joi, martie 28, 2024

VIDEO Cosmin Alexandru a discutat despre tiparele culturale ale romanilor si felul cum functioneaza ele in organizatii. Cat de mult conteaza a intelege cultura celuilalt? UPDATED

Deseori se intampla ca expatii care vin sa conduca firme in Romania sa declare, dupa o vreme, ca nu inteleg  nimic din felul de a actiona al romanilor angajati la acea firma. Nu inteleg cum actioneaza si cum reactioneaza la ceea ce ii inconjoara, cum isi formuleaza scopurile, cum colaboreaza cu ceilalti, in ce valori cred. Iar aceasta neintelegere vine dintr-o diferenta de cultura sau, mai bine zis, de tipar cultural. Fiecare comunitate, fiecare popor are tipare culturale specifice, caracterizate de un autor precum Geert Hofstede  ca fiind un fel de soft mental, o programare mentala profunda. Ne definim si actionam in organizatiile din care facem parte, aproape fara sa ne dam seama, prin cultura in care am crescut. Iar a intelege cultura (in sens antropologic) celuilalt devine din ce in ce mai mult aproape o chestiune de supravietuire.

Un exemplu: angajatii romani din firmele mai mari tind sa-si consume cea mai mare parte din energie “mancandu-se” intre ei. Un manager bun ar trebui sa inteleaga ca aceasta “mancatorie” pe care multi o detecteaza cu amaraciune si in diaspora romaneasca, provine dintr-un fel de hipercompetitivitate  – ca sa castig eu, cineva trebuie sa piarda –  una dintre caracteristicile importante ale angajatului roman. Solutia este introducerea unor mecanisme de colaborare.  O alta caracteristica a angajatului roman este neincrederea puternica in discursul sau in persoana care propune valori. Probabil, fiecare dintre noi poate determina tot felul de astfel de patternuri culturale la  colegii de munca din regiuni culturale diferite.

Oricine vrea obtina rezultate, orice fel de rezultate, impreuna cu alti oameni trebuie sa tina seama de aceste tipare culturale, crede Cosmin Alexandru, consultant in procese de transformare organizationala.

Discutia este prilejuita de lansarea de curand a cartii, aparuta la Editura Humanitas, Culturi si organizatii. Softul mental. Cooperarea interculturala si importanta ei pentru supravietuire de Geert Hofstede, Gert Jan Hofstede si Michael Minkov.  Cosmin Alexandru semneaza Cuvantul inainte la editia in romana a cartii.

“Mitul schimbarii ne anima pe cei mai multi dintre aceia care vre sa conducem sau sa influentam oameni. Romania, in particular, e de mai bine de doua decenii teatrul a numeroase intentii si eforturi de schimbare, care insa au produs in medie mai putina energie constructiva decat au consumat…

Neintelegerea profunda a softului mental a grupurilor de oameni asupra carora se aplica schimbarea face ca rezultatele ei sa fie sistematic neasteptate sau contrare. Simpla validitate a unui model de schimbare in alta parte nu spune nimic despre sansele lui de reusita intr-o cultura diferita.”

Din Cuvant inainte la editia in romana

________________________________________________

Puneti intrebari folosind formularul de comentarii. Cele mai interesante intrebari vor fi reluate intr-un interviu video cu Cosmin Alexandru.

Cine este Cosmin Alexandru


COMANDA CARTEA ACUM

_________________________________________________

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Pentru mine, o etapă importantă în procesul de schimbare e nevoia de schimbare. Am senzația de multe ori că în multe companii nu se simte o nevoie de schimbare, sau dacă se simte e puțin prioritară („merge și așa”).

    Să luăm ca exemplu Poșta Română – cum să faci ca oamenii să conștientizeze că multe practici, comune în comunicarea dintre angajații Poștei Române și clienții ei sunt greșite, și, mai ales, că e nevoie urgentă să se schimbe ceva?

    • Schimbarea nu se poate produce profund si sustenabil decat daca promotorii ei sunt la varful organizatiei. Presiunea poate veni de jos sau din exterior, dar schimbarea incepe doar de sus. Iar conducatorii sunt primii care au de schiimbat lucruri, de obicei, daca vor sa vada mai jos schimbari. N-am intalnit nicio organizatie care sa poata parcurge altfel un proces de schimbare incununat de succes.

      • Nu intotdeauna schimbarea vine de la manageri. Schimbarea poate sa vina si din alte directii decat de la cea asumata a fi ideala. Da, ideal este ca schimbarea sa fie provocata/dorita de manageri.

        Un exemplu de schimbare neprovocata la timp de manageri: cazul ENRON.
        Cat s-a mai vorbit la aceea vreme, este drept ca mai mult in USA, despre acest caz…

  2. Am colindat si lucrat in multe tari, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, si sunt pe deplin constient de importanta diferentelor culturale. Este adevarat ca noi, romanii, avem destule probleme de tipul enuntat in preambul, insa eu am observat si foarte multe calitati ale noastre in raport cu alte culturi: deschiderea, spiritul de observatie foarte acut, capacitatea de reactie foarte rapida, s.a. Exista studii serioase, pe care le putem consulta, despre aceste diferente culturale, mai ales referitoare la romani?

    PS Contributors, cred ca ar fi fost nevoie de o minima prezentare a domului Cosmin Alexandru.

    • Subscriu intrutotul perspectivei dumneavoastra. Avem, cultural vorbind, o serie de avantaje. Provocarea careia inca nu stim cum sa-i facem fata e cum sa le punem la treaba intr-un sens constructiv, colaborativ si durabil. Adica cum sa transformam o colectie de avantaje intr-un sistem profitabil si replicabil la scara societatii.
      Lucrarea lui Hofstede un studiu foarte bun de la care putem incepe sa ne intelegem in contextul cultural international.

      P.S.: http://wantedtransformation.ro/profiles/cosmin-alexandru/

      • Va multumesc pentru raspunsul incurajator: eu sunt un optimist incurabil. Voi incerca sa-mi procur cartea (nu locuiesc in Romania, dar vin frecvent). Va doresc succes!

  3. Cred ca ar mai bun un titlu de genul:
    „Despre lene, ingamfare si incultura la romani”.

    Fara suparare, doua decenii de trai pe banii imprumutati de la copiii nostri am ajuns sa credem si noi minciunile noastrea, cum ca muncim, suntem destepti, invatati samd.

    Un dobitoc sinistru, incult si incompetent, se lauda mai acum o sapatamana ca are „lucrari ISI” intr-un domeniu in care de fapt incompetnta sa este vadita. Ca si lenea sa dealtfel. Dau acest exemplu ca sa arat ca de fapt incompetnta si lenea au ajuns valori sociale, asta se cauta. Cineva ma intreba mai deunazi daca nu stiu o facultate unde sa ia diploma usor fara sa invete prea mult, ca are treaba….

    Cam asta e societatea cu „tipare”. Ce tipare, daca nu actionam rapid, alunecarea spre national-socialism e iminenta si dupa aia nu aveti decat sa va publicati cartile prin grija prietenilor ramasi „afara”….

    Cand am vazut titlul articolului m-a venit sa rad: „Tipar cultural”?!

    O forma de evadare din realitate este chiar alunecarea in teoretic si general. Suntem vai mama noastra din cauza lenei, cauzate si ea de o incultura in crestrere si ne batem capul cu „softul mental”…. un fel de cojtemplare a buricului contemporana.

    Mi-am propus sa fiu rau, vorba cuiva – ca o piatra in pantof – pentru ca numai asa mai ajung sa comunic ceva. Altfel, oamenii vor pune drept raspuns una dintre placile de patefon cu care „softul mental” a ajuns sa fie dotat in loc de ratiune.

    Un roman de pe aici de pe Contributors a ales sa candideze. Altul a ales sa se lupte cu o idee de regionalizare. Fiecare face ce poate. Ii apreciez pe oamenii aia.

    Eu cred ca e momentul sa fim mai putin analitici si sa actionam mai mult iar una dintre conditiile actiunii este de a evita pierderea timpului cu lucruri mult prea teoretice si sofisticate.

    • E foarte probabil sa ai dreptate, Dedalus. Problema e ca nu te ajuta la nimic. Esti intr-o situatie pe care o intalnim frecvent la magerii cu care lucram – profetia autoimplinita: cu cat crezi ca oamenii din jur sunt mai de rahat, cu atat ei vor deveni mai de rahat. Solutia nu e la ei, ci la tine – trebuie sa incepi sa-i vezi mai bine (in ambele sensuri ale expresiei). Cam din locul asta o sa ne vina, cand o sa ne vina, si solutia la scara sociala.
      Propunanadu-ti sa fii rau n-o sa comunici nimic in afara de rautate. Iar asta nu poate construi decat respingere, frustrare plus si mai multa rautate. O sa ai in continuare dreptate, dar n-o sa prea poti face nimic durabil cu ea. Cam in filmul asta jucam acum in spatiul public politic, cultural si mediatic.

      • Vreau sa spun ca daca vrei sa participi la avansul societatii romane, nu teoretizarea e calea, ci implicarea sociala directa, avand in vedere situatia grava in care ne aflam.

        Din acest motiv nu sunt de acord cu irosirea resurselor umane in teoretizari de acest gen. Avem putini oameni care au resursele necesaare pentru implicare si este regretabil ca raman in demersuri de bibioteca.

        Te intreb direct; ai de gand sa si faci ceva, sau doar sa tot analizezi cum sunt romanii?

        Asta am spus si, in loc sa raspunzi la aceasta idee, ai alunecat din nou in teoretic comentand de data asta rautatea mea…(reala sau nu…:-))

  4. nici eu nu inteleg nimic din cultura expatilor care vin la noi si vor sa ne schimbe pentru ca asa cred ei ca e mai bine. Sa ne ‘resofteze’ creierul, dupa cum spuneti.
    De fapt, cultura lor este doar cultura banului, pentru care sunt in stare sa-si vanda si mama. Din pacate cu aceeasi mentalitate ne-au ‘resoftat mental’ si pe noi in ultimii 20 de ani. Rezultatele se vad si vor fi si mai accentuate in viitor, sa fiti siguri de asta, si nu in sensul pozitiv.

    • De unde rezulta ca romanii erau fericiti in supa lor primordiala, iar tot raul a fost adus de expati si de presupusa lor „cultura a banului” la care faci referire.

      Nu, domnul meu, nu e vorba de cultura banului, ci de cultura economica. Daca faci o autostrada, autostrada aia trebuie sa-si scoata banii, ca altfel n-ai cu ce o intretine si n-ai cu ce bani construi altele. Dar romanul fericit in supa lui primordiala vrea autostrada ca sa circule toata lumea gratis si sa fie fericita. Ei, in lumea reala nu merge asa. Compania de autostrazi austriaca produce profit, de exemplu. Crezi ca in Romania, compania de autostrazi va fi capabila sa produca profit in timpul vietii tale? Eu as zice ca mai degraba nu.

      • Cineva (si nu un marxist, ba dimpotriva) observa, inca din 1981:

        „Esenţa capitalismului modern constă într-un interes aproape exclusiv pentru mijlocul de schimb, pentru bani, ceea ce înseamnă că unica realitate care subzistă în adevărata ideologie a capitalismului este cea a comerţului. (… ). Realitatea totalitară a comerţului se substituie oricărei alte realităţi: viaţă, om, pasiune, credinţă, speranţă, moarte, pentru a înşira aici numai câteva dintre cele mai sugestive forţe motrice din trecut. (…) Omul este fie comerciant, unul care ştie cum să-şi folosească viaţa, fie o entitate negociabilă, adică ceva care va deservi oricum scopurilor Comerţului, dar de care acest idol poate să se şi lipească.”

        Sau inca: „în această lume care respiră Comerţ prin toţi porii săi nu e loc de nimic altceva, decât cu riscul distrugerii psihice sau chiar fizice a persoanei.”

        Expatul vine impregnat de aceasta filozofie. Romanul inca opune o oarecare rezistenta.

  5. Buna ziua,

    1.Daca ar fi sa notam intoleranta romanului pe o scara de la 1 la 10, ce nota ati da?
    Ma refer la intoleranta fata de o cooperare intre cei asemeni lui la locul de munca( capra vecinului, of course!).Daca ati ales nota, explicati si de ce acea nota.
    2.Cat de mult influenteaza tiparul cultural romanesc o organizatie de tip „multinationala” la noi?Si cam care ar fi cauzele?

    Multumesc

    • 1. As nota nivelul de intoleranta undeva intre 7 si 8, deci mare. El vine nu doar dintr-o prejudecata colectivista, ci si dintr-o lipsa totala de exercitiu de cooperare cu indivizi care nu fac parte din cercul nostru proxim (familial sau de vecinatate).

      2. Foarte mult pentru ca instrumentele si metodele de management aplicate in majoritatea corporatiilor sunt de sorginte anglo-saxona, adica izvorate din culturi individualiste si cu evitare mica a incertitudinii. Aplicarea acestor metode intr-o cultura ca a noastra, colectivista si cu evitare mare a incertitudinii genereaza consecinte conflictuale si generatoare de confuzie de ambele parti: si de cea a managementului si de cea a angajatilor.

      • Multumesc pentru raspuns.

        @1- da , eu am de lucrat la aspectul asta. eu, spre exemplu, am inceput sa obosesc un pic in lupta cu fatalitatea care ma inconjoara(altii decat familie si vecini).cred ca am inceput obosit fiind…:))).si da, recunosc ca sunt intolerant si ma incadrez in ceea ce spuneti.incerc sa ma schimb,insa nu e usor.

        @2- eram curios asupra commentului dvs si am banuit bine, cred eu. am fugit intotdeauna de job la multinationale tocmai din cauza celor indicate de dvs.de multe ori am stat sa ma gandesc ca te dezumanizezi un pic atunci cand faci acelasi lucru zi de zi, si esti privit ca o rotita intr-un mecanism( de multinationala).

      • Hmm… poate ca este vb doar de o anumita imprecizie a termenilor pe care ii folosesti pentru raportarea culturala diferita la incertitudine, in cazul romanilor si al anglo-saxonilor. Eu as zice, din experienta mea, ca poate lucrul cel mai urmarit de managerii anglo-saxoni, fie ca este vb de business-uri, ONG-uri sau organizatii politice, este minimizarea incertitudinii si, in orice caz, atribuirea unei probabilitati ‘sigure’ :-) acelei incertitudini. Mai bine chiar, ar fi sa evidentiem nevoia de previzibilitate/predictibilitatate a culturilor organiztionale occidentale. Si asta pleaca, cred, dela efortul de planning ce odata finalizat, duce la asteptari rezonabile de aparitie a unor evenimente. Incalcarea acestei predictibilitati duce la frisoane pentru managerul/decidentul occidental.
        A se compara asa ceva cu lejeritatea/superficialitatea unor ‘asteptari’ deschise oricaror evenimente, ale corporatistului roman („ce e scris si pentru noi, bucurosi le-om duce…” vs. mult mai pragmaticul ‘shit happens’), ce pleaca dela absenta istorica a planificarii, a „proiectelor”. A se vedea si inadecvarea imprumutului in romana a termenului ‘a proiecta’ ce stim ca duce la ‘a concepe’, ‘a imagina’, cand nu de-a dreptul la ‘a desena (la planseta)’ in cultura noastra.
        Oarecum in afara mentiunii tale, hai sa ne amintim cu nostalgie de perplexitatea unei cunostinte comune care a trecut Atlanticul pentru a veni in Romania si a fi bombardata de romanii care eram, cu anunturi repetate: „We’ve got a problem!”. I-a luat si ne-a luat ceva timp, sa cadem de acord ca de fapt aveam „issues” si nu”problems”.:-)
        Si inca o chestie ‘culturala’: tot prin anii ’90 ai secolului trecut (cum suna…) am aflat de ‘sinergies’, le-am imbratisat patimas, si acum nu le mai dam drumul nici in ruptul capului („ruptul capului”, tipic romanesc, nu?).
        Impreuna cu ‘challenge’-urile, sinergiile ne rezolva toate problemele (sau, ma rog, issue-urile :-) )

  6. Va impartasesc o intamplare care poate arunca o lumina lamuritoare asupra felului de a fi al romanilor, net diferit de cel anglo-saxon. Lucram intr-un mediu multiculural, cu multi anglo=saxoni si romani. O expata nou-venita a avut un soc inca din prima zi pentru ca ne-a auzit comentand ceva mai zgomotos si toti deodata. A avut impresia ca ne certam urat, a ramas cu gura cascata si am inteles ca e speriata: „Doamne, unde am nimerit?” Am intrebat-o care e problema si ne-a spus ca nu asa se lucreaza in echipa si ca proiectele noastre sunt sortite esecului. ne-am uitat unii la altii uimiti si am zambit, apoi i-am spus: „Dar nu ne certam de fel. Asa vorbim noi, si colaboram foarte bine, ne apreciem reciproc, iar treaba merge foarte bine.” „Cum sa va intelegeti cand vorbiti toti deodata pe un ton ridicat si nimeni nu asculta pe nimeni.” Avea dreptate, dar aveam si noi. Adevarul este ca totusi treaba mergea bine. Dar avem alt fel de temperament.

  7. Cred ca ar fi foarte interesant de vazut din aceasta perspectiva felul in care se adapteaza functionarii romani in institutiile europene si in ce masura isi instaleaza mental valorile europene. In mod spontan, cred ca in momentul in care se intalnesc nemijlocit cu ele incep sa le respecte, pentru ca au incredere in ele.

    De ce oare populatia nu are incredere in discursul european?

    Nu stiu cat de corecta e observatia mea, dar pana si Becali parca are alt discurs cand e , sa spun asa, in apropierea unor instante europene.

    • Ati surprins un aspect foarte relevant. V-as propune, insa, si o alta perspectiva. Spuneti ca romanii, in momentul in care se intalnesc nemijlocit cu valorile europene incep sa le respecte, pentru ca au incredere in ele. Dar daca e invers? Daca incep sa le respecte pentru ca reprezinta un set de valori in interiorul caruia se simt respectati? Daca Becali e mai politicos acolo o data pentru ca acolo nu-l injura nimeni si a doua oara pentru ca acolo nimeni nu i-ar accepta injuraturile?

      • Asta se incadreaza la asertivitate si este cel mai bun exemplu de comportament corect: nu injuri pe nimeni, dar nici nu permiti nimanui sa te injure.

        Din pacate, cultura asta lipseste romanului mediu: suporta sa fie injurat de catre „cei mari” si ii injura la randul lui pe „cei mici”. Sau si pe „cei mari”, dar pe ascuns.

  8. 1. Sunt foarte curios in ce masura in Romania firmele de cercetare de piata au comenzi de studii de antropologie si etnografie. Tin minte ca acum vreo cativa ani, Reuters publicase un studiu etnografic, realizat la cererea sa, despre felul in care sunt citite stirile online in Asia, Europa si America. Practic fusesera urmarite obiceiurile de a citi, ora cu ora, de-a lungul a doua saptamani, ale mai multor tineri, reprezentativi. Si Gogle are departament de antropologie si etnografie pentru a determina functii de usability in diferite arii culturale. Exista pentru Romania firme care cer astfel de studii?

    2. Dvs cum determinati aceste „tipare” culturale intr-o firma din Romania. Cum ati ajuns la delimitarea unor astfel de tipare pentru romani. Ce metodologii se folosesc?

    • 1. Aici ar trebui sa raspunda firmele de cercetare.
      2. Noi, in Wanted Transformation, folosim metodologiile Human Synergistics, iar acum, odata cu aparitia lucrarii lui Hofstede in limba romana, le vom combina si cu analize pe dimensiunile lui culturale.

  9. M-am gandit de mai multe vreme, oare toata aceasta polarizare a societatii romanesti nu vine dintr-o ruptura a sistemelor de valori, un fel de disensiune a tiparelor culturale?

    Comunismul a incurajat un anume de fel de permisivitate, de comportament lipsit de raspundere – de infantilism, de colectivism si nepotism.
    Europa a adus cu sine un nou set de valori si nu le astepta nimeni. Progresele Romaniei au fost facute urmarind acest set de valori europene si ca atare, iesind din raza vizuala culturala a romanilor, nu sunt intelese de nimeni, cu atat mai putin sunt apreciate – ba, sunt privite ca un fel de regres.

    Azi imi spunea un nene, tu ce vrei, un om destept dar smecher care sa conduca sau un om prost si cinstit? Cu oarece umilinta i-am raspuns ca daca e vorba doar de aceasta alternativa, parca as vrea un om prost dar cinsit. Aici, discutia s-a incheiat.

    Cum vedeti adaptarea romanilor la setul de valori europene, in urmatorii ani? De unde ar trebui sa vina increderea?

    • Ati atins punctul cel mai sensibil dintre toate – increderea (in sine si in ceilalti). De aici pleaca tot restul. Dincolo de explicatiile istorice, pe care putem petrece mai mult timp decat avem aici, solutia de viitor cred ca poate veni doar odata cu generatiile care cresc intr-un mediu colaborativ predefinit, aproape obligatoriu. Tehnologia comunicatiilor are acest mare avantaj, ca pentru noi e si o tehnologie a comunicarii inspre colaborare cu oameni pe care nu ii cunoastem dar de increderea carora ne bucuram si in care trebuie sa avem incredere. Altfel nu ne putem atinge niciun fel de obiective.
      A doua solutie ar putea veni dintr-o refocalizare a metodelor de educatie dinspre studiul si acumularile individuale inspre cele colaborative. Adica ceea ce occidentul face de decenii bune.

  10. Lucrez de multi ani in strainatate. In firma mai sunt si alti romani, dar maxim unul pe departament. Uneori ne dam buna ziua, alteori ne ignoram. Atat.

    Anul trecut, intr-un departament vecin, au mai angajat o romanca intr-o echipa condusa tot de o romanca. Eu ma intelegeam bine cu amandoua, dar se pare ca intre ele intelegerea nu era la fel de buna. Pana la urma, romanca sefa de echipa nu s-a lasat pana nu a dat-o pe cealalta romanca afara.

    Desi n-am avut conflicte cu aceasta sefa de echipa, am avut intotdeauna senzatia ca se poarta amabil fiindca am o pozitie mai inalta ca a ei in alt departament si efectiv nu are ce sa-mi faca. Dar a fost doar intuitie, fara o baza concreta. Modul cum s-a purtat cu fata cea noua m-a socat profund. Parca era un fel de om cu romanii si alt fel de om cu strainii.

    Firma este foare multi-culti si fiecare nationalitate are cultura si idiosincraziile ei dar de obicei angajatii din aceeasi tara se ajuta intre ei si se simpatizeaza. O asemenea ura si rautate gratuita doar la noi am vazut.

    • Cazul pe care il descrieti probabil ca nu e singular dar e intersant mai degraba pentru care il ridicati automat la rang de generalitate. Faptul ca ajungeti de la „o colega a facut” la „doar noi suntem asa”, desi dumneavoastra spuneti ca nu sunteti asa, tine de softul cultural colectivist pe care il impartasim multi dintre noi, ca romani :). Suntem tentati (invatati) sa gandim in tipare si in comportamente de grup, chiar daca declarativ (cognitiv) ne disociem de ele.

      Un englez sau un american (culturi individualiste) ar fi mult mai rezervat in a proiecta in jurul lui comportamente care nu sunt ale lui.

      • Generalizarea va apartine in totalitate. Eu am spus ca nu am mai intalnit atata rautate in contextul unei alte culturi. Asa este. Nu am generalizat, am vorbit doar despre experienta mea. Care are, fireste, limite.

        Exista o mare diferenta intre „aceasta este experienta mea” si „acesta este adevarul universal”. Probabil nu destul de mare ca sa o observati.

        Un englez sau american nu ar cere cuiva sa-si ignore sau anuleze o experienta personala pentru ca difera de o medie generala, care exista sau nu.

        In concluzie, ati citit printre randuri ceva ce nu era acolo. Si asta face parte din softul nostru cultural :-)

      • Parerea mea este ca romanii au fost programati mental de catre comunism in sensul anihilarii individului in favoarea colectivitatii. Ori, individul nu poate aduce o contributie de valoare unei colectivitati daca nu-si cunoaste limitele personale. De aici frica, atitudinea pasiv-agresiva, si toate celelalte rautati.

        Inclin de asemenea sa cred ca programarea intr-un fel „nu a prins”. Am vazut culturile asiatice – chineze, vietnameze, cu un simt puternic al comunitatii care multor europeni li s-ar parea sufocant, dar ei sunt fericiti asa. Am vazut culturi de cooperare sanatoase si bazate pe respect cum au scandinavii. Si am vazut culturi cum sunt cele balcanice, unde membrii unei colectivitati nu stiu unde se termina ei si unde incep ceilalti, sau daca stiu, desconsidera acest lucru. In familie, iau decizii unii pentru altii incalcand grav libertatea celuilalt. La servici, nu inteleg care le sunt atributiile si se amesteca frecvent in munca altora daca jobul faciliteaza acest lucru. Pe de alta parte, se revolta impotriva acestei stari de lucru, ceea ce ii face diferiti de asiatici. Asa ca programarea a prins si n-a prins. Ca un soft cu virusi. Cum sa scapam de el? :-D

        Lipsa barierelor personale „no boundaries” este considerat un defect de caracter in Vest. Cum se poate considera insa in medii unde este o trasatura nationala?

        • „Parerea mea este ca romanii au fost programati mental de catre comunism in sensul anihilarii individului in favoarea colectivitatii”

          – daca fraza de mai sus ar fi adevarata, n-ar trebui sa ocolim (noi – recte colectivitatea) masinile parcate pana-n gard ale unora (recte ale unor individialitati luate aleatoriu), n-ar trebui sa imping 2-3 oameni spre a putea iesi dintr-un vagon de metrou, n-ar trebui sa le strig in ureche „Pardon!” spre a stationa pe partea dreapta a scarii rulante.

          Etc, etc, etc…

          Este o societate extrem de retarda, anxioasa social si semi-sedata (e plin metroul de melomani, jucatori pe telefoane mobile, cititori de carti precum si – prostii-prostilor, eu asa ii vad – cititorii de „Ring” – un ziar numai bun pentru indobitocirea unora care poseda germeni de viitori dobitoci, deci un ziar care gaseste un pat germinativ numai bun pentru a-i indobitoci). Sa-i mai adaug pe cretinii/cretinele care intind mana sa ia orice pliant le-ar oferi cineva? Toate obiceiurile astea nu-i contureaza in ochii mei decat ca fiind o turma numai buna de stapanit. De catre oricine – Guvern, politicieni, angajatori etc.

          O natie de ciugulitori de lucruri marunte – zero barat demnitate, zero barat orizonturi (mai) largi, zero barat vreo urma vaga de idee despre a se simti „European”.

          E un cerc „stramt si rece” in care traiesc oamenii astia si nici nu merita altceva. Doar prostii si hotii au ramas in tara asta.

          • Comparati merele cu avioanele spatiale.

            Masinile se parcheaza pana in gard acum, eu vorbesc despre ce intentiona comunismul care a format mentalitatea actuala. Nu mai suntem in comunism asa cum a fost el intentionat.

            Fraza este adevarata, in contextul comunist, in care nimeni nu poseda nimic, totul era al „boborului”. Modelul era cel al Coreei de Nord. Si acum ma cutremur cand vad cate un reportaj de acolo. Ati vazut acolo masini parcate pana in gard? Au biciclete si asta doar cine merita si le parcheaza unde li se spune ca altfel …

            Oamenii din Coreea de Nord care fug in Coreea de Sud, tara mult avansata, traiesc un soc cultural si ideologic, si sunt reabilitati in institutii speciale inainte de a li se da drumul prin urbe. Si-asa majoritatea percep din noua lor tara doar „ce de mancare!”

          • @ „Doar prostii si hotii au ramas in tara asta”

            Imi face mare placere sa va contrazic. Cunosc in tara parinti si bunici, frati si surori, prieteni si copii, care continua sa traiasca, sa iubeasca si sa lupte pentru un viitor mai bun. Nu sunt nici prosti si nici hoti. Poate sunt visatori, poate sunt luptatori, poate sunt pur si simplu legati de vatra si nu vor sa se ‘dea dusi de-acasa’. Ii respect foarte mult si inca ma gandesc ca in cativa ani ma voi re-alatura lor.

            Pentru ca ‘dincoace’ o sa fim venetici cam inca doua generatii de acum incolo si nu cred ca merita intotdeauna sa induram umilinte, sa ne sacrificam creativitatea si mostenirea culturala ca sa devenim ‘ei’. S-ar putea ca ‘noi’, cei din sud-est (si includ aici Balcanii dar si rusii) sa fim mai chinuiti, mai tristi si mai predispusi la autoflagelare. Insa sa stiti ca suntem si mai creativi si descurcareti (in sensul bun), mai inteligenti (o da! … fara sa ne fie jena sa ne laudam) si mai flexibili in gandire si in actiune. Suntem mai romantici si mai pasionali, poate mai galagiosi dar si mai frumosi.

            E pacat sa nu vedem si asta.

        • ” Inclin de asemenea sa cred ca programarea intr-un fel “nu a prins”. ”

          Aceasta este si opinia mea si aici romanii de rand ar trebui de fapt felicitati ca au rezistat mai mult de o jumatate de secol la o presiune politica si sociala uriasa. Toate problemele pot disparea atunci cand apare un alt tip de conducere, cu alte obiective, alti oameni , si alte mentalitati, care trateaza oamenii ca fiinte si nu drept obiecte . Romanii care lucreaza onest in Occident sunt cel mai bun exemplu.

    • Draga Artemis,
      Si eu lucrez intr-o multinationala in strainatate, care angajeaza frecvent romani. Sunt intr-o pozitie de sef de echipa, lucrez cu compatrioti si in amonte si in aval. Am trecut si prin faza in care a trebuit sa concediez o persoana de aceeasi nationalitate cu mine, insa decizia a avut de-a face pur si simplu cu subperformanta respectivei angajate. Gandeste-te la asta – ar putea fi o explicatie la fel de buna ca oricare alta.

      • De ce o explicatie la fel de buna ca oricare alta? Sunt destul de sus in firma pentru a cunoaste exact situatia, nu am nevoie sa speculez sau sa-mi imaginez nimic.

        Oriunde este acceptabil sa concediezi un angajat pentru neperformanta. Dar sa concediezi un compatriot pe motiv de “conflict de personalitate” sau doar pentru ca poti, mai ales cand compatriotul si-a lasat tara special pentru acest job iar firma a cheltuit timp si resurse cu hartogaraie si training? Decizia arata o fateta a personalitatii managerului respectiv. Pe care au observat-o si altii, de aceea in prezent doamna fosta manager sicaneaza romani in alta firma. Noua ne plac romanii nestresati si nesicanati.

        Nu am nici o intentie sa modific retroactiv realitatea doar fiindca adevarul deranjeaza. Este un caz mai vechi, un caz inchis de mult, l-am folosit strict ca exemplu. Cum a recunoscut si autorul, cazul nu este singular, asa ca probabil ca unii au citit si se simt cu musca pe caciula. Not my problem :-)

  11. Subiectul e cutremurator.

    Eu platesc salariati romani cu sume extrem de apropiate de cele pe care le-ar obtine in strainatate spaland la fund batrani, stand 10 in camera si mancand varza la cazan.

    Sunt astfel acasa cu familia, castiga la fel, sunt in tara lor, si cu toate astea isi bat joc de munca intr-un mod in care nu ar face-o afara. Le fac tot felul de mofturi (au ajuns angajatorii un fel de preoti/ psihologi/ mamicute), doar doar se metin calitatea muncii si interesul .

    Am observat pe de alta parte ca daca dai cu biciul merge de rupe. Destituiri, sau taiate toate privilegiile de tip bonusuri etc, nu te mai tii dupa oameni de motivati ce sunt. Merge treaba de nu te tii dupa ea.

    Deasemenea tot ce vine de peste granita e venerat, oricat de prost ar fi.

    Inseamna ca suntem niste brute primitive care nu stiu decat de forta ?

    As spune ca definita acestui popor in acest moment (fara sa imi fie teama de a generaliza), este de „iobagi ingamfati cu o mare nevoie de domn strain care sa stea cu biciul pe ei”.

    Care o fi leacul pentru a deveni altceva ?

    • Mda, cred ca e vorba de conceptul de „despot intelept” prezentat de Dl. Iiescu dupa revolutie.

      Pana la urma totul tine de o lipsa profunda de respect fata de propria persoana.

      Am observat englezi muncind intens si profesional pentru ca au propriile standarde. Adica, eu ma respect pe mine deci nu concep sa fac munca la un nivel inferior. Nu este vorba de cat plateste patronul. Sigur, daca nu-mi convin conditiile caut in alta parte dar atata timp cat sunt intr-o firma lucrez la cel mai inalt nivel de care sunt capabil/a.

      Alte culturi muncesc „daca se merita”. De ce sa stai undeva unde nu „se merita”, la asta nu se gandesc. Sau daca stai fiindca nu gasesti deocamdata in alta parte, munceste ca si cum ai lucra deja undeva mai bun pentru ca daca-ti faci deprinderi proaste de lucru nu vei tine jobul cel nou cand apare. E in interesul tau, nu al patronului. Patronul te apreciaza sau nu, dar cum te apreciezi tu conteaza mai mult.

      Nu inteleg comentariul Dvs cu privire la salarii. Pe ce baza le calculati? O companie plateste cat cere piata la nivelul la care vrea sa fie perceputa. Salariile nu sunt ca sa faceti angajatilor o favoare, salariile au in primul rand o baza financiara.

      • Am testat o perioada indelungata ipoteza de a oferi pe plan local avantaje salariale si atmosfera in societate comparabile cu cele din Vest, in ideea ca voi avea un „return” asemanator cu cel din Vest, si macar o cat de mica schimbare de mentalitate. Ocazional am depasit in mod sigur piata muncii din Romania, o stiu si am acceptat-o.

        „Returnul” a fost ca angajatii au inceput sa perceapa povestea de genul „asta e prost, merge muls”, dar fiind un experiment eram pregatit pentru acest scenariu.

        Intrucat experimentul nu a mers, acum m-am intors usor la fundamentele managerului roman (marlanie, crize de nervi, autocratie deplina, dispret, destituiri, taieri masive bonusuri, ingroparea in sarcini masive necorelate cu temenul limita etc.).

        Treaba merge acum de duduie, si ma costa dramatic mai putin ca inainte.

        ???????????????????????????

        • De curiozitate, cine a angajat oamenii de care erati atat de nemultumit? Nu Dvs?

          Si daca v-ati redresat pe pozitia de fallback a ceea ce Dvs numiti „fundamentele managerului roman”, ce inseamna acest lucru?

          Inseamna ca aceste fundamente existau la Dvs si erau normale?

          Sau v-ati straduit din greu sa va purtati cu „marlanie, crize de nervi, autocratie deplina, dispret, destituiri, taieri masive bonusuri, ingroparea in sarcini masive necorelate cu temenul limita etc” in ciuda personalitatii Dvs generoase si de influenta vestica?

          Daca acum sunteti multumit, ati atins un punct de echilibru.

          Inseamna ca in formatul actual de colaborare, Dvs si angajatii Dvs va meritati unii pe altii.

    • „Eu platesc salariati romani cu sume extrem de apropiate de cele pe care le-ar obtine in strainatate spaland la fund batrani, stand 10 in camera si mancand varza la cazan.”

      Deduc de-aici ca niste oameni bine calificati primesc in tara niste salarii pe care afara i-ar primi cei mai necalificati din cei de acolo (de afara).

      Ce sa zic – esti unul din motivele pentru care au plecat din tara milioane de oameni, simtindu-se (evident) nedreptatiti. Nu pot sa fiu bine calificat aici dar sa primesc salariul unui gunoier suedez cu jumatate de norma.

      • Stimate Domn,

        Platesc 70-90 % din salariul din Vest la functii comparabile, nu sunt chiar asa de tampit ca in deducerea dvs.

        De fapt, ceea ce este fun vine din faptul ca salariatii recunosc acest nivel de bunastare. Dar, cand e vorba de munculita de foarte buna calitate, grea din cand in cand, de consecventa in respectarea regulilor si de o oarecare dedicatie pentru angajator ( strict limitata la orele de program) , atunci mai incet, pana nu apare biciul.

        Realitatea este ca romanul mediu, daca are 1 kg ceafa porc +1 kg carne mici + carbuni + Logan + berica la PET + lapte la copil, este destul de OK, si atunci de ce ar trage mai mult la munca ?

    • @Cristian – Care e leacul?
      După părerea mea e nevoie de o masă critică de modele (ceea ce în anglofonie și/sau în corporateză se numește role models).

      Ce motivație ar avea individul mediu să-și impună standarde înalte dacă nu există un contract social care să garanteze o poziție de frunte drept răsplată?
      Sigur că excepții există oriunde, dar societățile vestice încă mai au tendința – deși din păcate în declin – de a asocia răsplata și poziția în societate cu valoarea personală.
      Criza modelelor este mondială, dar în România, la capitolul ăsta este jale.
      Nici tradiția istorică nu e grozavă la capitolul ăsta.
      Subiectiv, privesc românii ca pe un popor maleabil, atât spre bine cât și spre rău… „Fă Marie, tu ești fată mare? Cum ț-a hi norocu’ Ioane…”

      Exemplu de efect pozitiv al maleabilității: sub voința unuia aproape dement cu ordinea (Carol I) România a sărit din feudalism în capitalism etc etc.

      Exemple negative – nici nu mă obosesc. Doar experimentul Pitești și deja e destul…

  12. Articolul este binevenit pentru ca atinge puncte foarte sensibile pentru ca pune in discutie mai degraba comportamente, mentalitati si prejudecati decat tipare culturale in adevaratul sens al termenului.
    Prima observatie este legata de un fapt extrem de interesant care, fara sa fie negat, nu este explicat de nimeni , si asupra caruia nu au fost facute de loc comentarii :

    „ Deseori se intampla ca expatii care vin sa conduca firme in Romania sa declare, dupa o vreme, ca nu inteleg nimic din felul de a actiona al romanilor angajati la acea firma.”

    Faptul este cunoscut de multa vreme dar ocultat sistematic, iar teza domnului Cosmin Alexandru :

    „…. instrumentele si metodele de management aplicate in majoritatea corporatiilor sunt de sorginte anglo-saxona, adica izvorate din culturi individualiste si cu evitare mica a incertitudinii. Aplicarea acestor metode intr-o cultura ca a noastra, colectivista si cu evitare mare a incertitudinii genereaza consecinte conflictuale si generatoare de confuzie de ambele parti: si de cea a managementului si de cea a angajatilor.”,

    este de fapt numai un postulat care nu se sustine in realitate.
    Personal, cunosc un caz de la noi ( este vorba de anul 1994 !) in care managementul de tip canadian a rezolvat absolut toate probleme invocate drept dificultati in acest articol . Discutia despre aceste probleme ar fi mult mai lunga si ar depasi cadrul acestui articol.

    O alta problema greu de inteles de occidentali si evitata sistematic de catre managerii romani , stiu ei de ce , este aceasta :

    „ Un exemplu: angajatii romani din firmele mai mari tind sa-si consume cea mai mare parte din energie “mancandu-se” intre ei. Un manager bun ar trebui sa inteleaga ca aceasta “mancatorie” pe care multi o detecteaza cu amaraciune si in diaspora romaneasca, provine dintr-un fel de hipercompetitivitate – ca sa castig eu, cineva trebuie sa piarda – una dintre caracteristicile importante ale angajatului roman.”
    „O alta caracteristica a angajatului roman este neincrederea puternica in discursul sau in persoana care propune valori.”

    E adevarat, domnul Cosmin Alexandru enunta chiar , daca in treacat , inca una din problemele fundamentale ale domeniului ( care , dupa unele opinii , nu este de loc un „tipar cultural ” ) dar a carei rezolvare , din pacate, o expediaza din pacate in viitorul altor generatii :

    ” Ati atins punctul cel mai sensibil dintre toate – increderea (in sine si in ceilalti). De aici pleaca tot restul… solutia de viitor cred ca poate veni doar odata cu generatiile care cresc intr-un mediu colaborativ predefinit, aproape obligatoriu. ”

    Cum diavolul se ascunde in detalii, un comentator observa un sadism social simptomatic pentru anumite mentalitati inca prezente :

    „Firma este foare multi-culti si fiecare nationalitate are cultura si idiosincraziile ei dar de obicei angajatii din aceeasi tara se ajuta intre ei si se simpatizeaza. O asemenea ura si rautate gratuita doar la noi am vazut.”

    In sfarsit, cred ca un asemenea articol ar putea genera cu adevarat o dezbatere a unor probleme inca tabu in societatea romaneasca .

  13. permanent sunt victima a mancarimii din organizatii. nu stiu care ar trebuisa fie metoda de aparare. fiind femeie e ciudat daca nu socializezi deloc, ori eu asta am vazut ca barbatilor e mai usor ca sunt mai tacuti.
    pana acum de 2 ori am fost foarte afectata de cultura altor oameni sau mai bine zis de lipsa lor de cultura. in prezent nu am job si devin anxioasa cand ma gandesc ca peste tot este cam la fel, oameni care se calca pe picioare desi este loc pentru toti. toata lumea il sapa pe celalat in loc sa-si vada de treaba.
    mi-ar fi util daca cineva mi-ar spune ceva despre tehnici de neutralizare cel putin, dca nu combatere a unor atentate directe si indirecte din organizatiile romanesti.

    • Persoanele linistite, introverte si care par inofensive sunt din pacate cele in care se da din distractie. Daca v-am descris cumva, aveti o problema.

      Imaginati-va doi oameni in ocean. Unul este ranit la picior, celalalt nu. Cel ranit emana miros de sange si atrage rechinii. Poate purta un costum special, poate fi inchis intr-o cusca rezistenta, rechinii tot vor veni si-l vor ataca tot timpul. Chiar daca nu pot ajunge la el, il vor speria si-l vor stresa. Persoana care nu este ranita are sanse sa scape neatacata.

      Asa si cu atacurile la servici. Multe tari civilizate au sisteme anti-bullying. Au efectul costumului si al castii, cu stresul de rigoare. E greu sa fraieresti un rechin. Cel mai simplu e sa nu mai emani miros de sange.

      V-as sfatui sa apelati la un psiholog care sa va ajute sa va intelegeti mai bine si sa va schimbati mimica, limbajul corpului si reactiile ca sa nu mai pareti atat de vulnerabila. S-ar putea sa fie suficient. Nu va fi usor. Va tin pumnii si va urez succes!

  14. Nu cred ca Hofstede v-a pus la dispozitie un program de schimbare, mai curand niste instrumente de intelegere a diferentelor si evident de adaptare (creativa) in cultura cu care esti in contact. Pacat ca n-ati inceput cu o expunere a teoriei lui, asa, cat de cat. O lectura occidental orientata n-are nicio treaba cu Hofstede. Or dvs doar asta aveti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro