duminică, mai 22, 2022

Cosmarul

Vreau să vă povestesc ce-am visat de câteva zile-ncoace.

Se făcea că mă nimeream la dezbaterea publică de la Ministerul Justiției pe tema graţierii, a amnistiei şi a dezincriminării abuzului în serviciu.

Sala era arhiplină şi toţi voiau să afle dacă vreun politician va beneficia de prevederile ordonanțelor grațierii și de modificare a Codului penal.

Era acolo şi domnul ministru Florin Iordache. Justiţiar nerabătut, domina prin prezenţa-I impunătoare întreaga asistenţă.

Toate privirile erau aţintite asupra lui. Ale câtorva domnişoare, chiar în extaz.

Şi tot aţintite asupra domniei sale au rămas când l-a întrebat primul cetăţean dacă ordonanţele îi vor scăpa de pârnaie pe politicieni.

Stăpân pe sine, domnul ministru a răspuns scurt şi la obiect: “Nu”.

L-a întrebat al doilea cetăţean. Invariabil, domnul ministru a dat acelaşi răspuns: “Nu”.

Au urmat al treilea cetăţean, al cincilea, al zecelea… Toţi primeau de pe chipul imperturbabil al ministrului acelaşi şi acelaşi răspuns: “Nu”.

Al unşpelea a ridicat miza: “Domnule ministru, dacă dvs spuneţi că niciun politician şi niciun nemernic care a nenorocit ţara nu va fi eliberat şi, totuşi, se va întâmpla asta, noi, cei care v-am întrebat şi ne-aţi spus că nu se va întâmpla aşa ceva, putem să vă tragem şuturi în fund că ne-aţi minţit?”

“Da”, a zis domnul ministru Iordache.

Al doişpelea a continuat această idee: “Domnule ministru, dacă totuşi se va întâmpla aşa ceva, putem să vă luăm la şuturi toţi cei 90.000 de români care am ieşit duminică seara în stradă să protestăm împotriva acestor ordonanţe?”

“Da”, a zis, fără să clipească, ministrul Iordache.

Al optsprezecelea cetăţean l-a rugat să se gândească bine: “Domnule ministru, vă rog, sunteţi sigur, absolut sigur,  că nu ne minţiţi?”.

“Da”, a zis ministrul Iordache.

Al douăzecilea cetăţean l-a rugat, de asemenea, să cumpănească atent cuvintele: “Domnule ministru, bănuiesc că înţelegeţi ce înseamnă ca 90.000 de români să-şi îndese şpiţul în fundul dvs. Nu e de ici de colo. Sigur nu ne minţiţi?”

“Da”, a răspuns instant ministrul Iordache.

Al patruzecilea cetăţean a întrebat şi el: “Domnule ministru, dacă se va dovedi că ne-aţi minţit, putem să vă luăm la palme toţi românii care se vor fi simţit umiliţi de nonşalanţa cu care v-aţi bătut joc de noi, luându-ne de proşti?”

“Da”, a zis ministrul Iordache şi, după ce a răspuns identic următorilor nouăzeci de inşi care au formulat, sub o formă sau alta, aceeaşi întrebare, a pus capăt sesiunii. “Acum, a adăugat domnia sa, am finalizat dezbaterea publică care am avut-o. După cum vedeţi, în cursul zilei de astăzi, toţi cei care au dorit să participe i-am primit. Vom ţine cont de observaţiile pe care s-au facut astăzi. Avem, de asemenea, şi propunerea pe care chiar colegii noştri de la PNL l-au făcut.

Acela a fost momentul în care m-am trezit din vis. Cât se poate de binedispus, fiind încredinţat că am a face cu un vis premonitoriu. Şi atâţia oameni, îmi ziceam cu năduf, ieşiseră în stradă… degeaba, când însuşi ministrul Justiţiei, Florin Iordache, dăduse garanţii ferme că penalii notorii ai României, mai ales ăia din politică, vor rămâne la bulău.

Toată ziua am fost flu-flu.

Spre mândria mea, am băgat de seamă că domnul Iordache avea multe înzestrări trebuincioase unui ministru: purtare aleasă, voce pătrunzătoare (graţia cu care repeta “Da” şi “Nu” purtau amprenta unui tenor de înaltă clasă), agerime de minte, elocvenţă şi, eram convins, o bună memorie. Nu avea cum să uite ce promisese.

Un politician autentic. Tânăra generaţie avea de învăţat de la un asemenea om de stat pe care îl puteai aşeza, fără probleme, alături de marii săi antecesori: Brătianu, Maiorescu sau Petre P. Carp.

Pleiada marilor miniştri de odinioară, gândeam după visul acesta întremător, îşi găsise un continuator nobil în persoana domnului Iordache. Inginer mecanic la început, şi nu oriunde, ci la Fabrica de Vagoane Caracal, studiase apoi dreptul în cetatea Băniei şi, chiar dacă nu îşi desăvârşise studiile la Sorbona, îşi dăduse, totuşi, doctoratul la Chişinău. Adică tot în străinătate.

Gurile rele ziceau că ar fi plagiat. Serios?

Nu credeam o iotă. Vorbe de clacă ale soroşenilor. Invidie multă. Gălăgie de tinichea.

Cu aceste gânduri în minte, a sosit noaptea.

Şi aici încep problemele mele, căci, de cum am pus geană peste geană, totul a luat-o pe arătură..

Când intram în vis, vedeam numai români tăbăcind fundul lui Iordache. Sau luându-l la palme.

“Domnule ministru, răcneau ei în timp ce, cu nişte pălmoaie imense, îi mutau scârbiţi mutra de la stânga la dreapta şi viceversa, v-am întrebat de o sută de ori: ordonanţele astea sunt sau nu cu dedicaţie pentru politicienii penali? V-am întrebat sau nu? V-am întrebat. Şi dvs ce ziceaţi? Că nu sunt. Ia luaţi de-aici, vă rog !”

Palme şi şuturi, palme şi şuturi.

După cincisprezece minute, m-am trezit ud leoarcă. Am făcut un duş şi m-am băgat la loc în pat. Dar când am închis ochii, scena a revenit. Mai cumplită.

Între timp, se făcuse o coadă imensă, ca la alegerile din 2014, când românii aflaţi în Diaspora stăteau şiruri-şiruri să voteze la ambasade. Numai că acum stăteau pentru a-i cârpi o pereche de palme ministrului Iordache. Sau pentru a-i îndesa un şut în fund.

Veniseră cu mic cu mare, părinţi şi copii, mămăiţe şi nepoţi, ba chiar şi câinii plătiţi de Soroş erau acolo.

Şi toţi treceau prin dreptul ministrului şi mi ţi-l aranjau ba cu un pălmoacă, ba cu un şpiţ în dos.

Nu am rezistat mai mult de cinci minute şi m-am trezit iar. Şi treaz am stat apoi, îngrozit, toată noaptea.

Însă noaptea viitoare, visul a căpătat şi mai multă ferocitate.

Se făcea că liniile aeriene erau pline non-stop de curse către România. Toţi românii care munceau în afară, deşi abia fuseseră în România de sărbători, se întorceau acum iar în ţară. De ce? În visul meu fără noimă, acest motiv avea o limpezime de cristal: pentru a-i cârpi o palmă ministrului şi a-l lua la şuturi.

Români din Noua Zeelandă, din SUA, din Franţa, Irlanda, Italia, Germania, din Australia, din Groenlanda şî Norvegia, din Alaska şi Congo şi Uganda, ba chiar şi de pe lumea cealaltă se întorceau în ţară pentru a-i trage o sfântă pereche de pălmoace ministrului Iordache.

M-am trezit şi mai abătut. Nu mai înţelegeam nimic. Ce să fie, ce să fie? Nu am mâncat şi nu am băut aproape nimic. Eram abătut cât cuprinde.

Noaptea, însă, a fost şi mai uluitoare în vis, fiindcă absolut toţi cetăţenii lumii – din toate ţările, ba chiar şi apatrizii şi marţienii – depuseseră actele să devină cetăţeni români pentru, spuneau ei, plăcerea infinită de a-i trage nişte pălmoaie domnului Iordache.

Tonul îl dăduse însuşi Soroş, îl continuase Trump şi îl dusese la apogeu Kim Jong Un, care era dispus să renunţe la conflictul cu Coreea de Sud, numai să devină cetăţean român şi să-şi poată exercita dreptul de a-i dărui o o palmă celui care devenise omul zilei pe întreg pământul.

ISIS erau de părere că a arunca în aer oraşele decadente ale Occidentului e nimic pe lângă farmecul de a îndesa un şut domnului Iordache.

Leonardo di Caprio îşi scosese pe Okazii.ro statueta Oscar, spunând că renunţă la ea pentru a fi român. Măcar o zi.

Bill Gates, aşijderea, promitea că va muta Sillicon Valley în Ferentari, numai să i se acorde în regim de urgenţă calitatea de român, iar Bai Ki Moon a fost auzit la tribuna ONU recitând Mioriţa, deoarece spera că în felul acesta va deveni mai uşor cetăţean al României.

Punctele de intrare în vamă erau suprasolicitate, avioanele nu aveau unde să mai parcheze, maşinile care intrau în ţară erau atât de multe că staţionau în interiorul mall-urilor, la Starbucks, în raioanele de la Sephora sau la intrarea în cinematografe.

Toată lumea avea pe buze o singură întrebare: unde este domnul Iordache? Cum îl găsim?

Se făceau programări cu luni înainte, iar un loc în faţă la pălmuit se vindea mai scump decât un bilet la finala Champions League.

Însă deja devenise prea mult.

În noaptea următoare, când, din Omul Zilei, cei de la revista Time l-au declarat Omul Anului, punându-i fotografia pe coperta revistei – într-un colaj faimos, acela în care Batman îl pălmuieşte pe Robin, numai că, în locul lui Robin, se afla chipul distinsului ministru –  nu am mai rezistat acestui teribil vis.

M-am trezit.

Nu ştiu ce să fac, sunt în continuare la fel de terifiat, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, am această consolare: realitatea nu e ca în vis !

Altfel, aş fi luat-o razna rău de tot !!!

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

    • PS: O caracterizare sintetizată a loviturii de stat ar putea fi ”preluarea sau păstrarea puterii politice în afara cadrului legal și a regimului constituțional”, iar utilizarea termenului presupune și implicarea forțelor armate (statistic) sau a altor elite social-politice. Conform Wikipedia, de exemplu, este una din metodele posibile ale unei revoluții (tot la nivel general, indiferent de ‘direcția’ și tipul acesteia din urmă). Procedurile de schimbare a puterii politice prevăzute în constituție, de exemplu suspendarea președintelui sau alegerile anticipate, nu constituie lovitură de stat.

      Pe de altă parte, într-o utilizare poate la fel de laxă a termenului, și eu aș putea spune că prezenta problemă este o încercare a unei elite politico-economice cu nuanțe mafiote de a-și păstra puterea și oportunitățile de exploatare a statului în beneficiu propriu, prin modificarea în aplicare a cadrului legal și regimului constituțional. Iar respectiva elita a fost foarte frumos botezată ”Simbioza”, vezi articolul de mai jos.
      http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20588298-simbioza.htm

  1. Pana rămâne totul calm si fara incidente, este numai contraventie. Dacă se depăsesc niste „bariere” este curat tentativă de lovitura de stat. Trebuie avut mare grija deoarece nu este dezincriminata de ordonate.

  2. buna ziua,
    satira dvs nu e rea, dar e mult prea blândă comparativ cu nenorocirile internă si externă pe care le vor provoca deciziile luate aproape de miezul noptii de borfașii pesediști, CU NIMIC DEOSEBIȚI DE FANARIOȚI.
    Principial, pentru mine e clar că – mai ales in statele emergente, cum sunt multe pe glob, dar acum vorbesc de bazarul numit ”românica” – POLITICA NU MAI RASPUNDE NEVOILOR SOCIETĂȚII ; politicienii se trag din ce in ce mai mult din randul incompetenților profesional, dornici de parvenire , se trag unul pe altul in partide-găști de interese personale si se impun la varful puterii (parlamente, guverne, autorități, primării, etc) prin cumpărarea funcțiilor si promisiuni nerealizabile pe termen lung; odată funcția atinsă, scopul nu e decat unul – sa-si INDEPLINEASCĂ INTERESUL PERSONAL, prin achitarea datoriilor către cei care i-au ajutat cu bani si imbogațirea in 4 ani pentru toata viața lor si a neamurilor apropiate ! ATÂT !! FORMA DE ORGANIZARE A POLITICII, cu partide-găști-de hoți/șmeckeri, cu PARLAMENTE DE INCOMPETENȚI, adunări pe stadioane și baloane colorate, cu fasole și cârnați, pungi cu merinde, etc, totul ESTE O MASCARADĂ, O PAGUBĂ DE NIVEL NATIONAL;
    intrebări: de ce la finalul mandatului, parlamentarii, ministri, primarii si alti politruci d-ăștia nu dau socoteală populației pentru activitatea lor ? ce lasă în urma lor aceste javre nesățioase după putere – copii și nepoți care vor fi și mai rapace, ducând bazarul numit ”românica” în secolul fanarioților ?
    raspunsul îmi pare unul singur: SA IEȘIM CAT MAI MULȚI și DES, CU HUIDUIELI și cu PIETRE IN BUZUNAR , SĂ ALUNGĂM JAVRELE POLITRUCE !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihnea Rudoiu
A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), Micul Abelardy. Viaţa şi opera (Editura Cartea Românească, 2007) şi N-are momentan titlu (editura Curtea Veche, 2010). Recent, la editura Tracus Arte i-a apărut romanul Dear Darlin’. Namor

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro