Expresia ditre ghilimele aparține unui cercetător bine informat asupra a ceea ce se petrece de mulți ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comuniste și Memoria Exilului Românesc. Formula saluta eliberarea din funcție a Alexandrei Toader la 21 ianuarie 2022, președinta executivă a Institutului din ianuarie 2020.
Alexandra Toader
Alexandra Toader a terminat Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, în 2008. A obținut titlul de doctor în Istorie în anul 2013. Între 2014-2017 a ocupat o poziție în cercetare. Autoare a unei singure cărți, care rezuma teza ei de doctorat privind cultul personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ea se bucură de performanța de a avea cele mai mici valori posibile ale indicatorilor academici. Din 2018, doamnei Toader a început să i se ofere funcții de demnitar: până la ultima, membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Consilieră la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă al Administrației Prezidențiale. Dacă prestația ei se pierdea în funcționarea colectivă, odată cu numirea în fruntea unei instituții atât de complexe precum IICCMER, protecția mediului nu a mai funcționat. În perioada celor doi ani de președintă executivă, Institutul a avut o activitate haotică, frustrantă și pentru angajații săi, și pentru colaboratorii din afara lui. La 23 decembrie 2021, presa făcea publică solicitarea a 12 cercetători din cadrul IICCMER ca premierul Nicolae Ciucă să o demită pe președinta executivă, acuzând-o de comportament abuziv, de umilirea angajaților și a urmașilor foștilor deținuți politici (aici). Plângerile au sosit și din afara Institutului. Paradoxal, cea mai bună recunoaștere a legitimității lor a venit de la limbajul plin de invective și de calomnii folosit de Alexandra Toader în replicile ei.
Propunerea adresată Primului Ministru
În urma diferitelor contestații și a verificărilor, dnei Toader i s-a cerut să-și depună demisia, ceea ce s-a întâmplat pe 17 ianuarie a.c. După ce primul ministru Nicolae Ciucă a semnat eliberarea ei din funcție, un număr de personalități s-au mobilizat pentru a susține numirea în fruntea IICCMER a lui Andrei Ursu. Lista semnatarilor acestei propuneri cuprinde numele unor foști disidenți (Mircea Dinescu, Radu Filipescu), ale unor personalități ale Exilului (Emil Hurezeanu, Dinu Zamfirescu), academicieni (Florica Dimitrescu, Răzvan Theodorescu, Adrian Miroiu), personalități universitare (Mihaela Miroiu, Stefano Bottoni, Carol Iancu), vice-președintele IICCMER (Adrian Niculescu). Aș numi lista „remarcabilă”, căci rar am văzut solidaritatea unor personalități aparținând unor categorii atât de diferite.[i] În explicația lor, semnatarii s-au referit la statutul lui Andrei Ursu de militant al drepturilor omului, la contribuția sa esențială în stabilirea adevărului despre Revoluția din Decembrie 1989 și în dezvăluirea crimelor regimului comunist din România.
De ce Andrei Ursu
Andrei Ursu a început să devină o persoană publică ca fiu al lui Gheorghe Ursu, inginerul-poet torturat şi ucis de autoritățile comuniste. Din 1990 până astăzi el face naveta între Statele Unite și România pentru a face dreptate tatălui său. Andrei Ursu a inițiat acțiunile de recuperare a dosarului de Securitate al lui Gheorghe Ursu, a deschis procese împotriva foștilor agenți ai regimului pe care investigațiile îi arătau vinovați, a făcut 17 zile de grevă pentru redeschiderea proceselor pe care procuratura le oprise. Eforturile lui Andrei Ursu care păreau să aibă o dimensiune strict personală au ajuns să hrănească cu timpul interesul public. El a reușit să readucă în fața instanțelor infracţiuni contra păcii şi omenirii de pe vremea regimului comunist clasate anterior cu motivul prescripţiei și al neretroactivităţii. Cercetările sale în Arhiva CNSAS au documentat cu minuție aspecte insuficient explorate, precum utilizarea acuzațiilor de drept comun pentru acoperirea de către Securitate a represiunii politice. El a fost locomotiva care a dus la elaborarea și la apariția volumului Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (i s-au alăturat Roland O. Thomasson și Mădălin Hodor), cea mai importantă scriere pe tema Revoluției din decembrie care a redat, în sfârșit, după trei decenii. demnitatea actului eroic din iarna acelui an sângeros.
În Laudatio care a însoțit premiul acordat lui de Noua Reviste a Drepturilor Omului în anul 2017, autorii scriau: „Reușitele lui Andrei au fost posibile datorită extraordinarei lui dăruiri, prin tăria voinței, prin exercițiul consecvent al minții sale lucide” (aici). Pentru o instituție precum IICCMER, nu atât titlurile academice și funcțiile dau măsura capacităților unui om de a avea o viziune asupra dreptății istorice, bazată pe o investigație competentă, neînregimentată partinic. Timpul a dovedit că atributele de personalitate ale lui Andrei Ursu sunt însoțite de puterea de organizare a unei cercetări menite să devină o politică publică. Am numit astfel ce este necesar pentru renașterea IICCMER, ajuns o cenușăreasă a eticii memoriei în România, precum a rămas politica memoriei comuniste însăși.
[i] Lista semnatarilor până la data de 22 ianuarie 2022: Vartan Arakelian, Stefano Bottoni, Remus Cernea, Florica Dimitrescu, Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Theodor Georgescu, Emil Hurezeanu, Armand Goșu, Carol Iancu, Catalin Manea, Adrian Miroiu, Mihaela Miroiu, Adrian Niculescu, Cristian Pîrvulescu, Sorin Șipoș, Andrei Țăranu, Razvan Theodorescu, Cristian Vasile, Dinu Zamfirescu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Poate cindva se va reuși un proces împotriva Departamentul Securității Statului.
După modelul procesului de la Nuremberg împotriva GESTAPO.
Cu aceiași sentința.
Aparat CRIMINAL de poliție secreta și eliminare fizica a „dușmanilor partidului”.
Slabe speranțe.
Prea multi criminali și călăi reciclați , avansați , decorați. Copii lor care deja ocupa funcții în stat, au grija să nu se afle adevărul despre părinții lor cu mâinile îmbibate de sânge nevinovat.
Susțin cu tărie propunerea, solicit să fiu trecut pe lista semnatarilor.
„Autoare a unei singure cărți, care rezuma teza ei de doctorat privind cultul personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ea se bucură de performanța de a avea cele mai mici valori posibile ale indicatorilor academici.”
Îngăduiți-mi, vă rog, câteva gânduri legate de text…
Oare domnul Andrei Ursu are indicatori academici mai buni? Sau, principala sa calitate și singura care îl recomandă pentru importanta funcție este că tatăl domniei-sale a fost ucis de Securitate?
…A și semnăturile domnului Dinescu, apropiat de cei care i-au permis să fie revoluționar alături de domnii Bărlădeanu și Brucan, ori a domnului Răzvan Theodorescu, fost manipulator-șef la TVR și apropiat al grupului securisto-comunist care a capturat statul român în 1990.
Dincolo de lipsa calităților care să-l recomande pe domnul A Ursu pentru această funcție, unde ar fi necesar un istoric reputat, cu o activitate și onestitate dincolo de orice dubiu, domnia-sa are poziții cu totul surprinzătoare cu privire la evenimentele din 1989, în care vede Securitatea (și nici aceea în integralitate) drept singurul factor de represiune.
Îndrăznesc să sper că nu se încearcă încă un demers manipulatoriu prin numirea respectivului domn în funcția de președinte executiv al IICCMER, spre compromiterea definitivă a instituției.
Cred ca in timp ar putea deveni problematica, sub raport etic, prezenta dlui Ursu jr. la conducerea acestui institut, pozitie care impune cu necesitate obiectivitate absoluta, neutralitate completa politica, neimplicare emotionala si motivationala (prin relatia istorica tata-fiu), discernamant complet si capacitate de decizie sine ira et studio. Concret, dl. Ursu jr. ar putea fi suspectat continuu de partinire in procesul complex de coordonare a unei institutii publice, finantate din taxele si impozitele contribuabililor, din cauza pozitiilor public exprimate in timp, pozitii extrem de critice, puternic emotionale, la adresa DSS, a regimului anterior, a unor organizatii poitice actuale si persoane publice etc.,. Chiar daca ar fi vorba de o structura institutionala privata, aspectele etice si procedurale in acest context ar ramane discutabile.
Cam nasol sa te sustina Dinescu,Parvulescu,Theodorescu sau Zamfirescu alaturi de altii.E un pic de marmelada.
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 demonteaza și acuzația că generalul Militaru fost agent al URSS. In general este disculpata conducerea armatei. Interesant.
Mulțumesc pentru aceasta știre exceptionala! E o raza de lumina.
Rusine celor care au indraznit sa puna pe A Toader in fruntea acestei institutii!
Vă rog mult să-mi iertați îndrăzneala, domnule Andreescu. Am o stimă deosebită față de inteligența, onestitatea și caracterul dumneavoastră. Dar am câteva obiecții (patru) între numele din lista susținătorilor domnului Andrei Ursu. Și nu mă refer la pregătirea profesională a acestora ci la probitatea lor morală.
Mircea Dinescu
Emil Hurezeanu
Adrian Niculescu
Răzvan Theodorescu.
Din nefericire ne lipsesc caracterele.
În 1995, cineva promitea 15.000 de specialiști. I-a văzut cineva? Eu niciodată nu am crezut-o. V-am și spus-o atunci, în primavara 1995, la dialogul avut de CDR din orășelul meu de provincie.
Din păcate vorbele lui Neculai Constantin Munteanu, cu care-și încheia „Actualitatea românească” au rămas în eter. Azi, la 32 ani de la sacrificiu martirilor din Timișoara, București, Cluj, Sibiu tot hahalerele se zbenguie vesele pe la așa-zisele televiziuni, umflate de bunăstare, vobindu-ne peltic o limbă, nu de lemn, ci o limbă de beton. Și câte vise ne făcuserăm noi, credulii.
Cu tot respectul pentru fiul disidentului Gheorghe Ursu si toata pretuirea pentru fizicianul Andreescu, nu pricep care ar trebui sa fie politica de cadre a statului roman, mai ales in chestiunea atit de delicata a CNSAS? Duducii Toader i se reproseaza slaba performanta academica si numirea pe criterii emotional-subiective de catre proptelele iohanniste Muraru et comp. Dl Andrei Ursu, inginer de software, ce credentiale academice detine si nu am aflat noi inca? Iar propunerea sa in functia de presedinte CNSAS este sustinuta tot de argumente moral-subiective, nicidecum stiintifice sau manageriale. Chiar nu se afla un cetatean roman sub 50 de ani care sa fi studiat istoria contemporana si managementul arhivelor, cu doctorat, cu toate patalamalele, care sa fie numit in pozitia cheie?
Dl Andrei Ursu are o forma de competenta care lipseste multora cu patalama.
,,Chiar nu se afla un cetatean roman sub 50 de ani care sa fi studiat istoria contemporana si managementul arhivelor,”,
Ce ziceti de cineva care a trait istoria contemporana?
Cit despre arhive, institutul necesita oricum o paleta de competente pe care un director nu e realist si necesar sa le aiba.
Oricum, e unul din rarele cazuri cind unui dizident adevarat i se da credit si iara, prima reactie e sa ne ingrijoram. Poate i se poate da sansa.
” e unul din rarele cazuri cind unui dizident adevarat i se da credit…”
Dizidentul adevărat a fost tatăl domnului adus în discuție de autorul articolului. Și tot autorul articolului invocă unele competențe academice necesare pentru ocuparea postului, pe care domnul A Ursu nu le are.
Are, în schimb, o poziție discutabilă față de evenimentele din 1989, exprimată în articole și declarații publice. Spun discutabilă, deoarece se află în contradicție (cel puțin parțial) cu datele istorice (certe, verificate prin probe indubitabile) și mărturiile participanților la evenimente.
@Monica Loteanu: „președinte CNSAS”?! Nu, doamna, aici e vorba de IICCMER! Ați încurcat instituțiile. Altfel, întrebarea dvs. din finalul comentariului este perfect justificată. Nu o apar pe Alexandra Toader, dar Andrei Ursu nu are nimic în comun cu domeniul, în afara unui accident biografic (de când, oare, asta tine loc de calificare profesionala?) și a faptului că este… navetist americano-român. There’s the rub!
Câteva comentarii la articol, de bună credință și cu sens, mă obligă la adăugiri. Reacționând pe forum, d-na Monica Lotreanu cerea să vadă în fruntea Institutului de Investigare a Crimelor Comuniste și Memoria Exilului Românesc un specialist în istoria contemporană și în managementul arhivelor, „cu doctorat, cu toate patalamalele”. Constantin aștepta „un istoric reputat, cu o activitate și onestitate dincolo de orice dubiu, fără poziții „cu totul surprinzătoare cu privire la evenimentele din 1989”. Etc.
Scopurile definite prin Hotărârea de guvern din 2019, de înființarea a IICCMER prin comasarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc erau (a) să investigheze şi să identifice crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii, și (b) să desfășoare activități privitoare la exilul românesc din perioada 1940 – 1989.
Cine s-ar situa, cel mai bine, în raport cu astfel de ținte definite prin HG? Să fie un procuror, calificat în identificarea crimelor? Să fie un absolvent de drept specializat în încălcările drepturilor omului? Să fie un istoric care să fi excelat în investigarea mecanismelor de represiune ale comunismului? Sau un istoric în măsură să adune din arhive dovezile împotriva responsabililor pentru atrocități? Poate un manager care să știe ansambleze experți diferiție pentru a crea o instituție funcțională? Obiectivele IICCMER nu dau un răspuns.
Cine și cum a condus IICCMER
Punctul de plecare al IICCMER nu este anul 2019, ci anul 2005, când Marius Oprea, istoric, l-a convins la premierul Călin-Popescu Tăriceanu să înființeze Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Oprea, cu o teză de doctorat privind „Rolul și evoluția Securității”, autor al unor cărți fundamentale privitoare la instituția de represiune a construit programele esențiale ale instituției: activitatea de identificare a victimelor represiunii, pierdute în gropi comune sau înhumate pe ascuns; cooperarea cu Parchetul, instituția cu competențe în urmărirea criminalilor (circa 300 de sesizări penale); promovarea memoriei victimelor (elaborarea de materiale, concursuri, expoziții, programe de master) – vezi și aici. Înainte de a fi dat afară, Marius Oprea inițiase și un proiect de lege privitor la reducerea pensiilor foștilor securiști la pensia lor ocupațională.
Această perioadă fastă a luat sfârșit în 2010, când în fruntea IICCR a venit Vladimir Tismăneanu. Filozof și cercetător în științe politice, cu cărți care au intrat în bibliografia de limbă engleză, profesor „cu cele mai multe patalamale” (ca să o invoc pe dna Lotreanu), Tismăneanu a transformat Institutul într-o organizație de ținut conferințe și de cercetări platonice. În aceeași perioadă, poziția de director științific al IICCR a fost preluată de Mihai Neamțu, un caraghios și ca teolog (cu doctorat la Londra), și ca om politic.
Între 2012 și 2014, la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului a venit Andrei Muraru. Istoric, cu experiență instituțională, a deschis acțiunile împotriva unor foști șefi de închisori comuniste acuzați pentru crime împotriva umanității: Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior. A inițiat un proiect de construcție a unei politici a memoriei privind trecutul comunist, oprit în 2014 de către teologul homofob, cu legături oculte, universitar cu doctorat și studii post-doctorale în străinătate, Radu Preda. Până în 14 ianuarie 2020, când a fost înlocuit, Preda a deturnat activitatea Institutului transformat într-o feudă pentru care este cercetat astăzi de DNA.
Plecarea lui Radu Preda din fruntea ICCMER ar putea fi considerată o cădere „din lac în puț” – un lac, totuși, cu nivelul Mării Moarte.
Andrei Ursu
Nu există facultăți și nici doctorate în domeniul IICCMER, adică, al „dreptății în postcomunism”. Dintre atributele unui om care permit funcționarea unui astfel de institut, primul este devotamentul pentru „cauză”. Mai are nevoie de o minte care să funcționeze, pe lungă durată, logică și lucidă.
I-am cunoscut, direct, pe toți foștii conducători ai IICCR (IICCMER) și am putut urmări cum au acționat și ce au spus. Însă mai mult decât în cazul oricărui altuia, am fost martorul la ceea ce a făcut Andrei Ursu în cei 32 de ani de când vine repetat în România. Eforturile lui (în afara profesiei: este un IT-ist de succes, care a condus echipe de cercetare în domeniul lui) au avut dimensiunea unui institut care se ocupă de cercetarea arhivelor, de identificarea criminalilor, de probarea încălcării drepturilor omului, de sesizarea organelor în drept și de pledoaria în fața lor. Andrei Ursu a fost obligat de situație să-și însușească toate aceste competențe de natura unei politici a memoriei și a avut un succes aproape de nesperat. Pe forum apare de câteva ori susținerea că „Andrei Ursu nu are nimic în comun cu domeniul”. Este susținerea unor autori „care nu au nimic comun” cu subiectul asupra căruia își dau cu părerea.
Vă mulțumesc, domnule Gabriel Andreescu. Atât pentru articol, cât mai cu seamă pentru deslușirile din comentariu. Deslușiri care nu ar fi fost necesare, dacă nu era vorba de români și de România. Dar, cum este vorba de români și de România, deslușirile sunt, iată, necesare și binevenite!
Stimate d-nule Andreescu. Vă rog lăsați-o ceva mai încet cu astfel de „propuneri” fanteziste și ieșite complet din tiparele normalului. Cred că a fost îndeajuns cu experimentul Muraru-Toader, care a împins instituția într-o mlaștină a disperării. Dacă factorul politic nu va decide în aceeași cheie, probabil se va găsi un om onest, de meserie, care să fie pus conducător la IICCMER. Și sunt mulți, credeți-mă. Chiar și în interior este o persoană mai mult decât capabilă ca să poată reînvia acest cadavru instituțional, adus în această stare de incapabila și imatura doamnă Toader. Lăsați-l în pace pe d-nul Ursu să-și dezvolte aptitudinile pe alte terenuri de joacă.Totodată, v-aș mai ruga să-i tansmiteți inutilului și profitorului domn Niculescu să-și vadă înainte de toate lungul nasului. Interesul dânsului, reflectat în toată această poveste, este doar să-și salveze și să-și perpetueze o sinecură, care constă într-un al doilea venit salarial pe care îl ia, complet pe degeaba, de la IICCMER.