marți, octombrie 20, 2020

Coşmarul lui John Stuart Mill

Se făcea că pe toate monedele era efigia sa şi deviza „Cumpăraţi şi veţi fi Liberi !” În obscurele ţări ale estului la înmormântări catafalcurile opreau în intersecţii şi se aruncau pumni cu bani în jur. Nimeni nu mai era sărac, dar se păstrase obiceiul ca oamenii să-i culeagă îmbrâncindu-se: “Iar au venit ăştia cu Libertatea !”. Apoi îi aruncau banii pe mormane de gunoi, conform tradiţiei. Câinii vagabonzi lingeau monedele care intraseră în contact cu resturi alimentare.

Tot ce nu era liberal devenise iliberal şi de nefrecventat. Câte un platon de cauciuc moale aşezat ici colo primea şuturi compensatorii de la oricine simţea nevoia, aşa cum ai bea din ţâşnitori. În jurul parlamentelor şi guvernelor zilnic mărşăluiau circular mii de oameni purtând panouri uriaşe cu chipul său şi bannere: „Victoria Libertăţii este Absolută”, „Moarte Iliberalismului !”, „Planeta a învins !” “Aici e ţara Libertăţii”, „Evul Mediu a Trecut: URA !”. Meciurile de fotbal începeau prin lege cu un exerciţiu de cartonaşe refăcând chipul său la scări monumentale pe întreg stadionul în trei culori ale steagului fiecărei ţări, apoi în culoarea Globală, un albastru cu picăţele alb şi norişori. Pe orice întrerupător electric scria „Libertate: Push for light !”. Pe faţa interioară a capacelor din toalete scria opus: „Push for the death of illiberalism !”. O ramură specială din death studies începuse să studieze academic aceste fenomene, cine şi de ce apăsa sau nu mai apăsa.

Statul împărţise slujitorii săi în apărători şi duşmani ai libertăţii, în buni şi răi, în luminaţi şi întunecaţi. Statul domina toată mass-media şi lansa meme incitatoare pe forumurile de socializare: Gândiţi, exprimaţi-vă liber ! Voi sunteţi cei mai importanţi ! Universitatea “Was heisst Denken” primea finanţare specială, cu condiţia ca acolo să se gândească necontenit. Cursurile erau live pentru toţi cetăţenii. Pentru că lucrurile intraseră deja în rutină de generaţii exista un software specializat programa tendinţele mediatice cu elemente aleatoare de lebede negre şi albe, astfel încât să corespundă unei eventuale realităţi menite să ţină mintea ocupată.

Libertatea se transformase dintr-un proces viu într-un idol mort, dintr-o trăsătură a persoanelor aflate în interacţiune într-un capital posedat, un asset. Libertatea se vindea şi se premia, nu se mai exercita. Elita libertăţii privea de sus populaţia de pe afişe enorme, pentru ca toţi oamenii să tânjească după libertate şi să cumpere. Toate dialogurile trebuiau să mimeze gândirea critică, dar finalmente să se ajungă la un acord. Divergenţa de opinii era însuşi răul. Calea de mijloc trebuia păstrată static, asemenea unui adevăr imuabil, ca să nu iasă nimeni din ea, fiind îngustă. Dramatismul vieţii dispăruse, dar pentru calitatea ei conform standardelor dezvoltării libere acum era mimat prin lege. Nimeni nu avea dreptul să trăiască prost, să fie idiot, să eşueze, sau să nu se mântuiască.

John Stuart Mill suferea şi se zbătea în somn. Printr-un mecanism de apărare a eului un travelling hitchcockian îl purtă pe culoarele clădirii, ieşi pe fereastră printre gratii, se îndreptă spre zidurile înconjurătoare drapate cu sârmă ghimpată şi şanţuri pe trei rânduri umplute cu şerpi şi crocodili, ca să nu imigreze nimeni ilegal în Fericire, şi se opri pe balconul unei clădiri din apropiere.

Privind în urmă se vedea clar pe poartă denumirea instituţiei din care plecase: Balamucul Iadul Fericit – BIF. Se aşeză pe fotoliul său la măsuţa obişnuită pentru cafeaua matinală, lângă care se aflau newspaper-ul proaspăt sosit şi o mică Evanghelie.

Nebunia era la numai un pas, dar totuşi era afară. Din apropiere se auzea uruit de tancuri şi un cântec ritmat, de cazacioc.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Spre deosebire de ordinea autoritara (/iliberala), clasa politica a democratiilor moderne nu duce lipsa diferentelor de opinii (diferente de opinii avem destule, slava domnului – in special aici in UE unde inca mai domenste pluralismul politic). Asadar, divergenta opiniilor nu este problema, ci degradarea tonului in discursul politc in combinatie cu abandonarea tolerantei si a „regulillor jocului” guvernat de bunul simt (mai jos doar doua exemple).

    https://www.reuters.com/article/us-usa-trump-romney/trump-slams-romney-as-pompous-ass-for-critique-of-ukraine-call-idUSKCN1WK0EA
    https://www.youtube.com/watch?v=9rzhSof3qso

    Pana una alta, liderii politici si elitele sunt punctele de reper ale societatii, iar daca ei incep sa injure ca la usa cortului si sa semene ura si intoleranta in societate… este evident ca ramane doar o intrebare de timp pana lumea incepe sa-si imparta capete in gura pe strada. In concluzie, regulile jocului (respectarea bunului simt, a argumentului rational, a statului de drept si a presei libere) trebuie prezervate. Altfel, castiga cine imparte mai multe capete in gura (nesimtitii, capcaunii si impostorii) victoria nazistilor in Reichstag in prima jumatate a secolului trecut este cel mai bun exemplu in acest sens. Vina este totusi a electoratului care se uita in gura capcaunilor, a nesimtitlor si a oportunistilor de la coltul strazii – cum spunea si dl Naumescu in una din postarile sale: oamenilor li s-a urcat binele la cap! Asta-i baiul!

  2. O distopie așa cum te-ai aștepta de la cineva trăit cel puțin 70 de ani într-una din marile noastre democrații occidentale.

    Semn că nu-i nevoie să mănânci tot tortul că sa-ntelegi ce gust are.

Lasă un răspuns la Rasvan Lalu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Ușurel cu autostrada americană pe scări

Săptămâna trecută, presa românească formală și informală ne-a umplut de “Breaking News” despre un Proiect de infrastructură uriaș: Americanii vor construi o cale ferată și...

Cu tancul în lanul imposturii educaționale

Nu am vorbit despre partea educațională a cazului Baranga până nu mi-am luat cele mai bune informații pe care cineva, cu excepția...

Lumea se schimba : let’s be smart

Un post de televiziune mi-a cerut părerea in legătura cu intenția autorităților de a conecta toata populația României la conductele de gaz...

Pelerinaje și epidemii

Haridwar, localitate aflată în nordul Indiei, pe malul Gangelui, este centrul celui mai mare eveniment religios din această...

Laurențiu Baranga, un Günter Guillaume de Dâmbovița

Să fim onești și să admitem că dl. Laurențiu Baranga nu este nici primul, nici ultimul individ care își construiește o miraculoasă...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.