Ceea ce nu e normal, insa, e isteria publica….”
Așa-i.
Numai că, spre deosebire de lumea civilizată, în patria noastră membrii grupului infracțional organizat care a capturat statul în ultimii 30 de ani se află în apărarea intereselor infractorilor și în dispreț total față de interesul public. Adică, interesul cetățenilor care le plătesc lefurile.
Dacă există vreo urmă de îndoială, relevant este cazul Țăndărei, unde poliția și magistrații din statele civilizate (Marea Britanie), au acționat în interesul public cum fac întotdeauna atunci când „se petrec […] lucruri oribile: fetite violate, criminali in serie…”. Adică, au cheltuit fonduri și energie, i-au reținut și i-au cercetat pe criminali. Autoritățile române le-au dat drumul. I-au pus în libertate…
Despre ce vorbim?!…
Despre raspundere.
Lipseste raspunderea personala.
Romanii nu sunt educati sa fie responsabili iar pomana de la stat ii face sa creada ca orice ar face, nu conteaza. Vor primi aceiasi bani indiferent ce fac. Este suficient sa puna stampila unde trebuie si vor avea burta plina indiferent ce fac. Vor avea case si masini, televizoare bere si carne cat isi doresc. Pentru mu;ti fetele si femeile sunt doar niste masturbatoare vii sau servitoarele care fierb sarmale si tin vinul la gheata.
Belsugul universal i-a transformat pe toti in rasfatati iresponsabili.
Ce trebuie sa faca un roman pentru a avea burta plina, casa si masina?
Raspunsul societatii: nimic, ii da statul tot!
Ce trebuie sa faca un roman daca a disparut o fata?
Raspunsul societatii: nimic, nu conteaza, sunt destule!
Asa arata societatea noastra „imbelsugata”: lipsita de inima si de suflet. Si nu e vorba doar despre cazul acesta, de-a lungul anilor a devenit clar acest lucru.
Primeam intrebarea la o postare trecuta, ce ar trebui sa facam cu saracii? Pai, nu nu exista saraci in Romania! In afara de cativa pe care ii conservam ca sa luam bani pe ei, cand banii luati pe copiii nu ne mai ajung.
Cateodata ma intreb daca turcii otomani ne cereau copiii drept tribut, sau daca nu cumva ii dadeam noi de bunavoie, in locul butoaielor cu vin. Refuz sa cercetez pentru ca mi-e teama ca ar fi adevarat.
@Dedalus – e mai complicat decât atât. Există ”fete” care au ”profesat” câte 8 sau 10 ani prin Grecia, Cipru, Spania sau Italia, după care s-au întors în România și sunt lăudate chiar de propriile familii: ”bravo lor, că au știut să se descurce”. Multe se căsătoresc și au copii, dar e ușor de imaginat cam cum sunt ele capabile să-și crească copiii, dat fiind modul în care au știut ”să se descurce” în viață.
Există rețele de trafic de persoane care duc ”fete” în țările alea civilizate în care prostituția e legalizată și există fete care ajung din proprie inițiativă în contact cu respectivele rețele. Există fete care apelează la câte o prietenă mai mare, pentru a le introduce în cercurile potrivite, fie ele din România sau din străinătate.
Polițiștii au de-a face cu tot peisajul ăsta, unii dintre ei sunt implicați direct în traficul de persoane, alții știu cine și cu ce se ocupă în orașul lor, dar nu vor să clatine barca. Nu în ultimul rând, unii polițiști se trezesc implicați în diverse dispute și reglări de conturi în familie și le e destul de greu să-și dea seama care în situația în fiecare caz în parte. Plus sentimentul inutilității: o recuperează pe câte una și o încredințează familiei, dar peste câteva luni ea fuge din nou la tipul respectiv, își retrage plângerile, își schimbă declarațiile etc.
A fost recent un caz prin Vaslui, așa a ales omul să rezolve o dispută legată de bani (vreo 200 de lei): l-a reclamat pe respectivul la poliție că i-ar fi agresat sexual fiica în vârstă de 13 ani. Ulterior au recunoscut și el și fiica lui că nu fusese nicio agresiune sexuală, dar e ușor de imaginat ce a învățat fiica din toată povestea și ce va face ea peste 3-4 ani. E o problemă cunoscută de psihologi, cel mai târziu pe la 15-16 ani orice față învață că dispune de o anumită valoare în plan sexual și fiecare dintre ele valorifică asta cum se pricepe mai bine.
Peisajul infractional este desigur divers si exista in toate statele.
Cazul acesta din Romania are insa semnificatie dincolo de gestiunea activitatii politiei.
Referitor la cele aminitite de Dvs., raspunderea este a parintilor. Din acest punct de vedere, societatea nu poarta vina. Parintii din cazurile amintite de Dvs au ales. Este problema lor, nu a politiei sau a societatii. Dimpotriva, in cazul de la Caracal, societatea a organizat statul in asa fel incat functia sa de baza – aceea de aparare – nu s-a putut exercita.
@Dedalus – statul e format tot din oameni, nu din roboți. Să presupunem că ați fi în locul polițistului: dacă 90% din apelurile la 112 sunt farse și glume proaste, cât timp credeți că v-ar trebui să le ignorați și pe cele serioase? Polițistul asta a făcut, nu a apreciat gravitatea situației. Sincer, nici eu nu cred că aș fi apreciat-o corect. Te-a răpit un tip și îi știi numele complet, suni de pe telefonul lui? Atunci dă-mi-l la telefon, să vorbesc cu el!
Dacă e real conținutul convorbirilor, așa cum a apărut pe Internet, polițistul era în mod evident neinstruit, punea întrebări la întâmplare, după cum îl ducea pe el mintea, nu în baza unui instructaj clar, ca să poată să obțină maximum de informații în minimum de timp. Dar dincolo de asta, este foarte greu să stabilim în ce punct lucrurile trebuiau făcute altfel, așa încât rezultatul să fie diferit.
Politistul nu a stiut pentru ca nu a invatat ce sa faca.
Nu a invatat pentru ca nu i-a cerut nimeni.
Nu a invatat nici singur si nici nu a fost instruit pentru ca a primit un post de-a gata, fara nici un efort. Nici nu se teme de pierderea postului. In primul rand pentru ca pe nimeni nu intereseaza cat e el de capabil si in al doilea rand ca si cei care ar trebui sa verifice asta sunt la randul lor incompetenti notorii.
Dupa cum incompetenta si iresponsabila este 90% din populatia unei Romanii care traieste exclusiv din pomana. Cand ai tot ce iti trebuie ca sa traiesti foarte bine, fara nici un efort, de ce te-ai cazni sa inveti ceva?!
Mai trebuie doar sa bocesti ca „esti sarac” si sa dai vina pe altii.
+++
In acest mod simplu incompetenta si iresponsabilitatea au ajuns trasaturi de baza ale populatiei Romaniei. Ascunse de minciuna la care am dobandit un talent transmisibil in era comunista.
Aproape toti politistii sunt asa. Cei cativa competenti sunt cei „tinuti de exemplu” sau cei pentru care educatia din familie i-a facut sa fie responsabili.
@Dedalus – oricât de sexist ar suna, opinia mea e că apelurile de genul ăsta nu ar trebui preluate de bărbați. Femeile sunt mult mai tentate să respecte niște proceduri stabilite, în timp ce bărbații sunt tentați să improvizeze și să-și facă ei personal o idee despre ce se întâmplă, în loc să respecte niște proceduri standard.
Nu cred că polițistul respectiv se ducea el însuși să rezolve problema, deci nu avea de ce să-și facă personal o idee despre ce se întâmplă în realitate. Un operator-femeie ar fi trebuit să pună întrebările potrivite, stabilite în prealabil, iar polițiștii n-aveau decât să asculte ulterior înregistrarea de zeci de ori și să extragă orice informație li se părea lor relevantă, inclusiv amprenta vocală a câinilor sau orice alte zgomote din fundal (un motor de mașină, un claxon, scârțăitul unei porți etc.)
Inregistrarea de pe net, daca e reala, arata ca toti operatorii erau femei si doar la transferul apelului a raspuns un barbat.
@ Dedalus: Despre politist, chiar nu intereseaza pe nimeni?
Diaspora e tot popor Roman, granitele nu schimba oamenii.
@A. Tudor – ai pe Digi24 un clip audio în care operatoarea de la 911 reușește să țină victima la telefon timp de 10 minute, până când ajunge să-i spună victimei că un polițist cu arma scoasă se îndreaptă chiar în acel moment spre mașina în care era sechestrată, iar victima confirmă că vede efectiv polițistul.
Asta înseamnă o operatoare care își face treaba, nu că ”abia la transferul apelului a răspuns un polițist”. Acel polițist era incompetent în astfel de situații, specializarea lui nu erau apelurile telefonice și nu avea de ce să vorbească el la telefon. Printre detaliile importante, operatoarea îi explică victimei să nu închidă în niciun caz telefonul, să-l lase deschis chiar dacă trebuie să-l lase deoparte.
Ai spus intai ca apelurile (…) nu ar trebui preluate de barbati; eu n-am spus ca nu si-a facut treaba doar ca asa cum ai confirmat ulterior a raspuns chiar o femeie.
„They discovered—the successful tabloids were daily teaching them—that the public tended to become excited about one thing at a time. Newspaper owners and editors found that whenever a Dayton trial or a Vestris disaster took place, they sold more papers if they gave it all they had—their star reporters, their front-page display, and the bulk of their space. They took full advantage of this discovery: according to Mr. Bent’s compilations, the insignificant Gray-Snyder murder trial got a bigger “play” in the press than the sinking of the Titanic; Lindbergh’s flight, than the Armistice and the overthrow of the German Empire. Syndicate managers and writers, advertisers, press agents, radio broadcasters, all were aware that mention of the leading event of the day, whatever it might be, was the key to public interest. The result was that when something happened which promised to appeal to the popular mind, one had it hurled at one in huge headlines, waded through page after page of syndicated discussion of it, heard about it on the radio, was reminded of it again and again in the outpourings of publicity-seeking orators and preachers, saw pictures of it in the Sunday papers and in the movies, and (unless one was a perverse individualist) enjoyed the sensation of vibrating to the same chord which thrilled a vast populace.” – Frederick Lewis Allen, ONLY YESTERDAY, An Informal History of the 1920’s
Foarte bune observatiile din articol.
Ca atare subscriu: ” isteria publica, alimentata dincolo de orice limite, de catre mass media.”
Dacă n-ar fi mass-media asta care ”alimentează isteria” interesată de audiență, o mulțime de lucruri n-ar mai fi descoperite niciodată.
Daca iei in considerare numarul celor iesiti in strada, nu e isterie in masa.
Imi doresc sa nu mai apara niciun alt caz/situatie/moment care sa distraga atentia publica de la cazul Caracal.
Este deosebit de important ca cetatenii Romaniei sa invete sa-si respecte semenii, ca politia sa invete sa-si faca datoria, iar politicienii sa invete ca nu-i voteaza nimeni pentru a proteja infractorii si incompetentii.
De asemenea, Dvs., autorul articolului, veti invata ca niciodata sa nu mai scrieti prostii care nu au legatura cu subiectul. Cazul Caracal nu e nici pe departe discutat suficient.
Domnilor, mefienta fata de democratie e cu mult mai periculoasa decit toate disfunctionalitatile sociale enumerate mai sus luate la un loc.
E foarte important de retinut ca, desi democratia e imperfecta, increderea in democratie nu poate insemna niciodata fanatism: insa lipsa de incredere in democratie pregateste intotdeauna societatea pentru alternativele la democratie care, dupa cum stim, sint toate cu mult mai rele.
Ceea ce nu remarca aproape niciodata cei care se arata neincrezatori fata de democratie – observati va rog ca insii astia sint mai mereu increzatori in tot soiul de mituri sau conspiratii –, este ca, in general, democratia ca instrument social se imbunatateste substantial de la o generatie la alta: Tocqueville nu a scris un tratat de geometrie valabil pentru eternitate iar el a trait totusi acum 200 de ani – numai un farsor ar mai numi azi vreo democratie din vremea lui Tocqueville drept democratie.
Multi striga aratindu-ne lupii rasfirati din democratie: dar numai intr-o democratie lupii sint solitari iar forta infricosatoare a lupilor rezida numai in haita.
„Daca esti responsabil si-ti pasa, tine-ti gura!”
In nici un caz, fiindca intr-o democratie e invers: daca esti responsabil si-ti pasa, atunci vorbeste. In democratie, a vorbi e esential: daca un iresponsabil deschide gura la timp, lumea afla repede ca e iresponsabil si, mai devreme sau mai tirziu (isi) ia masurile necesare.
Inclusiv aburitorii de serviciu isi au locul intr-o democratie chiar daca, in ignoranta lor, ei pregatesc terenul populistilor: aburitorii sint antemergatorii populistilor – invatind sa-i recunoastem, vom putea anticipa noile capcane ale populistilor.
Intr-un fel sau altul, cam toti aburitorii fac recurs la mitologie pentru a strecura indoiala in tot ceea ce e omenesc, demersul e stravechi: in lipsa cunostintelor elementare de geografie, antropologie sau sociologie, vrind sa explice aparitia sau raspindirea limbilor pe Pamint, cei din vechime au creat povestea Turnului Babel. Sa ne amintim ca mitul biblic fundamental este cel al involutiei umane – oamenii au fost in Rai, nu mai sint; au vorbit o singura limba, n-o mai vorbesc. Dintr-o asemenea perspectiva e greu sa mai vezi diferitele culturi sau limbi vorbite ca bogatie: nu mai e de mirare ca ajungi sa te temi mai rau de o cacofonie ipotetica decit de utopie.
La ultimul fragment: nimic adevarat. Chiar si un necredincios daca a citit stie ca scopul e revenirea in Rai. Corect e sa spui mesajul complet chiar daca nu crezi.
De acord cu planul introspectiv al d-lui Fumurescu de a sublinia derapajele inregistrate de presa si televiziuni de la adevaratul lor scop. Care derapaje devin active doar atunci cand nimeni nu mai are nimic de spus si totul merge inainte urmand calea acumularii fara discernamant. Sau cand ajungem in postura fireasca de a intreba sincer, mai intereseaza pe cineva ?
Se departeaza natural de cadrul tragediei din Caracal pentru ca nu tragedia in sine nu merita amintita, ci doar sa evidentieze cat de paraleli am devenit in raport cu presa si democratia peste tot in lume, de la civilizatii consacrate pana la societati supravietuitoare, manati de un sentiment pe cat de obscur, pe atat de relevant: din fata evidentei poti sa fugi sau nu, dar cel mai profitabil e sa nu ajungi in fata, lasa-i intotdeauna pe altii si ai grija doar de perceptia personala de siguranta si securitate, simplu. De cand lumea si pamantul.
Din pacate nu continua explicit analiza legata de isterie in una din cele mai sarace tari de la marginea UE in care adevarata intelectualitate respecta ad litteram maximele lui Nenea Iancu. Emise in urma cu un secol si jumatate in urma. Ciudata coincidenta de pe langa inteligenta politica de atunci care face prapad acum. La propriu si la figurat in egala masura. Dar mai intereseaza pe cineva ?
Asa ca, oricat de mult incercam sa ne imbunatatim perceptia despre capul pestelui care pute de mai mult timp, cum ca in oala cu ciorba renuntam la capatana, actiunea fireasca de descoperire si articulare permanenta a adevarului intra in derizoriu, capata conotatii arhaice pe alocuri, cum ca tehnologia inseamna decat progres, ca spre final sa se alinieze natural la tendinta fiecaruia de a manca o ciorba cat mai buna si sa coste cat mai putin, sau chiar deloc, daca nimeni nu mai zice nimic.
Cinismul dezamagirii de la inceput e intrecut lejer, din pacate, de isteria mediatica pe care o vom depasi fara sa invatam nimic, fara sa schimbam nimic, fara sa mai simtim nimic concludent despre ce mai inseamna comunitatea si democratia pentru romani in general, si mai ales pentru romanul realizat material si oficial obisnuit sa manance cat mai bine si cat mai ieftin, sau gratis daca nu mai intereseaza pe nimeni, evident.
Iar evidenta este pe cat de dura, violenta chiar, pe atat de remarcabila ca act de supravietuire fara discernamant, caci capul pute deja.
Alexandra nu e Elodia.
diversiunea e manipulare.
solutia nu e isteria.
articolul merita toata atentia.
„solutia nu e isteria…”
Aceasta este și opinia mea.
Observ că se isterizează unii să demonstreze că uciderea copilelor Alexandra și luiza a este înscenată de serviciile de informații [presupus ostile coaliției de guvernare PSD-ALDE-UDMR] pentru a le fi reduse șansele în alegeri și a le fi stricată imaginea în campania electorală. Cel puțin așa arată isteria unui CEX.
La fel cum în mod isteric se încearcă a se demonstra că intervenția criminală a angajaților MI în 10 august 2018 a fost o tentativă de lovitură de stat orchestrată de G Soros.
Așa cum în mod isteric până și Curtea Constituțională a devenit un instrument în serviciul unui grup infracțional organizat. Toate instituțiile sunt subordonate politic cleptocrației. NU „un polițist a fost incompetent”, ci Poliția Română este un instrument în slujba infractorilor. Dacă O persoană, ori o minoritate ar fi fost coruptă sau incompetentă, ar fi reacționat majoritatea. Dar MAJORITATEA este cea coruptă ȘI incompetentă. În toate instituțiile „de forță”. De curând ați văzut cum Armata Română a trimis tancurile americane să tragă în proprii cetățeni!
Să observi aceste lucruri, inclusiv prin presă, este oare tot o isterie, sau un act absolut firesc de sănătate socială?! Dl Cumpănașu, spunea până de curând cam la fel ca în mesajul articolului pe care îl comentăm „să stăm liniștiți, tovarăși, la locurile noastre, să lăsăm autoritățile să guverneze în liniște spre binele poporului. De câteva zile are o altă opinie. A depus și o plângere penală împotriva „autorităților”.
De fapt noi ne aflăm într-o guvernare cleptocrată, în care un grup de infractori a capturat statul, iar din depărtare suntem consiliați că nu este spre binele nostru să ne revoltăm, pentru că revolta noastră seamănă a isterie?!
Nu doar presa, ci fiecare cetățean TREBUIE să se indigneze, trebuie să se înfurie și să se revolte, pentru a schimba starea de lucruri actuală din România!
Nu-i nicidecum vorba despre OJ Simpson și istericalele presei spuse despre el! Este vorba despre un stat de tip mafiot. Nu mă interesează dacă displace unora, dar ORICE mijloc prin care poate fi determinată înlăturarea cleptocxrației de la guvernare este urgent necesar a fi folosit.
Fără isterie, ci cu fermitate și urgent guvernarea cleptocrată este necesar să fie înlăturată și statul reformat din Constituție și temelii, pentru sănătatea socială. Știu că nu place clienților guvernării de tip extractiv, care primesc rente [inclusiv] din banii mei, dar am ajuns după 30 de ani în punctul în care NU se mai poate! Am fost furat destul! Copiii noștri sunt uciși fără milă pentru ca să fie scăpați câțiva infractori. Este inacceptabil!
„Democratie inseamna trei lupi si doi miei care voteaza care sa fie meniul de pranz.
Libertate inseamna un miel furios si inarmat care contesta rezultatul votului.”
Romanii nu prea se infurie din Decembrie 1989 incoace, …cu exceptia #colectiv sau #10august…adica foarte rar. Nici #caracal2019 nu va scoate poporul pe strazi…
Colectiv a dovedit ca revolta populara rastoarna, dar nu reformeaza.
Crime si violuri sunt cu miile in fiecare an, in toate statele lumii. Conteaza insa semnificatia: intr-un stat liberal demonstreaza griparea unor rotite ale mecanismului, intr-unul cripto-comunist confirma ca totul este posibil. Pentru privilegiati, cleptocrati, „adaptati” si altii ca ei.
E adevarat ca nu toate revoltele reformeaza.
Dar unele au fost in istorie chiar niste puncte bune de inceput.
Excelent spus, revolta schimba, dar nu reformeaza. Ar fi putut reforma daca atunci, la cald, se faceau alegeri anticipate, ele s-au facut abia un an mai tarziu, iar oamenii intre timp uitasera, sau deja devenisera blazati, si n-au iesit sa voteze. Asa ne-am trezit cu psd-alde in 2016, si iata ce si cum traim, mai rau ca-n epoca de piatra, ca pana si-acolo nu cred ca seful tribului era o dancila.
@Dedalus – știu o poveste foarte instructivă, întâmplată în UK în urmă cu un an sau doi. Care UK nu cred că îl puteți încadra la cripto-comunism.
Un ciclist britanic a fost împușcat în Franța într-o zonă rurală. Aparent accidental, probabil de vreun vânător. Toată mass-media britanică a fost indignată până la cer, ”e inacceptabil că se poate întâmpla așa ceva, mai ales într-o țară civilizată” etc. etc.
Însă câteva zile mai târziu, un comentariu pe Facebook susținea că moartea ciclistului a fost pe deplin meritată și că s-a făcut în sfârșit dreptate. Era chiar mama ciclistului, care a povestit că respectivul avea o soră cu vreo 7 ani mai mică, pe care o violase de zeci de ori, fapt care era practic cunoscut public în satul lor.
Nu vad legatura.
In cazul din UK nu au fost 8 politisti care sa fi alergat in jurul biciclistului si sa spuna ca nu pot retine vanatorul (presupus vinovat) pentru ca nu au stiut pe unde sa o ia sau pentru ca in cazul vanatorilor ar fie nevoie de mai stiu eu ce.
Iar declaratia respectiva este cu totul altceva fata de declaratiile autoritatilor. Nici macar nu stim daca exprima adevarul, este o declaratie privata.
Rugați un prieten să vă explice, dacă nu vedeți legătura.
Adevarul e ca nu e nicio legatura.
Cand cineva apeleaza la ironie e clar ca nu stie. Doreste doar sa enerveze pentru a abate atentia de la faptul ca nu stie.
Va rog mult sa nu mai imi pierdeti timpul cu asemenea artificii retorice banale. Eu chiar iau in serios ce scriu si ce citesc.
Am si solutia sa va ignor, dar cred ca este totusi ultima solutie.
@Dedalus – v-am scris de la început că povestea e foarte instructivă, dar refuzați să acceptați asta. În concepția dvs, știți deja tot ce e de știut și nu există nimic ce să aveți de aflat de la alții. Se zice că prea mulți ani la catedră duc exact la genul ăsta de atitudine.
Morala poveștii din UK e că știa tot satul despre ce se întâmplă, dar nu a considerat niciunul că e treaba lui să anunțe autoritățile. Nici măcar mama fetei violate în mod repetat de frate nu a putut lua decizia de a-l vedea la închisoare. Viața reală e mult mai complicată decât se vede de la catedră.
Excelent articol!
Este desigur dificil sa comentezi obiectiv un caz precum cel de la Caracal. Chiar si pentru cei care au vazut multe.
Ma intreb ce anume gandesc cei implicati cand privesc fotografiile celor 2 fetite.
Da, stiu de „ziua cainilor striviti” – adica de fabricarea de subiecte jurnalistice atunci cand realitatea e mai zgarcita cu ele. Stiu ca isteria publica face oamenii sa piarda luciditatea. Bine, si daca stiu ce? Face asta cazul mai putin grav?
Daca se poate intelege omorul pasional, cel din culpa samd. se poate oare intelege omorul cu sange rece, fara sens? Se poate intelege pierderea autoritatilor in painjenisul birocratic? Au si ei copiii. La ce se gandesc ei chiar acum cand eu scriu?
Legea nu te pedepseste, OK. Dar poti trai cu sentimentul vinovatiei?
Din aceasta perspectiva psihologica, suntem ceea ce noi am facut din noi: fiinte fara inima. Ca si in cazul Omului de Tinichea din Vrajitorul din Oz, cred ca ar trebui sa plecam intr-o calatorie a privatiunilor pentru a gasi un Vrajitor care sa ne puna in piept macar o inima de catifea rosie.
Sola Gratia.
Nu cred ca, astazi, un om cu scaun la cap se mai poate mira de modul in care presa trateaza un caz „fierbinte”, cu implicatii multiple!… :)
Uitati-va cum sunt scrise titlurile stirilor / articolelor, in ziua de azi si uitati-va in ce masura titlul este sugestiv pentru continutul articolului. Uitati-va la inepta si ipocrita avertizare, de la televizor: „Atentie! Urmeaza imagini si informatii care va pot afecta emotional!”
Totul se intampla repede, important e cine-i primul si, daca nu-ti „indoi” tu integritatea jurnalistica, si-o „indoaie” altul si-ti ia fata. Aceasta este scuza preferata, pentru iresponsabilitatea presei: „daca n-o fac eu, o face altul”…
In aceste conditii, ce alt mediu mai bun pentru dezinformare si manipulare, decat presa zilelor noastre?!… :)
Da, si mie mi se pare ipocrit la culme acel anunt zice-se grijuliu cu starea noastra emotionala, respectiv “Atentie! Urmeaza imagini si informatii care va pot afecta emotional!”. Pai, ce ar trebui sa faci cand apare anuntul asta, chiar sunt curioasa cati spectatori au puterea sa schimbe canalul, au puterea sa reziste tentatiei de-a le creste instantaneu tensiunea, si sa nu stea cu sufletul la gura sa afle informatia aceea esentiala si importanta care te da peste cap, nici vorba, dar nu poti sa stai asa si sa n-o vezi! Pe de alta parte, acel anunt apare atat de des ca preambul la diverse aiureli de stiri, si azi asa, maine asa, se instaleaza o insensibilitate, oamenii se rigidizeaza si nu mai reactioneaza. Si iata cum presa isterica si isterizanta nu face decat sa transforme omul obisnuit intr-un robot insensibil, intr-un automat care inghite stiri-bomba pe minut, rece si tamp. Acest tip de televiziune-bomba a fost initiat de dan diaconescu, este un stil de presa execrabil, si numai pentru asta, si dan diaconescu merita sa faca inchisoare.
Acel text „Atentie! Urmeaza imagini care va pot afecta emotional!” este obligatoriu prin legea audiovizualului (art. 29 cred) in anumite situatii stabilite prin lege si este precizat si in Decizia 63/2017 a CNA.
Probabil se si abuzeaza de el, dar pe undeva e mai bine sa il pui si cand nu trebuie decat sa nu il pui cand trebuie :-).
Totusi… sa nu uitam, e vorba de Caracal, acolo unde s-a intimplat acel accident ingrozitor, in vechime… pt. ca de cele mai multe ori nu e vorba de legi, nu e vorba de caracter, e vorba doar de o inteligenta elementara..
ION PRIBEAGU ODA PROSTILOR
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat..
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!
De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi forstii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna… PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii… PROST.
În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de… PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE…
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de… PROŞTI.
Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Si numai PROŞTII
Sunt destepti
Intr-adevar, in atmosfera extrem de toxica a diversiunilor chipurile „criminalistice”, in fapt, perversitati jurnalistice de cea mai joasa speta , articolul acesta este binevenit, nitel aer curat, „welcome!”
Fain!
Evenimentele de Caracal, ca de altfel multe alte „cazuri” arata ca la noi domneste forma fara fond. Am adoptat o groaza de instititutii si tehnologiii dar ele sunt goale, sunt doar un ambalaj sub care nu se afla nimic. Asa a fost inca din timpul lui Cuza si nu cred ca a fost vreo perioada in care institutiile noastre au functionat asa cum erau destinate s-o faca. Importurile nu prind radcini in solul manos al Valahiei puturoase (o sintagma a lui Petre Pandrea acre mi se pare f potrivita).
A ajuns vuietu’ mioritic peste ocean si’l tulbura pe badea la siesta. Cica ne preocupa subiectele gresite…In loc de Kant, Tocqueville si …Fumurescu, vorbim intruna despre Caracal si alte „fapte diverse”. De fapt nu vorbim, cica tipam si urlam unii la altii. Asa a auzit cineva, o sursa a autorului, la stiri.
„Ceea ce nu e normal, insa, e isteria publica, alimentata […blablabla…]”
Ba e cat se poate de normal sa’ti iesi din sarite, sa urli, sa ceri dreptate, sa urasti. Din contra, anormal e sa mustruluiesti tacticos, cu sange rece, oamenii care se pun in pielea Alexandrei si a parintilor ei si nu se lasa rupti cu una cu doua de furia ce i’a cuprins.
„Ceea ce nu e normal e ca fiecare se simte indrituit sa-si dea cu parerea, sa injure, sa arate cu degetul, sa faca spume la gura de indignare.”
Adica dumneata chiar te crezi indrituit sa stabilesti ce e normal si ce nu si cum e normal sa reactionezi la o asemenea grozavie? Ce e articolul asta al matale? Nu tot o parere aiurea, nu tot un scuipat pe sufletul celorlalti, la fel cum orice mizantrop pretios gaseste de cuviinta sa ‘profite’ de moment ca sa ne livreze intelepciunea sa in raspar cu ‘isteria’ maselor? Si cum adica ‘fiecare’? Iti tre’be vreo diploma, badie, ca sa simti ceva si sa reactionezi la nenorocirea asta? O diploma speciala de…OM?
„Nu e normal ca toata lumea sa incerce sa “profite”, constient sau nu, pentru a iesi in evidenta sau pentru a trage spuza pe turta lui/ei. ”
Da, asa este. Si tocmai de aceea e aberant sa profiti de treaba asta in timp ce acuzati „profitul” altora”, inclusiv al oamenilor de rand care nu profita deloc, ci’s doar cufundati in disperare, scarba, lehamite, durere, furie.
” Isteriile colective nu sunt niciodata sanatoase pentru societate, din cel putin trei motive.”
Ia, hai sa bagam oleaca de psihologia maselor, daca tot a murit in chinuri fata aia, nu’i asa?
„Daca esti responsabil si-ti pasa, tine-ti gura!”
Deci nu sunteti responsabil si nici nu va pasa de noi, ci doar de egoul personal. Era musai va va dati rotund in targ cu ocazia asta, este? Pur si simplu nu puteti sa taceti. ca un filozof adevarat.
Aveti mare grija la vorbe, se practica din greu stergerea comentariilor magulitoare…
Exact isteria, cea pe care nu o suporta domnul Fumurescu, lipseste. Sau chiar nu poate sa distinga ingrijorarea si revolta de isterie !?!
In alt articol la fel de „justificat”, autorul sustinea ca nu intelege ce inseamna ‘programare’ sau ‘prezenta obligatorie’; cica a fost nevoie de grupul de „prieteni” sa-i explice ce stia deja dar refuzase sa accepte. Atunci se explica si acest articol – de ce nu distinge (iar cica) ingrijorarea de isterie
„de ce nu distinge […] îngrijorarea de isterie…”
Probabil că distinge, doar că nu este vorba despre îngrijorare, ci despre furie, care poate degenera în isterie, precum spune autorul. Iar asta este o stare emoțională care determină pierderea controlului și cel mai adesea conduce către gesturi și concluzii iraționale care pot fi regretabile.
Doar că furia cetățenilor este justificată de nivelul de disoluție a instituțiilor, iar reacțiile raționale ale celor care plătesc taxe și impozite pentru a trăi în siguranță au rămas fără consecințe socialmente utile. După Colectiv, spre exemplu, corupția a ucis la fel…
Schimbarea necesară poate fi determinată de evenimente tragice de felul acesta, dar remarcabil este faptul că nu se mai poate continua astfel. Societatea a ajuns într-un impas, care poate fi mai greu sesizat de la distanță, chiar dacă te revoltă greutatea cu care dacă te afli în alt stat autoritățile îți eliberează un nou pașaport. Ei, atunci când copiii românilor sunt uciși de corupție, revolta se transformă în furie, care poate ajunge la isterie…Dar nu isterie publică a fost și cea care în 1989 a dus la reformarea statului, atât cât a fost făcută?!
Vezi comentariul de la ‘euNuke’, mai ales ultima parte.
S-a sters asa ca rescriu: vezi raspunsul lui ‘euNuke’.
Despre pasaport nu contest dar autorul a scris altceva.